UNICEF a făcut miercuri un apel către state pentru a introduce pedepse împotriva materialelor realizate cu inteligență artificială care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor.
Organizația a anunțat că în prezent există un număr tot mai mare de imagini artificiale care sexualizează minori, scrie Reuters.
Agenția ONU a solicitat și companiilor care dezvoltă astfel de tehnologii să includă măsuri de siguranță încă din faza de proiectare.
UNICEF anunță că sunt necesare sisteme mai stricte care să limiteze folosirea abuzivă a inteligenței artificiale.
Firmele din domeniul digital ar trebui să oprească răspândirea acestor materiale prin investiții în tehnologii de detectare, mai anunță organizația.
„Prejudiciul cauzat de abuzul de deepfake-uri este real și urgent. Copiii nu așteaptă ca legea să recupereze terenul”, a transmis UNICEF într-un comunicat.
UNICEF a anunțat că este îngrijorată de practica numită „nudificarea” copiilor, prin care inteligența artificială modifică fotografii reale pentru a crea imagini false cu caracter sexual.
Potrivit organizației, cel puțin 1,2 milioane de copii din 11 țări au declarat că imaginile lor au fost folosite în astfel de materiale în ultimul an.
Marea Britanie a anunțat recent că vrea interzicerea folosirii AI pentru producerea de imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor, o premieră la nivel internațional.
În ultimii ani, autoritățile și organizațiile pentru protecția copilului au semnalat riscuri tot mai mari legate de folosirea inteligenței artificiale în acest scop.
Separat, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunțat formarea unui grup internațional de experți în inteligență artificială.
„Avem nevoie de înțelegeri comune pentru a construi bariere de protecție eficiente, a debloca inovația pentru binele comun și a încuraja cooperarea”, a anunțat Guterres.
Guvernul susține accelerarea proiectului strategic de la Mintia și noile investiții în stocarea energiei electrice, au transmis reprezentanții Guvernului după întâlnirea organizată cu Mass Global Energy Rom. La întâlnire au participat președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, și consilierul de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, Raul Gutin.
Ce înseamnă centrala de la Mintia pentru RomâniaCentrala electrice pe gaze naturale de la Mintia este unul dintre cele mai importante proiecte energetice din România, care va avea un aport substanțial la producția de energie electrică din România.
Pentru a avea un ordin de mărime, centrala de la Mintia, cu o capacitate instalată de 1.700 MW, va produce singură echivalentul actualei producții totale de energie din hidrocarburi și peste ceea ce produc cele două reactoare nucleare de la Cernavodă (1.400 MW). Acesta va fi cea cel mai mare consumator de din țară, dar și cea mai mare unitate de producție de energie pe gaze din întreaga Uniune Europeană.
Mai exact, la ora 12:22, conform datelor în timp real ale Translectrica, energia din gaze era de 1.643 MW, adica 18,09% din totalul producției naționale de 9.086 MW
Total: 9.086 MW
Obiectivul Guvernului: securitatea energeticăPotrivit oficialilor, proiectul centralei pe gaze de la Mintia, un obiectiv strategic de importanță națională, va avea un impact semnificativ asupra securității energetice a României, diversificării surselor de producție și dezvoltării economice regionale. Investiția va genera locuri de muncă în fazele de construcție și operare, va susține economia locală din județul Hunedoara și din regiune și va contribui la modernizarea infrastructurii energetice, în linie cu tranziția către tehnologii mai eficiente și mai puțin poluante.
„Discuțiile s-au concentrat asupra stadiului actual al proiectului, a calendarului de implementare și a colaborării dintre autoritățile române și investitor, în vederea atingerii obiectivelor naționale de securitate energetică, în contextul evoluțiilor regionale și europene”, a transmis Guvernul, printr-un comunicat de presă.
Potrivit informațiilor furnizate de companie, obiectivul proiectului de la Mintia este atingerea, în acest an, a unei capacități instalate de 1.700 MW, centrala urmând să devină, la finalizare, cea mai mare centrală electrică pe gaze din Uniunea Europeană, pe un singur amplasament.
Până în prezent, la Mintia au fost investiți aproximativ 1,2 miliarde de euro. Proiectul este realizat cu echipamente de ultimă generație. Testele pentru punerea în funcțiune a turbinelor pe gaz sunt programate pentru acest an, iar producția de energie electrică este estimată să înceapă în septembrie 2026, după cum a anunțat Guvernul la finalul întâlnirii.
„Premierul Ilie Bolojan a subliniat importanța proiectului pentru creșterea capacității de producție a energiei electrice și pentru stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național, arătând că Guvernul va continua să sprijine implementarea investiției și buna coordonare instituțională. Un punct distinct al discuțiilor l-a reprezentat racordarea centralei la rețelele de gaze naturale și energie electrică”, potrivit documentului transmis.
În cadrul întâlnirii, a anunțat Guvernul, a fost subliniată importanța accelerării lucrărilor de finalizare a conductei de alimentare și a conexiunii la Sistemul Energetic Național, realizate în colaborare cu Transelectrica, pentru respectarea calendarului de punere în funcțiune a centralei. Finalizarea racordărilor va permite funcționarea centralei la capacitate maximă, cu un consum anual estimat de până la 2,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale.
„Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis că Guvernul va sprijini finalizarea racordării la rețeaua Transelectrica în cel mai scurt timp” se arată în comunicat.
De amintit că racordarea centralei la Sistemul Național de Transport al gazelor naturale, respectiv construcția conductei care aduce gazul la poarta centralei, a fost finalizată de Transgaz din octombrie.
„Noi, Transgaz, finalizăm săptămâna viitoare gazoductul până la intrarea în Centrala electrică și, pe 20 octombrie, va fi presurizată cu gaze”, a declarat Ion Sterian, directorul general al operatorului național de sistem și transport al gazelor naturale, pentru Mediafax, pe 10 octombrie. Conducta are un diametru de 70 de centimetri, o lungime de 56,4 kilometri și o presiune de lucru de 63 bar.
În cadrul întâlnirii, Mass Global Energy Rom a anunțat intenția de a dezvolta în România o nouă investiție în capacități de stocare a energiei electrice de tip BESS (Battery Energy Storage System), în valoare de aproximativ 1 miliard de euro. Proiectul ar urma să aibă o capacitate totală de 2.500 MW, distribuită în patru–cinci locații, inclusiv la Mintia. Proiectul are ca obiectiv echilibrarea sistemului energetic și furnizarea de energie în orele de vârf, la prețuri accesibile pentru cetățeni.
Într-un editorial comun publicat în ziarele Handelsblatt, Les Echos și Il Sole 24 Ore, CEO-ul Volkswagen, Oliver Blume, și CEO-ul Stellantis, Antonio Filosa, propun o strategie „Made in Europe”, menită să garanteze o concurență echitabilă, precum și creșterea producției și a investițiilor în interiorul UE.
UE ar trebui să implementeze un „bonus CO2” pentru vehiculele fabricate în Europa, ca modalitate de a proteja locurile de muncă și de a ajuta producătorii locali să îndeplinească țintele climatice, au afirmat directorii generali ai Stellantis și Volkswagen.
„Europa asistă la apariția unor noi rivalități geopolitice”, au scris Antonio Filosa și Oliver Blume. „Comerțul, tehnologia și capacitățile industriale sunt mobilizate mai mult ca oricând pentru a servi interesele naționale. Uniunea Europeană trebuie să-și aleagă rapid drumul”, au declarat ei.
Ei propun criterii „Made in Europe” pentru vehiculele înmatriculate în UE.
„Orice vehicul care îndeplineşte criteriile «Made in Europe» ar trebui să primească o etichetă specifică şi să fie eligibil pentru facilităţi, cum ar fi stimulente la cumpărare sau acces preferenţial la achiziţii publice”, au mai scris cei doi directori.
Comisia discută reguli de tip „Made in Europe”Apelul celor doi directori vine în contextul în care, la Bruxelles, capătă tot mai multă greutate ideea unei „preferințe europene” pentru producția din UE.
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, a cerut luni introducerea unei astfel de abordări în piața unică, cu accent pe achizițiile publice, astfel încât produsele care includ componente „fabricate în Europa” să fie avantajate.
Propunerea, discutată de luni de zile atât în interiorul Comisiei, cât și între capitale, ar urma să favorizeze, în special în achizițiile publice, produsele care includ componente „fabricate în Europa”.
În viziunea lui Séjourné, regula ar trebui să devină un principiu: atunci când sunt folosiți bani publici europeni, aceștia să sprijine producția din UE și locurile de muncă „de calitate”.
Pe lângă criterii în achizițiile publice, planul ar introduce condiționări pentru companiile care beneficiază de sprijin public: ajutoare de stat, contracte publice sau alte finanțări. Acestea ar putea fi obligate să realizeze „o parte substanțială” din producție în interiorul UE.
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, în colaborare cu autoritățile elene, au destructurat, marți, o rețea, ai cărei membri erau implicați în traficul de bărbați străini în scopul exploatării financiare, dar și prin muncă, notează publicația greacă, Protothema.
Trei dintre capii rețelei au fost arestați, iar cetățenii români – victime ale acestora – au primit protecție din partea autorităților. În dosar sunt cercetați și alți 7 membri ai organizației.
Gruparea ar fi identificat, încă din 2021, cetățeni români aflați într-o situație vulnerabilă, din cauza sărăciei sau a abilitaților sociale scăzute. Acestora li s-ar fi promis că vor ajunge în Grecia să muncească în fabrici sau domeniul construcțiilor, unde vor avea locuri de muncă bine plătite ori că vor primi recompense financiare substanțiale dacă vor cerși.
Ulterior, membrii grupării i-au dus în Grecia cu mașina, direct, sau prin țări intermediare. Ulterior, aceștia au fost cazați în apartamente, în principal în centrul Atenei, alături de alături de alte persoane exploatate în mod similar. Unora dintre aceștia li s-au luat actele, iar membrii grupării au invocat pretinse datorii și i-au amenințat, pentru a se asigura că aceștia se vor supune și nu vor vorbi despre situația lor.
Victimele erau controlate de membrii grupăriiÎn aces mod, victimele erau controlate, depinzând de membrii grupării pentru cazare, mâncare și trai, fără să aibă o altă alternativă.
Erau forțați să cerșească ore întregi, în general, la semafoare, dar și alte zone aglomerate din Attica, zonă aflată la periferia Atenei. Membrii grupării erau cei care stabileau punctele de cerșit și îi duceau pe aceștia acolo, supraveghindu-i constant.
În urma investigațiilor anchetatorii eleni și americani au găsit și confiscat 4.876,40 euro, dintre care 281,40 euro în monede, precum și numeroase documente de transfer de bani, telefoane mobile, note scrise de mână, trei mașini – mijloace de transport ale victimelor, precum și un document de călătorie al unei victime, reținute de membrii grupării.
Cei trei membrii ai grupării care au fost arestați au fost duși la Parchetul competent din Grecia. Autoritățile elene cooperează cu autoritățile din România pentru repatrierea victimelor.Potrivit anunțului CNAIR, în zilele de 06.02.2026 și 07.02.2026, în intervalul orar 23:00 – 04:00, se instituie restricții de trafic pe Șoseaua București – Ploiești (DN1), în Pasajul Băneasa.
În data de 06.02.2026 se va închide traficul rutier pe banda 1 în Pasajul Băneasa, pe sensul către București;
În data de 07.02.2026 se va închide traficul rutier pe banda 1 în Pasajul Băneasa, pe sensul către Otopeni.
Restricțiile de trafic se vor aplica la ora 23:00 și se vor încheia în jurul orei 04:00.
Aceste restricții sunt necesare pentru demontarea unor echipamente de monitorizare existente în Pasajul Băneasa.