Agregator de ştiri

România a obținut trei medalii de aur și două de argint la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică 2026

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 16:33

Trei elevi români au obținut medalii de aur la cea de-a 19-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică:

  • Alexandru-Ioan Jicu, de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău;
  • Teodor Bichir, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București;
  • Robert-Cristian Amariei, de la Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni, județul Harghita.

Alți doi reprezentanți ai României au câștigat medalii de argint:

  • Vlad Toncu, de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București;
  • Vlad-Tudor Bolohan, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București.
Cinci probe la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Competiția, care s-a desfășurat la Hanoi, în Vietnam, a reunit 315 concurenți din 64 de țări.

Participanții au susținut cinci probe: teoretică, practică, bazată pe observații cu telescopul, de planetariu, de analiză a datelor și o probă pe echipe.

Echipa României a fost coordonată de profesorul doctor Petru Crăciun, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, profesorul doctor Adrian Bodnarescu, de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, și Naghi Elisabeta Ana, membră a comitetului internațional al olimpiadei.

Cum s-a pregătit lotul României

Selecția și pregătirea elevilor s-au desfășurat la Suceava, prin colaborarea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratului Școlar Județean Suceava și Societății Științifice CYGNUS, în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava.

Coordonarea științifică a fost asigurată de profesorul Petru Crăciun, de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și de profesorul Cristian Pîrghie, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Ministerul Educației și Cercetării precizează că sprijină participarea loturilor naționale la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare și a costurilor de deplasare și ședere, precum și prin organizarea etapelor de selecție și pregătire.

Categorii: MediaFax.ro

Top 100 companii antreprenoriale din România: Electro-Alfa International

ZF.ro - 4 Octombrie, 2026 - 16:00
În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii strategice şi priveşte către pieţe precum SUA, Ucraina, Republica Moldova, Orientul Mijlociu. Dincolo de cifrele care arată o multiplicare de peste şapte ori a afacerilor în ultimul deceniu, conducerea companiei spune că principala realizare este alta: capacitatea de adaptare. Ce urmează?
Categorii: ZF.ro

Copilotul Flydubai care și-a atacat comandantul, anchetat pentru legături cu Australia

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 15:55

Poliția australiană a confirmat sâmbătă, 4 octombrie, că investighează legăturile cu Australia ale lui Hammam al-Hammami, cetățean oman, identificat drept copilot al cursei Flydubai 1073, care zbura din Dubai către Israel.

„Echipa comună de combatere a terorismului din Victoria (VIC JCTT), formată din Poliția Federală Australiană, Poliția din Victoria și ASIO, poate confirma că investighează legăturile acestui bărbat cu Australia”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției Federale Australiene (AFP), scrie Reuters.

Autoritățile au precizat că vor oferi informații suplimentare la momentul oportun.

Potrivit a două surse familiarizate cu ancheta, al-Hammami a studiat la o universitate din Melbourne, capitala statului Victoria. Presa locală a relatat că acesta ar fi urmat cursurile RMIT University. Reprezentanții instituției au refuzat să comenteze informațiile.

Atacul din avionul Flydubai, calificat drept atac terorist

Incidentul s-a produs la bordul cursei Flydubai 1073, cu destinația Tel Aviv. Potrivit procurorului general al Emiratelor Arabe Unite, copilotul l-a atacat pe comandantul aeronavei folosind un topor de urgență.

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au calificat incidentul drept un „atac terorist”. Compania Flydubai a anunțat că desfășoară o investigație completă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.

Identitatea copilotului a fost dezvăluită pentru Reuters de două surse care cunosc ancheta. Autoritățile emirateze nu au confirmat imediat oficial identitatea acestuia.

Ancheta internațională se concentrează acum și asupra perioadei în care al-Hammami s-ar fi aflat în Australia.

Ancheta privind copilotul Flydubai se extinde

Potrivit Financial Times, citat de Reuters, al-Hammami ar fi vizitat în perioada petrecută în Australia moschei considerate radicale și ar fi accesat site-uri asociate extremismului. Informațiile provin de la două persoane familiarizate cu investigația.

De asemenea, serviciile de informații australiene ar fi avut un dosar referitor la acesta, potrivit publicației britanice. Aceste informații nu au fost confirmate public de autoritățile australiene.

Ancheta urmează să stabilească natura și amploarea eventualelor legături ale copilotului cu grupări sau persoane extremiste, precum și dacă perioada petrecută în Australia are vreo legătură cu incidentul produs la bordul aeronavei Flydubai.

Categorii: MediaFax.ro

Incendiu pe un câmp din județul Dâmbovița. Ard 1.000 de metri pătrați. S-a emis un mesaj RO-Alert

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 15:51

Un incendiu a izbucnit duminică, în localitatea Băleni din județul Dâmbovița. La ora 12:54, pompierii au fost chemați să intervină.

Sursa foto: ISU Dâmbovița

1.000 de metri pătrați de teren arși. Pompierii intervin

Din primele informații, pe cei 1.000 de metri pătrați pe care se manifesta flăcările se afla atât vegetație uscată, cât și mase plastice și deșeuri menajere.

Pompierii intervin pentru a limita extinderea flăcărilor și a lichida incendiul, iar la fața locului au ajuns deja trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Locuitorii din zonă au primit mesaj RO-Alert

Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert prin care au avertizat localnicii despre cantitățile mari de fum din aer. Aceștia au fost sfătuiți să își închidă geamurile și să rămână în case, până la lichidarea incendiului.

Categorii: MediaFax.ro

Hagi anunță ce așteptări are de la meciul cu Suedia și când va pleca din fruntea naționalei tricolore

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 14:55

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă care a avut loc duminică, înainte de meciul de luni cu Suedia. Hagi a fost întrebat despre începutul dificil al României sub comanda sa, cu trei înfrângeri în primele trei meciuri oficiale.

„Pentru mine este doar un început slab al echipei României. Și eu sunt la început de drum, sper să schimb acest lucru pentru că este fundamental și necesar să schimbăm lucrul acesta”, a explicat antrenorul echipei naționale.

Hagi a dezvăluit ce așteptări are de la meciul cu Suedia și le-a cerut suporterilor să fie al 12-lea suporter.

„Trebuie să câștigăm (…) sper ca suporterii să fie al 12 lea jucător și să câștigăm. (…) Sunt la început de drum, am ideile mele, necesită puțin timp. (…) Există contractul, ne pare rău de început, este un început greu”, a mai spus Gheorghe Hagi.

Hagi a spus când ar putea renunța la poziția de antrenor al echipei naționale

El a spus când ar putea renunța la cârma echipei naționale.

„Să fiu antrenorul naționalei este o onoare (…) îmi place să câștig și trebuie să fac lucrul acesta (…) În momentul în care o să simt că nu pot, așa cum am făcut și ca jucător o să mă las, este o chestiune de onoare”, a precizat Hagi.

România va întâlni Suedia, luni, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din București. Primele trei meciuri oficiale sub comanda lui Gheorghe Hagi au fost pierdute. Este vorba despre Suedia-România 2-1, România-Bosnia și Herțegovina 2-4 și Polonia-România 6-0.

Cu excepția meciului de luni, cu Suedia, România mai are de jucat cu Polonia, acasă, și cu Bosnia și Herțegovina în deplasare.

Categorii: MediaFax.ro

O scrisoare militară trimisă la ordinul lui Napoleon, descifrată după 217 ani. Codul, spart de GPT-6 Astra

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 14:49

Scrisoarea a fost trimisă de Eugène de Beauharnais, fiul vitreg al lui Napoleon și vicerege al Italiei, mareșalului francez Auguste de Marmont, unul dintre comandanții militari ai lui Napoleon, aflat atunci departe de celelalte trupe franceze, pe țărmul estic al Mării Adriatice. Documentul trebuia să-l informeze despre pozițiile armatelor franceze și aliate din Europa.

Mesajul a fost codificat pentru a proteja informațiile militare în eventualitatea în care scrisoarea ar fi căzut în mâinile inamicilor Franței.

Inginerul în inteligență artificială Carter Church, de la compania de securitate cibernetică SentinelOne, a folosit GPT-6 Astra pentru a încerca să rezolve cifrul rămas nedescifrat. Potrivit Live Science, modelul a primit o singură instrucțiune și o imagine a scrisorii. În mai puțin de șase ore a ajuns la soluție.

O scanare veche și 1.300 de semne

Singura imagine disponibilă public a documentului era o scanare de slabă rezoluție, publicată într-o revistă a armatei franceze în 1969.

Scrisoarea conține aproximativ 1.300 de semne, reprezentate prin 155 de simboluri diferite. Sistemul folosit era unul homofonic, ceea ce înseamnă că literele frecvente puteau fi reprezentate prin mai multe simboluri, fapt care îngreuna descifrarea.

GPT-6 Astra a transcris textul și, în timpul cercetării, a găsit un tabel realizat anterior de istoricul criptologiei Daniel Tant, care explica semnificația a 33 de simboluri dintr-un vechi sistem de codificare. Modelul a descoperit că acestea corespundeau simbolurilor din scrisoare și a folosit informațiile pentru a descifra restul mesajului.

Ce conținea mesajul militar

Scrisoarea îi prezenta mareșalului Marmont pozițiile trupelor franceze și aliate și numele comandanților acestora. Mesajul conținea și îndemnul ca mareșalul să nu se lase intimidat de forțele pe care le-ar putea întâlni atunci când urma să primească ordinul de deplasare.

Descifrarea nu a scos însă la iveală un mare secret istoric necunoscut. Cercetătorul Michael Rowe, specialist în istorie europeană la King’s College London, a explicat că există corespondența originală în care Napoleon îi indica lui Eugène ce trebuia să-i transmită lui Marmont. Astfel, istoricii știau în mare măsură ce informații ar fi trebuit să conțină mesajul codificat.

Tocmai această corespondență a permis și verificarea rezultatului obținut de inteligența artificială.

Inteligența artificială, o posibilă „Piatră din Rosetta” pentru istorici

Istoricii consideră că experimentul ar putea avea o miză mai mare decât conținutul acestei singure scrisori. Dacă aceeași metodă poate fi aplicată documentelor al căror conținut nu este cunoscut până acum, inteligența artificială ar putea ajuta la descifrarea altor mesaje istorice rămase nerezolvate timp de sute de ani.

Specialiștii au comparat, de altfel, inteligența artificială cu un fel de „Piatră din Rosetta”, celebra inscripție care a permis descifrarea hieroglifelor egiptene.

Inginerul IA Carter Church a precizat că cifrul nu era, în sine, imposibil de spart de criptografi. Rezolvarea lui prin metode tradiționale ar fi necesitat însă foarte mult timp și specialiști din mai multe domenii.

Rezultatul obținut cu GPT-6 Astra a fost verificat ulterior de Satoshi Tomokiyo, criptograf și administrator al unui site dedicat cifrurilor istorice nerezolvate. Scrisoarea figurează acum ca fiind, în sfârșit, descifrată.

Categorii: MediaFax.ro

O nouă rundă de consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Nicușor Dan cheamă liderii partidelor parlamentare la discuții

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 14:36

Președintele Nicușor Dan i-a convocat luni, la Palatul Cotroceni, pe liderii partidelor parlamentare, pentru consultări privind desemnarea unui nou premier.

Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program:

  • Ora 14:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
  • Ora 14:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
  • Ora 15:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
  • Ora 15:30 – Uniunea Salvați România (USR);
  • Ora 16:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
  • Ora 16:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale;
  • Ora 17:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
  • Ora 17:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
  • Ora 18:00 – Grupul parlamentar Uniți pentru România;
  • Ora 18:30 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
  • Ora 19:00 – Parlamentarii neafiliați.

În această săptămână, în timpul unei vizite oficiale în Cehia, Nicușor Dan a anunțat, într-o declarație de presă, că va face o nominalizare de premier tot luni, după discuțiile cu liderii partidelor parlamentare.

„Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni, să înțelegem că este nevoie de consens în politică. (…) În aceste condiții voi convoca partidele la Palatul Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după amiaza voi nominaliza o propunere de prim-ministru”, a explicat Nicușor Dan la acel moment.

A patra desemnare de premier

Nominalizarea pentru funcția de premier pe care președintele Nicușor Dan urmează să o facă luni este a patra de la începutul crizei politice, respectiv de la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.

Prima propunere de premier a fost Eugen Tomac, însă acesta și-a depus mandatul înainte de a ajunge la vot în Parlament, întrucât nu a reușit să-și asigure suficientă susținere din partea partidelor.

Cea de-a doua desemnare a fost Adrian Veștea, de la PNL, fără a se consulta, însă, cu reprezentanții partidelor. Guvernul Veștea nu a trecut de votul din 22 iunie, obținând doar 189 de voturi „pentru” și 23 „împotrivă”.

Cea de-a treia desemnare pentru funcția de premier a fost Siegfried Mureșan, acesta fiind propunerea comună anunțată în vară de PNL, USR și UDMR. Nici acesta nu a reușit să primească votul de învestitură în Parlament, obținând mai puține voturi decât cabinetul propus de Adrian Veștea: 182 de voturi „pentru” și 15 voturi „împotrivă”.

Poziția lui Nicușor Dan privind alegerile anticipate

Respingerea Guvernului Mureșan nu înseamnă automat că România merge la alegeri anticipate. Procedura de formare a Guvernului poate continua prin desemnarea unei alte persoane pentru funcția de prim-ministru, întrucât șeful statului nu este obligat, prin Constituție, să dizolve Parlamentul într-o astfel de situație.

„După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”, după cum precizează Articolul 89 din Constituția României.

Nicușor Dan a declarat de mai multe ori că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție pentru ieșirea din criza politică și că acestea ar însemna câteva luni suplimentare de instabilitate.

El a invocat în primul rând faptul că un guvern interimar nu poate face rectificare bugetară și că procedurile pentru organizarea anticipatelor ar putea menține România în această situație timp de mai multe luni.

Șeful statului a mai spus, de asemenea, că a primit din partea investitorilor, băncilor și fondurilor care finanțează România mesajul că nu este momentul pentru alegeri anticipate.

„Nu ne jucăm cu soarta acestei țări ca să vedem ce iese dintr-o alegere”, a afirmat președintele.

Categorii: MediaFax.ro

Spaimă, mușamalizare și teoria conspirației. Ce se întâmplă în orașul din Rusia în care a reapărut ciuma

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 14:25

O femeie a murit după ce a fost infectată cu ciumă în regiunea Irkutsk, din estul Rusiei. Aproape 200 de persoane care ar fi putut intra în contact cu aceasta au fost plasate sub observație

De asemenea, autoritățile locale au instituit mai multe restricții. La uzina de aluminiu din Irkutsk a fost introdus obligativitatea purtării măștilor de protecție. Directorul întreprinderii a declarat că în oraș circulă „multe zvonuri și informații contradictorii”.

Între timp, mai multe spitale au fost închise pentru o perioadă de trei săptămâni, fiind plasate în carantină. În secțiile celorlalte spitale au fost introduse restricții stricte: pacienții nu sunt externați, iar vizitele familiei sunt interzise. Totodată, mai mute evenimente publice din regiune au fost anulate.

Focar de ciumă. autoritățile susțin că situația este sub control

În paralel, Rospotrebnadzor (agenția federală de supraveghere a sănătății și bunăstării publice) a transmis că situația epidemiologică din regiunea Irkutsk este stabilă. Cu toate acestea, locuitorii se tem că autoritățile ruse ascund amploarea reală a focarului, pentru a evita panică în rândul populației.

Pe 3 octombrie, autoritățile din Baikalsk au îndemnat locuitorii să nu călătorească în Shelekhov din cauza situației legate de ciumă. La două ore după publicare, mesajul a fost șters. De asemenea, canalul pro-guvernamental REN TV a șters cinci articole dedicate subiectului.

Cazul oficial de ciumă

Presa locală a identificat victima drept Daria Chipilova, o tehniciană de laborator în vârstă de 28 de ani, care a lucrat la Institutul de Combatere a Ciumei din Irkutsk. Potrivit unor publicații ruse, femeia ar fi putut contracta infecția după ce o eprubetă s-a spart în laborator. Informația nu a fost însă confirmată oficial.

Femeia a fost internată marți într-un spital din Shelekhov, oraș aflat în apropiere de Irkutsk, după ce a dezvoltat simptome de pneumonie severă. Starea sa s-a agravat rapid, iar medicii au conectat-o la un ventilator. Ea a murit joi.

Presa rusă a mai relatat că ar fi fost vorba despre ciuma pneumonică, una dintre cele mai grave forme ale bolii. Aceasta afectează plămânii și se poate transmite de la o persoană la alta prin particule respiratorii eliminate prin tuse sau strănut.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că ciuma pneumonică poate fi fatală dacă tratamentul nu este administrat rapid.

Ultimul caz de ciumă raportat oficial în Rusia datează din 2016, când un copil de 10 ani din Altai a fost diagnosticat cu boala.

Categorii: MediaFax.ro

Bayern, înaintea Barcelonei într-un clasament privind controlul jocului. Cum stau echipele românești

MediaFax.ro - 4 Octombrie, 2026 - 14:22

CIES Football Observatory este un grup de cercetare specializat în analiza statistică a fotbalului, parte a CIES, centru de studii creat de FIFA și Universitatea din Neuchâtel, Elveția. Clasamentul a fost realizat pe baza meciurilor din campionatele interne disputate până la 24 septembrie și include echipe din 68 de ligi, inclusiv Superliga României.

CIES folosește 27 de indicatori, grupați în trei componente: presiunea exercitată asupra adversarilor, controlul în faza de construcție și prezența colectivă în zona ofensivă.

Bayern are un indice de 97,1, fiind urmată de FC Barcelona, cu 93,7, și SC Braga, cu 92,5. FK Bodø/Glimt ocupă locul al patrulea, cu 91,7, iar Paris Saint-Germain, campioana Europei, este pe poziția a cincea, cu 91,0.

În Premier League, Manchester City are cel mai ridicat indice, înaintea lui Tottenham și Arsenal. CIES remarcă și cazul lui Brentford, care, deși ocupă locul al patrulea în clasamentul campionatului, are un indice redus privind controlul jocului, asociat unui stil mai puțin dominant și mai orientat spre oportunități.

În LaLiga, Real Madrid, echipa antrenată de José Mourinho, ocupă doar locul al cincilea în ceea ce privește controlul jocului.

Universitatea Craiova, peste celelalte echipe din România

Universitatea Craiova, campioana națională en-titre, este formația din România cu cel mai ridicat indice, 69,9. Campioana României este pe locul 67 în clasamentul respectiv.

Dinamo București este foarte aproape de Universitatea Craiova, cu un indice de 68,5. Actualul lider din clasamentul Superligii are, însă, cel mai bun indice la presiunea exercitată asupra adversarelor (85).

Farul Constanța și CFR Cluj ocupă următoarele poziții dintre echipele românești, ambele cu câte 60,6.

FCSB are un indice de 58,1, fiind a cincea formație din Superliga. Universitatea Cluj și Sepsi OSK se află la egalitate, cu un indice de 56,1.

Rapid București este doar a zecea în această ierarhie, cu 48,5.

Categorii: MediaFax.ro

Top 100 companii antreprenoriale din România: Electromontaj

ZF.ro - 4 Octombrie, 2026 - 14:00
Reluarea proiectelor de proporţii, după o pauză de aproape patru decenii, este cel mai bun stimulent pentru specialiştii din energie de a reveni. Anul acesta şi anul viitor vor fi ani record pentru investiţiile în energie, dar planurile de creştere pentru perioada următoare trebuie puse la punct de acum de marii antreprenori din energie, lucru oglindit şi de evoluţia Electromontaj.
Categorii: ZF.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator