Cu puțină ingeniozitate, acest om a eliminat dependența casei sale de rețeaua electrică, scrie El Economista.
Casele moderne sunt din ce în ce mai dependente de sursele de energie. Asta pentru că sunt pline de aparate și dispozitive care au devenit esențiale în viața de zi cu zi. Una dintre implicațiile cele mai clare este că facturile la energie electrică au crescut semnificativ în ultimii ani.
Peste 1.000 de baterii reciclate pentru alimentarea caseiGlubux și-a echipat casa cu peste 1.000 de baterii reciclate de la laptopuri. Acestea funcționează ca acumulatori de energie pentru panourile sale solare. Totul a început într-un mod mai simplu, dintr-un șopron lipit de casa sa, unde a instalat un set de panouri fotovoltaice și o baterie.
Văzând că acest sistem era eficient, a început să adune baterii uzate aruncate, pentru a îmbunătăți capacitatea de stocare. A depășit deja 1.000 de baterii care sunt acum conectate la 24 de panouri solare instalate pe acoperișul casei sale.
Sistemul său, botezat Glubux’s Powerball, satisface cererea de energie electrică a întregii sale case.
Aproape 5.000 de euro economisiți în opt aniÎn ceea ce privește economiile, calculele arată că, în acești opt ani, Glubux a economisit aproape 5.000 de euro din facturile de energie electrică. Cheltuiala anuală pentru factura de energie electrică a unei gospodării medii din Spania este de puțin peste 600 de euro. Prin utilizarea bateriilor uzate ca acumulatori de energie, a redus și cheltuielile în acest sens.
Instrucțiuni publice pentru replicarea sistemuluiDeși nu este ușor să se reproducă acest sistem sau, în funcție de locul în care locuiește cineva, să se instaleze o astfel de configurație, Glubux a împărtășit instrucțiunile pe forumul propriu, astfel încât alții să poată reproduce sistemul.
În ultimii ani, utilizatorul a împărtășit sfaturi și a răspuns la întrebările altor persoane interesate să își alimenteze casele cu energie solară și baterii reciclate, eliminând dependența de rețeaua electrică tradițională.
Indicele principal al Bursei de la București, BET, a crescut joi cu 1,45%, într-o sesiune în care majoritatea acțiunilor mari listate au închis pe plus. Creșterea a fost susținută în special de sectorul bancar și de cel energetic.
Puține acțiuni pe minusCele mai bune evoluții le-au avut Banca Transilvania și Hidroelectrica, cu creșteri de peste 3%. Tot pe plus au închis Electrica, Fondul Proprietatea, Transelectrica, Digi Communications.
Pe minus au închis BRD, Romgaz și Premier Energy, însă scăderile au fost reduse, de sub 1%, și nu au schimbat direcția generală a pieței.
Energia și investițiile, pe plusPe aceeași direcție a evoluat și BET-TR, indicele care include și dividendele acordate investitorilor, care a crescut tot cu 1,45%.
BET-XT, indicele care cuprinde cele mai importante 30 de companii listate la BVB, a avansat cu 1,51%, confirmând creșterea pieței.
Un avans mai consistent a fost consemnat de BET-FI, indicele societăților de investiții, care a urcat cu 2,65%, semn al unui interes mai ridicat pentru acest segment al pieței. În același timp, BET-NG, indicele companiilor din energie, a crescut cu 1,14%, reflectând evoluțiile bune din acest sector.
Creșteri și în sectorul financiarȘi alți indici ai Bursei de la București au închis pe verde. BET-EF, indicele care urmărește companiile din sectorul financiar, a crescut cu 1,41%, BET-BK, indicele sectorului bancar, a avansat cu 1,38%, iar ROTX, indicele regional care include și Bursa de la București, a urcat cu 1,48%.
Evoluții diferite pe piața AeROPe piața AeRO, destinată companiilor mai mici și aflate în dezvoltare, evoluțiile au fost mai volatile, cu fluctuații vizibile ale prețurilor. Indicele BETAeRO a crescut cu 1,05%, dar variațiile au fost mai puternice de la o companie la alta.
Avansuri de până la 9%Mai multe acțiuni au înregistrat creșteri semnificative, de peste 5–9%, într-o singură zi. Printre cele mai mari avansuri s-au aflat Foraj Sonde, care a urcat cu aproape 10%, și Unirea Shopping Center, cu o creștere de peste 8%. Evoluții semnificative au fost înregistrate și de SIPEX, MAM Bricolaj, Norofert și Agroserv Măriuța, care au închis ședința cu aprecieri de câteva procente.
La polul opus, unele titluri au înregistrat scăderi vizibile. Firebyte Games a pierdut peste 7%, Bucur a scăzut cu aproximativ 5%, iar Comvex a închis pe minus, cu o corecție de aproape 3%.
Aceste evoluții diferite reflectă specificul pieței AeRO, unde volumele mai mici pot duce la variații ample de preț de la o zi la alta.
Per ansamblu, sesiunea de tranzacționare s-a încheiat pozitiv, cu creșteri susținute și fără mișcări bruște în piață.
Procurorii federali acuză 20 de bărbați de presupusă conspirație la trucarea meciurilor de baschet universitar, conform New York Times. Acuzațiile au fost prezentate joi. Potrivit procurorilor federali, în schemă au fost implicați fostul jucător LSU și NBA, Antonio Blakeney, și doi bărbați puși deja sub acuzare pentru presupusul lor rol într-o schemă de pariuri sportive în NBA.
În total, schema a inclus 39 de jucători de baschet universitar din 17 echipe. Procurorii au stabilit că operațiunea a început în 2022, când Fairley și Hennen l-au recrutat pe Blakeney, care atunci juca în China, pentru a truca meciuri din ligă chineză.
Ulterior, cei trei ar fi lucrat împreună pentru a truca meciuri de baschet universitar din SUA în timpul sezoanelor 2023-24 și 2024-25, conform unui rechizitoriu al Biroului Procurorului SUA pentru Districtul Estic al Pennsylvaniei.
Ei au recrutat jucători universitari cu sume de bani cuprinse între 10.000 și 30.000 de dolari pentru fiecare meci. În schimb, capii rețelei pariau sute de mii de dolari pe diverse aspecte ale meciului trucat și câștigau sume uriașe. Procurorii au prezentat și lista cu numele sportivilor care ar fi fost implicați.
Donald Trump a prezentat joi, pe propria rețea de socializare, Truth Social, o statistică. Potrivit acesteia, valoarea amenzilor plătite în Uniunea Europeană de companiile de tehnologie americane este mai mare decât taxele plătite de companiile europene.
„Acest lucru este foarte nedrept pentru companiile noastre de tehnologie și pentru Statele Unite ale Americii”, este concluzia lui Donald Trump.
Statistica prezentată de Trump pe rețeaua de socializare arată că Uniunea Europeană adună din amenzile acordate companiilor americane din domeniul tehnologiei mai mult decât din toate taxele plătite de companiile europene din același sector. Cifrele publicate de Trump mai arată că „în 2024 UE a amendat companiile tehnologice americane cu 3,8 miliarde de dolari, în timp ce companiile europene din domeniul tehnologic au plătit doar 3,2 miliare de dolari sub formă de taxe”.
Din perspectiva North Bucharest Investments, aceste date susțin o realitate clară în nordul Capitalei: cererea din partea cumpărătorului final este activă și constantă, cu o orientare tot mai pronunțată către proprietăți aflate în fază de finalizare sau deja finalizate.
În debutul anului, se observă un interes crescut pentru apartamentele gata de mutare, pe fondul unei oferte limitate și al unei prudențe sporite față de proiectele aflate în stadii incipiente. Stocul de unități finalizate se diminuează vizibil, ceea ce generează presiune suplimentară asupra prețurilor pentru produsele corect poziționate și cu livrare imediată, în special în zona de nord a Bucureștiului.
Citeşte comunicatul integral AICI
Sprijinul pentru apartenența Estoniei la Uniunea Europeană a coborât la 73%, cel mai scăzut nivel din ultimii ani, potrivit ultimului sondaj comandat de Cancelaria Guvernului, citat de ERR News. În același timp, estonienii arată o încredere mai mare în președinte, guvern și Parlament.
În ultimii doi ani, susținerea pentru UE s-a situat între 73% și 80%. În 2022–2023, majoritatea covârșitoare a estonienilor era clar de partea Uniunii Europene.
Mai multă încredere în președinteÎn contrast cu scăderea sprijinului pentru UE, estonienii par mai împăcați cu propriul stat. Tot mai mulți spun că au încredere în guvern: de la 30% în septembrie la 37% în decembrie. O evoluție asemănătoare se vede și în Parlament, unde încrederea a crescut de la 29% la 36%.
Cea mai mare creștere se observă în cazul președintelui. Nivelul de încredere a urcat de la 65% la 70%, evoluție determinată în special de rezidenții non-estonieni. În rândul acestui grup, încrederea în șeful statului a crescut semnificativ, de la 44% în septembrie la 58% la finalul anului.
Armata și poliția, în topul încrederiiSprijinul pentru NATO se menține însă ridicat, la 77%, potrivit datelor sondajului, și relativ constant în ultimii doi ani. De asemenea, încrederea în Forțele de Apărare ale Estoniei, în poliție și în administrațiile locale rămâne ridicată: aproximativ trei sferturi dintre estonieni au încredere în armată, peste patru cincimi în poliție și aproape două treimi în autoritățile locale.
Sondajul, realizat în perioada 15–22 decembrie în rândul persoanelor de peste 15 ani, indică o schimbare de percepție într-un stat considerat până recent un susținător ferm al integrării europene.
Datele Libris din 2025 conturează o imagine clară asupra modului în care românii își calibrează alegerile culturale într-un context marcat de presiune constantă, incertitudine și o nevoie tot mai mare de stabilitate personală. Analiza comportamentului de lectură la nivelul anului trecut arată că volumele dedicate sănătății, relației dintre corp și emoții și gestionării stresului ajung, pentru prima dată, în zona de consum mainstream, reflectată direct în topul general al celor mai vândute cărți.
Faptul că mai multe titluri din sfera echilibrului corp-minte se regăsesc în primele poziții ale topului general, alături de literatură clasică și ficțiune consacrată, indică o schimbare de prioritate: lectura este folosită ca instrument de clarificare, reglare și decizie personală.
Citeşte comunicatul integral AICI
Se fac primele rezervări pentru hotelul care va fi amplasat pe Lună, potrivit The Sun. Pare un vis, dar o companie a anunțat că cei interesați pot face rezervări. Bineînțeles, rezervarea costă o avere. Cei care vor să se cazeze pe Lună vor plăti 1 milion de dolari pentru o cameră de hotel.
Galactic Resource Utilization Space (GRU) plănuiește să deschidă un hotel pentru turiștii spațiali. Primul model de hotel ar trebui să se deschidă în 2032 dacă totul merge conform planului.
Hotelul va fi construit pe Pământ și livrat pe Lună cu un modul de aselenizare de mari dimensiuni. Concret, va fi o structură gonflabilă care inițial va găzdui cel mult patru persoane pentru sejururi de mai multe zile.
„Conceput să funcționeze timp de 10 ani, hotelul va oferi priveliști ale peisajului lunar și ale Pământului, împreună cu experiențe preconizate, cum ar fi experiențe la suprafață, inclusiv plimbări și condus pe lună, golf și alte activități”, a transmis compania.
Rezervări pentru hotel și camere de luxCa să-și convingă clienții, compania a oferit imagini realizate pe computer cu o extindere de lux a viitorului hotel. Este vorba despre camere uimitoare, căptușite cu pereți capitonați, în care oaspeții pot sări la gravitația zero.
De asemenea, compania intenționează să extindă hotelul gonflabil cu ajutorul unor structuri realizate din material lunar. Acest lucru va permite extinderea capacității hotelului la zece oaspeți simultan. Un plan și mai îndrăzneț vizează amenajarea în zonă a unei rampe de lansare pentru călătoriile între Lună și Marte.
„Dacă vom reuși, miliarde de vieți omenești se vor naște pe Lună și pe Marte și vor putea experimenta frumusețea vieții lunare și marțiene”, a declarat fondatorul Skyler Chan.
Construcția hotelului va începe în 2029 dacă va primi aprobările necesare de la autoritățile de reglementare.
Aceasta nu este singura operațiune prin care se încearcă înființarea de baze permanente pe Lună. China și Rusia își planifică propria prezență pe termen lung pe Lună. Cele două țări doresc să construiască împreună o centrală electrică, ca parte a unui vast sit lunar de dimensiunile unui Disneyland. Planul lor este ca baza spațială să fie gata până în 2036.
Creșterea numărului de directori sportivi și tehnici a dus la o schimbare a balanței de putere, deși Southgate afirmă că „nu are nicio problemă cu această evoluție”, relatează BBC.
Comentariile lui Southgate vin în contextul în care Real Madrid, Manchester United și Chelsea s-au despărțit de antrenorii lor în primele două săptămâni ale anului.
Într-o postare pe rețeaua socială LinkedIn, Southgate a spus că, deși Xabi Alonso la Madrid, Ruben Amorim la United și Enzo Maresca la Chelsea au plecat din funcție în circumstanțe ușor diferite, „luptele de putere fie cu conducerea clubului, fie cu angajații sau jucătorii au fost, în cele din urmă, cauza principală a încheierii fiecărui mandat”.
Structurile moderne reduc controlul antrenorilor„Erodarea autorității unui manager a fost un proces gradual, de-a lungul multor ani”, a scris Southgate, care a dus Anglia la două finale de Campionat European și o semifinală de Cupă Mondială.
„Acest proces s-a accelerat odată cu introducerea pe scară largă a directorilor sportivi, tehnici sau de fotbal, care supraveghează acum strategia pe termen lung, raportează direct directorilor executivi sau patronilor (sau ambilor) și se află, din punct de vedere structural, deasupra antrenorului principal. Personal, nu am nicio problemă cu această evoluție. Strategia, cultura, planificarea și continuitatea sunt esențiale pentru succesul oricărei organizații – iar un club de fotbal nu este diferit”, a precizat Southgate.
El susține că astfel de structuri sunt acum necesare, deoarece un antrenor principal „nu are nici timpul și, în multe cazuri, nici expertiza” pentru a gestiona contracte complexe ale jucătorilor, pentru a superviza rețele globale de scouting sau pentru a conduce operațiuni sofisticate de analiză a datelor.
Și în timp ce unii fani cred că rolul de antrenor principal presupune un volum de muncă mai mic decât cel de manager, Southgate, în vârstă de 55 de ani, spune că „este exact invers”, din cauza „loturilor mai mari, staffurilor extinse, cerințelor analitice mult mai ridicate și obligațiilor media și comerciale tot mai numeroase”.
„Complexitatea gestionării jucătorilor din zilele noastre (mulți dintre ei fiind practic branduri individuale), alături de miza financiară pentru cluburi și de supravegherea constantă din partea presei tradiționale și a rețelelor sociale, creează un adevărat amestec exploziv de probleme și presiune”, a adăugat el.