Agregator de ştiri

Raliul Sibiului 2026: restricții de trafic și parcări închise timp de mai multe zile

MediaFax.ro - 7 Iulie, 2026 - 12:03

Restricțiile de trafic vor fi în vigoare de vineri, 10 iulie, ora 09:00, până sâmbătă, 11 iulie, ora 01:00.

În acest interval, circulația va fi închisă pe strada Piața Unirii, între intersecția cu strada Andrei Șaguna și sensul giratoriu de la intersecția cu Calea Dumbrăvii, bulevardul Vasile Milea și strada Constantin Noica, inclusiv pe segmentele din fața Cazarmei 90 și a hotelului Continental Forum. Traficul dinspre strada Cetății către strada Tribunei va fi menținut.

La intersecția bulevardului Victoriei cu strada Andrei Șaguna, accesul dinspre sediul Primăriei Sibiu către Piața Unirii va fi restricționat. Circulația dinspre bulevardul Victoriei către strada Andrei Șaguna se va desfășura normal.

Circulația va fi închisă pe bulevardul Corneliu Coposu, între Sala Thalia și Piața Unirii, pe sensul de mers dinspre Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu către Hotel Ramada. Pe sensul opus, banda întâi va rămâne deschisă pentru autovehiculele care circulă dinspre strada Berăriei spre spital.

Nu în ultimul rând, traficul va fi închis și pe strada Emil Cioran, pe tronsonul cuprins între aleea de acces în parcarea Centrului Cultural „Ion Besoiu” și sensul giratoriu din Piața Unirii.

Mai multe parcări vor fi închise temporar

Pe lângă restricțiile de trafic, autoritățile locale au anunțat și închiderea mai multor parcări, după cum urmează:

  • parcarea din zona de acces la Centrul Cultural „Ion Besoiu” (zona Troiță), în perioada 8 iulie, ora 06:00 – 12 iulie, ora 22:00;
  • parcarea laterală a Centrului Cultural „Ion Besoiu”, de pe strada Emil Cioran, în intervalul 8 iulie, ora 23:00 – 12 iulie, ora 22:00;
  • o parte din parcarea din fața Gării Sibiu, între 9 iulie, ora 12:00 și 12 iulie, ora 20:00;
  • parcarea din Piața Teatrului, în perioada 9 iulie, ora 20:00 – 12 iulie, ora 22:00;
  • parcarea destinată taxiurilor din Piața Unirii, parcarea din fața hotelului Continental Forum și parcarea laterală dintre Magazinul Dumbrava și Blocul Plombă, în intervalul 10 iulie, ora 09:00 – 11 iulie, ora 01:00.
Recomandări pentru participanții la trafic

Autoritățile le recomandă șoferilor să își planifice din timp deplasările în zona centrală a municipiului și să utilizeze rute alternative pe durata restricțiilor impuse de desfășurarea competiției.

Categorii: MediaFax.ro

Anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie 2026. Panificaţie. O piaţă atractivă pentru investiţii

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 12:00
Industria de panificaţie trece de câţiva ani printr-o efervescenţă a investiţiilor, după o perioadă în care lucrurile păreau aşezate.
Categorii: ZF.ro

Anuarul Cei mai mari jucători din economie 2026. Panificaţie. O piaţă atractivă pentru investiţii

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 12:00
Industria de panificaţie trece de câţiva ani printr-o efervescenţă a investiţiilor, după o perioadă în care lucrurile păreau aşezate.
Categorii: ZF.ro

CEC Bank pentru afaceri româneşti. Adrian Moraru, Allsys Energy: Cuvântul cheie pentru multe dintre dezvoltările de solare şi stocare este preţul cel mai mic. Astfel, piaţa de instalări se va transforma într-o piaţă de mentenanţă pe fondul calităţii...

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 12:00
Allsys Energy a fost înfiinţată în 2002, la acel moment principala acti­vitate fiind citirea de contoare, mon­tări şi instalări de astfel de dispozitive şi mentenanţa acestora.
Categorii: ZF.ro

Sorin-Adrian Dochian, Compari.ro: „Tranziţia la un marketplace complet a necesitat o reinventare integrală a infrastructurii tehnice“. Platforma a lansat formate premium de publicitate, implementează un sistem de plată propriu şi pregăteşte o serie de...

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 11:20
Grupul ceh Heureka, care deţine în România platforma de comparare a preţurilor Compari.ro, lucrează la reconstrucţia infrastructurii tehnice ce susţine întregul ecosistem local, implementând totodată o serie de funcţii noi – de la un sistem de plată propriu şi formate premium de publicitate pentru branduri până la instrumente AI pentru alegerea produselor –, în condiţiile în care Compari.ro trece de la un motor de comparare a preţurilor la un model de marketplace complet.
Categorii: ZF.ro

Bursă. ZF Live. Contrapartea Centrală, în linie dreaptă. Remus Vulpescu, BVB: Ţintim lansarea la final de an, începutul anului viitor. Momentan evaluăm dacă să începem cu derivate pe indicele BET sau pe acţiuni individuale. Prima dată avem în vedere...

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 11:00
Lansarea operaţională a instru­mentelor derivate la Bursa de Valori Bucureşti prin Contrapartea Centrală (CCP.RO) este vizată pentru sfârşitul lui 2026 sau debutul anului viitor, prioritatea actuală fiind securizarea mecanismelor de risc, spune Remus Vulpescu, directorul general al BVB, invitat la emisiunea de business ZF Live. În prima etapă, strategia urmăreşte gruparea volumelor de tranzacţionare fie pe indicele de referinţă BET, fie pe emitenţi individuali, pentru a evita fragmentarea lichidităţii.
Categorii: ZF.ro

Bursă. TTS raportează scăderea volumului de acţiuni tranzacţionate în mai, dar rămâne peste pragul de lichiditate cerut de indicele FTSE Global All Cap

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 10:10
Transport Trade Services (TTS) a publicat luni buletinul lunar privind lichiditatea şi capitalizarea de piaţă pentru luna mai 2026, arătând o scădere a volumului tranzacţionat faţă de aprilie, dar o poziţie confortabilă faţă de pragul minim cerut pentru menţinerea în indicele FTSE.
Categorii: ZF.ro

Anuarul Cei mai mari jucători din economie 2026. Condimente. Scăderi puternice

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 10:00
Anul 2025 a venit cu un declin important în businessul unor mari jucători. Ani la rând un lider puternic între jucătorii din domeniul condimentelor, a zahărului şi a sării, Agrana a avut în 2025 un declin puternic.
Categorii: ZF.ro

Bursă. Cum poţi cumpăra titluri de stat Fidelis, prin broker sau direct din aplicaţia băncii: ediţia din iulie a început cu subscrieri de 51 mil. lei şi 20,6 mil. Euro

ZF.ro - 7 Iulie, 2026 - 10:00
Investitorii persoane fizice pot subscrie până vineri 10 iulie în noua ediţie a programului Fidelis, cu dobânzi anuale neimpozabile de până la 7,55% în lei şi 6,2% în euro, fie printr-un broker, fie direct din aplicaţia unei bănci, iar în primele două zile s-au strâns 51 mil. lei şi 20,6 mil. euro.
Categorii: ZF.ro

Fritz, reacție la cazul Pașca: „Nu mai am încredere când statul român spune că știe el cel mai bine”

MediaFax.ro - 7 Iulie, 2026 - 09:41

„O reacție foarte personală la cazul Pașca. Felul în care statul român îi abandonează pe cei mai vulnerabili are o lungă istorie”, începe Fritz povestea.

Acesta a lucrat ca voluntar la o casă de copii din Timișoara în 2003-2004. Era înainte ca România să adere la UE, iar guvernul de atunci și-a asumat reducerea numărului de copii din orfelinate, care trebuiau transformate în case familiale.

„Obiectivul a fost bine gândit, standardele au fost europene. Implementarea a distrus mii de vieți(…) Majoritatea copiilor cu care am lucrat eu au fost abandonați la naștere. Am fost de față când unii dintre ei, în vârstă de 9-12 ani, au aflat că poliția i-a găsit pe părinții lor biologici, care, contra unor sume de bani, s-au declarat disponibili să-și ia înapoi copiii necunoscuți”, își amintește Dominic Fritz.

Liderul USR își amintește că mulți copii au fost entuziasmați, ca prima reacție, să plece la mamă. Aceștia erau duși cu o mică valiză de haine și jucăria preferată, în sate izolate din Gorj, din Bacău, din Suceava, în familii dezorganizate, care nu știau ce să facă cu pre-adolescenții dezorientați.

„Mi-am dat seama repede că ceva nu e în regulă. L., de obicei mereu veselă, vorbea la telefon doar în șoaptă cu mine. I., băiatul cu handicap, era mereu la somn când am sunat la părinți. Iar Protecția Copilului nu a venit la vizitele de monitorizare promise”, scrie Fritz.

Acesta spune că a revenit în România pentru a vizita copii trimiși la familii.

„Fără excepție, copiii și-au dorit rapid să se întoarcă la casa de copii unde crescuseră, la prietenii lor, la viață cunoscută din Timișoara. Nu toți au avut cuvinte; mai mult ochii lor mi-au povestit de frică, de abuz, de sărăcie cruntă. L. chiar a avut curajul să meargă la poliția satului, care a dus-o înapoi în familie, unde a fost pedepsită cu o bătaie care a băgat-o în spital”, își amintește actualul primar al Timișoarei.

Acesta a adăugat că multe dintre povești le-a aflat atunci când acei copii „reintegrați” au devenit adulți „răniți de trauma de a fi fost abandonați de două ori, și de părinți și de statul ocrotitor”.

„Atunci, în 2007-2008, student fiind, am scris la fiecare DGASPC din țară să întreb câte vizite de monitorizare au făcut la copiii reintegrați. Puțini mi-au răspuns. De atunci nu mai am încredere când statul român spune că știe el cel mai bine ce să facă cu viața ta. De atunci știu ce înseamnă ”formă fără fond”, când viața unui om se transformă într-o cifră, când normele pe hârtie contează mai mult decât realitatea unei ființe umane. 411 oameni făcuți să dispară din Bihor de statul român. Unde sunt azi? Le merge mai bine?”, a conchis Fritz, întrebând retoric.

Declarațiile în contextul în care recent, DIICOT Bihor a descins la o rețea de azile improvizate din Bihor, care găzduiau majoritatea bătrâni fără adăpost sau cu dizabilități, care au fost trimiși la Bihor de autoritățile din toată țara.

Azilele, care aparțin bihoreanului Viorel Pașca, nu ar fi funcționat conform cerințelor autorităților. Cazul a stârnit controverse, generând critici publice. De asemenea, persoanele din azil au fost redirecționate în mai multe județe din țară,

Potrivt G4 Media, Tribunalul București a respins propunerea de arestare preventivă a DIICOT pentru Viorel Pașca pentru că, deși azilele nu respectau întregul cadru legal pentru prestarea serviciilor sociale, spațiile erau, totuși, amenajate iar persoanele beneficiau de hrană, haine și medicamente. Cu toate acestea, Pașca se află sub control judiciar.

Categorii: MediaFax.ro

Cât consumă aerul condiționat într-o lună. Calcul pentru 4, 8 și 12 ore de funcționare pe zi

MediaFax.ro - 7 Iulie, 2026 - 09:39

Un aparat de aer condiționat nu consumă în permanență la puterea maximă. Modelele cu tehnologie inverter reduc treptat puterea după ce camera ajunge la temperatura aleasă. În plus, capacitatea de răcire înscrisă pe aparat, de exemplu 3,5 kW pentru un model de aproximativ 12.000 BTU, nu trebuie confundată cu energia electrică trasă din rețea. Eticheta energetică europeană indică separat eficiența sezonieră, exprimată prin SEER, și consumul anual estimat.

Cât consumă într-o lună un aparat de 12.000 BTU

Pentru un calcul orientativ, vom lua în considerare un aparat care consumă, în medie, 0,8 kWh pentru fiecare oră de utilizare. Este un scenariu orientativ pentru un aparat eficient, folosit într-o cameră potrivită ca dimensiune.

Formula este simplă:

Puterea medie a aparatului × numărul de ore × 30 de zile

La un tarif orientativ de 1,30 lei pentru un kWh, rezultatele sunt:

Utilizare zilnică Consum în 30 de zile Cost orientativ

  • 4 ore pe zi 96 kWh aproximativ 125 de lei
  • 8 ore pe zi 192 kWh aproximativ 250 de lei
  • 12 ore pe zi 288 kWh aproximativ 374 de lei

Sumele reprezintă numai consumul aerului condiționat. La acestea se adaugă energia folosită de frigider, boiler, mașina de spălat, televizor și celelalte aparate din locuință.

Prețul energiei nu este identic pentru toți consumatorii, fiind stabilit prin contract și influențat de zona de distribuție, taxe și tarife reglementate. Consumatorii își pot verifica oferta în comparatorul pus la dispoziție de ANRE. Furnizorii publică, de asemenea, periodic ofertele valabile pentru clienții casnici.

Factura poate fi mai mică sau mult mai mare

Dacă aparatul consumă în medie numai 0,5 kWh pe oră, utilizarea timp de opt ore pe zi ar însemna aproximativ 120 kWh pe lună. La același tarif orientativ, costul ar fi de circa 156 de lei.

Un aparat vechi, subdimensionat sau folosit într-o locuință slab izolată poate consuma în medie 1,2 kWh pe oră. Folosit opt ore zilnic, acesta ar ajunge la aproximativ 288 kWh pe lună și ar adăuga aproape 375 de lei la factură.

Diferența apare deoarece un aparat prea mic pentru încăpere va funcționa aproape continuu, fără să poată ajunge rapid la temperatura setată.

Temperatura setată schimbă consumul

Setarea aparatului la 18-20 de grade nu răcește camera instantaneu. Aparatul va funcționa însă mai mult timp la o putere ridicată pentru a încerca să atingă temperatura cerută.

În majoritatea locuințelor, o temperatură de 24–26 de grade oferă un compromis între confort și consum. Ușile și ferestrele trebuie ținute închise în timpul funcționării, iar perdelele sau jaluzelele coborâte în camerele expuse direct soarelui.

Filtrele murdare, unitatea exterioară blocată de obiecte și pierderile de agent frigorific pot reduce eficiența. Curățarea periodică a filtrelor și verificarea tehnică a aparatului pot evita funcționarea inutilă la putere mare.

Cum afli consumul real

Cel mai sigur reper este consumul electric înregistrat înainte și după pornirea aparatului. Proprietarii unui contor inteligent pot urmări uneori consumul pe intervale orare în aplicația distribuitorului sau a furnizorului.

Pe eticheta energetică trebuie verificată valoarea SEER și consumul anual estimat pentru răcire. Două aparate cu aceeași capacitate de 12.000 BTU pot avea consumuri foarte diferite, în funcție de clasa energetică și tehnologia folosită.

Categorii: MediaFax.ro

Rezultate BAC 2026. Județele cu cele mai mari și cele mai mici rate de promovare | HARTĂ

MediaFax.ro - 7 Iulie, 2026 - 09:32

Rata de promovare la Bacalaureat 2026, pentru toate promoțiile, este de 74,8%, potrivit Ministerului Educației. Anul trecut, în prima sesiune, înainte de contestații, rata de promovare a fost de 74,3%.

Au promovat 94.345 de candidați, din totalul celor 126.169 de candidați prezenți la probele scrise. Dintre aceștia, 90.263 sunt din promoția curentă, iar 4.082 provin din promoțiile anterioare.

Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 79,7%, în timp ce pentru promoțiile anterioare procentul este de 31,7%.

Cluj, cea mai mare rată de promovare la BAC 2026

Potrivit hărții publicate de Ministerul Educației, care prezintă rata de promovare pentru candidații din promoția curentă, județul Cluj are cel mai mare procent din țară, cu 89,9%.

În topul județelor cu cele mai mari rate de promovare se mai află Brașov, cu 86,2%, Alba, cu 85,5%, Brăila, cu 85,1%, Iași, cu 84,8%, și București, cu 84,4%.

Rate ridicate de promovare au fost înregistrate și în Bihor, cu 84,2%, Bacău, cu 83,2%, Sibiu, cu 83,1%, și Galați, cu 82,5%.

Ilfov, cea mai mică rată de promovare

La polul opus, cea mai mică rată de promovare a fost înregistrată în Ilfov, unde 63,4% dintre candidații din promoția curentă au promovat examenul.

Printre județele cu cele mai mici procente se află Mehedinți, cu 66,3%, Călărași, cu 68,2%, Ialomița, cu 68,4%, Teleorman, cu 69%, și Giurgiu, cu 69,2%.

Rata de promovare la Bacalaureat 2026. Sursa foto: Ministeerul Educației

45 de candidați au obținut media 10

Ministerul Educației a transmis că 45 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.

Cei mai mulți candidați, 16.217 din toate promoțiile, au obținut medii între 9 și 9,49.

Totodată, 4.685 de candidați nu s-au prezentat la examen, iar 67 de candidați au fost eliminați.

Câte note de 10 au fost obținute la probele scrise

La Limba și literatura română au fost obținute 454 de note de 10, iar la Limba și literatura maternă au fost 34 de note de 10.

La proba obligatorie a profilului au fost înregistrate 3.548 de note de 10: 2.289 la Matematică și 1.259 la Istorie.

La proba la alegere a profilului și a specializării au fost obținute 3.158 de note de 10. Cele mai multe note de 10 la această probă au fost la logică și argumentare.

Rezultatele finale la Bacalaureat 2026 vor fi afișate luni, 13 iulie, după soluționarea contestațiilor.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator