Centru de presă

Interes sporit pentru instruirile în domeniul prevenirii spălării banilor

Peste 100 de reprezentanţi ai organizaţiilor de creditare nebancară şi ai companiilor de asigurări au participat marţi, 13 septembrie curent, la cea de-a doua instruire în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului (AML/CFT), organizată de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), cu suportul Proiectului USAID „Transparenţa Sectorului Financiar în Moldova” (FSTA).

Categorie:

Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei din 20 septembrie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

Categorie:

Experţii FMI au discutat cu CNPF despre noul proiect de asistenţă în domeniul prevenirii spălării banilor

Reprezentanţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF) au avut miercuri, 7 septembrie curent, o şedinţă cu experţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), în cadrul căreia au fost examinate subiecte privind noul proiect de asistenţă în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor.

Categorie:

CNPF a avut şedinţe axate pe probleme de actualitate cu mediul de afaceri

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) a dat curs solicitării venite din partea mediului de afaceri de a organiza întruniri pe probleme de actualitate.

Categorie:

Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei din 1 septembrie 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

Categorie:

Comitetul de coordonare al Proiectului Twinning s-a întrunit într-o nouă reuniune de lucru

Comitetul de Coordonare al Proiectului Twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanţei corporative şi gestionarii riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, s-a reunit în cea de-a patra şedinţă la Chişinău pentru a discuta rezultatele obţinute, precum şi progresele de viitor.

Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei din 23 august 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

Categorie:

Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei din 16 august 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

Categorie:

Un Acord de colaborare în domeniul educaţiei financiare a fost semnat între Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi FINedu

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) şi Asociaţia Obştească „FINedu” au încheiat, la 10 august 2022, în cadrul unui eveniment oficial, un acord bilateral de colaborare. Acesta va servi drept suport pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil în vederea realizării obiectivului de educaţie financiară a populaţiei şi de promovare a unui comportament financiar responsabil.

Categorie:

Decizii ale Consiliului de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare

În cadrul şedinţei din 9 august 2022, Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază şi atribuţiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieţei financiare nebancare, inter alia:

Categorie:

Pagini

Subscribe to Centru de presă