Piaţa de capital

Încotro au apucat-o preţurile şi ce se întâmplă cu leul moldovenesc?

În trimestrul doi al anului 2015, preţurile reglementate (gaz şi energie electrică) se vor majora ca urmare a deprecierii leului moldovenesc faţă de principalele valute de referinţă. Astfel, BNM a majorat în creştere până la 5,8% prognoza inflaţiei pentru anul curent cu 1,2 p.p. mai mult faţă de cât se estima anterior.

“Regulile de joc” pe piaţa valutară sunt supuse presiunilor din partea regulatorului, în opinia dealerilor

Regulile de joc pe piaţa valutară sunt supuse influenţei administrative din partea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), consideră participanţii pieţei.

BERD prognozează pentru 2015 oprirea creşterii economice în Moldova

Estimarea a fost inclusă în noua evaluare a perspectivelor economice regionale (Regional Economic Prospects), publicată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Experţii BERD menţionează că în Moldova, dar şi în Armenia, creşterea economică în 2015 se va opri. Există un risc major al recesiunii în aceste ţări pe fundalul contracţiei regionale şi a reducerii în 2015 a creşterii PIB în Rusia, care este unul din principalii parteneri comerciali şi finanicari, precum şi principala sursă a transferurilor băneşti.

Terapia de şoc sau Cum BNM prăbuşeşte leul moldovenesc

Banca Naţională a Moldovei a pierdut 664 mil. dolari SUA din rezerva valutară în anul 2014 pentru menţinerea leului moldovenesc, dar acest lucru nu se observă, în condiţiile în care doar săptămâna trecută moneda naţională s-a depreciat cu 5,5% faţă de dolarul american şi a atins nivelul de 16,76 lei. Cel mai interesant este că BNM ne asigură că situaţia este sub control, iar deprecierea este una sezonieră.

Unde e ascuns documentul Politicii bugetar-fiscale şi vamale pentru 2015?

Agenţii economici din R. Moldova vor începe anul în lipsa unui document de politică fiscală şi vamală. Mai mult decât atât, Ministerul Finanţelor a adus modificări suplimentare pe care, însă, nu le-a făcut publice. Paradoxal, dar nici Fiscul, care este executorul direct al politicilor trasate de ministerul respectiv, nu cunoaşte care sunt prevederile finale prezentate Guvernului spre aprobare.

Ce scumpiri ne aduce deprecierea leului moldovenesc?

De la începutul anului curent, deprecierea leului moldovenesc faţă de dolarul american a fost de peste aproape 16,90% ajungând la cotaţia de 15,39 lei pe 15 decembrie, iar faţă de moneda euro deprecierea a fost de 4,90% şi a atins nivelul de 19,17 lei. Experţii susţin că deprecierea leului moldovenesc faţă de principalele valute de referinţă va aduce scumpiri în cel mai apropiat timp.

Bloomberg a redus volatilitatea şi a sporit transparenţa pieţei valutare

Banca Naţională a implementat în primăvara anului trecut pe piaţa valutară sistemul Bloomberg. Reprezentanţii Băncii Centrale susţin că acest sistem oferă mai multe avantaje faţă de cel precedent de le Reuters, care era şi mai scump.

Prin decizia BNM de a transfera operaţiunile de schimb valutar în sistemul de tranzacţionare Bloomberg, s-a neglijat un şir întreg de riscuri

Vorbind despre Bloomberg, însuşi Michael Bloomberg a declarat că acesta este doar un sistem informaţional, creat pentru oamenii obişnuiţi, care pot avea acces la preţurile curente şi istorice aproape de pe toate pieţele bursiere şi extrabursiere din lume.

Rezervele valutare ale BNM s-au redus cu 176,8 mil. USD

Rezervele valutare ale BNM pentru săptămână precedentă de raportare s-au redus cu 7%, iar în total, de la începutul anului – cu 453,8 mil. USD şi au ajuns la nivelul anului 2012.

Recordurile valutare ale toamnei

Toamna s-a dovedit a fi fierbinte pentru Moldova şi nu doar din cauza alegerilor. Toamna anului 2014 a intrat în istorie cu noi recorduri: a fost stabilit cel mai mic curs al monedei naţionale faţă de dolarul SUA.

Pagini

Subscribe to Piaţa de capital