Flash

În atenţia societăţilor pe acţiuni

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF), în temeiul prevederilor Legii cadru (nr. 192/1998) şi a prevederilor Legii nr. 171/2012 privind piaţa de capital (Legea nr. 171/2012), întru asigurarea transparenţei, siguranţei şi eficienţei pieţei de capital, informează persoanele cu funcţii de răspundere ale Societăţilor pe acţiuni privind necesitatea dezvăluirii informaţiei, conform Regulamentului cu privire la dezvăluirea informaţiei de către emitenţii de valori mobiliare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr. 7/1 din 18.02.2019, publicat în Monitorul Oficial din nr. 76-85 от 01.03.2019 (în continuare Regulamentul CNPF).

Viitorul nostru arată extrem de bine în format digital

O privire spre viitor ne lasă să vedem cu uşurinţă că viaţa noastră, cu toate câte le are ea, dar mai ales cu partea ei de activitate în afaceri, va fi supusă unui proces agresiv de digitalizare, proces care va avea impact puternic atât asupra ritmurilor, cât şi asupra costurilor. Concluziile nu ţin deloc de domeniul presupunerilor, ci au la bază un şir de studii dincolo de care putem opera cu cifre pe deplin reale.

Pandemia pune capac pe taxe, impozite şi adânceşte deficitul bugetar

Pandemia de COVID-19 se extinde la nivel global, ceea ce determină autorităţile centrale să întreprindă măsuri adiţionale de securitate. Aceste masuri necesită resurse bugetare suplimentare. Totodată, pandemia va afecta şi activitatea economică, ceea ce va influenţa negativ colectarea impozitelor şi va crea dificultăţi în menţinerea deficitului bugetar în limitele prognozate.

Pandemia COVID-19 a lovit dur în asigurările moldoveneşti

Situaţia generată de pandemia de coronavirus a plasat în condiţii dificile activităţile economice desfăşurate în R. Moldova. Sectorul asigurărilor nu este o excepţie, dimpotrivă, este unul din cele mai expuse domenii, companiile fiind lipsite semnificativ de noi contracte. O mare parte din companiile de asigurări a încurajat munca de acasă şi activitatea online în perioada pandemiei şi a încercat sa-şi păstreze clienţii. Principala preocupare pentru asigurători a constat în protejarea angajaţilor şi clienţilor de infecţia COVID-19.

Munca la distanţă, o nouă realitate

Munca la distanţă va deveni o realitate nouă după pandemie. Companiile şi lucrătorii vor trebui să se adapteze la o nouă modalitate de muncă. Este clar că nu în toate domeniile este posibilă munca la distanţă. Construcţiile, restaurantele şi tot ce ţine de domeniul HORECA, hotelurile, întreprinderile industriale, dar şi cele agricole, nu au cum să-şi organizeze activitatea, ca şi o companie din telecomunicaţii.

Coronavirsul ieftineşte viaţa în statistici

Unul dintre factorii care contribuie la reducerea preţurilor este răspândirea coronavirsului, care a determinat încetinirea economiei globale. Or, în Republica Moldova pentru a patra lună consecutiv se atestă o inflaţie care este pe trend descendent. Preţurile vor continua să se ducă în jos pe fundalul reducerii consumului şi incertitudinii economice pe termen mediu.

Banca Mondială: Sunt companiile din Moldova pregătite pentru o recuperare rapidă?

Prognozele sunt, mai mult sau mai puţin, relative. Mai ales acum, când există mai multe întrebări, decât răspunsuri. Experţii şi instituţiile modelează economic diferite scenarii. Evoluează efectele pandemiei asupra economiei. Însă, nu se ştie cât va dura aceasta? Care va fi impactul? Va exista al doilea val sau nu? Ce asistenţă reală vom primi? Sunt multe semne de întrebare, ce provoacă incertitudine când vorbim de viitor.

Săptămâna în care ai putea rezolva una din problemele satului tău

Exact peste o săptămână expiră termenul stabilit pentru depunerea dosarelor în vederea solicitării subvenţiilor în avans cu scopul îmbunătăţirii nivelului de trai şi de muncă în mediul rural. Situaţia înclină un pic spre neverosimil, dată fiind criza pe care o traversăm şi insuficienţa de mijloace pentru acoperirea deficitului bugetar. Derularea procesului de colectare a cererilor poate fi un semn al optimismului cu care trebuie să ne privim viitorul, dar şi dovada consecvenţei autorităţilor care gestionează sectorul respectiv.

Vin vremuri grele: Cea mai mare recesiune din 2009, dacă economia stă pe loc până în august

Răspândirea coronavirusului la nivel global implică costuri economice majore. Republica Moldova nu este o excepţie. Tendinţele economice înregistrate de Republica Moldova în primele luni ale anului 2020 reflectă primele semne ale pandemiei COVID-19. În special, iese în evidenţă impactul factorilor externi. Contractarea cererii externe din partea principalilor parteneri ai Republicii Moldova a rezultat în scăderea exporturilor şi diminuarea producţiei unor ramuri industriale. Potrivit Ministerului Economiei, în perioada următoare efectele pandemiei asupra economiei se vor resimţi mai profund odată cu sistarea sau restrângerea temporară a activităţii întreprinderilor – măsuri epidemiologice cu impact sistemic major.

OBS 2019: Republica Moldova bate pasul pe loc la capitolul transparenţei bugetare

Noul Sondaj Bugetul Deschis (Open Budget Survey (OBS), publicat la 29 aprilie, arată că la capitolul transparenţei bugetare, Republica Moldova înregistrează scorul de 57 de puncte din 100, un scor apropiat de evaluarea din anul 2017, când a acumulat 58 de puncte.

Pagini

Subscribe to Flash