Agregator de ştiri

Real Madrid – Barcelona: „El Clasico” de pe Bernabeu se încheie 2-1 pentru gazde

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 19:55

Meciul a început în forță, iar după două minute arbitrul Cesar Soto Grado a dictat inițial penalty pentru gazde, după un duel între Lamine Yamal și Vinicius Jr., dar decizia a fost anulată după consultarea VAR, fiind acordat fault în atac. În minutul 12, Kylian Mbappe a trimis mingea în plasă din afara careului, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.

Deschiderea scorului a venit în minutul 21, când Mbappe a punctat din interiorul careului, servit perfect de Jude Bellingham. Barcelona a egalat prin Fermin Lopez (38′), dar Real Madrid a intrat la pauză în avantaj grație lui Bellingham (43′), care a finalizat fără emoții din câțiva metri.

În partea secundă, Mbappe a ratat un penalty obținut după un henț al lui Eric Garcia, iar Barcelona a rămas în 10 oameni în prelungiri, după al doilea cartonaș galben primit de Pedri pentru un fault asupra lui Tchouameni.

Real Madrid a acumulat astfel 27 de puncte, distanțându-se în fruntea clasamentului, în timp ce Barcelona rămâne pe locul secund, cu 22 de puncte. În etapa viitoare, madrilenii vor primi vizita Valenciei, iar Barcelona va juca acasă cu Elche.

Categorii: MediaFax.ro

Ministerul Educației anunță măsuri împotriva consumului de alcool și droguri în rândul elevilor

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 19:51

Studiul european, realizat în 37 de state, arată că 81% dintre elevii români au consumat alcool, 26% fumează, 6% au încercat droguri ilicite, iar 53% prezintă semne de dependență digitală.

Ministrul Educației, Daniel David, a subliniat că răspunsul ministerului se va baza pe trei direcții principale: controlul fenomenului în afara școlii, prevenție și conștientizare în școli și tratament de specialitate.

Printre măsurile concrete se numără: dezvoltarea programelor educaționale de prevenire a factorilor de risc, includerea temelor legate de consum și violență în orele de orientare și consiliere, promovarea unor valori și reguli interne clare în școli, precum și consolidarea parteneriatelor cu autoritățile locale și organizațiile societății civile, potrivit unui comunicat al ministerului, remis duminică.

De asemenea, MEC colaborează cu Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) pentru elaborarea ghidurilor metodologice destinate cadrelor didactice și părinților, menite să sprijine prevenția și intervenția timpurie.

Raportul ESPAD 2024, realizat pe un eșantion european de 113.882 de elevi, a inclus 8.543 de elevi români, în vârstă de 15 și 16 ani, din toate județele țării. Datele arată stabilizarea consumului de alcool și tutun, scăderea ușoară a consumului de droguri ilicite și creșterea implicării în jocuri de noroc online.

Categorii: MediaFax.ro

Turcia, pregătită să găzduiască un summit Putin – Trump în orice moment

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 18:54

Potrivit ziarului turc Hürriyet, citat de European Pravda, președintele Erdoğan și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui un eventual summit Putin – Trump pe teritoriul țării sale.

„Acest lucru demonstrează încă o dată importanța Turciei, sau a Istanbulului, în viziunea păcii. Suntem pregătiți să găzduim o astfel de întâlnire în orice moment”, a declarat Erdoğan, adăugând că este regretabil faptul că întâlnirea din Budapesta a fost amânată. 

Erdoğan a mai precizat că Turcia are relații bune, atât cu SUA, cât și cu Rusia și spune că acest lucru ar putea fi un avantaj pentru ca părțile să ajungă la un eventual acord, „în beneficiul umanității”.

„Credem că orice dialog va fi util pentru a pune capăt acestui război. Încă de la început, am susținut acest lucru, am lucrat în acest sens și am declarat că o pace justă este posibilă. Avem relații bune cu ambele părți și suntem o țară care a câștigat încrederea ambelor părți. Acest lucru ne oferă un avantaj pe calea către pace și suntem hotărâți să folosim această situație în beneficiul umanității”, a declarat președintele Turciei.

 

Categorii: MediaFax.ro

Joao Fonseca câștigă cel mai important titlu al carierei la Basel, primul la nivel ATP 500

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 18:33

Fonseca devine astfel primul brazilian care câștigă un turneu peste nivelul ATP 250 din 2001, după Gustavo Kuerten, și al treilea cel mai tânăr jucător care câștigă un titlu ATP 500 de la începutul seriei în 1990. De asemenea, el este al doilea cel mai tânăr campion din istoria turneului, după Jim Courier, care avea 19 ani în 1989.

Tânărul brazilian a dominat meciul prin agresivitate și consistență, în primul set reușind 15 lovituri câștigătoare, iar în setul secund închizând meciul după 86 de minute.

Davidovich Fokina, care a pierdut astfel a cincea finală la nivel ATP, va urca pe un nou record personal în clasament, locul 15.

Victoria de la Basel îl propulsează pe Fonseca pe locul 28 în clasamentul ATP, cel mai bun din cariera sa, după ce a început anul pe locul 145. Brazilianul a cucerit anterior ATP 250 Buenos Aires și Next Gen ATP Finals de la Jeddah, bifând și prima sa victorie împotriva unui jucător din Top 10, Andrey Rublev, la Australian Open.

Categorii: MediaFax.ro

Nicușor Dan o felicită pe noua președintă a Irlandei, Catherine Connolly

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 18:21

„Felicitări Catherine Connolly pentru alegerea ca Președinte al Irlandei. Aștept cu interes să lucrăm împreună pentru a dezvolta cooperarea bilaterală și europeană, consolidând relațiile excelente dintre țările noastre și legăturile cultivate de comunitatea română din Irlanda”, a scris Nicușor Dan pe contul său de pe platforma X.

Congratulations to Catherine Connoly on her election as President of Ireland. I am looking forward to working together to develop our bilateral and European cooperation, building upon our countries’ excellent relations and the links fostered by the Romanian community in Ireland.…

— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) October 26, 2025

Catherine Connolly, aleasă sâmbătă noapte președintă a Irlandei, este o figură independentă de stânga, cunoscută pentru pozițiile sale critice față de politicile Uniunii Europene și pentru sprijinul față de cauza palestiniană. Ea a obținut o victorie clară în alegeri, cu 63% din voturi, învingând-o confortabil pe candidata de centru-dreapta Heather Humphreys.

Deși rolul prezidențial în Irlanda este în mare parte ceremonial, Connolly, în vârstă de 68 de ani, se distinge prin stilul său direct și prin angajamentul de a promova diversitatea, egalitatea socială și pacea.

Categorii: MediaFax.ro

Maia Sandu, discuții cu Nicușor Dan despre proiecte comune și integrarea în UE a Republicii Moldova

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 18:18

„Am participat astăzi la București la Slujba de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, la invitația Preafericitului Părinte Daniel. A fost un bun prilej de reflecție cu privire la cât de mult ne leagă credința și tradițiile noastre. (…) Totodată, l-am revăzut pe Președintele Nicușor Dan. Am discutat despre proiectele comune în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului și despre avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu sprijinul României”, a scris președinta Maia Sandu, pe rețelele de socializare, duminică seară.

Republica Moldova a început demersurile de aderare la Uniunea Europeană în 2022. În prezent, cererea Ucrainei de aderare la UE este blocată de veto-ul Ungariei.

Întâlnirea celor doi șefi de stat a avut loc cu ocazia Slujbei de Sfințire a picturii Catedralei Naționale, la care a participat și Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, cu care președinta Moldovei spune că a discutat despre „importanța de a apăra pacea și valorile creștine în aceste vremuri tulburi”.

Categorii: MediaFax.ro

Jannik Sinner câștigă turneul ATP 500 de la Viena, al 22-lea trofeu al carierei

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 18:11

Sinner, numărul doi mondial și favorit al competiției, a fost afectat de crampe în primul și al treilea set, dar a reușit să gestioneze situația, recurgând la hidratare și scurtarea schimburilor pentru a menține agresivitatea pe teren.

Italianul a câștigat decisiv breakul la 6-5 în setul trei, după un schimb spectaculos de mingi de pe linia de fund, și a închis meciul cu serviciul său.

Cu acest succes, Sinner își extinde la 21 seria victoriilor pe hard indoor și ajunge la patru trofee în 2025, având un bilanț de 48-6 în actualul sezon, potrivit statisticilor ATP.

Performanța îl plasează într-un club select, alături de Roger Federer și Andy Murray, drept jucători care au câștigat de două ori turneul vienez.

Pentru Zverev, locul 3 mondial și fost campion la Viena în 2021, această înfrângere marchează prima sa înfrângere în fața unui rival din Top 5 în 2025.

Sinner și Zverev se vor regăsi pe aceeași jumătate de tablou la Paris Masters, următorul turneu important al sezonului, cei doi putându-se reîntâlni în semifinale.

Categorii: MediaFax.ro

Donald Tusk: Zelenski este pregătit să lupte împotriva Rusiei pentru încă doi sau trei ani

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 18:00

Potrivit premierului polonez, mărturisirea a fost făcută de Zelenski în timpul celei mai recente conversații dintre cei doi oficiali.

„Nu am nicio îndoială că Ucraina va supraviețui ca stat independent. Acum, întrebarea principală este câte victime vom avea. Președintele Zelenskyy mi-a spus, (n.r. –joi), că speră ca războiul să nu dureze zece ani, dar că Ucraina este pregătită să lupte încă doi, trei ani”, a declarat Tusk, pentru The Sunday Times. 

Tusk a adăugat că invazia la scară largă lansată de Rusia este dăunătoare pentru economia Rusiei, dar destabilizarea internă l-ar face pe Vladimir Putin să devină mult mai agresiv.

„Rușii se află într-o situație foarte dificilă (n.r. – din punct de vedere economic). Înseamnă asta că putem spune că suntem învingători? Deloc. Ei au un mare avantaj față de Occident, și în special față de Europa: sunt gata să lupte” a declarat Tusk. 

Anterior, premierul Poloniei, Donald Tusk a declarat că nimeni nu ar trebui să pună presiune pentru ca Ucraina să cedeze teritorii Federației Ruse.

„Niciunul dintre noi nu ar trebui să exercite presiuni asupra lui Zelenski în ceea ce privește concesii teritoriale. Ar trebui să exercităm cu toții presiuni asupra Rusiei pentru a-și înceta agresiunea. Concilierea nu a fost niciodată o cale către o pace justă și durabilă”, a declarat Tusk.

Categorii: MediaFax.ro

Spania. 6,5 tone de cocaină confiscate în largul Insulelor Canare

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 17:53

Cele nouă persoane de la bordul navei au fost arestate.

Vasul, sub pavilion tanzanian, plecase din Panama și avea ca destinație portul Vigo, în nord-vestul Spaniei. Drogurile au fost descoperite în cală, iar operațiunea a fost realizată cu sprijinul unor informații furnizate de agenția americană DEA.

„Odată urcați la bord, cei nouă membri ai echipajului au fost identificați și arestați”, a precizat poliția spaniolă într-un comunicat, preluat de AFP.

Spania este considerată una dintre principalele porți de intrare a cocainei în Europa, datorită legăturilor comerciale cu America Latină și poziției geografice strategice. În octombrie 2024, autoritățile spaniole descoperiseră 13 tone de cocaină în portul Algeciras, într-un container cu banane, cea mai mare captură din istoria traficului de droguri din țară.

Categorii: MediaFax.ro

FIFA anunță lansarea unui nou turneu internațional, pentru echipele din sud-estul Asiei

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 17:50

Anunțul a fost făcut duminică, în cadrul celei de-a 47-a reuniuni a summitului ASEAN de la Kuala Lumpur, unde președintele FIFA, Gianni Infantino, și secretarul general ASEAN, Kao Kim Hourn, au semnat un Memorandum de Înțelegere actualizat privind dezvoltarea fotbalului.

Turneul va reuni echipele naționale ale tuturor statelor membre ASEAN, într-un format inspirat de Cupa Arabiei, organizată de FIFA pentru prima dată în 2021.

FIFA va colabora cu confederațiile și federațiile locale, inclusiv AFC și ASEAN Football Federation, pentru a definitiva formatul competiției.

ASEAN este o organizație regională formată din 10 țări membre: Brunei, Cambodgia, Indonezia, Laos, Malaysia, Myanmar, Filipine, Singapore, Thailanda și Vietnam.

Categorii: MediaFax.ro

Președintele Nicușor Dan îl va decora luni pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I la Palatul Cotroceni

MediaFax.ro - 26 Octombrie, 2025 - 17:20

Întâlnirea oficială este programată la ora 18:00, iar la 18:30 va avea loc o ceremonie de decorare a Patriarhului Ecumenic și a Patriarhiei Române, potrivit Administrației Prezidențiale.

Distincțiile acordate vor recunoaște contribuția Patriarhului Bartolomeu I la promovarea dialogului interortodox și sprijinul oferit Bisericii Ortodoxe Române, precum și rolul Patriarhiei Române în consolidarea spiritualității naționale și promovarea valorilor creștine.

Evenimentul are loc în contextul celebrării Centenarului ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie și după sfințirea, duminică, a picturii Catedralei Naționale, care a adunat mii de credincioși și oficiali.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator