Putin a afirmat că este „deschis pentru discuții substanțiale” cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar a reiterat că, în opinia sa, Zelenski și-ar fi pierdut legitimitatea după expirarea mandatului său, o afirmație respinsă categoric de Kiev și de aliații occidentali, potrivit Washington Post.
Referindu-se la oferta președintelui american Donald Trump de a media un armistițiu de 30 de zile în Ucraina, Putin a respins ideea unei încetări imediate a focului, condiționând-o de oprirea mobilizării ucrainene și de înghețarea sprijinului militar occidental.
În același timp, liderul de la Kremlin a susținut că, dacă Trump ar fi fost președinte în 2022, „conflictul probabil nu ar fi izbucnit”, aliniindu-se astfel poziției exprimate anterior de președintele american.
În paralel cu mesajele politice, Putin a folosit Forumul Economic pentru a sublinia „reziliența” economiei ruse și pentru a atrage investiții, într-un context în care liderii de afaceri occidentali au boicotat evenimentul din cauza războiului din Ucraina.
El s-a întâlnit deja cu fosta președintă braziliană Dilma Rousseff, actuala șefă a Băncii de Dezvoltare a grupului BRICS, și urmează să poarte discuții cu oficiali din Indonezia, China, Africa de Sud, Bahrain și cu lideri ai OPEC.
Putin: Ideea că Rusia plănuiește un atac asupra NATO este „absurdă”Putin a declarat că afirmațiile potrivit cărora Rusia ar intenționa să atace alianța militară NATO sunt „absurde” și propagate de politicienii occidentali pentru a-i convinge pe contribuabili să accepte majorarea cheltuielilor pentru apărare, potrivit AP.
„Rusia nu reprezintă nicio amenințare pentru NATO”, a spus liderul de la Kremlin.
El a adăugat că Moscova nu consideră planurile de reînarmare ale Occidentului drept o amenințare directă, dar le consideră „lipsite de sens”.
Articolul Putin spune că este deschis negocierilor cu Ucraina, dar cu condiții apare prima dată în Mediafax.
Instalația de îmbogățire a uraniului de la Fordo, din Iran, reprezintă o posibilă țintă a SUA, potrivit WSJ.
Instalația de la Fordo e aflată la 90 de metri sub pământ, iar armele convenționale ale Israelului nu pot ajunge atât de adânc.
Potrivit surselor WSJ, Trump speră că amenințarea de a se alătura atacurilor Israelului asupra Iranului, care au continuat pentru a șasea zi consecutiv, va determina Teheranul să accepte cererile sale.
Un oficial de rang înalt de la Casa Albă a declarat că sunt mai multe opțiuni pe masă și că Trump va continua să urmărească modul în care acționează Israelul.
Întrebat anterior dacă a decis să atace instalațiile nucleare ale Iranului, Trump a spus: „Aș putea să o fac, aș putea să nu o fac”.
Și a repetat cererea sa pentru o capitulare necondiționată a Iranului: „Săptămâna viitoare va fi foarte importantă, poate chiar mai puțin de o săptămână”.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat anterior că țara sa nu va capitula și a avertizat că orice intervenție militară americană va avea consecințe ireparabile.
În ultimele zile, armata americană și-a sporit prezența militară în Orientul MijlociuUn al treilea distrugător al Marinei SUA a ajuns în estul Mării Mediterane, iar un al doilea grup de luptă, format în jurul unui portavion, se îndreaptă spre Marea Arabiei.
Deși Pentagonul susține că această desfășurare are un scop exclusiv defensiv, ea oferă Statelor Unite o poziție mai favorabilă, în cazul în care președintele Trump ar decide să sprijine atacurile israeliene asupra Iranului.
Totodată, această mișcare ar putea reprezenta o strategie menită să pună presiune asupra Iranului, forțându-l să capituleze sau să accepte concesii.
Între timp, confruntările armate dintre Israel și Iran continuă. Potrivit unui grup pentru drepturile omului, în Iran, numărul morților a depășit 450 de persoane, în timp ce în Israel, atacurile iraniene au provocat 24 de victime.
Articolul WSJ: Trump a aprobat planurile de atac împotriva Iranului, dar nu a dat încă ordinul final apare prima dată în Mediafax.
Saudiții, antrenați de Simone Inzaghi, au fost aproape de victorie, într-un meci în care madrilenii au ratat un penalty în prelungiri.
Real a deschis scorul prin tânărul Gonzalo Garcia (min. 34), promovat de la echipa a doua în absența lui Mbappé.
Al Hilal a egalat prin Ruben Neves (min. 41), dintr-un penalty obținut de Leonardo.
În prelungiri, Fede Valverde a ratat o lovitură de la 11 metri pentru Real, șutul său fiind apărat de Bounou.
Articolul Campionatul Mondial al Cluburilor: Real Madrid remizează cu Al Hilal apare prima dată în Mediafax.
Ofițerii consulari vor verifica profilurile pentru a detecta postări sau mesaje considerate ostile față de Statele Unite, guvernul, cultura, instituțiile sau principiile sale fondatoare, potrivit unui comunicat oficial.
Cei care refuză să își seteze conturile de social media ca „publice” pot fi respinși, autoritățile considerând acest refuz un posibil indiciu de încercare de a ascunde activitatea online.
Măsura vine în contextul în care administrația Trump a suspendat luna trecută programările pentru interviurile de viză, în timp ce pregătea extinderea verificărilor de securitate online.
Studenții internaționali, în special din China, India, Mexic și Filipine, așteaptă de săptămâni reluarea programărilor, pe măsură ce se apropie începerea anului universitar.
„Pentru a facilita această evaluare amănunțită, solicitanții vor fi rugați să-și facă profilurile sociale publice”, a precizat Departamentul de Stat, adăugând că „noile măsuri asigură o verificare riguroasă a fiecărei persoane care dorește să intre în SUA”.
Articolul SUA reia eliberarea vizelor pentru studenții străini, dar doar cu acces la conturile de social media apare prima dată în Mediafax.
Eleva antrenoarei Adriana Mitroi a realizat un exercițiu notat cu 25.400 puncte, devansată doar de Akmaral Yerekesheva, din Kazahstan (25.550 puncte).
Performanța vine la pachet cu o altă premieră istorică pentru gimnastica ritmică românească.
Patricia a obținut cel mai mare punctaj la componenta artistică din întreaga competiție (8.700 puncte), stabilind un nou record al întrecerii aflate la a treia ediție.
Finala este programată duminică. Joi vor avea loc calificările la măciuci și panglică.
Articolul Patricia Stanciu, finalistă la Mondialele de Gimnastică Ritmică pentru junioare, cu record mondial apare prima dată în Mediafax.
Trump a afirmat că nu vrea să se implice într-un război extern, dar a subliniat de ani de zile că Iranul nu ar trebui să obțină o armă nucleară.
„Spun de 20 de ani, poate chiar de mai mult timp, că Iranul nu poate avea o armă nucleară. O spun de foarte mult timp și cred că erau la câteva săptămâni distanță de a avea una. Iranul nu poate avea o armă nucleară, ar provoca prea multă distrugere. Și ar folosi-o. Știți, eu cred că ar folosi-o. Alții nu ar folosi-o, dar eu cred că ei ar folosi-o. Asta e tot. E foarte simplu”,a declarat președintele SUA, potrivit CNN.
El a precizat că nu a luat încă o decizie privind eventuala lovire a instalațiilor nucleare iraniene, dar a adăugat că Statele Unite au cel mai bun echipament militar din lume și că Israelul îl folosește în prezent pentru a ataca Iranul.
„Nu caut să lupt, dar dacă alegerea este între a lupta și a permite Iranului să aibă o armă nucleară, trebuie să faci ce trebuie făcut. Poate că nu va fi nevoie să luptăm”, a spus Trump.
El a reiterat că Iranul ar fi dispus să meargă la Casa Albă pentru negocieri, o afirmație pe care Teheranul a negat-o, dar a spus că „s-ar putea să fie prea târziu”.
Statele Unite nu urmăresc un „armistițiu”, ci o „victorie totală și completă”, a spus Trump, reluând retorica prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.
„Știți care este victoria? Fără armă nucleară”, a adăugat liderul de la Casa Albă.
Articolul Trump spune că Statele Unite nu urmăresc un „armistițiu” cu Iran, ci o „victorie totală” apare prima dată în Mediafax.
Într-un discurs susținut în fața Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Shabana Mahmood, ministra britanică a Justiției, a criticat interpretările convenției în cazurile de imigrație, subliniind că uneori aceasta împiedică deportarea unor persoane condamnate pentru infracțiuni grave. „Dăunează percepției publice asupra drepturilor omului în ansamblu”, a declarat ministra.
Deși Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, rămâne membră a Consiliului Europei și, implicit, a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cu sediul la Strasbourg. Mahmood a precizat că guvernul de la Londra va clarifica modul în care convenția trebuie aplicată de judecătorii britanici, dar a cerut și o reformă mai largă la nivel european.
Marea Britanie nu este singurul stat care solicită schimbări. Nouă state europene, conduse de Italia și Danemarca, au cerut recent o relaxare a regulilor privind expulzarea infractorilor străini.
În contextul scăderii în sondaje și al nemulțumirii crescânde față de imigrație, guvernul laburist de la Londra caută să demonstreze că poate controla situația. Deși Partidul Laburist susține menținerea Marii Britanii în convenție, formațiunea de dreapta Reform UK, condusă de Nigel Farage și aflată în fruntea sondajelor, promite retragerea imediată dacă ajunge la putere.
Articolul Marea Britanie cere reformarea Convenției Europene a Drepturilor Omului apare prima dată în Mediafax.
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comercianților din zonă, transmite Gândul.
Trei echipe de la Ministerul Economiei sunt în aceste zile la Praid pentru a da informații despre ajutorul guvernamental de care pot să beneficieze cei care au afaceri în industria ospitalității și a turismului.
Articolul Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere apare prima dată în Mediafax.
Decizia Rezervei Federale de a menține dobânda de politică monetară la nivelul actual era anticipată de piețele financiare, însă este de așteptat să atragă critici dure din partea lui Donald Trump. Președintele SUA l-a atacat public pe Jerome Powell, actualul președinte al Rezervei, numindu-l „o persoană stupidă” care „costă țara o avere”, cu referire la dobânzile mari pe care guvernul le plătește.
Potrivit proiecțiilor actualizate, membrii Comitetului Federal pentru Piața Deschisă (FOMC) sunt mai rezervați în privința ritmului de scădere a ratelor dobânzilor. Deși majoritatea oficialilor Rezervei încă prevăd cel puțin două reduceri de dobândă în acest an, șapte dintre cei 19 membri nu mai consideră necesare reduceri și în 2025.
Deși inflația s-a apropiat de ținta de 2%, oficialii urmăresc cu atenție impactul tarifelor comerciale impuse de Trump asupra comportamentului firmelor și consumatorilor. În contextul unei creșteri economice tot mai lente în SUA, piața muncii rămâne solidă, cu o rată a șomajului de 4,2%.
Această reziliență a forței de muncă ar putea permite companiilor să transfere mai ușor costurile crescute către consumatori, ceea ce complică strategia Rezervei de a controla inflația fără a frâna prea tare creșterea economică.
Articolul Rezerva Federală menține dobânda monetară, ignorând presiunile lui Trump pentru scăderi apare prima dată în Mediafax.
În ciuda legislației anti-LGBT impusă de Orbán, marșul Pride va avea loc la Budapesta în data de 28 iunie.
Într-o dezbatere în cadrul Parlamentului European de la Strasbourg, europarlamentarii liberali de stânga, dar și membrii Alianței Libera Europă și-au exprimat dorința de a participa la marșul Pride de la Budapesta, în solidaritate pentru homosexuallii maghiari, potrivit The Guardian.
Angajamentul vine în urma anunțului dat luni de primarul din Budapesta, în ciuda legii care le permite polițiștilor să interzică desfășurarea marșurilor LGBTQ+.
Primarul orasului Budapesta, Gergely Karácsony, că parada va fi un eveniment dedicat celebrării libertății, astfel că „nu sunt necesare autorizații din partea autorităților”.
Primarul a mai precizat și că în Budapesta nu există cetățeni „mai importanți decât alții”, dar și că „libertatea sau dragostea nu pot fi interzise, așa că nici marștul Pride din Budapesta nu poate fi restricționat”.
Reacțiile liderilor europeniIratxe García Pérez, lidera din Spania al grupului Socialist din cadrul Palemantului European a adresat un mesaj homosexualilor maghiari în timpul dezbaterii desfășurată miercuri la Starsbourg.
„Vă vedem, vă auzim, iar în 28 iunie vom mărșălui mândri, alături de voi în Budapesta”, a fost mesajul adresat de Pérez.
Potrivit europarlamentarei daneze Tineke Strik, 70 de deputați europeni vor participa la parada Pride din Budapesta.
„Eu, dar și alți 70 de colegi vom face ceea ce Comisia (n.r. – Europeană) nu a făcut. Vom veni la Pride. Le vom arăta maghiarilor că nu sunt singuri”, a precizat Strik.
Printre oficialii europeni care vor participa la eveniment se numără primarul Amsterdamului, Femke Halsema, dar și un alt membru al guvernului din Olanda.
Comisarul european pentru democrație și justiție, irlandezul Michael McGrath nu a răspuns îndemnurilor de a lua parte la eveniment, însă a confirmat faptul că membrii Comisiei Europene analizează legea din Ungaria care exclude marșurile Pride, studiind compatibilitatea cu legile UE și prevederile drepturilor fundamentale.
„Comisia Europeană este pregătită să folosească toate instrumentele pentru a se asigura că legislația UE este menținută în Uniune”, a precizat McGrath în cadrul dezbaterii.
Comisia Europeană ia măsuri legale împotriva Ungariei pentru legea impusă în 2021 care interzice conținutul LGBTQ+ în școli, dar și la orele de vârf pe canalele TV, ceea ce înseamnă că tinerii care au dubii cu privire la sexualitatea lor nu pot să ceară ajutor, în timp ce emisiunile și campaniile care promovează toleranța ar fi imposibil de difuzat în Ungaria în timpul orelor de vârf.
Articolul Zeci de europarlamentari vor participa la marșul Pride din Budapesta, pentru a-l sfida pe Viktor Orbán apare prima dată în Mediafax.
„El a propus să facă pe mediatorul. I-am spus: fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuţi! Să ne ocupăm de mediere pentru Rusia mai întâi! Ok? Te poţi ocupa de asta (conflictul din Orientul Mijlociu – n.r.) mai târziu”, a afirmat Trump la Casa Albă, notează The Kyiv Independent.
Comentariile lui Trump vin la doar câteva zile după ce a declarat că este „deschis” la ideea ca Putin să servească drept mediator între Israel și Iran.
În replică la afirmațiile lui Trump, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele american vorbea „la figurat” atunci când se referea la o conversație cu Putin, potrivit agenției ruse de știri de stat TASS.
„Viața este atât de plină de evenimente în aceste zile încât o retrospectivă care acoperă mai multe zile este ca și cum te-ai uita înapoi la ieri”, a fost reacția lui Peskov, lăsând să se înțeleagă că nu a existat o astfel de conversație pe 17 iunie.
Oferta de mediere venită din partea lui Putin a fost respinsă de mai mulți lideri occidentali.
Articolul „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți”. Trump ironizează disponibilitatea lui Putin de a media conflictul Israel-Iran apare prima dată în Mediafax.
„Doar în primele șase luni ale acestui an, 26 de femei și-au pierdut viața, cele mai multe în urma agresiunilor comise de foști sau actuali parteneri. Anul trecut, peste 130.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate. Durerea și revolta resimțite de societate sunt cât se poate de îndreptățite. Condamn cu fermitate orice formă de violență împotriva femeilor și reafirm că aceasta nu poate fi tolerată, ignorată sau tratată cu superficialitate”, scrie Dan pe Facebook.
El își exprimă solidaritatea față de participanții la Marșul pentru Siguranța Femeilor din Capitală și precizează că „societatea civilă cere măsuri urgente și eficiente pentru stoparea violenței împotriva femeilor”.
„Le transmit tuturor participanților la protest întreaga mea solidaritate. Este esențial ca vocea victimelor să fie ascultată, iar politicile publice să fie construite pornind de la realitățile dureroase cu care acestea se confruntă zi de zi. Fac un apel ferm către autoritățile cu responsabilități în aplicarea legii – polițiști, procurori, judecători – să trateze fiecare caz de violență domestică cu maximă seriozitate. Prea multe semnale de alarmă au fost ignorate. Este imperativ ca victimele să fie crezute și protejate, iar comportamentele abuzive să fie oprite înainte de a se transforma în tragedii”, mai transmite liderul.
El subliniază că va „colabora cu viitorul Guvern pentru a construi un pachet de măsuri concrete, care să asigure protecția reală a victimelor și prevenirea violenței de gen”.
„Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin”, a conchis Dan.
Articolul Nicușor Dan: România se confruntă cu un nivel îngrijorător de violență împotriva femeilor apare prima dată în Mediafax.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, PSD va avea șase ministere în Executiv, între care Justiția și Sănătatea. La ședința de marți, liderii PSD s-au arătat nemulțumiți de cum au decurs negocierile, ba chiar s-au plâns că USR a obținut ministere mai bune.
Nici ideea unui concurs intern pentru a-i desemna pe miniștrii nu a fost pe placul tuturor liderilor PSD, George Şoldan spunând că o astfel de competiție va „rupe partidul, care oricum e la pământ, în două”. Antena 3 CNN a obținut stenograme din ședința de aseară a PSD.
La negocierile dintre partide privind împărțirea ministerelor, PSD a cerut să primească obligatoriu două ministere: Justiția și Transporturile, pe care le-a primit. În plus față de acestea, social-democrații vor mai deține portofoliile de la Sănătate, Muncă, Agricultură și MIPE sau Ministerul Energiei.
Ministerele care vor reveni PSDPotrivit surselor, ministerele care vor reveni PSD-ului sunt Ministerul Justiției, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene sau Ministerul Energiei
PSD a acceptat să cedeze Ministerul Economiei deoarece președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, vrea să îl lase în afara Executivului pe Bogdan Ivan, care s-a poziționat în interiorul partidului drept pretendent la funcția de președinte.
După aceste discuții, social-democrații s-au reunit într-o ședință informală la Vila LacAcolo, Sorin Grindeanu le-a spus colegilor săi de partid, potrivit surselor Antena 3 CNN, că negocierile a fost „un succes”.
Președintele interimar al PSD a adăugat că va exista un acord scris al Coaliției de guvernare în care va fi stipulată o rotativă guvernamentală. În ce privește așa numitul drept de veto pe care l-ar fi cerut Ilie Bolojan asupra miniștrilor, Sorin Grindeanu a spus că nu va decide liderul liberal cine vor fi miniștrii PSD.
Nu toți liderii au fost mulțumiți de rezultatul acestor discuții. Corneliu Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a spus că USR-ul are ministere mai bune ca PSD. Potrivit surselor, USR a obținut patru ministere, după intervenția Președintelui Nicușor Dan.
Stenograme din ședința PSDSorin Grindeanu, președintele interimar al PSD: Negocierile au fost un succes, vom avea rotativă guvernamentală care va fi scrisă în acordul coaliţiei. Nicuşor Dan ne-a spus de la început că nu va pune un premier PSD. M-am obişnuit cu atacurile, dar ştirile pe surse că ar fi pus pe altcineva de la PSD au fost false. Faptul că Ilie Bolojan va avea drept de veto asupra miniştrilor este o chestie de PR, nu va decide Bolojan ce miniştri punem noi. Vreau concurs pe minştri.
Corneliu Ştefan, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa: Nu mai bine facem schimb de ministere cu USR, să le ia ei pe ale noastre şi noi pe ale lor că sunt mai bune ministerele USR decât ale noastre.
Titus Corlăţean, senator PSD: Este o mare greşeală că nu am luat ministerul de Externe si că am pierdut şi ministerul Apărării.
Paul Stănescu, secretar general al PSD: Sorin a negociat foarte bine şi ideea cu miniştrii care să fie aleşi prin concurs de partid este una foarte bună.
George Şoldan, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava: (n.r. – ironic) E bine că am lăsat să aibă USR Mediul. Eşti preşedintele partidului şi trebuie să-ţi asumi lista cu miniştri. Oricum, toţi dăm telefoane între noi şi se mârâie conducerea. Dacă facem concurs pe miniştri, rupem partidul în două. Şi aşa partidul este la pământ. Pe mine mă interesează să am partid în 2028. Eu când o să candidez iar la Suceava să o fac de la PSD, în 2028.
Ionuţ Pucheanu, primarul din Galaţi: Sorine, sunt unii din partid care îşi doresc ministerul Dezvoltării. Primarii noştri merg la Dezvoltare să facă poze cu Cseke Atilla.
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD: Cine în afară de tine, Ionuţ? Că m-am cam săturat.
Robert Cazanciuc, senator PSD: Trebuie să luăm preşedinţia Curţii Constituţionale. Eu am plecat din magistratură şi am renunţat la pensie specială. Nimeni nu m-a întrebat vreodată dacă am din ce să mă întreţin.
Partidele încă au negocieri atât cu privire la împărțirea ministerelor, cât și în ceea ce privește măsurile fiscal-bugetare care trebuie adoptate.
Articolul Stenograme din ședința informală PSD. „USR are ministere mai bune”. Grindeanu: „M-am săturat” apare prima dată în Mediafax.
Potrivit Associated Press, guvernul american are acces la datele cu caracter sensibil ale milioanelor de americani asiguranți în Sănătate, prin intermediul platformei naționale Medicaid.
Astfel, guvernul Trump are acces la datele confidențiale ale asiguraților, incluzând și date privind statutul de imigrant, folosite în campania de deportare în masă.
Într-o scrisoare adresată marilor oficiali ai Guvernului american, senatorii democrați Adam Schiff și Allex Padilla au tras un semnal de alarmă cu privire la raportul detaliat publicat de Associated Press săptămâna trecută, care descrie în mod detaliat cum oficialii din SUA responsabili de deportarea imigranților au obținut date cu caracter sensibil ale cetățenilor, în ciuda obiecțiilor responsabililor în Sănătate.
În scrisoare comună, cei doi senatori au precizat că oficialii din Sănătate trebuie să oprească furnizarea datelor, dar și că Departamentul pentru Securitate Internă al SUA „ar trebui să distrugă toate datele” obținute.
Potrivit celor doi senatori, transferul datelor cu caracter sensibil expune probleme etice și „îngrijorări însemnate cu privire la posibila încălcare a legilor federale de confidențialitate.
Departamentul de Sănătate din SUA a refuzat să ofere un răspuns cu privire la scrisoarea semnată de cei doi senatori. Într-o declarație de presă susținută săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Sănătate a precizat că oficialii „au operat în întregime respectând autoitatea legală” și că eforturile au fost „concentrare pe identificarea pierderilor, fraudei și abuz al sistemului”.
Oficialii în Sănătate din SUA au refuzat să ofere declarații suplimentare cu privire la subiect.
Articolul Doi senatori din SUA cer ca guvernul Trump să nu folosească datele din platforma asigurărilor de sănătate pentru a deporta imigranții apare prima dată în Mediafax.
După cum era de așteptat, cu acest guvern al coaliției prea-prea europene, alcătuit din PSD, PNL, USR, minorități și UDMR, acest guvern include și USR. În momentul în care a fost inclus USR, friptura a fost mai mică și, în consecință, un partid numit UDMR, al lui Kelemen Hunor, s-a trezit că a rămas cu două ministere, dintre care unul al Culturii, care e și penibil. Ungur la Ministerul Culturii. Putea fi ceva acolo, Mediu, Digitalizare. Ministerul fustelor până la fund.
Și ei sunt foarte supărați că nu mai au finanțele și, de-adevăr, dacă ne gândim la perioada anterioară, avea impresia că UDMR este principalul partid al țării. Și vă reamintesc cum îi crescuseră cornițele lui Kelemen Hunor, care până atunci, om de treabă. El este cel care l-a impus coaliției pe Crin Antonescu. Nu, el l-a impus pe Crin Antonescu coaliției. El e cel care l-a trădat pe Crin Antonescu în favorarea lui Nicuşor Dan, în așa fel încât, în primul tur, ungurii lui nu au mai ieșit pentru Crin Antonescu, dar au ieșit, în turul al doilea, pentru Nicuşor Dan. Și domnul șantajist Kelemen Hunor se broscoizase. El și cu Maia Sandu.
G4 Media spunea că, având în vedere contribuția uriașă a UDMR la salvarea țării de extremism și la aducerea în fruntea țării a lui Nicuşor Dan, omul pro-european și omul de care România avea nevoie, UDMR trebuie acum să beneficieze de niște mari avantaje și minoritatea maghiară să devină majoritate.
Adică, ei cereau drepturi. Și Bucureștiul, să se numească, să fie în afară de București și în ungurește, că nu se poate, da? Și deodată vine Guvernul și UDMR face fleoșc. Și domnul Kelemen Hunor nu mai e pe cai mari că ei, ungurii, sunt pe cai mari. Deci, acum, când ăștia, pro-europenii, nu mai au nevoie de UDMR, că el era 15-a roată la căruță, și mai au și 30 suveraniști din opoziție.
Deci, eu cred că, la un moment dat, nu mai avea nevoie nici de USR. Deci, mișcarea suveranistă le pune 30 de parlamentari, au trecut de partea puterii, deci mai au încă 30, o marjă uriașă, mai e și USR. Eu zic, domnul Kelemen Hunor, treceți domnule în opoziție, că, domnule, acest UDMR e din 90 întotdeauna la putere. Indiferent că erau guverne de dreapta, de centru-dreaptă, pro-europene, pro-asiatice, pro-chineze, UDMR era de acord cu totul, că el nu are doctrină, decât doctrina fripturii, numai că de data aceasta, în loc ca friptura să fie mai mare, pentru că l-a făcut președinte Nicușor Dan, UDMR ia o friptură mică, mică, mică. Păi, ce nerecunoscători acești români pro-europeni cu ungurii lui Kelemen Hunor.
Articolul Ion Cristoiu: Drept răsplată că l-a făcut președinte pe Nicușor Dan, UDMR primește în noul Guvern firimiturile rămase de la marea împărțeală între proeuropeni apare prima dată în Mediafax.
Propunerea vine în contextul în care Nicușor Dan, președintele României, a promis în campanie că dacă va ajunge președinte, TVA nu va crește.
Gândul a stat de vorbă cu șeful statului miercuri seara despre propunerea vehiculată în spațiul public. Nicușor Dan a spus: „Nu. O să vedeți programul de guvernare”.
Mai mult, în momentul în care a fost întrebat direct dacă răspunsul său înseamnă că TVA nu va fi la 21%, șeful statului a spus că „o să discutăm atunci“.
Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, a anunțat miercuri că nu va merge la reuniunea ECOFIN de vineri, de la Bruxelles.
În locul său, potrivit surselor Gândul, va merge secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Alin Andrieș.
Articolul Nicușor Dan neagă că va propune la Bruxelles TVA de 21%: Nu. O să vedeți programul de guvernare apare prima dată în Mediafax.
Global Eye este o aeronavă multifuncțională de supraveghere produsă de compania suedeză de apărare Saab. Anunțul vine în contextul participării ministrului suedez la Salonul Aeronautic de la Paris, unde a subliniat că această potențială achiziție va aduce beneficii ambelor țări și va consolida colaborarea militară dintre Franța și Suedia.
Pal Jonson nu a oferit detalii despre valoarea contractului sau despre momentul în care acesta ar putea fi semnat.
Articolul Franța intenționează să cumpere patru avioane Global Eye apare prima dată în Mediafax.
Studiul, publicat în revista Jama, a avut un eșantion de 4.000 de tineri, care au fost monitorizați timp de 4 ani. La finalul cercetării, s-a constatat că aproape o treime a raportat o utilizare din ce în ce mai dependentă rețelelor sociale sau a ecranelor în general. Cei a căror utilizare a urmat o traiectorie din ce în ce mai dependentă prezentau un risc aproximativ dublu de comportament suicidar la sfârșitul studiului, scrie The Guardian.
În ceea ce privește social media și telefoanele mobile, traiectoriile de dependență ridicată și în creștere au fost asociate cu un risc de două până la trei ori mai mare de comportamente suicidare și de idei suicidare în comparație cu traiectoria de dependență scăzută.
În schimb, timpul total petrecut pe rețelele sociale, telefoane mobile și jocuri video nu a fost asociat cu rezultatele viitoare legate de suicid sau de sănătatea mintală. Ceea ce a contat cel mai mult a fost dacă utilizarea lor a arătat semne de constrângere, stres sau pierdere a controlului.
Rezultatele studiului vin în contextul în care problemele de sănătate mintală în rândul tinerilor devin din ce în ce mai dese, iar guvernele se luptă cu modul de aplicare a măsurilor de protecție în ceea ce privește telefoanele mobile și rețelele sociale.
Articolul Studiu: Adolescenții care prezintă semne de dependență a ecranelor au un risc mai mare de comportament suicidar apare prima dată în Mediafax.
Un copil prematur a fost adus pe lume prin operație cezariană de urgență, după ce Adriana Smith, o femeie din statul american Georgia, aflată în moarte cerebrală din februarie, a fost menținută în viață artificial pentru a duce sarcina la capăt, scrie The Guardian.
Băiețelul, numit Chance, s-a născut pe 13 iunie, cântărind doar aproximativ 820 grame și se află acum în terapie intensivă neonatală.
„Se așteaptă să fie bine,” a spus mama Adrianei, April Newkirk, care face apel la rugăciuni și sprijin pentru nepotul ei.
De la o durere de cap la moarte cerebralăAdriana Smith s-a prezentat inițial la spital cu o durere de cap severă, dar a fost externată cu tratament medicamentos.
A doua zi, a revenit de urgență, prezentând dificultăți de respirație. A fost diagnosticată cu cheaguri de sânge la nivelul creierului, și, la scurt timp, a intrat în moarte cerebrală, potrivit medicilor.
Cu toate acestea, familia a fost informată că femeia trebuie să fie menținută în viață artificial din cauza legislației restrictive privind avortul din Georgia, stârnind indignare la nivel național.
Legea avortului, drepturile fătului și ecouri din ficțiuneInterdicția avortului după șase săptămâni în statul Georgia include prevederi bazate pe doctrina juridică a „personalității juridice a fătului”, oferind drepturi depline embrionilor și fetușilor.
Familia lui Smith a declarat că nu a avut posibilitatea de a decide în privința continuării menținerii ei pe aparate.
Cazul amintește, spun criticii, de scenariul distopic din „Povestea Slujitoarei” (The Handmaid’s Tale), seria inspirată de romanul scris de Margaret Atwood, în care corpul femeii este controlat de stat în scopuri reproductive.
Durere, etică și o zonă juridică griSpitalul a invocat obligații legale și a refuzat comentarii detaliate, în timp ce procurorul general al Georgiei a clarificat ulterior că legea nu impune menținerea în viață a unei femei aflate în moarte cerebrală.
Smith a fost deconectată de la aparate.
Articolul „Povestea Slujitoarei” a devenit realitate: S-a născut copilul femeii din Georgia ținute în viață cu forța de stat. Cazul reaprinde dezbaterea despre drepturile reproductive apare prima dată în Mediafax.
Articolul Ion Cristoiu: Peste 30 de parlamentari din Opoziție trec de partea Puterii. Parlamentul României devine Marea Adunare Națională! apare prima dată în Mediafax.