O gafă amuzantă s-a petrecut sâmbătă seara la Parc des Princes după meciul Paris Saint Germain – Auxerre (2-0). Nicolas Sarkozy, prezent în tribune pentru ceremonia în onoarea lui Ousmane Dembélé, câștigătorul Balonului de Aur 2025, a confundat o jurnalistă cu mama fotbalistului.
Fostul președinte francez s-a apropiat de jurnalista Massiré Coréa de la France Télévisions, de origine senegaleză, și i-a spus:
„Puteți fi mândră de el. L-ați educat bine. Am văzut scena luni, eram cu el”.
Sarkozy credea că se adresează mamei lui Dembélé, scrie Le Parisien.
Jurnalista a zâmbit și a răspuns diplomatic, fără să-și dezvăluie identitatea: „Toți eram cu el”.
Scena s-a petrecut pe coridoarele stadionului, în prezența mai multor membri ai Paris Saint Geramain, care au asistat de la distanță la această neînțelegere amuzantă.
Sarkozy s-a îndepărtat apoi, lăsând în urmă jurnaliștii care au râs de situația creată.
Articolul Greșeală amuzantă a lui Sarkozy, care confundă o jurnalistă cu mama lui Dembélé apare prima dată în Mediafax.
Printre aceştia se numără colonelul general Alexander Chayko, cel mai înalt ofiţer rus din Ucraina la începutul invaziei, şi colonelul Azatbek Omurbekov, supranumit „Măcelarul din Bucha”.
Ancheta, realizată cu ajutorul avocaţilor şi anchetatorilor independenţi, este prima care prezintă dovezi împotriva tuturor soldaţilor de rang înalt implicaţi în atrocităţile comise între februarie-martie 2022.
Peste 80 de soldaţi aflaţi sub comanda acestor ofiţeri au fost deja identificaţi.
Forţele ruse au ocupat Bucea timp de 29 de zile, perioada în care au comis execuţii, torturi, violuri şi jafuri. După retragerea trupelor ruse, au fost găsite peste 500 de cadavre ale civililor, inclusiv peste 100 îngropate într-o groapă comună.
Organizaţiile pentru drepturile omului califică aceste acţiuni drept curăţare etnică şi crimă împotriva umanităţii.
Moscova neagă acuzaţiile şi susţine că atacul a fost înscenat.
Articolul 13 comandanţi ruşi identificaţi pentru crimele de război din Bucea apare prima dată în Mediafax.
Cutremurul s-a produs la ora 12:59 şi a fost urmat de o replică de 4,0.
Seismul a fost resimţit până la Istanbul, cel mai mare oraş al ţării, situat la aproximativ 100 de kilometri distanţă, conform AP.
Imaginile TV au surprins scene de panică în Kutahya, unde oamenii s-au adunat în pieţe şi parcuri după cutremur. Deşi sperietura a fost mare, autorităţile nu au raportat victime sau pagube majore.
Turcia este o zonă seismică, situată deasupra unor falii majore. În august, un cutremur de 6,1 în provincia vecină Balikesir a ucis o persoană şi a rănit zeci. Iar în 2023, devastatorul seism de 7,8 a ucis peste 53.000 de oameni în sud şi sud-est.
Articolul Cutremur cu magnitudinea de 5,4 în nord-vestul Turciei: Oamenii au fugit din case apare prima dată în Mediafax.
Ambasada din Bruxelles a Republicii Moldova a fost evacuată duminică, după o amenințare cu bomba. Misiunea diplomatică servește și secție de votare pentru moldovenii aflați în Belgia.
Alegătorii și oficialii au fost evacuați de urgență din sediul ambasadei, care e amplasat în centrul Bruxelles-ului, potrivit Politico.
Alertele de bombă s-au dovedit a fi false.
Mii de moldoveni care se află în Capitala belgiană și-au exprimat votul pe parcursul zilei.
Oficiali interpelați de publicația citată au comentat: „Acestea sunt aceleași tactici despre care am avertizat – suprimarea votului”.
Procesul de votare a fost reluat după ce poliția a dat undă verde.
Despre aceste tentative de intimidare s-a vorbit în repetate rânduri în spațiul public moldovean și nu numai. Maia Sandu a avertizat personal că Rusia va încerca să influențeze rezultatul alegerilor și să deraieze eforturile țării de aderare la UE.
Rezultatele preliminare ale votului critic sunt așteptate duminică mai târziu. Oficialii au tras în repetate rânduri semnale de alarmă cu privire la o campanie de dezinformare la scară largă și la încercările de mituire a alegătorilor, după ce aceleași tactici au fost folosite împotriva lui Sandu la alegerile prezidențiale de anul trecut.
La alegerile prezidențiale de anul trecut, din 3 noiembrie, au fost semnalate 14 alerte false cu bombă, în mai multe secții de votare din Bologna, Milano, Paris, București, Northampton, Minsk, etc…
Secția din Liverpool a trebuit să fie relocată în Manchester din cauza că nu s-a putut garanta securitatea.
Articolul Alertă cu bombă la ambasada din Bruxelles a Republicii Moldova / Misiunea diplomatică a fost evacuată în totalitate apare prima dată în Mediafax.
Polițiștii din Secția tehnico-explozivă au intervenit duminică în mai multe locații din Zona de Securitate din Republica Moldova, după ce au primit amenințări cu bombă prin apeluri telefonice robotizate.
Serviciile de securitate au acționat conform protocoalelor și verifică toate locațiile sesizate pentru a asigura siguranța cetățenilor.
Operațiunile de verificare sunt în desfășurare.
Poliția suspectează că aceste apeluri fac parte dintr-o campanie orchestrată pentru a submina procesul electoral și a descuraja moldovenii să meargă la vot.
Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să nu se lase intimidați și să consulte doar sursele oficiale de informare.
Articolul Alertă cu bombă în ziua alegerilor din Moldova: Apeluri robotizate au vizat mai multe locații apare prima dată în Mediafax.
„Conform situației până la ora 16:00, în străinătate, la acest moment a fost închisă secția de votare în Japonia, Tokyo, iar cu puțin timp în urmă și-a încheiat activitatea și secția de votare din China. Celelalte secții își continuă activitatea”, a transmis Ministerul de Externe.
În același timp, autoritățile au confirmat că toate secțiile de votare deschise pe coasta estică a Americii de Nord au fost deschise fără impedimente, iar procesul electoral decurge în condiții normale.
„Salutăm mobilizarea fără precedent a moldovenilor în străinătate, mai ales că unii depun eforturi impresionante ca să-și exercite dreptul la vot”, a subliniat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.
Potrivit datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală, până la ora 16:00, peste 170.000 de cetățeni moldoveni din afara țării au participat la vot.
Pentru alegerile parlamentare din 2025, autoritățile de la Chișinău au organizat 301 secții de votare peste hotare, dintre care patru sunt dedicate votului prin corespondență.
Articolul Alegeri parlamentare în Republica Moldova: Secțiile de votare din Japonia și China s-au închis. Peste 170.000 de moldoveni au votat în diaspora până la ora 16:00 apare prima dată în Mediafax.
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a descris situația de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași ca fiind un „haos mai mare, administrativ și procedural” decât a văzut vreodată.
Echipa sa a prelevat peste 40 de probe biologice.
Declarațiile la Antena 3 CNN vin după ce șase copii au murit în această unitate medicală.
Rogobete a anunțat că există indicii de posibile fapte penale, în special pentru neglijență în serviciu.
Ministerul a constatat că între 14-24 septembrie, spitalul nu a putut demonstra că a respectat protocoalele de limitare a infecțiilor.
Deși clădirea „arată foarte bine” și s-au făcut investiții în echipamente de ultimă generație la ATI, ministrul a identificat probleme grave de procedură.
Echipa sa a prelevat peste 40 de probe biologice pentru verificări suplimentare, iar ancheta va fi „completă și extinsă”.
Ministrul a găsit inclusiv asistente și infirmiere de la ATI cu unghii false, ceea ce este strict interzis în astfel de secții. La momentul vizitei, nu mai erau pacienți pozitivi la patogenul respectiv.
Articolul Ministrul Sănătății: „Haos total” la spitalul din Iași unde au murit șase copii apare prima dată în Mediafax.
Paris Saint-Germain, câștigătoarea Ligii Campionilor, va juca prima sa finală a Cupei Intercontinentale pe 17 decembrie la Doha, Qatar, a anunțat FIFA duminică.
Adversarul francezilor va fi stabilit cu doar patru zile înainte, în finala playoff-ului numit Challenger Cup.
Aceasta va opune clubul egiptean Pyramids, campionul Africii, câștigătorului meciului dintre Cruz Azul din Mexic, campionul Americii Centrale, și viitorul câștigător al Copa Libertadores.
Copa Libertadores se află în prezent în semifinale, cu două echipe braziliene în cursă. Palmeiras se va confrunta cu LDU Quito din Ecuador, iar Flamengo cu Racing din Argentina. Finala turneului sud-american va avea loc pe 29 noiembrie.
Cupa Intercontinentală a opus campioanele Europei și Americii de Sud între 1960 și 2004. În 2005 a fost redenumită Club World Cup pentru a include și alte campioane continentale, dar competiția a fost relansată anul trecut în noua formă, când Real Madrid a învins clubul mexican Pachuca.
Articolul Paris Saint Germain joacă finala Cupei Intercontinentale pe 17 decembrie la Doha apare prima dată în Mediafax.
Decizia vine în contextul unor incidente repetate cu drone neidentificate observate în apropierea unor situri militare strategice din Danemarca, inclusiv baza aeriană Karup – cea mai mare din țară. Interdicția zborurilor cu drone civile are ca scop prevenirea oricăror riscuri de securitate în perioada desfășurării summitului liderilor europeni.
Măsură de securitate înaintea summitului UEPotrivit ministerului, interdicția intră în vigoare de luni și este valabilă până vineri. Măsura este justificată de necesitatea menținerii unui nivel ridicat de securitate în timpul reuniunii de la Copenhaga, care va aduna șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană.
Autoritățile daneze au luat această decizie după ce, în ultimele nopți, mai multe drone neidentificate au fost raportate în zone sensibile din punct de vedere militar. În noaptea de sâmbătă spre duminică, drone au fost detectate deasupra unor obiective militare, în timp ce un incident similar a avut loc și în noaptea precedentă. Un alt eveniment suspect a avut loc pe 22 septembrie, când mai multe aeroporturi din Danemarca au fost închise temporar din cauza prezenței dronelor.
Interdicție de zbor drone civile și incidente militare în creștereForțele armate daneze au confirmat, printr-un comunicat, că au fost desfășurate mai multe mijloace de intervenție ca urmare a incidentelor cu drone. Cu toate acestea, armata nu a oferit detalii suplimentare despre natura acestor aparate sau despre eventualele măsuri luate.
Poliția a precizat că una sau două drone au fost observate în apropierea și deasupra bazei militare Karup, care joacă un rol central în apărarea națională a Danemarcei, fiind locul unde sunt staționate toate elicopterele armatei și unde funcționează școala de piloți.
Un semnal de alarmă privind securitatea europeanăAceastă serie de incidente pune presiune asupra autorităților daneze și ridică semne de întrebare privind posibile tentative de spionaj sau testare a reacțiilor sistemului de apărare. Interdicția temporară a zborurilor cu drone civile este una dintre cele mai stricte măsuri luate recent în Danemarca pe fondul unei amenințări percepute la nivel național.
Articolul Danemarca impune interdicție totală a zborurilor cu drone civile, pe fondul summitului UE de la Copenhaga apare prima dată în Mediafax.
Azzurri, antrenaţi de Ferdinando De Giorgi, au reuşit să repete performanţa din 2022, câştigând al cincilea titlu mondial din istoria ţării, după cele din 1990, 1994, 1998 şi 2022.
Doar Uniunea Sovietică are mai multe titluri mondiale la volei masculin, cu şase trofee.
Echipa italiană a reuşit această performanţă fără unul dintre jucătorii de bază, Daniele Lavia, exclus din lot din cauza unei accidentări grave la mână. În finală, Italia a fost condusă de Simone Giannelli la distribuţie şi Yuri Romanò ca jucător opus.
Mattia Bottolo a fost vedeta finalei, marcând cinci aşi doar în setul patru şi dominând cu serviciile sale. Alessandro Michieletto şi Roberto Russo au completat o prestaţie de echipă remarcabilă în faţa unei echipe bulgare antrenate de fostul selecţioner italian Gianlorenzo Blengini.
Pe parcursul turneului, Italia a învins Algeria, Ucraina, Argentina, Belgia şi Polonia în semifinală. De Giorgi devine al doilea antrenor din istorie care câştigă două Campionate Mondiale consecutive cu echipa naţională masculină.
Polonia a cucerit bronzul după victoria asupra Republicii Cehe. Succesul vine după ce echipa feminină de volei a Italiei a câştigat şi ea titlul mondial în septembrie în Thailanda.
Articolul Italia câştigă al doilea titlu mondial consecutiv la volei masculin apare prima dată în Mediafax.
Misiunea de observare Promo-LEX a înregistrat 254 de incidente confirmate din totalul de 344 de cazuri prelucrate la alegerile parlamentare din 28 septembrie din Republica Moldova.
Din cele 1290 de secții monitorizate, 431 nu sunt accesibile pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, iar 94 nu dispun de instrumente pentru persoanele cu dizabilități de vedere.
În 313 secții s-au semnalat situații de aglomerație între orele 9:30-12:30, inclusiv în 6 din cele 12 secții deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană și în 47 din 117 secții din străinătate.
Au fost raportate 85 de cazuri de încălcare a secretului votului, majoritatea constând în fotografierea buletinelor de vot.
În multe situații, alegătorii au șters fotografiile la cererea președinților secțiilor, iar în câteva cazuri a fost chemată poliția.
Cabine de vot a căror amplasare permitea vizualizarea opțiunii votantuluiDe asemenea, s-au constatat deficiențe în amplasarea cabinelor de vot care permiteau vizualizarea opțiunii alegătorului.
Observatorii au identificat 30 de cazuri de votare nejustificată în grup, când două sau mai multe persoane se aflau în aceeași cabină de vot.
Au fost semnalate și 22 de cazuri cu prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secțiilor sau în raza de 100 de metri.
S-au înregistrat 7 cazuri de transport organizat al alegătorilor și 3 situații de presupuse recompense materiale pentru vot. La secțiile din regiunea transnistreană, observatorii au remarcat sosirea organizată a alegătorilor cu autoturisme și microbuze.
Au fost raportate probleme cu sistemul SIAS Alegeri în 6 secții și deficiențe în listele electorale în 26 de cazuri, când alegătorii nu se regăseau în liste deși aveau domiciliul în zona respectivă.
Articolul Alegerile din Moldova: 254 de incidente confirmate până la ora 14:30 apare prima dată în Mediafax.
Raportările tot mai dese ale țărilor NATO privind prezența dronelor și a altor incursiuni în spațiile lor aeriene determină Polonia să decidă închiderea spațiului său aerian și dezorientarea avioanelor, relatează Politico.
Această țară închide temporar o parte din spațiul său aerian și trimite în misiune avioane de vânătoare, după un atac rusesc asupra Ucrainei, despre care președintele Zelensky a spus că a durat mai mult de 12 ore.
Sistemele de recnuoaștere radar poloneze au fost plasate la cel mai înalt nivel de alertă.
Spațiul aerian din sud-estul Poloniei a fost temporar închis„Forțele aeriene poloneze și aliate au încetat operațiunile în spațiul polonez aerian în urma încetării atacurilor aeriene rusești de rază lungă de acțiune împotriva Ucrainei. Vă mulțumim pentru sprijin”, a scris pe X Comandamentul Operațional al Forțelor Armate, de dimineață pe X.
Avioanele NATO au patrulat cerul până la încheierea asaltului.
„Suntem încântați să vă informăm că nu au fost observate încălcări ale spațiului aerian polonez”, a adăugat armata în mesaj.
Spațiul aerian din apropierea orașelor Lublin și Rzeszow (sud-estul Poloniei) a fost temporar închis.
Informații de contextÎnchiderile temporare ale spațiului aerian devin din ce în ce mai frecvente, pe măsură ce mai multe țări NATO raportează drone și alte activități.
Trei drone au fost doborâte în spațiul aerian al Poloniei la începutul acestei luni.
Danemarca a raportat noi drone deasupra siturilor sale de apărare vineri și sâmbătă, după ce valul de activitate a dronelor a închis temporar aeroporturi daneze importante.
În atacul rusesc de duminică dimineața au fost incluse 500 de drone de atac și peste 40 de rachete, inclusive drone ruso-iraniene Shahed, potrivit lui Zelenski.
Zeci de persoane au fost rănite în atacuri. Printre morți se numără și o fetiță de 12 ani, a spus acesta.
„Atacul masiv rusesc asupra Ucrainei a durat mai mult de 12 ore. Atacuri brutale, teroare deliberate și țintită împotriva orașelor obișnuite”, a spus Zelenski.
Peste 15 locații din capitală au fost avariate, inclusive clădiri rezidențiale cu mai multe etaje, „în special districtul Solomensky”, a declarant Timur Tkachenko, șeful amdinistrației militare de la Kiev într-o postare pe Telegram.
Lavrov: „Rusia nu are nicio intenție de a ataca UE sau NATO”Atacurile au avut loc la câteva ore după declarațiile lui Zelenski, potrivit cărora președintele rus nu se va opri în relația cu Ucraina.
„Putin nu va aștepta să termine războiul din Ucraina. Va deschide o altă direcție. Nimeni nu știe unde”, a spus Zelenski.
Pe de altă parte, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite că Rusia nu are nicio intenție de a ataca UE sau NATO, dar că va răspunde „decisive” la orice agresiune împotriva Rusiei.
Articolul Polonia își închide spațiul aerian temporar, în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei, care au durat mai mult de 12 ore apare prima dată în Mediafax.
Pe lângă București, cazuri au fost raportate și în orașele Roma și Genova (Italia), Bruxelles (Belgia), Asheville (SUA) și Alicante (Spania).
Reprezentanții MAE precizează că instituțiile statului au fost pregătite pentru acest scenariu, fiind stabilite proceduri clare și existând o cooperare strânsă cu partenerii internaționali, astfel încât procesul electoral să nu fie afectat.
Cetățenii sunt rugați să urmeze recomandările autorităților și să consulte doar informațiile oficiale, pentru a asigura desfășurarea unui vot corect și sigur.
De asemenea, camerele de supraveghere amplasate în secțiile de vot sunt funcționale și monitorizează instrumentele electorale, pentru ca acestea să rămână intacte până la reluarea votului.
Articolul Alerte cu bombă în București și alte cinci orașe, în contextul alegerilor din Republica Moldova apare prima dată în Mediafax.
Vietnam a închis aeroporturi și a început duminică evacuarea a mii de persoane din zonele potențial afectate, pe măsură ce taifunul Bualoi, intensificat, se apropie de țară. Fenomenul a provocat deja cel puțin 10 decese și inundații extinse în Filipine.
Taifunul, cu viteze ale vântului de până la 133 km/h (83 mph), este așteptat să atingă țărmul central al Vietnamului în cursul zilei de duminică, mai devreme decât estimările anterioare, din cauza vitezei mari de deplasare.
Agenția națională de meteorologie a avertizat că Bualoi este o furtună rapidă, cu intensitate puternică și arie largă de impact, capabilă să declanșeze simultan mai multe dezastre naturale: vânt puternic, precipitații abundente, inundații, viituri rapide, alunecări de teren și creșteri ale nivelului apelor de coastă.
În provincia centrală Ha Tinh, autoritățile au început evacuarea a peste 15.000 de persoane, iar mii de militari sunt pregătiți să intervină. Vietnam a suspendat operațiunile la patru aeroporturi de coastă, inclusiv aeroportul internațional Danang, și a ajustat orele de plecare pentru mai multe zboruri.
Guvernul a raportat deja inundații în Hue și Quang Tri din cauza ploilor abundente. Cu o coastă lungă la Marea Chinei de Sud, Vietnamul este frecvent afectat de taifunuri care pot fi extrem de periculoase. Anul trecut, taifunul Yagi a provocat aproximativ 300 de decese și daune materiale de 3,3 miliarde de dolari.
Articolul Vietnam evacuează mii de persoane și închide aeroporturi pe măsură ce taifunul Bualoi se apropie apare prima dată în Mediafax.
Până la ora raportării, 15.706 persoane și-au exprimat votul în secțiile din România, la alegerile parlamentare din Republica Moldova, conform datelor comunicate de Comisia Electorală Centrală.
Dintre aceștia, 8.556 sunt femei (54,48%), iar 7.150 sunt bărbați (45,52%). Cei mai mulți sunt în categoria 26-35 de ani (27.4%).
În total, 904.492 de persoane și-au exercitat dreptul de vot la alegerile din țara vecină, ceea ce reprezintă 31,27% din totalul alegătorilor înscriși.
Distribuția pe sexe arată o ușoară predominanță a femeilor, acestea reprezentând 53,34% din totalul votanților (482.421), în timp ce bărbații au reprezentat 46,66% (422.071).
Participarea diferă semnificativ în funcție de vârstă:
Tinerii între 18 și 35 de ani au cea mai scăzută prezență, de aproximativ 21% – 57.862 votanți între 18-25 ani și 101.313 între 26-35 ani.
Categoriile de vârstă 56-65 ani și 66-75 ani înregistrează cele mai ridicate rate de participare, 45,72% și respectiv 54,65%.
La categoria 76+ ani, prezența la vot este de 39,11%.
Vezi AICI evoluția prezenței de urne de la alegerile parlamentare din Republica Moldova.
Articolul Peste 15.700 de cetățeni au votat în România la alegerile din Republica Moldova, până la ora 14:00 apare prima dată în Mediafax.
„Au fost mobilizate mai multe mijloace de apărare”, a indicat un comunicat, citat de AFP, fără a oferi mai multe detalii despre incidente sau despre reacția militară. Mass-media daneză precizează că niciun aeroport nu a fost închis în noaptea de sâmbătă spre duminică.
De la 22 septembrie, prezența misterioasă a dronelor în Danemarca și Norvegia a dus deja la închiderea mai multor aeroporturi, iar Copenhaga a sugerat o posibilă implicare a Rusiei. Vineri, drone neidentificate au fost observate deasupra bazei militare Karup, cea mai mare din țară, care găzduiește elicopterele forțelor armate, supravegherea spațiului aerian și școala de pilotaj.
Ca răspuns la aceste incursiuni, NATO și-a întărit supravegherea în Marea Baltică, desfășurând platforme de informații și supraveghere, precum și o fregată de apărare aeriană la vest de Rusia. Totodată, Copenhaga va găzdui miercuri și joi un summit al Uniunii Europene cu participarea șefilor de guvern.
Articolul Drone observate deasupra unor baze militare din Danemarca pentru a doua noapte consecutiv apare prima dată în Mediafax.
Ministerul Sănătății din Gaza a declarat duminică că peste 66.000 de palestinieni au fost uciși în războiul Israel-Hamas.
În raportul zilnic, autoritățile au precizat că bilanțul a ajuns la 66.005 decese, iar alte 168.162 persoane au fost rănite de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023, potrivit AP. În ultimele 24 de ore, 79 de decese au fost înregistrate în spitale.
Ofensiva militară israeliană continuă în Gaza, în timp ce prim-ministrul Benjamin Netanyahu se află la Washington, unde urmează să se întâlnească luni cu președintele SUA, Donald Trump. Operațiunile Israelului au distrus vaste zone din Gaza, au strămutat aproximativ 90% din populație și au provocat o criză umanitară catastrofală, cu experți care avertizează că orașul Gaza se confruntă cu foamete.
Ministerul, parte a administrației conduse de Hamas, nu face diferența între civili și combatanți în statisticile sale, dar estimează că femeile și copiii reprezintă aproximativ jumătate dintre victime. ONU și numeroși experți independenți consideră aceste cifre drept o evaluare credibilă a pierderilor.
Articolul Peste 66.000 de palestinieni uciși în războiul Israel-Hamas, anunță Ministerul Sănătății din Gaza apare prima dată în Mediafax.
Carlos Alcaraz, aflat pe primul loc în clasamentul mondial, continuă să impresioneze și s-a calificat în semifinalele turneului ATP 500 de la Tokyo, după ce l-a învins duminică pe americanul Brandon Nakashima (33 ATP), în două seturi, 6-2, 6-4, într-o oră și 20 de minute de joc.
Spaniolul îl va întâlni în semifinale pe Casper Ruud, care a trecut anterior de Aleksandar Vukic, cu 6-3, 6-2.
Alcaraz și Nakashima nu se mai întâlniseră din 2021, când ibericul câștigase într-un turneu Next Gen (4-3, 4-1, 4-3). De la început, Alcaraz a impus ritmul: a reușit break-ul în primul game și l-a confirmat imediat cu un as.
Mobil, agresiv și foarte sigur pe el, a dominat categoric primul set, cu două break-uri reușite din două ocazii și 18 lovituri câștigătoare față de doar două ale adversarului, adjudecându-și primul set în 32 de minute, 6-2.
În setul secund, Nakashima a încercat să reziste, salvând chiar trei mingi de set, însă Alcaraz a rămas calm și precis, câștigând 82% din punctele pe propriul serviciu și utilizându-și foarte eficient reverul pentru a obține break-ul decisiv.
Spaniolul a încheiat meciul cu 39 de lovituri câștigătoare, totalizând astfel 65 de victorii în 2025, egalând recordul său personal de succese într-un sezon.
De la finala de la Wimbledon, pierdută în fața lui Jannik Sinner pe 13 iulie, Alcaraz nu a mai cedat nicio partidă.
Articolul Carlos Alcaraz îl învinge pe Brandon Nakashima și ajunge în semifinalele turneului de la Tokyo apare prima dată în Mediafax.
Un atac aerian de amploare al Rusiei, desfășurat timp de peste 12 ore, a provocat moartea a cel puțin patru persoane și rănirea altor 40 în Ucraina.
Zelenski a spus că atacurile au provocat decese în Kiev, printre victime fiind o fetiță de 12 ani, forțele ruse lansând aproape 600 de drone și câteva zeci de rachete asupra a șapte regiuni, inclusiv lovituri care au avariat Institutul de Cardiologie, o brutărie, o fabrică de cauciucuri și blocuri de locuințe.
Lavrov anunță o nouă rundă de discuții cu SUAMinistrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că a convenit cu secretarul de stat american Marco Rubio organizarea unei a treia runde de negocieri, după întâlnirea avută pe 25 septembrie la ONU.
Washingtonul nu a confirmat încă informația, iar anunțul vine pe fondul schimbărilor bruște de poziție ale președintelui Donald Trump, care a spus recent că Rusia este un „tigru de hârtie” și că Ucraina poate să își recupereze teritoriile ocupate.
Maia Sandu, mesaj pentru moldoveni în ziua alegerilor: „Moldova este în pericol”Președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe cetățeni să voteze la alegerile parlamentare de astăzi, avertizând că viitorul european al țării este amenințat de „hoți și trădători” care ar putea readuce Moldova sub influența Moscovei.
Alegerile sunt considerate decisive pentru direcția țării, pro-europenii din PAS confruntându-se cu blocurile pro-ruse sprijinite din exterior, în timp ce UE și autoritățile moldovene au semnalat o campanie masivă de dezinformare și finanțări ilegale orchestrate de Kremlin.
Pierderile Rusiei în Ucraina depășesc un milion de soldațiStatul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei anunță că Rusia a pierdut aproximativ 1.108.510 militari de la începutul invaziei pe 24 februarie 2022, dintre care 1.110 doar în ultima zi.
Raportul arată și pierderi masive de tehnică militară, inclusiv peste 11.200 de tancuri, 23.000 de vehicule blindate, peste 63.000 de camioane și cisterne, mii de sisteme de artilerie și aproape 65.000 de drone.
Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei, cu bombardiere, rachete și droneRusia a lansat în noaptea de 28 septembrie un atac de amploare asupra Ucrainei, vizând în special Kievul și Zaporojie, cu bombardiere strategice, rachete și drone Shahed.
În capitală, un bloc de cinci etaje a fost distrus parțial, mai multe clădiri și infrastructuri civile au fost avariate, iar cel puțin cinci persoane au fost rănite.
Două partide pro-ruse, interzise înainte de alegerile din MoldovaComisia Electorală Centrală de la Chișinău a exclus din scrutinul parlamentar de astăzi partidele Moldova Mare și Inima Moldovei, după ce autoritățile au descoperit probe privind finanțare ilegală și legături cu rețeaua oligarhului fugar Ilan Șor.
Ambele formațiuni făceau parte din blocuri politice proruse care urmau să concureze cu partidul pro-european PAS al președintei Maia Sandu.
Decizia vine pe fondul unor anchete internaționale care au dezvăluit o campanie amplă de propagandă și ingerințe rusești în Moldova.
Ucraina pregătește acorduri majore de armament cu SUAPreședintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina lucrează la două mari înțelegeri cu Statele Unite, una pentru achiziția de arme americane în valoare de aproximativ 90 de miliarde de dolari și alta pentru exportul de drone produse în țară.
Președintele ucrainean a spus că detaliile vor fi puse la punct în această toamnă, când o delegație ucraineană va merge la Washington.
Zelenski a precizat că Ucraina va controla exportul de arme proprii pentru a-și putea completa urgent necesarul militar, în special în domeniul dronelor.
Articolul Războiul din Ucraina, ziua 1.313. Zelenski condamnă atacurile „josnice” ale Rusiei / Două partide pro-ruse, interzise din scrutinul din Moldova apare prima dată în Mediafax.
„După finalizarea perchezițiilor, peste 50 de persoane vor fi conduse la audieri, la sediul DIICOT – Structura Centrală, pentru luarea măsurilor legale”, au anunțat duminică, într-o conferință, reprezentanții Poliției Capitalei.
„Activitățile se desfășoară într-o cauză penală complexă, ce privește săvârșirea unor infracțiuni grave, precum constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, precum și fapte de corupție, respectiv luare și dare de mită și divulgarea de informații nepublice”, au mai precizat polițiștii.
Acțiunea este sprijinită de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, Serviciul Acțiuni Speciale și Jandarmerie.
Articolul 50 de persoane vizate într-un caz de trafic de droguri și corupție, în urma perchezițiilor DIICOT apare prima dată în Mediafax.