„Știu că pentru mulți dintre voi, dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă. Nimic din ceea ce trăiți nu îmi este străin și nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent”, a transmis Georgescu.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a îndemnat la rugăciune și la păstrarea credinței, afirmând că „mai devreme sau mai târziu, minciuna se va arde singură”.
În mesajul său, Georgescu le-a mulțumit susținătorilor pentru gândurile bune și rugăciunile transmise: „Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt. Și, în fiecare zi, copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit”.
Cu câteva zile înainte, Georgescu publicase tot pe Facebook un mesaj scurt pentru susținătorii săi: „Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit! Mulțumesc. Vă iubesc. Sus inimile!”.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pe 29 septembrie, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București, care a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva unei hotărâri a Tribunalului București.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat într-un dosar în care este acuzat că ar fi participat la înșelarea unui om de afaceri cu aproximativ 1,1 milioane de euro. În același dosar a fost arestat preventiv și omul de afaceri Ionel Rusen.
Operațiunile de evacuare desfășurate de forțele de securitate ale statului au început la scurt timp după ora 8:00 dimineața pe plaja Guano din Ceuta, unde se aflau încă aproximativ 400 de migranți, dintre cei peste 70.000 care care au sosit la sfârșitul lunii iulie, potrivit Euronews.
Migranții au fost grupați și transportați cu autobuzul la Centro de Atención Temporal de Extranjeros (CATE), unde vor începe să fie înregistrate datele lor personale. Ulterior, vor fi cazați într-una dintre taberele amenajate de guvern, cum ar fi cea din port.
În cadrul operațiunii de eliberare a plajei au participat, în majoritate, ofițeri ai Poliției Naționale, ai unităților spaniole de intervenție rapidă, ai serviciilor de imigrare, precum și din membri ai Gărzii Civile și ai poliției locale.
Ultima operațiune de evacuareOperațiunea de duminică a fost similară cu ultimele două acțiuni de evacuare de pe plajele Tarajal și Trampolín.
Atunci, nu toți migranții au cooperat în cadrul procedurii. Mulți au fugit în munți, coborând abia când s-a distribuit mâncarea. Duminică dimineață, mulți și-au strâns lucrurile și au părăsit zona înainte de sosirea poliției.
În timpul operațiunii de evacuare, agenții au găsit numeroși minori. Aceștia au fost adunați separat și vor fi transferați separat de adulți.
Câțiva dintre ei țineau pancarte prin care cereau să fie duși la un centru pentru minori. Potrivit presei locale, mulți dintre copiii de pe această plajă au încercat deja să se înregistreze, însă au fugit.
Un univers paralelÎn 20 august, când a început transferul migranților de pe plaja Trampolín spre centrele de primire temporară din Loma Margarita și El Embolsamiento, unii s-au întors pe plajă.
Tabăra a fost marcată de incidente grave, printre care moartea a doi oameni, altercații, furturi, dar și bătăi. Acolo s-a dezvoltat, de asemenea, o viață paralelă, cu piețe stradale și un mod de viață propriu, potrivit sursei citate.
Regele și regina Spaniei vor vizita CeutaMigranții au fost evacuați înainte de vizita regelui Felipe al VI-lea și a reginei Letizia, programată pentru 13 octombrie.
Cuplul regal va prezida la Ceuta un omagiu adus celor care și-au pierdut viața pe mare în timpul traversării în masă a frontierei de la Tarajal.
După ce vor petrece noaptea în acest oraș autonom, vor pleca mai departe spre Melilla. Va fi pentru prima dată când un monarh spaniol va petrece noaptea la Ceuta de la vizitele lui Alfonso al XIII-lea din 1904 și 1927.
Autoritățile saudite au anunțat că și în urma celui mai recent atac s-au înregistrat răniți, iar aeroportul a rămas închis.
Atacurile au fost revendicate de rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, care au amenințat că vor continua operațiunile împotriva Arabiei Saudite.
Gruparea a avertizat companiile aeriene, angajații aeroporturilor și călătorii să evite aeroporturile și spațiul aerian saudit, mai multe companii internaționale suspendând zboruri pentru perioade diferite.
Atacul de sâmbătă a fost cel mai sângeros atac asupra unei țări arabe din Golf de la începutul războiului cu Iranul. Printre victime s-au numărat cetățeni saudiți, palestinieni, americani, egipteni, iordanieni, sirieni și sudanezi.
„Mă gândeam fie la Atlantic, fie la Pacific. (…) L-am putea numi «Oceanul Trump» sau «Oceanul Americilor», ceva de genul acesta”, a spus liderul de la Casa Albă, potrivit Le Figaro.
Trump a adăugat că și-ar dori ca schimbarea să aibă loc înainte de încheierea mandatului său.
Nu este prima inițiativă de acest fel a președintelui american.
El a susținut redenumirea Golfului Mexic în Golful Americii și a semnat un ordin pentru schimbarea denumirii Lacului Ontario în Lacul America. El a sugerat, de asemenea, redenumirea Strâmtorii Ormuz în Strâmtoarea Trump și a publicat o hartă care propunea transformarea statului New Mexico în New America.
În total, 11 persoane, aflate sub influența alcoolului, s-ar fi luat la ceartă. Situația a degenerat apoi, transformându-se într-o bătaie în toată regula, cu pumnii și picioarele.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în noaptea de 10 octombrie a.c., în jurul orei 03:00, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Dej, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi izbucnit un conflict spontan între 11 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 38 de ani, care și-ar fi adresat reciproc amenințări cu acte de violență, situația degenerând într-o altercație, în contextul căreia persoanele implicate și-ar fi aplicat reciproc lovituri cu pumnii și picioarele”, transmite IPJ Cluj.
Doi dintre bărbații implicați ar fi lovit cu pumnii și picioarele geamul unui imobil din apropiere, precum și poarta metalică de acces auto a a aceleași clădiri, provocând distrugeri.
Persoanele care au participat la conflict au fost identificate de polițiști. Aceștia s-au oferit să emită și ordine de protecție, însă cei implicați au refuzat.
Opt dintre scandalagii au fost reținuți, sâmbătă, pentru 24 de ore, iar aceștia s-au ales, duminică, cu măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-au produs faptele și a dispunerea măsurilor legale care se impun.
Cei implicați sunt sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și amenințare.
Autoritățile nu au oferit detalii despre identitatea suspectului sau despre natura atacului pe care l-ar fi planificat.
Tusk a confirmat arestarea într-un mesaj publicat pe rețeaua X. „Bărbatul care a amenințat că va comite un atac a fost reținut”, a scris premierul, mulțumind poliției pentru intervenția rapidă.
Poliția poloneză anunțase anterior că a primit informații despre un posibil plan de atac care îi viza atât pe Tusk, cât și pe ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz.
Jacek Dobrzyński, purtător de cuvânt al ministrului care coordonează serviciile de informații, a declarat că autoritățile tratează amenințarea cu maximă seriozitate și apreciază că există o probabilitate ridicată ca aceasta să fie pusă în aplicare.
Informațiile despre amenințare au ajuns mai întâi la Serviciul de Protecție a Statului, care le-a transmis poliției. Duminică a avut loc o reuniune de urgență a serviciilor de securitate, a poliției și a reprezentanților Ministerului de Interne.
Polonia se află în stare de alertă sporită după trei atacuri comise în școli din provincia Mazovia, în decurs de patru zile, soldate cu un mort și mai mulți răniți. În septembrie, Tusk avertizase și asupra riscului intensificării atacurilor hibride atribuite Rusiei împotriva flancului estic al NATO. Moscova a negat că ar pregăti astfel de acțiuni.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns duminică site-ului Axios, precizând că nu avea cunoștință de armistițiul în domeniul energetic, dar a afirmat că este dispus să îl accepte dacă Moscova ar face la fel, potrivit Le Figaro.
„Anunțul privind acest armistițiu a fost o noutate pentru mine. Dar dacă rușii acceptă un armistițiu energetic, Ucraina își va da acordul”, a spus Zelenski, potrivit jurnalistului Axios Barak Ravid, care a publicat declarațiile pe X.
„Dacă președintele Trump a negociat acest lucru cu Putin, spuneți-ne când va intra în vigoare: suntem pregătiți și îl vom accepta”, a adăugat liderul ucrainean.
Donald Trump anunțase că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui „armistițiu energetic”, despre care a spus că intră în vigoare imediat, fără să ofere detalii privind condițiile acordului.
Până la momentul relatărilor, nu exista o confirmare publică din partea Moscovei că Rusia acceptase armistițiul.
„Am plătit integral peste 6 milioane de lei pentru modernizarea stațiunilor balneare. Investițiile totale depășesc 12 milioane de lei și înseamnă baze de tratament mai bune, aparatură medicală și locuri de muncă în comunitățile locale”, a fost un prim proiect menționat de Darău, în postarea sa publicată pe Facebook.
Ministrul Economiei a reamintit că Pădurea Craiului a fost desemnată a șaptea destinație ecoturistică a României, pentru frumusețea locurilor sale. Titlul va aduce după sine dezvoltare și venituri pentru oamenii din Bihor, potrivit ministrului.
Darău a pomenit și platforma PMAT, unde antreprenorii pot să depună dosare și pot primi notificări pentru documentația depusă, ceea ce îi scutește de mai puține drumuri la ghișeu pentru problemele administrative.
În ceea ce privește Turismul, Darău a menționat și campania de promovare la Sevillia unor destinații românești, între care Castelul Peleș, Transfăgărășanul, Maramureșul, fiind afișate unui public estimat la 71,7 milioane de expuneri.
Darău a precizat că s-au deschis înscrierile pentru Târgul național de artizanat și meșteșuguri, unde participanții selectați vor primi câte 2.500 de lei pentru transport și cazare.
De asemenea, ministrul a mai anunțat că au fost semnate 41 de acorduri de finanțare prin programul SME Eco-Tech. Potrivit acestuia, banii merg către firme care investesc în echipamente, tehnologii digitale și soluții mai eficiente pentru activitatea lor.
De asemenea, Darău a mai anunțat că termenul pentru actualizarea codurilor CAEN, a fost prelungit până în 25 martie 2027, pentru ca formalitatea administrativă a schimbării acestora să nu blocheze activitatea firmelor.
Ministrul a mai precizat că a livrat către Oficiul de Licențiere Industrială platforma PCUEL, ce va reprezenta „un singur punct electronic de acces pentru companiile care vor să obțină licență industrială unică”. Potrivit ministrului, aceasta se va putea obține în 180 de zile, „fără drumuri inutile pe la instituții și fără dosare cu șină”.