Semnalul a fost transmis prin internet către un computer din laboratorul sud-coreean, care a retransmis comanda către implant prin conexiune wireless, potrivit ScienceAlert. Sistemul a răspuns în medie în aproximativ 109 milisecunde. Testul a demonstrat că dispozitivul poate fi operat de la distanță, dintr-o altă țară.
Implantul poate administra medicamente și luminăSistemul, numit RAPIDO, a fost dezvoltat de cercetători de la KAIST și Universitatea Yonsei și prezentat într-un studiu publicat în Science Advances.
Suficient de mic pentru a fi purtat de un șobolan care se mișcă liber, RAPIDO poate administra substanțe printr-un canal minuscul și poate emite lumină printr-un LED miniatural. Cele două funcții pot fi controlate separat și programate în avans.
Implantul are un cartuș reîncărcabil și permite administrarea repetată de doze și stimularea luminoasă fără ca animalul să fie manipulat în mod repetat sau să fie necesară o nouă intervenție chirurgicală.
Cocaină administrată direct în creierÎn primul experiment, implantul a administrat doze diferite de cocaină direct în nucleul accumbens, o regiune a creierului implicată în comportamentul asociat recompensei.
Dozele au produs modificări ale mișcărilor șobolanilor, iar efectele au fost reproduse la două, trei și patru săptămâni după implantare. Rezultatele au arătat că dispozitivul poate administra în mod repetat doze controlate și poate produce efecte comportamentale măsurabile pe parcursul mai multor săptămâni.
Lumina a modificat comportamentul șobolanilorÎn al doilea experiment, cercetătorii au folosit optogenetica pentru a testa dacă stimularea luminoasă poate influența preferințele comportamentale ale șobolanilor.
Animalele cărora li s-a administrat cocaină fără stimulare luminoasă au ajuns să prefere compartimentul asociat drogului. În schimb, șobolanii la care lumina emisă de implant a activat calea de semnalizare RhoA în timpul condiționării nu au dezvoltat aceeași preferință.
Cercetătorii subliniază însă că rezultatele nu înseamnă că dispozitivul a tratat dependența de cocaină. Experimentele au fost realizate pe șobolani și au avut rolul de a demonstra posibilitățile platformei.
Departe de utilizarea pe oameniCea mai mare provocare rămâne demonstrarea siguranței și fiabilității pe termen lung în creierul uman. Un dispozitiv destinat utilizării clinice ar necesita teste suplimentare privind biocompatibilitatea, administrarea medicamentelor și sistemele de siguranță.
În această etapă, cercetătorii consideră RAPIDO o platformă de cercetare care ar putea contribui la dezvoltarea unor viitoare strategii terapeutice, nu un dispozitiv medical destinat pacienților.
Principalul progres al sistemului este combinarea administrării repetate de medicamente, stimulării luminoase țintite, programării și controlului prin internet într-un singur implant.
Decizia reprezintă un sacrificiu pe termen scurt pentru Mercedes, care urmărește să-și protejeze obiectivele în campionat. Wolff recunoaște că măsura este dezamăgitoare pentru Antonelli și pentru fanii italieni, dar consideră că prioritățile echipei trebuie să primeze.
„Pentru noi, Monza începe cu o provocare. Kimi va suporta o penalizare pentru unitatea de propulsie și va pleca de la coada grilei. Este dezamăgitor pentru el și pentru fanii care vor să-l vadă luptând din față în cursa sa de casă, dar sportul nostru nu răsplătește sentimentalismul”, a declarat Wolff în avancronica oficială Mercedes pentru Marele Premiu al Italiei.
Decizia Mercedes este una strategică. Echipa consideră că Monza este circuitul potrivit pentru a suporta penalizarea, datorită liniilor drepte lungi și numeroaselor oportunități de depășire.
„Când iei decizii care ajută campania pentru titlu, uneori plătești un preț pe termen scurt. Obiectivul este simplu acum: să recuperăm cât mai multe poziții și să maximizăm punctele. Diferențele dintre echipe s-au redus până în punctul în care mai multe formații pot câștiga pe merit, iar prețul unei greșeli este mult mai mare”, a declarat șeful Mercedes.
Wolff spune că următoarele două curse vor fi dificile„Ne situăm într-o poziție bună în ambele clasamente, dar nimeni din echipa noastră nu își face iluzii în privința dificultății următoarelor curse”, a spus el.
În ceea ce îl privește pe George Russell, colegul lui Antonelli, Wolff consideră că britanicul vine la Monza cu un moral bun după rezultatul de la Zandvoort și va încerca să intre imediat în lupta pentru victorie și podium.
Wolff a atras atenția și asupra particularităților circuitului de la Monza.
„Monza este un circuit sărac în energie; petreci o mare parte a turului cerând totul de la unitatea de propulsie și nu ai multe oportunități de a încărca bateria. Este o provocare interesantă și una care probabil va duce la un weekend spectaculos”, a explicat el.
Antonelli conduce în prezent clasamentul piloților, având un avans de 59 de puncte față de colegul său de echipă George Russell.
„Costel Alexe a umflat cu 147% prețurile la Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară. Domnul președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe și domnul deputat PNL Iași Alexandru Muraru au început din nou să le explice ieșenilor cum le-ar fi «tăiat» cineva Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară. Costel Alexe se ceartă cu propriile cifre și își subliniază, cu două linii, propria incompetență”, a scris Rogobete, marți seară, pe Facebook.
Costul proiectului, problema invocată de RogobeteFostul ministru susține că problema proiectului de la Iași a fost costul prevăzut în documentația investiției.
„Mai spun o dată, poate de data aceasta se înțelege: NU A TĂIAT NIMENI INSTITUTUL DE LA IAȘI DIN PIX! Problema proiectului de la Iași a fost costul foarte mare cu care a fost fundamentată investiția”, a afirmat Rogobete.
Prețul a rezultat din studiul de fezabilitateAcesta precizează că prețul nu ar fi fost calculat de Ministerul Sănătății, ci ar fi rezultat din studiul de fezabilitate realizat de Consiliul Județean Iași.
„Și să fie foarte clar: acest preț nu l-a calculat Ministerul Sănătății. A rezultat din studiul de fezabilitate realizat pentru proiect de Consiliul Județean Iași, condus de domnul Costel Alexe”, a scris fostul ministru.
Rogobete compară proiectele de la Iași și Târgu MureșRogobete susține că diferența față de proiectul similar de la Târgu Mureș este foarte mare.
„La Iași, studiul de fezabilitate făcut sub administrația Costel Alexe a ajuns la un cost pe metru pătrat cu aproximativ 200% mai mare decât la Târgu Mureș”, afirmă el.
În schimb, spune Rogobete, proiectul de la Târgu Mureș a fost finalizat.
„La Târgu Mureș, institutul s-a construit și s-a inaugurat. La Iași, Costel Alexe ne explică de ce sunt alții de vină. Aici este toată diferența”, a transmis fostul ministru.
Rogobete detaliază comparația dintre cele două proiecte: „La Târgu Mureș s-a semnat contractul, au început lucrările, clădirea s-a ridicat și a fost inaugurată. La Iași avem un studiu de fezabilitate cu un cost de aproape trei ori mai mare pe metrul pătrat și, în locul unor explicații despre aceste cifre, avem vinovați inventați și gălăgie politică”.
Ironii la adresa lui Costel AlexeFostul ministru îl ironizează pe Costel Alexe în legătură cu costurile proiectului.
„Domnule Alexe, poate dacă foloseați mai puțină tablă, vă ieșea și prețul”, a afirmat Rogobete.
Acesta îi transmite și deputatului Alexandru Muraru să consulte documentația proiectului înainte de a susține că institutul a fost „tăiat”.
„Iar domnului deputat Muraru îi recomand, înainte să mai vorbească despre cine a «tăiat» Institutul de la Iași, să citească studiul de fezabilitate făcut chiar de administrația PNL de la Iași”, a scris Rogobete.
„Domnule Alexe, domnule Muraru, înainte să încercați să vă acoperiți nereușitele cu acuzații și gălăgie politică, deschideți studiul de fezabilitate și uitați-vă la cifre. Sunt ale dumneavoastră!”, a continuat fostul ministru.
Rogobete revine apoi la critica privind costurile: „Și, domnule Alexe, am o sugestie: mai reduceți din prețul la «tablă»”.
Rogobete: „Iașul are nevoie de un Institut Regional de Medicină Cardiovasculară”Fostul ministru susține că proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară trebuie realizat și spune că situația nu este imputabilă locuitorilor din Iași.
„Dragii mei ieșeni, voi nu aveți nicio vină pentru acest spectacol. Iașul are nevoie de un Institut Regional de Medicină Cardiovasculară și vom găsi soluția pentru a-l construi. Și sunt convins că vom reuși”, a transmis Rogobete.
Spitalul Regional de Urgență Iași este în construcțieÎn final, Rogobete amintește de Spitalul Regional de Urgență Iași, despre care afirmă că este în construcție.
„Până atunci, am și o veste bună pentru Iași și pentru medicina ieșeană: Spitalul Regional de Urgență Iași este în construcție. Unii construiesc spitale. Alții construiesc explicații”, a încheiat Alexandru Rogobete.
Potrivit ISU Constanța, aproximativ 30 persoane acuză stare de rău, la un hotel din statiunea Saturn.
Având în vederea numărul mare de persoane implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Pentru gestionarea eficientă a situației, au fost alocate:
Până la ora 21:11, au fost asistate medical 12 persoane, dintre care 9 adulți și 3 minori.
La ora 21:19, au primit îngrijiri medicale alți 4 minori, în zona de triaj.
Până la momentul actual, doi adulți, dintre care o femeie și un bărbat, au fost preluați de ambulanța SAJ și transportați la spital.
În acest moment, la spital vor pleca în total 6 persoane (3 cu SAJ și 3 cu ATPVM), dintre care o femeie însărcinată și o mamă cu 2 minori.
Liderul de la Kiev susține că prezența dronelor va transforma tot mai mult spațiul aerian rus într-o zonă nesigură pentru aviația civilă.
Volodimir Zelenski a afirmat, într-un mesaj publicat pe Facebook, că avertismentul Kievului vizează „fiecare companie aeriană care utilizează spațiul aerian rus, fiecare asigurător” și toate entitățile care continuă să folosească principalele aeroporturi ale Federației Ruse.
„Cerul rusesc devine complet periculos”, a transmis președintele Ucrainei.
Zelenski a insistat că Ucraina nu urmărește să pună în pericol aeronavele civile, dar a avertizat că operatorii aerieni trebuie să țină cont de prezența dronelor în spațiul aerian al Rusiei.
„Ucraina nu amenință aviația civilă ca atare – niciun avion civil. Pur și simplu, vor exista drone pe cerul Rusiei, iar acest lucru trebuie luat în considerare”, a afirmat liderul ucrainean.
Zelenski: Spațiul aerian rus se va închide de factoPreședintele ucrainean a susținut că autoritățile de la Moscova nu informează în mod corespunzător asupra pericolelor și a anticipat o restrângere progresivă, în practică, a utilizării spațiului aerian rus.
„Cerul rusesc va fi, de facto, închis: războiul declanșat de Rusia îi închide spațiul aerian”, a afirmat Zelenski.
Liderul de la Kiev a explicat avertismentul prin dorința Ucrainei de a evita victime în rândul civililor.
„Noi, în Ucraina, nu vrem pierderea unor vieți nevinovate. De aceea îi avertizăm pe parteneri: pe cerul Rusiei s-au terminat momentele de siguranță”, a transmis președintele ucrainean.
Mesaj pentru ambasadori și companiile care zboară spre Moscova și Sankt PetersburgZelenski a cerut ca avertismentul să ajungă atât la ambasadorii străini acreditați în Ucraina, cât și la diplomații care își desfășoară activitatea la Moscova.
Potrivit președintelui ucrainean, aceștia trebuie să transmită informațiile propriilor capitale, astfel încât guvernele să poată evalua riscurile asociate utilizării spațiului aerian al Federației Ruse.
Avertismentul a fost adresat în mod special companiilor care continuă să opereze curse către principalele aeroporturi rusești.
„Este important ca acest lucru să fie auzit de companiile aeriene relevante care zboară în prezent, în primul rând, către aeroporturile din Moscova, Sankt Petersburg și către alte destinații-cheie din Rusia”, a declarat Zelenski.
Kievul va sesiza organismele internaționalePreședintele ucrainean a anunțat că Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev și celelalte instituții competente vor transmite organismelor internaționale informații privind pericolele pe care Ucraina le identifică în spațiul aerian al Rusiei.
Zelenski și-a încheiat avertismentul cu un mesaj adresat direct sectorului aviatic: „Aviația civilă nu are ce căuta printre drone.”
Declarația reprezintă un avertisment explicit al Kievului privind riscurile pentru traficul aerian civil în Rusia, însă Zelenski nu a indicat în postarea sa aeroporturi care ar urma să fie atacate și nici operațiuni concrete planificate de forțele ucrainene.
Miruță a participat la reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene. Ministrul interimar spune că a prezentat în cadrul întâlnirii mai multe situații cu care România se confruntă în Marea Neagră și la granița cu Ucraina.
„Drona maritimă distrusă de Armata Română în apropiere de Neptun Deep, resturile tot mai numeroase ale dronelor aeriene ajunse pe teritoriul României, siguranța navigației în Marea Neagră și exploziile de la granița noastră cu Ucraina, al căror miros ajunge în România – toate acestea sunt realități de securitate cu care România se confruntă direct și pe care le-am pus astăzi pe masa miniștrilor Apărării din țările membre UE, la reuniunea de la Dublin”, a transmis Radu Miruță, marți seara, pe Facebook.
Miruță: „Abordarea aliată trebuie să fie diferită”Ministrul interimar al Apărării susține că România a câștigat credibilitate în fața partenerilor europeni prin măsurile luate pentru consolidarea capacităților de apărare.
„Când explici, când argumentezi, când demonstrezi determinare, când arăți un plan coerent, cu pași deja făcuți, ești credibil, ești ascultat și, da, chiar obții sprijin. Când vii și arăți cum ai făcut ce ai spus că faci ești privit cu seriozitate”, a afirmat Miruță.
Acesta consideră că particularitățile amenințărilor de la frontiera României justifică o abordare distinctă din partea aliaților.
„Specificul atacurilor de la granițele României este un diferențiator față de restul țărilor de pe flancul estic, așadar și abordarea aliată trebuie să fie diferită”, a transmis ministrul.
România vrea să arate că se poate apăra cu ce are la dispozițiePotrivit acestuia, România a demonstrat că poate acționa cu resursele pe care le are la dispoziție, în timp ce își dezvoltă noi capabilități.
„România a demonstrat că nu cere sprijin înainte de a demonstra că își face singură temele. România a contractat, prin SAFE, capabilități moderne care vor putea reprezenta un sprijin și pentru alte țări în momentul în care vor fi livrate, România a găsit soluții de a distruge dronele rusești cu ce are la dispoziție, România adaptează soluții care livrează rezultate. Și toți observă asta”, a mai spus Radu Miruță.
EdițOricum, am rămas încântat de faptul că, pe la alții, încă mai există secțiune culturală în presa mainstream.
Contextul articolului este că, anul acesta, se împlinesc 150 de ani de la prima reprezentare integrală, la Bayreuth, a Inelului Nibelungului de Wagner. Premiera din august 1876 a fost unul dintre acele momente în care îți dai seama ce însemna, în Europa secolului al XIX-lea, să existe cu adevărat o elită politică și culturală.
La Bayreuth au venit, atunci, împăratul Wilhelm I al Germaniei, împăratul Pedro al II-lea al Braziliei, filosoful Friedrich Nietzsche, compozitorii Franz Liszt, Anton Bruckner, Piotr Ilici Ceaikovski, Edvard Grieg, Camille Saint-Saëns și arhitectul Gottfried Semper. Ludwig al II-lea al Bavariei, marele protector al lui Wagner, susținuse proiectul și participase inclusiv la repetiții.
În acele vremuri, politicianul mergea la culturăVă puteți imagina astăzi un mare demnitar în funcție asistând la repetițiile unei opere? Întrebarea pare frivolă, dar spune ceva esențial despre raportul dintre putere, cultură și aspirațiile unei societăți. În lumea aceea, cultura nu venea la politician pentru o fotografie. Politicianul se ducea la cultură: uneori chiar la repetiție.
Sigur, nu idealizez aristocrația europeană. Numai că rezultatul istoric al patronajului pe care aceasta l-a exercitat nu poate fi negat. Haydn a avut familia Esterházy. Mozart a trăit într-o lume dominată de comenzi aristocratice și princiare. Beethoven și-a dedicat operele unor arhiduci, prinți, conți și prințese: am scos, pentru a ilustra această argumentație, o listă a sponsorilor acestuia. Wagner, fără sprijinul lui Ludwig al II-lea al Bavariei, cu certitudine nu ar fi putut realiza niciodată proiectul gigantic de la Bayreuth.
Până la urmă, fiecare societate își finanțează propriile aspirații. Pentru păstrarea nealterată a adevărului istoric, voi face o scurtă digresiune, dacă-mi este permisă. Din câte știu eu, singurul politician român contemporan despre care am aflat cu certitudine că a mers la Festivalul de la Bayreuth este Adrian Năstase.
Ion Iliescu, singurul președinte care a participat constant la Festivalul EnescuDacă mai știți și alte exemple relevante, chiar vă rog să-mi spuneți. Este aproape singurul – alături de Victor Opaschi, Ionuț Vulpescu și Mircea Geoană – pe care l-am văzut în mod recurent la Festivalul Enescu. O mențiune separată trebuie făcută despre Ion Iliescu: a fost singurul președinte al României cu participare constantă la Festivalul Enescu (în perioada copilăriei și adolescenței mele, motiv pentru care aceasta este singura mențiune indirectă) și consum cultural frecvent (încă din perioada comunistă, Ion Iliescu a fost un consumator fervent de cultură). Singurul ministru al culturii despre care pot spune aceleași lucruri este cel în funcție (András Demeter).
Cu excepția lui Ionuț Vulpescu și András Demeter, n-am văzut în ultimii 10 ani niciun ministru al culturii care să participe recurent la Festivalul Enescu. Și m-am uitat cu maximă atenție: repet, vorbesc din ce am văzut cu ochii mei. Recurent nu înseamnă să asiști la concertul inaugural: asta ca să nu avem vorbe.
În plus, nu pot să nu observ și altceva. Adrian Năstase este și unul dintre foarte puținii politicieni români de după 1989 de pe urma căruia a rămas efectiv ceva în cultura română: Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi. E creația și donația lui personală, chiar dacă nu este singura instituție culturală înființată sub prim-ministeriatul acestuia. Puteți judeca fără menajamente omul politic și epoca lui: sunteți invitații mei de pe acum.
Urmele lui Adrian Năstase în culturăDar Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi există. Colecția există. A rămas totuși ceva în urma lui Adrian Năstase în cultura română. De pe urma atâtor oameni ai sistemului care i-au succedat prin cele mai înalte funcții ale statului nu a rămas nimic. Doar praful de pe tobă și un zgomot asurzitor.
M-am gândit la toate acestea și pentru că, în aceste zile, Bucureștiul trăiește într-un foarte frumos context muzical: mă refer la Concursul Internațional George Enescu care este în desfășurare la București. În 2026, George Enescu este celebrat prin două repere importante concomitente: 145 de ani de la nașterea acestuia sunt marcați printr-o ediție a XX-a, aniversară, a Concursului Internațional George Enescu.
Ediția din acest an, specialăEdiția din 2026 este una specială și din perspectivă științifică. Joi, 10 septembrie, de la ora 15.00, în cadrul Congresului Național al Istoricilor Români, voi modera panelul de Istorie socială și sociologie istorică: convergențe epistemologice și tensiuni metodologice. Panelul este organizat în parteneriat cu Artexim, organizatorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, în cadrul unei colaborări cu Facultatea de Istorie a Universității din București. Iar lucrul care îmi place foarte mult este că discuția noastră nu se va încheia odată cu ultima intervenție academică. A doua zi, vineri, 11 septembrie, vom merge împreună la Semifinala Secțiunii de Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2026.
Mi se pare o continuare minunată. Științele sociale nu se ocupă doar de instituții, structuri și procese. Suntem interesați și de felul în care se formează gusturile, prestigiul, educația culturală, ierarhiile simbolice și raportul dintre elite și societate. De aceea, după câteva ore de reflecție academică, întâlnirea directă cu marea muzică mi se pare o prelungire foarte potrivită a discuției noastre precedente. Le sunt recunoscător Cristinei Uruc, directoarea Artexim, și decanului Facultății de Istorie, Matei Gheboianu, pentru această colaborare, pe care sper să o vedem continuată și în anii următori.
Cum readucem cultura în centrul vieții sociale?În fond, aici este și una dintre întrebările care mă preocupă constant: cum readucem cultura în centrul vieții sociale fără să o transformăm nici în ornament protocolar, nici într-un produs destinat exclusiv unui public restrâns? Apropo, am văzut zilele trecute, pe pagina talentatului regizor Alexandru Nagy, o veste pe care am preluat-o și care mi-a făcut dimineața mai frumoasă: LaScalaTV a devenit gratuită.
Cu o simplă înregistrare, oricine poate avea acces la opere, balete, concerte, producții recente și spectacole istorice ale celebrului teatru milanez, inclusiv la înregistrări asociate unor nume precum Claudio Abbado sau Riccardo Muti. Iar această deschidere către public este posibilă datorită sprijinului Intesa Sanpaolo. Mi se pare un exemplu splendid de mecenat cultural contemporan din partea acestei prestigioase instituții bancare. Nu mai avem curți princiare sau regale care să finanțeze, din capriciu sau pasiune, un compozitor.
Avem însă companii mari care pot înțelege că o parte a responsabilității lor publice poate lua forma sprijinului pentru cultură. Iar atunci când acest sprijin este inteligent, rezultatul este lărgirea extraordinară a publicului. Sigur că un ecran nu va înlocui niciodată autenticitatea unei seri petrecute în sala de operă: mai ales la Scala. Dar poate crea curiozitate, poate forma gustul și poate aduce marea muzică acolo unde până ieri nu ajungea.
Forma sănătoasă a democratizării culturiiPoate face ca un adolescent dintr-un oraș fără operă să-l descopere pe Verdi, pe Puccini sau pe Wagner și să dorească mai apoi să-i asculte într-o sală adevărată. Aceasta mi se pare că este, de fapt, forma sănătoasă a democratizării culturii: nu să cobori cultura până la desfigurare, ci să faci accesul mai ușor, păstrând standardele.
Iar Bucureștiul are, din fericire, câteva instituții care pot face exact acest lucru în mod natural. Mă refer la Filarmonica George Enescu (care intră, din această toamnă, într-o nouă și mare etapă artistică, odată cu instalarea lui Robert Treviño în funcția de dirijor principal) și la Opera Națională București (care deschide stagiunea, de facto, pe 1 și 3 octombrie 2026, cu Tannhäuser de Wagner, sub bagheta lui Cristian Mandeal). O coincidență aniversară care îmi place foarte mult, căci suntem la 150 de ani de la acel august 1876 în care Wagner își prezenta integral Inelul Nibelungului la Bayreuth.
Tannhäuser avusese premiera în 1845, cu câțiva ani înainte ca Wagner să înceapă aventura monumentală a tetralogiei sale. Vom putea, așadar, asculta la București un Wagner aflat încă în drum spre revoluția artistică pe care avea să o desăvârșească în Inelul Nibelungului: o experiență artistică totală, care cuprinde muzică, poezie, teatru, scenografie și arhitectură, reunite într-o singură experiență. Inclusiv teatrul de la Bayreuth a fost construit în acest scop. Orchestra este ascunsă privirii, iar spectatorul trebuie absorbit total de ceea ce se petrece pe scenă. Wagner anticipa experiența cinematografică cu multe decenii înaintea inventării acestuia de către frații Auguste și Louis Lumière.
Ce loc acordă o societate culturii?Mi se pare o formă foarte frumoasă prin care Opera Națională București marchează această aniversare la București. Și, dacă mă gândesc bine, toate aceste lucruri despre care am vorbit – Bayreuth, patronajul aristocratic, Concursul Enescu, panelul meu de istorie socială și sociologie istorică din cadrul Congresului Național al Istoricilor Români, La Scala din Milano deschisă gratuit către lume printr-un parteneriat privat și Wagner cântat la Opera Națională București – țin cumva de aceeași întrebare: ce loc acordă o societate culturii?
Nu declarativ sau prin discursuri festive, ci efectiv: prin bani, instituții, educație, acces și participare. În 1876, împărați, regi, mari filosofi, arhitecți și compozitori celebri au venit într-un mic oraș bavarez ca să asculte Wagner. Nu avem nevoie să reconstruim acea lume și nici nu ar fi posibil. Dar cred că avem nevoie să reconstruim ceva din seriozitatea cu care cultura era luată în seamă. Pentru că, până la urmă, istoria nu reține numai cine a avut în mod provizoriu puterea. Reține și ce a făcut cu ea. Restul e zgomot și praf de stele.
Ai o abordare mult mai practică asupra lucrurilor și reușești să te concentrezi asupra a ceea ce contează cu adevărat. Este o zi favorabilă discuțiilor despre muncă, carieră, sănătate și bani. Ideile bune nu lipsesc, iar informațiile care ajung la tine te pot ajuta să găsești modalități de a-ți îmbunătăți veniturile sau activitatea profesională.
Ai și energia necesară pentru a pune lucrurile în ordine și pentru a rezolva rapid sarcini pe care poate le-ai amânat. Singurul avertisment al zilei este legat de excese: bucură-te de lucrurile care îți fac plăcere, dar păstrează măsura.
TaurSpui ceea ce gândești, iar sinceritatea ta poate fi foarte bine primită. Comunicarea cu ceilalți este favorizată, mai ales în relațiile cu oamenii dragi. Discuțiile tind să se îndrepte spre viitor și spre ceea ce puteți construi împreună.
Luna se află în zodia ta, ceea ce îți amplifică prezența și nevoia de a avea grijă de tine. Este o zi potrivită pentru relaxare, activități care îți fac plăcere și pentru o pauză de la tot ceea ce te consumă inutil.
GemeniÎți este mai ușor să privești lucrurile cu optimism și determinare. Chiar dacă apar schimbări pe care nu le-ai anticipat în privința muncii sau a condițiilor de trai, ai capacitatea de a lucra eficient cu ceea ce ai la dispoziție.
Poți fi de mare ajutor celor din jur, iar satisfacția de a face ceva pentru altcineva va fi importantă. În același timp, simți nevoia să fii ceva mai retras decât de obicei. Profită de acest ritm mai liniștit: găsești cu surprinzătoare ușurință soluții pentru probleme care până acum îți dădeau bătăi de cap. Și discuțiile cu familia pot avea rezultate foarte bune.
RacConversațiile despre lucrurile care te interesează cu adevărat sunt favorizate. Reușești să te organizezi mai bine, să stabilești prioritățile și, mai ales, să mergi direct la esența unei probleme.
O atitudine fermă, dar pozitivă, îți poate aduce cele mai bune rezultate. Curiozitatea este ridicată și poți fi atras de informații, oameni sau idei noi. Chiar dacă programul este aglomerat, productivitatea nu va fi neapărat spectaculoasă. Nu este însă o problemă. Pot apărea momente frumoase alături de ceilalți, cu condiția să nu interpretezi prea personal anumite gesturi sau cuvinte.
LeuEste o zi bună pentru recuperare, regenerare și activități care te ajută să-ți recapeți echilibrul. Mintea funcționează foarte bine, iar studiul, documentarea sau simpla observare atentă a lucrurilor îți pot aduce informații valoroase.
Chiar dacă apar mici neînțelegeri, ai tendința să vezi partea pozitivă și să cauți soluții. Comunicarea energică și orientată spre viitor poate produce rezultate excelente. În plan profesional, anumite circumstanțe te pot determina să dai dovadă de mai multă maturitate și responsabilitate.
FecioarăCooperarea cu cei din jur funcționează foarte bine, iar entuziasmul pentru proiectele și ideile tale este în creștere. Îți exprimi cu ușurință atât gândurile, cât și sentimentele.
O informație pe care o aștepți de ceva vreme ar putea ajunge la tine astăzi. Poate fi și momentul potrivit să ajuți pe cineva sau să transformi o idee într-o acțiune concretă. Ești puternic, lucid și mult mai sigur pe ceea ce ai de spus.
În plus, dorința de a ieși din rutină este puternică. O experiență nouă, o conversație interesantă sau chiar planificarea unei călătorii îți poate schimba starea de spirit.
BalanțăVrei mai mult de la această zi și s-ar putea chiar să te atragă o provocare. Concentrarea este bună, iar conversațiile pot deveni surprinzător de interesante și stimulante.
Totuși, ai nevoie și de timp petrecut singur. Este o zi potrivită pentru introspecție și pentru a te întreba ce îți dorești cu adevărat. Ascultă-ți intuiția și observă mai mult decât vorbești. Unele aspecte ale vieții tale încep să se îndrepte într-o direcție mai bună. Este și un moment favorabil pentru a renunța la resentimente sau la un bagaj emoțional care nu îți mai folosește.
ScorpionSimți o nevoie puternică să vorbești, să împărtășești experiențe și să te deschizi în fața celor în care ai încredere. Există o armonie mai mare între ceea ce simți și ceea ce gândești, iar acest lucru face comunicarea mult mai ușoară.
Este o zi excelentă pentru repararea unor probleme în relații și pentru clarificarea diferențelor dintre tine și cineva apropiat. Ești mai atent la părerile celorlalți și mai dispus să faci compromisuri. Viața socială și cea sentimentală primesc un impuls, chiar dacă propriile planuri trebuie lăsate temporar pe locul al doilea.
SăgetătorÎți este mai ușor să obții susținere pentru ideile și proiectele tale. Comunicarea este unul dintre punctele forte ale zilei: poți convinge, negocia și atrage oamenii de partea ta prin sinceritate și naturalețe.
Subiecte despre care înainte îți era greu să vorbești pot fi abordate acum mult mai deschis. Atenția se îndreaptă și spre muncă, sănătate, rutină și organizare. O conversație poate genera o idee nouă sau o metodă mai eficientă de a rezolva o problemă.
CapricornNevoia de aventură și de experiențe noi devine mai puternică. Nu trebuie să fie vorba despre o schimbare spectaculoasă: chiar și o experiență diferită, o ieșire sau o conversație care îți deschide noi perspective poate fi suficientă.
Vrei să transformi ideile în acțiuni și să împărtășești ceea ce gândești. Capacitatea de a te exprima este un avantaj important. Nu pune însă prea multă presiune asupra ta. Ai nevoie și de distracție, relaxare și libertatea de a explora ceea ce îți dorești fără să transformi totul într-un obiectiv.
VărsătorZiua se anunță favorabilă atât în plan social, cât și personal. Poți deveni mai conștient de nevoia de a acorda atenție sănătății și condiției fizice, iar planurile făcute acum te pot motiva.
Dacă ai nevoie de ajutor sau susținere, este un moment bun să le ceri. În același timp, multe dintre răspunsurile pe care le cauți pot veni din interior. Ai nevoie de siguranță, familiaritate și de puțin timp pentru reflecție. Nu forța ritmul. Este o perioadă bună pentru a-ți reface energia.
PeștiVezi imaginea de ansamblu și îți identifici rapid prioritățile. Te exprimi cu ușurință, iar acest lucru poate îmbunătăți atât interacțiunile sociale, cât și relațiile cu oamenii apropiați.
Curiozitatea și optimismul te pot determina să îți asumi mici riscuri intelectuale, iar rezultatele pot fi surprinzător de bune. Ești atras de oameni inteligenți și interesanți, iar sentimentul este reciproc.
Ziua poate fi destul de aglomerată, dar într-un mod plăcut. În plus, o pasiune sau o atracție sentimentală îți poate da un impuls neașteptat și te poate motiva să devii cea mai bună versiune a ta.
Fostul căpitan al lui AS Roma va ocupa funcția de consilier al conducerii și va fi implicat în dezvoltarea bazei de suporteri și în operațiunile de responsabilitate socială ale clubului, a anunțat marți clubul Maxima Roma.
Pentru Totti, noua aventură începe într-un moment special pentru Maxima Roma, echipă care își propune să devină una dintre formațiile importante ale baschetului italian și care va evolua în sezonul 2026-2027 în EuroCup.
Iar primul adversar al noului proiect din capitala Italiei va fi chiar campioana României. Maxima Roma o va întâlni pe U-BT Cluj-Napoca în prima etapă a Grupei B din EuroCup, pe 30 septembrie, la PalaEUR din Roma. Partida este programată de la ora 22:00.
U-BT Cluj este la al cincilea sezon consecutiv în EuroCup și urmărind o nouă calificare în fazele superioare ale competiției, după ce s-a oprit în sferturi în sezonul trecut.
Totti: „Am vrut o nouă provocare”Totti, care și-a petrecut întreaga carieră de fotbalist la AS Roma, spune că a acceptat provocarea pentru a contribui la construirea unei echipe de care locuitorii capitalei să fie mândri.
„Am vrut ceva nou și am simțit dorința de a mă implica într-o nouă provocare”, a transmis Totti, potrivit EuroLeague. Fostul internațional italian a explicat că obiectivul inițial este construirea unei echipe solide, capabile să devină o formație de top în campionatul Italiei, înainte ca proiectul să își îndrepte atenția spre Europa.
Rolul lui Totti nu va fi unul pur simbolic. El va lucra în zona de dezvoltare a comunității de suporteri și a proiectelor de responsabilitate socială, în încercarea de a transforma Maxima Roma într-o echipă cu o identitate puternică în capitala Italiei.
„Vrem să oferim Romei și romanilor o echipă de baschet pe care să o susțină, cu care să se identifice și de care să fie mândri”, a spus Totti.
Totti nu este singura legendă a fotbalului implicată în proiect. Și Ciro Immobile, golgheterul all-time al lui Lazio, face parte din noua echipă din capitala Italiei.
Maxima Roma și U-BT Cluj-Napoca fac parte din Grupa B a EuroCup, alături de La Laguna Tenerife, London Lions, Siauliai Basketball, Skyliners Frankfurt, Turk Telekom Ankara și Umana Reyer Venezia.
După meciul de la Roma, cele două formații se vor întâlni din nou la Cluj-Napoca, pe 18 noiembrie, în etapa a opta a competiției.
Scările retractabile ale avionului Boeing 737 al companiei Ryanair pare să îi pună în dificultate pe pasageri.
Un studiu a examinat 104 cazurp în care pasagerii au scăzut pe scări în Italia, între 2023 și 2025. Potrivit cercetării, 85 au implicat călători care foloseau scările încorporate în Boeing 737.
Pasagerii au căzut din cauza neatențieiCu toate acestea, nu scările în sine ar fi problema. Analiștii spun că factorul cheie a fost neatenția pasagerilor.
Potrivit Euronews, persoanele care au folosit scările retractabile ale aeronavei s-au confruntat cu un risc semnificativ mai mare de cădere decât cei care au folosit scările puse la dispoziție de aeroporturi. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Agenția Națională pentru Siguranța Zborurilor (ANSV), publicat luna trecută.
Studiul a analizat căderile raportate în Italia în timpul îmbarcării și debarcării între 2023 și 2025. Din 104 incidente, 85 au implicat pasageri care au folosit scările integrate ale avioanelor Boeing 737. Aceasta reprezintă 82% din cazuri, potrivit sursei citate.
Amploarea cifrelor este și mai clară atunci când se compară cu numărul total de pasageri. În aceeași perioadă, compania aeriană a transportat aproximativ 27% din totalul pasagerilor din Italia.
Celelalte companii aeriene, care reprezintă restul de 73%, au înregistrat doar 19 cazuri în care pasagerii au căzut pe scările aeronavelor.
Sute de cazuri raportate în ultimii cinci aniTendința nu se limitează la Italia. Din 2021, compania aeriană a înregistrat 489 de căderi pe scări. Dintre acestea, 360 (73%) pe scara integrată a Boeingului 737. Potrivit ANSV, numărul reprezintă de trei ori mai multe căderi decât cele înregistrate pe scările aeroportului.
Pentru debarcare, companiile aeriene închiriază adesea scări mobile de la aeroporturi. Boeingul 737 al companiei Ryanair are în schimb opțiunea unui sistem integrat, care poate fi implementat în timp ce avionul staționează.
Astfel, permite pasagerilor să debarce fără a fi nevoie de personal de intervenție la aeroport. Acest lucru reduce timpii de debarcare și costurile serviciilor la sol, menționează sursa.
Scara integrată are 12 trepte, cu o lățime de aproximativ 61 de centimetri și o înălțime de 20, cu o adâncime a benzii de rulare de 25 de centimetri și o înclinare de 35 de grade.
Scările sunt proiectate „la limita înălțimii”Conform anchetei ANSV, dimensiunile „sunt la limitele înălțimii și abruptului treptelor”, în comparație cu cele utilizate de operatorii aeroportuari. Acestea din urmă „au trepte mai joase și, de obicei, o înclinare mai puțin pronunțată, precum și platforme și trepte considerabil mai mari”, se arată în raport.
De asemenea, se menționează că „prima treaptă” a scărilor „este asimetrică” pentru pasagerii care coboară din, cauza formei fuselajului în raport cu treapta.
După mai multe incidente, compania aeriană și-a actualizat protocolul de debarcare. Începând cu 23 iulie, însoțitorii de zbor repetă avertismentul de a folosi balustrada și în limba țării de origine și de destinație.
Ce înseamnă însă cu adevărat „ființa” unui stat în secolul XXI? În timp ce marile nuclee de putere își dispută dominația globală, iar zonele de tensiune geopolitică riscă inevitabil să se transforme în tragice „centuri de ruine” măcinate de războaie, foamete și dezastre, la marginea acestei geografii a forței persistă un paradox fascinant: microstatul. Mici enclave de libertate sau simple „simulacre ale independenței” financiare și strategice, aceste entități sfidează paradigmele clasice, de la Aristotel până la determinismul organic al lui Ratzel. Fără mase critice, fără armate și fără profunzime strategică, ele supraviețuiesc printr-o agilitate mimetică, prin soft power, prin poziționare geostrategică sau prin transformarea neutralității într-o artă a cointeresării, decât prin forță.
Pășind dincolo de cifre, resurse și tratate, discuția noastră pătrunde în nucleul fundamental al statalității. Ce se întâmplă cu psihologia colectivă a popoarelor care își externalizează securitatea? Unde se termină adaptarea inteligentă și unde începe vasalitatea modernă? Este neutralitatea un act de curaj etic sau o capcană tragică ce lasă un popor „fără aliați și fără apărare” în fața marilor furtuni ale istoriei?
În această a treia parte a dialogului nostru, coborâm din nou în abisul geopoliticii contemporane alături de prof. dr. Alba Popescu. Cu o luciditate tăioasă, dublată de o profundă înțelegere a filosofiei dreptului și a dinamicii spațiilor globale, prof. dr. Alba Popescu desenează o radiografie necruțătoare a sistemului internațional: de la matricea difuziei puterii a lui Saul Cohen la dramele nevăzute ale statelor intermediare și la teatrul diplomatic prin care cei mici încearcă să nu fie striviți de cei mari.
Vă invităm la o lectură intensă, reflexivă și necesară, o călătorie la granița dintre arta supraviețuirii politice, metafizica suveranității și condiția umană într-o lume aflată permanent pe marginea butoiului cu pulbere.
Ciprian Demeter: Dacă acceptăm premisa aristotelică potrivit căreia o cetate trebuie să fie suficient de mare pentru a fi autarhică, dar suficient de mică pentru a fi cuprinsă cu privirea, observăm că microstatele moderne sfidează această paradigmă prin dependențe externe totale.
Din perspectivă ontologică, cum se definește „ființa” unui stat care posedă toate atributele juridice ale suveranității, dar căruia îi lipsește masa critică necesară pentru a exercita o voință politică autonomă în fața hegemonilor?
Alba Popescu: Teoretic, statul incapabil să-și exercite voința politică în fața hegemonilor este descris prin sintagma „putere minoră”. Sintagmă ce descrie marea majoritate a statelor planetei. Sigur că există grade diferite de minorat. Raportat la hegemonii planetari, puteri minore sunt și hegemonii regionali, pentru că nici ei nu au o totală autonomie în fața primilor, situându-se pe o treaptă imediat inferioară în piramida puterii globale. Dar, cea mai interesantă arhitectură globală de putere statală este cea realizată de geopoliticianul american Saul Cohen, cel care a teoretizat modelul orizontal de difuzie a puterii, de tip matriceal, pe care l-a structurat pe trei mari paliere. Și menționez putere statală, pentru că există și o arhitectură non-statală, tripolară, despre care vom vorbi cu altă ocazie, care se intersectează cu modelul matriceal sau piramidal statal. În cazul modelului propus de Cohen, primul palier aparține hegemonilor planetari, cei care constituie nucleele de putere ale spațiilor globale, astăzi în număr de trei: SUA, hegemonul lumii maritime, Rusia, hegemonul lumii continentale, și China, hegemonul lumii continental – maritime. Următorul palier de difuzie a puterii vizează cele trei spații globale, împărțite în zone geopolitice subordonate nucleului, ce gravitează în jurul unuia sau mai multor hegemoni regionali. Și cel de-al treilea este cel care vizează fiecare zonă geopolitică și include state și unități substatale. Între aceste spații globale se configurează zonele de compresie geopolitică, întotdeauna disputate, care sfârșesc prin a deveni, mai devreme sau mai târziu, „centuri de ruine”. Adică teritorii transformate în câmpuri de bătălie, măcinate de foamete, dezastre, sărăcie, război. De ce spun că inexorabil spațiile de compresie eșuează în cel mai profund dezastru? Pentru că, din păcate pentru ele, legitățile geopoliticii sunt implacabile și statuează dominația globală ca fiind obiectivul ultim, suprem, la care aspiră orice hegemon planetar. Fiind prinse în menghina foamei de teritorii și putere a nucleelor, aceste zone intermediare de compresie sunt și pivoți, adică teritoriile prin care armatele hegemonilor își pot invada competitorii direcți. Deci, inevitabil, statele intermediare, numite geopolitic spații tampon și geostrategic pivoți, stau cu „sabia lui Damocles deasupra capului”. Motiv pentru care, din instinct de autoconservare cel puțin, ar trebui să-și construiască politici și arhitecturi de securitate și apărare eficiente, să-și perfecționeze aparatul diplomatic, să-și dezvolte un aparat de stat funcțional etc, pentru a evita cu orice preț transformarea lor în teatre de operații ale hegemonilor sau, mai oribil, în proxy ai acestora. În harta de mai jos aveți ilustrarea clară a acestor zone de compresie, la nivelul cărora se disting entitățile statale eșuate și colapsate ale planetei, cele descrise perfect prin sintagma „formă fără fond”. Adică state descrise prin toate însemnele suveranității, dar golite de putere și incapabile să-și respecte contractul social cu cetățenii, de la asigurarea securității și a siguranței publice, la asigurarea celor trei bunăstări – politică, economică și socială. Și, dacă veți analiza cu atenție harta din Fig. 1, veți constata că în rândul acestora nu se află niciuna dintre cele 26 de țărișoare ale planetei, cu teritoriul mai mic de 1.000 de kilometri pătrați, resurse puține și populație de până în 100.000 de locuitori, denumite generic microstate. Prin urmare, deși îndeplinesc paradigma aristoteliană doar pe jumătate, iată că microstatele au reușit să evite soarta cumplită a statelor mici și mijlocii intermediare. De unde rezultă că, în geopolitică, poziția geografică a statului contează mai mult decât mărimea.
Fig. 1: State eșuate
Ciprian Demeter: Geopolitica clasică, de la Ratzel la Haushofer, a privit statul ca pe un organism viu, care are nevoie de „spațiu vital” pentru a nu degenera, însă microstatele par să fi descoperit secretul unei existențe suspendate în timp și spațiu.
Putem considera microstatul ca fiind o „anomalie filosofică” ce demonstrează că intensitatea suveranității nu este direct proporțională cu mărimea teritoriului?
Alba Popescu: O întrebare excelentă, al cărei răspuns completează cele spuse anterior. Determinismul ratzelian, la care faceți referire, statuează concordanța antropo-geografică drept o condiție fundamentală pentru păstrarea „sănătății” statului organic. Cu alte cuvinte, pentru ca statul să funcționeze optim, între populație și teritoriu, cu resursele aferente, trebuie să existe un echilibru. Când acest echilibru dispare, statul se îmbolnăvește. Boala statului organic, numită de Ratzel discordanță antropo-geografică, atrage după sine comportamente politice deviante. Când populația excede numeric sustenabilitatea asigurată de teritoriu, statul dezvoltă politici expansioniste, militariste, motivate de nevoia de a obține spațiu vital. Când teritoriul excede în suprafață mărimea populației, statul devine paranoic, obsedat de iminența invaziei și asigurarea adâncimii strategice – pe principiul cercurilor lui Kautilya, ce transformă vecinii imediați în potențiali agresori. Sigur că materializarea acestor comportamente deviante presupune o serie întreagă de surse și instrumente de putere, de care microstatele nu beneficiază, începând cu mărimea teritoriului și abundența și diversitatea resurselor și sfârșind cu mărimea și calitatea populației. Chiar dacă intră în discordanță antropogeografică, microstatele au posibilități limitate de a-și exprima „demonii interiori”. Pe cale de consecință, reacțiile lor îmbracă alte forme de manifestare, menite să le asigure supraviețuirea. Deloc întâmplător, în rândul microstatelor se află Vaticanul, spre exemplu, cu o suprafață totală de 0,44 kmp și o putere soft ce depășește în influență orice jucător planetar. Sau Monaco, paradisul miliardarilor planetei, a 2-a cea mai mică și cea mai dens populată țară din lume, locul în care rata sărăciei este de 0%. Sau Singapore, putere financiară și logistică regională, cu o poziție geostrategică de excepție în dreptul Canalului Philip din complexul strâmtorilor Malacca-Singapore. Prin urmare, departe de a fi vreo „anomalie filosofică”, microstatele sunt jucători geopolitici, unii suverani, alții vasalizați, care au înțeles că puterea nu constă doar în mărimea teritoriului, resurse, populație, economie și putere militară, ci și în forța de persuasiune, în putere soft diplomatică, culturală, inovativă etc. Domeniu în care excelam și noi acum câteva decenii, înainte să ne distrugem rețelele diplomatice din Africa, Asia și America de Sud.
Ciprian Demeter: În filosofia dreptului, contractul social presupune o relație de protecție și supunere, dar în cazul microstatelor, protecția este adeseori externalizată către un terț protector prin tratate de asistență.
În ce măsură acest „contract social delegat” alterează natura metafizică a statului, transformându-l dintr-un garant al securității într-un simplu administrator al identității locale?
Alba Popescu: Dacă analizăm cu obiectivitate sistemul internațional, observăm că statele independente sunt foarte, foarte puține. Atât de puține încât, înțelegând că independența va deveni mult mai greu de atins într-un viitor al macro-spațiilor, unele dintre acestea au găsit ca unică soluție conglomerarea în organisme suprastatale. Ca, de exemplu, statele europene, care au construit Uniunea Europeană pentru a rezista presiunii geopolitice dinspre cele trei nuclee despre care vorbeam anterior. Și, chiar și așa, independența europenilor este relativă, fiind condiționată încă de relația strategică cu hegemonul maritim. Deci, faptul că microstatele și-au delegat protecția unui jucător extern nu este ceva neobișnuit în lumea în care trăim, și aceasta nu impietează asupra contractului social pe care statul l-a semnat cu cetățenii săi. Până la urmă, contractul prevede obligația statului de a asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor, dar nu stipulează și modul în care aceasta trebuie îndeplinită. Dacă delegarea apărării către un terț este în beneficiul cetățenilor, atunci statul și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Pe cale de consecință, prin politicile sale, statul este garantul securității cetățenilor săi chiar și atunci când a delegat securitatea, prin alianțe, unui jucător mai puternic. Și este și „administratorul identității locale” sau așa ar trebui să fie, în virtutea misiunii sale de asigurare a bunăstării sociale, ce include automat apărarea fibrei naționale a poporului pe care îl servește.
Ciprian Demeter: Dacă teritoriul mic este perceput în mod tradițional ca o vulnerabilitate, în era postmodernă el pare să devină o formă de agilitate, permițând statului să se adapteze instantaneu la fluxurile de capital și informație.
Este microstatul ipostaza politică a „omului recent”, care preferă supraviețuirea prin adaptare mimetică în locul rezistenței prin forță brută?
Alba Popescu: Interesantă comparație! Până la urmă, statul este un organism colectiv viu, cu memorie, aspirații, frici și trufii. El se adaptează vremurilor din instinct de auto-conservare, în baza surselor și instrumentelor de putere de care beneficiază. Mărimea teritoriului este doar o sursă. Sigur, una cu „greutate”, întrucât oferă spațiu de ființare, resurse și extrem de valoroasa adâncime strategică. Dar, există și alte surse de putere. Câteva au fost menționate în răspunsul precedent și se înscriu în ceea ce generic numim soft power. Altele sunt legate de economie și putere financiară. Liechtenstein, Monaco, Andorra, Insulele Virgine Britanice, Malta sunt paradisuri fiscale, adică locuri în care fiscalitatea se apropie de zero. Singapore este principala capitală maritimă a lumii, cel mai mare port din Asia de Sud-Est, cel mai mare port de bunkeraj din lume și al 2-lea cel mai aglomerat port din lume în privința tonajului total de marfă, după Shanghai. Este un punct nodal esențial al lanțurilor globale de producție și aprovizionare, de care depinde economia globală! Vatican, Malta, Seychelles, Maldive, Singapore, Monaco, Andorra, Liechtenstein sunt destinații ce atrag multe milioane de turiști anual. Iar, majoritatea acestor microstate, au funcțiuni strategice excepționale, fiind baze navale și capete de pod ale puterilor maritime în spații potențial concurente. Priviți salba de microstate din zona Caraibelor, ce proiectează interesele olandeze, britanice și franceze în imediata vecinătate a Americii. Sau „cordonul de foc” al Microneziei și Polineziei, care asigură prezența olandeză, franco-britanică și americană în Pacificul de Sud și protecția Australiei. La ora actuală, aceste microstate sunt adevărate surse de putere globală pentru Occidentul maritim, precum se poate observa în hărțile din Fig. 2, Fig. 3 și Fig.4.
Deci, iată că impactul mărimii teritoriului poate fi relativ în calculul geopolitic, întrucât ceea ce contează fundamental sunt poziția geostrategică, calitatea leadership-ului și psihologia poporului, aspecte verificate pe deplin în cazul micuțului arhipelag singaporez, care cu doar două secole în urmă era ceva mai mult decât un sat de pescari, iar astăzi este o mare putere regională cu impact geoeconomic global. Și, ca să răspund punctual la întrebarea dvs, cred că microstatele se aseamănă psihologic cu omul contemporan, care de cele mai multe ori caută soluții alternative, de compromis, în locul abordărilor tranșante.
Fig. 2 : Teritorii caraibiene controlate de Franța
Fig. 3: Teritorii caraibiene controlate de Marea Britanie
Fig.4: Bariera inter-pacifică
Ciprian Demeter: Conceptul westphalian de egalitate suverană este, în mod evident, o ficțiune juridică atunci când comparăm un gigant continental cu un stat de câțiva kilometri pătrați.
Din punct de vedere etic și politic, cum putem justifica un sistem internațional care acordă aceeași demnitate simbolică unor entități a căror capacitate de a influența binele comun global este radical disproporționată?
Alba Popescu: Dacă am face abstracție de legitățile geopoliticii și ne-am afunda în visul kantian, am spune că sistemul internațional egalitarist este expresia păcii și stabilității universale, pentru că, atunci când votul unei țărișoare precum Tuvalu este egal cu cel al unui colos precum China, înseamnă că umanitatea și-a depășit propriile limite izvorâte din lăcomie, invidie, frică și egoism. Doar că, așa cum ați spus, acest egalitarism este doar o ficțiune juridică. În fapt, egalitatea este doar pentru dulăii mari și puternici, nu și pentru căței, precum spunea Grigore Alexandrescu în binecunoscuta sa fabulă. Faptul că Nauru a recunoscut independența separatiștilor din Kosovo, Abhazia și Osetia de Sud a avut un impact politic minimal. De altfel, minora insulă-stat și-a și retras ulterior recunoașterile. Însă, faptul că SUA a recunoscut independența separatiștilor kosovari, iar Rusia pe cea a separatiștilor din cele două provincii georgiene a avut impact politic major, prin modificarea de facto a status-quo-ul regional. Așa cum am mai spus și cu altă ocazie, desfid orice separatism teritorial, indiferent cine îl orchestrează și pentru care motive! Dar asta nu înseamnă că nu înțeleg faptul că lumea în care trăim este guvernată de legități dure, cinice, în care scopul scuză mijloacele și interesul rămâne singura constantă a vieții politice. Precum spuneam într-un episod precedent al dialogului nostru, sistemul instituțional internațional construit după 1945 a avut ca scop protejarea ordinii westphaliene postbelice. El a fost expresia echilibrului de putere statuat între câștigătorii celui de-al Doilea Război Mondial. Echilibru rezultat prin contrabalansarea celor două mari blocuri militare, sovietic și occidental, care își disputau influența asupra restului lumii, reunit în mare parte în Mișcarea de Nealiniere. Pe cale de consecință, pentru plusul de voturi pe care le aduceau în Adunarea Generală a ONU, statele mici și mijlocii, aliniate sau nealiniate, erau extrem de importante și lumea întreagă era bombardată mediatic cu sloganuri despre principiile ordinii westphaliane, adică despre egalitarism, suveranitate, independență și non-intervenție în treburile interne ale altui stat etc. Așa se explică faptul că dictatorul sovietic Iosif Visarionovici Stalin a cerut ca toate republicile sovietice să participe individual la fondarea ONU, obținând, într-un final, acest statut doar pentru Ucraina și Belarus, care până în 1991 au votat de sine stătător, alături de URSS, în adunările forului internațional. După 1991, echilibrul a dispărut și o dată cu acesta importanța puterilor minore, lumea întrând, pentru vreo două decenii, sub deplină hegemonie americană, pe care unii au numit-o pax americana, iar alții unipolaritate. O pace hegemonică, indiscutabil, în care interesele corporatiste ascunse sub mantia excepționalismului american au pedepsit fără opreliște orice poziționare contrară. O pace în care rolul Americii de garant al ordinii westphaliene (sau de jandarm universal, cum în mod peiorativ a fost descris de criticii acestei perioade) s-a ciocnit de cosmopolitanismul corporatist desuveranizant, anti-westphalian, aruncând hegemonul într-o profundă contradicție ideologică, o contradicție ce s-a amplificat pe fondul deja existentelor linii de secesiune. Dar acesta este un alt subiect, pe care îl vom discuta cu altă ocazie. Ceea ce trebuie să reținem este că, la finalul existenței sale, unipolaritatea a dărâmat eșafodajul egalitarist, readucând în prim plan ideea imperială, a acelui big brother devenit big boss, ce stă la masă doar cu cei asemenea lui. Iată de ce sistemul internațional egalitarist este, din păcate, o ficțiune juridică. Iată de ce dreptul internațional este tot mai lipsit de consistență și de ce hotărârile instituțiilor juridice internaționale rămân fără efect atunci când vizează hegemoni și sunt cu celeritate aplicate atunci când îi pedepsesc pe cei mici și slabi. Și o spun cu îngrijorare, pentru că sprintul tehnologic va facilita dominația hegemonică și riscurile ca lumea să se transforme într-un teribil gulag sunt uriașe.
Ciprian Demeter: Într-o lume dominată de „Realpolitik”, microstatele par să practice un fel de „geopolitică a teatrului”, în care protocolul, steagul și ritualurile diplomatice servesc drept scuturi împotriva irelevanței.
Este această punere în scenă a suveranității o formă de rezistență filosofică împotriva nihilismului politic, care ar dicta absorbția celor mici de către cei mari?
Alba Popescu: Interesantă observația dvs. cu privire la „geopolitica teatrului”. Până la urmă, viața politică planetară este un teatru, în care actorii sunt statali și non-statali, câmpurile de bătălie se numesc teatre de operații, limbajul analitic abundă de referiri regizorale iar, ceremonialul, protocolul și eticheta șlefuiesc interacțiunile diplomatice. Și nu doar viața politică planetară este un teatru, ci și viețile noastre, ale tuturor, începând cu nașterea și sfârșind cu moartea, cele două evenimente majore puse sub semnul ceremonialului religios, al ordinii de precădere, al tradițiilor etc. Există însă o diferență între piesele de teatru jucate de unii și de alții. În cazul hegemonilor, actoria comportă decoruri și regii laborioase, așa cum sunt marile parade militare, menite să impresioneze națiunea și să descurajeze competitorii. În cazul microstatelor, aceste parade sunt simbolice și accentuează dimensiunea culturală, identitară. Și da, aceste parade și alte astfel de manifestări publice sunt forme de rezistență politică, națională și identitară a celor mici în fața tăvălugului hegemonic.
Ciprian Demeter: Majoritatea microstatelor supraviețuiesc prin exploatarea unor nișe juridice, devenind spații de excepție în care legile economice ale vecinilor nu se aplică, funcționând ca niște heterotopii foucaultiene.
În ce măsură aceste „spații-altfel” sunt necesare echilibrului geopolitic global, servind drept supape de siguranță pentru sistemul financiar și politic internațional?
Alba Popescu: În harta din Fig. 5 aveți distribuția coloniilor britanice în perioada victoriană. Adică la apogeul imperiului pe teritoriul căruia soarele nu apunea vreodată.
Fig. 5: Imperiul colonial britanic în secolul al XIX-lea
Remarcați cum britanicii și-au susținut prezența înaintată și dominația maritimă a lumii prin bazele navale construite în spațiile arhipelagice și pe coastele principalelor continente. O parte dintre aceste foste colonii, create special ca avanposturi, sunt astăzi microstate. Aspect valabil și pentru celelalte metropole, olandeză și franceză.
Așadar, ca să punctez în cheie geopolitică, există două mari categorii de microstate: continentale și maritime. Cele continentale sunt fie încapsulate (Vatican, San Marino, Andorra, Liechtenstein), fie au fațadă maritimă (Singapore, Monaco, Bahrain). Iar cele maritime sunt insulare (Nauru, Niue, Dominica, Saint Lucia etc) și arhipelagice (Malta, Singapore, Tuvalu, Marshall, Cook, Maldive etc). Microstatele continentale încapsulate, cu poziții intermediare, au funcțiune de state tampon – ca de pildă Andorra, întemeiată ca avanpost defensiv în Pasul Envalira, în sec. al VIII-lea, de către Carol cel Mare, regele francilor (Marca Hispanică). Cele insulare și continentale cu fațadă maritimă sunt spații de lateralitate geopolitică cu funcțiune de avanpost – spre exemplu Singapore și Bahrain. Geostrategic, microstatele sunt pivoți poziționați pe traseul unor coridoare de maximă valoare geostrategică și geopolitică precum: „inima” Imperiului Roman (Vatican), coridoarele ibero-pirineene (Andorra), punctul de sufocare maritimă Malacca (Singapore), bariera Caraibelor (Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda, Saint Vincent și Grenadinele, Barbados, Dominica, Saint Lucia), bariera inter-pacifică, esențială pentru echilibrul strategic al Pacificului (Marshall, Cook, Niue, Tonga, Tuvalu, Nauru, Palau, Micronezia). Iar, geoeconomic, unele microstate sunt coridoare de tranzit și chiar hub-uri geoeconomice, cel mai elocvent exemplu fiind Singapore. Altele, pentru a atrage investiții și protecție, s-au transformat în paradisuri fiscale și în spații exclusiviste pentru bogații lumii, precum este Principatul Monaco. Deci, da, aceste „spații-altfel” sunt componente ale echilibrului geopolitic global, cu valoare geostrategică excepțională. Și mai sunt și adevărate „barometre” geopolitice, întrucât statalitatea lor depinde esențial de stabilitatea mediului internațional. Cu alte cuvinte, aflându-se în dependență strategică față de un hegemon sau de o înțelegere hegemonică între competitori, aceste microstate își conectează statalitatea la stabilitatea status-quo-ului. În momentul în care status-quo-ul este contestat, statalitatea microstatelor este automat chestionată. Aspect verificabil în istoria lor zbuciumată.
Ciprian Demeter: Neutralitatea microstatelor este adeseori privită ca o alegere morală, dar poate fi interpretată și ca o absență a voinței de putere, o retragere din istoria mare pentru a conserva o prosperitate insulară.
Poate un microstat să posede o dimensiune etică în politica sa externă, sau este condamnat prin definiție la un egoism pragmatic pentru a-și asigura existența?
Alba Popescu: Neutralitatea este un privilegiu pe care puține state și-l permit, dar și o capcană, iar dimensiunea etică în politica externă este, de asemenea, o raritate. Neutralitatea, care ar trebui să fie, teoretic, direcția politică a statelor intermediare, fiind rezultatul mai degrabă al unui consens hegemonic decât al unei decizii politice interne, este extrem de volatilă. Și acesta întrucât, cu foarte mici excepții, neutralitatea a fost încălcată la cea mai mică schimbare a status-quo-ului. Să ne amintim de Belgia, Olanda, Luxemburg, Norvegia și Danemarca, neutre la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și de felul în care au fost ocupate de naziști. De aceea, statele evită neutralitatea pentru că sunt conștiente de efemeritatea sa. Există și excepții precum Elveția, unde concură pe lângă relief și poziție geostrategică și factorul non-statal al arhitecturii de putere globală, despre care vom vorbi cu altă ocazie. Prin urmare, neutralitatea liber-consimțită și bazată pe un calcul geopolitic și geostrategic corect nu este câtuși de puțin un semn de slăbiciune, din contră. Desigur, există și situațiile în care calculezi greșit, fie atunci când alegi să fii neutru în loc să te aliniezi, fie atunci când renunți la neutralitate și sfârșești prin „a cădea între scaune”, în odioasa zonă gri a centurilor de ruine. Situație în care te transformi fie într-un proxy, adică în carne de tun folosită de un hegemon împotriva altuia, fie în teatru de operații al hegemonilor. Din acest motiv, spun că neutralitatea este atât un privilegiu, cât și o mare capcană. De aceea, statele neutre transformate peste noapte în „piciorul scaunului vreunui hegemon”, precum spunea Ratzel, sfârșesc tragic. Și tot din această cauză, cel mai mare coșmar al unui stat izolat, fără aliați civilizaționali puternici și loiali, este neutralitatea. Analizați istoria interbelică a României și veți înțelege perfect ce spun. Cu atât mai mult cu cât, în cazul țării noastre, lipsa aliaților puternici și poziția geostrategică ingrată s-au coroborat cu o clasă politică coruptă până în prăsele și o iresponsabilitate guvernamentală vecină cu nebunia.
În cazul microstatelor, neutralitatea este specifică unor puteri soft de anvergură mondială precum Vatican, Andorra, Liechtenstein, Monaco, San Marino, care, în istoria lor, nu au fost nicidecum scutite de invazii, partiții teritoriale, schimbări forțate de regim, blocade maritime etc.
Cât privește etica în politica externă, episoadele istorice cu această încărcătură sunt punctuale și, implicit, foarte rare. Îmi amintesc de decizia salutară a statului român față de Polonia invadată de naziști și sovietici în septembrie 1939. Acela a fost un moment în care etica a învins frica. La fel cum a fost și condamnarea, de către Titulescu, în octombrie 1935, de la tribuna Ligii Națiunilor, a invadării Etiopiei de către Italia fascistă. Decizii care au costat România diktatul nazisto-horthist, ultimatumul sovietic și agresiunea bulgară, precum și viețile celor doi protagoniști principali, Armand Călinescu și Nicolae Titulescu. Un preț uriaș plătit de români pentru momente de profundă umanitate și onoare. Mă întreb ce alt stat ar fi procedat la fel, cunoscându-și vulnerabilitățile și efemeritatea angajamentelor externe? De aceea, politica externă este esențialmente un exercițiu de supraviețuire cât se poate de cinic, în care nu există moralitate, ci numai interese. Așa că, microstatele nu fac excepție. Ele și-au transformat exercițiul supraviețuirii în arta cointeresării. Altfel, ar fi dispărut demult de pe harta lumii.
Ciprian Demeter: Externalizarea apărării naționale către un vecin mai mare creează o relație de vasalitate modernă, mascată sub termeni de cooperare strategică și prietenie istorică. Din perspectiva filosofiei puterii, cum se modifică psihologia colectivă a unei populații care știe că supraviețuirea sa depinde în totalitate de bunăvoința sau interesul unui alt popor?
Alba Popescu: Depinde de gradul dependenței sau al vasalizării, dar și de determinismul climatic despre care v-am vorbit în dialogurile noastre anterioare. Pentru că există grade diferite de vasalizare, de la cel de colonie, la cele de teritorii autonome și dominioane. Tradițional, populațiile coloniilor nu au avut statut de cetățeni. Ele au fost „supuși”, trăitori cu obligații depline față de metropolă și lipsiți de drepturi politice și chiar sociale. Deșteptarea lor națională – a propos de versurile imnului nostru național – s-a produs târziu, în secolele XIX-XX, pe fondul declinului marilor imperii coloniale. Cu toate acestea, un anumit soi de fatalitate în fața sorții a rămas în mentalul lor. De aceea, chiar și în zilele noastre, statele foste colonii sunt slabe, cu administrații neperformante, măcinate de corupție și clanocrații ce înlocuiesc ineficiența administrativă. Spre deosebire de acestea, trăitorii în dominioane au avut drepturi cetățenești și și-au dezvoltat o conștiință politică cetățenească. Identitatea lor națională s-a dezvoltat firesc și conștiința istorică așișderea. Cei mai mari oponenți ai metropolelor sunt trăitorii fostelor dominioane. Un exemplu clasic este India, fost dominion britanic, astăzi un hegemon în devenire. Acestor aspecte li se suprapune determinismul climatic. Omul de munte are o psihologie diferită față de omul de câmpie și cel de coastă maritimă. Din acest motiv este greu să generalizezi. Sigur că dependența strategică te face submisiv, chiar fatalist, dar, pe de altă parte, te predispune la tranzacționism și la rezistență interioară. Statele vasalizate dezvoltă cele mai puternice forme de rezistență față de tot ceea ce aduce cu sine și reprezintă hegemonul. Este un mecanism psihologic specific oricărei populații supuse. Exemplul cel mai clar îl reprezintă africanii care, în secolele de dominație colonială, au dezvoltat o cultură extrem de puternică. Atât de puternică, încât a sfârșit prin a transforma metropolele. Uitați-vă la arta modernă occidentală și comparați-o cu artefactele tradiționale africane. Sau la ritmurile muzicii pop, sau la vestimentația „boho”. Peste tot abundă importurile culturale de pe continentul „negru”. Prin urmare, există submisivitate dublată de rezistență. Acel „da” scrâșnit și acea speranță că un alt hegemon, poate mai omenos, îl va înlocui pe arogantul nesătul de bogății care a pus stăpânire pe viețile celor vasalizați și pe destinele teritoriului în care s-au născut.
Liderii europeni avertizează că acțiunile hibride se intensifică, în timp ce Moscova respinge acuzațiile și promite propriul răspuns.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat pe X că a discutat cu cancelarul Friedrich Merz și i-a transmis „solidaritatea deplină” a UE în fața atacului atribuit Rusiei.
This morning I spoke with Chancellor Merz to discuss the hybrid attack at Leipzig airport.
I assured him that the EU stands in full solidarity with Germany in the face of this attack by Russia.
We will keep the EU united despite these escalating and serious acts. The German…
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) September 1, 2026
„Vom menține UE unită în pofida acestor acte grave și în escaladare”, a transmis von der Leyen, adăugând că mesajul trebuie să fie lipsit de echivoc: „Atacurile hibride nu vor rămâne fără un răspuns clar”.
Șefa Comisiei a acuzat Rusia că încearcă să provoace „neîncredere și teamă” în societățile europene și a reafirmat sprijinul pentru Ucraina. Subiectul urmează să fie discutat miercuri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, iar miniștrii de Externe ai UE vor analiza inclusiv posibilitatea unor sancțiuni suplimentare.
Rutte: Încercările Rusiei de a ne intimida vor eșuaI just spoke with @Bundeskanzler Friedrich Merz. NATO stands in full solidarity with Germany after the Russian hybrid attack in Leipzig on 4 August.
The evidence is clear. And I welcome the measures announced by Germany in response. NATO will continue to strengthen our ability…
— Mark Rutte (@SecGenNATO) September 1, 2026
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat, tot pe X, că a discutat cu Merz și a transmis solidaritatea Alianței cu Germania.
„NATO va continua să își consolideze capacitatea de a descuraja și apăra toți aliații împotriva oricărei amenințări”, a afirmat Rutte, referindu-se explicit la acțiuni precum cele constatate la Leipzig și în alte state ale Alianței.
Șeful NATO a avertizat că „încercările Rusiei de a ne intimida, de a ne submina unitatea și voința de a sprijini Ucraina sunt zadarnice și vor eșua”.
Aeroportul Leipzig/Halle are o importanță strategică suplimentară pentru NATO: este folosit în cadrul programului SALIS pentru transporturi aeriene strategice, inclusiv pentru susținerea grupurilor de luptă ale Alianței de pe flancul estic, din Finlanda până în România.
Kaja Kallas: Rusia încearcă să sperie EuropaRussia is hitting Europe with a wave of increasingly kinetic hybrid attacks.
With this, Putin wants to scare us away from supporting Ukraine.
He will not succeed.
To the contrary, we will increase our support and invest in our own defence. We are also planning the most… pic.twitter.com/J8m9FYzTkD
— Kaja Kallas (@kajakallas) September 1, 2026
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a plasat incidentul într-un context mai amplu al acțiunilor hibride atribuite Moscovei.
Potrivit acesteia, Rusia lovește Europa printr-un număr tot mai mare de incidente hibride cu caracter „kinetic”, încercând să descurajeze statele europene să continue sprijinirea Ucrainei.
„Nu vor reuși”, a afirmat Kallas. Oficialul european a admis însă că riscurile sunt în creștere și că actualele măsuri nu sunt suficiente pentru a opri asemenea acțiuni.
Berlinul: Germania nu este în război, dar este o țintăMinistrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a declarat că investigațiile poliției, modul de operare și informațiile serviciilor germane susțin atribuirea tentativei de atac Rusiei.
Berlinul consideră că tehnologia dronei, componentele, explozibilul și sistemul de detonare corespund unor metode observate în alte operațiuni hibride rusești și în războiul împotriva Ucrainei.
Ministrul de Externe Johann Wadephul a avertizat că Germania nu se află în război cu Rusia, dar este o „țintă de război”. Berlinul a decis închiderea consulatului rus din Bonn și încetarea contractului care permite funcționarea Casei Ruse din Berlin.
Moscova respinge acuzațiileRusia neagă implicarea. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a calificat acuzațiile drept un pretext „forțat și artificial” folosit de Berlin pentru escaladarea tensiunilor și a susținut că Germania nu a prezentat dovezi convingătoare. Moscova a anunțat totodată că măsurile diplomatice germane vor primi un „răspuns corespunzător”, potrivit RBC.
Anterior, Ambasada Rusiei la Berlin descrisese acuzațiile privind incidentul drept o „provocare fabricată”, susținând că aceasta ar servi intereselor Kievului și ale susținătorilor săi europeni.
