Economia țării, cea mai mare din Europa, suferă cea mai îndelungată cădere din istoria sa postbelică. PIB-ul german a scăzut cu 0,2 % anul trecut și cu 0,3 % în 2023.
Friedrich Merz, care urmează să fie votat în funcția de cancelar german luna viitoare, a promis să revigoreze economia prin creșterea cheltuielilor finanțate din datorii pentru infrastructură și apărare, precum și prin subvenții fiscale pentru investiții și dereglementare.
Dar, în timp ce mulți analiști spun că aceste planuri vor stimula creșterea Germaniei în anii următori, tarifele extinse ale lui Trump reprezintă o provocare imediată pentru economia țării, bazată pe exporturi.
Trump a anunțat tarife „reciproce” de 20 % pentru UE în această lună, dar apoi a impus o pauză de 90 de zile, care a redus rata la 10 % în timp ce cele două părți negociază un nivel final.
Revizuirea în scădere a guvernului german urmează unei mișcări similare a FMI, care săptămâna aceasta a prezis, de asemenea, o creștere zero în 2025 pentru țară, în scădere de la 0,3 la sută.
„Economia germană se pregătește pentru turbulențe”, a declarat joi Clemens Fuest, șeful institutului de cercetare Ifo. El a adăugat că indicele climatului de afaceri al Ifo a arătat incertitudine pentru companiile producătoare crește.
Articolul Germania nu își mai revine. Guvernul a redus la ZERO prognoza de creștere economică în 2025 apare prima dată în Mediafax.
„Avem un nivel foarte crescut de abandon şcolar în zona universitară. România, ca să punctez câteva lucruri, avem prin raportare la populaţia generală cel mai puţin absolvenţi de studii superioare şi lucrul ăsta trebuie înţeles, La nivel social se promovează astfel de mituri, că avem prea mulţi studenţi în România. Noi avem prea puţini studenţi şi prea puţini absolvenţi de studii superioare”, a spus David.
El a explicat că raportat la populaţia generală, procentul de absolvenţi este în România în jur de 16%, în timp ce media europeană este uşor peste 30%. În grupa tinerilor, România are un procent de 23%, în timp ce media europeană este 40-43%.
„Deci avem nevoie de mai mulţi absolvenţi de studii superioare. Dacă nu-i avem, să nu ne mirăm, că suntem o societate vulnerabilă la pseudo-ştiinţă, la pseudo-cunoaştere, la pseudo-religie şi că se întâmplă lucrurile pe care le vedem în jurul nostru, manipulări, conspiraţii, care de care mai periculoase”, a mai spus Daniel David.
El a spus că unul dintre mecanisme este prevenirea abandonului în rândul studenţilor.„Printre alte mecanisme, este şi acesta de a preveni abandonul celor care s-au angajat deja în studii universitare şi abandonează pe parcurs, un procent prea mare şi ridicat pentru cum ar trebui să fie. Vorbim, de exemplu, la nivel de licenţă, între cei care intră şi cei care-şi obţin diploma de până la 40 şi ceva la sută. Este un număr prea mare. Şi atunci avem acest program”, a declarat ministrul Educaţiei.
Conform acestuia, bugetul iniţial al programului de prevenire a abandonului este de 100 de milioane în acest an, astfel încât universităţile să lanseze proiecte, programe prin care să putem controla acest fenomen.
Articolul România, printre ultimele în UE la absolvenți de studii superioare. Ministrul Educației: „Avem nevoie de mai mulți studenți, nu mai puțini” apare prima dată în Mediafax.
„Sunt hotărârile de Guvern prin care am stabilit domeniile de licență, domeniile de masterat, domeniile de doctorat și foarte important specializările și programele, astfel încât, dincolo de aspectul tehnic, pentru studenți, pentru viitorii studenți, pentru părinți, pentru societate trebuie spus următorul lucru. Ce nu se află în aceste hotărâri de Guvern nu există din punct de vedere al acreditării legale, așa că nu urmați alte programe decât cele care se află în aceste două hotărâri de Guvern”, a declarat Daniel David.
Acesta a dat exemple despre specializări noi: la nivel de licență, securitatea informatică și știința datelor, tehnologii și sisteme pentru mobilitate inteligență tot la nivel de licență, sisteme autonome tot la nivel de licență, la nivel de masterat, pentru prima dată în România apar programe precum inteligența artificială pentru industrie conectate, tehnologii sustenabile de reciclare a materialelor metalice.
„Sunt programe noi care corespund și fazei prin care trecem ca civilizație, o nouă revoluție industrială, așa că mă bucură faptul că programele de licență și programele de masterat sunt ancorate în această revoluție”, a adăugat ministrul Educației.
Articolul Inteligența artificială și securitatea informatică, printre noile specializări din universități apare prima dată în Mediafax.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat joi că „Rusia este adevăratul obstacol în calea păcii” și a criticat ferm atacurile ruse asupra Ucrainei, menționând că acestea arată clar intențiile Moscovei.
„Pretinzând că doreşte pacea, Rusia a lansat un atac aerian sângeros asupra Kievului”, a scris Kallas pe rețeaua socială X. „Aceasta este nu o căutare a păcii, ci o adevărată bătaie de joc la adresa ei”, a mai adăugat șefa diplomației europene.
Trump îi aduce critici lui Zelenski pe tema CrimeeiAtacul aerian rusesc asupra Kievului vine într-un context de tensiuni diplomatice, în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președinte american Donald Trump au avut un conflict recent legat de teritoriul Crimeei.
Trump l-a criticat pe Zelenski pentru refuzul de a accepta pretențiile Rusiei asupra peninsulei Crimeea, pe care aceasta a anexat-o în 2014. Într-o declarație fermă, Zelenski a spus marți: „Nu există nimic de discutat aici. Aceasta ar fi contrar Constituţiei noastre. Acesta este teritoriul nostru.”
În urma acestei declarați, Donald Trump a reacționat rapid, iar miercuri a declarat că „această declaraţie este foarte dăunătoare negocierilor de pace cu Rusia”. În postarea sa pe Truth Social, președintele american l-a acuzat pe Zelenski că pierde oportunitatea de a încheia un acord de pace cu Rusia, care ar putea pune capăt conflictului.
Rusia bombardează Ucraina în mod violentÎn fața noilor atacuri rusești, care au adus victime în rândul civililor și militarilor ucraineni, Zelenski și-a anulat parțial vizita în Africa de Sud pentru a se întoarce urgent în Ucraina. În timpul nopții de miercuri spre joi, Rusia a bombardat Ucraina într-un atac masiv, mult mai amplu decât cele obișnuite.
Potrivit forțelor aeriene ucrainene, Rusia a lansat 70 de rachete și 145 de drone asupra a șase regiuni ale Ucrainei. În ciuda atacurilor violente, ucrainenii au reușit să intercepteze 112 dintre aceste proiectile.
Articolul Șefa diplomației europene îi răspunde lui Trump: Nu Ucraina, ci Rusia este „adevăratul obstacol” în calea păcii apare prima dată în Mediafax.
Bazilica din secolul al XVI-lea, unde sicriul simplu din lemn al lui Francisc este așezat pe altarul principal, trebuia să se închidă la miezul nopții de miercuri spre joi, dar a rămas deschisă până la 5.30 dimineața pentru a permite accesul celor care mai voiau să intre. Aceasta s-a redeschis la 7 dimineața, după o scurtă pauză.
Vaticanul a declarat, joi dimineață, că peste 50.000 de persoane au văzut trupul Suveranului Pontif în cele 24 de ore de când bazilica a fost deschisă credincioșilor. Aproximativ 13.000 dintre acestea au intrat în biserică în timpul nopții.
Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în locuința sa din Casa Santa Marta, în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace ulterioare. El se recuperase după o dublă pneumonie, care l-a ținut în spital timp de cinci săptămâni.
Articolul Program special la Bazilica Sfântul Petru: Va fi deschisă noaptea pentru cei care vor să-l omagieze pe Papa Francisc apare prima dată în Mediafax.
În noaptea de miercuri spre joi, Bruxelles-ul a dat startul evenimentului Gallery Night, în cadrul căruia galeriile participante din oraș au un program prelungit față de restul timpului.
Art Brussels este cunoscut ca o platformă ce găzduiește artiștii tradiționali și talentele noi, alături de experimente artistice care forțează limitele: „Anul acesta, în centrul atenției se află o nouă generație de artiști, cunoscuți pentru depășirea limitelor și explorarea de noi teritorii” a precizat directoarea târgului, Nele Verhaeren.
Târgul de artă reunește un program internațional ce include peste 165 de galerii din 35 de țări, cu cinci secțiuni: Prime, Solo, ’68 Forward, Discovery și Invited. Evenimentul va transforma până duminică Pavilioanele 5 și 6 ale Brussels Expo – impresionanta clădire Art Deco, situată lângă Atomium – într-un epicentru al artei contemporante, care așteaptă peste 25.000 de vizitatori în acest an.
Programul cultural s-a extins în tot Bruxelles-ulProgramul târgului de artă s-a îmbogățit de două proiecte curatoriale de referință, The Screen, o inițiativă dedicată artei video, și Monumental Artworks, care adună instalații de mari dimensiuni amplasate atât în exteriorul Pavilionului 5, cunoscut pentru arhitectura Art Deco, cât și în spații interioare special concepute.
La ediția din această primăvară, Art Brussels a ieșit din locația destinată, complexul expozițional Brussels Expo, cu evenimente care se desfășoară în afara perimetrului principal.
În centrul cultural Bozar, al cărui nume provine de la acronimul „Palais des Beaux-Arts”, vizitatorii pot explora expoziția „Când ne vedem: un secol de figurație neagră în pictură”, alături de o expoziție câștigătoare a BelgianArtPrize 2025.
Lucrările Obstakles ale artistului olandez Willem Oorebeek și Patuá/Patois ale artistului brazilian Paulo Nazareth sunt expuse la centrul de artă Wiels.
Articolul A început târgul de artă Art Brussels apare prima dată în Mediafax.
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar fi desfășurat posibile activități de propagandă politică cu încălcarea prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că au fost demarate procedurile legale în vederea declanșării misiunii de control privind verificarea finanțării activității AUR pentru campania electorală pentru alegerea Președintelui României din anul 2025, precum și a finanțării activității curente a acestei formațiuni politice”, a transmis joi AEP.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a înaintat o solicitare către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru a efectua de urgență o verificare oficială a dezinformărilor apărute în spațiul public cu privire la presupuse plăți efectuate de către partidul AUR către o firmă din Statele Unite ale Americii, din fonduri provenite din subvenția publică.
„Considerăm că aceste dezinformări, manipulări și minciuni sunt de natură să afecteze grav desfășurarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, compromițând transparența procesului electoral și influențând negativ corecta informare a alegătorilor. Pentru a contribui la clarificarea completă a situației, ne angajăm să punem la dispoziția Autorității Electorale Permanente toate documentele relevante, inclusiv rapoartele contabile lunare, extrasele de cont aferente subvenției, documentele justificative privind cheltuielile efectuate din fondurile publice, precum și orice alte informații necesare care pot demonstra caracterul transparent și legal al utilizării resurselor financiare ale partidului”, se arată în solicitarea înaintată de AUR către AEP.
AUR a mai solicitat ca, în urma acestei verificări, AEP să publice rezultatul într-un mod accesibil opiniei publice, astfel încât adevărul să fie restabilit, iar cetățenii să beneficieze de o informare corectă.
Articolul Autoritatea Electorală Permanentă, în control la AUR apare prima dată în Mediafax.
Sergio Alfieri, unul dintre medicii care s-au ocupat de Papa Francisc, a povestit pentru Corriere della Sera despre ultima întâlnire avută cu Papa Francisc, dar și despre dimineața zilei în care a Suveranul Pontif a încetat din viață.
Alfieri a povestit că sâmbătă, în ajunul Paștelui, l-a văzut pe Papa Francisc, care spunea că se simțea bine și că era dornic să revină la sarcinile sale. „Este ca și cum, apropiindu-se de sfârșit, a decis să facă tot ceea ce trebuia să facă. Așa cum a făcut duminică, când a acceptat propunerea asistentului său medical personal, Massimiliano Strappetti, de a merge în jurul pieței în mulțime”, a povestit medicul pentru sursa citată.
„Nu răspundea la stimuli, nici măcar la cei dureroși”Alfieri a vorbit și despre apelul telefonic primit din partea asistentului personal al Papei, Strappetti, în dimineața zilei de luni, prin care era anunțat că starea de sănătate a Suveranului Pontif nu este una bună. În scurt timp, Alfieri a ajuns la reședința papală din Santa Marta.
„Luni, în jurul orei 5.30, Strappetti m-a sunat: «Sfântul Părinte este foarte bolnav, trebuie să ne întoarcem la Gemelli». I-am prealarmat pe toți și 20 de minute mai târziu eram acolo, în Santa Marta. Am intrat în camera lui și ochii lui erau deschiși. M-am asigurat că nu are probleme respiratorii. Nu răspundea la stimuli, nici măcar la cei dureroși. În acel moment mi-am dat seama că nu mai puteam face nimic. Era în comă”, povestește medicul.
Spitalizarea ar fi fost inutilăAlfieri a mai menționat, în cadrul interviului, că transportul la spital ar fi fost inutil în cazul Papei. „Strappetti știa că Papa dorea să moară acasă. A murit la scurt timp după aceea. (…) a sosit toată lumea și cardinalul Parolin ne-a cerut să ne rugăm și am rostit rozariul cu el. M-am simțit privilegiat și acum pot spune că am fost. În acea dimineață i-am dat o mângâiere ca un ultim rămas bun”.
Papa Francisc a încetat din viață luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani. Suveranul Pontif va fi înmormântat sâmbătă, 26 aprilie, iar la eveniment sunt așteptați numeroși lideri din întreaga lume.
Articolul Apar noi detalii despre ultimele clipe de viață ale Papei Francisc. Medic: „În acel moment mi-am dat seama că nu mai puteam face nimic” apare prima dată în Mediafax.
Libertate, prosperitate, respect, ordine, eficiență, acesta este proiectul meu ca președinte, spune candidatul PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu. El afirmă că următorii cinci ani vor fi „poate cei mai grei, dar să sperăm cei mai buni din istoria recentă a României”.
„De mai bine de trei luni, probabil că sunt singurul candidat, dar asta nu contează, care am umblat foarte mult prin țară și m-am întâlnit cu foarte mulți oameni. Și cu oameni susținători, cu oameni din partidele care mă susțin, și cu oameni din administrația locală, care majoritatea sunt din același partide, dar și cu oameni din mediul de afaceri, din mediul economic, din mediul academic, din mediul universitar, din diverse medii, și cu oameni care nu sunt susținătorii mei și văd că România are energii, văd că România are ambiții, văd că România are personalitate. Trebuie să-i dăm un chip și încheiind acest ciclu electoral, să pornim la următorii cinci ani, poate cei mai grei, dar să sperăm cei mai buni din istoria recentă a României. Eu cred asta, vreau s-o credeți și dumneavoastră, vreau să-mi fiți alături și vă voi fi alături ca președinte”, spune Crin Antonescu la un eveniment electoral organizat la Cugir.
El afirmă că alegerile prezidențiale din luna mai sunt mai importante decât oricând.
„Înțeleg de ce putem să ne dorim mai mult și trebuie să ne dorim totdeauna mai mult pentru noi, pentru copiii noștri, pentru prezent, pentru viitor. Dar de aici și până la ajunge să spui că în România nu s-a făcut nimic, că în România este praf, că în România trebuie luată înapoi nu știu de cine, că în România trebuie ras totul din temelie. Asta mi se pare un lucru periculos, neadevărat și necinstit. Pot să o spun eu mai apăsat pentru că în ultimii 10 ani n-am fost tot timpul în România. România s-a schimbat și România s-a schimbat în bine. Și acest lucru este meritul dumneavoastră în primul rând al celor din administrațiile locale care ați muncit, care ați riscat, care ați construit, care v-ați luptat pentru fonduri, care v-ați luptat pentru aprobări, care ați avut curajul să schimbați fața fiecare comunități. Și este păcat de Dumnezeu să spunem astăzi că în România nu s-a făcut nimic. (…) Pentru mine, ca și pentru coaliția majoritară actuală în Parlament, ca și pentru Guvernul României, ca și pentru 95 sau mai mult la sută din administrația locală a României, această direcție este vest, această direcție înseamnă libertate, prosperitate, respect, ordine, eficiență. Asta este. Asta este proiectul nostru pe care-l susținem împreună. Acesta este proiectul meu ca președinte”, conchide Antonescu.
Articolul Antonescu: România are energii, ambiții, personalitate. Trebuie să-i dăm un chip apare prima dată în Mediafax.