Centru de presă

Decizii ale Consiliului de Administraţie al CNPF - 29.03.2022

În cadrul şedinţei ordinare din 29 martie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare:

Categorie:

CNPF şi FMI au analizat evoluţiile înregistrate pe piaţa financiară nebancară

Reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare au avut marţi, 15 martie, o şedinţă de lucru cu experţii misiunii Fondului Monetar Internaţional, condusă de Ruben Atoyan.

Aspecte ce vizează oportunităţile de dezvoltare a pieţei de capital au fost examinate în cadrul unei şedinţe comune a CNPF, BVM şi societăţilor de investiţii

Conducerea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, în data de 17 martie, a avut o şedinţă comună cu participarea reprezentanţilor Bursei de Valori a Moldovei şi a societăţilor de investiţii, în cadrul căreia au fost examinate direcţiile de perspectivă pentru dezvoltarea pieţei de capital.

Categorie:

CNPF a participat la masa rotundă privind protecţia consumatorilor din R. Moldova

Aspecte ce vizează drepturile şi nevoile consumatorilor, dar şi priorităţile autorităţilor publice abilitate cu funcţii de reglementare în domeniul protecţiei consumatorilor, au fost discutate marţi, 15 martie curent, în cadrul unei mese rotunde, organizată în format online de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei. Evenimentul a fost prilejuit Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, care este marcată anual pe 15 martie.

Decizii ale Consiliului de Administraţie al CNPF - 16.03.2022, 22.03.2022

În cadrul şedinţei ordinare din 16 martie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare:

În atenţia societăţilor pe acţiuni!

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), în temeiul prevederilor legii cadru (nr. 192/1998), prevederilor Legii nr. 171/2012 privind piaţa de capital şi a Legii nr. 1134/ 1997 privind societăţile pe acţiuni, întru asigurarea transparenţei, siguranţei şi eficienţei pieţei de capital, informează persoanele cu funcţie de răspundere ale societăţilor pe acţiuni privind necesitatea dezvăluirii informaţiei conform Regulamentului cu privire la dezvăluirea informaţiei de către emitenţii de valori mobiliare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 7/1 din 18.02.2019, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial nr. 76-85 din 01.03.2019 (în continuare – Regulamentul CNPF).

Categorie:

Decizii ale Consiliului de Administraţie al CNPF - 9.03.2022

În cadrul şedinţei ordinare publice din 9 martie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit misiunii şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat decizii aferente pieţei financiare nonbancare, mai cu seamă:

Roman Cojuhari: „Potenţialul uman al ÎS Poşta Moldovei rămâne a fi cea mai importantă resursă a instituţiei”

Interviu acordat în exclusivitate Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES de către Roman Cojuhari, administratorul interimar al Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”.

BNM a majorat rata de bază aplicată principalelor operațiuni de politică monetară pe termen scurt

BNM a majorat rata de bază aplicată principalelor operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu încă 2 puncte procentuale - de la 10,5% la 12,5% pe an. Banca Națională a luat această decizie în cadrul ședinței Comitetului executiv din seara zilei de 15 martie. De asemenea, în cadrul ședinței au fost majorate ratele de dobândă: la creditele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 12,50 la sută până la nivelul de 14,50 la sută anual; la depozitele overnight cu 2,00 puncte procentuale, de la 8,50 la sută până la nivelul de 10,50 la sută anual.

Categorie:

CNPF a aprobat prospectul ofertei publice de obligaţiuni emisă de către Primăria municipiului Chişinău

Comisia Naţională a Pieţei Financiare a aprobat prospectul ofertei publice privind efectuarea primei emisiuni de obligaţiuni anunţată de către Primăria mun. Chişinău. Mijloacele financiare atrase prin intermediul emisiunii urmează a fi utilizate pentru implementarea Proiectului investiţional “Modernizarea Parcului de Troleibuze al Municipiului Chişinău”.

Pagini

Subscribe to Centru de presă