Cercetarea dezvăluie că chatbot-urile (inteligența artificială) riscă să afecteze dezvoltarea gândirii critice, a memoriei și a abilităților lingvistice.
Un studiu realizat de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) a arătat că persoanele care s-au bazat pe ChatGPT pentru a redacta eseuri au avut o activitate cerebrală mai scăzută decât cele care și-au folosit exclusiv propria gândire, notează The Telegraph.
Grupul care a folosit inteligența artificială a avut, de asemenea, performanțe mai slabe decât participanții care s-au bazat doar pe propriul creier, în cadrul mai multor teste. Cei care au utilizat IA au întâmpinat dificultăți și atunci când li s-au cerut sarcini fără sprijinul acesteia.
„Dependența de sistemele IA poate duce la o abordare pasivă și la o activare diminuată a abilităților de gândire critică atunci când persoana trebuie ulterior să îndeplinească sarcini singură”, se arată în articolul științific.
Cercetătorii avertizează că aceste constatări ridică „îngrijorări cu privire la implicațiile educaționale pe termen lung” ale folosirii IA atât în școli, cât și la locul de muncă. Aceste concluzii se adaugă unui număr tot mai mare de studii care sugerează că utilizarea inteligenței artificiale determină „dezactivarea” parțială a creierului uman.
„Gândirea umană este externalizată”Studiul MIT a monitorizat 54 de persoane cărora li s-a cerut să scrie patru eseuri. Participanții au fost împărțiți în trei grupuri: unul a scris cu ajutorul ChatGPT, altul a folosit motoare de căutare pentru documentare, iar al treilea s-a bazat exclusiv pe propriul creier.
Ulterior, cercetătorii i-au chestionat în legătură cu eseurile redactate, în timp ce le-au monitorizat activitatea cerebrală cu ajutorul electroencefalogramelor (EEG). Cei care s-au bazat pe ChatGPT, un „model lingvistic de mari dimensiuni” care poate răspunde în limba engleză la întrebări complexe, „au avut performanțe mai slabe decât cei din grupul doar creier la toate nivelurile: neuronal, lingvistic, al scorului”, au precizat cercetătorii.
EEG-urile au arătat că „conectivitatea cerebrală s-a redus sistematic proporțional cu gradul de sprijin extern” și a fost cea mai slabă în cazul celor care s-au bazat pe chatbot-uri pentru a redacta eseurile.
În special, s-a observat o reducere a undelor cerebrale „theta”, asociate cu învățarea și formarea memoriei, la cei care au utilizat chatbot-uri. „Practic, o parte din ‘gândirea umană’ și planificarea au fost externalizate”, se menționează în studiu. Impactul IA a fost în contrast cu folosirea motoarelor de căutare, care a avut un efect redus asupra rezultatelor.
Dintre cei care au folosit chatbot-ul, 83% nu au reușit să ofere nici măcar un citat corect din eseurile lor – față de aproximativ 10% în cazul celor care au utilizat motoare de căutare sau propriile capacități cognitive. Participanții care s-au bazat pe chatbot-uri și-au amintit foarte puține informații despre eseurile lor, ceea ce sugerează fie că nu s-au implicat cu adevărat în conținutul respectiv, fie că nu au reușit să îl rețină.
Cei care au folosit motoare de căutare au prezentat doar ușor mai puține semne de activare cerebrală față de cei care au scris fără nicio tehnologie și au avut un nivel de reamintire similar.
Impact asupra „muşchilor cognitivi”Constatările studiului vin în sprijinul temerilor că chatbot-urile IA provoacă daune de durată asupra creierului uman.
Un studiu realizat de Microsoft și Carnegie Mellon, publicat în februarie, a constatat că angajații au raportat niveluri mai scăzute de gândire critică atunci când s-au bazat pe IA. Autorii au avertizat că utilizarea excesivă a inteligenței artificiale ar putea duce la „atrofierea mușchilor cognitivi”, lăsând oamenii nepregătiți în momentele în care acești „muşchi” sunt cu adevărat necesari.
Nataliya Kosmyna, cercetătoarea principală a studiului MIT, a declarat că rezultatele demonstrează „problema presantă a unei scăderi probabile a abilităților de învățare” în cazul celor care utilizează instrumente IA în timpul procesului educațional sau la muncă. În timp ce grupul asistat de IA a avut voie să folosească un chatbot pentru primele trei eseuri, în ultima sesiune li s-a cerut să se bazeze doar pe propriul creier.
Grupul a continuat să arate niveluri scăzute ale memoriei și ale gândirii critice, ceea ce i-a determinat pe cercetători să avertizeze că „utilizatorii frecvenți de instrumente IA ocolesc adesea o implicare profundă cu materialul, ceea ce duce la o ‘atrofiere a abilităților’ în sarcini precum generarea de idei sau rezolvarea de probleme”. Eseurile redactate cu ajutorul ChatGPT au fost, de asemenea, considerate omogene, repetând teme și formulări similare.
Cercetătorii au afirmat că chatbot-urile IA ar putea duce la o „datorie cognitivă” crescută în rândul studenților și ar putea avea „costuri pe termen lung, cum ar fi diminuarea spiritului critic, vulnerabilitate mai mare la manipulare și scăderea creativității”. Profesorii avertizează de ceva timp că elevii trișează frecvent la teste și eseuri folosind chatbot-uri IA.
Un sondaj realizat în februarie de Higher Education Policy Institute a arătat că 88% dintre studenții britanici folosesc chatbot-uri IA pentru a se ajuta la evaluări și învățare, iar 18% au plagiat direct texte generate de IA în lucrările lor.
Articolul Folosirea inteligenței artificiale te prostește, arată un studiu apare prima dată în Mediafax.
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, a transmis că regimul de la Teheran este „foarte slăbit și probabil nu va reveni la forța de odinioară”.
El a vorbit despre acest subiect în cadrul unei serii de interviuri, în contextul tensiunilor în creștere dintre Iran și Israel.
Potrivit lui Merz, situația internă a Iranului este instabilă, iar viitorul regimului rămâne neclar.
„Va trebui să așteptăm și să vedem”, a declarat cancelarul în timpul unui interviu oferit postului german Welt, în cadrul summitului G7 desfășurat în Canada.
Merz a explicat că, dacă autoritățile iraniene nu acceptă o înțelegere legată de oprirea programului lor nuclear, distrugerea acestuia ar putea deveni o opțiune luată în calcul.
În opinia sa, Israelul nu are mijloacele necesare pentru o astfel de operațiune, însă Statele Unite dispun de aceste capacități.
Totodată, el a precizat că eforturile diplomatice ale Europei pot fi reluate, în cazul în care condițiile o vor permite.
„Dacă ar apărea o nouă situație, Germania, Franța și Regatul Unit ar fi din nou pregătite să ofere asistență diplomatică, așa cum au făcut-o până joia trecută”, a adăugat Merz.
Articolul Cancelarul german: Regimul iranian nu își va recăpăta puterea de altădată apare prima dată în Mediafax.
O femeie din Iași a depus astăzi o cerere pentru obținerea unui ordin de protecție la Judecătoria din Iași, pe numele lui Ștefan Mandachi, precum și monitorizarea acestuia printr-o brățară electronică, potrivit 7est.ro.
Femeia, care se identifică prin inițialele E.C.B., a invocat repetate episoade de violență fizică și verbală inițiate de Ștefan Mandachi.
Relație halucinantă, cu bătăi și teroare psihicăRelația celor doi durează de patru ani. Cei doi au împreună o fetiță de un an și jumătate. Potrivit E.C.B., apisoadele agresive au început în timpul sarcinii, în urmă cu aproximativ doi ani.
Poliția a intervenit de mai multe ori în aceste episoade agresive.
Într-unul dintre acestea, femeia a povestit cum Mandachi ar fi tăiat un scaun cu un cuțit în fața ei și a copilului lor. „A scos cuțitul și a zis că mă taie”, a povestit E.C.B.
Într-un final, cei doi au hotărât să se separe și au convenit la un program de vizitare a fetiței.
E.C.B. a povestit cum, într-una dintre aceste vizite, fetița a stat o săptămână la tatăl ei, după care a mers s-o ia, la hotelul lui Mandachi din Suceava.
Între timp, însă, Mandachi ar fi ieșit din hotel pe o ușă din spate și ar fi plecat acasă. E.C.B. s-a dus acasă la acesta, însă doar ea a avut voie să intre în casă, nu și părinții ei, care o însoțeau.
Odată intrată în casă, Ștefan Mandachi i-ar fi spus că nu va putea să-și ia copilul. Aceasta a reușit să evadeze pe un geam de la baie, însă, odată intrată în mașina părinților ei, Mandachi le-a blocat accesul.
Lucrurile s-au rezolvat doar la intervenția unui echipaj de poliție, venit după un apel la 112.
ConcluziiÎn privința plângerii depuse de E.C.B., Judecătoria Iași a declinat soluționarea cauzei către Judecătoria Hârlău.
Avocatul lui Ștefan Mandachi este Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției în era Dragnea.
Mandachi este cunoscut mai degrabă ca afaceristul care a construit primul metru, simbolic, al autostrăzii Moldova. El este proprietarul rețelei de restaurante „Spartan.
În România au loc 14 cazuri de violență domestică pe oră, după cum a scris aici Mediafax.
Articolul Ștefan Mandachi, acuzat de violență. Ordin de protecție emis la cererea fostei sale iubite apare prima dată în Mediafax.
Fostul președinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost acuzat oficial de poliția federală că ar fi coordonat o rețea de spionaj care ar fi vizat rivali politici, magistrați, jurnaliști și funcționari publici în perioada mandatului prezidențial, notează The Guardian.
Acuzațiile autorităților federale se bazează pe o anchetă desfășurată pe parcursul a doi ani, care a vizat presupusa existență a unei structuri paralele în cadrul serviciului național de informații, structura ce ar fi fi funcționat între 2019 și 2023, în perioada mandatului lui Bolsonaro.
Fostul director al agenției naționale de informații, Alexandre Ramagem, este de asemenea vizat în anchetă, fiind suspectat că ar fi coordonat operațiunile de supraveghere neautorizată. În total, sunt investigate peste 30 de persoane, inclusiv Carlos Bolsonaro, fiul fostului președinte și consilier municipal în Rio de Janeiro.
Potrivit anchetei, informațiile obținute ar fi fost transmise unei echipe de comunicare din Palatul Prezidențial și utilizate în spațiul online. Printre persoanele supravegheate s-ar număra patru judecători ai Curții Supreme, foști oficiali guvernamentali și jurnaliști.
Jair Bolsonaro, fiul său și Alexandre Ramagem nu au comentat noile acuzații, dar au respins anterior acuzații similare.
Articolul Jair Bolsonaro a fost acuzat de implicare într-o rețea de spionaj apare prima dată în Mediafax.
„Astfel de lucruri nu ar trebui să fie disponibile liber. Dacă cineva are nevoie de ele, atunci medicul să-i prescrie o rețetă pentru aceste jucării sexuale, dacă consideră că persoana respectivă suferă de o anumită tulburare”, a declarat Milonov, cunoscut pentru afirmațiile sale controversate pe teme sociale, notează EFE.
Potrivit deputatului, citat de publicația Abzats, jucăriile sexuale sunt „dăunătoare și complet inutile”.
„Printre altele, ele reduc rata natalității și afectează negativ valorile societății”, a susținut acesta.
În acest context, Milonov a pledat pentru închiderea magazinelor pentru adulți.
„Cred că ar fi bine ca astfel de magazine să nu existe deloc în țara noastră”, a afirmat el.
Luna trecută s-a aflat că deputații ruși intenționează să analizeze un proiect de lege care propune acordarea unui salariu femeilor casnice pentru activitățile lor domestice.
Dacă va fi adoptată, legea ar introduce o indemnizație pentru femeile care locuiesc permanent cu familiile lor în Rusia și se dedică exclusiv treburilor casnice.
Se va analiza, de asemenea, posibilitatea extinderii acestei plăți către bărbații care rămân acasă pentru a îngriji copiii, în timp ce partenera lor muncește, au precizat parlamentarii.
Anul trecut, Parlamentul rus a adoptat o lege care interzice propaganda ideologiei childfree, care militează pentru recunoașterea dreptului femeilor de a nu avea copii.
În următorii trei ani, Rusia va aloca 37,5 miliarde de ruble (peste 402 milioane de dolari) pentru programe de promovare a natalității, în contextul celei mai grave crize demografice din ultimele două decenii și jumătate.
Articolul Deputat rus cere restricționarea vânzărilor de jucării sexuale și salarii pentru femeile casnice apare prima dată în Mediafax.
Potrivit ministrului Bogdan Ivan, fabrica de camioane din Petrești produce anual peste 440 de vehicule militare, omologate pentru Armata Română și perfect compatibile cu standardele NATO.
Vehiculele sunt fabricate integral în România și proiectate pentru a răspunde celor mai exigente cerințe operaționale: transport aerian cu aeronave C-130, integrare în sisteme moderne de comandă și control, funcționare în condiții extreme.
„Astăzi (marți – n.r.), alături de preşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ştefan şi de colegii din Parlamentul României, am prezentat planurile de extindere a capacității de producție și despre parteneriatul strategic cu Hanwha Aerospace – o colaborare care ar putea transforma Petreștiul într-un hub-cheie pentru producția de muniție calibrul 155 mm. Aici nu mai vorbim doar despre industrie, ci despre suveranitate logistică, capabilități extinse de apărare și dezvoltare economică locală”, a adăugat Bogdan Ivan, într-o postare pe Facebook.
Articolul Bogdan Ivan: Petreștiul, transformat într-un hub-cheie pentru producția de muniție calibrul 155 mm apare prima dată în Mediafax.