Agregator de ştiri

Cum sunt exploatați românii săraci în Germania prin metoda „hotelurilor sociale” / Frauda care a îngenuncheat financiar Germania

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 14:28

Germania se plânge de câțiva ani că nu mai are bani și înțelege acum unde au dus politicile sociale puse la punct pe vremea lui Merkel, politici de pe urma cărora orice cetățean al Uniunii Europene putea să beneficieze de ajutoare sociale în ceea ce a fost odată cea mai puternică economie europeană.

Din 2014, în tot mai multe orașe din vestul Germaniei, în special în regiunea Ruhr, o rețea complexă de recrutare, cazare și exploatare financiară transformă ajutoarele sociale într-o sursă de profit pentru grupări organizate.

Este o adevărată industrie, un sistem perfect pus la punct, menit să-i îmbogățească pe unii și care produc frustrare în comunitățile locale.

„Fraudă organizată, cu beneficii”, dar cine sunt beneficiarii?

Sistemul, descris de autorități drept „fraudă organizată, cu beneficii” și „structuri mafiote”, funcționează prin atragerea de persoane vulnerabile din Europa de Est, cazarea lor în imobile degradate și direcționarea ajutoarelor sociale către intermediari.

Pentru operatorii din spatele acestui mecanism este o afacere profitabilă.

Pentru comunitățile locale, este o sursă constantă de probleme: mizerie, infestări cu dăunători, conflicte, apeluri repetate la poliție și presiune asupra serviciilor publice.

Afacerea „Hotelurile sociale” despre care știe toată Germania

După ce publicația BILD a relatat despre cazul „Hotel BB” din Berlin-Schöneberg — unde a avut loc o razie pe fondul suspiciunii de fraudă cu beneficii sociale — au ieșit la iveală tot mai multe exemple de clădiri folosite ca „hoteluri sociale”: imobile ieftine, adesea insalubre, în care sunt înghesuite familii recrutate din Bulgaria și România.

În multe cazuri, proprietarii imobilelor sunt legați direct de angajatorii formali ai acestora sau chiar sunt aceiași oameni.

Astfel, ei profită de două ori: din chirii acoperite de stat și din redirecționarea unei părți din ajutoarele sociale către rețea.

Cum funcționează sistemul

Potrivit autorităților și centrelor de ocupare a forței de muncă, mecanismul este relativ simplu:

  1. Oamenii sunt recrutați în țările de origine cu promisiuni de locuri de muncă
  2. Ajunși în Germania, primesc contracte de muncă false sau sunt angajați formal pentru doar câteva ore pe lună (mini-joburi)
  3. Cu aceste documente, solicită „venitul cetățenesc” (Bürgergeld) și alte beneficii sociale
  4. O parte semnificativă din bani este apoi predată liderilor rețelei, sub presiune sau constrângere
  5. Persoanele sunt cazate în imobile degradate, la chirii maxime decontate de stat

Ministerul Federal al Muncii recunoaște existența acestui tip de fraudă și subliniază că este favorizată de libera circulație a forței de muncă în UE și de dificultatea verificării rapide a documentelor.

Toate drumurile duc la Ruhr

Orașe precum Duisburg și Gelsenkirchen sunt printre cele mai afectate. Acolo există:

  • comunități deja stabilite de migranți,
  • un stoc mare de locuințe ieftine și degradate,
  • presiune bugetară mare pe sistemele de asistență socială.

Primarul din Duisburg, Sören Link (SPD), spune că această combinație face ca orașul să fie atractiv pentru rețelele de fraudă.

La Gelsenkirchen, peste jumătate din bugetul orașului este alocat beneficiilor sociale, ceea ce face ca fiecare caz de fraudă să aibă un impact direct asupra contribuabililor.

Primarul Karin Welge avertizează că sistemul este deturnat: „Libera circulație înseamnă că cineva vine, lucrează și dacă își pierde locul de muncă, primește ajutor. Dar să vină direct fără să muncească aproape deloc și să obțină mii de euro — asta generează tensiuni sociale inutile.”

Datele oficiale
  • 2023: 229 cazuri de fraudă organizată, 52 de acuzații penale
  • 2024: 421 cazuri, 209 acuzații penale
  • 2025 (până în mai): 195 cazuri, 96 acuzații

Și acestea sunt doar datele din 300 de centre de ocupare a forței de muncă; alte 104 centre municipale nu sunt incluse. Autoritățile vorbesc explicit despre un „număr mare de cazuri neraportate”.

Reacția guvernului

Ministrul Muncii, Bärbel Bas (SPD), și cancelarul Friedrich Merz (CDU) au vorbit public despre „structuri mafiote” care trebuie destructurate. Guvernul pregătește:

  • schimburi mai bune de date între instituții
  • digitalizarea administrației migrației
  • modernizarea controalelor privind munca la negru

Scopul este detectarea mai rapidă a documentelor false, a adreselor fictive și a angajărilor simulate.

O problemă socială și penală, în același timp

Deși rețelele sunt criminale, victimele sunt adesea persoanele recrutate — oameni săraci, fără alternative, care ajung prinși într-un sistem de exploatare economică și socială.

De aceea, unii politicieni cer prudență în discursul public.

Deputatul verde Timon Dzienus avertizează împotriva panicii și stigmatizării, cerând o abordare bazată pe fapte.

Exploatare, criminalitate, vulnerabilitate

Fenomenul „hotelurilor sociale” nu este o problemă de naționalitate, ci una de exploatare sistemică: un amestec de vulnerabilitate socială, lacune administrative și criminalitate organizată care transformă protecția socială într-o sursă de profit.

Pentru autorități, problema este dublă: pe de o parte protejarea banilor publici, pe de altă parte –  protejarea oamenilor vulnerabili de rețele care îi folosesc ca instrumente într-o afacere construită pe abuz.

Categorii: MediaFax.ro

Cum a “reușit” Bolojan să scadă deficitul bugetar: a tăiat investițiile. Dobânzile au explodat. Veniturile viitoare au fost amanetate pentru plata datoriilor curente

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 12:40

Cert este că este mai mic cu 0,7% din PIB, deci, iată, se întâmplă și minuni de Crăciun. Dincolo de faptul că s-a întâmplat, este mai important CUM s-a întâmplat. Gândul a analizat cifrele din execuția bugetară și prezintă povestea acestora așa cum o redau ele: necosmetizată de declarații politice. Or, concluziile sunt clare: singurele cheltuieli care au scăzut sunt cele cu investițiile, în vreme ce cheltuiala cu dobânzile a explodat.

Deficitul bugetar nu poate scădea decât prin trei feluri, care pot coexista: creșterea încasărilor la buget (creșteri de taxe, încasări mai bune), scăderea cheltuielilor sau creșterea Produsului Intern Brut: prin faptul că PIB crește, chiar și un deficit similar cu cel din 2024 va fi mai mic în 2025, raportat la PIB.

Așadar, cum a scăzut deficitul bugetar?

Primul instinct este să spui că datorită creșterilor de taxe.

Deci a scăzut deficitul ca urmare a creșterii TVA? Răspuns: NU. Încasările de TVA au crescut cu numai 11% în primele 11 luni din an, cu o inflație spre 10%, care generează automat o creștere de încasări de TVA similară. Mai mult, anul trecut, pe aceeași vreme, cu TVA de 19%, încasările la buget din această taxă creșteau cu 15%.

A scăzut deficitul prin creșterea taxelor în general? NU. Veniturile fiscale ale guvernului, adică cele care provin din taxe și impozite, au crescut cu 10%. De ce răspunsul este în mod cert NU? Pentru că aceleași venituri, fără toate creșterile de taxe ale lui Bolojan, au crescut cu 16% în aceeași perioadă din 2024, față de 2023.

Toate cifrele sunt publicate de Ministerul de Finanțe, lunar.

În regulă, dacă deficitul nu a scăzut prin creștere veniturilor la buget, poate a scăzut prin scăderea cheltuielilor. Să vedem.

Cheltuielile cu salariile au crescut cu 4%, deci nu.

Cheltuielile cu pensiile au crescut cu 12%, deci nici de aici.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 5%, clar nici din aceste cheltuieli.

De unde, atunci?

De la investiții de la bugetul de stat. Cheltuielile de capital, așa cum sunt evidențiate în execuția bugetară acestea, au scăzut cu 6%, adică de la 54 mld. lei la 51 mld. lei.

Au mai scăzut cheltuielile cu subvențiile, dar au scăzut în mod natural, pentru că s-a scos plafonarea energiei, care a costat circa 4 mld. de lei în 2024.

Pe de altă parte, cheltuielile cu dobânzile au explodat. Creșterea, față de anul trecut, este de 38%, care înseamnă, în plus, 14 miliarde de lei (circa 3 miliarde de euro) din buzunarul guvernului Bolojan pentru plata datoriei guvernamentale.

În concluzie, din execuția bugetară la 11 luni din 2025 ies în evidență scăderea cheltuielilor cu investițiile și creșterea cheltuielilor cu dobânzile. La manualul de economie spune simplu: în vremuri de răcire a economiei, guvernele scad taxele și pompează bani în investiții și consum, ca să susțină vremurile grele. Or, guvernul Bolojan procedează exact invers: crește taxele și scade infuziile în consum și investiții.
Categorii: MediaFax.ro

Atacul de la Bondi Beach: Poliția australiană nu identifică legături cu o rețea teroristă extinsă

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 12:39

revelionComisarul Poliției Federale Australiene, Krissy Barrett, a precizat că Sajid Akram, 50 de ani, și fiul său, Naveed Akram, 24 de ani, nu făceau parte dintr-o structură teroristă organizată. Analiza cazului nu a relevat indicii privind antrenamente militare ori susținere logistică pentru atac.

„Nu există elemente care să arate că acești suspecți au primit îndrumări sau sprijin din partea unei organizații extremiste de amploare”, a declarat Barrett.

Vizită în Filipine, sub semnul întrebărilor

În luna noiembrie, cei doi au stat aproape patru săptămâni în orașul Davao. Acesta este situat în sudul Filipinelor, revenind în Australia la 29 noiembrie. Poliția locală a menționat că aceștia au părăsit rareori hotelul unde erau cazați.

Scopul deplasării nu a fost făcut public de autoritățile australiene, care au invocat necesitatea protejării procesului penal aflat în derulare.

Pe 14 decembrie, cei doi bărbați au deschis focul asupra participanților la o manifestare dedicată sărbătorii evreiești Hanukkah, pe plaja Bondi din Sydney. Au fost înregistrate 15 decese și aproximativ 40 de persoane rănite.

Naveed Akram a fost inculpat pentru 15 omoruri, precum și pentru comiterea unui act terorist. A fost rănit în schimbul de focuri cu poliția și ulterior reținut. Tatăl său a murit la fața locului.

Motivație extremistă, fără coordonare directă cu o structură teroristă

Investigatorii consideră că cei doi ar fi fost influențați de ideologia grupării Statul Islamic. Totuși nu există probe că ar fi primit instrucțiuni sau ajutor concret de la gruparea teroristă. Deși sudul Filipinelor este cunoscut ca zonă de activitate a militanților radicali, acest fapt nu confirmă o legătură operațională cu atacul, arată Euronews.

Ca urmare a evenimentului, Sydney va beneficia de cel mai amplu dispozitiv de ordine publică din istoria sa pentru festivitățile de Revelion. Peste 2.500 de agenți de poliție vor fi mobilizați, unii echipați cu arme automate – o prezență neobișnuită pe străzile orașului.

Premierul statului New South Wales, Chris Minns, a subliniat că nu este vorba de o militarizare a poliției, ci de o adaptare necesară la nivelul actual de risc.

„Frica nu ne va învinge” și comemorare specială pentru victime

Oficialii se tem că o participare redusă la evenimentele de Revelion ar putea fi interpretată de extremiști ca un succes. Liderii politici și comunitari îndeamnă locuitorii să participe, pentru a demonstra unitate și reziliență.

În noaptea de Anul Nou, la ora 23:00, va fi ținut un minut de reculegere în memoria victimelor atacului. De asemenea, pe pilonii Podului Sydney Harbour Bridge vor fi proiectate imagini cu o menore, simbol al comunității evreiești.

Primarul Sydney, Clover Moore, a menționat că această inițiativă a fost stabilită în urma consultărilor cu reprezentanții comunității evreiești, pentru a oferi un omagiu respectuos celor dispăruți.

Categorii: MediaFax.ro

Cum influențează ritmul tranzacțiilor imobiliare cererea pentru firmele de mutări

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 12:25

Ce s-a întâmplat în 2024

În 2024 s-au vândut peste 643.000 de imobile, în creștere față de 2023. Bucureștiul a avut peste 117.000 de tranzacții, rămânând cea mai activă zonă a țării.

Ritm lunar:

• ianuarie: cea mai slabă lună

• octombrie: aproape 68.000 de imobile vândute (vârf)

• decembrie: peste 57.000 de tranzacții, cu Bucureștiul pe primul loc

Aceste valuri se văd direct în piața mutărilor. Toamna, camioanele firmelor de mutări sunt peste tot în București, iar programările se epuizează repede.

Citeşte comunicatul integral AICI

Categorii: MediaFax.ro

Profesori și studenți din Galați, trimiși în judecată pentru mită la examenul de rezidențiat

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 12:20

Potrivit procurorilor, profesorul Dumitriu Buzia Olimpia, președinta comisiei de examinare și coordonator al rezidențiatului, ar fi primit promisiunea unei mite de 9.200 de euro de la o rezidentă farmacistă. În schimb, ar fi furnizat subiectele examenului înainte de termen, pentru ca rezidenții să fie ajutați să promoveze fraudulos. Suma a fost ulterior ridicată de soțul său, D.M., care ar fi acționat în numele ei.

În aceeași anchetă, alte cadre didactice, Robu Silvia și Bălănescu Fănică, ar fi primit bijuterii și bani de la candidați. De asemenea, pe durata examenului, studenții ar fi avut acces la telefoane, smartwatch-uri și notițe, contrar regulamentului oficial.

În total, 20 de studenți candidați și alte persoane implicate au fost deferite justiției pentru dare de mită, iar 7 studenți au recunoscut faptele și au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, primind pedepse cu suspendare și muncă în folosul comunității.

DNA a instituit sechestru pe suma de 9.200 de euro și pe bijuterii, pentru confiscarea specială a bunurilor obținute ilicit. Dosarul a fost trimis Tribunalului Galați, iar procurorii subliniază că trimiterile în judecată nu încalcă prezumția de nevinovăție.

Categorii: MediaFax.ro

Atenționare de călătorie emisă de MAE. Proteste în capitala Iranului

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 12:08

MAE informează cetățenii români care se află în Republica Islamică Iran asupra faptului că, în această perioadă, în capitala Teheran se desfășoară acțiuni de protest.

MAE recomandă cetățenilor români să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale, să rămână vigilenți, să evite zonele în care se desfășoară acțiuni de protest și zonele aglomerate.

Totodată, cetățenii români aflați în Republica Islamică Iran sunt sfătuiţi să îşi anunţe prezenţa la Ambasada României la Teheran, comunicând propriile coordonate la adresa: teheran.consul@mae.ro și/sau la numărul de telefon de urgență: +98 21 77647570.

Prețurile alimentelor au crescut cu 72%

Cele mai mari proteste din Iran din ultimii trei ani au izbucnit luni, după ce moneda țării a scăzut la un nivel record față de dolarul american, iar șeful Băncii Centrale a demisionat, scrie AP.

Duminică, rialul iranian a scăzut la 1,42 milioane pentru un dolar. Luni, acesta se tranzacționa la 1,38 milioane pentru un dolar.

În ultima săptămână au circulat zvonuri despre posibila demisie a lui Farzin. Când a preluat funcția în 2022, rialul se tranzacționa la aproximativ 430.000 pentru un dolar.

Deprecierea rapidă agravează presiunea inflaționistă, determinând creșterea prețurilor alimentelor și a altor produse de uz zilnic și punând și mai multă presiune pe bugetele gospodăriilor, o tendință care s-ar putea agrava odată cu modificarea prețului benzinei introdusă în ultimele zile.

Potrivit centrului de statistică al statului, rata inflației în decembrie a crescut la 42,2% față de aceeași perioadă a anului trecut și este cu 1,8% mai mare decât în noiembrie. Prețurile alimentelor au crescut cu 72%, iar produsele medicale și de sănătate au crescut cu 50% față de decembrie anul trecut, potrivit centrului de statistică.

Categorii: MediaFax.ro

Salvamont, solicitat aproape din oră în oră în ultimele 24 de ore

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 12:01

În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat 23 de apeluri de urgență, care au necesitat intervenția echipelor Salvamont din mai multe zone ale țării.

Cele mai multe intervenții au fost necesare în zona Lupeni, unde salvamontiștii au fost chemați de șase ori pentru a veni în ajutorul persoanelor aflate în dificultate.

Echipele din Maramureș și Neamț au intervenit, la rândul lor, de câte trei ori, iar în Argeș, Cluj și Brașov salvatorii montani au fost solicitați în două situații distincte. Misiuni de salvare au avut loc și în municipiul Brașov, precum și în zonele montane din Prahova, Predeal, Gorj și Sibiu.

Bilanț Salvamont în 24 de ore

Salvatorii munților au reușit să acorde ajutor unui număr de 26 de persoane. Dintre acestea, doar 7 au necesitat transport la unități medicale, fiind preluate de ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont.

Într-o singură situație, salvamontiștii au ajuns la o persoană care nu mai prezenta semne vitale, cazul fiind preluat ulterior de Serviciul de Medicină Legală.

Apel la prudență pe munte

Pe lângă apelurile de urgență, Dispeceratul Național Salvamont a primit zeci de solicitări de informații și recomandări privind traseele turistice montane.

Reprezentanții Salvamont România atrag atenția asupra importanței prudenței și responsabilității în activitățile desfășurate pe munte și îi îndeamnă pe turiști să se informeze corespunzător înainte de a porni pe trasee.

Categorii: MediaFax.ro

Aglomerație pe DN 1 în stațiunile de pe Valea Prahovei. Poliția recomandă rute alternative

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 11:50

Centrul Infotrafic anunță că marți sunt valori de trafic ridicate pe DN 1 Ploiești – Brașov, unde se circulă în coloană între localitățile Breaza de Jos și Comarnic, pe sensul dinspre București către Brașov.

De asemenea, este semnalată aglomerație și pe raza stațiunilor Bușteni, Azuga și Predeal, pe ambele sensuri de deplasare.

În contextul intensificării deplasărilor către destinațiile de petrecere a Anului Nou, polițiștii le recomandă șoferilor să verifice cu mare atenție traseul pe care-l au de parcurs, din punct de vedere al valorilor de trafic, să ia în considerare că timpul petrecut în călătorie poate crește și pot opta pentru rute alternative.

Pentru DN 1 București – Ploiești – Brașov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele drumuri:

București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A – Brașov;

București – Autostrada A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;

București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râșnov;

București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.

Polițiștii le atrag atenția șoferilor să nu intre în depășirea coloanelor de mașini și să nu oprească nejustificat pe banda de urgență de pe autostrăzi.

Categorii: MediaFax.ro

Revelion controversat în Germania: Când tradiția focurilor de artificii devine traumă

MediaFax.ro - 30 Decembrie, 2025 - 11:47

În Germania, artificiile de la miezul nopții sunt considerate un simbol al trecerii în noul an. Cu toate acestea, în fiecare an, noaptea de Revelion aduce distrugeri în zonele centrale ale orașelor, răni serioase și, uneori, pierderi de vieți omenești. La finalul anului trecut, cinci persoane au murit din cauza exploziilor accidentale sau a rănilor provocate de materiale pirotehnice, iar sute au necesitat tratament medical, arată Euronews.

Organizațiile medicale semnalează constant faptul că în această perioadă cresc semnificativ cazurile de arsuri, leziuni oculare și probleme de auz.

Presiune asupra serviciilor de urgență

Crucea Roșie Germană și autoritățile locale subliniază că noaptea dintre ani pune la încercare ambulanțele, pompierii și spitalele. Pe lângă urgențele medicale, poliția trebuie să intervină în cazuri de violență, distrugeri și utilizarea ilegală a materialelor explozive.

Pentru veteranii de război și cei care au trăit în zone de conflict, zgomotele puternice nu au nimic festiv. Andreas Eggert, vicepreședintele Asociației Veteranilor Germani, avertizează că bubuiturile pot declanșa atacuri de panică, anxietate severă sau episoade de retraire a traumelor.

„Pentru mulți, noaptea de Anul Nou este un moment de teamă, nu de bucurie”, explică Eggert. Unii aleg să părăsească orașele, alții se retrag acasă, folosesc dopuri de urechi sau recurg la tratamente medicamentoase pentru a trece peste această perioadă.

Refugiați și familiile lor

Nu doar veteranii sunt afectați. Mulți refugiați din Ucraina, Siria sau Afganistan asociază artificiile cu sunetele bombardamentelor. Familiile acestora resimt indirect stresul, fiind nevoite să gestioneze crize emoționale și atacuri de panică.

O petiție care solicită interzicerea artificiilor la nivel național a strâns peste 2,4 milioane de semnături. Sondajele indică însă opinii împărțite: la nivelul întregii țări, circa 69% dintre germani consideră artificiile parte esențială a sărbătorii de Revelion, în timp ce, în Berlin, aproape trei sferturi dintre locuitori susțin interdicția lor.

În capitală, anul trecut, cel puțin 15 polițiști au fost răniți, iar câteva sute de persoane au fost reținute. Autoritățile atrag atenția asupra utilizării așa-numitelor „bombe artizanale”, dispozitive ilegale mult mai puternice decât artificiile obișnuite, capabile să provoace daune serioase clădirilor și răni grave, inclusiv copiilor.

Revelion și artificii: posibile reglementări, fără decizii concrete

Ministerul Federal de Interne analizează înăsprirea regulilor privind folosirea materialelor pirotehnice, prin modificarea legislației actuale. Momentan, nu există o decizie privind o interdicție generală.

Primarul Berlinului, Kai Wegner, a anunțat că autoritățile vor sancționa ferm orice abatere, dar a subliniat că obiectivul este ca oamenii să se bucure de sărbătoare în siguranță.

Pentru asociațiile veteranilor, lipsa unor măsuri clare este dezamăgitoare. Andreas Eggert afirmă că, deși discuțiile revin în fiecare decembrie, acestea dispar rapid după încheierea festivităților, fără rezultate concrete.

„Nu cerem interzicerea tradițiilor, ci respect, responsabilitate și protecție pentru cei care au trecut deja prin suferințe majore”, concluzionează el.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator