Agregator de ştiri

Statul simplifică decontarea fondurilor europene. Banii vin mai repede

MediaFax.ro - 24 Octombrie, 2025 - 12:22

Statul vrea să schimbe modul în care sunt plătiți beneficiarii fondurilor europene, într-un sistem mai rapid și mai puțin birocratic. Propunerea legislativă, depusă la Senat la finalul lunii septembrie, modifică Ordonanța de Urgență nr. 40/2015, care stabilește regulile pentru gestionarea fondurilor europene, pentru a o adapta la actuala perioadă de finanțare 2021-2027, ce include noi tipuri de fonduri și mecanisme de plată față de exercițiul anterior, 2014-2020.

Plăți pe baza rezultatelor

În prezent, beneficiarii trebuie să justifice fiecare cheltuială cu documente contabile și facturi, un proces care poate dura luni întregi și duce frecvent la blocaje. Noua lege ar permite, în premieră, ca rambursarea să se facă pe baza rezultatelor obținute, nu doar pe hârtii.

„Decontarea cheltuielilor eligibile se poate realiza și pe bază de rezultat”, prevede textul proiectului. Cu alte cuvinte, autoritățile de management vor putea aproba plata către beneficiar în funcție de indicatorii realizați și validați ai proiectului – precum finalizarea unei lucrări sau atingerea unei ținte măsurabile – fără să ceară justificarea fiecărui bon sau facturi, separat.

„Simplificând procedurile și orientând managementul financiar către performanță și rezultate”  aceste schimbări „vor crește viteza de absorbție a fondurilor europene”, potrivit forului legislativ consultativ.

Statul va plăti pentru fiecare zi de întârziere

Sunt introduse și reguli mai clare pentru prefinanțări: se menține posibilitatea acordării unui avans de până la 30% din valoarea eligibilă a proiectului, însă tranșele următoare vor depinde de progresul real al lucrărilor. Dacă beneficiarul nu utilizează cel puțin jumătate din suma primită în 180 de zile, următoarele tranșe se pot suspenda sau se pot solicita rambursări.

Proiectul adaugă și o procedură de aprobare tacită, prin care autoritățile de management sunt obligate să verifice cererile de rambursare în maximum 30 de zile. Dacă nu răspund în acest termen, cererea se consideră automat aprobată, iar statul trebuie să plătească sumele solicitate, inclusiv penalități de întârziere pentru fiecare zi peste termen.

Avansurile nejustificate vor fi impozitate

Totodată, se stabilește un tratament fiscal mai clar pentru sumele primite ca prefinanțare: acestea nu sunt impozabile pe durata implementării proiectului, dar devin venit impozabil dacă rămân nejustificate la final. Pentru ultima cerere de rambursare, termenul de verificare poate fi prelungit până la 180 de zile, pentru a acoperi toate procedurile necesare plății finale.

Aceleași reguli și pentru proiectele sociale

Inițiativa extinde regulile de prefinanțare și către Fondul de ajutor european destinat persoanelor celor mai defavorizate, care finanțează programe sociale pentru persoane vulnerabile, copii din medii sărace sau familii aflate în dificultate. În acest fel, și organizațiile sau autoritățile care derulează asemenea proiecte vor putea primi prefinanțări de până la 30% din valoarea eligibilă a proiectului, cu reguli mai clare de justificare și termene mai flexibile pentru folosirea banilor. Măsura pune aceste programe pe picior de egalitate cu marile fonduri europene, precum FEDR, FSE și Fondul de Coeziune, pentru ca toate tipurile de finanțări să urmeze aceleași reguli.

Modificările, în regim de urgență

Inițiativa urmează procedura de urgență, pentru ca modificările propuse să poată fi aplicate cât mai repede în actualul exercițiu de finanțare europeană. Proiectul a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social și urmează analiza în comisiile de specialitate ale Senatului, apoi votul în plen.

Dacă legea va fi adoptată, Guvernul va avea 60 de zile pentru a adapta normele metodologice și alte 90 pentru actualizarea ghidurilor de finanțare.

 

 

 

 

 

Categorii: MediaFax.ro

Partidul Laburist al lui Starmer suferă o înfrângere istorică în Țara Galilor

MediaFax.ro - 24 Octombrie, 2025 - 12:21

Partidul Laburist britanic, aflat la putere, a pierdut vineri un loc în parlamentul regional din Țara Galilor, bastionul său tradițional, un semn de rău augur pentru premierul Keir Starmer, aflat în dificultate, înaintea alegerilor locale mai ample de anul viitor.

Partidul Laburist, care a fost cel mai mare partid din Parlamentul galez de la înființarea sa în 1999, a ocupat un dezamăgitor loc trei în alegerile parțiale din Caerphilly, sudul Țării Galilor, unde nu pierduse niciodată până acum, anunță AFP.

Partidul naționalist galez Plaid Cymru a câștigat locul în adunare, urmat de partidul anti-imigrație Reform UK al lui Nigel Farage, care a obținut 36% din voturi și a contribuit la limitarea Partidului Laburist la doar 11%.

Candidatul victorios al Plaid Cymru, Lindsay Whittle, a declarat la numărarea voturilor că voturile Partidului Laburist „s-au evaporat”.

Partidul Laburist a dominat timp de peste un secol politica din sudul Țării Galilor, o regiune tradițional muncitorească, unde industria grea, odată dominantă, precum mineritul, s-a închis în mare parte în ultimele decenii.

Partidul a deținut locul din Caerphilly în parlamentul britanic încă de la înființarea sa în 1918 și în parlamentul galez, cunoscut sub numele de Senedd, de la înființarea acestuia în urmă cu aproape 30 de ani.

Partidul Laburist, ale cărui sondaje la nivel național au scăzut drastic de când Starmer a preluat puterea în iulie anul trecut, se confruntă cu o sarcină dificilă de a-și păstra alegătorii în mai anul viitor, la alegerile locale din Țara Galilor, Londra și Scoția, unde Partidul Național Scoțian, pro-independență, este favorit să rămână la putere.

Categorii: MediaFax.ro

Şapte migranţi au murit după ce barca în care se aflau s-a răsturnat în largul Turciei

MediaFax.ro - 24 Octombrie, 2025 - 12:17

Două persoane au supravieţuit, potrivit agenţiei de ştiri DHA, care a precizat că unul dintre migranţi a înotat până la ţărm, iar pentru cel de-al doilea a fost demarată o operaţiune de căutare.

Bodrum se află în apropierea insulelor greceşti, precum Kos, care sunt un magnet pentru migranţii care speră să ajungă în ţările europene.

Există multe decese în timpul călătoriilor periculoase către Grecia.

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a ONU a declarat că aproximativ 1.400 de migranţi au murit până în prezent în acest an încercând să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa.

Categorii: MediaFax.ro

Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe va candida la Primăria Capitalei. Ce promite

MediaFax.ro - 24 Octombrie, 2025 - 12:11

Întrebat, la Antena 3 CNN, dacă va candida la Primăria Capitalei, Vlad Gheorghe a răspuns: „Puteţi să mă treceţi acolo cu candidat la Primăria Capitalei şi voi candida, tocmai ca să desfiinţez sectoarele şi Ilfovul”.

„Referendumul pe care l-am cerut eu nu se desfăşoară şi, în calitate de primar, primul lucru pe care îl fac o să fac acest referendum de a desfiinţa sectoarele. Trebuie să unim Bucureştiul, nu putem să stăm cu şapte primării şi şapte primari, un singur Bucureşti, un singur primar”, a spus acesta.

Întrebat dacă dă asigurări că va rămâne pe buletinul de vot pe data de 7 decembrie, Gheorghe a spus că are o provocare majoră: „Am un hop foarte mare de trecut, respectiv strângerea de semnături, pentru că eu strâng semnături pe bune şi este foarte greu să le strângi într-un termen atât de scurt cum au făcut cei de la partide”.

„Lor le e foarte uşor să le facă într-un sol undeva la sediu, dar nouă, candidaţilor independenţi, ne e foarte greu. Deci am nevoie de ajutorul tuturor cetăţenilor din Bucureşti care vor să avem această temă şi care vor să desfinţeze sectoarele”, a spus fostul europarlamentar.

Referitor la o eventuală cerere de retragere din partea liderului USR, Cătălin Drulă, jurnalista l-a întrebat dacă va lua în calcul această variantă.
Gheorghe a răspuns: „Văd că domnul Cătălin Drulă mi-a preluat ideea cu sectoarele, deşi foarte diluată, deci eu cred că nu vrea să mă retrag din moment ce avem aceleaşi idei, numai că ale mele sunt mai bune”.

Întrebat cine este preferatul preşedintelui Nicuşor Dan – Drulă sau el, Vlad Gheorghe a încercat să nu-l implice pe şeful statului în dispută: „Domnul Nicuşor Dan este preşedinte şi nu vreau să-l trag în această discuţie”.

Întrebat insistent dacă se va retrage în cazul în care preşedintele României îi va cere acest lucru, Vlad Gheorghe a rămas evaziv: „Eu am avut de-a lungul timpului foarte multe discuţii cu domnul Nicuşor Dan, ne ştim de foarte multă vreme şi foarte bine şi voi discuta oricând cu dânsul”.

Categorii: MediaFax.ro

Sorin Grindeanu anunță consultări pentru o nouă lege a pensiilor magistraților

MediaFax.ro - 24 Octombrie, 2025 - 12:09

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că a avut, la Parlament, o întâlnire „constructivă” cu reprezentanții din justiție pentru a stabili pașii necesari în elaborarea unei noi legi a pensiilor magistraților.

„Așa cum am anunțat public, am inițiat o consultare în vederea elaborării rapide a unui proiect de lege privind pensiile magistraților care să răspundă cu adevărat așteptărilor românilor și să deblocheze tranșa de 231 de milioane de euro din PNRR până la data de 28 noiembrie”, a transmis Grindeanu pe Facebook.

El a precizat că demersul urmărește două obiective principale: deblocarea situației din justiție și formarea unui grup de lucru coordonat de Parlament, format din specialiști, care să identifice „cu celeritate” o soluție legislativă constituțională.

La întâlnirea de la Parlament au participat președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, procurorul general Alex Florența, ministrul Justiției Radu Marinescu, ministrul Muncii Florin Manole și vicepremierul Marian Neacșu.

Grindeanu a făcut apel și către ceilalți lideri ai coaliției de guvernare să se implice în acest demers. „Trebuie să folosim toate mijloacele parlamentare pentru a avea o soluție reală și constituțională la o problemă serioasă”, a subliniat liderul PSD.

Categorii: MediaFax.ro

Ştefan Iorgulescu, ControlF5 Software: Pe piaţa locală am simţit o prudenţă mai mare a clienţilor în a începe proiecte majore de dezvoltare software din cauza contextului economic local. Nevoia de inovare, de optimizare a proceselor, de soluţii...

ZF.ro - 24 Octombrie, 2025 - 11:00
Contextul economic incert a adus mai multă prudenţă în rândul companiilor locale atunci când vine vorba de investiţii în digitalizare şi dezvoltare software. Deşi cererea pentru soluţii tehnologice care eficientizează procesele şi susţin inovaţia este constantă, multe proiecte majore au fost amânate sau redimensionate, susţin reprezentanţi ai companiei locale de dezvoltare de software ControlF5 Software.
Categorii: ZF.ro

Сальдо операций ЦБ по представлению и абсорбированию ликвидности снизилось до 1795,1 млрд руб.

Finmarket.ru - 24 Octombrie, 2025 - 10:24
24 октября. FINMARKET.RU - Сальдо операций Банка России с банковским сектором по предоставлению и абсорбированию рублевой ликвидности со сроками исполнения, приходящимися на 24 октября по данным на начало операционного дня снизилось до 1795,1 млрд руб.
Categorii: Finmarket.ru

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator