Flash

Actuala creştere a preţului la carburanţi are un specific aparte

Se poate spune că marea neclaritate care planează asupra valului de scumpiri afişate la pompă ţine de prea puţina transparenţă dată contextului în care se produc aceste scumpiri şi factorilor care determină majorarea preţurilor la carburanţi. Caragiale spunea “Trădare să fie, dar să ştim şi noi!”. Îl redactăm pe Caragiale şi spunem: “Scumpire să fie, dar să ştim şi noi!”

Comerţul exterior: Al patrulea val

Biroul Naţional de Statistică a publicat datele privind activitatea de comerţ exterior al Republicii Moldova în anul 2020. Aproape în linie cu semnalele ridicate de majoritatea economiştilor, dar pe un trend mai optimist decât prognozele oficiale, exporturile au scăzut cu 10,6 la sută, în timp ce importurile au avut o viteză de cădere relativ mai lentă, de 7,3 la sută.

Codul silvic şi un testament sub care ne lăsăm semnătura

Pe 10 februarie curent, în agenda Comisiei Economie, Buget şi Finanţe a legislativului a fost inclus spre dezbatere şi avizare proiectul Codului silvic. Nu este un document elaborat de la A la Z, ci o reactualizare cerută ca urmare a constatării unor discrepanţe între legislaţie şi realitate.

Transferurile care au sfidat pandemia

Transferurile bancare de mijloace băneşti din străinătate în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova au crescut cu 21,6 la sută în anul 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, până la 1.486,74 milioane de dolari SUA.

În situaţii de criză, porţile companiilor se închid uşor, dar se deschid foarte greu

Trebuie să recunoaştem că anul 2020, prin diferenţele sale de manifestare necunoscute nici de către cel mai tânăr angajat în economia lumii, nici de marile academii puse pe interminabile studii asupra tuturor proceselor pe care le are viaţa, a obligat lumea să formuleze, să elaboreze şi să aibă pregătite modele de transformare rapidă şi de reorientare eficientă a capacităţilor, modele prin care viaţa să-şi poată păstra ritmurile, şansele şi încrederea într-un viitor sigur. Este anul în care s-au scris manuale, care trebuie, dacă nu învăţate, atunci cel puţin ţinute la vedere, pe poliţa din faţă a administratorilor de business.

CFM, încotro?

Parlamentul a creat o Comisie specială care va analiza situaţia economico-financiară a întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM) şi rezultatul activităţii acesteia în perioada 2010-2020. Raportul urmează să fie prezentat în termen de până la 60 de zile.

2021, anul relansării economiei

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a revizuit prognoza privind economia globală în 2021 şi susţine că declinul cauzat de pandemie va avea un impact mai puţin sever decât se anticipase. FMI se aşteaptă la o creştere a economiei globale de 5,5%, cu 0,3 puncte procentuale mai mult decât a estimat în luna octombrie.

Repetăm aceleaşi întrebări şi formulăm aproape aceleaşi răspunsuri

În anul curent, reuniunea de la Davos s-a desfăşurat fără a se lăsa urme pe zăpada din împrejurimile acestei locaţii. S-a vorbit de pe monitorul calculatorului, care a avut totuşi proprietatea de a reda marea îngrijorare a giganţilor economiei mondiale.

Autorităţile vor să aducă greii industriei în Moldova, dar tot comercianţi rămânem

Autorităţile Republicii Moldova de nenumărate ori au declarat că pentru o creştere economică robustă e nevoie de atragerea investitorilor pentru a dezvolta industria ţării. Însă ţara este departe de intenţiile enunţate de decidenţi, deoarece ponderea întreprinderilor din domeniul comerţului e de 42,8%. Iar ponderea comerţului e de 22,3% din PIB, arată datele Biroului Naţional de Statistică.

Un an în care ne dorim să urmărim feericul spectacol al revenirii economiei şi vieţii în albia normalităţii

Timpul care s-a scurs între 1 ianuarie şi 1 decembrie 2020 a ţinut să demonstreze cu încăpăţânare că atunci când nu circulă oamenii, într-o mare măsură nu circulă nici mărfurile. Chiar dacă, la început de perioadă, insistam să scriem cu litere mari contrariul. Ca argument – nimic mai convingător decât bilanţul activităţii comerciale.

Pagini

Subscribe to Flash