Agregator de ştiri

Premierul Canadei: Cooperarea strânsă cu SUA s-a încheiat

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:52

Mediafax

Distanța politică între Washington și Ottawa se adâncește, după ce președintele american a anunțat intenția de a impune taxe vamale de 25% asupra importurilor de automobile, măsură care se adăugă tarifelor vamale deja stabilite de Washington asupra importurilor de oțelul și aluminiu. Noul prim-ministru canadian, Mark Carney, a declarat, într-o conferință de presă susținută joi, la Ottawa, că perioada de cooperare strânsă cu vecinul său american a „fost încheiată”, deoarece țara nu mai este un „partener de încredere”, potrivit Le Monde.

Mă opun oricărei încercări de a diviza Canada pentru ca America să ne poată stăpâni

„Fosta relație pe care o aveam cu Statele Unite, bazată pe integrarea aprofundată a economiilor noastre și pe o cooperare strânsă în domeniul securității și apărării, s-a încheiat”, a afirmat el, discutând despre tarifele impuse de SUA. Premierul canadian a precizat că, la cererea Washingtonului, va discuta cu Donald Trump „într-o zi sau două”.

„Mă opun oricărei încercări de a slăbi Canada, de a ne diviza pentru ca America să ne poată stăpâni, acest lucru nu se va întâmpla niciodată”, a declarat el, promițând să răspundă. „Vom combate taxele vamale americane prin măsuri comerciale de represalii care vor avea un impact maxim în Statele Unite și un impact minim aici, în Canada”, a adăugat noul prim-ministru, care și-a preluat funcția acum mai puțin de două săptămâni.

Trump trebuie să arate respect suveranității Canadei

Premierul Mark Carney, care a declanșat alegeri anticipate în Canada, în special în contextul relațiilor comerciale tensionate dintre Canada și Statele Unite, și-a întrerupt campania miercuri după-amiază, după ce Trump a anunțat că intenționează să se întâlnească cu premierii provinciilor canadiene.

El a insistat asupra „respectului” pe care președintele american trebuie să-l arate pentru ca un dialog între cele două state să fie posibil: „Pentru mine, există două condiții, nu neapărat pentru un apel, dar pentru o negociere cu Statele Unite. Prima este respectul, respectul pentru suveranitatea noastră ca țară”, a declarat el. Și „trebuie să existe o discuție globală între noi doi, inclusiv cu privire la economia și securitatea noastră”.

Noul premier a promis eliminarea barierelor vamale între provinciile canadiene

Mark Carney nu a avut nicio convorbire telefonică cu Donald Trump de când a preluat funcția de prim ministru, în 14 martie 2025, înlocuindu-l pe Justin Trudeau, după ce fostul premier a demisionat.
Carney a promis să „construiască o nouă economie canadiană”, în special prin eliminarea barierelor vamale existente între provinciile canadiene.

Canada este cel mai mare furnizor de oțel și aluminiu al SUA și unul dintre principalii furnizori de automobile pentru Statele Unite. Pe teritoriul său, mai multe fabrici produc vehicule pentru piața americană, inclusiv unele dintre cele mai mari mărci auto. Acordul SUA-Mexic-Canada (USMCA) reglementează comerțul între cele trei națiuni și impune reguli menite să sprijine producția locală în America de Nord. Printre alte facilități, acordul USMCA prevede scutirea de taxe vamale la importurile SUA pentru vehiculele fabricate în proporție de minimum 75% în America de Nord. Din partea Statelor Unite, acordul a fost semnat chiar de către Donald Trump, în 2018.

Articolul Premierul Canadei: Cooperarea strânsă cu SUA s-a încheiat apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Parc fotovoltaic în valoare de peste 13 milioane de lei, în Hunedoara

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:52

Mediafax

Proiectul privind realizarea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile, depus de Consiliul Județean Hunedoara și Primăria orașului Petrila, a fost acceptat la finanțare de către Ministerul Energiei. Valoarea totală a proiectului este de 13.011.334,28 lei, iar acesta va fi implementat fără cofinanțare din partea autorităților locale.

Prin acest proiect, la Petrila, se va construi o centrală electrică fotovoltaică cu o putere instalată de 1,99 MW, devenind astfel cel mai mare parc fotovoltaic administrat de o instituție publică din județul Hunedoara. Energia produsă va fi destinată autoconsumului instituțiilor publice, generând economii substanțiale la bugetul județean.

Centrala va asigura necesarul de energie electrică pentru Consiliul Județean Hunedoara, Spitalul Județean de Urgență Deva, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara și Primăria Petrila.

„Acest proiect reprezintă un pas uriaș pentru asigurarea independenței energetice a administrației județene și pentru un management mai eficient al resurselor publice. Prin utilizarea energiei solare, nu doar că reducem cheltuielile cu energia electrică, ci și contribuim activ la protejarea mediului înconjurător. Reducerea costurilor cu energia electrică va permite direcționarea fondurilor economisite către alte investiții importante pentru județul Hunedoara și instituțiile din subordine. Totodată, acest proiect repune Valea Jiului pe harta energetică a României, oferind oportunități de dezvoltare și crearea de noi locuri de muncă în zonă”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Articolul Parc fotovoltaic în valoare de peste 13 milioane de lei, în Hunedoara apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Cutremur în Myanmar: Bilanțul provizoriu indică 3 morți și 90 de persoane dispărute la Bangkok

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:50

Mediafax

De asemenea, 90 de oameni sunt dispăruți în orașul thailandez. Bilanțul este provizoriu deoarece în ambele țări sunt numeroase clădiri afectate de incendiu.

Trei persoane au murit la Bangkok în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,7 grade, a declarat ministrul thailandez al Apărării, Phumtham Wechayachai, potrivit Sky News.

Wechayachai a mai spus că oamenii au murit în clădirea zgârie nori, aflată în construcție, care s-a prăbușit în urma seismului.

90 de persoane sunt date dispărute, o amplă operațiune de căutare fiind în desfășurare.

Articolul Cutremur în Myanmar: Bilanțul provizoriu indică 3 morți și 90 de persoane dispărute la Bangkok apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

UE a înregistrat 4,3 milioane de imigranţi în 2023. Ce țări se alfă în topul destinaţiilor

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:47

Mediafax

În paralel, 1,5 milioane de persoane s-au mutat între ţările UE, cifră care a rămas stabilă comparativ cu 2022. Statisticile nu includ solicitanţii de azil şi refugiaţii ucraineni aflaţi sub protecţie temporară în unele state membre.

În medie, UE a primit 10 imigranţi din ţări terţe la fiecare 1.000 de locuitori în 2023.

Malta a înregistrat cea mai mare rată de imigraţie, cu 76 de imigranţi la 1.000 de locuitori, urmată de Cipru (43) şi Luxemburg (40). La polul opus, Slovacia a avut doar un imigrant la 1.000 de locuitori, urmată de Franţa (6) şi Italia (7).

Luxemburg rămâne singura ţară unde majoritatea covârşitoare a imigranţilor (85,7%) provin din alte state membre UE. În Slovacia, 57,5% dintre imigranţi sunt cetăţeni ai altor ţări din blocul comunitar.

Cehia (89,2%), Lituania (88,9%) şi Irlanda (87,2%) au atras cele mai mari procente de imigranţi din afara UE.

Articolul UE a înregistrat 4,3 milioane de imigranţi în 2023. Ce țări se alfă în topul destinaţiilor apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Bill Gates: Inteligenţa artificială va înlocui medicii şi profesorii în mai puţin de 10 ani

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:38

Mediafax

Într-un interviu recent acordat comediantului Jimmy Fallon la emisiunea „The Tonight Show” de la NBC, Gates a descris un viitor în care oamenii nu vor mai fi necesari „pentru majoritatea lucrurilor”, deoarece tehnologia AI va îndeplini cu uşurinţă sarcini care în prezent necesită abilităţi umane specializate.

„Astăzi, expertiza în domenii precum medicina şi educaţia rămâne rară”, a spus Gates, adăugând că aceste domenii depind de „un medic excelent” sau „un profesor excelent”. Însă în următorul deceniu, „sfaturi medicale excelente şi meditaţii excelente” vor deveni gratuite şi la îndemâna tuturor, a afirmat miliardarul, conform New York Post.

Gates a dezvoltat această viziune despre o nouă eră pe care o numeşte „inteligenţă gratuită” într-o conversaţie din luna trecută cu Arthur Brooks, un profesor de la Harvard cunoscut pentru cercetările sale despre fericire.

„Este foarte profund şi chiar puţin înfricoşător – pentru că se întâmplă foarte repede şi nu există o limită superioară”, i-a declarat Gates lui Brooks.

Există dezbateri considerabile despre rolurile viitoare ale oamenilor într-o societate dominată de AI. În timp ce unii analişti sugerează că inteligenţa artificială va ajuta în principal omenirea să devină mai productivă şi potenţial să creeze noi oportunităţi economice şi locuri de muncă, alţii îşi exprimă îngrijorarea cu privire la stabilitatea locurilor de muncă.

Mustafa Suleyman, CEO-ul Microsoft AI, crede că transformarea muncii de către AI va avea un impact „extrem de destabilizator”. În cartea sa din 2023, „The Coming Wave”, Suleyman scrie: „Aceste instrumente vor augmenta doar temporar inteligenţa umană. Ne vor face mai inteligenţi şi mai eficienţi pentru o perioadă şi vor debloca cantităţi enorme de creştere economică, dar ele înlocuiesc fundamental munca”.

În ciuda recunoaşterii potenţialelor perturbări, Gates rămâne optimist cu privire la contribuţiile pozitive ale AI, inclusiv progresele în tratamentele medicale, soluţiile climatice şi educaţia pe scară largă.

Cu toate acestea, el recunoaşte că anumite activităţi vor rămâne întotdeauna specifice oamenilor. „Vor exista unele lucruri pe care le rezervăm pentru noi înşine”, i-a spus Gates lui Fallon, citând activităţile de divertisment ca exemple. „Dar în ceea ce priveşte fabricarea lucrurilor, mutarea lucrurilor şi cultivarea alimentelor, în timp, acestea vor fi practic probleme rezolvate”.

Miliardarul a afirmat că, dacă ar lansa astăzi un startup, ar urmări o întreprindere „centrată pe AI”. „Astăzi, cineva ar putea strânge miliarde de dolari pentru o nouă companie de AI [care are] doar câteva idei schiţate”, spunea Gates pentru CNBC, în septembrie anul trecut.

Articolul Bill Gates: Inteligenţa artificială va înlocui medicii şi profesorii în mai puţin de 10 ani apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

OCHA: Acțiunile Israelului în Gaza „poartă amprenta unor atrocități”

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:37

Mediafax

„Există un dispreț insensibil pentru viața și demnitatea umană. Actele de război pe care le vedem poartă amprenta crimelor atroce”, a afirmat Jens Laerke, purtător de cuvânt al agenției de ajutor umanitar OCHA, într-o conferință de presă la Geneva.

Oficialul ONU a subliniat gravitatea situației din Gaza și a adăugat că organizația urmărește îndeaproape evoluțiile din teren. Laerke a menționat totodată reluarea tirurilor de rachete din partea facțiunilor palestiniene din enclavă.

Declarațiile vin în contextul în care violențele dintre Israel și grupările armate palestiniene continuă, afectând în mod direct civilii și agravând criza umanitară din regiune.

Articolul OCHA: Acțiunile Israelului în Gaza „poartă amprenta unor atrocități” apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Antonescu critică decizia CNA privind emisiunea lui Marius Tucă: Nu e reglementare, e cenzură

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:26

Mediafax

„Nu sunt fanul emisiunilor lui Marius Tucă. Nici nu trebuie, el e ziarist, eu sunt politician. Dar sunt liberal. Şi asta înseamnă că apăr libertatea de exprimare, chiar şi atunci când nu sunt de acord cu ce se spune. CNA a cerut YouTube să scoată o emisiune a lui Tucă din cauza opiniilor invitatei. Nu violenţă, nu instigare – doar o opinie incomodă. Asta nu e reglementare, e cenzură. Când instituţiile statului devin bâte cu care ne lovim adversarii, nu ne mai mirăm că oamenii nu mai au încredere în nimeni. Aşa apar extremiştii, aşa se rupe societatea”, a scris Crin Antonescu pe Facebook.

„Uniunea Europeană vrea să reglementeze internetul prin DSA. Bun. Dar să fim atenţi: între reglementare şi cenzură e o graniţă fină. Ca preşedinte, voi ridica acest subiect în dezbaterea publică europeană. Libertatea nu se apără singură”, adaugă Antonescu.

CNA a decis eliminarea unui comentariu video realizat de jurnalistul Marius Tucă de pe YouTube, considerând că acesta încalcă legislaţia audiovizuală. Decizia a fost luată în şedinţa din 26 martie 2025, alături de alte măsuri de eliminare a conţinutului ilegal de pe TikTok şi Facebook.

Articolul Antonescu critică decizia CNA privind emisiunea lui Marius Tucă: Nu e reglementare, e cenzură apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Erdogan a vorbit cu Putin despre Marea Neagră

MediaFax.ro - 28 Martie, 2025 - 12:18

Mediafax

Potrivit Reuters, în declaraţia transmisă de preşedinţie se precizează că Erdogan i-a spus lui Putin că Turcia urmăreşte cu atenţie eforturile de pace dintre Ucraina şi Rusia şi a reiterat oferta de a găzdui negocieri.

Totodată, Erdogan a subliniat importanţa cooperării cu Rusia în dosarul sirian, în contextul în care cele două ţări au susţinut tabere opuse de-a lungul anilor.

Liderul turc a afirmat că Ankara şi Moscova ar trebui să colaboreze pentru a pune capăt acţiunilor care alimentează violenţele sectare în Siria, să elimine sancţiunile şi să contribuie la obţinerea unei stabilităţi durabile în regiune.

Articolul Erdogan a vorbit cu Putin despre Marea Neagră apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Radiografia primului insurtech românesc. Eazy Asigurări şi-a propus pentru 2025 să ajungă la subscrieri de 300 mil. lei, să lanseze încă trei produse – Casco, asigurări de locuinţe şi asigurări de călătorie –, iar anul viitor estimează că va trece pe...

ZF.ro - 28 Martie, 2025 - 10:30
Eazy Asigurări, companie de asigurări deţinută de D Craig Holding, în spatele căruia se află fondatorul Superbet, a ajuns după primele şase luni de activitate pe piaţă la un volum al primelor brute subscrise de 66 mil. lei pentru un număr de 87.000 de poliţe RCA, potrivit informaţilor prezentate de managementul companiei în cadrul unei conferinţe de presă.
Categorii: ZF.ro

PwC CEO Survey România 2025: Executivii rămân optimişti cu privire la evoluţia economiei în acest an, iar 43% dintre aceştia prevăd creşterea numărului de angajaţi. Principala problemă este legată de ce se întâmplă cu taxele şi impozitele

ZF.ro - 28 Martie, 2025 - 10:00
Directorii generali au o abor­dare moderat op­ti­mistă în 2025, ju­mătate dintre aceştia considerând că eco­no­mia va creşte, iar cealaltă jumătate crede că va rămâne la fel sau chiar va scădea, arată cel mai recent raport PwC CEO România Survey, realizat de compania de consultanţă şi audit.
Categorii: ZF.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator