Piaţa de capital

O nouă lege a băncilor. Lovitură dură pentru acţionarii dubioşi

După furtul miliardului şi spălările masive de bani prin sistemul bancar moldovenesc, autorităţile de la Chişinău, la insistenţa FMI, au aprobat o nouă lege privind activitatea băncilor din Republica Moldova.

Banca Pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre va colabora în continuare cu Moldova în realizarea priorităţilor economice şi investiţionale

Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) va colabora în continuare cu Guvernul Moldovei în realizarea priorităţilor sale în politica economică şi investiţională, a declarat preşedintele băncii, Ihsan Delikanli.

Maturitatea redusă a VMS inhibă piaţa secundară de tranzacţionare a hârtiilor de stat

Economiile care au înregistrat performanţe deosebite, au dezvoltat în acelaşi timp şi în mod echilibrat atât piaţa bancară, cât şi piaţa financiară nebancară, în particular piaţa de capital. Astfel, o mare parte din sistemele financiare naţionale care au dezvoltat complementar ambele pieţe au reuşit în crearea precondiţiilor necesare pentru finanţarea creşterii sectorului real în acelaşi timp cu asigurarea unei stabilităţi financiare sporite, potrivit analizei privind dezvoltarea pieţei VM, prezentată de către Expert-Grup.

Inflaţia în ascensiune reduce creditarea

Produsele alimentare, mărfurile nealimentare şi serviciile prestate populaţiei au împins inflaţia anuală din luna mai la 7,4%, iar preţurile faţă de aprilie au constituit 0,9%, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică. Economiştii sunt de părere că o inflaţie în ascensiune reduce creditarea şi scumpirea resurselor.

Actele permisive, o povară tot mai mică

Sute la număr, actele permisive au fost totdeauna o povară mare pentru oamenii de afaceri. Acte care le lua timp, bani şi nervi.

Acţionarii Victoriabank au rămas fără dividende

Acţionarii Victoriabank nu vor primi dividende. Profitul obţinut în anul 2016 în sumă totală de 220,8 milioane de lei va fi direcţionat la creşterea capitalului băncii, inclusiv la formarea rezervelor generale pentru riscuri bancare şi normativele de repartizare a profitului pentru anul 2017, potrivit deciziei Adunării acţionarilor băncii, care a avut loc în data de 25 mai.

Creşterea economică insuficientă menţine sărăcia în Republica Moldova

Moldovenii cred că în Republica Moldova este mai multă corupţie faţă de statele din regiune, iar acest lucru generează sărăcie şi venituri precare pentru populaţie. În ultima prognoză economică, Banca Mondială susţine că, deşi economia Republicii Moldova va înregistra o creştere în anii următori, nivelul sărăciei va scădea cu 5 puncte procentuale, la 5 USD pe zi.

Persoanele juridice îşi vor ridica depozitele de la Investprivatbank la “sfântul aşteaptă”

În cazul falimentului vreunei bănci din Republica Moldova, depozitele persoanelor juridice nu sunt garantate, în timp ce cele ale persoanelor fizice sunt garantate din fondul de garantare a depozitelor cu câte 20 mii de lei faţă de 6000 de lei cât era anterior. Doar în cazul Ivestprivatbank persoanele juridice au pierdut peste 170 mil. de lei.

Cum sistemul electronic va face achiziţiile mai transparente şi mai eficiente?

Un mic pas, însă un instrument mare pentru a uşura viaţa oamenilor care participă la achiziţiile publice.

Pagini

Subscribe to Piaţa de capital