Președintele american Donald Trump le-a spus partenerilor din NATO că vrea ca SUA să rămână în cadrul alianței și că Washingtonul e pregătit să continue să vândă arme aliaților indiferent de modul în care acestea vor fi utilizate, informează Reuters.
Potrivit unei surse familiarizate cu discuția, citată de Reuters, Trump le-a spus partenerilor, în spatele ușilor închise, că Statele Unite sunt pregătite să continue să vândă arme acestora, indiferent de modul în care acestea vor fi utilizate.
UPDATE Zelenski cere aderarea rapidă a Ucrainei la NATO: „Suntem un atu, nu o povară”Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu mai este un consumator de securitate, ci unul dintre cele mai importante atuuri strategice ale Alianței. Liderul de la Kiev susține că aderarea țării sale la NATO ar consolida securitatea întregii Europe și ar reprezenta cea mai puternică măsură de descurajare împotriva Rusiei.
Într-un interviu acordat Financial Times înaintea summitului NATO de la Ankara, Zelenski a spus că tot mai multe state europene consideră aderarea Ucrainei la NATO un avantaj pentru Alianță. El susține că experiența de luptă a armatei ucrainene, industria de apărare și dezvoltarea rapidă a tehnologiilor militare, în special a dronelor, ar consolida capacitatea de apărare a NATO.
UPDATE Trump reimpune sancțiuni împotriva Iranului, chiar în timpul Summitului NATOSUA au reimpus sancțiuni petroliere împotriva Iranului, chiar în timp ce președintele SUA, Donald Trump, se afla la Summitul NATO de la Ankara.
Luna trecută, Departamentul Trezoreriei a emis o licență generală care permite Iranului să producă, să vândă și să livreze petrol timp de două luni. Excepția a reprezentat o schimbare majoră în abordarea Americii față de Iran, care a fost puternic sancționat timp de decenii.
UPDATE Zelenski, întâlniri cu aliații la summitul NATO de la AnkaraPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut miercuri mai multe întâlniri în marja summitului NATO de la Ankara, inclusiv cu președintele Consiliului European, António Costa, premierul Italiei, Giorgia Meloni, președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, și o delegație bipartizană din Congresul SUA.
După discuția cu António Costa, Zelenski a spus că au vorbit despre „un posibil calendar pentru următorii pași” în procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Liderul ucrainean a afirmat că este „crucial să avansăm în această direcție cât mai repede posibil”.
În întâlnirea cu Giorgia Meloni, Zelenski a discutat despre „perspectivele cooperării noastre în Europa privind capabilitățile antibalistice, pentru a oferi o protecție mai mare tuturor”.
Marți seară, Zelenski a semnat și un acord privind dronele cu Danemarca, al nouălea astfel de acord al Ucrainei, în cadrul unei întâlniri cu premierul danez Mette Frederiksen.
UPDATE Erdogan a deschis sesiunea summitului NATO de la AnkaraPreședintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a deschis sesiunea summitului NATO de la Ankara, vorbind despre creșterea producției și a exporturilor de apărare ale Turciei.
Erdogan a anunțat și un buget suplimentar de 24 de miliarde de dolari pentru consolidarea apărării aeriene și antirachetă a NATO.
Liderul turc le-a cerut statelor aliate să ridice toate restricțiile privind cooperarea în industria de apărare, inclusiv cele care exclud aliații din afara UE de la programele europene de apărare.
Erdogan a spus că susține viziunea lui Donald Trump pentru pace în Ucraina și a promis că Turcia va continua să sprijine achizițiile PURL pentru Kiev.
În privința Iranului, președintele turc a mulțumit Statelor Unite, Spaniei, Germaniei și Italiei pentru ajutorul oferit în timpul războiului.
UPDATE. Summitul NATO ar putea să nu aibă loc în 2027, raportează Bloomberg, citând sursele saleInițial, summitul urma să aibă loc în Albania. Dar țara rămâne unul dintre membrii alianței cu cele mai mici cheltuieli de apărare, iar interacțiunea cu Trump în cadrul unor evenimente atât de importante devine tot mai dificilă.
UPDATE. Liderii NATO ajung la ceremonia oficială de primireLiderii statelor membre NATO au început să sosească la ceremonia oficială de primire de la summitul Alianței, organizat la Ankara.
Aceștia sunt întâmpinați de secretarul general al NATO, Mark Rutte, și de președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.
La summit participă și președintele României, Nicușor Dan.
UPDATE Trump spune că Statele Unite plătesc „miliarde de dolari” pentru securitatea EuropeiPreședintele american Donald Trump a declarat miercuri că Statele Unite plătesc „miliarde de dolari în plus” pentru securitatea Europei și că va prezenta aceste nemulțumiri aliaților din NATO.
„Îmi voi transmite problemele”, a spus Trump, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte, la începutul summitului.
Liderul de la Casa Albă a sugerat că SUA suportă o parte prea mare din costurile pentru securitatea europeană.
„Am fost tratați incorect. Plătim disproporționat”, a declarat Trump.
Declarațiile au venit la începutul reuniunii NATO, în timp ce aliații europeni încearcă să evidențieze creșterea cheltuielilor pentru apărare.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a lăudat anterior majorarea cheltuielilor de apărare ale Canadei și ale statelor europene, spunând că acestea vor adăuga 258 de miliarde de dolari în 2025 și 2026.
UPDATE Trump: „Sunt foarte supărat pe NATO”Președintele american Donald Trump a lăudat prima zi a reuniunii, despre care a spus că a fost „un succes” și „fantastică”, dar a adăugat ulterior că este „foarte supărat pe NATO”.
Liderul de la Casa Albă a vorbit și despre Iran, după noua escaladare a luptelor, și a lansat un atac la adresa liderilor de la Teheran. „Sunt bolnavi, este ceva în neregulă cu ei”, a spus Trump.
Președintele american a readus în discuție și problema Groenlandei. „Vom avea o întâlnire importantă în curând și îmi voi prezenta problemele. Groenlanda este o mare problemă pentru noi”, a declarat Trump.
El a amenințat, de asemenea, că va întrerupe toate relațiile comerciale cu Spania, aliat NATO al Statelor Unite, al cărei premier, Pedro Sanchez, a fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Trump în Europa.
„Spania este o cauză pierdută. Nu mai vrem să facem afaceri comerciale cu Spania”, a spus Trump.
UPDATE Nicușor Dan: Nu văd un risc de retragere a trupelor americane de pe flancul esticPreședintele Nicușor Dan a declarat miercuri, la Ankara, că nu vede în acest moment un risc privind retragerea trupelor americane de pe flancul estic al NATO, în contextul discuțiilor despre amenințarea rusă.
„Însă, prin faptul că se vorbește expres de amenințarea rusă, eu în momentul acesta nu văd un risc de retragere a trupelor de pe flancul estic”, a declarat președintele.
Președintele a afirmat că România va insista în cadrul summitului de la Ankara asupra importanței Mării Negre.
„Noi o să insistăm pe importanța Mării Negre, așa cum am făcut-o de fiecare dată”, a declarat acesta.
UPDATE Danemarca îi răspunde lui Trump: Groenlanda nu este de vânzarePremierul Danemarcei, Mette Frederiksen, i-a transmis miercuri un nou mesaj lui Donald Trump, după ce președintele american a reluat ideea controlului Statelor Unite asupra Groenlandei. Ea a spus că țara sa este pregătită să apere „fiecare centimetru” din teritoriul său.
„Poziția noastră este clară, așa cum a fost tot timpul. Groenlanda, bineînțeles, nu este de vânzare”, a spus Frederiksen.
„Sperăm ca toți, inclusiv toți aliații, să respecte dreptul poporului groenlandez la autodeterminare. Suntem un stat suveran și avem nevoie ca toată lumea să ne respecte integritatea teritorială și suveranitatea”.
UPDATE Mesajul lui Mark Rutte către Rusia de la AnkaraSecretarul general al NATO, Mark Rutte, a reafirmat angajamentul Alianței pentru apărarea colectivă și a transmis un avertisment ferm Rusiei, declarând că NATO va apăra fiecare centimetru al teritoriului său.
„Această Alianță va apăra fiecare centimetru din teritoriul nostru. Nu puteți învinge NATO. Noi suntem o forță defensivă; nu vom ataca niciodată pe nimeni. Ne vom apăra doar modul de viață, democrațiile și teritoriul. Așa că nu vă puneți cu noi. Nu vă jucați cu noi”, a declarat liderul NATO.
De asemenea, secretarul general al NAT a declarat că cele mai recente lovituri americane asupra Iranului au fost „absolut necesare”.
„Iranul încalcă, practic, armistițiul”, a spus Rutte.
Știrea inițială: Miercuri are loc principala sesiune a summitului NATO de la Ankara, după dineul de marți seară al liderilor alianței. Întâlnirea are loc într-un context tensionat, marcat de noile critici ale lui Donald Trump la adresa Alianței Nord-Atlantice.
Trump pune presiune pe aliații europeniTrump a ajuns marți în capitala Turciei și a spus că ar fi putut boicota summitul, dacă nu ar fi fost prietenia sa cu gazda reuniunii, președintele Recep Tayyip Erdogan. Liderul american nu a exclus nici noi retrageri de trupe americane din Europa.
NATO a încercat să arate că statele europene țin cont de cererile lui Trump privind creșterea cheltuielilor de apărare și reducerea dependenței de SUA. Alianța a anunțat mai multe acorduri pentru armament, în valoare de cel puțin 50 de miliarde de dolari.
Trump, care a criticat dur NATO atât în primul, cât și în al doilea mandat, a spus că este „foarte dezamăgit” de alianță. El a afirmat că Statele Unite nu au fost „tratate bine” în timpul războiului cu Iran.
„De ce cheltuim sute de miliarde de dolari, iar ei nu sunt alături de noi? Noi am fost întotdeauna alături de ei”, a spus Trump, marți, într-o apariție alături de Erdogan.
Președintele american a acuzat statele europene că nu au permis forțelor SUA să folosească spațiul lor aerian și bazele de pe teritoriul lor în timpul războiului.
Oficialii europeni spun însă că, în mare parte, și-au respectat angajamentele față de forțele americane, deși nu au fost consultați în legătură cu un conflict care le-a afectat economiile și care a fost profund nepopular în Europa.
Trump readuce în discuție controlul asupra GroenlandeiMarți, Trump a spus că relația sa cu Meloni „s-a deteriorat puțin pentru că ea a refuzat să ne ajute” în cazul Iranului. În același timp, el a descris-o drept „o persoană drăguță”.
Oficialii italieni au încercat în ultimele zile să pună capăt disputei.
Trump a mai spus că Groenlanda, teritoriu semiautonom al Danemarcei, stat membru NATO, ar trebui să fie controlată de Statele Unite.
Câteva ore mai târziu, tot la Ankara, premierul danez Mette Frederiksen a spus că se așteaptă ca aliații să respecte suveranitatea Regatului Danemarcei și să accepte că Groenlanda nu este de vânzare.
Declarația summitului reafirmă angajamentul față de apărarea colectivăCei 32 de lideri NATO s-au întâlnit marți seară la un dineu, însă principala sesiune a summitului are loc miercuri.
Ambasadorii tuturor statelor membre NATO au aprobat o declarație a summitului care reafirmă un „angajament de nezdruncinat” față de apărarea colectivă. Declarația va fi însă publicată doar după ce va fi aprobată de lideri.
Administrația Trump a exercitat presiuni asupra statelor europene să își crească cheltuielile pentru apărare și să își asume principala responsabilitate pentru apărarea convențională a Europei. În același timp, Washingtonul încearcă să își mute atenția militară către Indo-Pacific.
Liderii europeni spun că lucrează pentru a-și asuma un rol mai mare în securitatea continentului. Ei cer însă ca tranziția să fie previzibilă și ordonată, pentru a evita eventuale breșe de apărare care ar putea fi exploatate de Rusia.
Oficialii europeni speră că relația bună a lui Trump cu Erdogan și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, va ajuta la reducerea tensiunilor de la summit.
„Rolul de selecționer presupune multe decizii dificile, dar aceasta a fost cu siguranță cea mai grea. Am spus întotdeauna că nu există o onoare mai mare decât aceea de a conduce propria reprezentativă”, a transmis Dalić într-un mesaj publicat de Federația Croată de Fotbal.
Tehnicianul a subliniat că, atunci când a preluat echipa națională, a avut încredere în valoarea jucătorilor și în propriile forțe, însă nu și-a imaginat că va contribui la cea mai de succes perioadă din istoria fotbalului croat.
„Nu pot descrie cât de mândru sunt de fiecare victorie, de calificările la marile turnee, de cele trei medalii și de seri memorabile, precum victoriile împotriva Angliei și Braziliei la Campionatele Mondiale. Dar cel mai mândru sunt de unitatea pe care am construit-o în cadrul echipei și împreună cu poporul croat”, a afirmat selecționerul.
Recunoscător pentru oportunitatea de a pregăti selecționataDalić le-a mulțumit colaboratorilor din staff-ul tehnic și medical, conducerii federației, suporterilor, presei și familiei sale pentru sprijinul acordat pe parcursul mandatului. Totodată, el a avut un mesaj de apreciere pentru generația de jucători pe care a pregătit-o, de la căpitanul Luka Modrić până la tinerii integrați în ultimii ani în lotul național.
„Sunt profund privilegiat că am avut ocazia să conduc fotbaliști atât de valoroși și oameni de o asemenea calitate. Le sunt recunoscător pentru că au pus întotdeauna Croația mai presus de orice”, a spus Dalić.
Selecționerul a precizat că sprijinul primit în ultimele zile, inclusiv din partea președintelui Federației Croate de Fotbal, Marijan Kustić, l-a făcut să își reanalizeze decizia, însă a considerat că acesta este momentul potrivit pentru încheierea mandatului.
Mandatul său se încheiase după eliminarea Croației în 16-imile de finală ale Cupei Mondiale 2026, de către Portugalia, scor 1-2.
„Deși simt în continuare ambiția și dorința de a obține noi succese cu Croația, cred că acesta este momentul potrivit pentru a încheia această eră incredibilă. Plec cu inima plină și mândru că am contribuit la cele mai mari succese din istoria fotbalului croat”, a transmis Dalić.
În vârstă de 59 de ani, Zlatko Dalić a preluat naționala Croației în octombrie 2017 și a condus echipa către cele mai importante performanțe din istoria sa, cucerind medalia de argint la Cupa Mondială din 2018 și medalia de bronz la ediția din 2022, precum și locul al treilea în Liga Națiunilor UEFA în 2023.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, președintele Nicușor Dan a calificat drept „foarte bună” întâlnirea cu premierul britanic Keir Starmer, desfășurată în marja summitului NATO de la Ankara.
„O întâlnire foarte bună astăzi cu prim-ministrul Keir Starmer la Ankara, în marja Summitului NATO. România și Regatul Unit se bucură de relații bilaterale excelente, fundamentate pe un parteneriat strategic solid și pe interese de securitate strâns convergente”, se arată în mesajul președintelui.
A very good meeting today with Prime Minister Keir Starmer in Ankara, in the margins of the #NATOSummit. Romania and the United Kingdom enjoy excellent bilateral relations, anchored in ourstrong strategic partnership and in closely converging security interests.
We continue to… pic.twitter.com/p2IvTmJSQ7
— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) July 8, 2026
Liderul de la București a declarat că cele două state vor continua cooperarea strânsă în domeniul securității și pentru întărirea capacității de descurajare pe Flancul Estic al Alianței și a mulțumit pentru participarea britanică la misiunile de poliție aeriană desfășurate în România.
„Continuăm colaborarea îndeaproape în chestiuni de securitate și în ceea ce privește consolidarea posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO. Am profitat, de asemenea, de această ocazie pentru a ne exprima recunoștința față de misiunea de poliție aeriană a Regatului Unit în România, o contribuție valoroasă la securitatea noastră și o dovadă a solidității și solidarității Alianței noastre”, transmite Nicușor Dan.
Autoritatea franceză pentru concurență a stabilit că Meta cauza „prejudicii grave” presei, prin neplata drepturilor conexe de autor, potrivit Le Figaro.
Meta, susceptibilă de abuz de poziție dominantăDe asemenea, instituția a stabilit că practicile companiei americane erau susceptibile de a constitui un abuz de poziție dominantă.
Miercuri, Autoritatea a ordonat companiei americane să reia negocierile „cu bună-credință” cu grupurile media franceze. Acestea trebuie reluate „conform unor criterii transparente, obiective și nediscriminatorii”.
Negocierile trebuie să acopere perioada de la începutul anului 2025, pentru reluarea conținutului de presă. Meta este obligată să furnizeze părților informațiile necesare pentru desfășurarea negocierilor în termen de cincisprezece zile. De asemenea, trebuie să mențină afișarea conținutului de presă pe toate serviciile online ale sale pe întreaga perioadă de discuții, arată sursa.
Cum a fost luată deciziaDecizia vine în urma a două apeluri la Autoritatea pentru Concurență, după eșecul discuțiilor anterioare cu gigantul digital. Primul a fost depus de Societatea Drepturilor Conexe ale Presei (DVP). Aceasta reprezintă 600 de publicații din presa audiovizuală, reviste, presă specializată, companii exclusive, agenții de știri etc., în iulie 2025. Aceasta a fost urmată de aceeași abordare din partea Alianței Presei de Informații Generale (Apig). Ea reprezintă aproape 300 de titluri de presă.
Discuțiile au vizat reînnoirea unui acord semnat în 2021 și care urma să expire la sfârșitul anului 2024.
„Propunerile financiare făcute până acum de Meta nu seamănă deloc cu compensațiile stipulate pentru perioada anterioară”, conform unui document al Apig. Acesta indica „o scădere masivă și nejustificată”, potrivit aceleiași surse.
Ce sunt drepturile conexe de autorDrepturile conexe la drepturile de autor au fost stabilite printr-o directivă europeană din 2019. Aceasta impune platformelor digitale să compenseze publicațiile de presă pentru indexarea conținutului lor.
Cu toate acestea, presa franceză încă se luptă să obțină aceste plăți, din cauza unor lacune în legea din 2019. În martie 2026, Adunarea Națională a adoptat în unanimitate, în primă lectură, un proiect de lege propus de partidul MoDem, pentru a consolida legislația privind drepturile conexe.
În vârstă de 27 de ani, Ahlinvi evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv și sosește la Farul după despărțirea de formația rusă Arsenal Tula. Pentru echipa din Rusia a disputat 30 de meciuri în sezonul trecut, marcând două goluri și oferind trei pase decisive.
Format la academia clubului Guingamp, fotbalistul a evoluat ulterior la Nîmes, unde a bifat 20 de apariții în Ligue 1 în sezonul 2020-2021, reușind să înscrie de două ori în primul eșalon al fotbalului francez.
Ulterior, a jucat pentru Dijon, Čukarički, Västerås și Arsenal Tula.
Ahlinvi este internațional al Beninului, pentru care a adunat 27 de selecții la prima reprezentativă.
Mijlocașul este cotat, în prezent, la 250.000 de euro, potrivit platformei de specialitate Transfermarkt. Cea mai mare valoare a jucătorului a fost de un milion de euro, în 2021, înainte de transferul la Dijon.
Ahlinvi este a cincea dintre achizițiile realizate de Farul în această perioadă de mercato, după Eddy Sylvestre, Ionuț Cercel, Tony Njike și Valentin Țicu.
Decizia a fost luată prin ordin de ministru, care intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. Termenul inițial fusese 30 iunie, apoi a fost prelungit până la 31 iulie, iar acum este extins din nou, până la 30 august.
Ministrul Dezvoltării a precizat că absorbția fondurilor este, în prezent, de 86%, iar măsura are ca scop apropierea de o absorbție de 100% a fondurilor disponibile prin PNRR pentru proiectele coordonate de minister.
„Apelez din nou la toți beneficiarii proiectelor cu finanțare din fonduri europene prin componentele PNRR coordonate de Ministerul Dezvoltării, inclusiv la cei care au contractat împrumuturi de la trezorerie, să accelereze ritmul de execuție a investițiilor și să depună urgent facturile pentru a fi decontate. Aceste proiecte înseamnă bunăstare pentru cetățeni și dezvoltare pentru comunitățile locale”, a transmis ministrul Cseke Attila.
Peste 5.300 de contracte sunt vizatePotrivit ministerului, decizia vizează peste 5.300 de contracte finanțate prin componentele C5, C10 și C15 ale Planului Național de Redresare și Reziliență.
Cseke Attila avertizează că termenul nu va mai putea fi prelungit din nou.
„Nu vom avea posibilitatea de a prelungi din nou termenul, iar, conform legii, Ministerul Dezvoltării va trebui să recupereze de la beneficiari banii investiți în proiecte nefinalizate. Astfel, trebuie să profităm de acest termen prelungit și să atragem toate fondurile disponibile”, a subliniat ministrul.