Joi, la Strasbourg, Parlamentul European a făcut un pas înainte privind lansarea unui euro digital.
Eurodeputaţii au aprobat, cu 416 voturi pentru, 169 voturi împotrivă şi 22 de abţineri, decizia membrilor Comisiei de afaceri economice a PE (ECON), care s-a pronunţat în iunie pentru deschiderea negocierilor cu statele membre UE pe acest subiect, scrie AFP.
Acest proiect se află în lucru de ani de zile, însă UE trebuie mai întâi să ajungă la un acord cu privire la cadrul juridic care stă la baza monedei virtuale înainte ca aceasta să poată fi utilizată.
Întrucât inițiativa de a crea un euro digital a fost adoptată cu o largă majoritate, primele discuții dintre Parlament și statele membre UE ar urma să aibă loc chiar în această lună, în vederea unui acord până la sfârșitul acestui an. Dacă lucrurile se vor desfășura conform calendarului, euro digital ar putea fi parte a unui proiect-pilot în 2027, pentru ca mai apoi să fie disponibil pentru cetățeni din 2029, mai relevă sursa citată.
Europarlamentarul Fernando Navarrete Rojas, unul dintre principalii negociatori ai Parlamentului, a insistat că euro-ul digital este „o alternativă, nu o cerință”.
Euro-ul digital nu va înlocui numerarulPotrivit comunicatului de presă al Parlamentului European, scopul implementării unui euro digital nu este acela de a înlocui numerarul, ci de a fi un instrument complementar. Până în prezent, furnizorii americani, printre care PayPal, Mastercard și Visa, au dominat piața plăților digitale din Europa.
Noua monedă va fi disponibilă atât online, cât și offline și va asigura protecția datelor.
Serviciile de bază, precum deschiderea unui cont și gestionarea soldurilor, vor fi gratuite.
Eurodeputații doresc excluderea serviciilor de comunicații care utilizează criptare end-to-end din domeniul de aplicare al legii, potrivit Euronews.
Astfel, platforme precum WhatsApp și Messenger nu vor mai putea adopta măsuri voluntare care derogă de la regulile europene privind confidențialitatea comunicațiilor pentru a identifica utilizatori suspectați că distribuie astfel de materiale.
Criptarea end-to-end este o tehnologie care securizează comunicațiile electronice astfel încât doar expeditorul și destinatarul să poată descifra conținutul mesajelor.
Regimul temporar a fost supranumit de critici „controlul chat-urilor” („chat control”), din cauza implicațiilor asupra vieții private. Susținătorii săi consideră însă că acesta este esențial pentru protejarea drepturilor minorilor și combaterea răspândirii pornografiei infantile.
În timp ce un cadru legislativ permanent este încă în discuție, Comisia Europeană a propus prelungirea temporară a acestui sistem până în 2028. Propunerea trebuie aprobată atât de Parlamentul European, cât și de statele membre ale UE.
În martie, Parlamentul European a votat împotriva prelungirii derogării, ceea ce a dus la expirarea acesteia pe 3 aprilie. Totuși, propunerea a revenit pe agenda legislativă după ce guvernele statelor membre au continuat să o susțină, la insistențele președintei Parlamentului European, Roberta Metsola.
Grupul Partidului Popular European (PPE) a orchestrat o manevră politică pentru a obține aprobarea prelungirii schemei fără modificări, folosind o procedură parlamentară rar utilizată. Aceasta presupune o majoritate absolută – cel puțin 361 de eurodeputați – pentru respingerea sau modificarea unui proiect legislativ.
Cu toate acestea, majoritatea eurodeputaților a votat în favoarea unor amendamente importante care restrâng drastic aplicarea schemei și care ar putea fi inacceptabile pentru guvernele statelor membre.
Aliajele sunt materiale obținute prin combinarea mai multor metale și sunt folosite într-o gamă largă de produse, de la tacâmuri și automobile până la aeronave. Performanța lor depinde nu doar de compoziția chimică, ci și de modul în care atomii se organizează în timpul procesului de fabricație.
Atomii se organizează singuriO echipă internațională de cercetători a dezvoltat o metodă care controlează organizarea atomilor la temperaturi mai scăzute decât cele utilizate în mod obișnuit. Potrivit ScienceAlert, după topirea inițială, aliajul este menținut timp de aproximativ 32 de ore la 550 de grade Celsius, permițând atomilor să se autoorganizeze într-o structură foarte compactă și aproape lipsită de defecte.
Jian-Feng Nie, specialist în știința materialelor la Universitatea Monash din Australia, spune că descoperirea schimbă perspectiva asupra modului în care sunt dezvoltate aliajele. „Timp de peste un secol, dezvoltarea aliajelor s-a concentrat pe compoziție și procesare. Munca noastră sugerează că modul în care atomii se organizează în timpul fabricației poate fi la fel de important”, a explicat cercetătorul.
De două ori mai rezistent decât oțelulCercetătorii au combinat cinci metale – hafniu, niobiu, tantal, titan și zirconiu – obținând un aliaj din categoria aliajelor refractare cu entropie ridicată (Refractory High-Entropy Alloy – RHEA).
În testele de laborator, materialul s-a dovedit de două ori mai rezistent decât oțelul, de trei ori mai rezistent decât aluminiul și de două ori mai rezistent decât același aliaj fabricat prin metode convenționale. În același timp, și-a păstrat ductilitatea, ceea ce înseamnă că poate fi deformat fără să se rupă.
„Am reușit să creăm o structură foarte bine conectată, cu o rezistență și o stabilitate excepționale”, au explicat cercetătorii.
Viitorul aliajelorDescoperirea demonstrează că rezistența unui aliaj poate fi îmbunătățită nu numai prin schimbarea compoziției chimice, ci și prin controlul modului în care atomii se organizează în timpul fabricației.
Cercetătorii spun că, dacă principiul va putea fi aplicat și altor tipuri de aliaje, acesta ar putea deschide calea către materiale cu proprietăți considerate până acum imposibil de obținut. În loc să fie adăugate cantități tot mai mari de elemente de aliere, performanța materialelor ar putea fi îmbunătățită prin proiectarea structurii lor interne, ceea ce ar reduce costurile și consumul de resurse.
PNL vrea la Putere sau în Opoziție? În ce situație legală se află Guvernul României, cu premier demis, interimar și cu mandatele miniștrilor interimari expirate? Care este atmosfera din PNL după ruptura generată de prăbușirea Guvernului Bolojan? Ce structură de conducere are PNL, după deciziile nefavorabile ale Justiției? Are nevoie PNL de un Mesia și Nicușor Dan de un partid prezidențial? Ce nemulțumiri sunt în PNL în relația cu USR? Ce reforme sunt necesare în PNL? Dar în administrația publică? Cât afectează criza politică administrația publică? Cum reușește Clujul să absoarbă 1 miliard de euro fonduri europene? Cum a reușit Alin Tișe să digitalizeze toată instituția? De ce la Cluj se poate și în alte zone din țară nu? Care este modelul de dezvoltare al Clujului?
Despre toate acestea și multe altele – discutăm cu Alin Tișe, lider PNL, președintele CJ Cluj.
Vineri, în exclusivitate, pe Mediafax.
Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj, procurorul de caz a dispus, la data de 7 iulie 2026, trimiterea în judecată a celor trei inculpați, iar dosarul a fost înaintat Judecătoriei Mediaș, instanța competentă să judece cauza în fond.
Anchetatorii susțin că faptele au avut loc în anul 2023, când una dintre inculpate, însărcinată și aflată în dificultăți materiale, ar fi acceptat propunerea unei alte femei de a-i încredința copilul după naștere, fără a primi bani sau alte foloase.
Conform anchetei, la nașterea copilului, produsă în 18 iunie 2023 într-un spital din județul Sibiu, mama biologică s-ar fi prezentat în fața personalului medical folosind identitatea celeilalte femei și documentele de stare civilă ale acesteia. În aceste condiții, toate documentele medicale întocmite la naștere au consemnat în mod nereal identitatea mamei.
Copilul a avut alți părinți în acteUlterior, soțul femeii care figura în acte drept mamă, ar fi completat și semnat în fals o declarație în fața funcționarilor serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și ar fi folosit certificatul medical constatator al nașterii pentru obținerea certificatului de naștere al copilului. Astfel, în documentele oficiale a fost consemnat, contrar realității, că cei doi soți sunt părinții minorei.
Procurorii mai arată că, în baza acestor documente, inculpata a solicitat și a încasat alocația de stat pentru copil în perioada 1 iulie – 30 noiembrie 2023, funcționarii publici fiind induși în eroare cu privire la filiația reală a minorei.
Prin rechizitoriu, procurorii au solicitat instanței, în temeiul articolului 25 alineatul (3) din Codul de procedură penală, desființarea totală a nouă înscrisuri considerate false. Printre acestea se numără certificatul medical constatator al nașterii, documentele medicale întocmite cu ocazia nașterii, declarația depusă la serviciul de evidență a persoanelor, certificatul de naștere al copilului, actul de naștere din registrul de stare civilă, precum și documentele privind acordarea alocației de stat pentru copii.
„CSM nu acceptă destabilizarea sistemului de justiție, indiferent cine și-ar dori-o. În contextul lipsei vreunui răspuns din partea guvernului demis, azi, 9 iulie, plenul CSM și-a asumat, în unanimitate, să declanșeze:
Termenul limită pentru înscriere este 10 august 2026.
Prima probă a concursurilor, constând în testarea grilă de verificare a cunoștințelor juridice, va avea loc în data de 4 octombrie 2026.
Pe fondul crizei de magistrați, Guvernul Bolojan a blocat organizarea concursului de admitere directă în magistratură prin măsuri de austeritate fiscal-bugetară instituite prin Legea nr. 141/2025.
Ulterior, deși regulile au fost modificate în primăvara anului 2026 pentru a permite excepții, blocajul a continuat deoarece Guvernul a refuzat în mod repetat să aprobe memorandumul de deblocare înaintat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Președintele CSM, Liviu Odagiu: „Guvernul nu vrea să adopte memorandumul”Astăzi, în Secția pentru Judecători a CSM, președintele CSM, Liviu Odagiu, a criticat Guvernul Bolojan, pentru blocarea concursurilor din magistratură, deși desfășurarea acestea nu presupun niciun cost:
„Avem un punct pe ordinea de zi, organizarea concursului de admitere directă în magistratură pentru juriștii cu cinci ani vechime. Vă reamintesc că lună de lună, începând cu luna ianuarie am solicitat deblocarea acestui concurs, deblocare care s–a realizat în cele din urmă în luna aprilie prin adoptarea unei ordonanțe de urgență. În același timp, în cuprinsul acelei ordonanțe de urgență se prevedea necesitatea adoptării unui memorandum cu privire la posturile pentru care doream să organizăm concursul. Acest memorandum noi l–am înaintat imediat după adoptarea ordonanței de urgență, nici la acest moment acel memorandum nu este adoptat.
Este exemplul elocvent pentru o cooperare loială instituțională, mai exact pentru lipsa acesteia, în condițiile în care organizarea acestui concurs nu atrage absolut niciun fel de cheltuieli de la bugetul de stat. O dată, comisiile de concurs se plătesc din taxele de concurs achitate de candidați, iar în al doilea rând, fiecare dintre posturile pe care intenționam să le scoatem la concurs au fost și sunt bugetate. Mai mult, procedura de derulare a concursului se întinde pe aproximativ nouă luni de zile, ceea ce înseamnă că în acest an nu se va finaliza și nici nu se vor realiza niciun fel de cheltuieli.
Cu toate acestea, cu toate insistențele ulterioare elaborării și înaintării memorandumului, nici la acest moment memorandumul nu este aprobat de guvernul României, nu este semnat și nu avem un răspuns. Toate acestea au dus la blocajul unor instanțe, și Judecătoria Strehaia și Urziceni sunt doar două exemple, judecătorii la care astăzi, în măsura în care veți fi de acord să organizăm acest concurs, vom scoate locuri pentru cele două instanțe. Suntem într–o situație de blocaj pe care vă propun să o depășim prin votarea acestui punct de de pe ordinea de zi și prin organizarea concursului de admitere directă în magistratură”.
Alexander Zinell, șeful companiei Fraport Greece, care operează 14 aeroporturi regionale din Grecia, inclusiv cele din Corfu, Rodos, Mykonos și Creta, a dezvăluit că a fost necesară instalarea de foișoare și corturi pentru protejarea pasagerilor care așteaptă la coadă pentru controalele de frontieră.
„Este foarte neplăcut pentru pasageri și chiar periculos”, a declarat Zinell, citat de The Guardian.
Controalele biometrice, tot mai contestateSistemul Entry/Exit System (EES), introdus de Uniunea Europeană, obligă cetățenii din state din afara UE să își înregistreze amprentele și fotografia facială la prima intrare în spațiul Schengen. Datele biometrice sunt apoi verificate la fiecare ieșire și la fiecare nouă intrare.
Potrivit administratorului Fraport Greece, posibilitatea acordată polițiștilor de frontieră de a suspenda temporar verificările biometrice EES în perioadele de trafic intens este singurul motiv pentru care sistemul funcționează fără blocaje majore. Această derogare expiră în septembrie, iar oficialul consideră că platforma are nevoie de o actualizare care să permită înregistrarea călătorilor înainte de sosirea în aeroport.
Companiile aeriene avertizează asupra întârzierilorAsociația Internațională a Transportului Aerian (IATA), care reprezintă aproximativ 350 de companii aeriene din întreaga lume, a cerut Comisiei Europene amânarea aplicării complete a sistemului până după sezonul estival. Organizația avertizează că pasagerii se confruntă deja cu întârzieri și pierd legături în aeroporturi din Portugalia, Spania, Italia sau Belgia.
Și compania Ryanair a semnalat riscul unor cozi importante în aeroporturi turistice precum Alicante, Málaga și Palma, unde traficul de pasageri crește semnificativ în sezonul estival. În același timp, autoritățile britanice se tem că verificările biometrice ar putea provoca blocaje majore în Portul Dover, principalul punct de plecare al feriboturilor spre Franța, în perioada vacanțelor de vară.
Comisia Europeană refuză amânarea sistemului EESDeși oficialii europeni admit că sistemul nu funcționează perfect, Comisia Europeană a respins până acum solicitările de amânare a aplicării complete a sistemului EES. Executivul european susține că problemele apar doar într-un număr redus de puncte de trecere a frontierei și că statele membre pot lua măsuri pentru reducerea cozilor.
Decizia vine în contextul schimbărilor politice majore produse după căderea regimului fostului președinte Bashar al-Assad și al angajamentelor asumate de noile autorități de la Damasc privind respectarea Convenției privind Armele Chimice.
Reprezentanții OPCW au explicat că hotărârea a fost adoptată ca urmare a „unei schimbări semnificative a circumstanțelor”, noua conducere siriană demonstrând disponibilitatea de a coopera cu organizația și cu comunitatea internațională pentru eliminarea armelor chimice rămase pe teritoriul țării.
Siria își recapătă drepturile de vot la OPCW după angajamentele noii conduceriÎn 2021, Siria a fost suspendată din drepturile sale în cadrul OPCW după ce investigațiile organizației au concluzionat că forțele fostului regim au utilizat în mod repetat arme chimice în timpul războiului civil.
Măsura a avut în principal un caracter politic, reprezentând un semnal ferm că încălcarea Convenției privind Armele Chimice din 1997 nu poate fi tolerată.
Potrivit unui comunicat al OPCW, autoritățile de tranziție din Siria și-au asumat în mod oficial obligația de a respecta prevederile convenției și au început deja să ia măsuri concrete pentru îndeplinirea acestora.
Noul guvern sirian a transmis că intenționează să colaboreze cu organismele internaționale pentru identificarea și distrugerea tuturor materialelor și munițiilor chimice moștenite de la fostul regim, considerate un risc major de proliferare.
Investigațiile privind armele chimice continuăÎn luna mai, un oficial al administrației de tranziție declara pentru Reuters că autoritățile au identificat rămășițe ale programului clandestin de arme chimice dezvoltat în perioada regimului Bashar al-Assad. Printre acestea se numără materii prime și muniții similare celor utilizate în atacurile chimice care au marcat conflictul sirian.
De-a lungul anilor, mai multe anchete desfășurate de Organizația Națiunilor Unite și de echipa specială de Investigație și Identificare a OPCW au concluzionat că forțele guvernamentale siriene au folosit agentul neurotoxic sarin și bombe cu clor în mai multe atacuri. Potrivit anchetatorilor, aceste acțiuni au provocat moartea sau rănirea a mii de persoane.
La momentul respectiv, atât regimul Assad, cât și aliatul său militar, Rusia, au respins în mod repetat acuzațiile privind utilizarea armelor chimice.
Monitorizarea va continuaDeși redobândirea drepturilor de vot reprezintă un pas important pentru reintegrarea Siriei în cadrul organizației internaționale, procesul de verificare este departe de a se fi încheiat.
Consiliul Executiv al OPCW a anunțat că va continua să monitorizeze îndeaproape progresele înregistrate de autoritățile siriene și va adopta toate măsurile necesare pentru eliminarea completă a armelor chimice rămase din perioada fostului regim.
Decizia marchează un nou capitol în relația dintre Siria și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, însă viitorul colaborării va depinde de respectarea angajamentelor asumate și de finalizarea procesului de distrugere a arsenalului chimic identificat pe teritoriul țării.
Potrivit MS, gradul de absorbție din PNRR la Ministerul Sănătății pentru investițiile care modernizează sistemul sanitar este de 81%.
Plățile făcute joi pentru proiecte destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării și creșterii calității serviciilor pentru pacienți sunt în valoare de peste 162,5 milioane de lei.
Fondurile ajung la beneficiari din întreaga țară, printre care:
– Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” – digitalizare și modernizarea activității;
– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara – investiții pentru secția de terapie intensivă pentru nou-născuți;
– Spitalul Municipal Oradea – dezvoltarea capacității de îngrijire pentru nou-născuți;
– Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – investiții în infrastructura spitalicească;
– Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – digitalizarea serviciilor medicale;
– Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași – măsuri pentru reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale;
– Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța – investiții în infrastructura medicală;
– Centre comunitare integrate în Românași, Popricani și Gârbou – servicii medicale mai aproape de comunități;
– Obiective derulate prin Compania Națională de Investiții– dezvoltarea infrastructurii medicale.
„PNRR înseamnă investiții concrete în spitale mai moderne, servicii medicale mai sigure și un sistem de sănătate orientat spre pacient. Continuăm implementarea proiectelor asumate și transformăm fondurile europene în rezultate vizibile pentru pacienți și pentru personalul medical”, transmite MS.
Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, susține, într-o postare pe Facebook, că liderii PNL și AUR, respectiv Ilie Bolojan și George Simion, s-ar fi înțeles pentru declanșarea alegerilor anticipate.
Zamfir este de părere că ambele formațiuni sunt avantajate în actualul context, pentru că AUR conduce în sondaje, iar PNL pentru că ar fi singura variantă prin care să îl păstreze pe Bolojan la conducere.
„Bolojan s-a înțeles cu Simion pentru anticipate (…) Simion, e limpede, vrea anticipate rapid, tocmai că e la un scor electoral acum foarte bun.Bolojan, cu boții lui Despoiu și tot aparatul de propagandă în spate, nu poate rămâne la conducerea noului PNL neomarxist decât intrând în alegeri. A înțeles și el că nu mai poate fi premier, că nu-l va mai nominaliza președintele. Rămâne singura lui variantă ca, în fruntea curentului haștagist, să adune electoral tot ce poate aduna anti-PSD”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook.
Social-democratul a continuat criticându-l pe președintele PNL, spunând că un astfel de lucru reprezintă „un calcul cinic, care va prăbuși complet România din punct de vedere economic”.
În plus, Zamfir îl mai acuză pe Ilie Bolojan că „sacrifică tot, se înțelege cu oricine doar pentru a-și salva scaunul” și susține că nu vom avea un nou Guvern „prea curând”.
Scenariul alegerilor anticipate: ce spun liderii de pe scena politicăAlegerile anticipate reprezintă un scenariu care a fost respins în mai multe rânduri de președintele Nicușor Dan. Cu toate acestea, ideea de a organiza anticipate a început să fie invocată tot mai des pe scena politică, după mai bine de două luni de criză politică. PSD, PNL, USR și AUR par să se comporte tot mai mult ca și cum ar intra într-o logică de campanie, chiar dacă oficial niciuna dintre formulele de guvernare nu a fost încă epuizată complet.
După două nominalizări făcute de șeful statului, care nu au condus la formarea unui Executiv cu drepturi depline, mesajele partidelor s-au schimbat vizibil. La sfârșitul lunii iunie, PSD a transmis că nu mai înaintează o altă propunere și că nu se teme de votul cetățenilor.
Pe de altă parte, PNL, USR și UDMR încearcă să se repoziționeze în jurul unei formule proprii de guvernare, în timp ce AUR vorbește tot mai apăsat despre alegeri anticipate și cere preluarea guvernării.
Capul de afiș al etapei a doua este duelul dintre Dinamo și Universitatea Craiova, programat duminică, 26 iulie, de la ora 21:30.
În aceeași zi va juca și vicecampioana Universitatea Cluj, pe terenul formației din Sfântu Gheorghe – Sepsi OSK.
FCSB va evolua în deplasare cu nou-promovata FK Csikszereda Miercurea Ciuc, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21:30.
Etapa va începe cu duelul dintre două echipe de tradiție din România: FC Argeș – Petrolul Ploiești.
Programul complet al etapei a doua din Superliga de fotbal:Vineri, 24 iulie
Ora 18.30 FC Argeș – Petrolul Ploiești
Ora 21.30 CFR 1907 Cluj – FC Voluntari
Sâmbătă, 25 iulie
Ora 18.30 UTA Arad – Oțelul Galați
Ora 21.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB
Duminică, 26 iulie
Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj
Ora 21.30 Dinamo – Universitatea Craiova
Luni, 27 iulie
Ora 18.30 Farul Constanța – Corvinul Hunedoara
Ora 21.30 FC Botoșani – FC Rapid
Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a comentat remarcile președintelui american Donald Trump despre posibilitatea impunerii unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei pentru a asigura securitatea.
O astfel de inițiativă, a spus Peskov, ar implica operațiuni militare NATO pe teritoriul ucrainean, exact ceea ce vizează Operațiunile Militare Comune (JMO).
„Aceasta este o declarație nouă. Nu au existat astfel de declarații până acum. Nimeni nu a discutat anterior problema închiderii spațiului aerian”, a declarat Dmitri Peskov într-o conferință de presă.
„În orice caz, problema va fi că forțele armate ale unei țări NATO vor opera pe teritoriul ucrainean. Tocmai împotriva acestui lucru se desfășoară operațiunea militară specială.”
Cu o zi înainte, în timpul unei întâlniri publice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la summitul NATO de la Ankara, un jurnalist l-a întrebat pe Donald Trump dacă este pregătit să impună o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei. „Dacă este necesar, da”, a răspuns el.
Cu toate acestea, ulterior a precizat că o astfel de opțiune nu ar fi luată în considerare, deoarece SUA doresc o rezoluție completă, nu o înghețare, a conflictului. „Dacă vom ajunge la un acord, nu va trebui să ne facem griji pentru ceea ce spuneți”, a spus Trump.
Federația Rusă de Atletism susține că excluderea atleților ruși și belaruși din competițiile internaționale este discriminatorie. Potrivit Reuters, organizația a anunțat că a depus o contestație la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) și că a angajat avocați specializați pentru a susține apelul.
În urmă cu o săptămână, Consiliul World Athletics – federația internațională de atletism – a reconfirmat excluderea atleților din Rusia și Belarus din competițiile internaționale, menținând sancțiunile impuse după invazia Rusiei în Ucraina.
Între timp, marți, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a ridicat provizoriu suspendarea Comitetului Olimpic Rus (ROC), considerată un prim pas spre reintegrarea Rusiei în mișcarea olimpică. Cu toate acestea, decizia World Athletics rămâne în vigoare, iar atleții ruși continuă să fie excluși din competițiile internaționale.
Un prim pas spre reintegrareComitetul Olimpic Rus a fost suspendat de CIO în octombrie 2023, după ce a inclus în structura sa organizațiile sportive din regiunile ucrainene Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, aflate sub ocupație rusă. Comitetul Internațional Olimpic a apreciat atunci că această decizie încălca integritatea teritorială a Comitetului Olimpic al Ucrainei și prevederile Cartei Olimpice.
Suspendarea a fost ridicată după ce, recent, Comitetul Olimpic Rus a informat CIO că nu mai exercită autoritate asupra organizațiilor sportive din aceste teritorii. Măsura redeschide relația oficială dintre forul olimpic internațional și Comitetul Olimpic Rus, însă nu modifică automat deciziile federațiilor internaționale privind participarea sportivilor ruși la competiții.
Fără drapel și imn la Jocurile OlimpiceLa Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 și la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, sportivii ruși eligibili au concurat sub statut neutru, fără drapel, imn sau alte simboluri naționale.
O angajată a Metrorex este internată la Spitalul de Boli Infecțioase Balș cu suspiciunea de infecție cu Legionella pneumophila, potrivit Metrorex.
Metrorex nu confirmă alte cazuri de infecție și, de asemenea, în lipsa unei anchete, nu este în măsură să precizeze dacă infectarea angajatei cu Legionella s-a produs la locul de muncă sau în afara lui.
Cert este că Legionella se contractează după expunerea la apă infestată, iar cazul apare după inundațiile severe de săptămâna trecută.
Pacienta este internată cu pneumonie severă, potrivit unor surse medicale.
Ea este intubată și se află sub supraveghere medicală strictă.
Starea pacientei este cu atât mai gravă, cu cât aceasta are mai multe afecțiuni, printre care diabet, obezitate și insuficiență cardiacă.
Ce este Legionella pneumophilaLegionella e o specie de bacterie care se găsește în mod natural în apă dulce, de lac și de râu. Ea devine periculoasă atunci când s eînmulțește în instalații artificiale cu apă călduță, precum turnurile de răcire pentru fabrici și clădiri, instalații de apă caldă, dușuri, jacuzii, spa-uri, fântâni arteziene, sisteme de aer condiționat industriale (N.B.: nu cele obișnuite, din locuințe).
Transmiterea se face ușor, prin inhalarea picăturilor foarte fine de apă contaminată (aerosoli).
Boala nu este transmisibilă de la om la om.
Există două forme importante ale infecției: Boala Legionarilor și Febra Pontiac.
Ce este Boala LegionarilorBoala Legionarilor este o formă severă de pneumonie.
Simptomele apar, de regulă, la 2 – 10 zile după expunere și includ: febră ridicată, frisoane, tuse, inițial uscată, apoi cu spută, dificultăți de respirație, dureri musculare, dureri de cap, greață, vărsături, confuzie, tulburări de conștiență.
Boala Legionarilor necesită tratament cu antibiotice eficiente împotriva bacteriei, precum cele din clasele macrolidelor sau fluorochinolonelor. Cu cât tratamentul începe mai repede, cu atât șansele de recuperare sunt mai bune. În formele severe este necesară spitalizarea.
Denumirea îi vine din 1976, când, în urma convenției anuale a Legiunii Americane, sute de participanți, cunoscuți sub numele de „legionari”, au făcut pneumonie severă.
Fără tratament prompt, Boala Legionarilor poate duce la complicații severe.
Ce este Febra PontiacFebra Pontiac este mult mai ușoară, e asemănătoare cu gripa.
Simptomele includ: febră, dureri musculare, dureri de cap, stare generală proastă.
Nu produce pneumonie și se vindecă în câteva zile, fără tratament specific.
Cel mai mare risc îl prezintă persoanele de peste 50 de ani, fumători sau foști fumători, persoane cu boli pulonare cronice, diabetici, persoane cu sistem imunitar slăbit.
Grătarul nu înseamnă doar mâncare bună, ci și timpul petrecut împreună. Iar atunci când fiecare din familie are un rol, de la cei mici care pregătesc frigăruile de legume până la cel care stă lângă jar, masa capătă un farmec aparte.
O rețetă simplă, gata în mai puțin de 30 de minute, combină Cârnații Grătărescu de la Cris-Tim cu frigărui colorate din legume de sezon. Rezultatul este un preparat potrivit pentru weekendurile petrecute în familie sau pentru întâlnirile cu prietenii.
Cârnații Grătărescu sunt realizați din carne fragedă de porc, sunt condimentați cu boabe de muștar și usturoi, înveliți în maț natural și afumați cu fum natural de lemn de fag. Pe grătar se rumenesc uniform, rămân suculenți și dezvoltă aroma specifică pe care mulți o asociază cu grătarele de vară.
Foto: G4Food
IngredienteFoto: G4Food
Mod de preparareSpală legumele și taie dovleceii, ardeii și ceapa în bucăți potrivite. Așază-le alternativ pe frigărui împreună cu ciupercile și roșiile cherry. Unge-le cu puțin ulei de măsline și asezonează-le cu sare și piper.
Între timp, încinge grătarul și pune Cârnații Grătărescu alături de frigărui. Întoarce-i periodic, astfel încât să se rumenească uniform, iar legumele să se gătească fără să-și piardă textura.
Servește cârnații alături de frigărui și puțin muștar. Este o combinație simplă, gustoasă și potrivită pentru mesele în aer liber.
Video cu rețeta completă este disponibil pe canalul de YouTube G4Food >> Cârnați Grătărescu cu frigărui de legume <<
Articol preluat din G4Food
Unele dintre supraviețuitoarele lui Epstein spun că Groff nu a spus adevărul.
În interviuri acordate CNN, mai multe victime ale lui Epstein au contestat diferite aspecte ale mărturiei recente oferite de Groff.
Acestea au declarat că au întâlnit-o personal pe Groff, au discutat cu ea despre vârsta lor și au fost plătite direct de asistenta lui Epstein timp de 18 ani, aspecte care contrazic ceea ce Groff le-a spus congresmenilor.
Detaliile au făcut parte din interviul transcris pe care Groff l-a acordat Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților, despre experiența sa de lucru pentru Epstein.
Ea le-a spus membrilor comisiei, care a audiat anul acesta mai multe persoane din cercul infractorului sexual condamnat, că nu a știut niciodată despre abuzurile lui Epstein asupra fetelor și femeilor și că a fost înșelată de manipulările acestuia.
Deși Groff a fost inclusă ca posibilă co-conspiratoare a lui Epstein în controversatul acord de neurmărire penală încheiat cu procurorii federali din Florida în 2008, ea nu a fost niciodată pusă sub acuzare.
„Știa ce se întâmplă”O purtătoare de cuvânt a Comisiei de Supraveghere a declarat pentru CNN că instituția „analizează în prezent transcrierea declarației doamnei Groff în raport cu probele disponibile”.
„Lesley Groff știa ce se întâmpla în cercul apropiat al lui Epstein, motiv pentru care președintele comisiei, James Comer, ar fi trebuit să îi ceară să depună mărturie sub jurământ”, a declarat Sara Guerrero, director de comunicare al democratului Robert Garcia, principalul reprezentant al opoziției în comisie.
„Minciuna în fața Congresului este o infracțiune, iar oricine face acest lucru trebuie tras la răspundere, fără excepție”.
Mărturia lui Groff nu a făcut decât să amplifice frustrarea supraviețuitoarelor lui Epstein, multe dintre acestea temându-se că audierile Congresului nu vor duce la noi măsuri de responsabilizare. Ghislaine Maxwell este singura persoană condamnată în SUA în legătură cu cazul Epstein. Departamentul Justiției a afirmat că nu există suficiente probe pentru alte acuzații, chiar și după publicarea a milioane de documente legate de Epstein.
„Timp de 18 ani am lucrat pentru Dr. Jekyll”Groff le-a spus membrilor comisiei că Epstein a fost un „maestru al manipulării și al înșelăciunii”, care i-a ascuns abuzurile.
„Timp de 18 ani am lucrat pentru Dr. Jekyll, dar nu mi s-a permis niciodată să îl văd pe adevăratul Mr. Hyde”, a afirmat ea.
Conform legislației federale americane, este infracțiune să faci cu bună știință și intenționat declarații false semnificative în fața Congresului. Supraviețuitoarele intervievate de CNN au spus că, în cazul unora dintre afirmațiile lor despre interacțiunile cu Groff, nu mai există dovezi materiale, deoarece evenimentele s-au petrecut acum peste două decenii, când multe dintre victime erau adolescente și înainte de apariția telefoanelor inteligente.
Nave militare ale Chinei și Rusiei au început joi exerciții cu muniție reală în largul orașului-port Qingdao, la Marea Galbenă.
Exercițiul „Joint Sea-2026” include antrenamente de recunoaștere, apărare aeriană și antirachetă, precum și operațiuni comune de căutare și salvare a submarinelor. Potrivit autorităților chineze, citate de Xinhua, manevrele se desfășoară în zone maritime bine stabilite anterior și reprezintă etapa pe mare a exercițiului.
Baschet înaintea manevrelor maritimeProgramul a început luni și este împărțit în trei etape: reunirea navelor și a echipajelor participante, planificarea activităților în port și exercițiile desfășurate pe mare.
Înaintea exercițiilor pe mare, militarii chinezi și ruși au lăsat deoparte uniformele pentru un meci de baschet. Ulterior, au făcut schimb de experiență în domeniul salvării submarinelor.
China și Rusia, tot mai multe exerciții comuneExercițiile „Joint Sea” sunt organizate aproape anual de China și Rusia și au devenit unul dintre cele mai importante programe de cooperare militară dintre cele două state.
În ultimii ani, manevrele s-au extins în mai multe zone maritime, inclusiv în Marea Japoniei, Marea Chinei de Est și Marea Chinei Meridionale.
Beijingul și Moscova și-au intensificat cooperarea militară după invazia rusă în Ucraina, desfășurând în mod regulat exerciții navale și aeriene comune.
Urmărite cu atenție de OccidentCele două țări susțin că aceste activități au un caracter defensiv și nu sunt îndreptate împotriva unui stat terț, însă ele sunt urmărite cu atenție de Statele Unite și de aliații acestora din regiunea Asia-Pacific.
2000 de turiști străini și români, dar și localnici au umplut deja sala de spectacole la cele 10 reprezentații sold-out care au avut loc până acum în impresionanta sală de spectacole din Cazinoul Constanța, iar locurile pentru serile de joi și vineri din restul verii sunt pe cale să se epuizeze.
Spectacolul unic pe piața culturală românească îmbină în cel mai impunător cadru teatrul, muzica live cu orchestră și interpreți, coregrafia complexă de balet și cabaret cu tehnologia, scenografia, vestimentația cameleonică, video-mappingul și istoria. „Cazíno, Mon Amour” traversează în 2 ore și jumătate de spectacol total Belle Époque, cele două războaie mondiale, perioada comunistă și renașterea contemporană a Cazinoului, într-o emoționantă meditație despre iubire, timp și memorie.
Cu scenariul, producția și regia artistică și muzicală semnate de Petre Năstase, scenografia realizată de arhitect Petre Țalea, o distribuție de teatru valoroasă formată din Lucian Ionescu, Ștefan Mihai, Mara Tătar, Teodora Crișan, Geo Costin, Mirela Pană, Andrei Bibire, Corin Popescu, Florin Aioane, Dan Pughineanu, orchestră live și interpretarea artistelor Julie Mayaya, Ana Maria Roșu Negoiasă și Alina Crișan, coregrafii spectaculoase create de profesorul coregraf Ștefan Lupu pentru baletul cameleonic format din 10 dansatori și o componentă de tehnologie vizuală unică, „Cazino, Mon Amour” spune în cel mai spectaculos mod o poveste despre un loc care nu a încetat niciodată să viseze, despre iubire, istorie, dorință, timp și destin, prinsă între zidurile clădirii Cazinoului Constanța.
„Cazinoul nu este decorul poveștii. El este povestea. Când am început să scriu Cazino Mon Amour, am pornit de la o întrebare simplă: dacă zidurile Cazinoului din Constanța ar putea vorbi, ce ne-ar spune? Ar vorbi despre iubire? Despre putere? Despre bani? Despre războaie? Despre oameni care au crezut că lumea le aparține și despre alții care au pierdut totul într-o singură noapte? Răspunsul a fost surprinzător. Nu oamenii sunt cei care spun povestea Cazinoului. Cazinoul este cel care spune povestea oamenilor. Din această idee s-a născut personajul Cazíno – spiritul nemuritor al clădirii. Elegant, ironic, seducător, enigmatic, el nu îmbătrânește niciodată. Nu judecă pe nimeni. Privește, păstrează secrete și înțelege că timpul este singurul jucător care câștigă întotdeauna. El devine ghidul nostru prin mai bine de un secol de istorie. Mi-am dorit ca spectacolul să fie la fel de spectaculos precum istoria pe care o spune. De aceea, teatrul se întâlnește cu muzica live, dansul, videomappingul și arhitectura extraordinară a Cazinoului. Fiecare încăpere devine scenă, fiecare colț al clădirii păstrează o poveste, iar spectatorul nu privește spectacolul din exterior, ci îl traversează. Mi-aș dori ca, la final, publicul să nu spună doar că a văzut un spectacol frumos. Mi-aș dori să simtă că, pentru două ore, Cazinoul din Constanța a prins viață și le-a șoptit propriile lui amintiri. Pentru că uneori monumentele nu au nevoie să fie restaurate doar în piatră. Au nevoie să fie readuse la viață prin poveștile pe care încă le poartă în suflet.”, mărturisește cu emoție geneza spectacolului Petre Năstase, autorul, regizorul și producătorul „Cazino, Mon Amour”.
De la inaugurarea din 15 august 1910, martor al unui secol de istorie, pasiuni, războaie, ambiții și vise, Cazinoul prinde viață și își spune prin „Cazino, Mon Amour” povestea ce traversează Belle Époque, cele două războaie mondiale, perioada comunistă și renașterea contemporană prin destinele personajelor principale, inspirate din piesa „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian: Mona, o tânără aflată în căutarea libertății, Grig, seducătorul lumii interbelice, și profesorul Miroiu, omul care privește stelele și crede în iubirea adevărată. Prin muzică live, dans, video mapping și imagini spectaculoase, spectacolul transformă Cazinoul din Constanța într-un personaj viu, care amintește că timpul trece peste oameni și peste clădiri, dar nu poate învinge memoria, iubirea și speranța.
„Pentru mine, „Cazino, Mon Amour” înseamnă începutul unei direcții în care Cazinoul nu mai este doar gazda unor evenimente, ci devine el însuși o instituție care produce cultură. Mi-am dorit ca sala aceasta extraordinară să fie folosită pentru proiecte create cu grijă, cu ambiție și cu respect pentru frumusețea și istoria locului. Și mi-am dorit ca publicul să primească aici ceva cu adevărat special, un spectacol care să readucă eleganța, fastul și emoția Cazinoului de altădată. În jurul acestui proiect s-au adunat artiști pe care îi admir foarte mult și o echipă de creație complexă și valoroasă. Pentru mine, „Cazino, Mon Amour” este o poveste despre iubire. Am lăsat în acest spectacol o bucată din inima mea. Și este doar începutul. Îmi doresc ca, peste câțiva ani, atunci când oamenii vor vorbi despre Constanța, să nu se gândească doar la mare și la sezonul estival, ci mai ales la cultură. La un oraș viu, elegant, creativ, care își respectă patrimoniul și care începe, din nou, să creadă în forța artei. Iar dacă simbolul Constanței, Cazinoul, poate contribui esențial la această schimbare, atunci înseamnă că tot efortul nostru are cu adevărat sens.”, declară Anamaria Mișa, Director General al Cazinoului din Constanța.
Despre Cazinoul din Constanța
Simbol istoric și cultural al litoralului românesc, Cazinoul din Constanța a trecut recent printr-un amplu proces de restaurare, fiind redat circuitului public ca un spațiu dedicat culturii, evenimentelor și valorificării patrimoniului. Astăzi, Cazinoul își propune să devină un reper regional pentru inovație culturală, dialog artistic și dezvoltare comunitară.
Cazinoul din Constanța, inaugurat în anul 1910 la inițiativa Regelui Carol I și proiectat de arhitectul Daniel Renard, este una dintre cele mai spectaculoase clădiri Art Nouveau din Europa. Situat pe malul Mării Negre, edificiul a devenit rapid simbolul eleganței și rafinamentului Belle Époque. De-a lungul timpului, a fost martor al transformărilor istorice majore: perioada aristocratică, războaiele mondiale, regimul comunist și anii de degradare. După un amplu proces de restaurare desfășurat timp de cinci ani, cu o investiție publică de aproximativ 45 de milioane de euro și implicarea a aproape 500 de specialiști, Cazinoul a fost redeschis în 2025. Proiectul a fost premiat de Uniunea Arhitecților din România pentru cea mai bună restaurare a unei clădiri de patrimoniu național. Astăzi, Cazinoul funcționează ca un hub cultural modern, dedicat expozițiilor, concertelor, festivalurilor și evenimentelor de prestigiu. Clădirea îmbină patrimoniul istoric cu tehnologia contemporană, oferind experiențe imersive și spații versatile. Prin oferta sa culturală, contribuie activ la diplomația culturală a României și rămâne un reper arhitectural și cultural emblematic al orașului Constanța.
Mai multe despre oferta culturală a Cazinoului din Constanța se poate citi pe https://bilet.cazinoul.com/.
Stăpânul său are 51 de ani și locuiește în comuna Obreja. Polițiștii din cadrul Biroului de Protecție a Animalelor Caraș Severin, au găsit animalul în curtea bărbatului, în cadrul unui control.
„În urma activităților au identificat la domiciliul unui bărbat de 51 de ani din comuna Obreja, un câine, femelă, de rasă comună, în vârstă de aproximativ 1 an, care se afla într-o stare necorespunzătoare din punct de vedere medical, extrem de slab, nu era identificat prin microcipare și nu beneficia de asistență medicală, conform prevederilor legale în vigoare”, potrivit IPJ Caraș – Severin.
Cățeaua a fost luată în proprietate fără documente sanitar – veterinare, potrivit polițiștilor.
Din fericire, ea a fost încredințată unei asociații de protecția animalelor, unde va beneficia de condiții corespunzătoare de bunăstare și îi va fi asigurată asistența medicală de care are nevoie.
În același timp, bărbatul de 51 de ani fost amendat cu 10.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind protecția animalelor.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Caras-Severin recomandă respectarea legislației în materie, respectiv asigurarea asistenței medicale, identificarea câinilor prin microcipare și deținerea documentelor sanitar-veterinare obligatorii, pentru a se asigura trasabilitatea animalelor.
Echipajul format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen a vizitat capsula Orion la Centrul Spațial Kennedy din Florida, unde le-a mulțumit inginerilor și echipelor care au făcut posibilă misiunea, mai scrie Euronews.
Prima misiune cu echipaj spre Lună după mai bine de 50 de aniArtemis II a fost lansată în luna aprilie cu ajutorul rachetei Space Launch System (SLS) și a reprezentat prima misiune cu echipaj a capsulei Orion, dar și prima expediție care a trimis oameni spre Lună după programul Apollo. În timpul zborului, echipajul a înconjurat Luna și a atins o distanță de 406.771 de kilometri față de Pământ, stabilind un nou record pentru cea mai mare depărtare la care au ajuns vreodată oameni în spațiu. „Este un loc ciudat fără racheta pe rampă”, a declarat comandantul misiunii, Reid Wiseman, referindu-se la revenirea pe platforma de lansare de unde a început aventura.
Capsula orion Artemis 2. Sursa foto: NASA
NASA pregătește deja următoarea etapăÎn paralel cu încheierea misiunii Artemis II, NASA a anunțat recent echipajul Artemis III, care va fi format din trei astronauți americani și astronautul italian Luca Parmitano, reprezentant al Agenției Spațiale Europene (ESA). Misiunea este programată pentru 2027 și va avea rolul de a testa, pe orbita Pământului, procedurile de cuplare dintre capsula Orion și vehiculele lunare dezvoltate de SpaceX și Blue Origin, un pas esențial înaintea viitoarelor aselenizări.
Christina Koch: „Procesul de selecție trebuie respectat”Componența exclusiv masculină a echipajului Artemis III a atras atenția, în condițiile în care Christina Koch a devenit, în cadrul Artemis II, prima femeie care a zburat în jurul Lunii. Astronauta a declarat însă că nu este deranjată de alegerea făcută de NASA și consideră că selecția trebuie să se bazeze pe criterii profesionale, nu pe considerente de imagine.
Obiectivul final: întoarcerea oamenilor pe LunăDupă Artemis III, NASA intenționează să lanseze Artemis IV, cel mai devreme în 2028, misiune care ar urma să ducă doi astronauți pe suprafața Lunii. Agenția spațială americană nu a anunțat încă cine va face parte din echipajul care va realiza această nouă aselenizare. Programul Artemis reprezintă cea mai amplă inițiativă spațială a NASA din ultimele decenii și este considerat pasul esențial pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman către Marte.