Parlamentul Republicii Moldova a aprobat recent reglementări ferme privind restricţionarea şi chiar interzicerea unor instrumente financiare derivate şi cu efect de levier. Potrivit articolului 41 din Legea nr. 171/2012 privind piaţa de capital, sunt introduse restricţii clare menite să protejeze investitorii de retail (non-profesionişti) de riscurile excesive şi practicile agresive de marketing în instrumente financiare complexe şi deseori neînţelese.
În Republica Moldova este interzisă promovarea, vânzarea şi distribuirea opţiunilor binare – instrumente financiare similare pariurilor, a căror plată/pierdere depinde de previziunea preţului activului suport. De asemenea, sunt interzise marketingul, vânzarea şi distribuirea agresivă către clienţii care nu sunt clienţi profesionişti ai instrumentelor financiare derivate, tranzacţionate prin intermediul unei platforme electronice de tranzacţionare care implică, direct sau indirect, efectul de levier, stabilit în funcţie de activul suport.
În special, în legătură cu contractele pentru diferenţe (CFD), sunt interzise în mod expres o serie de tehnici agresive de atragere a clienţilor, inclusiv: oferirea de bonusuri condiţionate, utilizarea call-centrelor, promovarea prin reţelele de socializare, posturi de radio sau televiziune, precum şi mecanismele prin care furnizorii câştigă din pierderile clienţilor. Furnizorii de regulă sugerează posibilitatea obţinerii unor profituri foarte mari în raport cu suma fondurilor investite, fără a menţiona expres riscul ridicat de a pierde o sumă mare, inclusiv întregul capital investit, într-un timp foarte scurt.
Aceste măsuri nu se aplică instrumentelor financiare derivate admise la tranzacţionare pe pieţe reglementate sau în cadrul sistemelor multifuncţionale de tranzacţionare (MTF-urilor). Încălcarea prevederilor constituie infracţiune penală, iar Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) are competenţa de a emite alerte publice şi de a bloca publicitatea considerată înşelătoare.
Prin acest cadru legal, Moldova se alătură jurisdicţiilor europene care limitează ferm utilizarea produselor speculative în rândul investitorilor nesofisticaţi.
Este important de subliniat că această reglementare vizează furnizorii de produse şi servicii financiare şi nu limitează dreptul investitorilor de a accesa în mod independent platforme electronice de tranzacţionare autorizate de astfel de instrumente în mod liber, inclusiv pe pieţele reglementate.
Comisia Naţională a Pieţei Financiare atenţionează asupra riscurilor de pierdere a investiţiilor în urma consultărilor primite de la companiile care promovează oferte de investiţii cu promisiuni de câştiguri imense şi rapide. Astfel, înainte de a efectua o investiţie este indicat să vă informaţi, inclusiv pe paginile oficiale web ale autorităţilor de supraveghere din ţările de origine ale brokerilor şi/sau entităţilor care oferă servicii de instruire, pentru a verifica legalitatea activităţii pe care o desfăşoară aceştia.
În cazul în care aţi identificat entitatea responsabilă de platforma de tranzacţionare, este foarte important să verificaţi dacă aceasta:
1) este reglementată şi supravegheată de CNPF, informație care poate fi accesată aici;
2) este autorizată de o altă instituţie de supraveghere financiară din afara Republicii Moldova (în cazul entităţilor străine). În acest caz, verificaţi pagina web oficială a instituţiei respective, precum şi alertele emise pe site-ul Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor de Valori Mobiliare.
CNPF va continua să avertizeze publicul cu privire la entităţile neautorizate şi va solicita încetarea publicităţii înşelătoare.
Legea pentru modificarea unor acte normative (consolidarea măsurilor de protecţie a investitorilor în instrumentele financiare derivate) poate fi găsită pe: https://monitorul.gov.md