Agregator de ştiri

Alertă de urs în Vulcan! Locuitorii au primit mesaj RO-ALERT

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 21:28

Autoritățile au intervenit rapid și au emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația cu privire la pericolul existent.

Locuitorii au fost sfătuiți să evite zona în care a fost observat animalul și să nu încerce sub nicio formă să se apropie de acesta. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să își supravegheze copiii și animalele de companie și să sune imediat la 112 dacă observă ursul.

Categorii: MediaFax.ro

Mesajul lui Călin Georgescu înainte de Rusalii. El a anunțat la ce biserică va merge în Duminica Rusaliilor

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 21:05

Călin Georgescu a trimis mesajul pe Facebook.

„În zilele acestea, simt mai mult ca oricând că România are nevoie de rugăciune si de oameni puternici, care să nu se prăbușească lăuntric când trec prin nedreptate, presiune sau încercări. Cine poate, să meargă duminica aceasta, de Rusalii, la Sfânta Liturghie. Să-L bucurăm pe Dumnezeu, văzându-Și copiii în Biserica Sa. Este ziua Pogorârii Sfântului Duh, ziua în care ne plecăm genunchii în rugăciune – din smerenia care ridică un neam”, a scris Călin Georgescu pe rețeaua de socializare.

Călin Georgescu s-a referit și la problemele prin care trece România.

„Știu cât de greu este să rămâi drept când dreptatea întârzie. Știu că e nevoie de curaj și de credință. Tocmai de aceea simt că reconstrucția începe cu suflete întărite. Să ne purtăm unii pe alții în rugăciune: părinții, copiii, familiile, oamenii care duc poveri sau dureri pe care nu le spun… Și România, cu toate rănile și speranțele ei”, a mai scris Călin Georgescu.

La final, fostul candida a anunțat că duminică, 31 mai, va fi „la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Biserica Sfânta Mare Muceniță Varvara din Buftea – un loc care ne-a adunat de atâtea ori și în care am simțit rodul rugăciunii, unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu”.

Categorii: MediaFax.ro

Trump promitea pace în Gaza, dar „Consiliul pentru Pace” se prăbușește înainte să înceapă

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 20:26

Deși inițiativa a fost prezentată ca un moment decisiv pentru pacea din Orientul Mijlociu, lipsa finanțării și problemele instituționale întârzie implementarea planurilor anunțate, scrie The Independent.

Consiliul pentru Pace a fost lansat în ianuarie, în cadrul unei ceremonii organizate în Elveția, la care au participat reprezentanți din 19 state, inclusiv lideri din Ungaria, Azerbaidjan, Mongolia și state din Golf. Donald Trump a descris atunci proiectul drept un mecanism capabil să „facă aproape orice” în gestionarea crizelor internaționale.

Consiliul pentru Pace al lui Trump, criticat pentru lipsa de transparență

Încă de la început, proiectul a fost privit cu rezerve de mai multe state occidentale. Unele țări NATO, inclusiv Marea Britanie, au evitat să se implice, invocând temeri legate de extinderea atribuțiilor consiliului și de posibila asociere cu Rusia.

Criticii susțin că documentul fondator al organizației este vag și că inițiativa seamănă mai degrabă cu o încercare a lui Trump de a crea o alternativă la Organizația Națiunilor Unite. În plus, mecanismul financiar ridică semne serioase de întrebare.

Potrivit Financial Times, fondurile promise pentru reconstrucția Gazei nu au fost transferate în mecanismul oficial gestionat de Banca Mondială și aprobat de ONU. O parte dintre donații ar fi fost direcționate către un cont separat deschis la JP Morgan, fără mecanisme independente de transparență.

Consiliul pentru Pace al lui Trump nu a reușit să implementeze proiectele promise

Statele participante promiseseră aproximativ 7 miliarde de dolari pentru Gaza, iar Donald Trump anunțase o contribuție suplimentară de 10 miliarde de dolari din partea SUA. Cu toate acestea, până în prezent, proiectele concrete nu au fost puse în aplicare.

Printre inițiativele blocate se numără formarea unei noi forțe de poliție în Gaza, finanțată de Emiratele Arabe Unite cu 100 de milioane de dolari, dar și activitatea comitetului tehnocratic palestinian creat pentru administrarea Fâșiei Gaza.

În paralel, negocierile privind conflictul cu Iranul și extinderea Acordurilor Abraham complică și mai mult situația diplomatică. Probleme precum controlul Strâmtorii Hormuz, programul nuclear iranian și relațiile dintre Israel și statele musulmane din regiune rămân fără soluții clare.

În acest context, criticii susțin că administrația Trump încearcă să domine scena internațională prin evenimente spectaculoase și declarații ambițioase, însă implementarea efectivă a proiectelor se dovedește mult mai dificilă decât promisiunile inițiale.

Categorii: MediaFax.ro

Invazia misterioasă. O țară este invadată de o plantă otrăvitoare, autoritățile și cercetătorii, luați prin surprindere

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 20:24

Invazia a luat prin surprindere autoritățile irakiene, potrivit Al Jazeera. Ministerul de Interne să i-a îndemnat pe fermieri și cetățeni să raporteze dacă vad planta numită datura. Cunoscută în popor sub numele de ciumăfaie, planta este foarte periculoasă culturile agricole, deoarece conține compuși chimici extrem de toxici. Aceștia afectează sistemul nervos al oamenilor, animalelor și plantelor.

Invazia în Asia a unei plante din America

Planta are flori albe sau violet în formă de trompetă, fructe verzi țepoase și frunze mari care emană un miros înțepător. În ciuda clasificării sale ca plantă otrăvitoare, conține compuși farmaceutici importanți atunci când este utilizată în scop medical în doze foarte precise.

Planta este originară din America Centrală, unde era folosită de populațiile indigene înainte de sosirea coloniștilor europeni în medicina tradițională, în principal pentru anestezie și ameliorarea durerii.

Când europenii au ajuns în America la sfârșitul secolului al XV-lea, planta le-a atras atenția datorită efectelor sale puternice asupra sistemului nervos. A fost dusă în Europa, de unde a ajuns pe restul continentelor lumii.

Invazia surprinzătoare

Totuși situația din Irak este cel puțin surprinzătoare deoarece planta nu apare în regiunile deșertice. De aceea, oamenii de știință sunt nedumeriți de modul în care a reușit să se dezvolte în Irak. Pentru a înțelege acest lucru, ei au analizat locurile în care se găsește specia și au constatat că aproape două treimi sunt în medii reci. Se pare că în Irak, planta a prosperat în solul bogat în azot de pe malurile râurilor.

În plus, oamenii de știință au fost surprinși de adaptarea rapidă a plantei la clima caldă. Dacă unele plante au nevoie de sute de ani ca să-i schimbe locul, datura a evoluat mut mai rapid.

Adaptarea sa rapidă în Irak a fost ajutată de declinul activității agricole în perioadele de război, au stabilit specialiștii. Terenul fertil abandonat din cauza luptelor a devenit mediul propice pentru planta otrăvitoare.

Autoritățile irakiene au lansat o campanie de combatere a plantei, prin control biologic, pulverizare cu pesticide și informare publică totuși, experții sunt pesimiști și cred că planta are potențialul de a se extinde din punct de vedere teritorial.

Categorii: MediaFax.ro

Pîslaru, despre reforma salarizării: „Sunt pe post de țap ispășitor”, în timp ce legea stârnește proteste în sistemul public

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 20:21

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat joi că este asaltat cu critici pentru proiectul legii salarizării unitare, pe care spune că nu el l-a elaborat, ci l-a preluat în forma existentă.

Aceste fapte, spune ministrul, au generat tensiuni și proteste în mai multe domenii din sectorul public.

Întrebat de ce nu au fost consultate sindicatele înainte de publicarea proiectului, ministrul a spus că documentul a fost preluat din mandatul anterior și a fost pus în dezbatere în forma existentă, urmând să fie corectat ulterior.

„Sunt într-adevăr pe post de țap ispășitor pentru toate lucrurile care n-au fost făcute fie la timp, fie au fost făcute fără să existe niște consultări robuste cu toate familiile ocupaționale”, a spus Dragoș Pîslaru.

Proteste în mai multe sectoare după publicarea proiectului

Proiectul de lege al salarizării unitare, prezentat luni de Ministerul Muncii, a declanșat reacții puternice în sistemul public.

Asistenții medicali au protestat, au existat mișcări de nemulțumire la ANAF și Trezorerie, profesorii au amenințat cu boicotarea examenelor naționale, angajații din vămi au anunțat greve, în timp ce grefierii au spus că ar putea bloca activitatea în instanțe și parchete.

În paralel, Ministerul Muncii a început discuții cu sindicatele și reprezentanții diferitelor categorii profesionale pentru a ajusta forma proiectului. După întâlniri cu reprezentanți din educație și Apărare, ministrul a admis că există probleme în document.

El a precizat că proiectul nu este final și că au fost identificate „mai multe lacune”.

„Este foarte simplu. Eu legea am preluat-o ca atare. Deci am avut trei săptămâni la dispoziție cu o lege pregătită în trecut și trebuie să îi întrebați pe cei care au pregătit-o de ce are lacunele respective. E un lucru foarte simplu”, a explicat ministrul.

„Ofer o șansă acestei legi”

Dragoș Pîslaru a declarat că rolul său este să corecteze proiectul și să îl aducă într-o formă funcțională, în limita bugetului.

„În acest moment pe mine nu mă mai interesează atât de mult trecutul. Sunt într-adevăr pe post de țap ispășitor pentru toate lucrurile care n-au fost făcute fie la timp, fie au fost făcute fără să existe niște consultări robuste cu toate familiile ocupaționale. Asta fac eu acum. Ofer o șansă acestei legi, acestei reforme, ca să poată deveni o reformă bună și în care să putem atinge cât mai multe dintre lucrurile care sunt importante pentru sectorul public fără să afectăm restul societății, adică să ne încadrăm în bugetul pe care îl avem”, a spus acesta.

Ministrul a mai precizat că în educație este prevăzută cea mai mare alocare din fondul de salarii, de 1,75 miliarde de lei, și că modificările vor fi făcute în urma dialogului cu sindicatele.

„Discuțiile sunt în direcția bună. Nu e un proiect de lege care să fi fost perfect, am constatat mai multe lacune, sper cu Ministerul Educației și sindicatele să le putem corecta. Sunt lucruri care țin de elemente specifice și lucruri care țin de grilă, reașezarea grilei, de echivalența între gradația de merit și prima de performanță, de sporurile rămase, cum se aplică și în ce fel putem să le luăm în calcul. Cred că a fost o direcție bună, nimic nu e agreat până când totul este agreat, așa este un principiu de negociere. Nimeni nu e bucuros pe nicio parte, dar acesta e un semn bun”, a adăugat Pîslaru.

Critici și calendarul reformei

Proiectul de lege, aflat în transparență decizională, prevede intrarea în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din sectorul bugetar ar urma să fie de 1 la 8, iar valoarea de referință pentru 2027 este stabilită la 4.100 de lei.

Actul normativ trebuie adoptat până la finalul sesiunii parlamentare pentru a respecta termenul din Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevede 1 iulie 2026.

Economiștii critică însă forma actuală, susținând că aceasta ar favoriza în continuare categoriile deja avantajate din sistemul public.

În prezent, grila de salarizare prezentată include următoarele valori brute: președintele României – 32.800 lei, prim-ministrul – 30.750 lei, ministru – 26.650 lei, parlamentar – 24.600 lei, șeful Armatei – 20.500 lei, soldat – 4.674 lei și sergent – 5.860 lei.

De asemenea, liderii fostei coaliții de guvernare, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, s-au angajat ca în noua lege cheltuielile totale cu salariile din sectorul public să nu depășească nivelul din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei.

Categorii: MediaFax.ro

Andrew Tate, acuzat în România de incitare la ură împotriva femeilor. DIICOT extinde ancheta penală

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 19:21

Andrew Tate și fratele său, Tristan Tate, sunt anchetați în România încă din decembrie 2022 într-un dosar care include acuzații de trafic de persoane, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.

Cei doi neagă toate acuzațiile.

DIICOT: Mesaje online considerate discriminatorii

Potrivit procurorilor, noua acuzație vizează mai multe discursuri publice și apariții online promovate de Andrew Tate pe rețelele sociale în perioada 2021–2024, considerate de anchetatori drept mesaje care instigă la ură și discriminare împotriva femeilor.

„DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de incitare continuată la ură sau discriminare”, au transmis procurorii.

Reacția lui Andrew Tate: „Ne vedem în instanță”

Reacția lui Andrew Tate a venit rapid pe platforma X, unde acesta a susținut că este vizat pentru „glume” făcute în cadrul podcasturilor sale.

„DIICOT încearcă să mă acuze pentru crime de exprimare legate de glumele făcute în podcasturile mele. Un cetățean american inculpat pentru discurs. Ne vedem în instanță”, a scris Tate.

Dosare și în România, și în Marea Britanie

Frații Tate și alte patru persoane sunt investigate într-un dosar amplu care include suspiciuni de trafic de minori și acte sexuale cu minori. Inițial reținuți și ulterior plasați în arest la domiciliu, aceștia se află acum sub măsuri judiciare mai blânde. În aprilie, o instanță din România a ridicat toate măsurile preventive împotriva lor.

În paralel, autoritățile britanice au emis mandate de arestare pe numele fraților Tate. Andrew Tate este vizat în Marea Britanie de 10 capete de acuzare, inclusiv viol, trafic de persoane și exploatarea prostituției, potrivit Crown Prosecution Service.

O figură controversată în online

Andrew Tate, care s-a autointitulat în repetate rânduri „misogin”, a devenit una dintre cele mai controversate figuri online, promovând un stil de viață ultra-masculin criticat de organizații și activiști pentru mesajele considerate degradante la adresa femeilor.

Categorii: MediaFax.ro

Средний курс юаня со сроком расчетов "завтра" по итогам торгов составил 10,4462 руб.

Finmarket.ru - 28 Mai, 2026 - 19:15
28 мая. FINMARKET.RU - Средневзвешенный курс юаня со сроком расчетов "завтра" по итогам торгов Московской биржи понизился на 1,43 коп. и составил 10,4462 руб.
Categorii: Finmarket.ru

Guvernul a analizat stadiul proiectelor nucleare de la Cernavodă împreună cu AtkinsRealis Canada

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 18:50

Guvernul României a avut joi o întrevedere la Palatul Victoria cu reprezentanții companiei AtkinsRealis Canada, în cadrul căreia au fost discutate proiectele majore de la Centrala Nucleară Cernavodă, respectiv retehnologizarea Unității 1 și pregătirea reactoarelor 3 și 4.

Potrivit unui comunicat de presă, întâlnirea a vizat stadiul investițiilor și pașii pentru implementarea acestora. Guvernul a transmis că proiectul Unității 1 se desfășoară conform calendarului stabilit, iar partea canadiană a confirmat acest aspect.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții companiei au vorbit despre cât contează investiția pentru România. Ei au spus că aceasta va contribui la securitatea energetică și la reducerea emisiilor de carbon.

În comunicat se arată că proiectul este considerat unul strategic, cu un mare impact pe termen lung asupra producției de energie curată.

În același timp, a fost analizat și stadiul pregătirii pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Ministerul Energiei a transmis deja prenotificarea către Comisia Europeană pentru accesarea ajutorului de stat, urmând ca notificarea oficială să fie depusă în perioada următoare.

Premierul interimar Ilie Bolojan a dat asigurări că toate instituțiile implicate vor colabora în folosul acestei investiții.

Acesta a declarat: „De multă vreme vorbim despre reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă la viitor. Vrem ca acest proiect să fie un succes și să vorbim despre el la timpul prezent”.

Guvernul a spus că proiectele de la Cernavodă sunt importante pentru securitatea energetică a țării și producția de energie în bandă.

Totodată, se menționează că România are o experiență de peste 40 de ani în domeniul energiei nucleare și ocupă poziții importante la nivel internațional în acest sector.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, alături de premierul Ilie Bolojan, șeful Cancelariei Prim-Ministrului Mihai Jurca, secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Bușoi, consilierul de stat Raul Gutin și secretarul general al Ministerului Energiei Sorin Elisei.

Categorii: MediaFax.ro

Șefii diplomației din România și India au discutat despre investiții în apărare, energia regenerabilă și oțel

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 18:33

Ministrul de Externe din România, Oana Țoiu, s-a întâlnit cu omologul indian în Cipru.

„Discuție excelentă cu omologul meu indian DrSJaishankar în marja Gymnich-ului din Cipru, a patra noastră întâlnire”, a scris Țoiu pe rețeaua e socializare.

Potrivit statisticilor oficiale, comerțul dintre România și India a ajuns la 1,2 miliarde de dolari în 2025, în creștere cu peste 20% față de 2024.

„După deblocarea Comisiei noastre Comune de Cooperare Economică, după o pauză de 8 ani, am dat un impuls real relației, iar investițiile se accelerează deja. Pregătim acum terenul astfel încât ambele economii ale noastre să profite la maximum de viitorul Acord de Liber Schimb UE-India, cu un potențial puternic în industria de apărare, energia regenerabilă, oțelul, industria auto, îngrășămintele și infrastructura portuară”, a transmis șefa diplomației din România.

De asemenea, cei doi au discutat despre evoluțiile din Orientul Mijlociu, despre securitatea energetică, despre conectivitatea și coridorul IMEC, precum și despre libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz.

Categorii: MediaFax.ro

Nicușor Dan a sesizat CCR. Legea care obligă copiii la consiliere psihologică, contestată dur

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 18:28

Șeful statului susține că actul normativ adoptat de Parlament conține prevederi care încalcă mai multe articole din Constituție și creează conflicte juridice majore.

Sesizarea vizează în principal modificările referitoare la participarea obligatorie a copiilor și părinților la programe de consiliere psihologică, introducerea unor sancțiuni penale pentru părinți sau reprezentanți legali și extinderea condițiilor pentru plasamentul minorilor în centre rezidențiale specializate.

Nicușor Dan contestă la CCR legea privind protecția copilului și critică sancțiunile penale pentru părinți

În documentul transmis CCR, președintele afirmă că legea creează o suprapunere neconstituțională între contravenții și infracțiuni. Mai exact, aceeași faptă – refuzul părinților de a participa la programe de consiliere psihologică – poate fi sancționată atât contravențional, cât și penal.

Administrația Prezidențială consideră că această situație încalcă principiul „ne bis in idem”, care interzice sancționarea de două ori pentru aceeași faptă. Totodată, sesizarea susține că legea nu respectă cerințele de claritate și previzibilitate impuse de Constituție și de jurisprudența Curții Constituționale.

Șeful statului atrage atenția și asupra faptului că legea introduce răspunderea penală pentru reprezentanți legali care, potrivit actualelor prevederi, nu au obligațiile stabilite explicit în lege.

Nicușor Dan contestă și eliminarea acordului parental

Un alt punct criticat este eliminarea acordului părinților pentru participarea copilului la consiliere psihologică.

Președintele susține că această modificare reprezintă o ingerință disproporționată în viața de familie și contravine drepturilor constituționale privind protecția familiei și interesul superior al copilului.

Potrivit sesizării, legea exclude familia din procesul decizional referitor la copil fără o justificare individualizată și fără respectarea principiului proporționalității. Sunt invocate inclusiv prevederi din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO.

Măsurile pentru minorii care nu răspund penal

Președintele critică și noile prevederi privind plasamentul copiilor care au săvârșit fapte cu violență, dar care nu răspund penal. Sesizarea arată că noțiunea de „faptă cu violență” este vag definită și poate permite măsuri excesive împotriva unor minori implicați în incidente minore.

În plus, Administrația Prezidențială susține că legea reintroduce, indirect, măsuri cu caracter sancționator pentru copiii care nu răspund penal, deși Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispoziții similare încă din 1999.

Curtea Constituțională urmează să analizeze sesizarea depusă de președintele Nicușor Dan și să decidă dacă legea poate fi promulgată sau trebuie retrimisă Parlamentului pentru modificări.

Categorii: MediaFax.ro

Carmistin The Food Company accelerează investițiile în nutriția animală și vizează o capacitate de producție de 1 milion tone furaje până în 2030

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 18:20

Carmistin The Food Company continuă dezvoltarea segmentului de nutriție animală, printr-o nouă etapă de investiții în extinderea și modernizarea fabricilor de furaje, cu obiectivul de a atinge o capacitate anuală de producție de 1 milion tone până în 2030, de la 735.000 tone, cât produce în prezent.

Strategia vine în continuarea achiziției diviziei de nutriție animală din România a companiei Cargill și reflectă direcția de dezvoltare a Grupului Carmistin de a susține competitivitatea zootehniei locale, prin tehnologii moderne, eficiență operațională și produse de nutriție adaptate nevoilor fermierilor locali.

Unul dintre proiectele importante de investiții ale Carmistin pentru următorii ani este construirea celei mai mari fabrici de furaje din România, proiectată la o capacitate de producție de 85 to/h.

Prin cele șase fabrici de nutrețuri combinate pe care le operează în prezent, dintre care una excluisv BIO, Grupul Carmistin urmărește modernizarea infrastructurii de producție și consolidarea standardelor de calitate, siguranță alimentară și trasabilitate.

„Planurile de investiții vor fi adaptate nevoilor fiecărei fabrici și vor include soluții tehnologice de top pentru instalarea de echipamente moderne, în scopul creșterii performanței și calității produselor, concomitent cu implementarea unor soluții cu impact redus asupra mediului. Nutriția influențează direct performanța și bunăstarea animalelor și, în final, calitatea produselor pe care le consumăm. Înțelegerea acestei etape din lanțul nostru integrat de producție alimente este foarte importantă pentru echipa Carmistin, fiindcă reflectă preocuparea noastră pentru responsabilitate și inovație în industria în care activăm.”, a declarat Cristina Popa, director general adjunct Carmistin The Food Company.

Portofoliul de nutriție animală al Carmistin include brandurile La Provincia și PRIMO, recent lansat pe piață. Acesta reunește peste 150 produse dedicate principalelor specii și etapelor de creștere, de la păsări de curte și suine, la bovine, ovine și iepuri.

Produsele sunt distribuite la nivel național printr-o rețea extinsă de parteneri și puncte de vânzare.

Despre Carmistin The Food Company

În urma investițiilor din ultimii ani, Carmistin The Food Company, cu brandul La Provincia pe piața locală, a devenit, în 2025, noul lider național în sectorul avicol, dar și în producția de furaje– cu o capacitate anuală de peste 735.000 de tone, inclusiv BIO.

Grupul reunește peste 50 companii active în producția de carne de pasăre și ouă, cultivarea cerealelor, precum și creșterea porcilor și bovinelor. Cu capital 100% românesc și peste două decenii de experiență, Carmistin a implementat un model de business complet integrat, care acoperă întreg lanțul de producție.

Dezvoltarea segmentului de furaje face parte din strategia companiei de a-și consolida poziția în industria alimentară, atât în plan intern, cât și extern și de a deveni un furnizor de hrană pentru întreaga Europă.

Categorii: MediaFax.ro

Un fermier și-a îmbrăcat oile în armură pentru a alunga lupii. Invenția i-a deranjat pe oameni

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 18:18

Un fermier și un inventator austrieci au ajuns în mijlocul unui scandal din cauza unui costum de protecție neobișnuit pentru oi, potrivit publicației Wochenblatt.

Inventatorul a realizat un costum cu țepi metalici care are rolul să apere oile în fața atacurilor lupilor. Bărbatul, în vârstă de 72 de ani, susține că a lucrat ani de zile la dezvoltarea costumului protector.

Dispozitivul acoperă mare parte din corpul oilor și este prevăzut cu țepi orientați spre exterior, concepuți pentru a împiedica lupii să provoace răni fatale în timpul atacurilor. El spune că a început să lucreze la costum după ce numărul lupilor a crescut foarte mult în regiunea în care locuiește.

Fermierul și inventatorul au provocat un imens scandal

Invenția, prezentată drept o soluție pentru coexistența dintre crescătorii de animale și prădătorii sălbatici, a atras atenția autorităților și a organizațiilor pentru protecția animalelor. O sesizare anonimă a semnalat faptul că o oaie a fost „plasată într-o plasă de sârmă ghimpată pentru a nu fi mâncată de lupul cel rău”.

Ulterior, a izbucnit un întreg scandal, iar împotriva fermierului și a inventatorului au fost depuse plângeri. Ei sunt acuzați de încălcarea legislației privind bunăstarea animalelor și a prevederilor referitoare la creșterea animalelor.

O organizație pentru protecția animalelor a cerut verificarea efectelor pe care costumul le are asupra oilor și a cerut interzicerea utilizării acestuia. Mai mulți experți au respins argumentele inventatorului susținând că prin purtarea costumului se poate provoca suferință inutilă oilor.

Cazul a reaprins dezbaterea din Austria privind metodele de protejare a turmelor și echilibrul dintre conservarea faunei sălbatice și interesele crescătorilor de animale.

Categorii: MediaFax.ro

Analiză Storia: Cât au ajuns să coste apartamentele în luna mai în București și în alte orașe din țară

MediaFax.ro - 28 Mai, 2026 - 18:16

În luna mai 2026, diferențele dintre apartamentele vechi și cele noi variază semnificativ de la un oraș la altul, de la -9% în Oradea, până la +26% în București. În Capitală, locuințele vechi sunt cu 520 euro/mp mai scumpe decât cele noi (2.535 euro/mp vs. 2.015 euro/mp), iar diferențe similare, de 149 euro/mp, se regăsesc și în Iași (2.034 euro/mp vs. 1.885 euro/mp). În același timp, în orașe precum Oradea și Timișoara, apartamentele noi depășesc prețurile celor vechi, cu diferențe de 183 euro/mp, respectiv 105 euro/mp, conform prețurilor medii solicitate pentru apartamentele cu 1-3 camere, în anunțurile publicate pe Storia – cea mai vizitată platformă imobiliară din România.

Pe segmentul apartamentelor noi, cele mai mari creșteri procentuale ale prețurilor, de la un an la altul, s-au înregistrat în Constanța, Timișoara și Craiova (12%). Pentru apartamentele vechi, creșterile anuale cele mai ridicate au fost de 15% în Craiova, 14% în București și 12% în Timișoara. Față de luna precedentă, prețurile au rămas în mare parte stabile, atât la locuințele noi, cât și la cele vechi.

Citeşte comunicatul integral AICI

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator