Potrivit Jandarmeriei, cele două sesizări penale au fost întocmite pentru încălcarea prevederilor Legii privind regimul materiilor explozive și ale Legii privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri la meciul România-Suedia.
De asemenea, jandarmii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.890 de lei.
Una dintre amenzi, de 2.000 de lei, a fost aplicată societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor care îi revin.
În cazul unei persoane a fost dispusă și sancțiunea complementară privind interzicerea accesului la competițiile sportive pentru o perioadă de un an.
Jandarmii anunță că verificările continuă pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat prevederile legale în timpul partidei.
România a întâlnit luni seara Suedia în cadrul Ligii Națiunilor, partida fiind disputată pe Arena Națională.
Președintele Donald Trump a fost întrebat luni dacă a existat o „amenințare” care a dus la retragerea bombardierelor americane.
„Da, cred că putem spune asta. Nu au plecat din întâmplare”, a spus Trump, citat de Sky News.
Președintele a mai spus că autoritățile americane „știu cine a făcut amenințarea”.
Declarația lui Trump vine după ce Pentagonul a confirmat că toate bombardierele americane care se aflau la RAF Fairford au fost retrase și trimise la bazele lor din Statele Unite.
Pe 27 septembrie, cinci britanici au fost arestați în apropierea bazei, sub suspiciunea unor infracțiuni legate de terorism și explozibili.
Un al șaselea suspect, cetățean britanic și iranian, a fost arestat ulterior la Londra. Toți au fost eliberați pe cauțiune, iar ancheta continuă.
Premierul britanic Andy Burnham a declarat anterior că există „indicii puternice” privind implicarea Iranului, în timp ce Teheranul a negat orice legătură cu presupusul complot.
Secretarul de stat american Marco Rubio a precizat însă că nu ar lega direct retragerea bombardierelor de incidentul investigat și a susținut că Pentagonul își redistribuie în mod constant resursele militare.
„Suntem la cald. Înfrângeri care dor, care mă dor. Să zicem că astăzi a fost un meci în care a contat susținerea suporterilor. Am ieșit la joc, am făcut lucruri bune, dar înfrângerea e înfrângere și doare. În acest proces cu ei, credeam că puteam face mult mai mult. Acum am văzut că drumul e mult mai greu, trebuie muncă multă, să muncim cum trebuie, ca trebuie să meargă mai sus, să câștigăm. Suntem la echipa națională și trebuie să câștigi”, a declarat Gică Hagi pentru Antena Sport.
Întrebat dacă va continua „acest nou drum al echipei naționale” alături de jucători, Hagi a evitat un răspuns clar.
„Suntem la meci, vorbim de meci. De ce să vorbim de alte lucruri? De mâine încolo avem timp”, a spus selecționerul.
Hagi a vorbit și despre perioada scurtă pe care a avut-o la dispoziție pentru a lucra cu jucătorii: „Cred că ne-am cunoscut bine în aceste zile și ușor-ușor o să vedem ce vom face”.
Selecționerul a vorbit și despre fani. „Ne pare rău că nu le-am adus victoria și e clar că simțim acest lucru, dar le mulțumim că au venit, că sunt lângă echipă și cred că întotdeauna vor fi, pentru că au fost și în Germania și de atunci publicul e numărul 1”, a declarat Gică Hagi.
Suedia a câștigat, luni seara, cu 1-0 pe Arena Națională, printr-un gol înscris de Gyökeres în minutul 13. România rămâne astfel fără victorie în actuala ediție a Ligii Națiunilor, în care a înregistrat patru înfrângeri.
„Din punctul meu de vedere nu a ieșit nimic. Lucrurile merg prost, din păcate, și… Parcă mergem în gol, să spun așa. Dezamăgire foarte mare, ne doream foarte mult să le facem o surpriză plăcută fanilor în această seară acasă la noi, dar, din păcate, nu se leagă nimic”, a declarat Dennis Man după meciul cu Suedia de luni seara, la Antena 1.
El a vorbit și despre selecționerul Gheorghe Hagi.
„Știe foarte mult fotbal, încearcă să ne învețe și trebuie să-l ascultăm”, a afirmat fotbalistul.
„În această seară, nu știu dacă chiar meritau ei să câștige acest meci, pentru că au avut o ocazie și au înscris”, a spus internaționalul român.â
Întrebat dacă își dorește ca Gică Hagi să rămână în continuare selecționer, Dennis Man a transmis că vestiarul îl susține pe tehnician.
„Noi, ca jucători, suntem alături de el, îl susținem mereu și suntem împreună. Noi, ca jucători, nu putem lua decizii, decât să ne conformăm”, a încheiat Dennis Man.
Suedia a câștigat, luni seara, cu 1-0 pe Arena Națională, printr-un gol înscris de Gyökeres în minutul 13. România rămâne astfel fără victorie în actuala ediție a Ligii Națiunilor, în care a înregistrat patru înfrângeri.