Agregator de ştiri

NASA pregătește o bază permanentă pe Lună. Construcția va începe în mai puțin de trei ani

MediaFax.ro - 25 Iulie, 2026 - 05:20

„Ar fi trebuit să revenim pe Lună mai devreme”, a declarat Carlos García-Galán vineri, în cadrul unui curs de vară organizat de Universitatea Complutense din Madrid, relatează Europa Press.

Potrivit acestuia, colaborarea dintre sectorul public și cel privat a făcut posibil ca Luna să redevină un obiectiv realist al explorării spațiale și să devină un „teren de testare” pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman către Marte.

Directorul programului a prezentat și calendarul dezvoltării bazei lunare. Până în 2028 sunt programate testele de fiabilitate, între 2029 și 2032 va fi construită infrastructura, iar ulterior vor fi amplasate modulele locuibile la polul sud al Lunii.

Misiunea spre Marte ar putea costa până la 300 de miliarde de euro

Oficiali al Institutului Național de Tehnică Aerospațială din Spania au ridicat problema costurilor unei misiuni umane spre Marte, estimate între 50 și 300 de miliarde de euro.

Participanții au susținut însă că astfel de misiuni au o valoare științifică și exploratorie care depășește costurile, invocând rolul explorării în progresul umanității.

Potrivit șefului programului Bază Lunară al NASA, misiunea Artemis II a captat atenția lumii timp de patru ore și va inspira o nouă generație de specialiști, deși nu era așteptată să producă rezultate științifice majore.

„Este o obligație a umanității”, a concluzionat oficialul NASA.

Suma reprezintă de peste zece ori bugetul anual al NASA, fiind comparabilă cu produsul intern brut anual al unor state europene de dimensiuni medii, precum Finlanda sau Portugalia.

Categorii: MediaFax.ro

SpaceX obține date fără precedent: nava care va duce astronauți pe Lună a rezistat celui mai dur test

MediaFax.ro - 25 Iulie, 2026 - 04:37

Racheta gigant Starship a fost lansată vineri de la baza SpaceX din sudul statului Texas, într-un nou zbor de test care a traversat jumătate din glob. Nava a ajuns în spațiu, a eliberat 20 de sateliți Starlink de ultimă generație și a revenit controlat în atmosferă, încheind misiunea printr-o amerizare în Oceanul Indian.

Potrivit Associated Press, amerizarea a fost atât de lină încât nava a rămas la suprafața apei după contactul cu Oceanul Indian, oferind SpaceX date suplimentare despre comportamentul navei după reintrarea în atmosferă.

Acesta a fost cel de-al 13-lea zbor de test al Starship și al doilea realizat cu noua versiune a navei, denumită V3.

Starship, pasul SpaceX către Lună și Marte

Starship este nava spațială dezvoltată de SpaceX pentru misiuni de mare anvergură, inclusiv pentru programul Artemis al NASA. Ea face parte dintr-un sistem format din vehiculul spațial propriu-zis și propulsorul Super Heavy, prima treaptă a rachetei. Ansamblul are o înălțime de aproximativ 124 de metri și este considerat cel mai mare și mai puternic sistem de lansare construit vreodată.

Ambele componente sunt proiectate pentru a fi complet reutilizabile, un obiectiv esențial al companiei lui Elon Musk pentru reducerea costurilor zborurilor spațiale. Nava este construită din oțel inoxidabil și este destinată transportului de oameni și echipamente către Lună, Marte și alte destinații din spațiu. În cadrul misiunilor Artemis, NASA intenționează să folosească o variantă Starship pentru aselenizare, care va permite astronauților să ajungă pe suprafața Lunii și să revină ulterior pe orbită.

Scutul termic, testul esențial

NASA urmărește îndeaproape aceste teste deoarece succesul Starship este esențial pentru viitoarele misiuni lunare cu echipaj. Unul dintre cele mai importante elemente verificate este scutul termic, sistemul de protecție format din mii de plăci speciale care apără nava de temperaturile extreme generate la reintrarea în atmosferă.

În timpul revenirii pe Pământ, exteriorul navei este supus unor temperaturi de ordinul miilor de grade Celsius, iar rezistența acestui sistem de protecție reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru transformarea Starship într-un vehicul complet reutilizabil.

Cea mai bună reintrare de până acum

SpaceX a transmis că a fost cea mai reușită reintrare în atmosferă realizată de Starship până în prezent.

Nava a rămas aproape intactă după coborâre, iar imaginile transmise după amerizare au arătat că aceasta plutea pe apă, cu doar câteva zone afectate de foc.

La testele precedente, Starship a fost distrusă înainte sau imediat după revenirea pe Pământ, fie prin explozie, fie prin ruperea structurii în timpul zborului.

În timpul coborârii, nava a executat și o manevră de înclinare care a simulat apropierea finală pe care ar urma să o facă într-o misiune viitoare, când SpaceX va încerca să readucă Starship la baza Starbase din Texas. În loc să amerizeze în ocean, nava ar urma să fie prinsă de brațele mecanice uriașe instalate la turnul de lansare, o etapă esențială pentru recuperarea completă și reutilizarea vehiculului.

„Suntem foarte entuziasmați de acest lucru”, a declarat inginerul SpaceX Kate Tice, numind misiunea „zborul norocos cu numărul 13”.

Boosterul nu a reușit revenirea controlată

La lansare, toate cele 33 de motoare ale primei trepte au funcționat normal. Prima treaptă, numită booster – partea inferioară a rachetei, care asigură cea mai mare parte a forței de propulsie la decolare – nu a reușit însă să revină controlat. Pentru manevra de întoarcere nu s-au reaprins suficiente motoare, iar boosterul a coborât prea rapid și s-a prăbușit în Golful Mexic.

În schimb, nava Starship și-a continuat zborul, eliberând cei 20 de sateliți Starlink la aproximativ 200 de kilometri altitudine, înainte de reintrarea în atmosferă.

Scutul termic, testat în imagini

O premieră a acestei misiuni a fost folosirea unor camere montate pe șase dintre sateliții Starlink lansați de Starship. Acestea au surprins imagini ale scutului termic în ultimele momente ale zborului, inclusiv după ce nava a ajuns în ocean.

Unele plăci ale scutului termic au fost vopsite intenționat în alb pentru a simula lipsa unor elemente de protecție, într-un experiment prin care SpaceX a vrut să testeze cât de rezistent este sistemul.

„Am obținut toate datele despre scutul termic de care aveam nevoie și chiar mai mult!”, a transmis Elon Musk pe platforma X.

Starlink, cea mai mare constelație de sateliți din lume

În timpul misiunii, Starship a lansat 20 de sateliți Starlink de nouă generație, dezvoltați de compania lui Elon Musk pentru furnizarea internetului prin satelit. După separarea de navă, aceștia au efectuat propriile teste operaționale, reușind să comunice prin lasere cu alte unități Starlink aflate deja pe orbită. Tehnologia permite transmiterea rapidă a datelor între sateliți, fără să depindă de stații terestre.

SpaceX operează în prezent cea mai mare constelație de sateliți din lume, cu peste 10.000 de sateliți activi, care furnizează servicii de internet în numeroase regiuni ale globului.

Următorul obiectiv: recuperarea completă a navei

SpaceX vrea ca Starship să poată fi recuperată integral după fiecare zbor. Compania a reușit deja să prindă cu ajutorul unor brațe mecanice uriașe prima treaptă a rachetei, numită Super Heavy, la baza de lansare din Texas, iar obiectivul final este ca și nava propriu-zisă să revină pe platformă.

Succesul acestor teste este esențial pentru NASA, care are nevoie ca Starship să fie pregătită pentru misiunea Artemis III. Astronauții acestei misiuni ar urma să folosească nava pentru a coborî pe Lună, în programul care urmărește revenirea oamenilor pe suprafața lunară pentru prima dată după mai bine de jumătate de secol.

Elon Musk vede însă Starship ca pe un vehicul destinat unor obiective mult mai ambițioase: transporturi comerciale către Lună și, pe termen lung, construirea unei baze umane pe Marte.

Categorii: MediaFax.ro

IMMORTAL, noul album al lui David Garrett: „Muzica este cea mai apropiată de nemurire”

MediaFax.ro - 25 Iulie, 2026 - 03:59

Albumul, la care artistul a lucrat timp de un an, va fi lansat pe 9 octombrie 2026 la Deutsche Grammophon, una dintre cele mai prestigioase case de discuri din lume specializate în muzică clasică. IMMORTAL va fi disponibil în format digital, pe CD, vinil și într-o ediție specială pentru fani. Este primul proiect clasic al lui David Garrett după succesul albumului „ICONIC” (2022), certificat cu discul de aur.

David Garrett: Muzica este cea mai apropiată de nemurire

„Dacă vorbim despre lucrurile care se apropie de nemurire, arta – și mai ales muzica – este cea care rezistă timpului și se apropie cel mai mult de ideea de a fi nemuritoare”, spune David Garrett.

Artistul a explicat că, în ultimul an, și-a asumat responsabilitatea de a „face dreptate” fiecărui compozitor inclus pe album, tratând fiecare lucrare cu aceeași atenție și având grijă să îi redea cât mai fidel spiritul original.

Capodopere reinterpretate

IMMORTAL este descris de David Garrett drept unul dintre cele mai personale și ambițioase proiecte ale sale. Albumul pornește de la convingerea că muzica poate depăși barierele timpului și este un omagiu adus marilor compozitori ai lumii. David Garrett reinterpretează lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Claude Debussy, Johann Sebastian Bach, Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms, Giacomo Puccini și John Williams, într-o viziune contemporană.

Albumul reunește reinterpretări ale unor lucrări emblematice din repertoriul clasic, între care „Nessun Dorma” de Giacomo Puccini, „Theme from Schindler’s List” de John Williams, „Jesus bleibet meine Freude” de Johann Sebastian Bach și „Valse sentimentale” de Piotr Ilici Ceaikovski.

„Un proiect realizat sută la sută de oameni”

Pregătit academic în domeniul compoziției, Garrett a realizat personal toate aranjamentele albumului, împreună cu Franck van der Heijden, compozitor, orchestrator și unul dintre colaboratorii săi de lungă durată, și John Haywood, compozitor și pianist britanic. Înregistrările au fost realizate împreună cu The Prezent Orchestra și cu pianistul francez Julien Quentin, unul dintre cei mai apreciați interpreți ai generației sale.

David Garrett spune că și-a dorit ca albumul să fie o reafirmare a valorii creației umane într-o perioadă în care tehnologia ocupă un loc tot mai important în producția artistică.

„Sunt mândru să spun că acest proiect este realizat sută la sută manual. Sper ca oamenii să nu se bucure doar de sunet, ci să simtă și prezența umană din muzică”, afirmă violonistul.

Manifest pentru muzica autentică

Potrivit artistului, „IMMORTAL” nu este doar un omagiu adus trecutului, ci și o reafirmare a relevanței muzicii create de oameni într-o lume în care tehnologia și inteligența artificială sunt tot mai prezente. Garrett spune că și-a dorit un proiect care să conecteze generații și să demonstreze că marile creații pot rămâne vii prin fiecare nouă interpretare.

Din februarie 2027, David Garrett va porni într-un turneu mondial dedicat noului proiect.

Categorii: MediaFax.ro

Spania: Un centru NASA, evacuat din cauza incendiului de lângă Madrid

MediaFax.ro - 25 Iulie, 2026 - 03:12

Incendiul, care se extinde în zona muntoasă Sierra Oeste, la vest de Madrid, a adus într-o situație „critică” centrul NASA din Robledo de Chavela, folosit pentru comunicațiile cu misiunile interplanetare, potrivit Europa Press.

„În aceste momente, se face tot posibilul pentru protejarea instalației de antene din Robledo de Chavela, o instalație foarte importantă, care se află într-o situație critică”, a declarat reprezentantul Guvernului spaniol pentru zona Madrid, Francisco Martín.

Echipele de intervenție încearcă să oprească înaintarea focului către complexul situat între localitățile Colmenar del Arroyo și Robledo de Chavela, aflate la aproximativ 50-60 de kilometri vest de Madrid. Incendiul se deplasează spre nord, favorizat de vânt.

Toți angajații au fost evacuați

Aproximativ 90 de angajați ai centrului au fost evacuați vineri, iar în interior nu a mai rămas nici personal de securitate sau al companiilor contractate. O parte dintre angajați au plecat în cursul dimineții, iar ultimii au părăsit centrul în apropierea serii, la ordinul Gărzii Civile.

Reprezentanții centrului NASA nu au putut confirma dacă flăcările au pătruns în incintă sau dacă au afectat clădirile, echipamentele ori antenele, deoarece nimeni nu mai poate verifica situația din interior.

Un centru important pentru misiunile spațiale

Instalația poartă oficial numele de Complexul de Comunicații în Spațiul Profund de la Madrid și este administrată de Institutul Național spaniol pentru Tehnică Aerospațială, în colaborare cu NASA.

Centrul dispune de șase antene de mari dimensiuni, inclusiv una cu diametrul de 70 de metri. Acestea permit menținerea legăturii cu sondele și misiunile aflate la distanțe foarte mari de Pământ.

Stația din Robledo de Chavela este una dintre cele trei componente ale Rețelei Spațiului Profund (Deep Space Network), sistemul global de antene al NASA care asigură comunicațiile cu sondele și misiunile spațiale aflate dincolo de orbita Pământului. Celelalte două centre se află în California, la Goldstone, și la Canberra, în Australia.

Amplasarea celor trei centre în zone diferite ale globului permite comunicarea permanentă cu misiunile spațiale, în timp ce Pământul se rotește. O întrerupere a activității stației din Spania ar putea lăsa unele misiuni fără monitorizare în anumite intervale.

Mai multe localități au fost evacuate

Cele trei focare care afectau vestul regiunii Madrid s-au unit vineri într-un singur incendiu de mari dimensiuni, complicând intervenția echipelor de stingere. Potrivit autorităților spaniole, frontul principal al incendiului a depășit capacitatea echipelor de stingere, iar aproximativ 45.000 de persoane au fost evacuate sau au primit ordin să rămână în locuințe.

Robledo de Chavela se numără printre localitățile evacuate din cauza incendiului care afectează vestul regiunii Madrid. Până la finalul zilei de vineri, autoritățile spaniole dispuseseră evacuarea a șapte localități și continuau să emită ordine de evacuare sau de izolare pe măsură ce incendiul avansa.

Categorii: MediaFax.ro

Serviciile americane de informații: Noul lider suprem al Iranului este mai deschis către dezvoltarea armelor nucleare

MediaFax.ro - 25 Iulie, 2026 - 02:18

Evaluarea serviciilor americane de informații sugerează că noul lider de la Teheran, Mojtaba Khamenei, ar putea renunța la reținerea manifestată de tatăl său față de armele nucleare și ar accepta mai ușor transformarea programului nuclear iranian într-unul militar.

Iranul mută echipamente la Pickaxe Mountain

Fostul lider suprem Ali Khamenei, ucis în urma atacurilor americano-israeliene asupra Iranului, interzisese armele nucleare printr-o fatwa (edict religios emis de aceasta), poziție invocată de-a lungul anilor de autoritățile de la Teheran pentru a susține caracterul exclusiv civil al programului nuclear.

Potrivit Fox News, oficialii americani apreciază că Iranul nu și-a reluat activitatea de îmbogățire a uraniului, dar o parte din echipamente a fost mutată la instalația subterană puternic fortificată cunoscută sub numele de Pickaxe Mountain.

Una dintre cele mai bine protejate instalații nucleare

Complexul subteran, aflat în apropierea instalației nucleare de la Natanz, este construit în interiorul unui munte, la o adâncime considerată mai mare decât cea a uzinei de la Fordow. Pickaxe Mountain este proiectat pentru a rezista atacurilor aeriene, fiind una dintre cele mai bine protejate facilități nucleare ale Iranului.

Modelul Emiratelor, exemplu pentru Riad

Totodată, administrația Trump încearcă să avanseze și un acord de cooperare nucleară cu Arabia Saudită, considerat un element-cheie al strategiei regionale.

Analiștii în domeniul securității apreciază că eventuala înțelegere ar trebui să respecte standardele acordului „123” încheiat anterior cu Emiratele Arabe Unite. Este vorba despre un acord de cooperare nucleară civilă încheiat în baza Secțiunii 123 din Legea americană a energiei atomice, considerat modelul de referință pentru astfel de înțelegeri.

Potrivit acestora, includerea unor garanții solide privind utilizarea exclusiv pașnică a tehnologiei nucleare ar putea contribui la consolidarea rolului Arabiei Saudite în arhitectura de securitate din Orientul Mijlociu, inclusiv în gestionarea crizelor regionale, precum conflictul din Yemen sau tensiunile cu Iranul. „Cu cât se va apropia mai mult de standardul stabilit prin acordul cu Emiratele Arabe Unite, cu atât oamenii vor avea mai multe motive să fie liniștiți”, spun experții în securitate.

În opinia analiștilor, un astfel de acord ar întări poziția Arabiei Saudite în regiune și ar modifica raportul de forțe în relația cu Iranul.

Apropierea dintre Arabia Saudită și Israel, obiectivul lui Trump

Aceștia consideră, de asemenea, că apropierea dintre Arabia Saudită și Israel, precum și normalizarea relațiilor dintre cele două state reprezintă un obiectiv important al strategiei americane în regiune.

„Găsirea unei căi către pace și normalizarea relațiilor culturale și economice cu Israelul reprezintă o componentă importantă a acestui demers și face parte din moștenirea politică pe care președintele SUA dorește să o lase în urma celor două mandate ale sale”, a declarat unul dintre analiștii în domeniul securității invitați la Fox Business.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator