Sicriul Papei Francisc a fost dus în Santa Maria Maggiore sâmbătă, după liturghia sa de înmormântare în Piața Sf. Petru, în jur de 150.000 de oameni străbătând traseul prin inima orașului pentru a-și lua rămas bun.
Sicriul a fost plasat într-un mormânt simplu de marmură într-un culoar lateral al bazilicii. Doar numele său în latină, „Franciscus”, este înscris deasupra, în timp ce o reproducere a crucii simple pe care obișnuia să o poarte la gât atârnă deasupra nișei.
Un singur trandafir alb a fost pus pe mormântul lui.
„Atât de multă intensitate. A fost o persoană apropiată de toată lumea, așa că îl respectăm pentru ceea ce a făcut, fiecare în felul nostru. Mulțumesc”, a spus Carmelo Lamurra, locuitor al Romei.
„Simt că este exact în calea Papei. El a fost simplu, la fel și locul lui acum”, a spus un pelerin polonez.
Vizitatorii au început să stea la coadă cu mult înainte ca Bazilica să se deschidă, la 7:00 dimineața (05:00 GMT), iar biserica s-a umplut rapid de credincioși după ce ușile s-au deschis. Autoritățile au îndemnat oamenii să plece de îndată ce au văzut mormântul, spunând că alte mii de oameni așteaptă să intre.
Articolul Mii de oameni au fost la mormântul Papei Francisc apare prima dată în Mediafax.
„Putem confirma că nouă persoane au murit după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime la Festivalul Lapu Lapu de aseară. Gândurile noastre sunt la toți cei afectați de acest incident tragic”, a tranmis poliția din Vancouver într-o postare pe X.
Steve Rai, adjunctul șefului departamentului de poliție din Vancouver, a declarat că în incident a fost implicat „un vehicul, un suspect”.
Poliția a spus că a arestat la fața locului un bărbat de 30 de ani din Vancouver.
El a fost inițial reținut de oamenii de la fața locului înainte de sosirea poliției.
Rai a spus că suspectul era „cunoscut de poliție în anumite circumstanțe”, dar nu a dat detalii.
Poliția a anunțat că este „încrezătoare” că incidentul nu a fost un act de terorism.
Un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni la festivalul Lapu Lapu Day Block, din Vancouver, sâmbătă seară, potrivit SkyNews.
Articolul Nouă persoane au murit în incidentul din Vancouver apare prima dată în Mediafax.
Simbol al eleganței, rafinamentului și al profesionalismului desăvârșit, Sanda Țăranu a fost și rămâne una dintre cele mai recognoscibile voci din România.
„Și știi ce am observat? Că se confundă șmecheria cu inteligența. Ați observat lucrurile astea? Uite acum, când se fac concursuri astea… Doamne, este o inflație de candidați la președinție, de nu-ți vine să crezi. Și când îi vezii…, toți vor să fie președinți. Dar lasă, că dacă nu candidezi tu, candidez eu. Păi nu te apucă râsul?”, spune Sanda Țăranu.
Ea pune accet pe educație.
„Vă rog să mă credeți că și eu mă învăț. Nu mi-e rușine să spun. Și trebuie să învățăm că altfel… Măcar să știm pe ce lume trăim, măcar să știm de ce să ne ferim”, adaugă Sanda Țăranu.
Interviul integral poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=DS4Nr_7ynwE&t=18s.
Crainică a Televiziunii Române din 1963 până în 1998, a prezentat Telejurnalul, a fost vocea celebrei emisiuni Teleenciclopedia, a prezentat spectacole de varietăți, festivaluri și programe speciale ale TVR, devenind un adevărat simbol național. Mulți dintre telespectatori mărturiseau că le dispăreau migrenele doar ascultându-i vocea Sandei Țăranu.
Articolul Sanda Țăranu, despre prezidențiale: Se confundă șmecheria cu inteligența apare prima dată în Mediafax.
Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, polițiștii oraşului Şomcuta Mare au oprit pentru control un autoturism condus pe DN1C, de către un tânăr de 28 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit IPJ maramureș.
Trei ore mai târziu polițiștii au depistat din nou autoturismul în cauză în trafic, pe DN1C, în localitatea Valea Chioarului.
„La volan a fost identificat același tânăr, de 28 de ani. De data aceasta tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, întrucât era suspendat, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și de această dată tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale”, se arată în finalul comunicatului.
Articolul Șofer băut, depistat sâmbătă seara de două ori, de polițiști, la volanul autoturismului apare prima dată în Mediafax.
„Din momentul în care am început să vorbesc despre măsuri economice (a început atacul cu boți – n.r.) . Am început să vorbesc, să prezint pe rețele sociale, măsurile economice. Din acel moment și până acum, când vorbesc cu dumneavoastră, un partid care are resurse din subvenție, de fapt mai sunt doar doi suspecti, PSD-ul și AUR, pentru că a fost atacat eu și Nicușor Dan. Și nu bănuiesc cu USR-ul, că la ei n-au bani deloc. Deci ori PSD, ori AUR, au plătit o uriașă campanie de boți care îmi blochează contul, în special contul de TikTok și cel de Facebook”, spune Victor Ponta.
El afirmă că „nu e niciun câștig să-ți vină 200.000 de noi urmăritori din Thailanda, Brazilia și mai știu eu ce țară, pentru că de fapt ei îți blochează contul, numai au acces românii”.
„Am făcut și facem în fiecare zi solicitare și la ANCON, și la Biroul Electoral Central, și la TikTok. Deocamdată nu au reușit să facă ceva. Dar vreau să-ți spun un lucru. S-a vorbitatât de mult în România, s-au anulat alegerile.
Mi se pare asta e o explicație oficială, din cauza atacurilor online, din afara României și a Europei. Suntem la cinci luni după, iar protecția României este zero. Eu am dovedit, noi am prezentat documentele, toată lumea dă dreptate echipei mele. Da, așa e, sunt boți plătiți din afara care vă blochează conturile și toată lumea ridică din umeri”, conchide Ponta.
Și primarul Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a acuzat un atac asupra conturilor sale. El afirmă că acestea sunt sub un risc maxim ca platformele sociale să observe o activitate neobişnuită şi să le închidă, existând astfel riscul să nu mai poată face promovare electorală până la sfârşitul campaniei.
„Suntem în situaţia în care, de o zi, nu pot să mai folosesc conturile pe social media, pentru că ele sunt invadate de sute de mii de conturi false. Şi o să descriu această situaţie. Noi avem la Autoritatea Electorală Permanentă, teoretic, nişte specialişti din instituţiile statului care să prevină exact tipul acesta de situaţie, care e exact motivul pentru care noi am anulat alegerile în noiembrie. Şi iată că nu sunt în stare să facă nimic”, a declarat Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.
Articolul Ponta: PSD sau AUR a plătit o uriașă campanie de boți care îmi blochează conturile apare prima dată în Mediafax.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „cu scopul de a preveni pe viitor abuzurile electorale și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic”.
„Inițiativa vine ca urmare a loviturii de stat din 6 decembrie, atunci când Curtea Constituțională a decis anularea întregului proces electoral prezidențial, fără existența unei contestații prealabile și în lipsa unui cadru legal clar care să permită o astfel de măsură radicală. Proiectul legislativ inițiat de parlamentarii AUR urmărește armonizarea legislației naționale cu recomandările formulate de Comisia de la Veneția în raportul publicat în luna martie”, potrivit unui comunicat de presă.
Principalele modificări propuse sunt interzicerea expresă a posibilității ca procesul electoral să fie anulat din oficiu de către Curtea Constituțională, în lipsa unor contestații temeinic motivate și dovedite, introducerea unor condiții stricte pentru invalidarea alegerilor, care să presupună fraude sau încălcări grave, de natură să influențeze rezultatul scrutinului și obligația Curții Constituționale de a motiva în mod detaliat orice decizie de invalidare, prin prezentarea dovezilor și a modului în care neregulile au afectat rezultatul votului.
„Românii au dreptul la alegeri corecte și la certitudinea că votul lor este respectat. Nu putem permite ca procesul electoral să fie viciat în urma unor decizii netransparente și lipsite de temei. Prin această inițiativă, AUR dorește să protejeze democrația și să se asigure că astfel de abuzuri nu se mai pot repeta. AUR reafirmă angajamentul său pentru un stat democratic, în care vocea poporului să fie ascultată și respectată”, se arată în finalul comunicatului.
Articolul AUR cere modificarea Legii Curții Constituționale: CCR să nu mai poată anula alegerile din oficiu apare prima dată în Mediafax.
„În această noapte, în jurul orei 02:17, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru căutarea și salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 27 de ani, care a căzut în apă în urma răsturnării ambarcațiunii în care se afla, în zona localității Smârdan”, anunță ISU Tulcea.
În barca se află și alt bărbat, care a reușit să înoate până la mal.
„La fața locului s-au deplasat subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambarcațiune și un echipaj SMURD și echipaje din cadrul Poliției de Frontieră și Căpitănia Portului Brăila. Misiunea este în desfășurare”, se arată în finalul informării.
Articolul Un bărbat a căzut în Dunăre după ce barca în care se afla s-a răsturnat apare prima dată în Mediafax.
Victor Ponta vorbește despre „criza economică și bugetară, fără precedent, în care suntem deja și în care putem să ne trezim, după alegerile prezidențiale, fără soluții”.
Datoria mea și a oricărui alt candidat la prezidențiale este de a veni cu soluții pentru ceea ce, de fapt, reprezintă cel mai mare pericol pentru România, criza economică, criza bugetară și faptul că n-am reușit să vorbim destul de mult în campanie e un lucru rău pentru România. Vreau să vă spun, în baza experienței pe care o am, că afirm fără niciun fel de ezitare suntem într-o situație mai rea decât cea din 2009. E adevărat și atunci, aproape un an de zile am ținut alegeri și atunci candidații la prezidențiale sau primul ministru de atunci spuneau că nu-i adevărat, că e totul foarte bine, că n-o să avem nevoie de Fondul Monetar Internațional, că nu se vor tăia pensii și salarii. Din păcate acum situația este chiar mai gravă decât atunci și vreau, este datoria mea, să spun că nu trebuie să ajungem în situația de atunci”, afirmă Victor Ponta.
Despre mesajul lui Ilie BolojanEl apreciază mesajul președintelui Interimar, Ilie Bolojan, care sâmbătă, „în mod corect, a spus, citez, despre deficitul de peste 9%, sunt niște grave trepidații care ne duc în recesiune și în situații economice extrem de periculoase”.
„Cred că e, de fapt, singurul dintre cei aflați la putere care recunoaște situația. Din păcate și primul ministru și candidatul coaliției și toți cei care, ministrul de Finanțe, ne ascund adevărul, l-au ascuns și Comisiei Europene, sperând că trec alegerile. După care vine din nou potopul, cum a venit și în 2010. Propunerea mea pentru cetățenii României, pentru viitorul guvern, este să evităm tragedia din 2010, să nu fie nevoie să tăiem din nou pensii și salarii, să nu fie nevoie să creștem TVA-ul și taxele, să venim de acum cu soluțiile pe care le-am aplicat după 2012 și care ne-au scos din recesiune, din criză bugetară și ne-au permis, pe de o parte, ca statul să își îndeplinească obligațiile față de pensionari militari salariați, pe de altă parte să reușească să gestioneze o creștere economică și un deficit bugetar, pe care eu îl pomenesc mereu ca fiind sub 1% și Ministrul de Finanțe, domnul Todorovic, care m-a ajutat și atunci, sper că m-ajută și acum, îmi spune că, de fapt, eram în excedent bugetar și am zis să fim sub 1% ca să fim mai credibili”, adaugă Ponta.
El arată că România are în acest moment cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, 9,3% din PIB„Anul trecut din datele oficiale pe care le-am obținut de la Comisia Europeană, Guvernul a împrumutat peste 250 de miliarde de lei, 50 de miliarde de euro, pentru finanțarea deficitului bugetar și pentru rostogolirea împrumuturilor luate după 2020. România are în continuare cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, peste 5%, în condițiile în care media europeană este de 2,5%. Are cel mai mare deficit al balanței comerciale, 33 de miliarde anul trecut doar, în 2024, practic banii cei 50 de miliarde pe care Guvernul i-a împrumutat, 33 deja au plecat în străinătate, pentru a susține producătorii din Bulgaria, Turcia, Grecia, China, Polonia, peste tot de unde România importă, și în același timp, nu doar susținând producătorii din alte țări, ci practic omorând producătorii interni, care nu au cum să facă față la acest tip de competiție neloială”, încheie Ponta.
Articolul Ponta spune că România e în criză economică: Suntem într-o situație mai rea decât cea din 2009 apare prima dată în Mediafax.
Se complică situația candidatului Nicușor Dan în cursa pentru prezidențiale! Se repetă practic „istoria”, la fel ca în cazul candidatului Călin Georgescu.
Surse guvernamentale au detonat „bomba campaniei”, în exclusivitate pentru Gândul.
Comisia Europeană, împreună cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) au în desfășurare o anchetă legată de existența a mii de conturi false de TikTok, care au fost deschise pentru a crește artificial vizibilitatea lui Nicușor Dan – candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai.
Ar fi vorba de cel puțin 5.000 de conturi false de TikTok, localizate în Turcia.
Această anchetă ar putea pune sub semnul întrebării cursa lui Nicușor Dan la alegerile din 4 mai, asta în condițiile în care Biroul Electoral Central (BEC) așteaptă rezultatul verificărilor.
Nicușor Dan, „regele” TikTokDe altfel, presa a dezvăluit încă din martie cum Nicușor Dan îi ia locul lui Călin Georgescu pe TikTok.
Doru Bușcu declara atunci, într-o ediție a emisiunii „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”, că nu-și explică „explozia” lui Nicușor Dan în sondaje.
„Nu noi am stabilit că e bun unul sau altul, din punct de vedere legal. Asta o stabilesc instituțiile statului. Cifrele alea cred că sunt accelerate de ferme de trolli, de boți. Ar trebui făcută o sesizare și să descindă organele – Marele centru de protecție cibernetică. Dacă este iarăși o operațiune rusească, așa cum se presupune că a fost la Georgescu, deși nu s-a demonstrat complet, dar sunt state europene care susțin că au detectat un amestec. Este greu de crezut că în afara cercului de admiratori urbani, bucureșteni, Nicușor să devină o nouă iubire explozivă a unei părți a electoratului. Faptul că se află în sondaje deasupra unui candidat ca Crin Antonescu susținut de trei partide, așa cum sunt ele, proaste, obosite, poate că cifrele sunt reale, dar ar trebui să existe o explicație – el prin ce a ajuns să devină iubit în Ardeal, Maramureș, în Bacău, unde sunt zone unde cercetările online arată o activitate nefavorabilă. Nu e ceva în regulă acolo?”, spunea Doru Bușcu.
De asemenea, în cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist, a discutat despre folosirea TikTok-ului ca metodă de promovare în campania prezidențială.
H.D.Hartmann l-a încoronat atunci pe Nicușor Dan drept „regele TikTok-ului”. În continuarea discursului, analistul a atras atenția asupra pericolelor folosirii acestei platforme drept armă în campania electorală. A ținut să precizeze și faptul că doi dintre cei 11 candidați sunt foarte activi pe TikTok, folosindu-l „în nebunie”.
„Eu mai am o problemă, totuși, cu acest TikTok. Eu atrag atenția. La ora actuală, doi dintre cei 11 candidați folosesc TikTok-ul în nebunie. Domnul Nicușor Dan e regele TikTok-ului și domnul Crin Antonescu. A început de câteva zile să crească. El e prințul TikTok-ului”, a explicat Hartmann.
Actualul primar al Capitalei este candidatul cu cele mai mari cheltuieliPe de altă parte, Nicușor Dan este candidatul cu cele mai mari cheltuieli pentru campania electorală în mediul online. Potrivit unei analize a Expert Forum, acesta a plătit, în primele trei luni ale anului, suma de 1,2 milioane de lei.
Cei mai mulți bani au fost cheltuiți de Nicușor Dan – 1,2 milioane de lei, Crin Antonescu (Alianța România Înainte) – 853.000 de lei, AUR – 821.000 de lei și Victor Ponta – 544.000 de lei.
Nicușor Dan a plătit 277 de reclame, Crin Antonescu – 194, iar Victor Ponta – 101.
Alegerile prezidențiale vor avea loc în România pe data de 4 mai 2025. În cazul în care niciun candidat nu obține votul a 50% plus unu din numărul total al cetățenilor înscriși pe liste, un al doilea tur va avea loc pe 18 mai 2025.
Articolul EXCLUSIV GÂNDUL: Campania lui Nicușor Dan, în centrul unui scandal! Mii de conturi false de TikTok, investigate de Comisia Europeană și ANCOM apare prima dată în Mediafax.
Simbol al eleganței, rafinamentului și al profesionalismului desăvârșit, Sanda Țăranu a fost și rămâne una dintre cele mai recognoscibile voci din România.
Sanda Țăranu spune că, după absolvirea studiilor, a refuzat repartiția la Teatrul Național din Craiova și a ales Televiziunea Română.
„Mi s-a propus Teatrul Național din Craiova. Dar eu, fiind căsătorită deja, mă înțelesesem cu Nicolae, cu soțul meu, ca să refuz repartiția. Ei, vă dați seama, comisia a fost impresionată – cum adică să refuz repartiția? Nu se întâmplase niciodată așa ceva”, povestește Sanda Țăranu.
Ea relatează un moment delicat din viața ei.
„A fost momentul când, rămânând numai două ore de program, deci după 83-84, cam așa ceva, eu am cerut schimbarea locului de muncă. Pentru că n-am vrut să apar cu orice preț. Adică ce să fac? Nu mai puteam să-mi fac meseria. Am căzut într-o depresie îngrozitoare. Nu m-am prefăcut că sunt bolnavă, așa a fost. Când m-am dus la spital, la spitalul numărul nouă, ca să nu zic mai rău, așa a fost și m-au internat imediat. Am făcut bine, pentru că acolo mi-am dat seama ce însemna dacă s-ar fi agravat boala”, spune Sanda Țăranu.
Sanda Țăranu amintește și de perioada de la Teleenciclopedie: „În sfârșit, ducându-mă la spital, medicii au găsit această posibilitate și de a-mi schimba locul de muncă și a rămâne în televiziune, într-un serviciu care tot personal artistic pretindea. Era regia de montaj. Astfel am stat aproape cinci ani fără să apar, auzindu-se glasul meu. Deci eu îmi făceam, într-un fel, meseria pentru că… Dar nu mă vedeam. Că am zis, eu nu apar. Și se auzea glasul meu, se auzea la Teleenciclopedie”.
Interviul integral poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=DS4Nr_7ynwE&t=18s.
Crainică a Televiziunii Române din 1963 până în 1998, a prezentat Telejurnalul, a fost vocea celebrei emisiuni Teleenciclopedia, a prezentat spectacole de varietăți, festivaluri și programe speciale ale TVR, devenind un adevărat simbol național. Mulți dintre telespectatori mărturiseau că le dispăreau migrenele doar ascultându-i vocea Sandei Țăranu.
Articolul Sanda Țăranu, despre depresia care a ținut-o departe de meseria iubită apare prima dată în Mediafax.
Vorbind la forumul „Trump Business 2025” din capitala Ungariei, Trump Jr. a evidențiat relația personală puternică bazată pe încredere dintre premierul Viktor Orbán și tatăl său, menționând că aceasta poate constitui o bază solidă pentru întărirea relațiilor economice pe axa Ungaria – Statele Unite, relatează gandul.ro, care citează MTI.
Trump Jr. laudă orientarea UngarieiDupă implicarea activă în campania electorală a tatălui său vara trecută, Donald Trump Jr. a revenit acum în Europa în calitate de vicepreședinte al Trump Organization, o companie ce dezvoltă afaceri în domeniul imobiliar, comercial și hotelier.
Trump Jr. a remarcat că, deși țările din Vest au privit întotdeauna cu superioritate spre statele central și est-europene, astăzi regimuri precum cel din Ungaria oferă un tablou mult mai promițător decât cel din Occident. El a atribuit această evoluție politicilor raționale adoptate de guvernele din regiune, orientate către interesele cetățenilor proprii.
În discursul său, fiul liderului de la Casa Albă a evidențiat sprijinul puternic al cetățenilor maghiari pentru apărarea valorilor tradiționale, susținut de leadership-ul conservator al premierului Orbán.
Totodată, Donald Trump Jr. a criticat ostilitatea Administrației Biden față de Viktor Orbán, pe fondul promovării unor politici patriotice și a sprijinului constant oferit de Ungaria fostului președinte Trump.
Duminică, în Bulgaria, luni, la BucureștiÎn cadrul turneului său prin Europa de Est, Trump Jr. va vizita, după Ungaria, Bulgaria, România și Serbia.
Turneul, organizat sub egida „Trump Business Vision 2025”, are drept scop identificarea de noi oportunități de investiții și consolidarea relațiilor cu partenerii politici conservatori din regiune. El va participa la evenimente dedicate mediului de afaceri și va purta discuții cu lideri economici locali.
Duminică, Trump Jr. va fi prezent la un forum de afaceri în Bulgaria, organizat de platforma de active digitale Nexo, unde va vorbi alături de Gila Gamliel, ministrul israelian al Științei și tehnologiei.
Luni, Donald Trump Jr. va ajunge în România, unde va participa la un eveniment de afaceri de amploare, într-un moment politic tensionat: țara noastră se află în plină campanie electorală, după anularea de către Curtea Constituțională a primului tur de scrutin prezidențial câștigat de candidatul independent Călin Georgescu. Această decizie a stârnit reacții vehemente în Statele Unite, vicepreședintele J.D. Vance și miliardarul Elon Musk criticând dur ce s-a întâmplat la București.
Chiar Donald Trump Jr. a reacționat, acuzând pe rețelele de socializare că „George Soros și marxiștii” încearcă să manipuleze rezultatul alegerilor și „să nege voința poporului”.
Interesele americanilor în SerbiaDupă vizita în România, Trump Jr. va pleca în Serbia, țară unde președintele Aleksandar Vučić se confruntă în prezent cu proteste masive ale opoziției. De altfel, vizita din Serbia va fi a treia în ultimele șapte luni pentru fiul fostului președinte american. În martie, el s-a întâlnit cu președintele Vučić într-o întrevedere al cărei conținut nu a fost făcut public.
Prezența familiei Trump în Serbia are și o componentă de afaceri: compania Affinity Partners, fondată de Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, plănuiește construirea unui hotel de lux pe locul fostului sediu al Statului Major al armatei sârbe, grav avariat în bombardamentele NATO din 1999. Proiectul, în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, a fost întâmpinat cu proteste de organizațiile civice, care cer transformarea amplasamentului într-un memorial istoric.
De asemenea, Jared Kushner a obținut autorizații și în Albania pentru dezvoltarea unui complex turistic de lux estimat la 1,4 miliarde de dolari.
În plus, capitalele Tirana și Budapesta vor găzdui anul acesta ediții locale ale Conferinței Acțiunii Politice Conservatoare (CPAC), forumul emblematic susținut de Donald Trump în SUA, care adună liderii conservatori din întreaga lume.
Articolul Donald Trump Jr. vine la București: Europa Centrală și de Est evoluează mai bine decât Vestul apare prima dată în Mediafax.
„Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului de Stat – un simbol care ne unește și ne amintește cine suntem. Tricolorul nostru, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate și speranță. Sub acest steag, am ales mereu pacea, libertatea și dreptatea. Să purtăm tricolorul nu doar în piept, ci și în suflet și să-l onorăm zi de zi prin ceea ce facem – cu solidaritate și încredere în țara noastră”, scrie pe Facebook Maia Sandu.
Prin hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 62 din 23 aprilie 2010, ziua Drapelului de stat este sărbătorită la 27 aprilie.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 217 din 17.09.2010, Drapelul de stat „este un simbol oficial major al suveranității și independenței Republicii Moldova.”
Articolul Maia Sandu: Tricolorul, martor al renașterii naționale, ne inspiră să mergem înainte cu demnitate apare prima dată în Mediafax.