Agregator de ştiri

Pseudomonas aeruginosa la Spitalul de Copii Iași. Ministrul Sănătății: A fost constituită celulă de criză

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 20:42

Pseudomonas aeruginosa a fost identificată la Spitalul de Copii Iași în 6 din cele 8 probe analizate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, merge la Iași pentru coordonarea directă a intervenției la nivel local.

Neconformități la probele de apă

Buletinele de analiză emise de DSP Iași indică neconformități grave. 7 din cele 8 probe analizate au fost necorespunzătoare pentru parametrul clor rezidual liber, valorile înregistrate fiind sub limita minimă admisă.

6 din cele 8 probe au fost necorespunzătoare microbiologic, prin depășirea valorilor de referință pentru numărul total de bacterii mezofile. În 6 probe a fost identificată prezența bacteriei Pseudomonas aeruginosa, în valori peste pragul de referință admis.

Celulă de criză la Ministerul Sănătății

La nivelul Ministerului Sănătății a fost constituită o celulă de criză. În celulă au fost incluse spitalele de urgență pentru copii din București – „Grigore Alexandrescu” și „Marie Curie”, Spitalul Județean de Urgență Suceava și alte unități sanitare.

Aceste unități se află în stand-by și sunt coordonate direct de Ministerul Sănătății, în eventualitatea transferului unor pacienți din Spitalul de Copii Iași.

Testare microbiologică pentru pacienți și personal

Ministrul Sănătății a dispus DSP Iași testarea microbiologică a pacienților și a personalului medical. Măsura are ca scop prevenirea oricărui risc epidemiologic sau microbiologic la nivelul spitalului.

Alexandru Rogobete coordonează situația împreună cu DSU, ISU și Prefectul, în cadrul mecanismelor instituționale de intervenție. Situația este monitorizată permanent, iar toate deciziile sunt luate exclusiv pe baza evaluărilor tehnice.

Șapte copii au murit în septembrie la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, infectați în secția de terapie intensivă cu bacteria Serratia marcescens.

Categorii: MediaFax.ro

Stejarii Universe, premiu special la Gala Mari Sportivi ProSport 2025

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 20:40
Proiectul Stejarii Universe este unul unic în țara noastră și a devenit un reper chiar și la nivel internațional, grație, printre altele,  luxului și a designului impecabil.

Premiul a fost ridicat de Alin Ienac, manager sportiv al Stejarii Universe.

Stejarii Universe a primit un premiu special la Gala Mari Sportivi 2025 ProSport

Reprezentantul Stejarii Universe Wellness & Community a urcat pe aceeași scenă unde au fost invitați marii campioni români și a primit primul premiu special acordat la Gala Mari Sportivi ProSport 2025.

„Mulțumim, ProSport, pentru premiu și pentru posibilitatea de a ne afla în această seară în compania atâtor nume mari din sportul românesc. Vă mulțumim tuturor pentru tot ce ați făcut pentru noi. Fiecare victorie a voastră e o motivație pentru noi.

Colegii mei pun foarte multă pasiune ca să facă acel loc mai special.

Aș dori să îl amintesc și pe domnul Țiriac, fără de care acest loc nu ar exista. Mult succes în continuare și felicitări”, a transmis managerul sportiv al Stejarii, Alin Ienac.

Stejarii Universe Wellness & Community, sport și relaxare la cele mai înalte standarde

Premiul de excelență în Wellness & Community revine unui concept cu adevărat unic pe piața din România: Stejarii Universe – un proiect care a devenit etalon rezidențial și de lifestyle atât la nivel național, cât și internațional.

Stejarii reprezintă un ecosistem integrat în care luxul, designul impecabil și serviciile exclusiviste se completează cu facilități dedicate sportului și wellnessului.

Prin această abordare care pune în centrul comunității starea de bine și accesul la servicii de sport și relaxare la cele mai înalte standarde, Stejarii Universe reușește să redefinească standardele excelentei, iar toate aceste elemente îi aduc pe deplin recunoașterea și distincția pe care o onorăm în această seară.

Categorii: MediaFax.ro

Franța și Elveția au destructurat o grupare specializată în furturi de vehicule de lux și spargeri la magazine de arme

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 20:07

În cadrul cooperării judiciare dintre Franța și Elveția, opt suspecți au fost arestați, ceea ce a dus la destructurarea unui grup criminal specializat în furturi de vehicule de lux și spargeri din magazine de arme în Elveția, potrivit Le Figaro.

Aceste furturi, comise în principal din 2023 în mai multe cantoane elvețiene, au fost orchestrate de genii care au recrutat echipe pe rețelele de socializare din Franța sau din alte țări, au anunțat vineri poliția din Neuchâtel (vestul Elveției) și Jandarmeria Națională Franceză.

În iunie 2024, autoritățile elvețiene au transmis Franței informații din procedurile lor judiciare privind o echipă de hoți cu sediul în Franța, în apropierea frontierei cu Elveția, ceea ce a declanșat deschiderea unei anchete în Franța și crearea unei echipe comune de anchetă, cu sprijinul Europol.

Ancheta a descoperit o rețea „structurată, ierarhică și extinsă” formată din mai mulți lideri, coordonatori logistici și echipe de hoți. Inițial concentrată pe furturi de motociclete, rețeaua și-a mutat treptat atenția către furturile de vehicule de lux și apoi către spargerile din magazinele de arme. „Ancheta ne-a permis, în această etapă, să atribuim rețelei identificate 12 furturi organizate din magazinele de arme și 37 de furturi organizate de vehicule de lux ”, a declarat Jandarmeria franceză.

Arestați în Franța cu sprijinul anchetatorilor elvețieni

La rândul său, poliția cantonului Neuchâtel a constatat „nu mai puțin de 56 de tentative și incidente dovedite”, precizând că furturile sau tentativele de furt din magazinele de arme au avut loc între iulie și octombrie anul trecut în cantoanele Aargau, Basel-Landschaft, Schwyz, Vaud, Valais și Zurich.

Pe 9 decembrie, cinci suspecți, inclusiv doi presupuși autori ai atacului, au fost arestați în Franța, cu sprijinul anchetatorilor din Neuchâtel trimiși în zonă. Alte trei persoane fuseseră arestate anterior, a declarat jandarmeria franceză.

 

 

Categorii: MediaFax.ro

Presa maghiară, ton apocaliptic pe tema leprei din România: „Lepra se răspândește”

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:52

România atrage atenția presei internaționale cu un subiect cumva exotic: lepra.

Deși nu mai e de mult o problemă de sănătate publică, tema leprei reține atenția publicului printr-o mistică aparte – este una dintre cele mai vechi boli documentate în izvoare scrise.

Capitolul al XIII-lea din Levitic, de pildă, e un adevărat tratat despre lepră. Găsim aici descrise forme de tratament în funcție de cum arată eczemele de pe piele, într-o perioadă în care cunoștințele erau prea puține despre această boală.

Perioada ei de maximă ascensiune în Europa este cuprinsă între sec. al XIII-lea și al XVII (aproximativ), după care dispare.

Astăzi, lepra este considerată o boală ce se poate transmite numai în condiții igienice deficitare și de contact îndelung.

„Maseuze din România”

Presa internațională atrage atenția asupra României, cu aceste două cazuri, cu titluri echivoce, interpretabile.

Reuters titrează: „Două maseuze din România au fost diagnosticate cu lepră, primele cazuri în 40 de ani”, dar nu specifică faptul că maseuzele „din România” nu erau, de fapt, „din România”, ci „din Indonezia, venite în România să lucreze la un spa din Cluj”.

Cu toate acestea, specificațiile apar în corpul textului.

Independent.co.uk titrează: „O țară europeană confirmă primele cazuri de lepră în peste 40 de ani”.

„Alte două persoane au fost testate, iar cele două cazuri confirmate – ambii cetățeni indonezieni în vârstă de 21 și 25 de ani – sunt tratate”, scrie această publicație, citându-l pe ministrul Rogobete.

Presa maghiară, vădit tendențioasă

Presa maghiară relatează pe un ton exagerat-tendențios: „Un caz confirmat de lepră a dus la închiderea unui centru spa de lux, într-un oraș cu zeci de mii de maghiari” (dailynewshungary.com).

„Pacienta este o tânără asiatică care lucrează ca maseuză la un salon de înfrumusețare și wellness la modă din Cluj. Presa locală relatează că unitatea este populară în rândul clientelei de elită a orașului, masajele de două ore costând în jur de 1.030 de lei (202 de euro)”, relata această publicație cu câteva ore înainte de confirmarea, în România (țară cu 19 milioane de români), a celui de-al doilea caz de lepră.

Și publicația maghiară mandiner.hu titrează evident-tendențios: „Lepra se răspândește în România”, adăugând în corpul textului că, de fapt, nu există motive de îngrijorare.

Unii citesc, însă, doar titlul.

Categorii: MediaFax.ro

Cod galben de ceață în trei județe. Circulație în condiții periculoase vineri seară

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:51

Alerta Cod galben de ceață în Dolj, Olt și Constanța este valabilă vineri seară între orele 19:00 și 23:00.

Centrul Infotrafic informează că se circulă în condiții periculoase, vizibilitatea fiind redusă sub 100 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.

În județul Satu Mare se circulă de asemenea în condiții de ceață.

Craiova și Medgidia, printre localitățile afectate

Localitățile afectate din Dolj sunt: Craiova, Filiași, Dăbuleni, Sadova, Călărași, Podari, Leu, Ostroveni, Bechet, Breasta și zeci de alte localități.

În județul Constanța, zona continentală este sub cod galben: Medgidia, Cernavodă, Murfatlar, Hârșova, Mihail Kogălniceanu, Cobadin.

Șoferii, sfătuiți să conducă preventiv

Centrul Infotrafic le recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă și să evite depășirile riscante. Șoferii trebuie să folosească sistemele de iluminare și dezaburire și să mărească distanța de siguranță între autovehicule.

Pietonii sunt sfătuiți să evite deplasarea pe partea carosabilă pe timpul nopții sau în condiții de vizibilitate diminuată.

Categorii: MediaFax.ro

Experți în călătorii: Evitați acest loc din avion. Zona cu cele mai incomode locuri

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:43

Experți în călătorii au identificat rândul din spate al avionului ca fiind zona cu cele mai incomode locuri. Aproape toți experții au fost de acord că rândul din spate al avionului s-ar putea să nu fie ideal dacă doriți o călătorie liniștită.

De ce să evitați rândul din spate al avionului

Nicholas Smith, director digital pentru vacanțe, a avertizat că pasagerii sensibili la turbulențe ar trebui să evite această secțiune a avionului. „Locurile din spate sunt de obicei mai puțin dorite. Sunt aproape de bucătărie și toalete, serviciile pot fi mai lente, opțiunile alimentare pot fi limitate”, a explicat expertul, scrie Express.

Rândul din spate al avionului este zona în care mișcările în timpul turbulențelor se simt cel mai puternic. Izzy Nicholls, fondatorul unui blog, este de acord: „Acestea sunt de obicei mai zgomotoase din cauza proximității motorului și a activității din bucătărie”.

Probleme cu spațiul de depozitare

Rândul din spate al avionului este problematic și din punct de vedere al spațiului de depozitare. Jacob Wedderburn-Day, CEO al Stasher, a declarat: „Evitați să stați lângă bucătării și toalete. Aici, membrii personalului își depozitează adesea lucrurile în compartimentele de deasupra capului”.

Ultimele rânduri sunt o problemă deoarece, dacă urcați târziu la bord, compartimentele pot fi pline. Va trebui să vă depozitați bagajele la câteva rânduri distanță.

Unde este cel mai bun loc în avion

Partea din față a avionului s-a dovedit a fi cea mai bună locație pentru o călătorie confortabilă. „Călătorii care doresc o călătorie mai liniștită ar trebui să rezerve locuri în partea din față a avionului”, a explicat Izzy Nicholls.

Alegerea unui loc la culoar vă oferă libertatea de a vă întinde picioarele. Pasagerii nervoși se vor simți mai confortabil deasupra aripilor, au recomandat experții în călătorii.

Locurile din mijloc sunt de obicei cele mai puțin populare, cu excepția cazului în care călătoriți în grup.

Categorii: MediaFax.ro

Regizor de la Hollywood, condamnat pentru că a fraudat Netflix cu 11 milioane de dolari

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:37

Carl Erik Rinsch, cunoscut mai ales pentru regia filmului „47 Ronin”, a fost condamnat pentru fraudă electronică, spălare de bani și alte acuzații, potrivit documentelor instanței și a unui purtător de cuvânt al procurorilor federali din New York.

Într-o declarație, avocatul lui Rinsch, Benjamin Zeman, a declarat că verdictul este greșit și „ar putea crea un precedent periculos pentru artiștii care se află în dispute contractuale și creative cu finanțatorii lor, în acest caz una dintre cele mai mari companii media din lume, fiind puși sub acuzare de guvernul federal pentru fraudă”, potrivit CNN.

Procurorii au declarat că Netflix i-a plătit inițial lui Rinsch aproximativ 44 de milioane de dolari pentru un serial SF neterminat numit „White Horse”, apoi i-a trimis alte 11 milioane de dolari după ce acesta a spus că are nevoie de finanțare suplimentară pentru a finaliza producția.

Dar, în loc să investească banii în producție, Rinsch i-a direcționat către un cont personal, unde a făcut o serie de investiții eșuate, pierzând aproximativ jumătate din cei 11 milioane de dolari în câteva luni, potrivit procurorilor.

Apoi a plasat fondurile rămase pe piața criptomonedelor, obținând un oarecare profit, deși Rinsch a depus apoi banii în propriul cont bancar.

Achiziții de lux

Au urmat achizițiile generoase, au declarat procurorii, Rinsch cumpărând cinci Rolls-Royce-uri și un Ferrari, împreună cu 652.000 de dolari pe ceasuri și haine. De asemenea, a cumpărat două saltele pentru aproximativ 638.000 de dolari și a cheltuit încă 295.000 de dolari pe lenjerie de pat și lenjerie de pat de lux. În plus, a folosit o parte din bani pentru a achita facturi de card de credit în valoare de aproximativ 1,8 milioane de dolari, au declarat procurorii.

Rinsch nu a terminat niciodată spectacolul. Data condamnării sale este stabilită pentru aprilie.

Categorii: MediaFax.ro

PENNY inaugurează cinci noi magazine în Turț, Târgu Jiu, Dragomirești, Ghimpați și Botoșani și ajunge la 446 de unități la nivel național

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:37

Noul magazin din Turț, județul Satu Mare, este situat pe Strada Susanii de Jos nr. 77A și dispune de o suprafață de vânzare de 860,36 mp și pune la dispoziția clienților 70 de locuri de parcare. Program luni-sâmbătă 7:30-22:00, duminica 8:00-20:00. Noul magazin este deschis din 12 decembrie.

Magazinul din Târgu Jiu, județul Gorj, aflat pe Strada Calea Severinului nr. 141, are o suprafață de vânzare de 857,2 mp și oferă 66 de locuri de parcare. Program luni-sâmbătă 7:30-22:00, duminica 8:00-20:00. Noul magazin este deschis din 12 decembrie.

Citeşte comunicatul integral AICI

Categorii: MediaFax.ro

Synology® lansează BC800Z, o cameră cu AI, lentilă varifocală și rezoluție 4K

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:24

„BC800Z se bazează pe un deceniu de experiență Synology în domeniul computer vision și al AI, aducând funcții avansate precum recunoașterea numerelor de înmatriculare, detecția de fum și numărarea persoanelor și vehiculelor, pentru o monitorizare mai rapidă și mai receptivă”, a declarat Josh Lin, Director al diviziei Surveillance din cadrul Synology. „Cu o rezoluție 4K și performanță ridicată în condiții de iluminare redusă, BC800Z oferă o supraveghere performantă și un raport foarte bun între preț și capabilități, chiar și în implementările de securitate foarte pretențioase.”

Citeşte comunicatul integral AICI

Categorii: MediaFax.ro

Revenirea FCSB în meciul cu Feyenoord, desemnată de UEFA „Performanța etapei” în Europa League

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:23

Partida FCSB – Feyenoord a fost selectată de UEFA pentru votul „Performanța etapei”, alături de Stuttgart – Maccabi Tel Aviv (4-1).

Forul continental a precizat pe rețelele de socializare că „nu putea fi decât o câștigătoare”, atribuind echipei FCSB titlul pentru performanța etapei.

Campioana României a realizat o revenire impresionantă, după ce a fost condusă cu 1-3, reușind să înscrie trei goluri consecutive în partea secundă.

Golul decisiv a venit în minutul 90+5, când Florin Tănase a înscris după o pasă a lui Cisotti.

Prin succesul înregistrat, al doilea din competiție, FCSB a ajuns la un total de 6 puncte, urcând pe locul 27, la un singur punct de zona locurilor care oferă calificarea în play-off.

Categorii: MediaFax.ro

Cum a reacționat piața după anunțul lui Ilie Bolojan privind negocierea cu OMV Petrom? Grupul a renunțat la arbitrajul internațional, iar statul va încasa mai mulți bani

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:23

Anunțul făcut de șeful Executivului miercuri după amiază, după finalizarea negocierii de succes pentru statul român cu oficialii OMV Petrom, s-a simțit în tranzacțiile de pe BVB până la finalul sesiunii de tranzacționare.

OMV Petrom este operator și partener egal, alături de Romgaz, al proiectului de exploare a gazelor naturale în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.

Acțiunile OMV Petrom s-au apreciat, chiar dacă într-o măsură foarte mică, în cursul zilei de miercuri, când ce Ilie Bolojan a detaliat contextul și urmările Hotărârii de Guvern adoptate marți seară pentru prelungirea cu doi ani a perioadei de execuție forajului de explorare a gazelor naturale cu sonda Anaconda 1 în perimetrul XIX NEPTUN, din zona de apă adâncă a Mării Neagre. Actul adițional adoptat de executiv prevede ca OMV Petrom să renunțe la litigiul de la Paris și din instanțele românești.

„Am reușit ca, după 20 de ani de la semnarea contractului inițial, să reechilibrăm cooperarea cu OMV Petrom pentru următorii 15 ani. Printr-o hotărâre de guvern adoptată aseară și un acord de principiu între guvern și OMV Petrom, aprobat printr-un memorandum, am creat premisele unei relații echilibrate și predictibile care să contribuie la independența energetică a României pentru viitorul apropiat”, a transmis Ilie Bolojan.

Potrivit premierului, prin acest acord, vor crește cu 40% redevențele pentru petrolul și gazele pe care OMV Petrom le extrage pentru licențele preluate la privatizare, „în acest fel, România va obține o parte echitabilă din exploatarea resurselor sale”.

La scurt timp după anunțul premierului, OMV Petrom transmis că deschide următorul capitol pentru securitatea energetică a României.

„OMV Petrom a fost si rămâne un partener de durată pentru România în dezvoltarea resurselor naturale ale țării. Istoric, industria petrolieră din România a avut un rol important în economie. Împreună cu statul român, deschidem acum următorul capitol pentru sectorul energetic, asigurând continuitate și creșterea prezenței regionale a României. În această nouă etapă, ne propunem să continuăm explorarea și dezvoltarea de oportunități de amploare pentru resurse de gaze naturale în ape de mare adâncime, concentrându-ne totodată pe continuarea explorării și dezvoltării zăcămintelor mature din România”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Oficialii companiei precizează cu această ocazie că obligațiile istorice de mediu și abandonare conform contractului de privatizare, estimate la aproximativ 600 de milioane de euro, sumă neactualizată, sunt preconizate a fi suportate de OMV Petrom pe propriile costuri.

În ceea ce privește impactul net al celor convenite cu Guvernul României, OMV Petrom precizează acesta este în curs de calculare și va fi comunicat în primul trimestru din 2026.

Impactul pe bursă

Anunțurile de miercuri au fost percepute favorabil de acționari – care primesc dividende din profit – și investitorii de la BVB, după cum arată tranzacțiile din ziua anunțurilor.

Mai concret, acțiunile companiei au crescut miercuri de la 0,9735 de lei, prețul de deschidere, 0,9745 de lei pe acțiune, la ora închiderii bursei.

Este vorba de o creștere de doar 0,1%, dar această creștere, chiar moderată, indică un vot de încredere după negocierile dintre board-ul executiv al companiei și Executiv.

Chiar dacă procentul pare mic, creșterea nominală este semnificativă raportat la numărul de acțiuni  (62,3 miliarde).

Astfel, valoarea de piață a crescut miercuri cu 62,3 milioane de lei.

Acțiunile companiei au scăzut cu 0,1% în cursul zilei de joi, iar vineri au stagnat, astfel că, la finalul ultimei sesiuni de tranzacționare, prețul ajunsese fix la nivelul de 0,9735 de lei, cât era miercuri dimineață.

Capitalizarea bursieră a OMV Petrom vineri seara, după închiderea bursei, este de 60.660.407.880,96 lei.

Ce înseamnă Neptun Deep

Neptun Deep este un proiect strategic pentru România, care creează oportunități puternice de dezvoltare pentru țară, potrivit OMV Petrom.

După finalizarea dezvoltării proiectului, Neptun Deep va contribui la securitatea și independența energetică a României, va sprijini tranziția energetică a țării și va susține dezvoltarea economică. Cu un volum total estimat de aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, Neptun Deep va poziționa România drept cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană.

Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producția estimată de gaze naturale este echivalentă cu aproximativ de 30 de ori cererea anuală actuală a circa 4,3 milioane de gospodării.

Categorii: MediaFax.ro

Spitalul Municipal Cluj folosește pentru prima dată un robot chirurgical

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:23

Robotul chirurgical la Spitalul Municipal Cluj intră în funcțiune. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat vineri spitalul pentru a vedea cum tehnologia de vârf începe să lucreze direct pentru pacienți.

Foto: Alexandru Rogobete / Facebook

Cum funcționează robotul chirurgical de la Cluj

Robotul chirurgical nu este doar un echipament spectaculos, spune Alexandru Rogobete. Este precizie, control, inteligență și un impact direct asupra calității actului medical. Chirurgia robotică permite intervenții mai sigure, mai precise și cu șanse reale de recuperare mai bună pentru pacienți.

Robotul chirurgical completează transformarea Spitalului Municipal Cluj. La spital sunt în derulare proiecte ample prin Ministerul Sănătății, fonduri europene și bugetul local: reducerea infecțiilor nosocomiale, digitalizarea fluxurilor medicale, modernizarea secțiilor și dotări esențiale pentru siguranța pacienților.

Pregătirea echipelor medicale

Ministrul a vrut să vadă personal cum este integrată această tehnologie în activitatea zilnică. „Când vezi acest sistem în funcțiune, înțelegi că limitele nu mai sunt date de tehnologie, ci de ambiția și profesionalismul oamenilor. Iar la Cluj, această ambiție se vede”, a declarat Alexandru Rogobete.

Foto: Alexandru Rogobete / Facebook

Echipele medicale se formează pentru a folosi robotul chirurgical la adevăratul său potențial. Protocoalele sunt adaptate pentru integrarea noii tehnologii.

Foto: Alexandru Rogobete / Facebook

Alexandru Rogobete l-a felicitat pe managerul spitalului, Prof. Dr. Nicolae Constantea, și întreaga echipă medicală pentru deschidere și performanță. Ministrul i-a mulțumit primarului Emil Boc pentru colaborarea excelentă în dezvoltarea sănătății din Cluj.

Categorii: MediaFax.ro

Nave rusești cu încărcătură militară, doborâte de forțele speciale ucrainene

MediaFax.ro - 12 Decembrie, 2025 - 18:21

Două dintre navele rusești doborâte ar fi transportat arme, dar și echipamente militare în Marea Caspică, notează Sky News.

Potrivit comunicatului publicat pe Telegram de Forțele de Operațiuni Speciale, mișcarea insurgentă „Chernaya Iskra” a furnizat informații detaliate despre ruta, dar și încărcătura navelor lovite.

Cele două nave de transport, „Composer Rachmaninov” și „Askar-Sarydzha”, sunt supuse sancțiunilor SUA din cauza transporturilor militare dintre Iran și Federația Rusă.

Locul unde s-a desfășurat operațiunea militară nu a fost precizat, însă se precizează că a avut loc în colaborare cu partizani ai „Mișcării Locale de Rezistență”, o rețea militară care acționează sub acoperire pe teritoriul Rusiei, formată din celule specializate în operațiuni de sabotaj și contraspionaj, potrivit ministerului Apărării din Ucraina. 

Reamintim că joi, mai multe drone ucrainene au lovit platforma petrolieră rusească Filanovski din Marea Caspică, potrivit declarațiilor date de o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Categorii: MediaFax.ro

Средний курс юаня со сроком расчетов "завтра" по итогам торгов составил 11,2656 руб.

Finmarket.ru - 12 Decembrie, 2025 - 18:15
12 декабря. FINMARKET.RU - Средневзвешенный курс юаня со сроком расчетов "завтра" по итогам торгов Московской биржи повысился на 6,01 коп. и составил 11,2656 руб.
Categorii: Finmarket.ru

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator