Agregator de ştiri

„Fiecare zi în care ministrul USR este în funcție reprezintă o sfidare la adresa românilor”. PUSL cere premierului Ilie Bolojan demiterea ministrului Mediului, Diana Buzoianu

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 12:19

Într-un comunicat de presă semnat de Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL, formațiunea acuză „incompetența” ministrului și susține că modul în care a fost gestionată situația reprezintă „o amenințare la adresa intereselor strategice ale României, care trebuie protejate”.

Potrivit PUSL, criza apei din Prahova și Dâmbovița este „o situație fără precedent” care ar fi fost gestionată deficitar de către Ministerul Mediului. Deși responsabilitatea aparține „ministrului de resort”, aceasta „nu a recunoscut acest lucru”, se arată în mesajul trasmis de partid..

PUSL mai precizează că „fiecare zi în care ministrul USR este în funcție reprezintă o sfidare la adresa românilor” și pune presiune pe premierul Ilie Bolojan să ia o decizie fermă.

„Premierul Ilie Bolojan trebuie să aleagă: apără impostorii USR sau își apără propria națiune?”, se afirmă în comunicat.

Categorii: MediaFax.ro

Campioana României la baschet masculin are un nou antrenor secund

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 12:11

U-BT Cluj-Napoca a anunțat că Giannis Koukos îl va înlocui pe scoțianul Alexander Geddes pe postul de antrenor secund.

„Scoțianul s-a alăturat staff-ului condus de Mihai Silvășan la începutul actualei stagiuni, însă, din cauza unor probleme cu viza de ședere, este nevoit să renunțe la funcția ocupată în cadrul clubului nostru”, a transmis clubul într-un comunicat.

Giannis Koukos este la prima experiență pe banca tehnică a unei echipe masculine din România. În ultimii ani a activat în baschetul feminin, pregătindu-le în țara natală între 2010 și 2016 pe Apollon Ptolemaidos, GS Iraklis Salnic, AE Pylaias și AMS Anagenisi Neou Rysiou. Au urmat trei ani în Germania, unde a câștigat medalia de bronz în Cupa Germaniei alături de BG74 Veilchen Ladies și a terminat pe primul loc în grupa Nordului în Bundesliga, în sezonul 2016-2017.

Din 2019 până în prezent, Koukos a pregătit echipa feminină a Clubului Sportiv Universitatea Cluj-Napoca, cu care a ajuns într-o finală de Cupa României.

El a fost selectat în urmă cu doi ani de Federația Română de Baschet să pregătească naționala feminină U20 a României, alături de care a participat vara aceasta la Campionatul European U20 Divizia B, desfășurat în Ungaria. Giannis Koukos a făcut parte și din staff-ul echipei naționale de senioare a României, ocupând postul de antrenor secund, în perioada 2023-2024. 

„Sunt onorat să mă alătur echipei UBT ca antrenor asistent. Obiectivul meu este să contribui la succesul echipei susținând viziunea antrenorului principal Mihai Silvășan, ajutând jucătorii să își dezvolte abilitățile și aducând tot ceea ce este necesar la fiecare antrenament și meci. Sunt entuziasmat să fac parte din acest grup și aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a ne atinge obiectivele”, a spus Giannis Koukos.

Categorii: MediaFax.ro

Un studiu leagă un diagnostic de boală mintală gravă cu creșterea în greutate

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 12:00

Cercetarea, condusă de experți de la Institutul de Cercetare Biosanitară din Granada (ibs.GRANADA) și de la Universitatea din Oxford, a analizat modificările în greutate pe parcursul a cincisprezece ani la persoanele cu boli mintale și, prin intermediul rezultatelor, a subliniat necesitatea unei intervenții timpurii și coordonate pentru a preveni complicații precum diabetul de tip 2, scrie 20minutos.

Studiul, condus de Carmen Piernas, cercetătoare la ibs.GRANADA, a examinat evoluția greutății a peste 113.000 de persoane tratate în sistemul public de sănătate britanic pe o perioadă de 15 ani, fiind cea mai amplă analiză de acest fel realizată până în prezent.

Comparația dintre persoanele cu și fără boli mintale severe a relevat un model clar: cei care au primit acest diagnostic au avut tendința de a se îngrășa mai rapid și mai semnificativ, în special în primii cinci ani.

Cele mai îngrijorătoare constatări ale studiului

Această tendință a persistat în timp, demonstrând un impact de durată asupra sănătății lor fizice și, deși utilizarea antipsihoticelor a explicat o parte din această creștere în greutate, cercetătorii au observat că și cei care nu au luat aceste medicamente au luat mai mult în greutate decât populația generală.

Aceste descoperiri indică influența altor factori, cum ar fi determinanții sociali, impactul funcțional al bolii în sine sau dificultățile în menținerea unui stil de viață sănătos.

Una dintre cele mai îngrijorătoare constatări ale studiului este deconectarea dintre riscul detectat și intervenția disponibilă, deoarece, în ciuda faptului că primesc puțin mai multe sfaturi privind pierderea în greutate în asistența medicală primară, persoanele cu boli mintale severe nu accesează mai frecvent programe specializate de control al greutății.

„Perioada imediat următoare diagnosticului este o perioadă critică. Dacă vrem să reducem decalajul în materie de sănătate fizică care afectează persoanele cu boli mintale severe, trebuie să ne asigurăm că acestea au acces la intervenții specifice, bazate pe dovezi. Creșterea în greutate nu este inevitabilă ”, a explicat Piernas, care este și profesor la Universitatea din Granada (UGR).

Această lucrare oferă informații cheie pentru îmbunătățirea strategiilor de prevenție și asistență medicală, în special într-un grup de populație a cărui speranță de viață este, în medie, cu 15 ani mai mică decât cea a populației generale, parțial din cauza complicațiilor cardiovasculare.

 

Categorii: MediaFax.ro

Mihai Fifor, atac la Nicușor Dan: Armata României nu face zgomot, dar cere respect

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 11:58

Deputatul PSD vorbește sâmbătă, într-o postare pe Facebook, despre starea de provizorat de la MApN.

„Sunt deja zile întregi de când Ministerul Apărării nu are un ministru plin, iar această prelungită stare de provizorat, dublată de decizia fără precedent a președintelui Dan de a nu semna avansările de 1 Decembrie, a generat nedumerire și o nemulțumire profundă în rândul militarilor. Nu vorbim doar despre o procedură suspendată, ci despre mesajul transmis indirect, dar dureros, către una dintre cele mai importante instituții ale statului: lipsa de respect”, a scris Fifor pe rețeaua de socializare.

Fostul ministru al Apărării spune că aștepta de la președinte „să fie cel care aduce o rază de speranță în rândul militarilor, speranța că sunt văzuți și ascultați, că cineva le înțelege grijile și presiunea uriașă a responsabilității pe care o poartă în fiecare zi, în uniformă”.

„Dacă pe USR-istul Moșteanu l-a interesat obsesiv doar propria imagine, iar pe Bolojan nu îl interesează Armata României decât ca bază numeroasă pentru noi tăieri de venituri, atunci era firesc să așteptăm măcar din partea președintelui Dan un gest minim de solidaritate și prețuire. Armata României nu face zgomot. Nu cere privilegii. Dar sigur cere respect. Respectul se demonstrează prin decizie, prin asumare, prin gesturi care nu lasă loc de îndoială. În locul acestui minim gest firesc, am asistat la tăcere, iar tăcerea este nedreaptă, rece și apăsătoare”, adaugă Mihai Fifor.

El mai spune că militarii nu cer favoruri, dar au dreptul la recunoaștere, iar atunci când aceasta întârzie sau dispare, se pierde încrederea în sistemul pe care îl servesc.

„România are o armată puternică, loială și stabilă, iar forța acestei instituții nu stă doar în tehnică, bugete sau programe de înzestrare, ci în oamenii din uniformă – în moralul lor, în sentimentul că statul îi respectă și le recunoaște munca. Dacă vrem o armată demnă și motivată, trebuie să îi arătăm respectul pe care ea îl oferă țării, zi de zi, în liniște și fără ostentație”, a mai scris social-democratul.

Categorii: MediaFax.ro

Vârful salariilor, subţire: doar 1,5% dintre angajaţi depăşesc venituri de 30.000 de lei brut pe lună. Circa 40% dintre angajaţi au venituri brute între 5.000 şi 10.000 lei. La un venit brut de 30.000 de lei, un angajat ar rămâne „în mână“ cu circa 17...

ZF.ro - 6 Decembrie, 2025 - 11:47
Câştigurile mari rămân în număr mic pe piaţa muncii din România. Deşi aproape 4,6 milioane de salariaţi lucrează în economia privată şi în sectorul bugetar nonadministrativ, mai puţin de 70.000 dintre ei, adică doar 1,5%, au obţinut în octombrie 2024 venituri brute de peste 30.000 de lei, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) şi calculele ZF. Pentru un astfel de venit, suma rămasă „în mână“ nu trece de 17.500 de lei pe lună dacă impozitarea se aplică integral, precum se aplică salariilor.
Categorii: ZF.ro

Andrei Rațiu este Tricolorul Anului 2025

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 11:34

Andrei Rațiu și-a adjudecat trofeul suprem după ce a fost votat de suporteri „tricolorul lunii noiembrie” și a ajuns la 3 astfel de trofee în 2025, plus alte două podiumuri. A fost urmat de Dennis Man și Darius Olaru în preferințele suporterilor. Astfel, fundașul naționalei României a ajuns la 39 de puncte în clasamentul anual și nu mai poate fi detronat, scrie frf.ro.

Andrei Rațiu, de 27 de ani, a fost o piesă de bază la Echipa Națională și în acest an. A fost integralist în toate cele 8 meciuri oficiale disputate de tricolori în 2025.

El a și marcat cel de-al doilea său gol în tricoul naționalei în victoria, scor 7-1 cu San Marino, și a oferit un assist în duelul cu Austria, de la Viena. De asemenea, Andrei a purtat banderola de căpitan a României în meciul cu Cipru de pe teren propriu.

FRF notează că Rațiu a strălucit și în tricoul lui Rayo Vallecano.

„Vă mulțumesc că m-ați votat tricolorul lunii, mă bucur că am fost desemnat tricolorul anului! Pentru mine, de fiecare dată când îmbrac tricoul naționalei, este o mândrie foarte mare. În primăvară avem o misiune foarte importantă, sunt sigur că împreună vom reuși!”, a spus Rațiu, potrivit paginii de Facebook a Echipei Naționale de fotbal a României.

Tricolorul anului 2025

Pe locul 2 în clasamentul „Tricolorul Anului 2025” se află Dennis Man, în timp ce locul 3 este împărțit de Ianis Hagi și Ștefan Târnovanu. Ierarhia finală va fi stabilită în urma ultimului concurs al anului, din luna decembrie.

Clasamentul actual „Tricolorul Anului 2025”:

Andrei Rațiu – 39

Dennis Man – 26

Ianis Hagi, Ștefan Târnovanu – 16

Alex Mitriță – 15

Louis Munteanu, Daniel Bîrligea – 12

Nicolae Stanciu, Ștefan Baiaram, Denis Drăguș – 10

Horațiu Moldovan, Darius Olaru – 6

Adrian Șut, Ianis Stoica, Florin Tănase, Ionuț Radu – 3.

Rațiu, al șaselea tricolor al anului

În 2025, s-au acordat 10 trofee pentru „Tricolorul Lunii”. Excepție a făcut luna iulie, când premiul i-a fost acordat lui David Popovici, în semn de apreciere și respect pentru cele două medalii de aur cucerite la Campionatele Mondiale de Natație.

Trofeele acordate în restul anului au fost câștigate de 7 jucători de la Echipa Națională, astfel:

Andrei Rațiu – 3 (martie, mai, noiembrie)

Dennis Man – 2 (iunie, octombrie)

Ianis Hagi – 1 (ianuarie)

Ștefan Târnovanu – 1 (februarie)

Nicolae Stanciu – 1 (aprilie)

Ștefan Baiaram – 1 (august)

Denis Drăguș – 1 (septembrie).

Andrei Rațiu devine al 6-lea jucător care câștigă premiul „Tricolorul Anului”, după Florin Niță (2021), Nicolae Stanciu (2022), Florinel Coman și Radu Drăgușin (2023) și Dennis Man (2024).

Categorii: MediaFax.ro

Adăpostul bombardat de la Cernobîl nu mai blochează radiațiile și necesită reparații majore. Avertisment al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 11:18

În februarie, o dronă a provocat o breșă în „noua incintă de siguranță”, care a fost construită cu mare efort, la un cost de 1,5 miliarde de euro, lângă reactorul distrus, și apoi transportată deasupra acestuia. Lucrările au fost finalizate în 2019 printr-o inițiativă condusă de Europa. AIEA a declarat că o inspecție efectuată săptămâna trecută asupra structurii de oțel a incintei a constatat că impactul dronei a degradat structura.

Explozia de la Cernobîl din 1986 – care a avut loc când Ucraina se afla sub dominația Moscovei, ca parte a Uniunii Sovietice – a răspândit radiații în toată Europa. În încercarea de a limita topirea, sovieticii au construit peste reactor un „sarcofag” din beton cu o durată de viață de numai 30 de ani.

Noua structură de izolare a fost construită pentru a reține radiațiile pe durata îndepărtării definitive, care va dura zeci de ani, a sarcofagului, a clădirii reactorului distrus și a combustibilului nuclear topit.

Director AIEA: Structura de protecție și-a pierdut funcțiile principale de siguranță

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că o misiune de inspecție „a confirmat că structura de protecție și-a pierdut funcțiile principale de siguranță, inclusiv capacitatea de izolare, dar a constatat, de asemenea, că nu au existat daune permanente la structurile sale portante sau la sistemele de monitorizare”.

Grossi a afirmat că au fost efectuate unele reparații, „dar restaurarea completă rămâne esențială pentru a preveni degradarea în continuare și pentru a asigura siguranța nucleară pe termen lung”.

ONU a raportat pe 14 februarie că autoritățile ucrainene au declarat că o dronă cu o încărcătură explozivă puternică a lovit centrala, provocând un incendiu și avariind învelișul de protecție din jurul reactorului. Autoritățile ucrainene au declarat că drona era rusă. Moscova a negat că ar fi atacat centrala.

Nivelurile de radiații au rămas normale și stabile și nu au fost raportate scurgeri de radiații, a declarat ONU în februarie.

Rusia a ocupat centrala și zona înconjurătoare timp de mai mult de o lună în primele săptămâni ale invaziei sale din februarie 2022 în Ucraina, în timp ce forțele sale au încercat inițial să avanseze spre capitala ucraineană, Kiev.

 

Categorii: MediaFax.ro

Atac masiv în Ucraina: Dronele și rachetele rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 11:17

Compania feroviară nu a raportat victime în urma atacului din timpul nopții din orașul Fastiv, scrie Reuters.

„Rusia continuă să ignore orice eforturi de pace și, în schimb, atacă infrastructura civilă critică, inclusiv sistemul nostru energetic și căile ferate”, a declarat ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, pe X.

El adaugă că, în aceste condiții, presiunea asupra Rusiei nu poate fi amânată, și mai ales „nu sub pretextul procesului de pace”.

Compania feroviară a anunțat pe Telegram că a fost nevoită să anuleze mai multe trenuri suburbane în apropierea capitalei și a orașului Cernihiv, din nord-estul Ucrainei.

Serviciile de urgență au raportat un incendiu și distrugeri pe teritoriul gării și depoului, dar nu au dat mai multe detalii. Raportul a menționat, de asemenea, un atac asupra infrastructurii din regiunea Cernihiv.

Armata ucraineană a transmis că Rusia a lansat 653 de drone și 51 de rachete asupra Ucrainei în timpul nopții. Forțele ucrainene au doborât 585 de drone și 30 de rachete.

Instalațiile de producere a energiei electrice și termice din regiunile Cernihiv, Zaporizhzhia, Lviv și Dnipropetrovsk au fost, de asemenea, ținte ale atacului.

9.500 de clienți au rămas fără căldură și 34.000 fără alimentare cu apă în regiunea sudică Odesa.

„Instalațiile portuare (din Odesa) au fost, de asemenea, atacate: o parte din infrastructură a fost deconectată de la sursa de energie, iar operatorii au trecut la alimentarea de rezervă de la generatoare”, au transmis autoritățile.

Ministerul ucrainean al energiei a declarat că atacurile au lovit infrastructura energetică din opt regiuni peste noapte, provocând întreruperi de curent.

Lucrările de reparații de urgență sunt deja în curs de desfășurare.

Categorii: MediaFax.ro

Tesla lansează o nouă mașină mai ieftină în Europa, pe fondul scăderii vânzărilor. Cât costă noul Tesla Model 3

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 11:12
Același spirit al Modelului 3, acum la cel mai bun preț

Noul Model 3 Standard păstrează esența care a transformat modelul într-un reper: eficiență, tehnologie, performanță și siguranță. Tesla a creat această versiune gândindu-se la utilitatea de zi cu zi și la costurile de funcționare, obținând un echilibru atractiv între performanțe, eficiență și confort, scrie El Economista.

Datorită bateriei de înaltă densitate și optimizării ansamblului de propulsie și a sistemelor electrice, Modelul 3 Standard are un consum WLTP de doar 13 kWh/100 km, o valoare care depășește chiar și mulți utilitari urbani. Rezultatul este simplu: mai multă autonomie pentru fiecare euro investit în încărcare.

Autonomie, performanță și zero complicații

Modelul 3 Standard oferă o autonomie WLTP de 534 km, suficientă pentru călătorii lungi cu familia sau prietenii fără grija încărcării. În plus, ca toate modelele Tesla, are acces la cea mai fiabilă rețea de încărcare rapidă din lume: peste 20.000 de Superchargere distribuite în 1.500 de stații în Europa.

La capitolul performanțe, accelerația surprinde: de la 0 la 100 km/h în 6,2 secunde, valori specifice unor compacte sportive. Toate acestea fără a sacrifica confortul, spațiul interior sau eficiența. Se adaugă noile jante Prismata de 18 inci, gândite pentru optimizarea consumului și reducerea costurilor de întreținere.

Iar în ceea ce privește întreținerea: deoarece nu are componente mobile tipice unui vehicul cu combustie, Tesla necesită intervenții minime. Fără schimburi de ulei și fără revizii anuale obligatorii.

Tehnologie Tesla fără compromisuri

Modelul 3 Standard include cele mai noi dotări din gamă: o cameră frontală nouă, cu un câmp vizual mai larg, sistem de spălare și încălzire pentru a evita aburirea și înghețul, precum și o manetă de semnalizare redesenată.

Include standard funcții precum accesul de la distanță prin aplicație, Planificatorul de rute cu disponibilitate în timp real a Superchargerelor, telefon-cheie, modul Centinelă, Dog Mode și control vocal. Actualizările OTA permit îmbunătățirea vehiculului în timp, fără costuri suplimentare.

La nivel de iluminare, dispune de faruri adaptive capabile să ajusteze pixelii fasciculului lung pentru a evita orbirea celorlalți șoferi. Noile scaune din material textil moale oferă încălzire și reglaj electric în față, iar a doua rând oferă spațiu generos și priveliște prin plafonul panoramic.

Practic, oferă un portbagaj spate de până la 1.659 litri cu scaunele rabatate și un portbagaj frontal (frunk) de 88 litri, precum și o capacitate de remorcare de 1.000 kg.

De la 35.000 de euro: un înainte și un după

Cu un preț de bază de 36.990 de euro, promoțiile active Tesla reduc suma până la 35.000 de euro, transformând Modelul 3 Standard într-una dintre cele mai competitive opțiuni de pe piața electricelor.

Gama Tesla Model 3:

  • Model 3 Standard – 36.990 €
    Model 3 Premium Autonomie mare RWD – 44.990 €
    Model 3 Premium Autonomie mare AWD – 48.990 €
    Model 3 Performance – 57.490 €

Comenzile pot fi deja plasate în Tesla Design Studio, iar primele livrări sunt programate pentru februarie 2026.

Categorii: MediaFax.ro

Ion Țiriac va primi „Premiul pentru întreaga carieră” la prestigioasa Gală Alianța 2025 de la Washington D.C.

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 10:53

Organizația „Alianța” (Alianța Americano-Română), o entitate non-partizană și non-profit dedicată consolidării parteneriatului dintre Statele Unite și România, intenționează să îi acorde lui Ion Țiriac distincția supremă la evenimentul său anual.

Fost jucător de tenis și prolific om de afaceri, Ion Țiriac a fost invitat să primească „Premiul pentru Întreaga Carieră (Outstanding Lifetime Achievement Award) 2025” în cadrul Galei Anuale care va avea loc joi, 11 decembrie 2025, la Hotelul Willard din Washington D.C.

La eveniment mai sunt invitați lideri guvernamentali, personalități culturale și oameni de afaceri cu vizibilitate.

Obiectivele evenimentului

Gala onorează persoane și organizații care inspiră schimbări pozitive și susțin relația Româno-Americană.

Summitul Alianța – un eveniment programat pentru ziua următoarea Galei, pe 12 decembrie, va include dezbateri pe teme esențiale precum afaceri, securitate și cultură, funcționând mai degrabă ca o platformă de networking pentru liderii interesați de promovarea relațiilor bilaterale.

Lideri de marcă printre laureații precedenți ai Alianței

De-a lungul anilor, printre premianții Alianței s-au numărat personalități proeminente, precum președintele George W. Bush, CEO-ul Anastasia Beverly Hills, Anastasia Soare, comandantul general al Armatei SUA în Europa, lt. gen. Frederick Ben Hodges și publicistul Robert D. Kaplan.

Categorii: MediaFax.ro

STS anunță că au fost luate măsuri de prevenire a riscurilor de securitate cibernetică la alegerile de duminică

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 10:26

STS anunță că a implementat cerințele operaționale stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă și Institutul Național de Statistică, în vederea utilizării aplicațiilor și sistemelor informatice de monitorizare a prezenței la vot, de prevenire a votului ilegal și de centralizare a proceselor-verbale.

Și cu ocazia acestui scrutin, în data de 7 decembrie 2025, începând cu ora 7:00, pe site-ul https://prezenta.roaep.ro cetățenii interesați vor putea urmări în timp real prezența la vot, precum și rezultatele cumulate, imediat după închiderea secțiilor, pe măsură ce sunt centralizate datele din procesele-verbale.

Totodată, echipa de dezvoltare software a realizat integrarea cu sistemul de evidență a persoanelor al Ministerului Afacerilor Interne, pentru a permite consultarea domiciliului și a reședinței pentru votanții care dețin carte electronică de identitate (CEI). Aceștia nu trebuie să prezinte altă dovadă a domiciliului sau a reședinței pentru verificarea dreptului de vot.

STS anunță că la nivelul infrastructurii IT&C utilizate la alegeri au fost aplicate măsuri de prevenire și contracarare a riscurilor de securitate cibernetică și a eventualelor disfuncționalități tehnice.

Pentru organizarea alegerilor locale parțiale, STS a instruit aproximativ 3.000 de persoane desemnate de AEP să activeze în birourile secțiilor de votare și a pus la dispoziție infrastructura tehnică necesară – sisteme informatice securizate, echipamente de telecomunicații, tablete și telefoane.

Un centru de suport tehnic va funcționa pe durata alegerilor la nivelul STS.

Duminică au loc alegeri în Capitală, în Buzău și în alte 12 orașe și comune din țară.

Categorii: MediaFax.ro

Sindromul fetiței cuminți: ce este, cauze, simptome și tratament

MediaFax.ro - 6 Decembrie, 2025 - 10:19
Ce este sindromul fetiței cuminți?

Sindromul fetiței cuminți este o tulburare psihologică în care o persoană încearcă să îi mulțumească pe alții pentru a obține recunoaștere și/sau iubire. Dincolo de denumirea populară, este important de subliniat că atât femeile, cât și bărbații pot adopta acest tip de comportament, fiind vorba despre o atitudine activă față de viață, scrie psihologia-online.com.

Acest tipar de comportament se manifestă prin acțiuni menite să placă persoanelor din cercul apropiat, având ca rezultat evitarea conflictelor. Deși nu apare în DSM V, problema poate fi încadrată în tulburarea de personalitate dependentă, care are o serie de criterii diagnostice ce trebuie îndeplinite pentru a ajunge la o evaluare corectă:

  • Afectarea modului de a se percepe pe sine și a felului în care este interpretată realitatea.
  • Nevoia imperioasă de a fi îngrijit(ă).
  • Dificultatea de a lua propriile decizii.
  • Teama de abandon.
  • Debutul simptomelor în perioada adolescenței.
  • Afectarea relațiilor sociale, profesionale și familiale.
  • Manifestările nu pot fi explicate prin prezența altor tulburări mintale sau prin consum de substanțe toxice ori medicamente.
Care sunt cauzele sindromului fetiței cuminți?

Există mai multe motive care pot explica originea acestei probleme. Chiar dacă fiecare caz trebuie analizat individual, se pot identifica unele cauze comune:

  • Experiențe din copilărie
  • Personalitatea începe să se formeze în primii ani de viață. Astfel, experiențele traumatice din copilărie pot influența puternic simptomele apărute la vârsta adultă.
  • Din punct de vedere clinic, s-a observat că abuzul, furia părinților și nevoia de recunoaștere pot predispune copiii la comportamente de complianță excesivă.
  • De asemenea, nu trebuie excluse situații stresante precum pierderea unor persoane dragi sau mutările neașteptate, care pot afecta dinamica familiei.
Idei legate de perfecționism și stereotipuri sociale

Nevoia de a obține iubire din partea persoanelor considerate importante poate afecta stima de sine, determinând acțiuni orientate spre perfecțiune.

Succesul economic, performanțele academice, construirea unui grup valoros de apartenență și presiunea de a menține o viziune pozitivă asupra vieții pot intensifica comportamentele disfuncționale.

Care sunt simptomele sindromului fetiței cuminți?

Recunoașterea timpurie a semnelor acestei probleme este esențială pentru stabilirea unor strategii eficiente. Iată simptomele predominante:

  • Sentiment de vinovăție.
  • Perfecționism.
  • Nevoia de a-i mulțumi pe ceilalți.
  • Nevoia constantă de aprobare.
  • Lipsă de autonomie.
  • Autoexigență excesivă.
  • Dificultate de a refuza ordine sau solicitări.
  • Evitarea conflictelor.
  • Oboseală.
  • Neliniște.
  • Anxietate și/sau nervozitate.

Dincolo de această descriere, este recomandat să consulți un specialist în sănătate mintală pentru un diagnostic corect. Este important ca evaluarea să ia în considerare vârsta, antecedentele familiale, eventualele boli existente, patologii anterioare, precum și contextul social și cultural.

Care este tratamentul pentru sindromul fetiței cuminți?

Deși persoanele afectate se confruntă cu dificultăți în gestionarea simptomelor, există abordări eficiente care pot îmbunătăți calitatea vieții. Iată câteva dintre ele:

Psihoterapia

Sprijinul unui specialist în sănătate mintală oferă instrumente utile pentru a gestiona situațiile stresante într-un mod mai echilibrat. În tratamentele de scurtă durată, scopul este de a lucra asupra emoțiilor, gândurilor și comportamentelor care provoacă simptome. Se stabilesc obiective clare într-un număr limitat de ședințe, ceea ce poate duce la rezultate favorabile.

Terapia de lungă durată pune accentul pe rememorarea situațiilor din trecut care au legătură cu problemele actuale. Aceasta permite o altă perspectivă asupra vieții și încurajează reflecția personală privind autoexigența și tendința de a-i mulțumi pe ceilalți.

Mindfulness

Este o metodă terapeutică în care persoana își concentrează atenția asupra prezentului, reducând importanța gândurilor legate de trecut sau viitor. Este necesar un mediu liniștit, fără stimuli care să distragă.

Modificarea obiceiurilor

Scrierea gândurilor pe hârtie, participarea la activități sociale, adoptarea unei alimentații sănătoase și îmbunătățirea rutinei de somn pot contribui la diminuarea simptomelor.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator