Agregator de ştiri

Ministerul Educației caută profesori pentru copiii internați

MediaFax.ro - 23 Octombrie, 2025 - 12:11

Copiii care nu pot merge la școală din cauza bolii pot totuși să învețe, chiar din salonul de spital. Pentru ei, Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri apelul de selecție adresat cadrelor didactice care vor să facă parte din Corpul național al profesorilor pentru „Școala din spital”, în cadrul anului școlar 2025-2026.

Cine poate deveni profesor în „Școala din spital”

Apelul vizează profesori de toate nivelurile – de la educatori și învățători până la profesori de gimnaziu și liceu – care vor să predea copiilor aflați în tratament sau recuperare medicală. Potrivit Ministerului Educației, „selecția candidaților se realizează pe baza evaluării dosarelor cu calificativul admis/respins”, iar înscrierea este deschisă „pe tot parcursul anului calendaristic”.

Ministerul a precizat că „sunt declarați admiși candidații care prezintă actele solicitate conform fișei de înscriere”, iar rezultatele vor fi publicate „în maximum trei luni de la înscriere, pe pagina web a Ministerului Educației și Cercetării, la secțiunea Concursuri”. Cei selectați vor fi înscriși într-un registru electronic, urmând să participe la cursuri speciale de formare pentru predarea în mediul spitalicesc.

Dascălii care aleg să predea în spitale trebuie să aibă, pe lângă pregătirea pedagogică, o mare capacitate de empatie și adaptare. În apel se subliniază că printre competențele cerute se numără „adaptarea programei la nevoile de moment și capacitatea de a îmbina empatia cu profesionalismul”.

Lecții printre tratamente

„Școala din spital” este o formă specială de educație, creată pentru copiii și adolescenții care sunt internați pentru tratamente de lungă durată sau se află în recuperare. În cadrul programului, elevii și preșcolarii spitalizați continuă studiile chiar și în timpul tratamentului, cu ajutorul profesorilor special selectați. Înscrierea copiilor se face la recomandarea medicului curant și la cererea părintelui, iar procesul educațional este coordonat de cadre universitare desemnate de universitățile de medicină și farmacie.

Lecțiile se desfășoară individual, în grupuri mici sau online, în funcție de starea copilului. În fiecare spital există un cadru didactic monitor, care se ocupă de înscriere, de planul educațional și legătura cu școala de proveniență, astfel că fiecare elev primește un program personalizat de învățare, adaptat stării sale de sănătate și nivelului de studiu.

Drumul înapoi către școală

Orele se țin în saloane sau spații special amenajate, respectând normele sanitare, iar activitățile se completează cu momente creative, terapeutice sau de consiliere emoțională, alături de medici, psihologi și terapeuți. Programul a fost instituit prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, iar normele sale de aplicare și metodologiile de organizare și funcționare au fost aprobate în mai 2025.

Copiii care învață în „Școala din spital” nu pierd anul școlar. Notele și activitățile lor sunt transmise școlii de proveniență, iar la externare își reiau locul în clasă, continuând parcursul educațional firesc. Cei care termină clasa a VIII-a pot chiar fi admiși la liceu fără examen, pe locuri speciale.

Finanțarea educației din spitale

Profesorii care predau în spitale sunt plătiți de stat, prin Ministerul Educației, la fel ca orice cadru didactic din învățământul preuniversitar, dar cu o finanțare mai mare. Potrivit Legii învățământului preuniversitar, costul standard per elev este majorat cu cel puțin 100%, pentru a acoperi particularitățile acestui tip de învățământ. Finanțarea suplimentară acoperă nu doar salariile, ci și resursele care fac posibile orele din spital: de la materiale adaptate și condiții speciale de predare, până la formarea continuă.

Decizia de a suplimenta fondurile recunoaște munca dificilă și sensibilă pe care o fac profesorii alături de copiii internați. Banii sunt transferați din bugetul Ministerului Educației către universitățile de medicină și inspectoratele școlare implicate în program, care gestionează contractele profesorilor.

Categorii: MediaFax.ro

Accident aviatic în Vaslui: Pilotul unui avion ultraușor a murit

MediaFax.ro - 23 Octombrie, 2025 - 12:07

UPDATE:

Potrivit ISU Vaslui, în avion se afla doar pilotul. Bărbatul în vârstă de 65 de ani, care pilota avionul ultraușor, a murit în urma accidentului aviatic produs joi în zona Băcani, județul Vaslui.

Potrivit ISU Vaslui, în jurul orei 10:40, dispeceratul a fost alertat prin două apeluri succesive cu privire la un posibil accident aviatic produs în zona localității Băcani.

„Primul apel a fost generat automat prin sistemul E-CALL, urmat de apelul reprezentantului societății căreia îi aparține aeronava. Conform informațiilor primite, un avion ultraușor care urma să aterizeze în zonă a întâmpinat dificultăți din cauza ceții dense, iar ulterior s-a pierdut legătura cu pilotul”, arată pompierii.

Autoritățile au identificat aeronava și pilotul, un bărbat în vârstă de 65 de ani, care a fost declarat decedat de către echipajul medical aflat la fața locului.

Autoritățile fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Pompierii din cadrul ISU Vaslui intervin vineri în zona Băcani după ce a fost semnalat un posibil incident aviatic. Un avion ultraușor nu ar fi reușit să aterizeze din cauza ceții, iar legătura cu pilotul ar fi fost pierdută.

ISU Vaslui anunță că Detașamentul Bârlad intervine în în zona Băcani, la un posibil accident aviatic.

Printr-un apel la 112, o persoană din cadrul unei firme care deține avionul de mici dimensiuni a transmis că avionul ultraușor urma să aterizeze în zona Băcani, dar din cauza ceții nu a putut ateriza, ulterior pierzând legătura cu pilotul.

La fața locului intervin mai multe autospeciale ale ISU Vaslui, o ambulanță cu medic și serviciul de voluntari din Băcani.

Categorii: MediaFax.ro

Bogdan Tudor, CEO StarTech Team: Avaria cloudului Amazon trebuie să fie un semnal de alarmă - avem nevoie de o lege „Date în Europa, acces din Europa“

ZF.ro - 23 Octombrie, 2025 - 11:00
Impactul la nivel glo­bal al avariei de la plat­forma de cloud a gigan­tului american Amazon ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă la nivel european privind modul în care sunt accesate da­tele şi necesitatea unor schimbări rapide la nivel de legislaţie, scrie, într-o opinie transmisă ZF, Bogdan Tudor, fondator şi CEO al companiei de IT StarTech Team.
Categorii: ZF.ro

Сальдо операций ЦБ по представлению и абсорбированию ликвидности выросло до 2255 млрд руб.

Finmarket.ru - 23 Octombrie, 2025 - 10:30
23 октября. FINMARKET.RU - Сальдо операций Банка России с банковским сектором по предоставлению и абсорбированию рублевой ликвидности со сроками исполнения, приходящимися на 23 октября по данным на начало операционного дня выросло до 2255 млрд руб.
Categorii: Finmarket.ru

Mugur Pantaia, managing director HP Inc. România, cu 1.600 de angajaţi pe plan local: Am dezvoltat competenţe digitale extraordinare în reprezentanţa din Bucureşti, cu accent pe inteligenţa artificială

ZF.ro - 23 Octombrie, 2025 - 10:00
Sediul HP din Bucureşti a devenit un centru global de competenţă în inteligenţă artificială şi operaţiuni, iar angajaţii din România îi sprijină activ pe colegii din alte ţări ale grupului. România se află în topul celor mai importante locaţii strategice pentru HP, a spus Mugur Pantaia, managing director HP Inc. România.
Categorii: ZF.ro

Jaqueline Cristian, eliminată de Ekaterina Alexandrova în turneul de la Tokyo

MediaFax.ro - 23 Octombrie, 2025 - 09:52

Românca a pierdut în fața numărului 10 mondial în două seturi într-o partidă care a durat o oră și 11 minute.

Scorul a fost 6-1, 6-2.

Deși venea după o serie de rezultate pozitive în ultima perioadă, Cristian nu a putut face față ritmului impus de oponenta sa, care s-a remarcat printr-un serviciu redutabil și un stil de joc ofensiv de pe fundul terenului. Competiția de la Tokyo este parte a circuitului asiatic de la finalul anului, o perioadă în care sportivele caută să acumuleze puncte esențiale pentru ierarhia WTA.

În primul tur, Jaqueline Cristian a trecut de Alina Charaeva.

Categorii: MediaFax.ro

WSJ: SUA ridică restricțiile pentru rachetele Storm Shadow folosite de Ucraina împotriva Rusiei

MediaFax.ro - 23 Octombrie, 2025 - 09:50

Măsura permite Kievului să intensifice atacurile asupra unor ținte critice din interiorul Rusiei și să crească presiunea asupra Kremlinului.

Decizia de a permite Ucrainei să folosească rachetele Storm Shadow împotriva țintelor din Rusia marchează o schimbare semnificativă în politica militară a Washingtonului. Autoritatea pentru aprobarea acestor atacuri a fost transferată de la secretarul de război Pete Hegseth către comandantul suprem aliat al NATO în Europa, generalul Alexus Grynkewich, oferind astfel Kievului o mai mare libertate operațională.

Recent, Ucraina a folosit o rachetă Storm Shadow furnizată de Marea Britanie pentru a lovi o fabrică din regiunea Briansk, care producea explozibili și combustibil pentru rachete. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a descris atacul drept o „lovitură de succes” care a penetrat apărarea aeriană rusă.

Oficiali americani au precizat că, deși rachetele Storm Shadow au o rază de acțiune mai mică decât sistemele americane Tomahawk, ele oferă Ucrainei posibilitatea de a extinde atacurile asupra infrastructurii militare ruse. Totuși, utilizarea lor rămâne condiționată de datele de țintire furnizate de SUA.

Măsura a fost aprobată înaintea întrevederii dintre președintele Volodimir Zelenski și Donald Trump la Casa Albă, în timpul căreia liderul ucrainean a cerut livrarea de rachete Tomahawk. Solicitarea a fost refuzată, dar ridicarea restricției asupra Storm Shadow este considerată un pas strategic pentru a spori presiunea asupra Moscovei.

Categorii: MediaFax.ro

Tomac, atac la Șoșoacă: „o trădătoare vândută Kremlinului”. Consilierul lui Nicușor Dan își exprimă solidaritatea cu tinerii ruși care protestează împotriva lui Putin

MediaFax.ro - 23 Octombrie, 2025 - 09:47

„În timp ce o trădătoare vândută Kremlinului, care aduce deservicii enorme României pe plan european, a ales să meargă la Moscova pentru a primi noi instrucțiuni de discreditare a țării noastre și a Uniunii Europene, câțiva adolescenți ruși au zdruncinat puternic cu vocea și curajul lor inocent un regim barbar”, a declarat Eugen Tomac, care este și europarlamentar, într-o postare publică.

Consilierul prezidențial a criticat ferm regimul rus pentru reprimarea tinerilor care și-au exprimat opoziția față de războiul din Ucraina: „Arestarea tinerilor care cântă împotriva războiului declanșat de Putin evidențiază disperarea ce bântuie acest regim criminal. Nu pot să nu-mi exprim deplina solidaritate cu aceste voci curajoase, care își strigă dorința de libertate într-o țară transformată într-un gulag de către un dictator cu mâinile pătate de sânge.”

Mesajul vine după ce The Moscow Times a relatat că Diana Loginova, o artistă stradală de 18 ani din Sankt Petersburg, a fost arestată și pusă sub acuzare pentru „organizarea ilegală a unei adunări publice”. Tânăra, care cântă sub numele de scenă Naoko în trupa Stoptime, a fost filmată interpretând alături de public versurile piesei „Swan Lake Cooperative”, compusă de rapperul exilat Noize MC, cunoscut pentru poziția sa critică față de Kremlin.

Tomac a subliniat contrastul dintre curajul acestor adolescenți ruși și comportamentul „servil” al unor politicieni români care aleg să legitimeze regimul de la Moscova.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator