Agregator de ştiri

Nazare: Eforturile de combatere a evaziunii și contrabandei trebuie dublate de reguli clare

MediaFax.ro - 10 August, 2026 - 15:24

Într-o postare publicată luni, pe Facebook, Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a făcut câteva precizări cu privire la noul ordin comun nr. 1.613/956/2026, ce reglementează cantitățile de tutun și alcool cu care românii pot trece granița.

Noile reguli se aplică transporturilor realizate pentru uz propriu, în scop personal și necomercial. Regulile intervin pentru a preveni situațiile în care transporturile repetate care, prin frecvență și cantitate, pot indica desfășurarea unei activități economice, inclusiv ilicite, sunt tratate ca simple cumpărături destinate consumului personal”, a declarat Nazare. 

Acesta precizează că noile reglementări au ca scop menținerea dreptului românilor de a cumpăra produse supuse accizelor, pentru consum propriu, dintr-un alt stat UE, în limitele cantitative legale.

Potrivit ministrului, au fost adăugate criterii temporale clare, cu scopul pentru a delimita transporturile ocazionale de cele care pot avea caracter comercial.

Astfel, pentru produsele din tutun, într-un interval de 40 de zile de la ultima constatare înregistrată, cantitățile transportate nu pot depăși limitele legale, iar pentru băuturile alcoolice, limita de referință în care este permis transportul cantităților permise în România se stabileşte la un an”, a explicat Nazare. 

Acesta a precizat că, până acum, legislația stabilea limite doar în ceea ce privește cantitatea de produse, însă nu definea și perioada în care acestea puteau fi aduse. 

„Aceasta însemna că aceeași cantitate de produse putea fi adusă în România în mod repetat, chiar şi zilnic, sub pretextul consumului propriu”, spune Nazare. 

Noul ordin prevede sancțiuni de până la 100.000 de lei

Ministrul a mai precizat că noul ordin stabileşte sancțiuni clare: depăşirea limitelor prevăzute poate atrage amenzi între 20.000 și 100.000 de lei, precum și confiscarea produselor.

De asemenea, a fost instituit un Registru electronic de evidență a introducerilor ocazionale de produse accizabile, astfel încât autoritățile să poată avea „o evidență și o trasabilitate clară privind istoricul transporturilor” de produce accizabile. 

„Lupta cu evaziunea fiscală și contrabanda înseamnă mai mult decât control. Înseamnă legi clare, instrumente de monitorizare și capacitatea autorităților de a interveni eficient acolo unde apar abuzuri”, se arată în mesajul publicat de Nazare. 

Ministrul afirmă că Ministerul Finanțelor susține „consumul local, contribuabilii corecți și operatorii economici care își plătesc taxele și accizele și care trebuie să concureze într-un mediu fiscal echitabil şi protejăm veniturile bugetului de stat”. 

Categorii: MediaFax.ro

Mark Zuckerberg, vizat de acuzații după o operațiune de salvare din Alaska. Ce spune miliardarul

MediaFax.ro - 10 August, 2026 - 15:23

Deși vasul miliardarului s-ar fi aflat mai aproape, ajutorul a venit de la o navă de croazieră aflată la o distanță mai mare, relatează publicația The Guardian.

Un apel de ajutor și două nave aflate în zonă

Incidentul s-a produs în sud-estul statului Alaska, între Petersburg și Juneau, după ce o ambarcațiune de aproximativ 6,4 metri a rămas fără combustibil.

Potrivit relatărilor din presa americană, Garda de Coastă a transmis prin radio o solicitare de asistență către navele aflate în apropiere. În zonă se găsea și Launchpad, superiahtul de aproximativ 118 metri al fondatorului Meta, evaluat la circa 300 de milioane de dolari.

În cele din urmă, echipajul și ocupanții ambarcațiunii au fost ajutați de Wilderness Legacy, o navă de croazieră operată de UnCruise Adventures, deși aceasta s-ar fi aflat mai departe decât iahtul lui Zuckerberg.

Un pasager aflat la bordul navei de croazieră a relatat pe rețeaua Bluesky că echipajul Launchpad ar fi fost contactat în legătură cu incidentul, dar nu ar fi răspuns solicitărilor de intervenție. Acesta a susținut că vestea a provocat huiduieli în rândul pasagerilor atunci când căpitanul le-a povestit situația.

Reprezentantul lui Zuckerberg respinge acuzațiile

Versiunea reprezentanților miliardarului este însă diferită. Brian Baker, purtător de cuvânt al lui Mark Zuckerberg și al soției sale, Priscilla Chan, a declarat pentru Forbes că cei doi nu se aflau la bordul Launchpad în momentul incidentului.

Mai mult, echipajul superiahtului ar fi folosit un alt canal radio și nu ar fi ignorat în mod deliberat solicitarea de ajutor. Potrivit explicației oferite de Baker, în momentul în care membrii echipajului au verificat mesajul transmis prin radio, operațiunea de asistență era deja în desfășurare.

Prin urmare, rămâne o diferență importantă între relatarea pasagerului de pe nava de croazieră și explicația transmisă de reprezentantul miliardarului.

Launchpad, unul dintre cele mai spectaculoase iahturi private din lume

Launchpad atrage atenția și prin dimensiunile și valoarea sa. Vasul are aproximativ 118 metri lungime, echivalentul unui teren de fotbal și încă aproape 20 de metri în plus, și este evaluat la aproximativ 300 de milioane de dolari.

Incidentul din Alaska vine într-un moment în care Zuckerberg rămâne una dintre cele mai controversate figuri din industria tehnologiei. Fondatorul Facebook a fost criticat de-a lungul anilor atât pentru efectele sociale ale platformelor controlate de Meta, cât și pentru stilul său de viață extrem de costisitor.

Categorii: MediaFax.ro

ZF Live. Lucrările la hotelul de cinci stele Radisson Blu din Mamaia ar urma să înceapă în luna septembrie a acestui an. Alexandru Manea, CEO, Monarc Development: Am obţinut autorizaţia de construire, au trecut doi ani şi jumătate de când am depus...

ZF.ro - 10 August, 2026 - 13:00
Proiectul Radisson Blu Mamaia, care va fi dezvoltat de Monarc Properties, dezvoltator imobiliar din zona rezidenţială, a primit autorizaţia de construc­ţie, ceea ce înseamnă că pro­iectul poate demara lucrările de ridicare a hotelului.
Categorii: ZF.ro

Analiza de luni. Calea ferată pierde pasageri chiar şi pe rutele „vedetă“ din propria reţea, care leagă Capitala de munte şi de litoralul românesc. Traficul pe Bucureşti-Braşov a scăzut cu 8,7%, iar pe ruta vacanţelor, Bucureşti- Constanţa, cu 8,3% în...

ZF.ro - 10 August, 2026 - 13:00
Calea ferată continuă să piardă teren inclusiv pe cele mai importante rute de călători din România, respectiv pe Bucu­reşti-Braşov şi Bucureşti-Con­stanţa, segmente ce leagă Capitala de munte şi de litoralul românesc.
Categorii: ZF.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator