Istoria are obiceiul prost de a se repeta, e aproape un truism.
Intrăm brutal în subiectul de astăzi – unde ne va duce inteligența artificială, pe noi, ca specie? Revoluția tehnologică a înlocuit munca fizică cu mașini, dar revoluția AI ne va înlocui creierul, transformându-ne într-o masă brută?
Există, în optimismul omului modern, ceva aproape înduioșător, un fel de încredere greu de explicat și imposibil de justificat istoric prin care fiecare generație privește invenția nouă a epocii sale cu expresia copilului care tocmai a primit o jucărie și cu convingerea foarte sinceră că, de această dată, progresul a venit exclusiv pentru binele lui, că istoria a învățat în sfârșit să fie generoasă și că tehnologia, după secole de încercări și accidente, nu mai produce efecte secundare, ci doar confort.
Aproape fiecare mare revoluție tehnologică a intrat în lume cu aerul unui binefăcător și a plecat lăsând în urmă, pe lângă beneficii, multe daune colaterale.
Când au apărut tractoarele și marile utilaje agricole, nimeni nu s-a întristat cu adevărat, ar fi fost absurd. Omul își petrecuse secole întregi luptând cu frigul, cu pământul și cu propriul spate, iar dacă apărea o mașină dispusă să facă într-o zi ceea ce făceau înainte zeci de oameni într-o săptămână, era aproape nepoliticos să refuzi.
Numai că progresul are un mare defect de caracter, în sensul că manifestă zero interes pentru oamenii rămași pe margine. Așa au disparut ocupații, apoi meserii și, odată cu ele, mici comunități umane pe care le denumeam bresle.
S-au construit fabricile automatizate și roboții industriali și ni s-a spus că omul va fi eliberat de munca grea, însă această fericire a venit la pachet și cu eliberarea de salariu.
Au apărut bancomatele și funcționarii au început să dispară, au apărut casele automate de marcat și clientul a fost promovat în funcția de angajat voluntar. Astăzi ne căutăm singuri produsele, le scanăm singuri, le verificăm singuri și le plătim singuri. N-ar fi rău dacă în timpul liber pe care îl vom avea tot mai mult la dispoziție, am intra și în depozite pentru a ajuta la aprovizionare, dar stai, nici aici nu va mai fi nevoie de noi, pentru că vor exista roboței mult mai eficienți și mai forțoși.
Numai că toate revoluțiile acestea ne-au luau brațele, nu mintea, ne-au scăpat de efortul fizic, nu de cel intelectual. Inteligența artificială, însă, a intrat în lume cu modestia cuiva care e tolerat, dar sfârșește prin a crea complicații serioase.
La început corecta texte, traducea, răspundea la întrebări și făcea acele servicii mărunte pentru care omul îi era recunoscător, ca o secretară mai harnică și mai inteligentă.
Acum doi ani formula fraze stângace și inventa imagini stranii, astăzi redactează, traduce, scrie coduri, rezumă milioane de pagini și execută activități pentru care oamenii au studiat ani întregi, fără a ajunge la asemenea performanțe.
Cu toate astea, omul continuă să gândească liniar, școala își schimbă programele în ani, universitățile reacționează în ani, guvernele se mișcă în ani, facem totul cu lentoarea unei specii obinuite să completeze formulare și să stea la cozi.
Ați observat liniștea suspectă a politicienilor pe acest subiect? Aproape nimeni nu vorbește serios despre posibilitatea ca milioane de oameni să descopere într-un interval foarte scurt de timp că profesiile pentru care au învățat zeci de ani au intrat într-o competiție directă cu inteligența artificială.
Sunt deja situații în care un singur om asistat de AI produce cât produceau înainte cincizeci sau o sută, iar dacă unul produce cât o sută, ce fac ceilalți nouăzeci și nouă?
Există, însă, un fenomen infinit mai neliniștitor decât pierderea unor locuri de muncă. Omul își cedează, în mod voluntar și conștient exercițiul gândirii. Scrie altcineva, rezumă altcineva, caută altcineva, formulează altcineva.
Omul care citește, caută, se răzgândește, subliniază, compară, scrie și își petrece o bună parte din existență în compania propriilor idei, va dispărea cât de curând în lumea nouă în care gândirea va deveni serviciu externalizat.
Mi-l imaginez peste puțină vreme pe omul modern într-o dimineață perfect obișnuită. Se trezește, o voce îi spune cum a dormit, alta îi spune ce să mănânce, alta îi rezumă știrile, alta îi scrie mesajele, alta îi organizează ziua, alta îi formulează ideile.
Dar stați o clipă, fraza de mai sus e chiar prezentul, nu mi-am imaginat nimic, doar am rezumat viața noastră cea de toate zilele, cât încă mai pot să o fac cu propriul cap.
Un transplant hepatic de urgență, două transplanturi renale și mai multe transplanturi de cornee – acesta este bilanțul unei singure decizii luate de o familie aflată în fața celei mai grele încercări.
Vineri, 22 mai 2026, la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca), a fost realizată o intervenție de prelevare de organe și țesuturi de la un donator de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală. Familia a semnat acordul pentru donare, potrivit unei comunicări a spitalului.
Ficatul prelevat a ajuns în aceeași zi la Institutul Clinic Fundeni, unde o femeie de 50 de ani, în insuficiență hepatică acută cauzată de o infecție cu virus hepatitic B, a primit transplantul de care depindea supraviețuirea sa.
Alte transplanturiTot la Fundeni au fost efectuate două transplanturi renale, pe doi pacienți bărbați de 42, respectiv 52 de ani.
Transplanturi de cornee au fost realizate la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. dr. Mircea Olteanu”, redând șansa la vedere unor pacienți aflați pe liste de așteptare.
Rata de accept pentru donare de organe e mică în RomâniaCoordonarea intervenției de la Floreasca a revenit unei echipe ATI formate din asist. Anghel Florentina (coordonator), conf. dr. Liliana Mirea și prof. dr. Ioana Grințescu (coordonatori de donor procurement regionali), dr. Anca Rotaru (coordonator regional).
Donarea de organe rămâne în România un act rar, cu o rată de consimțământ printre cele mai scăzute din Europa.
Fiecare caz în care o familie alege să doneze în mijlocul durerii reprezintă, pentru sistemul medical, o excepție prețioasă – și, pentru cei de pe listele de așteptare, uneori singura șansă.
Anul a început în forță, cu cele mai mari prețuri din ultimii ani. La finalul lunii aprilie 2026, un kilogram de cireșe din Spania se vindea cu aproximativ 180 de lei în Sibiu. În prima săptămână din mai, în unele piețe, precum cele din Oradea, prețurile coborâseră deja la 80 de lei pe kilogram, semn că piața începea să se miște.
Pe măsură ce oferta locală a crescut, situația s-a schimbat complet. Odată cu intrarea deplină în sezon, cireșele românești au devenit accesibile pentru mult mai mulți cumpărători, iar prețurile au scăzut rapid, într-un ritm rar întâlnit în ultimul deceniu.
Dacă în 2024, în piețe, un kilogram de cireșe de mai se vindea cu cel puțin 60 de lei, iar în 2025 prețurile urcau frecvent spre 70 sau chiar 120 de lei, anul 2026 a adus un contrast puternic.
Foto: Mediafax
Situația pe ani arată clar schimbareaEvoluția prețurilor la cireșe din ultimii trei ani arată o schimbare clară de dinamică în piață, cu diferențe tot mai mari între începutul sezonului și perioada în care apare producția locală.
În 2024, startul de sezon a adus, ca de obicei, prețuri ridicate, în jur de 100 de lei pe kilogram pentru primele cireșe apărute în piețe, în mare parte din import. Pe parcursul lunii mai, prețurile s-au stabilizat relativ rapid, iar în piețe un kilogram se vindea, în mod obișnuit, cu 60–70 de lei.
Pentru cei care cumpărau direct de la producători sau din zonele de proveniență, costurile coborau semnificativ, până la 20–40 de lei pe kilogram. A fost un an relativ echilibrat, fără fluctuații extreme.
În 2025, nivelul de pornire a fost mai ridicat. Primele cireșe au ajuns să coste în jur de 130 de lei pe kilogram, iar în piețe prețurile s-au menținut mai sus decât în anul precedent, între 70 și 120 de lei, în funcție de perioadă și calitate.
Chiar și după apariția unei oferte mai consistente, scăderile nu au fost la fel de accentuate, iar pragul minim s-a oprit, în general, în jur de 50 de lei pe kilogram.
Comparativ cu 2024, piața a fost mai tensionată, cu prețuri mai mari și o ajustare mai lentă, iar motivul a fost legat de problemele cauzate de climă. În 2025, un de ger a lovit țara la începutul lunii aprilie.
În 2026, însă, modelul s-a schimbat vizibil. Startul de sezon a adus cele mai mari prețuri din ultimii ani, între 150 și 180 de lei pe kilogram, pe fondul importurilor timpurii și al unei oferte limitate. Diferența majoră a apărut ulterior.
Odată cu intrarea pe piață a producției locale, prețurile au scăzut rapid și puternic, ajungând în mod obișnuit la 20–50 de lei în piețe. În unele cazuri, mai ales la producători sau în piețe aglomerate, s-au înregistrat chiar și valori de 10–30 de lei pe kilogram.
Este prima dată în ultimii ani când diferența dintre vârful de început și minimul din aceeași lună este atât de mare.
Această evoluție transformă anul 2026 într-un caz aparte: cele mai scumpe cireșe la debut de sezon, dar și unele dintre cele mai accesibile prețuri imediat după apariția ofertei locale.
Cât costă cireșele în piețele din BucureștiMediafax a mers în piețele din Capitală, iar diferențele de preț sunt vizibile de la o tarabă la alta, în funcție de proveniență și soi.
Piața Titan și OborÎn Piața Titan, cireșele din Grecia au ajuns la 20 lei pe kilogram, în timp ce soiurile pietroase se vând cu aproximativ 30 lei.
Piata Titan / Mediafax
În Piața Obor, una dintre cele mai mari din București, oferta este și mai variată. Cireșele românești din Voinești pot fi găsite la 10, 16, 20 sau 25 lei pe kilogram.
În același timp, cireșele importate de la vecinii din Bulgaria ajung la aproximativ 27 lei, iar cele pietroase urcă spre 30–35 lei.
Piața Obor – Mediafax
Piata Obor – Mediafax
Piața DomeniiÎn Piața Domenii, prețurile sunt mai ridicate. Soiul „inimă de porumbel” ajunge la 60 lei/kg, cele etichetate drept foarte dulci costă în jur de 45 lei/kg, iar cireșele pietroase se vând cu aproximativ 50 lei/kg. Comercianții nu specifică întotdeauna țara de proveniență.
Piata Domenii – Medafax
În Piața Amzei, la început de sezon, cele mai ieftine cireșe porneau de la 50 lei/kg. Vânzătorii explică fluctuațiile de preț prin costurile ridicate, în special chiriile pentru spațiile comerciale.
Paradoxul supermarketurilor onlineÎn mod surprinzător, cele mai mari prețuri nu se găsesc în piețele tradiționale, ci în supermarketurile online. Aici, diferența este dată în mare parte de eticheta ECO.
Pe platforma Freshful, cireșele standard ajung la aproximativ 65–68 lei/kg. În schimb, variantele ECO din România sau Buzău urcă spectaculos, între 150 și 175 lei/kg, în funcție de ambalaj.
Situația este similară și pe Sezamo. Cireșele ECO din Italia costă aproximativ 80 lei/kg, în timp ce cele românești ECO ajung la 160 lei/kg sau chiar 180 lei/kg pentru caserolele mici. Cireșele din Grecia, chiar și la gramaj redus, rămân la aproximativ 150 lei/kg.
Diferența este evidentă: în timp ce în piețe cireșele pot coborî până la 10–20 lei/kg, în online prețurile pot fi de până la 10 ori mai mari pentru produsele premium sau ecologice.
Un an care a schimbat regulile jocului2026 nu este doar un an cu prețuri fluctuante, ci unul care a resetat complet piața. Creșterea numărului de producători și oferta locală mai mare au dus la o ieftinire rapidă, după un început de sezon dominat de importuri scumpe.
Pentru prima dată în ultimul deceniu, cireșele au trecut, în doar câteva săptămâni, de la statutul de produs de lux la unul accesibil pentru toate buzunarele. Această schimbare ar putea avea efecte și în anii următori, mai ales dacă tendința de creștere a producției locale continuă.
Diferențele mari de preț au câteva explicații simple, dar importante: 1. Sezonul și oferta limitată:
Gruparea de partizani pro-ucraineni Atesh a afirmat luni că a sabotat infrastructura de comunicații și energie din zona Novorossiisk înaintea atacului cu drone lansat de Ucraina asupra infrastructurii petroliere din oraș, relatează The Kyiv Independent.
Scopul operațiunilor a fost „orbirea” apărării antiaeriene ruse înainte de atacul forțelor ucrainene.
„Agenții mișcării noastre au efectuat o serie de atacuri de sabotaj asupra instalațiilor de comunicații și energie din zona Novorossiisk în ajunul unui atac al Forțelor Armate Ucrainene asupra depozitului de petrol „Grușovaia”, transmite gruparea printr-un mesaj publicat pe Telegram.
În cadrul operațiunilor au fost vizate turnuri de comunicații utilizate pentru coordonarea unităților de apărare antiaeriană ruse și o substație electrică ce alimenta facilități militare și de comunicații din zonă.
„Fără electricitate, radarele staționare mari și-au pierdut funcționarea stabilă. Operațiunile de recunoaștere (n.r. – cu drone) de la periferia orașului Novorossiisk au fost practic orbite – unitățile de apărare aeriană au pierdut capacitatea de a răspunde în timp util la ținte care zboară la joasă altitudine” au transmis partizanii.
Atacul respectiv s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă și a provocat un incendiu. Orașul Novorossiisk este un important terminal de export de petrol care servește drept punct final pentru conductele operate de compania de stat rusă Transneft, cea mai mare companie de conducte petroliere din lume.
