Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, ajunge joi în Muntenegru pentru două zile, într-o vizită oficială în cadrul căreia se va discuta despre sprijinul Uniunii Europene pentru parcursul european al acestei țări.
Muntenegru a deschis toate capitolele de negociere și a închis deja 14 dintre acestea. Autoritățile de la Bruxelles anunță că ritmul reformelor trebuie menținut pentru a respecta calendarul stabilit.
În prima zi a vizitei, la Podgorica, Marta Kos are întâlniri cu premierul Milojko Spajić, cu viceprim-ministrul pentru afaceri externe, Ervin Ibrahimović, dar și cu ministrul afacerilor europene, Maida Gorčević.
Discuțiile oficialilor se vor concentra pe stadiul reformelor și pașii următori în procesul de integrare europeană a acestei țări.
Pe agendă se află și Planul de creștere al Uniunii Europene pentru Balcanii de Vest, prin care Muntenegru poate primi până la 383,5 milioane de euro, dacă îndeplinește condițiile stabilite. După întâlniri, oficialii vor susține o conferință de presă comună.
Programul include și discuții cu președintele Parlamentului, Andrija Mandić, dar și întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și ai opoziției.
Tema principală va fi nevoia de consens politic pentru continuarea parcursului european.
Marta Kos va participa și la o dezbatere alături de tineri, unde va vorbi despre ce beneficii poate aduce aderarea la Uniunea Europeană în viața de zi cu zi a cetățenilor.
Conform programului, vizita sa va continua cu un tur la Centrul pentru Capacitate Cibernetică al Balcanilor de Vest, o structură regională care sprijină securitatea digitală.
A doua zi, vineri, Marta Kos va ajunge la Nikšić, oraș desemnat Capitală Europeană a Culturii pentru 2030. Acolo are stabilită o întâlnire cu primarul Marko Kovačević și va vizita Centrul de Inovație și Antreprenoriat Tehnopolis.
Vizita include și discuții cu tineri care beneficiază de programul Garanția pentru Tineret, o inițiativă susținută de Uniunea Europeană care îi ajută să își găsească un loc de muncă după finalizarea studiilor.
Doi membri ai personalului au fost răniți ușor în timp ce încercau să stingă incendiul, care a început în jurul orei 10:20, ora locală, în bucătăria de la subsol a hotelului Le Bristol Paris, un hotel frecvent utilizat de lideri mondiali aflați în vizită, situat în apropierea Palatul Élysée.
Poliția a închis strada Rue du Faubourg Saint‑Honoré, iar incendiul a fost adus sub control, a precizat Brigada de Pompieri din Paris.
Acest instrument-pilot este menit să accelereze dezvoltarea și testarea, precum și adoptarea de către piață a inovațiilor disruptive în domeniul apărării, cum ar fi inteligența artificială, tehnologiile cuantice sau dronele, punând accentul pe sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), inclusiv a start-upurilor și a întreprinderilor în curs de extindere.
Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a demonstrat că succesul pe câmpul de luptă depinde acum de cicluri scurte de inovare, și anume de capacitatea de a dezvolta, de a testa și de a implementa noi tehnologii și soluții eficiente din punctul de vedere al costurilor în doar câteva săptămâni sau luni, mai degrabă decât în ani de zile. Războaiele moderne trec printr-o transformare digitală și tehnologică rapidă, iar AGILE este conceput pentru actorii din domeniul „noii apărări” – start-upurile și inovatorii din sectorul tehnologic care se mișcă foarte rapid.
Pentru a le sprijini, programul va oferi o finanțare mai rapidă și mai flexibilă pentru companiile individuale și va permite implementarea inovațiilor cât mai repede posibil. AGILE va urmări să funcționeze cu un termen fără precedent pentru acordarea granturilor de doar patru luni și ca tehnologiile să ajungă la forțele de apărare în 1-3 ani.
AGILE va sprijini între 20 și 30 de proiecte, oferind până la 100% finanțare pentru toate costurile eligibile. De asemenea, va include o clauză retroactivă pentru companii care pot solicita rambursarea cheltuielilor suportate cu până la trei luni înainte de închiderea cererii de candidaturi, pentru a facilita inovarea rapidă.
Programul de lucru va acoperi două tipuri principale de activități: dezvoltarea, în funcție de misiune, a unor produse și tehnologii de apărare disruptive și livrarea pe piață prin sprijinirea soluțiilor de apărare pentru a ajunge pe piețele reale.
Acesta va fi pe deplin aliniat cu cele mai presante nevoi ale statelor membre ale UE și va asigura că apărarea europeană nu este doar inovatoare, ci și pregătită să răspundă oricărei amenințări în orice moment.
Atle Lie McGrath s-a clasat, totodată, pe locul al treilea în clasamentul general.
Cursa finală a sezonului de schi alpin a fost câștigată de norvegianul Timon Haugan, cu timpul de 2:03.75 minute. Haugan devine primul norvegian care se impune în Norvegia în Cupa Mondială la slalom.
Podiumul de la Hafjell a fost completat de elvențianul Loïc Meillard (+0.44) și finlandezul Eduard Hallberg (+1.03).
În clasamentul final al probei de slalom, Atle Lie McGrath a încheiat cu 584 de puncte, devansându-l cu 64 de puncte pe francezul Clément Noël. Podiumul disciplinei a fost completat de Lucas Pinheiro Braathen, cu 511 puncte.
Pe lângă succesul din slalom, McGrath a avut un sezon solid și în clasamentul general al Cupei Mondiale.
Norvegianul a încheiat pe locul trei, cu 936 de puncte.
Clasamentul general a fost dominat autoritar de elvețianul Marco Odermatt, care a acumulat 1626 de puncte și a câștigat detașat marele Glob de Cristal.
Pe locul secund s-a clasat Lucas Pinheiro Braathen, cu 1058 de puncte.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a spus că Europa depinde într-un procent mare de importuri de petrol din afară, respectiv până la două treimi din toate inputurile de energie.
„Sunt membru în comisia de energie a PE. Despre petrol și gaz pot spune următorul lucru: Europa depinde muuuult prea mult de importuri de petrol din afară (până la două treimi din toate inputurile de energie). Locurile de unde vine petrolul sunt în mare parte dominate de dictatori și state ostile”, a scris Ștefănuță într-o postare pe Facebook.
El a punctat că într-o astfel de situație, sunt doar câteva variante: întărirea dependenței față de „cineva care te joacă fix cum vrea” sau căutarea propriilor resurse.
„1. Să îți întărești dependența de cineva care te joacă fix cum vrea. Asta doar amână scumpirea, te face și mai dependent, iar când inevitabilul se întâmplă, tu plătești factura. Asta au tot făcut Europa și statele membre. Amânare care acum ne costă enorm, mai ales că nu suntem întrebați de acțiunile care ne aduc des aici. 2. Cauți propriile resurse, știind însă că nu ai atâtea, nu vei avea niciodată atâtea încât să suplinești lipsa de pe piață”, a scris vicepreședintele PE în cadrul postării. Republica Moldova, dată exempluTotuși, el a punctat și o altă variantă, care ține de autonomia energetică într-o astfel de situație.
„Îți cauți cu toată energia.. AUTONOMIA. Prin investiții alternative, prin regenerabile, din care avem din plin. Prin taxarea companiilor de energie care în criză au mereu profituri uriașe și întoarcerea beneficiilor la oameni. Prin măsuri ce au a face cu transportul eficient, public și curat, printr-o viziune completă, nu tot o cârpeală”, a explicat Nicu Ștefănuță.
El a dat exemplul Republicii Moldova în privința dezvoltării autonomiei, „reducându-și la maxim dependența de importuri rusești”.
„Au trecut direct la ultimele tehnologii regenerabile, în loc să dea cu dreptul în stângul mereu cum facem noi. Boala lungă moarte sigură. Boala noastră lungă este frica de a se elibera de resurse de energie importate din locuri dubioase asupra cărora avem zero control”, a conchis acesta.
Reportajul Fox News despre ce cred tinerii de pe o plajă din Florida despre problemele de actualitate a surprins pe toată lumea:
Întrebată ce problemă contează cel mai mult în acest moment pentru America, o femeie a spus: „Ce bikini voi purta în continuare”, în timp ce o alta a răspuns: „Să mă bronzez pe plajă”.
Printre răspunsuri s-au numărat: „obezitatea”, „ICE/ nu personal, sunt legal”, „Starbucks”, „lifturile care nu funcționează”
Lucrurile s-au înrăutățit când întrebările reporterului Fox s-au îndreptat spre politică. O studentă a spus: „Vom intra în război cu Irakul”, iar altele au răspuns la menționarea ayatollahului cu „Cine naiba e ayatollah?” și „N-am mai auzit niciodată cuvântul ăsta până acum”.
Când au fost întrebați ce cred că „a făcut Trump în ultima vreme”, o brunetă bronzată a sugerat: „Golful Americii. Ăsta e ultimul lucru cu care m-am uitat”.
„Vom intra în război cu Irakul — a fost o nebunie”, i-a spus o altă tânără producătorului Fox, Johnny Belisario.
Când Belisario l-a adus în discuție pe liderul suprem iranian ucis, ayatollahul Ali Khamenei , tinerii n-au știut ce să răspundă.
„Cine naiba este ayatollah?” și „N-am mai auzit niciodată cuvântul ăsta” s-au numărat printre răspunsurile sumbre.
Tinerii au început să se întrebe reciproc ce înseamnă cuvântul ayatollah.
„N-am auzit. Am aflat despre Chuck Norris ieri. Asta a fost și mai devastator pentru mine”, a spus o fată, referindu-se la moartea starului de acțiune de la Hollywood, care a avut loc săptămâna trecută la vârsta de 86 de ani.
Când a fost întrebat cum ar „confrunta Iranul” dacă ar fi ei la conducere, unul dintre ei a explicat că ar „aduce o grămadă de fete în bikini și… le-ar pune să alerge pe câmpul de luptă” pentru a distrage atenția soldaților inamici, apoi ar trage în ei.
„Flirtează cu ele”, a remarcat o femeie chicotind.
Când gazda a întrebat gașca ce știu despre ce se întâmplă în Venezuela, un tânăr a întrebat dacă asta se întâmplă în Spania.
Alte persoane intervievate au recunoscut că au dansat la bară, s-au făcut baie în ocean și au fost martori la diverse situații în care se consuma cocaină în timp ce se aflau pe plajă.
Reportajul video cu tinerii din Fort Lauderdale a devenit viral în SUA.
Cel mai aglomerat oraș din Europa are 16.250 de turiști pentru fiecare 100 de localnici, potrivit Express. Publicația citează DiscoverCars.com care a realizat un clasament al celor mai aglomerate orașe turistice din Europa. Pe primul loc este Dubrovnik din Croația, o destinație celebră care a devenit și mai populară după ce a fost folosit ca platou de filmare pentru serialul Urzeala Tronurilor.
Anul trecut, orașul croat cu aproximativ 40.000 de locuitori a primit 6,5 milioane de turiști. Pe locul al doilea se află Reykjavik din Islanda. Orașul islandez a avut mai mulți turiști decât Dubrovnik, dar aglomerația a fost mai redusă. Reykjavik a primit 7,4 milioane de vizitatori și are o populație de 140.000 de locuitori, ceea ce înseamnă 5.286 de turiști la fiecare 100 de localnici.
Pe locul al treilea se află orașul Veneția din Italia. Veneția a primit 10,6 milioane de turiști în ultimul an. Raportând la populația de 250.000 de locuitori, rezultă că 4.240 de vizitatori sunt la 100 de locuitori. Geneva din Elveția s-a clasat pe locul patru având 7,8 milioane de turiști în 2025. Orașul are 200.000 de localnici, ceea ce înseamnă 3.900 de vizitatori la 100 de locuitori.
Pe locul cinci s-a clasat Porto din Portugalia. Orașul cu 250.000 de locuitori a primit șapte milioane de turiști în 2025 ceea ce înseamnă 2.800 de turiști la fiecare 100 de locuitori.
Potrivit Barum Tyres, producător ceh de anvelope, parte din grupul Continental, întreținerea regulată a mașinii este unul dintre cei mai importanți factori. Un motor care funcționează corect și utilizarea unui ulei potrivit previn pierderile inutile de combustibil. Chiar și mici probleme tehnice pot crește consumul fără ca șoferul să își dea seama.
Presiunea în anvelope conteazăUn aspect adesea neglijat este presiunea în anvelope. Verificarea acesteia durează doar câteva minute, dar are impact direct asupra consumului. Anvelopele umflate corect reduc rezistența la rulare și pot contribui la economii vizibile de carburant.
Specialiștii recomandă ca presiunea să fie ușor peste nivelul indicat de producător, fără a depăși limita maximă admisă. Pentru rezultate corecte, verificarea trebuie făcută atunci când anvelopele sunt reci.
Greutatea și aerodinamicaOrice kilogram în plus înseamnă combustibil consumat în plus. Obiectele inutile din portbagaj sau accesoriile montate pe plafon cresc atât greutatea, cât și rezistența la înaintare.
Îndepărtarea suporturilor de biciclete sau a cutiilor de plafon atunci când nu sunt folosite poate reduce consumul. La viteze mari, chiar și geamurile deschise cresc rezistența aerodinamică.
Aerul condiționat și alte funcțiiDotările de confort pot avea un cost ascuns. Aerul condiționat, încălzirea sau pilotul automat, folosite incorect, pot duce la un consum mai mare.
La viteze mici, este mai eficient să deschizi geamurile decât să folosești aerul condiționat. În sezonul rece, reducerea utilizării încălzirii și adaptarea vestimentației pot contribui la economii.
De asemenea, pilotul automat este util pe drumuri drepte, dar pe trasee cu diferențe de nivel sau multe curbe poate crește consumul, deoarece nu anticipează situațiile din trafic.
Condu la turații mici și anticipează traficulUn stil de condus eficient presupune menținerea turațiilor motorului la un nivel redus. Schimbarea treptelor la timp și utilizarea unei viteze mai mari în oraș, fără a depăși limita legală, ajută la scăderea consumului.
Anticiparea traficului este la fel de importantă. Evitarea frânărilor și accelerărilor bruște reduce consumul de carburant și uzura mașinii.
Oprește motorul când staționeziDacă aștepți mai mult de 30 de secunde la semafor sau într-un blocaj, oprirea motorului poate economisi carburant. Motoarele moderne sunt concepute să suporte astfel de opriri frecvente fără probleme.
Planificarea drumurilor face diferențaUna dintre cele mai simple metode de a economisi este organizarea deplasărilor. Mai multe drumuri scurte, cu porniri repetate la rece, consumă mai mult decât o singură deplasare mai lungă.
Combinarea mai multor opriri într-un singur traseu permite motorului să ajungă la temperatura optimă de funcționare, reducând consumul.
Sfaturi esențiale, pe scurtAplicate constant, aceste măsuri pot reduce semnificativ consumul de carburant, fără costuri suplimentare și fără schimbări majore în rutina zilnică.
Fritz shared his thoughts on Facebook on Wednesday, stating that “extremists have filed a new motion against USR Minister Diana Buzoianu.” He further noted, “They’re likely frustrated because she pointed out last week that shouting and insulting others doesn’t enhance their masculinity. Those who claim to be defenders of the timber and beach mafias pretend to be great patriots, but who believes them anymore?”
Fritz believes that Diana Buzoianu “troubles them because she is working to clean up the issues”Fritz believes that Diana Buzoianu “troubles them because she is working to clean up the issues.” He added, “She irritates them because she exemplifies true patriotism—fighting for the people and for Romania’s natural resources, rather than for the privileged. Of course, she’s also a thorn in their side because she is a young woman who will not be intimidated.”
The new motion against Environment Minister Diana Buzoianu was initiated by the Peace First Romania Group.
“In accordance with Article 170 of the Senate Rules of Procedure, we submit the simple motion titled ‘Diana Buzoianu, the Red-Green Commissioner of Thirst and Darkness: How the Bolshevik from the Environment Ministry Established the Dictatorship of Scooters Over Romania’s Dams and Forests,’” stated the motion’s initiators. They claim that over a quarter of the total number of senators has supported this procedure, as indicated by the attached signature lists. The document is signed by Senator Ninel Peia, the Senate Quaestor and a member of the PACE – Romania First Group.
The newly adopted legislation defines femicide as the intentional killing of a woman or her death as a result of an intentional crime committed against her, regardless of the relationship between the victim and the perpetrator. Alina Gorghiu, the chair of the parliamentary commission “Romania Without Domestic Violence,” stated that the adoption of this law is an important step in strengthening the protection of victims.
“Today, every woman in Romania should be able to smile. Legislation has significantly improved regarding their protection, and the state is sending a clear message: women’s lives, safety, and dignity are protected by law,” she said.
The law removes any procedural barriers that could impede the investigation of rape offensesThe legislation outlines clear aggravating circumstances for crimes committed within the context of marriage or similar relationships. These provisions address situations where the perpetrator exercises or claims to exercise control or dominance over the victim, allowing courts to impose harsher penalties. Additionally, the law removes any procedural barriers that could impede the investigation of rape offenses, establishing that the state must intervene and protect victims regardless of the circumstances.
The law also includes special measures for children who are victims of domestic violence. Authorities will be required to identify minors affected by these situations and adopt appropriate protective measures to mitigate the impact on them.
The disqualification of the perpetrator from inheritanceA new element introduced in the legislation is the disqualification of the perpetrator from inheritance. Thus, individuals who cause the victim’s death will no longer be able to inherit from them, and the court will officially declare this disqualification.
For the first time, the Romanian state will collect and publish annual data on these crimes, tracking the progress of each case from reporting to resolution. The Romanian Observatory for the Analysis and Prevention of Homicides will publish anonymized reports on these cases, aiming to support violence prevention. According to data cited by the UN High Commissioner for Human Rights, globally, a woman is killed every ten minutes by her partner or a family member.
The legislation is set to be submitted for promulgation, and the provisions will take effect after publication in the Official Gazette. “Today, the law is stronger. Today, women are better protected,” said Alina Gorghiu.