Agregator de ştiri

Duelul de 5 miliarde dintre Bolojan și Înalta Curte, amânat pentru la toamnă. Decizia CCR

MediaFax.ro - 16 Iulie, 2026 - 15:05

Judecătorii constituționali ar fi trebuit să analizeze joi, 16 iulie, cererea prin care Guvernul acuză instanța supremă că s-a substituit puterii executive și celei legislative în privința gestionării banilor publici.

Prin amânarea decisă de CCR, verdictul în disputa dintre cele două puteri ale statului va fi pronunțat după vacanța judecătorească, la 23 septembrie.

Conflictul a pornit de la plata restanțelor salariale

Disputa a izbucnit după ce Înalta Curte a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor, solicitând alocarea tuturor sumelor necesare pentru achitarea drepturilor salariale restante ale judecătorilor și ale altor angajați din sistemul judiciar, stabilite prin hotărâri executorii și scadente în 2026.

Pe 5 mai, Curtea de Apel București a admis în primă instanță acțiunea ÎCCJ și a obligat Guvernul și Ministerul Finanțelor să efectueze demersurile bugetare necesare, inclusiv o rectificare bugetară, dacă este cazul.

Instanța a stabilit un termen de zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pentru punerea sa în executare. Pentru fiecare zi de întârziere a fost prevăzută o penalitate de 1% din suma datorată, precum și o amendă zilnică aplicată celor două instituții.

Miza financiară a procesului este estimată la aproximativ 5,2 miliarde de lei, sumă care include restanțele salariale, dobânzile și penalitățile. Guvernul a atacat sentința cu recurs, iar Înalta Curte a amânat pronunțarea în acest dosar pentru 23 iulie.

Guvernul acuză o ingerință în atribuțiile sale

Premierul Ilie Bolojan a anunțat pe 2 iulie sesizarea Curții Constituționale, susținând că instanța de judecată și-ar fi depășit competențele și s-ar fi substituit Guvernului și Parlamentului în materie bugetară.

Executivul susține că elaborarea și rectificarea bugetului de stat, precum și alocarea fondurilor publice sunt atribuții ale puterii executive și legislative, iar o instanță nu poate obliga Guvernul să modifice bugetul într-un anumit mod.

„Puterea judecătorească nu are nici competența tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat”, declara Bolojan după ședința în care Guvernul a aprobat sesizarea CCR.

Premierul a avertizat că penalitatea de 1% ar putea ajunge la aproximativ 48 de milioane de lei pe zi și că efectele bugetare totale ar putea fi și mai mari, în condițiile în care există solicitări similare și în cazul parchetelor.

Înalta Curte a acuzat presiuni asupra Justiției

Înalta Curte a respins acuzațiile Guvernului și a susținut că procesul urmărește executarea unor hotărâri judecătorești definitive, nu preluarea atribuțiilor bugetare ale Executivului.

Conducerea instanței supreme a acuzat Guvernul că exercită presiuni asupra Justiției prin declarațiile publice făcute în timpul unui proces aflat încă pe rol. ÎCCJ a susținut că argumentele juridice trebuie prezentate și analizate în cadrul procedurilor judiciare, nu prin declarații publice ale uneia dintre părțile implicate în litigiu.

CCR urmează să stabilească pe 23 septembrie dacă demersurile Înaltei Curți au reprezentat o ingerință în atribuțiile constituționale ale Guvernului sau dacă Executivul trebuie să asigure fondurile necesare executării titlurilor salariale.

Categorii: MediaFax.ro

Formula 1. Campionul mondial en-titre Lando Norris va primi o penalizare de zece locuri pe grila de start la Marele Premiu al Belgiei

MediaFax.ro - 16 Iulie, 2026 - 15:05

McLaren a anunțat joi că aceasta este a patra unitate electronică de putere utilizată pe monopostul lui Norris în acest sezon, ceea ce atrage automat o penalizare de zece poziții pe grila de start.

Potrivit echipei britanice, prima unitate a suferit o defecțiune ireversibilă în China, ceea ce l-a împiedicat pe Norris să ia startul în Marele Premiu. A doua, montată în Japonia, a fost retrasă după ce a întâmpinat probleme în antrenamentele libere, iar ulterior, deși a fost reparată, a cedat definitiv în cea de-a doua sesiune de antrenamente libere de la Marele Premiu al Principatului Monaco. De atunci, Norris a concurat cu cea de-a treia și ultima unitate aflată în limita regulamentară.

McLaren a precizat că furnizorul său de motoare, Mercedes-AMG, a introdus între timp o serie de îmbunătățiri de fiabilitate la noile unități electronice de putere, însă pentru a beneficia de acestea echipa trebuie să utilizeze o componentă suplimentară, ceea ce implică penalizarea regulamentară.

Formația britanică a ales să suporte sancțiunea la Spa-Francorchamps, considerând că circuitul belgian oferă mai multe oportunități de depășire decât etapele următoare din Ungaria și Țările de Jos.

McLaren intenționează să utilizeze această a patra unitate de electronică de putere până la finalul sezonului, cu scopul de a maximiza fiabilitatea și de a evita alte penalizări sportive.

Campion mondial en-titre, Norris ocupă în prezent locul al cincilea în clasamentul piloților, cu 97 de puncte, înaintea etapei din Belgia, programată la finalul aceste săptămâni.

Categorii: MediaFax.ro

Incendiu la un orfelinat. 11 persoane, inclusiv copii, au murit

MediaFax.ro - 16 Iulie, 2026 - 15:01

Un incendiu uriaș a izbucnit la un orfelinat din Algeria. Potrivit Al Jazeera, flăcările au cuprins un centru de protecție a copiilor administrat de stat din Mohammadia, în estul orașului Alger. 11 persoane au murit și 19 au fost rănite. Printre victime sunt mai mulți copii.

Agenția de Protecție Civilă a anunțat că incendiul a izbucnit joi în jurul orei locale 3:30. Instituția de stat funcționează ca un centru de îngrijire rezidențială și sanctuar, oferind adăpost, îngrijire medicală și sprijin social orfanilor, copiilor abandonați și celor cu nevoi speciale. Mai mulți rezidenți au fost evacuați de echipele de intervenție.

Imaginile obținute de martori arată zeci de locuitori adunați la fața locului pentru a urmări operațiunea de salvare. Echipele de intervenție au avut o misiune complicată din cauza fumului gros și a coridoarelor strâmte din clădire.

Mesajele autorităților după incendiu

Președintele algerian Abdelmadjid Tebboune a transmis condoleanțe într-o postare pe rețelele de socializare, spunând că a primit vești „despre moartea copiilor și rănirea altora”.

Prim-ministrul Sifi Ghrieb a vizitat Spitalul Universitar Mustapha Pacha din Alger pentru a verifica starea răniților și a supraveghea tratamentul lor medical, a relatat ziarul algerian Algerie Patriotique.

Operațiunile de stingere a incendiilor și de căutare s-au încheiat, iar la finalul misiunii de salvare și de stingere a flăcărilor, autoritățile au lansat o anchetă pentru a determina cauza incendiului.

Categorii: MediaFax.ro

Recolta de grâu din Franța este în scădere față de anul trecut din cauza valurilor de căldură

MediaFax.ro - 16 Iulie, 2026 - 15:00

Recolta de grâu din Franța este în scădere cu 4% față de 2025, potrivit AFP.

Producția franceză de grâu este așteptată să scadă la 32 de milioane de tone în 2026, Mai multe recolte timpurii au fost efectuate în condiții de temperaturi caniculare, conform estimărilor inițiale publicate joi de Ministerul Agriculturii.

Recolta de grâu, în scădere cu 4% față de anul trecut

În ciuda unei creșteri a suprafeței cultivate cu grâu în Franța, recolta este în scădere cu 4% față de 2025. Este înregistrat un randament mediu mai mic, legat în mod clar de deteriorarea condițiilor de creștere la sfârșitul sezonului de creștere. Deteriorarea condițiilor este din cauza unor „valuri de căldură succesive ”, potrivit serviciului de statistică al ministerului.

Randamentul mediu provizoriu este de 69,3 chintale pe hectar, față de 74,2 q/ha în 2025. Această scădere afectează producția, chiar dacă suprafața cultivată cu grâu a crescut cu 3% față de anul precedent.

Producția de orz, în scădere cu 6% față de 2025

Producția de orz (iarnă și primăvară) este în scădere cu 6% față de anul precedent, ajungând la 11 milioane de tone, penalizată de randamentele mai mici de orz de primăvară (-36%). Orzul a suferit din cauza perioadelor de căldură intensă, potrivit sursei citate.

„Am avut o recoltă foarte timpurie. Aici, în Champagne, am terminat vinerea trecută. Nu am mai văzut așa ceva”, a declarat pentru AFP Benoît Piétrement, președintele unei asociații comerciale.

„Am lucrat în condiții excepțional de calde, cu restricții în unele departamente. Cea mai mică scânteie de la combină putea declanșa un incendiu”, a subliniat el.

„Am încercat să recoltăm seara și dimineața devreme. De obicei, nu recoltăm înainte de ora 11 dimineața din cauza umidității. Dar acum nu mai este rouă de dimineață”, a explicat el.

Condițiile de creștere au fost foarte bune până în mai și la începutul valurilor de căldură timpurii. Acestea au accelerat recoltarea cerealelor, mai întâi orz și apoi grâu. Anul acesta, recolta este caracterizată de „o calitate bună a boabelor”, dar de un randament foarte inegal în funcție de regiune, a declarat Piétrement, potrivit aceleiași surse.

Categorii: MediaFax.ro

Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte executiv retail la UniCredit Bank: Modelul Prime vine cu servicii bancare speciale premium, cu bancher dedicat şi direct mobile. Verificările clienţilor Prime sunt aceleaşi, dar mai rapide, pentru că vor avea un...

ZF.ro - 16 Iulie, 2026 - 15:00
UniCredit Bank a lansat un nou model de banking personalizat, Prime, pentru clienţii cu potenţial de peste 50.000 euro, prin care aceştia au servicii bancare speciale premium, cu bancher dedicat şi direct mobile. Verificările clienţilor pentru acordarea creditelor sunt aceleaşi, dar mai rapide pentru că vor avea un consultant care le va reprezenta interesele în faţa băncii, a spus Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte executiv retail la UniCredit Bank.
Categorii: ZF.ro

Anuarul Cei mai mari jucători din economie 2026. Hoteluri. Venituri mai mari, profituri mai mici

ZF.ro - 16 Iulie, 2026 - 14:00
Cele mai mari zece companii care deţin şi operează hoteluri în România au cumulat în 2025 afaceri de aproape 1,5 miliarde de lei, în pofida unui an care a adus scăderi în turismul local. Mai exact, în 2025, unităţile de cazare locale au avut 13,9 milioane de turişti, în scădere faţă de anul anterior, când hotelurile şi pensiunile din România au avut 14,2 milioane de oaspeţi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Categorii: ZF.ro

Interviu exclusiv ZF. Koen Deryckere, noul CEO al grupului belgian de servicii IT Cegeka: Vasta majoritate a oamenilor din reţeaua noastră globală de livrare, pe care o construim pentru a ne extinde în marile economii europene, va fi în România

ZF.ro - 16 Iulie, 2026 - 14:00
Grupul belgian de servicii IT Cegeka, cu peste 10.000 de angajaţi şi venituri de circa 1,3 miliarde de euro, vrea să devină un campion euro­pean al industriei, iar motorul acestui plan va fi România, care, în viziunea noului director general al grupului, va deveni „coloana vertebrală“ a expansiunii pe continent.
Categorii: ZF.ro

Percheziții DNA în 11 județe și în București într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat ajunge la 15 milioane de lei

MediaFax.ro - 16 Iulie, 2026 - 12:57

Ancheta privește activitatea mai multor societăți comerciale și a reprezentanților acestora, iar prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la milioane de lei.

Percheziții în 11 județe și în Capitală

Potrivit DNA, procurorii Serviciului Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală privind suspiciuni de evaziune fiscală care ar fi fost comise în perioada 2023-2025.

În cadrul anchetei, joi sunt puse în executare 30 de mandate de percheziție domiciliară, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă.

Descinderile au loc în județele Galați, Bacău, Giurgiu, Călărași, Vrancea, Dâmbovița, Olt, Dolj, Constanța și Ilfov, precum și în municipiul București, fiind vizate atât locuințele unor persoane fizice, cât și sediile ori punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Prejudiciul estimat depășește 15 milioane de lei

Conform informațiilor transmise de procurorii anticorupție, dosarul vizează mai multe firme care au ca obiect de activitate colectarea și reciclarea deșeurilor metalice, precum și reprezentanți ai acestora.

În stadiul actual al anchetei, prejudiciul estimat produs bugetului de stat este de aproximativ 15 milioane de lei, însă investigațiile sunt în desfășurare, iar valoarea acestuia poate fi reevaluată pe parcursul cercetărilor. DNA nu a oferit, deocamdată, detalii privind numărul persoanelor vizate sau eventualele acuzații care urmează să fie formulate.

Operațiunea este sprijinită de mai multe structuri

La desfășurarea perchezițiilor participă procurori și polițiști din cadrul Structurii centrale a DNA, precum și ai serviciilor teritoriale Bacău, Craiova, Pitești și Constanța.

Acțiunea beneficiază, totodată, de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale Galați, al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și al IPJ Vrancea, precum și al Jandarmeriei Române.

Ancheta este în desfășurare

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au precizat că vor face publice informații suplimentare atunci când desfășurarea actelor procedurale va permite acest lucru.

În această etapă a investigației, perchezițiile au rolul de a strânge probe în dosarul penal, iar efectuarea lor nu echivalează cu stabilirea vinovăției persoanelor vizate.

Categorii: MediaFax.ro

Topul celor mai frecvente greșeli culturale. Unul din șase turiști recunoaște că le-a comis

MediaFax.ro - 16 Iulie, 2026 - 12:47

Un sondaj realizat pe 2.000 de adulți care călătoresc a arătat că 28% dintre cei care au comis astfel de erori nu și-au acoperit umerii și genunchii atunci când au vizitat un lăcaș de cult.

De asemenea, 26% au uitat să lase bacșiș în America de Nord, iar 21% au traversat strada prin locuri nepermise în aceeași regiune, potrivit Express.

Cu toate acestea, în ciuda tendinței de a face astfel de greșeli, 39% dintre respondenți au declarat că descoperirea unor norme culturale diferite reprezintă unul dintre principalele motive pentru care aleg să călătorească.

Studiul a constatat că 62% dintre participanți s-au temut că ar putea încălca accidental legea în timpul unei călătorii. Un procent de 54% au fost preocupați de posibilitatea de a fi percepuți drept nepoliticoși fără intenție.

Alți 42% au declarat că se tem să nu fotografieze locuri unde acest lucru este interzis, iar 41% au spus că le este teamă să nu greșească în privința obiceiurilor religioase.

Pentru a evita astfel de situații, 57% se documentează mai atent despre destinațiile alese înainte de plecare.

În special, 30% au aflat că anumite gesturi făcute cu mâna pot avea semnificații complet diferite în funcție de țară. Un exemplu este gestul „OK” în Brazilia, care este adesea considerat echivalentul unei înjurături.

O treime dintre participanți au declarat că au asistat la situații în care alți turiști au comis greșeli culturale. Printre cele mai frecvente s-au numărat: comportamentul nepoliticos față de personalul restaurantelor sau hotelurilor (52%), vorbitul prea tare în public (51%) și îmbrăcămintea nepotrivită în locuri religioase sau culturale (49%).

Dacă ar face ei înșiși o astfel de greșeală, 56% au spus că s-ar simți stânjeniți, 51% și-ar cere scuze, iar 30% ar încerca să învețe din experiență.

Topul celor mai frecvente greșeli culturale făcute de turiști
  • Nepurtarea unei ținute care să acopere umerii și genunchii la vizitarea lăcașurilor de cult
  • Neacordarea bacșișului la restaurant în America de Nord
  • Traversarea străzii prin locuri nepermise în SUA
  • Mâncatul cu mâna stângă în țările unde, în mod tradițional, se mănâncă cu mâna dreaptă
  • Neîndepărtarea încălțămintei la intrarea în locuințe din Canada
  • Întârzierea la întâlniri sau programări în Germania
  • Folosirea gestului „OK” în Brazilia
  • Înfigerea bețișoarelor vertical în bolul cu orez în Japonia
  • Turnarea propriei băuturi înainte de a-i servi pe ceilalți în Coreea de Sud
  • Atingerea capului unei alte persoane în Thailanda
Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator