Agregator de ştiri

Sanae Takaichi mai are doar un pas până să devină prima femeie prim-ministru al Japoniei

MediaFax.ro - 20 Octombrie, 2025 - 09:06

Mediafax

Sanae Takaichi e foarte aproape să devină prima femeie prim-ministru al Japoniei, după ce a fost de acord cu o nouă coaliție, formată din Patidul Liberal Democrat și partidul de dreapta Nipon Ishin (Partidul Inovației Japoniei).

Sanae Takaichi a făcut un pas mai aproape de a deveni prima femeie prim-ministru al Japoniei, după ce partidul său a fost de acord că formeze o coaliție cu un partid mai mic.

Știrile apărute în presa niponă luni au fost confirmate de oficiali, care atestă faptul că Partidul Liberal Democrat al lui Takaichi își unește forțele cu mai micul partid al Inovației Japoniei, cu orientare de dreapta și care împărtășește poziția agresivă față de China și față de opoziția față de migrația în masă.

Acordul de lansare a noii coaliții va fi semnat luni

„Astăzi vom semna acordul de lansare a unui guvern de coaliție”, a declarat reporterilor Hirofumi Yoshimura, co-liderul lui Ishin, citat de The Guardian.

Acesta a mai spus că acordul va fi oficializat mai târziu în cursul zilei de luni.

„După ce m-am gândit cu atenție aseară, am sunat-o în această dimineață pe președinta Takaichi pentru a ajunge la un acord de coaliție.

I-am transmis că ar trebui să lucrăm împreună pentru a duce Japonia mai departe”, a declarat acesta.

După două săptămâni de incertitudini

Acest acord vine după două săptămâni de incertitudini privind încercarea lui Takaichi de a deveni prima femeie prim-ministru al Japoniei, poziție pe care se aștepta s-o ocupe după câștigarea votului pentru conducerea Partiului Liberal Democrat, la începutul acestei luni, în urma demisiei lui Shigeru Ishiba.

Candiatura ei a fost, însă, deturnată atunci când Komeito, partenerul de 26 de ani al PLD, a părăsit coaliția, declanșând o tentativă nereușită a Opoziției de a alege un candidat unificat care să conducă o coaliție-curcubeu.

Al cincilea premier în tot atâția ani

Komeito, susținut de organizația budistă Soka Gakkai, se opune opiniilor agresive ale lui Takaichi privind securitatea și a acuzat-o pe aceasta că nu a reușit să gestioneze un scandal de finanțare  – toate acestea, combinate cu costul vieții, au contribuit la două alegeri dificile pentru PLD în ultimele 12 luni, în care coaliția de guvernământ de atunci a pierdut majoritatea în ambele camere ale parlamentului.

Parlamentarii vor vota marți pentru un nou prim-ministru, al cincilea al Japoniei, în tot atâția ani.

Articolul Sanae Takaichi mai are doar un pas până să devină prima femeie prim-ministru al Japoniei apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Indonezia: Studenții protestează la împlinirea unui an de mandat al lui Prabowo

MediaFax.ro - 20 Octombrie, 2025 - 09:04

Mediafax

Protestatarii se vor aduna în apropierea palatului prezidențial pentru a protesta împotriva politicilor guvernului, a anunțat pe Instagram o coaliție de organizații studențești cunoscută local sub numele de BEM SI, însoțită de hashtagurile #1YearIsEnough și #1YearOfContinuousProblems.

„Văzând dinamica acestui prim an… ne îngrijorează soarta viitorului Indoneziei”, a transmis BEM SI, potrivit Reuters.

La sfârșitul lunii august, protestele studențești împotriva politicilor guvernamentale și a privilegiilor parlamentarilor s-au răspândit la nivel național. După ce un șofer de livrări a fost lovit și ucis de un vehicul al poliției, protestele s-au intensificat și numărul morților a crescut, reprezentând cea mai mare provocare pentru Prabowo de când a fost ales cu o majoritate zdrobitoare anul trecut.

Lipsa participării publice și alte controverse

Wasisto Raharjo Jati, cercetător în domeniul politicii la Agenția Națională de Cercetare și Inovare din Indonezia, a declarat că primul an al lui Prabowo a fost marcat de lipsa participării publice la politicile sale.

„În general, guvernul lui Prabowo a cunoscut unele turbulențe în primul an, în special în ceea ce privește lipsa de deschidere și participare”, a spus el, citând programul de mese școlare gratuite semnat de președinte.

Programul, care are ca scop oferirea de mese pentru milioane de elevi și femei însărcinate, a fost marcat de controverse după ce mii de elevi s-au îmbolnăvit din cauza intoxicației alimentare.

Pentru a finanța programele sale, care includ și controale medicale gratuite și școli pentru indonezienii mai săraci, Prabowo a redus cheltuielile guvernamentale sau a redirecționat fonduri din alte domenii, inclusiv din educație. Fost comandant al forțelor speciale, Prabowo a extins rolul armatei, inclusiv al soldaților care lucrează în programul de mese și în proiecte agricole.

Prabowo a promis să crească rata de creștere economică la 8% în timpul mandatului său de cinci ani, care se va încheia în 2029, și a lansat mai multe pachete de stimulare pentru a stimula activitatea economică.

Articolul Indonezia: Studenții protestează la împlinirea unui an de mandat al lui Prabowo apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Mircea Nica, ZF: Aceeaşi piaţă RCA, cu aceleaşi probleme şi fără rezolvări concrete. Soluţii există, dar voinţa lipseşte. Dacă trecem legi doar pentru a evita amenzi şi infringement, cum putem spera la o dezvoltare a pieţei?

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 09:00
Piaţa RCA, călcâiul lui Ahile al pieţei asigurărilor, a rămas şi cel mai probabil va mai rămâne neschimbată din punct de vedere legislativ şi în perioada următoare în urma deciziei de a evita un infringement, care ar fi însemnat o amendă usturătoare, în loc să profite toţi actorii pieţei de o nouă lege RCA care să contribuie la îmbunătăţirea şi concretizarea fundaţiei unei pieţe RCA stabile.
Categorii: ZF.ro

Bursă. Unde îşi plasează românii banii: subscrieri de 2,2 mld. lei la închiderea emisiunii de titluri de stat Fidelis din octombrie, uşor peste nivelul ediţiei anterioare. Investitorii, atraşi din nou de tranşele denominate în euro

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 08:30
Cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis, derulată de Ministerul Finanţelor între 10 şi 17 octombrie, la dobânzi de până la 8,2% pe an în lei şi 6,5% pe an în euro, s-a încheiat cu subscrieri de 946,4 mil. lei şi 245,9 mil. euro, deci un total de 2,2 mld. lei, conform datelor agregate de ZF.
Categorii: ZF.ro

Анонс публикаций макроэкономических показателей ведущих стран

Finmarket.ru - 20 Octombrie, 2025 - 08:00
20 октября. FINMARKET.RU - Сегодня ожидается публикация следующих макроэкономических показателей
Categorii: Finmarket.ru

Cât de curand vom avea ajutoare roboți în casă: Figure 03 – primul robot umanoid conceput pentru uz casnic, gata pentru producția industrială

MediaFax.ro - 20 Octombrie, 2025 - 06:49

Mediafax

Reprezentanții Figure subliniază că modelul 03 inaugurează o nouă etapă, fiind primul lor proiect conceput integral pentru fabricarea în volume mari. Viziunea fundamentală a firmei este crearea unei platforme robotice versatile, care să poată asimila cunoștințe direct din interacțiunea umană și să gestioneze operațiuni complexe în contexte dinamice.

Într-o înregistrare video publicată recent, robotul își etalează capacitățile: se mișcă natural, manipulează obiecte cu precizie și poartă conversații. Această demonstrație sugerează o progresie rapidă a tehnologiei și revitalizează dezbaterea critică despre evoluția parteneriatului om-mașină, în contextul avansului accelerat al inteligenței artificiale autonome.

Printre cele mai notabile inovații tehnice introduse de Figure 03 se numără integrarea sistemului de inteligență artificială Figure Helix, dezvoltat intern. Această IA îi conferă abilitatea de a naviga independent în spații complicate, de a manevra obiecte delicate și de a se adapta instantaneu la cerințe variate.

Specificațiile hardware au fost îmbunătățite semnificativ

Acestea urmează să includă:

  • Un sistem vizual optimizat cu un câmp de acțiune lărgit și latență redusă.
  • Mâini dotate cu senzori tactili care pot sesiza presiuni extrem de fine.
  • O arhitectură mai compactă și mai ușoară comparativ cu modelul anterior.
  • Noi funcționalități, precum încărcarea fără fir și un sistem audio superior, esențial pentru dialogul vocal eficient.

Deși Figure a proiectat acest model având în vedere producția de masă, analiștii din industrie sunt de părere că anul 2026 ar putea reprezenta un termen prea optimist pentru un debut comercial de anvergură. În momentul de față, compania nu a comunicat detalii oficiale referitoare la costul estimativ al acestui robot umanoid.

Articolul Cât de curand vom avea ajutoare roboți în casă: Figure 03 – primul robot umanoid conceput pentru uz casnic, gata pentru producția industrială apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Accident grav pe aeroportul din Hong Kong: Un avion cargo a ieșit de pe pistă la aterizare. Doi morți din echipajul de la sol

MediaFax.ro - 20 Octombrie, 2025 - 06:25

Mediafax

Accidentul aviatic a avut loc în jurul orei 3:53 dimineața, ora locală (21:53, ora României). Zborul Emirates SkyCargo EK9788, operat de compania turcă Air ACT, ateriza pe pista nordică 07R, după ce decolase de pe Aeroportul Al Maktoum din Dubai. Aeronava, un Boeing 747-481, ar fi deviat în mod necontrolat spre stânga în timpul manevrei, ajungând partial în afara pistei, peste linia de demarcație a apei.

Conform constatărilor autorităților locale, înainte de a se opri cu fuzelajul superior peste digul care mărginea pista, avionul a lovit vehiculul de serviciu, distrugându-i o roată. Deși cei patru membri ai echipajului au scăpat nevătămați, cei doi angajați aflați în mașina de la sol au decedat. Unul dintre ei a fost declarat mort la fața locului, iar celălalt a murit la scurt timp după ce a fost transportat la Spitalul North Lantau.

Operațiunile de recuperare și izolare a zonei desfășurate de pompieri, poliția maritimă și un elicopter al Government Flying Service au durat mai multe ore.

Ca urmare a incidentului, traficul aerian a fost afectat imediat: zborul Cathay Pacific CX851, aflat în faza finală de apropiere, a fost redirecționat către pista sudică. Pista nordică a fost scoasă din uz pentru curățarea resturilor și verificările de securitate, iar circumstanțele exacte ale accidentului fac în prezent obiectul unei investigații oficiale.

Articolul Accident grav pe aeroportul din Hong Kong: Un avion cargo a ieșit de pe pistă la aterizare. Doi morți din echipajul de la sol apare prima dată în Mediafax.

Categorii: MediaFax.ro

Bursă. Listarea Cris-Tim începe cu dreptul: investitorii de retail au subscris în prima zi acţiuni de aproape 10 milioane de euro, adică 67% din cât au ei alocat

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:07
Oferta de vânzare de acţiuni a producătorului de mezeluri Cris-Tim la Bursa de Valori Bucureşti (viitor simbol CFH), prin care una dintre cele mai vechi afaceri antreprenoriale româneşti urmăreşte să atragă 105 milioane de lei printr-o majorare de capital şi alte 367 milioane de lei prin vânzarea de acţiuni ale acţionarului majoritar a început cu dreptul.
Categorii: ZF.ro

Sectorul berii aduce 350 mil. euro pe an la bugetul de stat şi angajează peste 5.000 de oameni. Cum atragem o nouă investiţie mare pentru a multiplica aceste cifre? „Dacă sectorul va fi lăsat să se dezvolte în condiţii de taxare echitabilă şi...

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:07
Atragerea mai multor investiţii este un deziderat prezent în toată economia locală, mai ales în contextul unei economii globale tot mai competitive, în care accentul cade nu doar pe reducerea costurilor, ci şi pe inovaţie şi un impact mai mic asupra mediului.
Categorii: ZF.ro

Întrebarea la care trebuie să se răspundă în cazul exploziei din Rahova: de ce reprezentanţii Distrigaz/Engie, care au fost la faţa locului cu 24 de ore înainte, nu s-au asigurat că nimeni nu putea da drumul la gaz în condiţii de risc?

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:07
Întrebarea principală la care trebuie să se răspundă în cazul exploziei din Rahova este de ce reprezentanţii Distrigaz/Engie, companie cu capital francez care deţine monopolul distribuţiei de gaz în partea de sud a ţării, nu s-au asigurat că nimeni nu putea da drumul la gaz să fie folosit în condiţii de risc, odată ce fuseseră apelaţi cu 24 de ore înainte de explozie? Mai mult, din toate datele erau prezenţi chiar şi la momentul exploziei la faţa locului, fiind iarăşi apelaţi.
Categorii: ZF.ro

Topul băncilor mari după profiturile din S1/2025: Banca Transilvania, BCR şi Raiffeisen au fost pe podium în topul profitabilităţii

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:07
Lider în topul celor mai profitabile bănci mari din primul semestru (S1) din 2025 este Banca Transilvania, care conduce şi topul băncilor după active, banca raportând un câştig net de aproape 1,78 mld. lei.
Categorii: ZF.ro

Bursă. Listarea Cris-Tim începe cu dreptul: investitorii de retail au subscris în prima zi acţiuni de aproape 10 milioane de euro

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:07
Oferta de vânzare de acţiuni a producătorului de mezeluri Cris-Tim la Bursa de Valori Bucureşti (viitor simbol CFH), prin care una dintre cele mai vechi afaceri antreprenoriale româneşti urmăreşte să atragă 105 mili­oane de lei printr-o majorare de capital şi alte 367 mili­oane de lei prin vânzarea de acţiuni ale acţionarului majoritar a început cu dreptul.
Categorii: ZF.ro

Marian Pavel, Rezolv Energy, compania cu cele mai mari parcuri de energie verde din România: Până în 2026, intenţionăm să formăm până la 500 de persoane în România şi Bulgaria

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:07
Rezolv Energy, producător de energie independent lansat în 2022 de colosul britanic Actis, are acum în dezoltare avansată cele mai mari proiecte de energie verde din România, un parc eolian de 461 MW din Buzău fiind deja la etapa construcţiilor.
Categorii: ZF.ro

Întrebarea la care trebuie să se răspundă în cazul exploziei din Rahova: De ce reprezentanţii Distrigaz/Engie, care au fost la faţa locului cu 24 de ore înainte, nu s-au asigurat că nimeni nu putea da drumul la gaz în condiţii de risc?

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:07
Întrebarea principală la care trebuie să se răspundă în cazul exploziei din Rahova este de ce reprezentanţii Distrigaz/Engie, companie cu capital francez care deţine monopolul distribuţiei de gaz în partea de sud a ţării, nu s-au asigurat că nimeni nu putea da drumul la gaz să fie folosit în condiţii de risc, odată ce fuseseră apelaţi cu 24 de ore înainte de explozie?
Categorii: ZF.ro

Via Transilvanica. Ştefan Ichim, coordonatorul proiectelor digitale ale Tăşuleasa Social: Prin aplicaţie şi site oferim toate informaţiile de care are nevoie un drumeţ ca să meargă în siguranţă pe Via Transilvanica

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:06
Ştefan Ichim, coordonator de pro­iecte digitale la asociaţia Tăşuleasa Social, spune că drumeţii care vor să străbată Via Transilvanica, traseul turistic de 1.600 de kilometri, găsesc toate in­formaţiile necesare pe site, în apli­caţie şi în ghidul drumeţului.
Categorii: ZF.ro

Nicio şansă de redresare. Colosul ArcelorMittal Hunedoara, cu afaceri de 511 mil. lei anul trecut şi 477 de angajaţi, opreşte definitiv producţia: „ArcelorMittal din Ucraina şi un alt potenţial cumpărător extern şi-au exprimat interesul pentru...

ZF.ro - 20 Octombrie, 2025 - 00:06
Colosul ArcelorMittal Hunedoara, cu afaceri de 511 mil. lei anul trecut şi 477 de angajaţi, opreşte definitiv pro­duc­ţia, din cauza condiţiilor de piaţă foarte dificile, determinate de preţu­rile foarte mari la energia electrică şi de presiunea tot mai mare din partea importurilor la preţuri mici din afara UE, au transmis oficialii.
Categorii: ZF.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator