Obligaţiuni corporative au fost vândute, în premieră, la Bursa de Valori a Moldovei

În premieră, la Bursa de Valori a Moldovei, pe 27 septembrie curent, a fost efectuată o tranzacţie cu obligaţiunile corporative emise de o bancă autohtonă.

În cadrul tranzacţiei, au fost vândute două obligaţiuni corporative la preţul de 20 222,47 lei fiecare din totalul de 37 de obligaţiuni expuse spre vânzare. Obligaţiunile corporative tranzacţionate, numite şi titluri de creanţă, au fost emise la valoarea nominală de 20 000,00 lei, cu un termen de circulaţie de 3 ani, cu o rată a cuponului de 7% şi prevăd achitarea trimestrială a dobânzii.

Deşi a avut un volum neînsemnat, această tranzacţie cu obligaţiuni corporative pe piaţa secundară este o dovadă că mecanismele pieţei de capital din Republica Moldova, de valorificare a investiţiilor pe termen lung, funcţionează şi pot contribui la sporirea beneficiilor financiare ale investitorilor. Astfel, Bursa de Valori, ca loc de tranzacţionare a valorilor mobiliare, transparent şi în mod ordonat, oferă aceste oportunităţi, iar investitorii pot avea certitudinea că, la necesitate, pot uşor transforma în lichidităţi investiţiile efectuate pe termen lung.

Important: Obligaţiunile corporative se numără printre cele mai eficiente forme de finanţare. Totodată, investitorii trebuie să analizeze şi să se documenteze înainte de a utiliza acest instrument financiar, pentru a evalua toate riscurile conexe.

În vederea promovării încrederii în serviciile şi instrumentele financiare specifice pieţei de capital din Republica Moldova şi creşterea interesului pentru astfel de investiţii, Comisia Naţională a Pieţei Financiare a elaborat, cu suportul Programului USAID, un Ghid practic privind emisiunea şi tranzacţionarea obligaţiunilor corporative. Ghidul este destinat atât emitenţilor de obligaţiuni corporative, cât şi persoanelor fizice şi juridice, care vor să investească pe piaţa de capital în vederea obţinerii unor viitoare câştiguri.

Ghidul practic privind emisiunea şi tranzacţionarea obligaţiunilor corporative este disponibil pe pagina web a CNPF.

Direcţia generală comunicare şi educaţie financiară a CNPF

Numarul ziarului: 
Nr.39 (1014) din 4 octombrie 2023