Piaţa de creditare

Creşterea salariilor şi percepţia generală

Majorările de salarii care au avut loc la sfârşitul anului precedent trebuie calificate, înainte de toate, drept un act de echitate a statului în raport cu armata de angajaţi care se află la modul direct în serviciul acestuia – bugetarii.

Creditorii Republicii Moldova. Banca Mondială – în fruntea clasamentului

Datoria externă brută a Republicii Moldova s-a majorat faţă de începutul anului cu 4,8 la sută în valoare nominală, dar a scăzut cu 7,4 p.p. relativ la PIB din cauza PIB-ului în creştere. La sfârşitul anului 2018 ea a înregistrat 7 302,02 mil. USD, ceea ce constituie 64,6 la sută raportat la PIB, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei.

Înviorare anemică a creditelor acordate businessului

După o cădere continuă a creditelor acordate businessului, se atestă o înviorare a împrumuturilor acordate businessului. Astfel, în luna februarie, au fost acordate 482,2 milioane lei (1,2 la sută) ca urmare a majorării cererilor faţă de economie în monedă naţională cu 480,2 milioane lei (2,1 la sută) şi a cererilor în valută (exprimate în lei) – cu 2,0 milioane lei (0,01 la sută), potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei.

Al treilea val. Va reuşi Moldova să-şi menţină cursul?

E prea multă linişte în economie. S-au scurs zece ani de la criza din 2008. Economiile multor ţări, înglodate în datorii, au trecut pe muchie de cuţit. Guvernele au depus eforturi enorme pentru a reveni la normal. Şi Republica Moldova nu este o excepţie.

Poate fi agricultura un domeniu profitabil?

Deşi anul 2018 a fost un an bun din punct de vedere a recoltei, producătorii agricoli se confruntă cu lipsa mijloacelor financiare pentru începerea lucrărilor agricole de primăvară. Mulţi dintre fermieri au rămas cu subvenţiile neachitate, iar alţii au ajuns în prag de faliment din cauza preţurilor mici la fructe şi legume. Aceste păreri, dar şi altele au fost exprimate în cadrul adunării generale a Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova, care a avut loc acum o săptămână la Chişinău.

BNM prognozează o inflaţie mai mare în a doua jumătate a anului 2019

După mai puţin de jumătate de an de când au fost majorate tarifele la apă şi canalizare, BNM susţine că în a doua jumătate a anului 2019 urmează să se majoreze tarifele la gaz şi lumină, urmate şi de celelalte servicii. Acest lucru ar putea duce la creşterea în lanţ a preţurilor.

Piaţa imobiliară 2018, rezultate şi perspective

Deşi nu e complet stabilizată, piaţa imobiliară moldovenească a avut un an 2018 în care preţurile au scăzut nesemnificativ, iar numărul de tranzacţii imobiliare a fost într-o sensibilă creştere. Totodată, clienţii caută să cumpere locuinţe noi, în detrimentul celor vechi.

Producerea mierii ecologice deschide noi perspective la export pentru apicultorii moldoveni

Producerea mierii ecologice şi exportul acesteia pe piaţa Uniunii Europene va aduce câştiguri mai mari apicultorilor moldoveni şi va contribui la creşterea volumelor de export, sunt de părere reprezentanţii de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Volumul investiţiilor în agricultura Moldovei a crescut cu 22%

În anul 2018, volumul investiţiilor în agricultura Moldovei a crescut cu 22% şi a depăşit 6 mlrd. lei (346,5 mil. USD). Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc, în cadrul unei conferinţe de presă la care a prezentat raportul de activitate a ministerului pentru anul curent.

Apicultorii moldoveni vor produce miere ecologică certificată

Circa 50 de apicultori din ţara noastră vor produce miere ecologică certificată, după ce au trecut cu succes perioada de conversie de la producerea mierii convenţionale la cea ecologică.

Pagini

Subscribe to Piaţa de creditare