În perioada 23-25 iulie, Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a găzduit o reuniune strategică cu experţii Bpifrance – banca publică de investiţii a Franţei – în cadrul unei misiuni organizate de proiectul EU4Innovation East, iniţiativă regională sprijinită de Uniunea Europeană şi Guvernul Franţei. Întrunirea a vizat consolidarea arhitecturii investiţionale din Republica Moldova, cu accent pe crearea unui Fond de Fonduri destinat susţinerii startupurilor şi atragerii de capital de risc.
Reuniunea, condusă de preşedintele CNPF, Dumitru Budianschi, s-a axat pe aspecte legate de alinierea reglementărilor locale la standardele UE în domeniul vehiculelor de investiţii alternative. Dialogul a inclus schimburi aprofundate privind armonizarea cadrului juridic, consolidarea protecţiei investitorilor şi facilitarea accesului la finanţare pentru întreprinderile inovatoare din Moldova.
CNPF îşi confirmă angajamentul ferm în procesul de reformă şi dezvoltare a instrumentelor financiare adaptate nevoilor pieţei, contribuind activ la crearea unui mediu de investiţii transparent, sustenabil şi în conformitate cu cerinţele europene. Interacţiunea cu experţii Bpifrance oferă oportunitatea de a valorifica experienţa internaţională în domeniul reglementării fondurilor de investiţii şi de a identifica bune practici aplicabile contextului moldovenesc.
Vizita experţilor Bpifrance face parte din demersul mai amplu al proiectului EU4Innovation East de a susţine eforturile Moldovei de integrare în ecosistemul european de inovare, prin politici favorabile investiţiilor, cooperare interinstituţională şi dezvoltarea capacităţilor tehnice şi regulatorii.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare rămâne un partener activ al procesului de modernizare, dedicat impulsionării pieţei locale de capital şi atragerii investiţiilor care pot susţine creşterea economică prin inovaţie şi antreprenoriat.
EU4Innovation East este un proiect regional care urmăreşte consolidarea ecosistemului de startup-uri şi inovare din cinci ţări ale Parteneriatului Estic (EaP): Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina. Prin mecanisme de finanţare robuste, sprijinirea incubatoarelor şi acceleratoarelor, sporirea vizibilităţii startup-urilor pe plan internaţional şi crearea de conexiuni strategice cu ecosistemul european de inovare, iniţiativa va genera oportunităţi tangibile pentru antreprenori şi inovatori, promovând astfel o inovaţie sustenabilă şi pe termen lung în întreaga regiune.
Proiectul EU4Innovation East este finanţat de Uniunea Europeană, cofinanţat de Guvernul Franţei şi implementat de Expertise France.
Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF