Agregator de ştiri

Livrator nigerian, amenințat și tâlhărit de trei tineri în Capitală

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:39

Polițiștii din Capitală au fost sesizați de un bărbat, cetățean străin, livrator în cadrul unei platforme de livrări, cu privire la faptul că trei persoane, având fețele acoperite, l-ar fi amenințat cu cuțite și i-ar fi furat comanda de mâncare.

Incidentul a avut loc la o adresă din Sectorul 6 al Capitalei.

Prejudiciul a fost de aproximativ 200 de lei.

Tinerii au fost prinși în scurt timp în apropiere de polițiști, Este vorba de tineri cu vârste de 16, 19 și 20 de ani. Ei au fost duși la poliție pentru audieri, iar cuțitele au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Cei trei au fost reținuți și sunt cercetați într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Categorii: MediaFax.ro

Investitorii TechAngels au tras frâna de mână în 2025: Investiţiile în start-up-uri tech s-au prăbuşit la 1,6 mil. euro, la mai puţin de jumătate faţă de 2024

ZF.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:38
Piaţa locală de investiţii de tip angel a suferit o contracţie semnificativă în 2025, membrii TechAngels, cea mai mare reţea de investitori privaţi din România, realizând investiţii directe totale de 1,6 milioane de euro, mai puţin de jumătate faţă de volumul de 3,77 milioane de euro raportat în 2024. Suma este mai mică şi faţă de estimările asociaţiei de la jumătatea anului trecut, care indica o revenire comparativ cu primul semestru din 2025. Mai exact, în septembrie 2025, investitorii îşi anunţau intenţia de a aloca peste 2,5 milioane de euro pentru proiecte în semestrul al doilea, mai mult decât dublu comparativ cu investiţiile de circa 900.000 de euro realizate în semestrul întâi din 2025. Datele finale arată însă că această promisiune nu s-a materializat: în S2 2025 s-au investit efectiv doar 687.000 de euro, adică aproximativ 27% din suma estimată, pe fondul incertitudinilor fiscale şi economice care au blocat deciziile de finanţare.
Categorii: ZF.ro

După foarte mulți ani cu poziție pe numerar, OMV Petrom începe să discute cu băncile pentru credite. Pentru ce segmente ia în calcul să se împrumute

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:34

Responsabilii OMV Petrom încep să vorbească cu băncile, care și-au oferit constant serviciile în ultimii ani, pentru a-și susține investițiile.

„În condițiile în care anul acesta vom avea investiții semnificative, record așa cum am anunțat, dar și dividende semnificative anunțate astăzi, poziția noastră de cash se va reduce absolut semnificativ, astfel că suntem în discuții cu băncile și vom continua a analiza diferite împrumuturi, mai ales în zona noastră de proiecte regenerabile, dar și alte proiecte ale companiei, pentru a putea să susținem acest nivel ridicat de investiții” a declarat Alina Popa, la întrebarea reporterului Mediafax, miercuri, în cadrul conferinței de presă online de prezentare a rezultatelor financiare preliminare de anul trecut.

Grupul OMV Petrom a anunțat profit net în scădere cu 27% pentru 2025, conform rezultatelor preliminare la 31 decembrie, detaliate în conferința de miercuri, dar propune în continuare acordarea unui dividend special aferent profitului din anul precedent și și avansează proiecte cheie, cu investiții record de 7,8 miliarde de lei.

În 2024, compania avusese un profit net de 4,2 miliarde de lei, în creștere față de anul precedent, conform rezultatelor financiare neauditate preliminare consolidate ianuarie – decembrie 2024, dar se așteaptă la un an 2025 „dificil și cu volatilitate, cu provocări fiscale și de reglementare”.

Câți bani cash are compania

Conform raportului publicat la Bursa de Valori și detaliat și conferință, compania are în prezent contractate credite purtătoare de dobânzi foarte mici în raport cu dimensiunea companiei.

Mai concret, este vorba de împrumuturi de 31,65 milioane lei, la finalul anului trecut, în creștere faţă de 25,9 milioane lei, la 31 decembrie 2024.

Compania deţinea numerar şi echivalente de numerar în valoare totală de 7,202 miliarde de lei, la sfârşitul lui 2025, în scădere cu 22%, faţă de 31 decembrie 2024, de 9,219 miliarde de lei, adică 2,017 miliarde de lei.

Conform raportului Grupul OMV Petrom a raportat o poziție netă de numerar incluzând leasing de 5,176 miliarde de lei la 31 decembrie 2025, mai mică cu 36% decât cea înregistrată la 31 decembrie 2024, de 8,076 miliarde de lei, adică s-a redus în 2025 cu aproximativ 2,9 miliarde lei.

Categorii: MediaFax.ro

Un tânăr din Rusia, amendat pentru „propagandă LGBTQ” după distribuirea unei imagini cu trupa Queen

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:28

Fotografia, realizată în 1984, îi arată pe artiști purtând ținute feminine, o alegere artistică devenită iconică în istoria muzicii rock.

Potrivit publicației independente ruse Verstka, citată de Kyiv Post, instanța a decis că imaginea și alte postări similare ale lui David Gevondyan ar contribui la „denaturarea ideii de relație între un bărbat și o femeie” și la „distrugerea valorilor familiale”, fiind încadrate drept „propagandă LGBTQ” în Rusia.

Tribunalul respinge apelul: „Postarea nu avea conotație muzicală”

Condamnarea inițială a fost pronunțată în martie anul trecut, însă tânărul a contestat decizia, susținând că fotografia este un simplu cadru dintr-un videoclip muzical cunoscut la nivel mondial și nu poate fi considerată „propagandă LGBTQ”. Instanța de apel a respins argumentele, motivând că postarea „nu avea conotație muzicală”.

Judecătorii au luat în considerare și alte imagini distribuite de Gevondyan pe VK, inclusiv fotografii cu doi bărbați sărutându-se sau cu bărbați purtând fuste mini, ciorapi și peruci. Acestea au fost, de asemenea, sancționate, fiind considerate de instanță drept exemple de prezentare a „relațiilor sexuale netradiționale ca fiind naturale”.

„Propaganda LGBTQ” în Rusia, asociată de instanță cu riscuri demografice

În motivarea deciziei, tribunalul a susținut că astfel de postări reprezintă „o amenințare la adresa creșterii demografice și a dezvoltării economice a țării”, reflectând linia oficială promovată de Kremlin.

Legislația rusă permite amenzi de până la 200.000 de ruble (n.r. aproximativ 2.200 de euro) pentru distribuirea online a materialelor considerate „propagandă LGBTQ” în Rusia, însă suma exactă aplicată în acest caz nu a fost făcută publică.

În plus, Gevondyan a fost condamnat la 10 zile de detenție administrativă pentru afișarea unor simboluri catalogate drept „extremiste”, după ce ar fi publicat un steag asociat istoric cu naționaliștii ucraineni.

Represiunea împotriva comunității LGBTQ+ în Rusia se intensifică

Cazul se înscrie într-un context mai larg de restrângere a drepturilor LGBTQ+ în Rusia. În 2023, Curtea Supremă a desemnat așa-numita „mişcare socială internaţională LGBT” drept „extremistă”, decizie criticată dur de organizațiile pentru drepturile omului.

Potrivit Human Rights Watch, doar în 2024 au fost pronunțate peste 100 de condamnări pentru „extremism” legate de această clasificare.

Experți ai Națiunilor Unite avertizează că legislația rusă permite aplicarea arbitrară a sancțiunilor și discriminează minoritățile sexuale.

În 2025, Rusia s-a clasat pe ultimul loc în Europa în privința drepturilor LGBTQ+, conform clasamentului realizat de ILGA-Europe.

Categorii: MediaFax.ro

Mihai Popșoi, ministrul de externe R. Moldova: Când rachetele zboară, nu poate exista dialog real

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:25

Mihai Popșoi și-a exprimat o încredere prudentă în capacitatea administrației americane de a media procesul de pace, dar a avertizat că realitatea din teren contrazice discursul Moscovei. Într-un interviu pentru Euronews, ministrul a făcut apel la încetarea atacurilor, subliniind că „un minim gest de bună-credință” ar fi oprirea bombardamentelor, mai ales în contextul iernii când oamenii îngheață și infrastructura energetică este distrusă.

Popșoi a acuzat Rusia că vizează deliberat ținte civile, punând la îndoială angajamentul Kremlinului față de negocieri. „Atunci când rachetele zboară, copiii mor și oamenii îngheață în fiecare dimineață, un minim gest de bună-credință ar fi oprirea acestor atacuri”, a spus Popșoi.  Declarațiile au loc în pregătirea unei noi runde de discuții mediate de Statele Unite la Abu Dhabi, care se vor concentra pe revendicările teritoriale rusești în estul Ucrainei.

Neutralitatea Moldovei, amenințată de acțiunile Rusiei

Republica Moldova se confruntă cu o anxietate strategică din cauza statutului său de neutralitate și a lipsei de apartenență la NATO sau UE. Ministrul a subliniat că, în ciuda acestui statut constituțional, țara a fost afectată în mod repetat de Federația Rusă, singura care a încălcat constant neutralitatea moldovenească, făcând referire la prezența trupelor ruse în Transnistria.

În acest context tensionat, Chișinăul își leagă securitatea de integrarea europeană. Ministrul Popșoi a confirmat intenția de a încheia negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, menționând că autoritățile desfășoară „munca grea” necesară în domeniile justiției, economiei și administrației publice. Pentru Moldova, aderarea la UE reprezintă nu doar un proiect politic, ci și o garanție de stabilitate regională.

Categorii: MediaFax.ro

Alexandru Rogobete, mesaj de Ziua Mondială a Cancerului: „Investim în programe de screening și în capacitatea sistemului de a identifica boala înainte să fie o urgență”

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:12

De Ziua Mondială a Cancerului, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a postat pe Facebook un mesaj dedicat pacienților oncologici și eforturilor făcute în ultimii ani pentru îmbunătățirea diagnosticului în România.

Ministrul a spus că este esențial ca pacienții oncologici din țară să aibă acces la tratamente bune și ca spitalele din să fie mai bine dotate cu aparatură adecvată.

El a declarat că în România, lupta cu cancerul nu ține doar de medicamente, ci și de cât de repede sunt luate deciziile.

„Astăzi suntem cu gândul la toți cei care luptă sau au luptat cu una dintre cele mai grele provocări: cancerul. Pentru că astăzi este Ziua Mondială a Cancerului. Un moment potrivit să vorbim despre ce putem face mai devreme, nu mai târziu.”, a transmis Alexandru Rogobete.

„În lupta cu cancerul, nu toate deciziile sunt strict medicale. Unele țin de timp. De a afla din timp, de a nu amâna, de a merge la control. Momentul în care boala este descoperită poate schimba radical un diagnostic și un parcurs de viață.”, a mai scris acesta.

Alexandru Rogobete a precizat că au fost făcute investiții consistente în programele de screening și în dotarea spitalelor. Potrivit ministrului, au fost achiziționate 124 de mamografe, iar peste 47 de spitale au fost dotate cu echipamente pentru investigații ginecologice necesare depistării cancerului de col uterin.

„Mai mult acces la investigații înseamnă șanse reale ca boala să fie descoperită la timp, când intervenția este mai eficientă și mai puțin agresivă”, a scris el.

Alexandru Rogobete a scris și despre cât de important este accesul pacienților la tratamente moderne de vindecare și tratare a bolii.

Acesta a amintit că, în luna septembrie a anului trecut, au fost introduse 41 de medicamente noi pe lista de compensate și gratuite, dintre care 11 sunt destinate tratamentului cancerului. „Pentru pacienți, asta înseamnă opțiuni, continuitate și tratamente care nu mai sunt inaccesibile”, a explicat ministrul Sănătății.

Despre infrastructura medicală, Rogobete a afirmat că este esențială pentru tratamentul oncologic.

Radioterapia, una dintre componentele tratamentului, a beneficiat de investiții majore. Prin Ministerul Sănătății, cu sprijinul Băncii Mondiale, au fost realizate de la zero 12 centre de radioterapie, echipate la standarde actuale.

Aceste investiții, spune Alexandru Rogobete, înseamnă acces mai bun la tratament, timpi de așteptare mai mici, servicii medicale mai aproape de pacienți.

Ministrul a menționat că în prezent se lucrează la dezvoltarea unui nou institut de oncologie la Timișoara, gândit ca un centru regional pentru vestul țării, cu servicii integrate de diagnostic.

„Este o abordare care pune oncologia într-un cadru unitar și coerent, cu pacientul în centru”, a spus Alexandru Rogobete.

„Am investit și în chirurgia de precizie, pentru că fiecare detaliu contează în tratamentul pacienților oncologici. În spitalele publice din România, tehnologia chirurgicală avansată asistată robotic devine tot mai prezentă, prin programe susținute, astfel încât intervențiile complexe să fie mai exacte. Programe precum AP-ROBOTICA susțin spitalele publice care folosesc roboți chirurgicali.”, a declarat acesta.

Categorii: MediaFax.ro

Vladimir Putin despre relația bilaterală cu China: Un factor de stabilitate

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:06

„În contextul unor turbulențe tot mai mari, alianța dintre Moscova și Beijing rămâne un factor stabilizator important. Suntem pregătiți să continuăm cea mai strânsă coordonare cu privire la problemele de pe agenda globală și regională”, a declarat liderul de la Kremlin, citat de Le Figaro

Federația Rusă și China și-au menținut relațiile apropiate în plan economic, diplomatic și militar, cooperarea dintre cele două țări continuând, chiar și în contextul începerii Războiului din Ucraina în februarie 2022. China este principalul partener economic al Moscovei și cel mai mare cumpărător de combustibili fosili ruși, faptcare contribuie indirect la susținerea economiei de război a Rusiei. 

În plus, președintele Xi a arătat de mai multe ori apropierea față de Putin. În luna septembrie, Xi i-a găzduit atât pe Vladimir Putin, cât și pe liderul nord coreean, Kim Jong Un, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Deși China solicită în mod constant negocieri de pace și respectarea integrității teritoriale a tuturor statelor, inclusiv a Ucrainei, Beijingul nu a condamnat ofensiva rusă. În plus, neagă acuzațiile potrivit cărora ar furniza armament Rusiei. 

 

Categorii: MediaFax.ro

50.000 de persoane, evacuate din cauza inundațiilor, în nordul Marocului

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 13:06

Peste 50.000 de persoane au fost evacuate din locuințele lor din nordul Marocului din cauza vremii severe și a ploilor abundente care afectează mai multe provincii, a anunțat Ministerul de Interne, potrivit France24.

Armata marocană a fost desfășurată pentru a sprijini eforturile de ajutorare.

Evacuările au început vineri, în mare parte în provincia Larache, unde orașul Ksar El Kebir – situat la aproximativ 100 de kilometri sud de Tanger – s-a confruntat cu inundații semnificative, a anunțat ministerul.

Persoanele evacuate au fost luate parțial de rude din alte părți, în timp ce cele care aveau nevoie de asistență au fost trimise în adăposturi temporare înființate de autorități, a precizat ministerul.

Serviciul național de meteorologie din Maroc a prognozat ploi abundente, vânturi puternice și ninsori la altitudini de peste 1.500 de metri, de luni până miercuri, în mai multe provincii.

Autoritățile au declarat că armata marocană a fost desfășurată pentru a sprijini eforturile de ajutorare la instrucțiunile regelui Mohammed al VI-lea .

În ultimele săptămâni, vremea severă și inundațiile din Algeria vecină au ucis două persoane, inclusiv un copil.

În România, Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Maroc în contextul unui cod roșu de precipitații care generează pericole de inundații în zona de coastă a statului.

Categorii: MediaFax.ro

Papa Leon îndeamnă Rusia și SUA să reînnoiască ultimul tratat privind armele nucleare

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 12:52

Leon, primul papă american, a declarat în timpul audienței săptămânale de la Vatican că situația mondială actuală „ne impune să facem tot posibilul pentru a evita o nouă cursă a înarmărilor”, scrie Reuters.

Tratatul, semnat în 2010, expiră joi. Președintele rus Vladimir Putin a propus în septembrie ca tratatul să fie prelungit informal cu încă un an, dar până miercuri, președintele american Donald Trump nu a răspuns.

„Fac un apel urgent să nu lăsăm acest instrument să expire”, a spus papa.

„Este mai urgent ca niciodată să înlocuim logica fricii și a neîncrederii cu o etică comună, capabilă să ghideze alegerile către binele comun”.

Expirarea tratatului New START ar marca sfârșitul a mai bine de jumătate de secol de restricții asupra armelor nucleare.

Categorii: MediaFax.ro

Vizita secretă a unor colaboratori ai lui Elon Musk în China a produs efecte la Bursă. O mare afacere ar putea fi lansată

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 12:49

Acțiunile producătorilor chinezi de panouri solare au crescut după ce s-a aflat că mai mulți colaboratori ai lui Elon Musk au fost în China, potrivit CNBC. Se pare că vizita secretă a vizat unitățile unde se fabrică echipamente pentru producția de energie verde.

Știrile au alimentat speculațiile privind un posibil parteneriat de afaceri între proprietarul Tesla și SpaceX și producătorii chinezi. În urmă cu câteva zile, Elon Musk a declarat că intenționează să construiască o fabrică de panouri solare în SUA.

Acțiunile producătorilor chinezi au crescut miercuri chiar dacă informațiile privind vizita nu au fost confirmate de americani sau de chinezi. Acțiunile companiei JinkoSolar, cu sediul în China, unul dintre cei mai mari producători de panouri din lume, au crescut cu până la 20% în primele tranzacții, atingând limita zilnică, conform datelor LSEG.

Jolywood Suzhou Sunwatt, care produce materiale auxiliare pentru echipamentele fotovoltaice, a înregistrat o creștere a acțiunilor sale tot cu 20%. Alți producători de panouri solare precum Trina Solar și Shenzhen Topraysolar au câștigat 8,9%, respectiv 10%. Indicele CSI All Share Solar Power Equipment Sub-Industry a crescut cu 6,8%.

Categorii: MediaFax.ro

George Simion: „Prima Casă ar trebui scutită integral de la plata impozitului”

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 12:44

Liderul AUR, George Simion, a susținut miercuri, în Palatul Parlamentului, că „Prima Casă” ar trebui scutită integral de la plata impozitului și a avertizat totodată că România traversează o criză democratică gravă, semnalată inclusiv într-un raport al autorităților americane.

Întrebat despre propunerea avansată de liderul UDMR, Kelemen Hunor, privind reducerea impozitelor locale cu până la 50%, Simion a declarat că problema fiscalității nu poate fi separată de starea democrației din România.

Înțeleg faptul că și etnicii maghiari s-au trezit, îi felicit, cu toții suntem cetățeni ai României. Domnul Kelemen Hunor ar trebui să înțeleagă faptul că trebuie să revenim la democrație, la alegeri libere, mai degrabă decât la niște taxe normale”, a spus liderul AUR, adăugând că „fără revenirea la democrație și la vocea poporului român, nu vom avea pace socială”.

„Ești chiriaș în propria ta casă”

George Simion a susținut că impozitarea locuinței de domiciliu este excesivă și nedreaptă, mai ales pentru persoanele care dețin o singură proprietate.

Prima Casă trebuie exceptată de plata vreunui impozit. Asta se întâmplă și în Italia și în alte state normale din Uniunea Europeană. Sunt situații în care oameni care au o singură locuință ajung să plătească impozite de 1.000–2.000 de euro. Practic, ești chiriaș în propria ta casă”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a criticat actualul Executiv, pe care l-a numit „ilegitim”, acuzându-l că nu face decât să majoreze taxele și impozitele, fără a oferi soluții reale pentru populație.

Guvernul Bolojan nu știe decât să mărească aceste taxe și nu are soluții pentru România, de altfel este un guvern ilegitim pentru că a participat la anularea alegerilor.

Nu vom avea pace socială în România dacă nu revenim la democrație și la vocea poporului român”, a spus acesta.

Categorii: MediaFax.ro

Libia a deschis o anchetă privind asasinarea lui Seif al-Islam Gaddafi, unul dintre fiii fostului dictator

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 12:40

Parchetul a indicat că o echipă însoțită de medici legisti și experți s-a deplasat marți la Zintan, în vestul Algeriei, și a examinat corpul bărbatului considerat de mult timp probabilul succesor al tatălui său, potrivit Le Figaro.

„Această examinare a stabilit că victima a fost rănită mortal prin împușcături”, a precizat Parchetul într-o declarație postată pe Facebook, adăugând că a inițiat proceduri penale pentru a încerca să identifice și să localizeze suspecții. Nu au fost disponibile imediat informații cu privire la aranjamentele funerare pentru Seif al-Islam Gaddafi. Căutat de Curtea Penală Internațională pentru crime împotriva umanității, a fost arestat în 2011 în sudul Libiei. După ce a fost deținut o lungă perioadă de timp la Zintan, a fost condamnat la moarte în 2015 în urma unui proces sumar înainte de a i se acorda amnistia.

Până la anunțul morții sale, locul unde se afla acesta era necunoscut. De la căderea lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia s-a luptat să recâștige stabilitatea și unitatea. Două administrații rivale se luptă pentru putere: Guvernul de Uniunea Națională (GNA) cu sediul la Tripoli, condus de Abdelhamid Dbeibah și recunoscut de ONU; și o administrație la Benghazi (est), controlată de mareșalul Khalifa Haftar și fiii săi, care și-au extins prezența militară în sudul țării.

Până în prezent, autoritățile libiene, atât din est, cât și din vest, nu au făcut niciun comentariu. Avocatul francez al lui Seif al-Islam Gaddafi, Marcel Ceccaldi, a declarat pentru AFP că clientul său a fost ucis în casa sa din Zintan de „un comando de patru persoane”, care nu au fost încă identificate.

Categorii: MediaFax.ro

Transferul lui N’Golo Kanté la Fenerbahce, finalizat cu sprijinul președintelui Erdogan

MediaFax.ro - 4 Februarie, 2026 - 12:32

Transferul lui N’Golo Kanté la Fenerbahce a cunoscut o răsturnare de situație, întrucât cu doar câteva ore înainte de confirmarea oficială a transferului, clubul turc anunțase că negocierile cu Al Ittihad au eșuat, relatează Le Figaro. 

Cu toate acestea, mutarea a fost realizată în contextul vizitei realizate de Erdogan în Arabia Saudită. Liderul de la Ankara s-a  aflat în Arabia Saudită pentru discuții cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman. 

Vizita a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale și aprofundarea cooperării economice și energetice dintre cele două state, în contextul apropierii dintre cele două state 

În cele din urmă, transferul s-a deblocat ca urmare a influenței politice a lui Erdogan. Implicare președintelui a fost confirmată miercuri de Sadettin Saran, președintelui clubului de la Istanbul.

„Clubul nostru a finalizat cu succes transferul lui N’Golo Kanté, o figură proeminentă a fotbalului mondial. În numele meu și al clubului nostru, aș dori să-mi exprim recunoștința față de președintele nostru, domnul Recep Tayyip Erdoğan, pentru sprijinul său semnificativ în asigurarea încheierii pozitive a acestui proces, care va contribui la dezvoltarea atât a fotbalului de la Fenerbahçe, cât și a celui turcesc”, a transmis Sadettin Saran, printr-un mesaj publicat pe X. 

 

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator