„Pare greu de crezut că un șervețel umed poate afecta o întreagă activitate, un întreg proces. Pare greu de crezut că un ambalaj atât de atrăgător pentru orice client, de obicei cu un chip de bebeluș zâmbitor și luminos pe cutie, poate crea o problemă majoră pentru comunitate, poate bloca utilaje sau pompe din Stația de Epurare.
Acest lucru se întâmplă mai des decât ne putem imagina. În ultimele zile, Stația de Epurare Brașov a fost asediată de un volum foarte mare de șervețele umede, care a afectat randamentul procesului. Curățarea grătarelor sau a pompelor nu se poate face decât manual, prin efortul colegilor noștri”, au transmmis reprezentanții Companiei de Apă Brașov.
Potrivit acestora, stațiile de epurare reprezintă componente esențiale ale unui ansamblu complex de instalații care contribuie la protejarea sănătății populației și a mediului, prin tratarea și curățarea apelor uzate.
Aceștia și-au propus ca, prin campaniile de conștientizare să schimbe un comportament „neadecvat, chiar nepotrivit”, dar și să motiveze populația să aibă mai multă grijă de mediul înconjurător, precum și să salveze sistemul de canalizare, pompele, instalațiile din cadrul unei stații de epurare, dar și să protejeze sănătatea publică.
„Dincolo de acest mesaj, este o atitudine de responsabilitate civică să nu considerăm toaleta sau chiuveta un coș de gunoi”, atrage atenția sursa citată.
Reprezentanții Companiei de Apă îi îndeamnă pe cetățeni să nu arunce în toaletă: șervețele umede sau hârtie igienică umedă, absorbante, ulei utilizat la gătit sau ambalaje de plastic sau scutece de unică folosință.
„Dacă fiecare din noi nu ar arunca șervețele umede în toaletă, stația de epurare nu ar arăta ca în pozele noastre”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Brașov.
Din punct de vedere tehnic, principala trăsătură care separă rasa Angus de restul bovinelor este capacitatea sa fiziologică de a depozita grăsime intramusculară. În limbajul de specialitate, acest fenomen se numește marmorare.
Spre deosebire de alte rase unde grăsimea se depune în straturi exterioare, la Angus aceasta se distribuie sub forma unor firișoare fine în interiorul țesutului muscular. În timpul procesului de gătire, această structură internă acționează ca un hidratant natural: grăsimea se topește, frăgezind fibra și oferind un profil gustativ intens, care nu necesită intervenții externe pentru a fi pus în valoare. Este, în esență, motivul pentru care un steak din carne de vita angus își păstrează suculența chiar și la temperaturi ridicate.
Creșterea pe pășune și profilul nutriționalDincolo de genetică, calitatea cărnii este dictată de sistemul de creștere. Rasa Angus este recunoscută pentru adaptabilitatea sa la viața în aer liber, ceea ce permite un regim de creștere extensiv, pe pășune. Acest detaliu, aparent simplu, are implicații directe asupra sănătății consumatorului.
Bovinele crescute liber, care se hrănesc predominant cu iarbă, produc o carne cu o densitate nutritivă superioară. Studiile indică o concentrație mai mare de acizi grași Omega-3 și de acid linoleic conjugat (CLA), alături de un nivel ridicat de antioxidanți și vitamine din complexul B. Lipsa stresului de confinament și mișcarea naturală a animalului contribuie, de asemenea, la un echilibru optim al pH-ului cărnii, factor esențial pentru frăgezime.
Maturarea – Procesul care desăvârșește texturaO altă componentă critică a „fenomenului Angus” este procesul de maturare. Spre deosebire de carnea proaspătă (care poate fi adesea rigidă imediat după sacrificare), carnea de vită de calitate trece printr-un proces de odihnă controlată.
Fie că vorbim despre maturarea umedă sau despre cea uscată (dry-aging), în această etapă enzimele naturale descompun fibrele musculare dure, transformând textura și concentrând aromele. Este un proces biochimic de precizie, care transformă carnea dintr-o simplă proteină într-o delicatesă cu note complexe, recunoscută de cunoscători pentru gustul său onest și profund.
O nouă cultură a consumuluiPopularitatea acestui tip de carne în România reflectă o schimbare în comportamentul de consum: trecerea de la cantitate la calitate. Consumatorul actual preferă să achiziționeze mai rar, dar să opteze pentru un produs a cărui origine este clară și a cărui procesare respectă standarde riguroase.
Cu toate acestea, Teheranul avertizează că un acord final nu este iminent, în contextul tensiunilor regionale și al presiunilor militare exercitate de Washington, scrie Reuters.
Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a declarat marți că cele două părți au discutat „serios” mai multe propuneri și au ajuns la o înțelegere generală asupra principiilor care vor sta la baza unui posibil acord.
Următoarea etapă a negocierilor nucleare va viza redactarea efectivă a textului, după un nou schimb de documente, urmând ca data unei a treia runde să fie stabilită ulterior.
Discuțiile de la Geneva au fost mediate de Oman, iar delegația americană a inclus reprezentanți de rang înalt, potrivit unor surse diplomatice. Casa Albă nu a comentat oficial întâlnirea.
În paralel cu negocierile nucleare, Statele Unite și-au consolidat prezența militară în Orientul Mijlociu. Președintele Donald Trump a declarat că este implicat „indirect” în discuții și a avertizat că lipsa unui acord ar putea avea consecințe grave pentru Iran. Declarațiile sale vin pe fondul trimiterii bombardierelor strategice B-2 și al unor operațiuni militare anterioare împotriva infrastructurii nucleare iraniene.
Reacția TeheranuluiLiderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a respins ferm ideea unei schimbări de regim impuse din exterior, afirmând că presiunile americane nu vor avea succes.
Totodată, Teheranul a reiterat că nu va negocia programul său de rachete și nu va renunța complet la îmbogățirea uraniului, condiționând orice compromis de ridicarea sancțiunilor internaționale.
Declarațiile mai temperate ale oficialilor iranieni au redus temerile privind o întrerupere majoră a traficului prin Strâmtoarea Hormuz, ceea ce a dus la scăderea prețului petrolului Brent cu peste 1%. Iranul a avertizat însă că poate restricționa tranzitul maritim dacă va fi atacat, un scenariu ce ar afecta aproximativ o cincime din fluxul global de petrol.
Succesul viitoarelor negocieri nucleare depinde, potrivit oficialilor iranieni, de realismul cererilor americane și de disponibilitatea Washingtonului de a elimina sancțiunile economice. Deși a fost deschisă o „fereastră de oportunitate”, un acord durabil rămâne incert.
Convocarea Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă a fost făcută din dispoziţia ministrului Diana Buzoianu, iar şedinţa a fost condusă de secretarul de stat Raul Pop, care a atras atenţia că urmează ore cu risc ridicat şi a cerut autorităţilor locale să rămână în alertă.
În cadrul şedinţei au fost dispuse monitorizarea permanentă a fenomenelor meteo şi hidrologice, precum şi evaluarea continuă a echivalentului de apă din stratul de zăpadă la nivelul fiecărui bazin hidrografic. Totodată, Administraţia Naţională „Apele Române” a primit sarcina de a supraveghea cursurile de apă şi de a menţine legătura cu Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, pentru intervenţii punctuale acolo unde este nevoie de deblocarea albiilor, asigurarea scurgerii şi funcţionarea prizelor de apă.
Atenţie sporită în zona de munte, pe fondul vacanţei de schiOficialii au subliniat că trebuie acordată o atenţie specială zonei montane, unde sunt aşteptate intensificări ale vântului şi viscol, în contextul în care mulţi elevi şi turişti se află în vacanţa de schi. „Îndemn populaţia să trateze aceste avertizări cu maximă seriozitate”, a transmis Raul Pop, precizând că prevenţia şi prudenţa sunt esenţiale în următoarele ore.
Cod portocaliu de ninsori în Bucureşti şi 12 judeţePotrivit informărilor meteorologice, vremea rămâne rece, cu minime preponderent negative la nivel naţional. De marţi seară, Bucureşti şi alte 12 judeţe din Muntenia şi Moldova intră sub Cod portocaliu de ninsoare abundentă, vânt puternic şi viscol, cu un strat de zăpadă ce poate ajunge local până la aproximativ 50 cm.
În paralel, pentru arii extinse din sud şi est – inclusiv sud-estul Olteniei, sudul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, dar şi zone montane – este în vigoare Cod galben pentru ninsori, precipitaţii însemnate cantitativ, vânt, viscol şi polei.
Cod galben de inundaţii pe mai multe râuri, până miercuri după-amiazăHidrologii au emis Cod galben de inundaţii până miercuri după-amiază pe râuri din judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Argeş, Constanţa şi Tulcea, unde sunt posibile inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri şi depăşiri ale cotelor de atenţie.
Autorităţile au discutat şi despre necesitatea informării continue a populaţiei, preluarea cazurilor medicale speciale şi monitorizarea situaţiei în condiţiile în care, în zilele următoare, topirea zăpezii poate contribui la creşterea nivelurilor unor cursuri de apă, iar formarea poleiului poate complica intervenţiile şi deplasarea în siguranţă.
„Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) condamnă ferm toate formele de violență îndreptate împotriva profesioniștilor din sănătate. Agresiunile fizice, amenințările și abuzul verbal nu sunt „parte din job”, ci un risc major de securitate și sănătate în muncă, cu impact direct asupra siguranței actului medical”, transmite sursa citată.
Într-un comunicat publicat, Federația „Solidaritatea Sanitară” îndeamnă unitățile sanitare să aplice normele de siguranță prevăzute în Anexa 11 a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de Sănătate, dar și pe medici să citească acest fragment, dar și să solicite respectarea normelor ori de câte ori este nevoie.
„Procedura este obligatorie pentru unitățile sanitare cărora li se aplică CCMS, ea stabilind măsuri clare de prevenție, raportare, sprijinirea victimelor și măsuri de securitate”, arată sursa citată.
Potrivit sursei citate, procedura precizează explicit că agresiunile fizice petrecute la locul de muncă, în timpul programului, împotriva angajaților din sănătate sunt considerate accidente de muncă și trebuie tratate ca atare, indicând totodată alte soluții de protecție.
Unitățile sanitare sunt îndemnate să centralizeze incidentele, dar și să elaboreze și să implementeze Planul de măsuri pentru protecția salariaților împotriva agresiunilor, dar și să coreleze achizițiile de pază sau protecție cu acest plan.
Federația „Solidaritatea Sanitară” le recomandă lucrătorilor în sănătate să ceară consemnarea incidentelor, să ceară sprijinul conducerii spitalului sau să ceară sprijinul organelor competente. Acestora li se recomandă să apeleze și la ajutorul sindicatului, pentru a se asigura că procedurile sunt respectate în unitate, dar și pentru reprezentare și apărarea drepturilor.
„Solicităm Ministerului Sănătății inițierea și susținerea modificărilor legislative necesare pentru creșterea protecției efective a personalului din sănătate, în acord cu standardele internaționale și cu obligațiile asumate de România (inclusiv prin ratificarea Convenției OIM nr. 190/2019)”, transmite Federația „Solidaritatea Sanitară”.
Reamintim că, luni, un medic al secției UPU de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a fost agresat de rudele unei paciente. Angajații UPU au sunat la 112.
Populația Germaniei este prognozată să scadă cu aproape 5% în următoarele cinci decenii – o scădere semnificativ mai abruptă decât se prognozase anterior, potrivit unui studiu Ifo. Grupul de experți economic german și-a revizuit marți previziunile privind o scădere a populației de 1% până în 2050 la aproape 5% – o scădere care ar lăsa Germania cu cea mai mică populație de după 1990.
Schimbarea de prognoză se bazează pe cifre actualizate de la biroul de statistică al țării. „Schimbările demografice vor avea efecte semnificative asupra tuturor domeniilor economiei și societății”, a avertizat economistul Ifo, Joachim Ragnitz, în studiu.
Rata de creștere a populației Germaniei, estimată să se situeze în jurul a doar 0,4% pe termen lung, va fi probabil supusă unor presiuni suplimentare, pentru că piața muncii este supusă presiunii din cauza declinului demografic.
Pensionarii se înmulțesc, sistemul de pensii sub presiuneNumărul persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 66 de ani este estimat să scadă cu aproximativ 12%, în timp ce numărul pensionarilor este estimat să crească cu peste 20%, a anunțat Ifo.
Sistemul de pensii de tip „pay-as-you-go” din Germania va fi probabil supus unei presiuni tot mai mari. Guvernul alocă deja aproximativ un sfert din bugetul său pentru susținerea acestuia, iar Oficiul Federal de Audit a avertizat în 2024 că această pondere va crește în continuare.
Ragnitz a cerut factorilor de decizie politică să ia urgent în considerare „declinul accelerat și îmbătrânirea populației”, în special în domeniul sănătății și al îngrijirii pe termen lung.
Cel mai scăzut nivel de după 1990Până în 2050, populația Germaniei va scădea cu peste 4 milioane, ajungând la aproximativ 79 de milioane, cel mai scăzut nivel de la începutul anilor 1990. Scăderea așteptată este mai pronunțată deoarece previziunile mai vechi se bazau pe estimări umflate în mod eronat ale populației actuale a Germaniei, pe care biroul de statistică o estimează acum la 83 de milioane în 2025, comparativ cu 85 de milioane anterior.
Se preconizează că fluxul de migranți până în 2030 va fi semnificativ mai mic decât se prognozase anterior, după ce guvernul a înăsprit politica de migrație.
Și ratele natalității au fost supraestimate în proiecțiile anterioare, noile date indicând cu 150.000 mai puține nașteri în 2030 decât se aștepta anterior.
Conform Ifo, în 2025, Germania a atras doar 225.000 de migranți, comparativ cu 454.000 în estimarea anterioară, deși se așteaptă ca acest număr să crească la 250.000 pe an în următoarele cinci decenii. Germania de Est va suporta cea mai mare parte a declinului, în timp ce efectul va fi mai puțin pronunțat în centrele urbane mai mari, mai la vest.