Șeful statului spune, într-o postare pe Facebook, că a vorbit cu Anne Hidalgo despre proiectele româno-franceze de cooperare în domeniul economiei, al educației.
„Bucureștiul și Parisul sunt asociate prin numeroase legături culturale și istorice, prin arhitectură și artă. Astăzi ne dorim să orientăm cooperarea noastră către viitor, prin economie, educație și tehnologii avansate, pentru a găsi soluții la provocările de dezvoltare a marilor orașe”, arată Nicușor Dan.
El spune că s-a discutat și despre românii care trăiesc în Paris, care au un rol important „de catalizator al cooperării româno-franceze. Am convenit că e important să le oferim susținere pentru a încuraja astfel dezvoltarea legăturilor dintre țările noastre”.
Președintele spune că împreună cu primarul Anne Hidalgo a inaugurat o alee din Parcul Monceau care a primit numele lui Nicolae Titulescu.
„Este cel mai nou loc memorial din șirul bogat al prezențelor românești în capitala Franței. În aceste timpuri, în care nu întrevedem încă sfârșitul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, am ales să aducem un omagiu eforturilor lui Nicolae Titulescu care, ca președinte al Societății Națiunilor, s-a luptat neobosit ca negocierea să ia locul agresiunii, iar pacea și rațiunea să triumfe în fața violenței”, adaugă Nicușor Dan.
În primăvară numele genralului radu Theodoru a revenit în atenția publică după ce procurorii DIICOT au descins la locuința sa și au făcut percheziții, într-un dosar în care se verifică fapte de trădare.
Generalul Radu Theodoru a fost membru al organziației Comandamentul „Vlad Țepeș”, o organizație care consideră trupele NATO ca fiind trupe de ocupație pe teritoriul României și care promovează teorii conspiraționiste privind clasa politică și apartenența la UE. În mai multe postări pe site-ul organizației, Comandamentul „Vlad Țepeș” cere ieşirea României din NATO, reluarea relaţiile economice şi culturale cu Rusia, China şi Iran, dar şi o nouă structură de conducere a României prin proiectul „Geţia”, condusă de „Sfatul înţelepţilor”.
În urmă cu trei ani, gen. Radu Theodoru semna, alături de mai mulți militari în rezervă, dar și de Eugen Sechila, mercenar în Legiunea Străină și apropiat al lui Călin Georgescu, o scrisoare deschisă către fostul președinte Klaus Iohannis și fostul premier Florin Cîțu, în care îi acuzau că lucrează „contra interesului național”. „Renunțați la agenda globalist-neomarxistă și nu mai fiți vrăjmașii poporului român!”, cereau semnatari scrisorii.
Radu Theodoru fusese vizat de o anchetă DIICOT care a descoperit un plan secret al Comandamentului „Vlad Țepeș” de a scoate România din NATO și de a o apropia de Rusia. În urma anchetei, șase membri ai grupării au fost arestați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, iar unele întâlniri ale grupării ar fi avut loc chiar în locuința generalului în rezervă.
Generalul maior în rezervă Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, a susținut că sediul asociaţiei „Vlad Ţepeş” se afla într-o clădire care aparţine SRI. El a explicat că toate întrunirile Asociaţiei erau cunoscute de către cei de la SRI, de aceea considera că este o nebunie să se creadă că ei puneau la cale o lovitură de stat.
Decesul lui Radu Theodoru survine într-un context tensionat, marcat de investigații privind planuri secrete care vizau modificarea orientării strategice a țării, inclusiv discuții cu ofițeri militari ruși despre o alianță pro-Rusia și declararea neutralității.
Fiica sa a transmis că, deși tatăl său a murit fizic, el rămâne „fără de moarte” în amintirea celor care l-au cunoscut și în lupta sa pentru România.
Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, a anunțat că autoritățile ruse au primit un număr impresionant de plângerii de la copiii din Rusia, în urma anunțului de interzicere a platformei Roblox.
Declarațiile lui Peskov vin după ce Ekaterina Mizulina, fost director al Centrului Național de Asistență a Copiilor și activistă pro cenzură a anunțat că a primit peste 60.000 de scrisori de la la copii între 8 și 16 ani, dintre care jumătate ar fi spus că vor să plece din țară ca urmare a interdicției.
Săptămâna trecută, Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a comunicațiilor și mass-media, a confirmat blocarea platformei americane, acuzând-o că găzduiește materiale extremiste și promovează „propaganda LGBT”.
Mai mult, autoritatea susține că minorii ar fi expuși pe Roblox hărțuirii sexuale, manipulării pentru obținerea de imagini intime și altor comportamente violențe sau indecente.