„Mirel Rădoi, care a ocupat funcția de antrenor principal la Gaziantep Futbol Kulübü, și clubul nostru s-au despărțit de comun acord”, a transmis gruparea turcă. Gaziantep i-a mulțumit lui Rădoi și staffului său pentru activitatea desfășurată și le-a urat succes în continuare.
Decizia vine după înfrângerea suferită sâmbătă de Gaziantep în etapa a treia din Super Lig, 1-2 în deplasare cu Çaykur Rizespor. Echipa are patru puncte după primele trei etape, după o remiză cu Alanyaspor, o victorie cu Eyüpspor și eșecul de la Rize.
Rădoi a preluat Gaziantep în aprilie 2026, iar în sezonul trecut a condus echipa în ultimele etape ale campionatului. Rădoi a stat pe banca formației, în total, în șapte partide, bilanțul fiind de o victorie, o remiză și cinci înfrângeri.
Potrivit informațiilor apărute în presa turcă, Çağdaş Atan este principalul favorit pentru preluarea echipei.
Rădoi semnase în aprilie un contract pe un an și jumătate cu Gaziantep FK, până la finalul sezonului 2026/2027. La momentul prezentării, clubul turc îl descria drept un antrenor cu experiență internațională și anunța obiectivul construirii unei echipe competitive.
În această toamnă, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța deschide o nouă stagiune și invită publicul într-o călătorie prin povești în care nimic nu este ceea ce pare la început, iar fiecare cortină ridicată deschide o lume nouă.
Din 3 octombrie până la sfârșitul lunii decembrie 2026, scena teatrului va deveni, pe rând, Sevilla lui Figaro, Veneția măștilor și a iubirilor ascunse, Parisul lui Rodolfo și Mimì, lumea pasională a lui Carmen, spațiul dramatic în care Tosca își apără iubirea, dar și universul în care Don Quijote transformă imposibilul în realitate.
Vom începe cu „Bărbierul din Sevilla”, acolo unde iubirea are nevoie de un plan bine pus la punct, iar Figaro pare să aibă întotdeauna soluția potrivită, pentru ca apoi să intrăm în lumea misterioasă a „Pescuitorilor de perle”, unde un jurământ, o iubire imposibilă și o prietenie pusă la încercare ridică o întrebare care rămâne mult după ce muzica se oprește: ce alegem atunci când iubirea și loialitatea ne cer lucruri diferite?
La doar câteva zile distanță, „Nunta lui Figaro” ne va aminti că nici măcar o nuntă nu este simplă atunci când în aceeași casă se întâlnesc iubirea, gelozia, dorința, secretele și planurile ascunse, iar „My Fair Lady” ne va întreba dacă un om poate deveni cu adevărat altcineva atunci când învață să vorbească, să privească și să fie privit într-un mod nou.
Apoi, baletul va deschide o altă poartă către poveste, iar „Don Quijote”, cu energia și culoarea sa, ne va aduce într-o lume în care imaginația este mai puternică decât realitatea și în care dragostea poate găsi o cale chiar și atunci când toate drumurile par închise.
„Cavaleria rusticană” și „Paiațe” vor aduce pe scenă două povești în care pasiunea scapă de sub control, iar iubirea, gelozia și trădarea împing personajele către unul dintre cele mai puternice teritorii ale operei: tragedia; în schimb, „O noapte la Veneția” va schimba complet atmosfera și ne va invita într-o lume a carnavalului, a măștilor, a identităților ascunse și a iubirilor care pot începe sau se pot destrăma într-o singură noapte.
Dar ce se întâmplă atunci când un om încearcă să-și protejeze copilul de o lume pe care nu o poate controla?
Răspunsul vine în „Rigoletto”, una dintre cele mai tulburătoare creații ale lui Verdi, iar povestea continuă cu „Traviata”, unde întrebarea este și mai dureroasă: poate renunța cineva la propria fericire pentru omul pe care îl iubește?
Luna noiembrie va aduce alte lumi, alte întrebări și alte destine, de la aventura din „Răpirea din Serai” la pasiunea din „Bal mascat”, de la dramatismul din „Tosca” la farmecul și umorul din „Elixirul dragostei”, într-o succesiune de spectacole în care publicul va putea trece, de la o seară la alta, de la râs la emoție, de la iubire la tragedie și de la realitate la vis.
Iar când vom crede că am văzut deja toate chipurile iubirii, scena ne va provoca din nou.
Ce se întâmplă atunci când iubirea nu mai poate fi separată de sacrificiu?
Ce se întâmplă atunci când libertatea devine mai importantă decât iubirea însăși?
Și cât de departe poate merge un om pentru a rămâne fidel propriului destin?
În decembrie, răspunsurile vor veni prin „Boema”, povestea fragilă și emoționantă a lui Mimì și Rodolfo, prin „Voievodul Țiganilor”, într-o versiune de concert regizat, prin „Carmen”, poate una dintre cele mai puternice povești despre libertate și pasiune din repertoriul liric, dar și prin spectacolele de balet, Concertul Simfonic Românesc, Recitalul de Ziua Națională a României și concertele de Crăciun, care vor schimba treptat atmosfera scenei și vor transforma finalul anului într-o sărbătoare.
Și pentru că o stagiune nu înseamnă doar operă, balet sau concerte, ci și întâlnirea dintre artiști și oameni, programul va aduce împreună voci, instrumentiști, dansatori, orchestre și soliști, într-un parcurs care își propune să ofere publicului nu doar spectacole, ci seri pe care să le ducă mai departe, în memorie.
Iar pe 30 decembrie, când anul se apropie de sfârșit, „Liliacul” de Johann Strauss va transforma scena într-un ultim mare bal, cu măști, intrigi, râsete și valsuri, ca și cum teatrul însuși ne-ar spune că, înainte ca anul să se încheie, mai există încă o poveste de trăit.
Dar dintre toate aceste povești, care va fi povestea ta?
Vei alege o iubire imposibilă, o tragedie care nu poate fi uitată, o comedie care te face să râzi, un balet care spune totul fără cuvinte, o seară de muzică românească, un concert de Crăciun sau poate vei veni fără să știi exact ce cauți și vei pleca descoperind o poveste pe care nu știai că aveai nevoie să o auzi?
Stagiunea muzicală octombrie–decembrie 2026 a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța începe pe 3 octombrie.
Cortina se ridică. Muzica începe, iar întrebarea rămâne: tu ce poveste alegi să trăiești?
Vă așteptăm la teatru!
„Intrarea în vigoare a Legii nr. 180/2026 marchează un moment important în evoluția Agenției Naționale de Integritate și a cadrului național de integritate. În contextul reformei legislative, a fost consolidat un mecanism care pune accent nu doar pe constatarea și sancționarea incidentelor de integritate, ci, mai ales, pe respectarea efectivă a interdicțiilor și pe aplicarea concretă a consecințelor care decurg din constatarea definitivă a unei incompatibilități, a unui conflict de interese sau a unei averi nejustificate.
Noua abordare mută astfel accentul de la sancțiuni pecuniare cu o valoare modică și cu un impact limitat către asigurarea efectivității normelor de integritate: o interdicție stabilită potrivit legii trebuie respectată, iar consecințele acesteia trebuie să se producă în mod real asupra mandatului, funcției sau demnității publice deținute.
Până în prezent, în cazurile de conflict de interese, sancțiunile pecuniare aplicate persoanelor evaluate au avut valori cuprinse între aproximativ 400 de lei și 8.000 de lei. În acest context, consolidarea mecanismului interdicțiilor reprezintă o schimbare importantă: consecințele unui incident de integritate constatat definitiv nu se mai limitează la o sancțiune pecuniară cu efect redus, ci presupune respectarea efectivă a interdicției și, în condițiile prevăzute de lege, încetarea mandatului, funcției sau demnității publice deținute”, anunță oficial Agenția Națională de Integritate.
Persoanele cu problemeAgenția Națională de Integritate anunță că demarează procedurile privind aplicarea efectivă a noilor prevederi legale în materia interdicțiilor față de persoanele pentru care au fost constatate definitiv situații de incompatibilitate, conflicte de interese sau averi nejustificate și care continuă să ocupe funcții ori demnități publice.
În urma verificărilor efectuate, Agenția a identificat 55 de persoane aflate în această situație, astfel :
Potrivit normelor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 180/2026, persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate, conflictul de interese sau averea nejustificată și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției „le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Primele cei 10 primari menționați de ANI se află și președintele USR, Dominic Fritz, primar al Timișoarei.
Ce înseamnă, în practică, „încetarea de drept”?În termeni simpli, ANI explică faptul că persoana nu mai poate continua să exercite mandatul, funcția sau demnitatea publică aflată sub incidența interdicției, iar autoritatea sau instituția competentă trebuie să pună în aplicare prevederile legii.
Noua reglementare urmărește astfel să asigure că interdicțiile care decurg din constatările definitive ale incidentelor de integritate produc efecte concrete și sunt respectate efectiv în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.
Aceste verificări urmăresc inclusiv identificarea situațiilor în care informațiile transmise Agenției sunt incomplete, neactualizate, contradictorii sau nu corespund situației reale, astfel încât monitorizarea respectării interdicțiilor să se întemeieze pe situația concretă, actuală și reală.
Atunci când vor fi constatate neconcordanțe, Agenția va utiliza instrumentele legale de verificare aflate la dispoziția sa pentru stabilirea situației concrete și, după caz, aplicarea măsurilor prevăzute de lege.
Amenzi de până la 50.000 de lei și nulitatea actelor încheiate cu încălcarea interdicțieiNoua lege consolidează și mecanismele prin care este asigurată respectarea interdicțiilor, susține ANI.
Nerespectarea perioadei de interdicție de până la 3 ani constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei.
De asemenea, neconstatarea încetării funcției publice, în condițiile prevăzute de lege, de către persoanele cărora le revine această obligație constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.
Consecințele nu sunt însă numai financiare. Actele juridice sau administrative încheiate cu încălcarea perioadei de interdicție sunt lovite de nulitate absolută.
În termeni simpli, nerespectarea interdicției poate avea consecințe nu doar pentru persoana care continuă să ocupe o funcție sau un mandat, ci și asupra actelor încheiate cu încălcarea acesteia.
De la existența unei interdicții la aplicarea ei efectivă: Prin noile dispoziții, accentul este pus nu doar pe existența unei constatări definitive privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau averea nejustificată, ci și pe punerea efectivă în aplicare a consecințelor prevăzute de lege.
O interdicție definitivă trebuie să producă efecte în mod concret, nu doar să figureze într-o evidență.
„Noile prevederi completează cadrul legislativ în materia integrității cu mecanisme esențiale care ar fi trebuit să existe încă de la înființarea Agenției Naționale de Integritate. După aproape două decenii de funcționare a Agenției, interdicțiile dobândesc instrumentele necesare pentru a produce efecte concrete, nu doar consecințe formale. Este o schimbare de substanță a cadrului național de integritate: constatarea definitivă a unui incident de integritate nu trebuie să rămână doar consemnată într-un raport de evaluare, ci trebuie să producă efectele prevăzute de lege asupra exercitării funcției, demnității publice sau mandatului. Integritatea nu poate fi redusă la o sancțiune pecuniară cu impact limitat. O interdicție stabilită definitiv trebuie respectată și trebuie să producă efecte reale. Acesta este standardul pe care noul cadru legislativ îl consolidează și pe care Agenția îl va urmări în aplicare”, susține ANI.
Contribuția aprobată de administrația locală pentru noul stadion Corvinul este de 10.341.774 de euro, în condițiile în care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este estimată la 41.367.096 de euro. Plata contribuției municipiului se va face în tranșe, pe parcursul derulării lucrărilor.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 54 de milioane de euro, cu TVA inclus, sumă care cuprinde, pe lângă construcții și montaj, dotările viitoarei arene, proiectarea tehnică și alte cheltuieli conexe.
Demolarea vechiului stadion ar putea începe în octombrieNoul stadion va fi construit pe amplasamentul actualei arene din Hunedoara. Potrivit administrației locale, demolarea stadionului existent este programată să înceapă în toamna acestui an și să fie finalizată până la începutul lui 2027, astfel încât lucrările de construire a noii arene să poată începe în ianuarie 2027.
„Nu vom aloca toți banii deodată, într-o singură tranșă, ci va fi vorba despre o alocare multianuală, până la finalizarea lucrărilor de construire a noului stadion”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Edilul a precizat că municipalitatea va folosi, pentru această cofinanțare, bugetul local și un împrumut bancar contractat anterior pentru proiecte de investiții, în paralel cu identificarea unor eventuale surse suplimentare de finanțare.
Noul stadion „Corvinul 1921” este realizat prin Compania Națională de Investiții (CNI). Potrivit CNI, obiectivul face parte din investițiile în infrastructura sportivă realizate prin companie. Contractul pentru construirea arenei a fost semnat în 2025.
Noua arenă va avea o capacitate de peste 10.000 de locuri și va putea găzdui atât meciuri de fotbal, inclusiv partide internaționale, cât și alte evenimente sportive și culturale.
Primăria Hunedoara susține că actualul stadion, construit în urmă cu aproape 70 de ani, nu mai poate fi adus la standardele necesare printr-o simplă modernizare, iar noua arenă este necesară și în contextul în care echipa de fotbal Corvinul Hunedoara a promovat în prima ligă și al interesului tot mai mare al suporterilor pentru meciurile formației.
Construcția HEXA se află în Oasi Zegna, în provincia italiană Biella.
Pereții sunt realizați din materiale obținute din resturile rezultate după recoltarea orezului.
Proiectul folosește principiile economiei circulare și include inclusiv un stup în interior.
Casa poate fi vizitată gratuit, iar turiștii pot vedea materialele folosite la construcție.
Articolul complet pe Mediafax Italia.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat pe platforma Facebook că toate componentele prevăzute în PNRR pentru proiect au fost realizate și recepționate. Investiția are o valoare totală de 272,605 milioane de lei, iar sistemul informatic este interconectat cu SUMAL, platforma utilizată pentru urmărirea materialelor lemnoase.
Una dintre principalele componente permite monitorizarea prin satelit a aproximativ 70.000 de kilometri pătrați de vegetație forestieră.
Sistemul va compara imaginile obținute în momente diferite și va putea semnala automat modificările apărute în vegetația forestieră. Alertele vor viza în special situațiile în care sunt identificate schimbări în zone pentru care nu există avize corespunzătoare.
Informațiile ar urma să permită autorităților să localizeze mai rapid zonele suspecte și să direcționeze controalele în teren acolo unde există indicii privind posibile nereguli.
Inteligență artificială și 350 de puncte de supraveghere a transporturilorO altă componentă importantă vizează transporturile de material lemnos. La nivel național vor exista 350 de puncte de monitorizare dotate cu camere video.
Datele captate de acestea vor fi analizate și corelate cu informațiile declarate în SUMAL. Sistemul va putea genera alerte atunci când identifică vehicule care transportă lemn fără existența unui aviz în sistem.
Inteligența artificială va fi astfel utilizată pentru automatizarea unei părți a procesului de verificare, în condițiile în care controlul exclusiv prin mijloace clasice presupune resurse importante și nu permite supravegherea permanentă a tuturor transporturilor.
Pădurile României, scanate cu tehnologie LiDARCea de-a treia componentă a proiectului presupune folosirea tehnologiei LiDAR pentru scanarea fondului forestier. Datele obținute vor permite realizarea unui model digital al pădurilor României și obținerea unor informații mai precise privind starea acestora.
Ministra Mediului subliniază că noile tehnologii nu vor înlocui controalele efectuate în teren, ci ar trebui să le facă mai eficiente, prin identificarea rapidă a zonelor și transporturilor care necesită verificări.
Potrivit Dianei Buzoianu, proiectul reprezintă un instrument important în combaterea tăierilor ilegale și în trecerea către un management forestier bazat pe date. Eficiența sa va depinde însă și de modul în care alertele generate automat vor fi transformate în controale și intervenții concrete ale autorităților.
Conducerea ROMGAZ a anunțat, luni, la Bursa de Valori București, îndeplinirea tuturor condițiilor pentru finalizarea tranzacției de preluare a combinatului AZOMUREȘ.
Cel mai mare producător național de gaze, Romgaz, transmisese, în prima parte a lunii iulie, celor două entități responsabile ale statului – Consiliul Concurenței și Comisia pentru examinarea investițiilor directe (CEID) – notificările oficiale privind decizia de preluare a combinatului Azomureș, pentru obținerea avizelor decisive pentru ca tranzacția să fie considerată finalizată, conform declarației directorului general al companiei, Răzvan Popescu, pentru Mediafax.
Romgaz, cel mai mare producător național de gaze naturale și operatorul celui mai mare depozit de înmagazinare a gazelor, dar și producător și furnizor de energie electrică, este o companie controlată de statul român, care deține, prin Ministerul Energiei, pachetul majoritar de acțiuni (70,0071%). Compania este listată la Burse de Valori București și are o cotă de peste 52% din producția națională de gaze naturale.
Pe 6 iulie, Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) Romgaz aprobase, cu 90,18% din voturile valabil exprimate, acordul privind transferul de activitate încheiat de Romgaz, în calitate de cumpărător, cu Azomureș, în calitate de vânzător, și i-a împuternicit pe directorul general, pe directorul general adjunct și pe directorul economic al companiei să semneze orice document prevăzut de Acordul privind transferul de activitate sau orice alt document necesar finalizării tranzacției, și să realizeze toate formalitățile necesare și utile finalizării tranzacției.
Conform legii, tranzacția este însă finalizată după ce este avizată de Consiliul Concurenței și Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID), aflată sub umbrela Cancelariei premierului.
Cât costă AzomureșSumele pentru preluarea combinatului din Târgu Mureș vor proveni din sursele proprii ale Romgaz.
Prețul tranzacției, în urma negocierilor, este format din: 46,459 milioane euro, la care se adaugă nu mai mult de 49,80 milioane lei (aprox. 10 milioane de euro), reprezentând valoarea contabilă a consumabilelor și materiilor prime, precum și nu mai mult de 68,78 milioane lei (aprox. 13 milioane de euro), reprezentând echivalentul costurilor necesare menținerii activității în perioada dintre semnarea Contractului și data finalizării tranzacției, conform bugetului prevăzut în Contract”, conform documentului trimis de conducerea executivă a Romgaz la BVB pe 29 mai, la finalul negocierilor pentru preluarea afacerii.
Avantajele și riscurile preluării AzomureșCumpărarea celui mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, parte a grupului elvețian Ameropa din 2012, este una dintre investițiile avute în vedere de Romgaz ca parte a strategiei de diversificare a activității, după ce contractul pentru serviciile de consultanță în acest sens a fost semnat în iulie 2025.
Interesul pentru achiziția activelor ce concură la activitatea de producție de îngrășăminte chimice fusese exprimat de Romgaz în ianuarie 2025, într-o adresă transmisă către TIPA Holding AG, acționarul companiei AZOMUREȘ, parte a grupului AMEROPA.
Potrivit datelor oficiale, platforma industrială, situată în Târgu Mureș, se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și cuprinde un complex de instalații de producere a îngrășămintelor pentru agricultură – NPK, azotat de amoniu, nitrocalcar, uree granulată – și a unor produse industriale – melamină, uree tehnică, apă amoniacală, acid azotic și altele.
Referatul Romgaz: Rațiunea strategică, beneficiile potențiale și riscurile asociate integrării Activelor Țintă
Referatul supus aprobării acționarilor pentru ședința în care au aprobat tranzacția detaliază însă, pe lângă oportunitatea investiției, și constrângerile, în așteptarea producției de gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, începând din 2027, și riscurile asociate acesteia, care țin, în mare, de startul producției și actualele prevederi privind limitarea angajărilor.
DOCUMENTUL detaliat, AICI.
Anunțul de la BVB:
„Finalizarea tranzacției privind achiziția activelor ce concură la activitatea de producție a S.C. AZOMUREȘ S.A., precum și preluarea contractelor și transferul salariaților aferenți activității transferate.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 234 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, cu modificările și completările ulterioare, S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (denumită în continuare „ROMGAZ”) informează investitorii și piața de capital cu privire la finalizarea tranzacției având ca obiect achiziția activelor care concură la activitatea de producție a S.C. AZOMUREȘ S.A. (denumită în continuare „AZOMUREȘ”), precum și preluarea contractelor și transferul salariaților necesari activității preluate (denumită în continuare „Tranzacția”).
Tranzacția este realizată în baza Acordului privind transferul de activitate (Transfer of Business Agreement – „TBA”), semnat la data de 29 mai 2026 între ROMGAZ, în calitate de cumpărător, și AZOMUREȘ, în calitate de vânzător.
Finalizarea Tranzacției are loc ca urmare a îndeplinirii condițiilor suspensive prevăzute contractual, respectiv aprobarea tranzacției de către Adunarea Generală a Acționarilor ROMGAZ, obținerea deciziei necondiționate a Consiliului Concurenței prin care este aprobată tranzacția și a aprobării necondiționate a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe confirmate prin Ordinul de autorizare emis de Cancelaria Prim-Ministrului.
Ultima condiție suspensivă necesară finalizării Tranzacției a fost îndeplinită la data de 28 august 2026.
Astfel, potrivit TBA, data finalizării Tranzacției este 1 septembrie 2026.
Prin finalizarea Tranzacției, ROMGAZ preia începând cu 1 septembrie 2026 activele care concură la activitatea de producție a AZOMUREȘ, precum și contractele și salariații necesari activității transferate.
Tranzacția vizează preluarea activității de producție a îngrășămintelor chimice și a produselor industriale conexe ca ansamblu economic funcțional, ROMGAZ urmărind reluarea și continuarea activității de producție a combinatului.
Ca urmare a finalizării Tranzacției, ROMGAZ realizează un pas important în diversificarea activității și integrarea pe verticală, creând premisele pentru valorificarea gazelor naturale în activități industriale cu valoare adăugată și pentru reluarea activității de producție a combinatului.
Director General,
Răzvan POPESCU
Director General Adjunct,
Aristotel Marius JUDE
Director Economic,
Gabriela TRÂNBIȚAȘ”
„Domnul Siegfried Vasile Mureșan, propunerea, dar nu știu dacă mai e, propunerea PNL, USR, UDMR pentru funcția de prim-ministru, vorbește prostii”, a declarat Grindeanu, după Consiliul Politic Național al PSD de la Sinaia.
Grindeanu: PSD va duce România în zona euroLiderul PSD a răspuns criticilor lui Mureșan susținând că social-democrații au avut un rol important în principalele etape ale integrării euro-atlantice a României.
„Dacă s-ar uita în trecut, ar vedea că PSD a fost cel care, în istoria sa, a făcut ca România să fie membră NATO. PSD a fost cel care a făcut și a încheiat toate negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană, când a condus guvernul. PSD este cel care a dus România în Schengen”, a spus Grindeanu.
El a susținut că PSD va conduce România și către aderarea la OECD și, ulterior, la zona euro.
„PSD, cu următorul guvern, va duce România în OECD. Și tot PSD va fi cel care va duce România în zona euro. Alții nu pot să facă lucrul acesta, pentru că au o singură politică publică: să înjure PSD. Asta îi definește de ani buni de zile”, a afirmat liderul social-democrat.
Critici la adresa PNL și USRGrindeanu și-a îndreptat apoi criticile spre USR, despre care a spus că s-a construit pe trei piloni.
„S-a format un partid undeva în 2016 care s-a format pe trei piloni, și anume USR. Primul pilon este înjurătura la PSD. Nimic altceva. Al doilea este «Fără penali în funcții publice». Serios? Dar e vorba doar de alții, probabil. Și al treilea, cel legat de fără pensii speciale, fără protejați ai sistemului. Iar USR, ca să vă dau doar un exemplu, a propus Parlamentului pentru Avocatul Poporului o pensionară specială. Asta ca să dau un singur exemplu. Sigur că toate lucrurile astea sunt valabile doar când e vorba de altcineva”, a declarat Grindeanu.
Grindeanu a continuat apoi criticile la adresa lui Mureșan și a PNL, despre care a spus că are o „aripă progresistă, neomarxistă” preocupată în principal de atacurile la PSD.
„Și PNL-ul, mai nou, această aripă progresistă, neomarxistă din PNL, reprezentată și de domnul Mureșan, nu are decât o singură politică publică: înjurătura la adresa PSD”, a spus liderul social-democrat.
El a susținut că atacurile la adresa PSD nu pot înlocui măsurile economice și sociale.
„Asta nu ține loc de salarii mai mari pentru români. Asta nu ține loc de scăderea prețului la motorină. Asta nu ține loc de energie mai ieftină. Asta nu ține loc de nimic. Poate doar în mintea lor. Dar noi suntem obișnuiți”, a afirmat Grindeanu.
Mureșan: „Fondurile europene pentru România sau guvern PSD”Reacția lui Grindeanu vine după ce Siegfried Mureșan a scris duminică pe Facebook că următoarele trei luni vor fi decisive pentru stabilirea fondurilor europene pe care România le va primi în următorii șapte ani.
Europarlamentarul PNL a susținut că un viitor guvern PSD nu ar fi capabil să apere interesele României în negocierile pentru viitorul buget al Uniunii Europene.
„Alegerea este simplă: fondurile europene pentru România sau guvern PSD”, a transmis europarlamentarul PNL.
The consolidated general budget deficit stood at 48.08 billion lei in the first seven months of 2026, representing 2.34% of GDP, according to the budget execution report published by the Ministry of Finance. During the same period last year, the deficit was 76.44 billion lei, or 3.99% of GDP.
At the same time, budget revenues increased by 11.2%, while total expenditures rose by only 2.9%, the Ministry of Finance also announced.
“The seven-month data show that we are consistently maintaining the trend of reducing the budget deficit and stabilizing public finances. The 1.65 percentage point reduction in the deficit is evidence of balanced management, in which fiscal responsibility is combined with direct support for the economy. We have continued VAT refunds without interruption, returning over 20.4 billion lei to companies to ensure they have the necessary liquidity, and we have prioritized directing resources toward the major pillars of development, where investments from European funds and the National Recovery and Resilience Plan (PNRR) have increased by over 60%. “As we consolidate this healthier foundation for public finances, the next step is to transform stabilization into healthy and sustainable economic growth,” said Alexandru Nazare, Minister of Finance.
Revenues of the consolidated general budgetAccording to data published by the Ministry of Finance, consolidated general budget revenues totaled 412.31 billion lei in the first seven months, up 11.2% compared to the same period in 2025. Tax revenues rose by 15.4% to 214.32 billion lei, and their share of GDP increased from 9.69% to 10.42%.
Furthermore, net VAT collections reached 88.55 billion lei, 26.5% higher than the level recorded during the same period last year. Gross VAT collections increased by 21.7%, while VAT refunds to the private sector rose by 4.6%, to 20.48 billion lei.
Excise tax revenue totaled 28.37 billion lei, up 6.4%, mainly due to a 10.9% increase in revenue from energy products.
Funds reimbursed by the European Union for payments made and donations reached 37.28 billion lei, 30.3% more than in the first seven months of 2025.
Revenues from payroll and income taxes totaled 38.34 billion lei, up 8.6%, while social security contributions reached 129.14 billion lei, 6.7% higher than last year’s level. Corporate income tax totaled 28.35 billion lei, up 8.3%.
Expenditures of the consolidated general budgetOn the expenditure side, the consolidated general budget recorded payments of 460.39 billion lei, a nominal increase of 2.9%. As a share of GDP, public expenditures fell from 23.3% in the first seven months of 2025 to 22.4% in the same period of 2026.
Personnel expenses totaled 95.67 billion lei, down 4.1% from the previous year. Their share of total public spending fell from 22.3% to 20.8%.
In contrast, spending on goods and services rose by 11.2% to 59.6 billion lei, a trend driven primarily by payments in the healthcare system. On the other hand, interest expenses reached 40.12 billion lei, up 26.5%, representing 2% of GDP.
Social assistance expenditures reached 146.59 billion lei, down 0.6% compared to the first seven months of 2025.
Investments and projects financed by non-repayable external fundsProjects financed by non-repayable external funds totaled 45.88 billion lei, covering the 2014–2020 and 2021–2027 programming periods, the Modernization Fund, agricultural subsidies, and non-repayable assistance under the National Recovery and Resilience Plan (PNRR). Within this trend, payments for projects financed by non-reimbursable external funds increased by 39.1%, and expenditures related to the non-reimbursable component of the PNRR were more than twice as high as in the same period last year.
Investments reached 76.51 billion lei, an increase of 14.83 billion lei compared to the same period in 2025, representing a rise of approximately 24% in investments, while the budget deficit was reduced by 37%.
The Ministry of Finance notes that 71.05% of the total investment volume consisted of projects supported by European funds and the National Recovery and Resilience Plan (PNRR), in the form of grants and loans. Payments for these projects increased by 20.40 billion lei, or 60.08%.
“The results for the first seven months send an important signal of stability and fiscal responsibility. Romania is strengthening its credibility, both externally and internally, and this signal is very important for the markets, for investors, and for confidence in the Romanian economy. A country that conveys confidence and fiscal consistency is a stronger country. However, we must also correctly interpret the budget execution figures for the coming months. Starting in August, the annualized effects of the measures adopted in July 2025 will become apparent, so the basis for comparison will change and the differences compared to last year will naturally narrow. It is important to keep budget execution on track and on the path necessary to meet the deficit target for the entire year. The next phase focuses on the structural and sustainable consolidation of the fiscal adjustment. Maintaining spending discipline, a predictable wage policy, accelerating the absorption of European funds, and prioritizing investments are essential components for continuing on this trajectory,” emphasized Minister Alexandru Nazare.
Storia, împreună cu Fundația Comunitară București și cu sprijinul Studio BAAB, lansează „Cartierul Perfect aduce schimbări reale pentru viața la comun!”, un program pilot prin care sunt finanțate proiecte menite să îmbunătățească viața în cartierele din București. Cu o valoare totală de 150.000 de euro, programul se adresează ONG-urilor, grupurilor de inițiativă civică și școlilor care vor să transforme nevoile identificate la nivel local în intervenții concrete. Proiectele pot fi înscrise până pe 5 octombrie 2026, prin intermediul platformei dedicate.
Spațiile verzi, principala prioritate pentru bucureșteni
În cadrul unui chestionar online, oamenii au menționat ce îmbunătățiri și-ar dori în cartierele în care locuiesc, fiind colectate peste 3.000 de răspunsuri la nivel național. Dintre acestea, 42% au venit din București. Spațiile verzi se află în centrul priorităților locuitorilor capitalei: 12,8% își doresc mai multe spații verzi, iar 9,6% reamenajarea celor existente. Alte îmbunătățiri menționate sunt creșterea nivelului de siguranță, indicată de 7,8% dintre respondenți, monitorizarea calității aerului (7%) și reabilitarea trotuarelor (6,4%). Comparativ cu respondenții din afara capitalei, bucureștenii acordă o importanță mai mare monitorizării calității aerului, menționată de 7% dintre aceștia, față de 4,3%, dar și pistelor pentru biciclete, care sunt de peste două ori mai importante în București (6,1% vs. 3%). Totodată, locuitorii capitalei pun mai mult accent pe experiența urbană, menționând reducerea zgomotului, mobilierul urban și spațiile recreative, aspecte care contribuie la calitatea vieții de zi cu zi.
Întrebați cum evaluează evoluția cartierelor în care locuiesc, respondenții din București au acordat, în medie, un scor de 57,7 puncte din 100. În același timp, dacă îmbunătățirile pe care și le doresc ar avea loc, estimează că acestea le-ar influența semnificativ calitatea vieții, impactul fiind evaluat la 82 de puncte din 100. Citeşte comunicatul integral AICI