MediaFax.ro

AUR solicită CCR să publice de urgență deciziile privind conducerile TVR și Radioului Public. Au trecut 127 de zile de la constatarea neconstituționalității

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 18:20

Grupurile parlamentare AUR din Camera Deputaților și Senat au transmis solicitarea președintelui Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, cerând finalizarea de îndată a redactării, certificării și transmiterii spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziilor pronunțate în dosarele CCR nr. 5126L2/2025 și nr. 5127L2/2025.

La 29 aprilie 2026, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, sesizările formulate de grupurile parlamentare AUR împotriva hotărârilor Parlamentului privind desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune și privind desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Radiodifuziune.

CCR a constatat că ambele hotărâri sunt neconstituționale în ceea ce privește desemnarea candidaților de către grupurile parlamentare reunite ale celor două Camere. Potrivit comunicatelor Curții, cele opt locuri alocate grupurilor parlamentare în consiliile de administrație ale celor două societăți publice trebuiau ocupate de candidații propuși potrivit configurației politice și ponderii grupurilor parlamentare în Parlament.

În lipsa publicării, efectele unor hotărâri a căror neconstituționalitate a fost deja constatată continuă. Au trecut 127 de zile calendaristice de la pronunțarea soluțiilor. Termenul de redactare a deciziilor Curții este de cel mult 30 de zile de la pronunțare. În aceste două cazuri, termenul s-a împlinit la 29 mai 2026 și este depășit cu 97 de zile.

Întârzierea menține consecințele încălcării dreptului grupurilor parlamentare de a fi reprezentate în consiliile de administrație ale celor două servicii publice în conformitate cu ponderea lor parlamentară.

AUR solicită Curții Constituționale finalizarea de îndată a redactării deciziilor privind conducerile TVR și Radioului Public, transmiterea acestora spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și comunicarea către grupurile parlamentare AUR a stadiului redactării și a datei estimate pentru transmiterea spre publicare.

Termenele prevăzute de lege și punerea în aplicare, fără alte întârzieri, a soluțiilor deja pronunțate de Curtea Constituțională trebuie respectate.

Categorii: MediaFax.ro

Adrian Axinia (europarlamentar AUR/ECR): „PNL și USR au dus cazul Fritz la Bruxelles și au pus în pericol 770 de milioane de euro care aparțin României”

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 18:18

„Eram absolut sigur că Ursula von der Leyen va folosi scrisoarea PPE și Renew Europe privind mandatul de primar al lui Fritz ca pretext pentru a bloca fondurile europene pentru România. De aceea am și spus că demersul făcut de PNL și USR reprezintă trădare de țară pentru a-i salva mandatul neamțului de la Timișoara. Zis și făcut.

Comisia Europeană a cerut explicații în acest sens, iar țara noastră are timp două săptămâni pentru a răspunde. Enormitatea situației este cu atât mai mare cu cât pârâcioșii de la PNL au votat proiectul legislativ în Parlament, la ordinul lui Bolojan.

Asta apropo și de cât de consecvenți sunt tovarășii liberali. Ceea ce nu înțeleg eu este bucuria unora de prin țară la aflarea veștii că România ar putea pierde 770 de milioane de euro din cauza lui Fritz. Să le spună cineva acestor smintiți că nu își pierd doar votanții, ci întreaga țară, dacă acești bani sunt anulați.

„Ajung în situația de a sabota România”

Vreau să vă spun că am vorbit cu mulți colegi europarlamentari din mai multe țări și niciunii nu își pot imagina cum ar fi să-și trădeze propria țară pentru a apăra interesele unui singur om. Când se exportă la Bruxelles scandalurile politice interne, așa cum au făcut PNL și USR, ajung în situația de a sabota România. Și asta în condițiile în care o realitate nu poate fi negată.

Patru complete de judecată au decis în unanimitate că Dominic Fritz este incompatibil, după ce a semnat un PUZ pentru un donator din campania electorală. Și da, un primar ar trebui să-și piardă mandatul pentru așa ceva.

În final, mai vreau să fac o observație: Uniunea Europeană și țările din vestul Europei, în frunte cu Germania, nu se simt grozav din punct de vedere economic. Dacă pot să facă economie ca urmare a faptului că țările din Est nu absorb banii europeni, conducătorii de la Bruxelles, Berlin, Paris, Viena sau Madrid vor fi foarte încântați când vine unul ca Siegfried Mureșan și le spune că ar fi bine să blocheze banii României”, a declarat europarlamentarul AUR/ECR.

Categorii: MediaFax.ro

Judecătoarea care a strâns semnături după momentul Recorder, trimisă în judecată disciplinară pentru „presiuni și amenințări”. Ce acuzații i se aduc Sorinei Marinaș

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 18:10

Inspecția Judiciară a exercitat la finalul lunii iulie o acțiune disciplinară împotriva judecătoarei Marinaș Sorina-Iolanda, judecător din cadrul Curții de Apel Craiova, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. k)  din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, anunță instituția.

Presiuni și amenințări pentru concursul de promovare în funcții

Magistrații inspecției susțin că Sorina Marinaș a exercitat „presiuni și amenințări transmise prin intermediul altor persoane și, ulterior,  prin intermediul rețelelor sociale către membrii comisiei de evaluare constituite la Curtea de Apel Craiova pentru concursul de promovare efectivă în funcții de execuție a judecătorilor la tribunale în perioada decembrie 2025 – aprilie 2026″.

Impunerea unui anumit rezultat al concursului

Demersurile ar fi fost realizate cu scopul impunerii unui anumit rezultat al concursului de promovare (în sensul ca un anumit candidat să fie admis și alți candidați anume să fie respinși) întrunește elementele abaterii disciplinare constând în imixtiunea în activitatea altor judecători, spune Inspecția.

Situația judecătoarei Marinaș se află pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii. Informația a fost publicată inițial de Lumea Justiției.

A strâns liste după documentarul Recorder

În decembrie 2025, judecătoarea Marinaș a postat pe Facebook  o lista cu 178 de procurori și judecători care au semnat un mesaj de susținere pentru magistrați, după documentarul Recorder „Justiție capturată”.

Într-o intervenție video tot pentru Recorder, judecătoarea a avertizat public că la nivelul Inspecției Judiciare existau discuții intense pentru a-i „potoli” și a aplica „repercusiuni” împotriva magistraților care au îndrăznit să expună public problemele din sistem.

Altă cercetare a lui Marinaș după o postare controversată pe rețelele de socializare

În octombrie 2025, aceeași judecătoare Sorina Marinaș a fost vizată de o sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare. Acțiunea a pornit după ce judecătoarea a postat pe rețelele sociale detalii despre o condamnare de 30 de ani dată unui recidivist care încercase să își ucidă soția, afirmând public că nu are „niciun sentiment de milă” și că a scăpat societatea de o „bombă cu ceas”. Ea a catalogat atunci demersul instituției drept o încercare de intimidare.

Categorii: MediaFax.ro

Viitorul reglementării tutunului în UE. Mobilizare record din România în faza de consultare publică

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 18:10

Aproape 90% dintre răspunsurile primite în această etapă s-au opus unor noi restricții în actualul cadru de reglementare, în timp ce circa 2% au susținut explicit o abordare mai strictă.

Revizuirea Directivei privind Produsele din Tutun (Tobacco Products Directive – TPD) a presupus un proces de consultare în două etape, prin care Comisia a colectat opinii, date și argumente înaintea unei eventuale propuneri legislative.

O consultare în două etape, peste o sută de mii de contribuții

Procesul de consultare a cetățenilor Uniunii Europene s-a desfășurat în două etape. Prima, mecanismul „Call for Evidence”, lansat înaintea oricărei propuneri legislative, a strâns 82.168 de contribuții din întreaga lume, venite din 138 de țări, cu aport din mediul academic și de cercetare din 43 de state.

A doua etapă, consultarea publică propriu-zisă (Open Public Consultation), a adunat aproape 42.000 de răspunsuri la chestionar. Cumulat, cele două procese au însumat 123.862 de contribuții.

În aceste etape, nu există încă un text legislativ. Evaluarea cadrului privind controlul tutunului a fost publicată de Comisie pe 2 aprilie 2026. Etapa actuală este dedicată colectării de opinii, date și argumente.

Propunerea legislativă este așteptată spre finalul lui 2026. Deocamdată, nu se votează modificarea regulilor europene, ci se analizează punctele de vedere transmise în cadrul consultării.

România, cel mai mare număr de contribuții

La „Call for Evidence”, România a trimis 9.048 de contribuții, adică 11,99% din total. Franța a transmis 8.556 de contribuții, iar Italia 7.793. În clasament urmează și alte state precum Ungaria, Spania, Grecia și Polonia.

Raportat la populație, România a înregistrat 518 contribuții la milionul de locuitori și se află în primele cinci țări la acest indicator, alături de Luxemburg, Ungaria, Croația și Grecia.

În a doua etapă, cea a consultării publice, România a transmis 1.904 răspunsuri, reprezentând 4,57% din total și ocupând locul cinci la nivel european, după Polonia, Suedia, Cehia și Spania.

Ce au spus participanții

Potrivit datelor centralizate după încheierea „Call for Evidence”, aproape 90% dintre contribuții s-au exprimat împotriva unor măsuri suplimentare de restricționare a actualului cadru, în timp ce aproximativ 2% au susținut explicit o abordare mai strictă.

Printre temele invocate s-au aflat dreptul la opțiune al consumatorului, accesul la alternative fără fum, riscul comerțului ilicit, impactul economic, locurile de muncă și inovația.

Un punct central al discuțiilor a fost cererea pentru o abordare diferențiată pe categorii de produse cu nicotină. Participanții au argumentat că viitoarele reguli ar trebui să țină cont de profilurile de risc distincte și să fie bazate pe dovezi științifice, nu pe o logică uniformă care pune semnul egal între o țigaretă clasică și un produs fără ardere.

Critici privind transparența procesului

Consultarea a fost însoțită și de critici privind modul în care a fost organizată și desfășurată.

Conform EUNews, Riccardo Polosa, profesor de medicină internă la Universitatea din Catania, a semnalat că îngrijorarea sa nu vizează doar conținutul viitorului cadru, ci și „calitatea și transparența procesului de consultare”.

În opinia sa, chestionarul Comisiei a fost „inutil de complex” și, pe alocuri, ar fi orientat participanții către categorii și opțiuni de politici predefinite, riscând să creeze „aparența unei consultări”.

Criticile au venit și din agricultură. UNITAB Europe, asociația europeană a crescătorilor de tutun, prin președintele Gennarino Masiello, a recunoscut că procesul este „un canal important”, dar a avertizat că formularul nu ar fi surprins toate realitățile sectorului.

La rândul său, Antonios Nestoras, de la European Policy Information Centre, a atras atenția că tratarea identică a unor produse cu profiluri de risc diferite poate avea efecte contraproductive. Printre acestea au fost menționate menținerea consumului de țigarete, alimentarea piețelor ilicite și erodarea veniturilor publice.

Ce urmează

După analizarea contribuțiilor, Comisia Europeană poate formula o propunere de revizuire a legislației. Aceasta va intra ulterior în procedura legislativă europeană și va fi negociată de Parlament și Consiliu, inclusiv prin trialoguri.

Dacă va fi adoptată o nouă directivă, aceasta va trebui transpusă în legislația fiecărui stat membru, inclusiv a României.

Prin urmare, rezultatele consultării nu modifică deocamdată legislația europeană. Ele vor fi însă luate în calcul în procesul de evaluare care precede o eventuală propunere legislativă.

Un interes ridicat la nivel național

Cifrele arată un interes clar pentru acest subiect. Pe o temă cu impact direct asupra consumatorilor și a mediului economic, din România au venit mai multe contribuții decât din oricare alt stat membru, atât din partea cetățenilor, cât și a organizațiilor și specialiștilor.

Atât la nivel național, cât și european, mobilizarea arată că rezultatele unei astfel de consultări nu ar trebui tratate ca o simplă formalitate. România a înregistrat o participare record, iar în etapa următoare rămâne de văzut în ce măsură aceste opinii vor fi luate în calcul de către Comisia Europeană.

Categorii: MediaFax.ro

Amânare la CSM în cazul suspendării din magistratură a judecătoarei care și-a declinat 8 calități în dosarul ROMATSA, pledând în propria cauză și evacuată de jandarm din sală

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:58

Secția de Judecători a CSM a luat în discuție cazul judecătoarei Liliana Alexe și a decis să acorde termen în cauză până la data de 9 septembrie 2026, ora 12.30, săptămâna viitoare.

Inspecția Judiciară a făcut la începutul săptămânii o propunere oficială către CSM de suspendare din funcție a magistratului Cătălina Liliana Alexe, în baza art. 52 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Înregistrările scandalului din ședința Curții Supreme, prezentate în exclusivitate de Mediafax, unde judecătoarea Alexe a finalizat fiind scoasă din sală de un jandarm, arată că magistratul a venit în ședință și s-a prezentat fie „terț interesat„, fie „spectator„, fie „judecător” al cauzei.

Judecătoarea Alexe a spus chiar că își asumă să asigure solemnitatea ședinței deși nu ea făcea parte din completul ședinței din 26 august 2026. Ulterior a și mulțumit „publicului pentru atenție” către care vorbea în sală.

Din înregistrări reiese că judecătoarea a spus textual că în recursul din dosarul ROMATSA de la ÎCCJ este prezentă în diverse calități oficiale:

  1. „prezența mea în calitate de spectator”/ „simplu spectator”
  2. mă așez lângă dumneavoastră ca un simplu om”
  3. „judecătorul de fond…a acestui caz”
  4. „judecător cercetat în verificările prealabile ale Inspecției Judiciare”
  5.  „Sunt terț interesat în acest dosar…”
  6. „sunt judecător al cauzei. Am avut relații personale…”
  7. „domnul jandarm, sunt judecător!”
  8. „judecător de drept public în România”

Magistratul Alexe a fost evacuat din sală de ședință a ÎCCJ, după vociferări repetate, de către un jandarm. La final, până și omul de la pază i-a transmis judecătoarei Alexe că „dumneavoastră ați creat situația, nimeni altcineva…”.

Liliana Alexe este judecătoarea de la Curtea de Apel București (Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) care a emis în februarie o decizie fără precedent de suspendare a activității ROMATSA (Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian).

Hotărârea sa a declanșat o amplă controversă juridică și publică, era pe cale să paralizeze tot traficul aerian al României și a determinat convocarea CSAT. 

Categorii: MediaFax.ro

Dolly Parton primește o nouă stea pe Hollywood Walk of Fame, după ce prima a fost vandalizată

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:53

Fanii au depus flori și au lăsat lumânări în jurul stelei sale din inima Hollywoodului, Los Angeles. Parton a primit această distincție în 1984, potrivit BBC.

Luni, fotografii au arătat că steaua fusese deteriorată după ce vandalii au zgâriat-o, iar numele cântăreței a fost grav deteriorat.

Reparațiile au fost efectuate miercuri, iar Hollywood Historic Trust a anunțat că noua stea va fi dezvelită vineri.

Steaua lui Parton de pe Hollywood Walk of Fame a fost acoperită după efectuarea reparațiilor.

„Hollywood Historic Trust și Hollywood Chamber of Commerce sunt mândri să onoreze moștenirea lui Dolly Parton prin înlocuirea stelei sale. Noua stea va putea fi văzută vineri”, a scris organizația pe Instagram miercuri.

Ana Martinez, reprezentanta Hollywood Chamber of Commerce, a declarat că obiectele lăsate de fani în semn de omagiu au fost îndepărtate înainte de lucrări. Reparațiile fisurilor erau deja planificate înainte ca steaua să fie vandalizată.

Peste 2.800 de stele pe Hollywood Boulevard

Hollywood Walk of Fame este un obiectiv emblematic, cu peste 2.800 de stele încastrate de-a lungul Hollywood Boulevard.

Acestea marchează realizările unor persoane și grupuri din industria divertismentului.

Dolly Parton și-a primit steaua de la Hollywood în 1984.

Omagiile au venit din întreaga lume a muzicii și nu numai după ce Parton, cunoscută pentru hituri precum „9 to 5” și „Jolene”, a murit săptămâna trecută, la vârsta de 80 de ani.

Cântăreața și compozitoarea a fost înmormântată alături de soțul ei, Carl Dean, decedat înaintea sa, în cadrul unei ceremonii funerare private, vineri, la Nashville.

În seara următoare, una dintre nepoatele lui Parton, Jada Star, a cântat în cadrul unui concert în memoria artistei organizat la Grand Ole Opry House din Nashville, considerată casa muzicii country.

„Șefa visătorilor”

Într-un alt demers, parcul tematic Dollywood a anunțat mai multe elemente noi în onoarea „șefei visătorilor”.

Cântăreața și actrița a cumpărat parcul din Tennessee în 1982, considerându-l un echivalent al Disneylandului.

De atunci, acesta a devenit cea mai mare atracție turistică din Tennessee pentru care se plătește bilet, primind aproximativ patru milioane de vizitatori anual.

În fața treptelor capelei va fi construită o cascadă, care va crea „un cadru liniștit pentru ca oaspeții să se oprească, să reflecteze și să se bucure de frumusețea naturală” a zonei, potrivit unui comunicat.

Capela va avea, de asemenea, noi vitralii inspirate de unul dintre versetele preferate din Biblie ale lui Parton: „Pentru toate există un timp și un anotimp pentru orice lucru de sub ceruri.”

De asemenea, pentru a onora dragostea lui Parton pentru copii și programul său Imagination Library, prin care donează cărți, parcul va introduce anul viitor un nou personaj, numit Dream Maker.

Categorii: MediaFax.ro

Fregata „Regele Ferdinand”, în fruntea unei grupări navale NATO. Misiune de 40 de zile în Mediterană

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:52

Fregata „Regele Ferdinand” – 221 participă la misiunea NATO având la bord un elicopter IAR-330 Puma Naval și o grupă de Forțe pentru Operații Speciale (FOS), potrivit informațiilor transmise de Forțele Navale Române pe platforma Facebook.

Nava militară a părăsit joi portul Constanța și se va deplasa în Marea Mediterană, unde echipajul român va lua parte, timp de aproximativ 40 de zile, la Operația SEA GUARDIAN.

Principalele responsabilități ale militarilor vor fi monitorizarea și controlul traficului maritim. Totodată, aceștia vor participa la acțiuni destinate descurajării și prevenirii activităților ilegale în zona în care se desfășoară operația NATO.

„Regele Ferdinand”, pentru prima dată navă-comandant

Misiunea din Marea Mediterană marchează o premieră pentru fregata românească. „Regele Ferdinand” va îndeplini, pentru prima dată, rolul de navă-comandant al unei grupări navale participante la Operația NATO SEA GUARDIAN.

La bord se află, în acest context, și personalul de stat major al grupării navale. Structura este condusă de comandorul Florian Tudorașcu.

Rolul atribuit fregatei românești presupune astfel nu doar participarea directă la activitățile desfășurate pe mare, ci și găzduirea structurii de comandă a grupării implicate în operație.

Misiune pentru securitatea maritimă a NATO

Forțele Navale Române arată că participarea la SEA GUARDIAN contribuie la consolidarea securității maritime în zona de responsabilitate a NATO.

Operația urmărește inclusiv descurajarea și combaterea amenințărilor din mediul maritim și creșterea capacității Alianței de a reacționa rapid în fața unui spectru larg de riscuri și amenințări.

Pentru România, misiunea are o relevanță suplimentară prin rolul de comandă acordat fregatei „Regele Ferdinand”, una dintre principalele nave de luptă ale Forțelor Navale Române. Plecarea din Constanța are loc într-un context în care securitatea maritimă și capacitatea aliaților de a supraveghea rutele navale rămân componente importante ale posturii NATO.

Operația SEA GUARDIAN se desfășoară în Marea Mediterană și este una dintre misiunile prin care Alianța urmărește menținerea unei imagini cât mai clare asupra activităților maritime și consolidarea securității pe mare.

Categorii: MediaFax.ro

Gândul: DIICOT descinde peste interlopul Robert Chira. Acesta ar fi „țepuit” cu aproape un milion de euro un afacerist, împreună cu alte persoane

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:42

Perchezițiile au avut loc joi dimineața, conform Gândul.

Aceste percheziții ar fi descins la mai mult de cinci persoane. De asemenea, printre autorii faptelor de înșelăciune cercetate s-ar afla și interlopul Robert Chira.

Potrivit sursei citate, perchezițiile au loc în mai multe zone din București, Cernica și Fundeni dar și în alte județe ale țării.

Banii uneia dintre persoane ar fi fost găsiți în mașina de spălat haine

În casa unuia dintre cei percheziționați, anchetatorii de la crimă organizată ar fi găsit deja 500.000 de lei. Acești bani ar proveni din „țeapa” complexă asupra afaceristului. Banii ar fi fost găsiți în mașina de spălat rufe.

Potrivit surselor Gândul, ar fi vorba de o înșelăciune cu valențe complexe. Cei vizați l-ar fi indus în eroare pe afacerist, susținând că dețin o filă cec emisă în SUA în valoare de milioane de euro. Dar, pentru decontarea ei ar fi necesară investirea unor sume de bani, pentru executarea unor pretinse proceduri internaționale.

Astfel, bărbatul păcălit ar fi trimis aproape un milion de euro membrilor grupării, mai precis unei femei. Aceasta, la rândul său, trimitea defalcat sume către alte peste zece persoane, susțin aceleași surse.

În acest context, vor urma audieri maraton la sediul DIICOT din Capitală.

DIICOT confirmă perchezițiile

Joi, procurorii DIICOT de la Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Brigăzii de Investigare a Criminalității Economico-Financiare din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară în municipiile București, Slobozia, Brăila și Constanța, a orașului Amara și comunelor Cernica și Fundeni, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și tăinuire în formă continuată.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în perioada cuprinsă între luna septembrie 2023 și în luna septembrie 2026, cinci suspecți (patru bărbați și o femeie) au acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având ca scop obținerea unor mari sume de bani prin inducerea în eroare a unei persoane vătămate.

Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată i-au propus persoanei vătămate ”o afacere”, în care victima să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 USD, motivând că ar fi nevoie de plata unor taxe prealabile decontării.

În schimbul sumelor necesare decontării, suspecții au solicitat participarea într-o societate de-a persoanei vătămate, prin înlocuirea unor asociaţi, urmând să plătească contravaloarea acţiunilor celor pe care îi scotea din firmă, astfel încât, după decontarea filei cec, persoanei vătămate să îi rămână suma de 1.500.000 de dolari, iar o altă sumă, de 1.000.000 de dolari, să intre în firma deţinută de victimă, ca şi contravaloare a acţiunilor pe care ei le preluau.

Au cerut bani de la victimă de mai multe ori

Cercetările au reliefat că, în perioada menționată, sub cooardonarea liderului, membrii grupării de criminalitate organizată folosindu-se de înscrisuri și instrumente falsificate, precum și de multiple comunicări, au indus și menținut în eroare persoana vătămată, formulând în mod repetat solicitări de predare a unor sume de bani și determinând-o să remită suma de aproximativ 605.000 euro, din care circa 2.800.000 lei prin transferuri bancare și 120.000 euro în numerar, cauzându-i un prejudiciu patrimonial corespunzător.

Pentru a ascunde sumele, suspecta, membră în grupul infracțional organizat, a realizat multiple transferuri, către alți 9 suspecți, toți cunoscând că sumele de bani provin din săvârșirea unor infracțiuni.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Categorii: MediaFax.ro

Luis Enrique, mulțumit de transferurile făcute de PSG: Am cumpărat jucătorii pe care ni i-am dorit

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:39

„Am avut un mercato excepțional, fără nicio îndoială. Nasser Al-Khelaifi (n.r. – președintele clubului) și Luis Campos (n.r. – director sportiv) au făcut o treabă incredibilă. Sunt foarte mulțumit. Am cumpărat jucătorii pe care ni i-am dorit”, a declarat Luis Enrique, joi, în conferința de presă susținută înaintea partidei cu liderul din Ligue 1 după două etape, AS Monaco, programată vineri.

Antrenorul a ținut să le mulțumească și jucătorilor care au părăsit clubul în această vară – Lee Kang-in, Gonçalo Ramos, Ibrahim Mbaye și Bradley Barcola – despre care a spus că au avut un rol important în trofeele câștigate de PSG în ultimii doi ani.

„Le doresc tot ce este mai bun. Cred că aceste schimbări au fost necesare. Avem nevoie să redăm echipei energie, în ceea ce privește mentalitatea și ambiția”, a explicat Luis Enrique.

Barcola, un caz diferit

Antrenorul a insistat asupra situației lui Bradley Barcola, transferat la Liverpool, și a explicat că despărțirea de atacantul francez a fost diferită de celelalte plecări.

„Este viața unui club: să vezi cum pleacă jucători foarte importanți pentru echipă. Bradley a crescut enorm la Paris și a contribuit enorm și la creșterea echipei prin prestațiile sale. Își dorea să aibă mai multă greutate în echipă și mai mult timp de joc, iar eu nu puteam să-i garantez acest lucru. A fost important, este foarte iubit de colegii săi, toată lumea îl apreciază și este o persoană extraordinară. Nu pot spune decât lucruri pozitive despre el”, a spus tehnicianul.

Antrenorul consideră că plecarea lui Barcola schimbă profilul ofensiv al formației, dar spune că are suficiente variante la dispoziție.

„Da, clar, pentru că Bradley este un jucător diferit. Dar sunt mulțumit. Cu Maghnes Akliouche, Ferran Torres și Mika Godts avem multe posibilități. Toți trei pot juca în mai multe poziții și acest lucru va fi foarte important pe parcursul sezonului. Nu îi putem compara și nu știm ce se va întâmpla, dar sunt foarte fericit că îi avem pe acești trei jucători”, a declarat tehnicianul.

„Suntem una dintre cele mai bune echipe din Europa”

Întrebat dacă actualul PSG este mai puternic decât echipa din sezonul trecut, Luis Enrique a preferat să aștepte înainte de a trage concluzii.

„Pot doar să spun că sunt mulțumit. Trebuie să vedem timpul de adaptare al fiecărui jucător și nivelul pe care îl va aduce echipei. Când a început al doilea sezon al meu aici, existau îndoieli în privința jucătorilor pe care îi aduseserăm, iar apoi rezultatele au apărut și am putut vedea nivelul lor. Acum există regulile de fair-play financiar, care ne obligă să și vindem, nu doar să cumpărăm. Cred că suntem una dintre cele mai bune echipe din Europa, atât pe teren, cât și în afara lui”, a spus el.

Antrenorul a refuzat să stabilească un moment precis în care PSG va ajunge la nivelul maxim.

„Depinde de foarte mulți factori pe care nu îi pot controla. Munca mea este să găsesc cel mai bun prim 11 pentru fiecare meci, cu jucătorii care au intrat în lot. Nu mă preocupă momentul în care vom fi la un nivel foarte ridicat. Am văzut multe lucruri pozitive până acum, dar, bineînțeles, trebuie să ne îmbunătățim”, a spus el.

Al treilea trofeu Champions League, obiectivul principal

Luis Enrique a recunoscut că obiectivul principal al lui PSG rămâne câștigarea Ligii Campionilor.

„Nu am început încă această competiție. Dar obiectivele sunt clare. Așa a fost încă din primele mele zile aici. Nu există nimic mai important decât să câștigăm Liga Campionilor, dar va fi foarte dificil”, a spus el.

PSG își va începe parcursul european săptămâna viitoare, împotriva formației Slovan Bratislava, însă Luis Enrique insistă că echipa trebuie să se concentreze mai întâi asupra partidei cu Monaco.

„Deocamdată este mai bine să rămânem calmi. Nici măcar nu am jucat împotriva lui Bratislava. Trebuie să ne gândim mai întâi să jucăm mai bine împotriva lui Monaco”, a afirmat spaniolul.

PSG vine după două remize consecutive în Ligue 1, cu Rennes și Lille, iar în ultimul meci direct disputat la Paris AS Monaci s-a impus cu 3-2, în februarie.

João Neves, la meciul 100 pentru PSG

Tehnicianul a confirmat că João Neves va evolua împotriva lui Monaco, portughezul urmând să bifeze, dacă va fi utilizat, meciul cu numărul 100 pentru PSG.

„Este o adevărată bucurie să-l avem. Este incredibil ca jucător, iar ca persoană este și mai deosebit”, a declarat Luis Enrique.

PSG o întâlnește pe AS Monaco vineri seară, pe Parc des Princes, de la ora 22:05.

Categorii: MediaFax.ro

Mirosul greu de suportat din București declanșează un conflict între Apa Nova și Garda de Mediu. Disputa ajunge în instanță

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:35

Compania susține că acuzațiile privind Glina nu sunt demonstrate prin date tehnice și anunță că va contesta în instanță sancțiunea primită.

Peste 1.300 de sesizări și 55 de controale

Episodul de miros puternic a generat peste 1.300 de sesizări, concentrate în special în Sectorul 4 și în zona de sud-sud-est a regiunii București-Ilfov. Reclamațiile au descris mirosuri diferite, de la cele asociate deșeurilor și levigatului până la hidrogen sulfurat sau substanțe chimice.

GNM a declanșat 55 de controale, vizând activități precum gestionarea deșeurilor, epurarea apelor, procesarea cărnii sau producția de medicamente. În urma verificărilor, instituția a anunțat amenzi totale de 795.000 de lei, trei sistări de activitate, o sesizare penală și confiscarea unui utilaj.

Garda de Mediu a identificat drept surse probabile depozitul Vidra și stația Glina. La Vidra, inspectorii au constatat, între altele, probleme privind tasarea deșeurilor și captarea gazelor de depozit.

Ce probleme susține Garda de Mediu că a găsit la Glina

În cazul stației Glina, GNM afirmă că a identificat deficiențe care ar putea indica o corelație cu episodul din 17-18 august.

Printre problemele enumerate se numără funcționarea incintelor de deshidratare a nămolului cu ușile deschise, transportul nămolului nedeshidratat și gestionarea nivelurilor de biogaz. Inspectorii susțin și că două dintre cele patru instalații de odorizare și neutralizare a mirosurilor de pe rampele de nămol și deșeuri nu erau funcționale.

GNM afirmă că, în perioada cu cele mai multe sesizări, toate cele trei centrifuge de la Glina au funcționat simultan. Potrivit instituției, operarea acestora s-a oprit în dimineața zilei de 18 august, moment care ar putea fi corelat cu scăderea numărului de reclamații.

Apa Nova respinge legătura dintre stație și miros

Apa Nova contestă însă interpretarea inspectorilor și susține, prin intermediul unui comunicat de presă, că o mare parte dintre concluzii se bazează pe observații punctuale și percepții, fără măsurători care să demonstreze o relație de cauzalitate.

Compania explică faptul că ușile halei sunt deschise temporar pentru extragerea containerelor cu nămol și că hala dispune de sisteme de ventilație, captare și tratare a aerului, inclusiv de o instalație de extracție cu o capacitate de 95.000 de metri cubi pe oră.

Operatorul mai susține că funcționarea cu un nivel redus în rezervoarele de biogaz nu afectează calitatea aerului. În plus, analizele probelor de apă prelevate din stație și din râul Dâmbovița ar fi indicat valori mult sub limitele prevăzute de legislația europeană.

Disputa ajunge în instanță

Apa Nova consideră, în consecință, că datele disponibile nu demonstrează că funcționarea stației Glina a provocat mirosul reclamat de bucureșteni și anunță că va contesta în instanță procesul-verbal de contravenție.

Cazul scoate în evidență și o problemă legislativă. GNM admite că măsurătorile oficiale din perioada respectivă nu au indicat depășiri ale limitelor de poluare și susține că România are nevoie de criterii tehnice obiective pentru măsurarea disconfortului olfactiv și de o implicare mai mare a autorităților de sănătate publică.

Categorii: MediaFax.ro

Tânără de 19 ani, arestată preventiv la domiciliu pentru trafic de droguri

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:31

Potrivit Gărzii de Coastă, tânăra ar fi primit din Slovacia pachete cu produse ce conțin THC și THC-O-acetat, pe care polițiștii spun că le-ar fi procurat pentru a le vinde în țară. Tânăra ar fi primit pachetele prin curier.

După primirea coletului, fata ar fi rugat-o pe sora ei mai mică, cu vârsta de 13 ani să ridice pachetul ce conținea substanțele interzise.

„Ulterior, la primirea coletului, inculpata i-a solicitat unei minore, în vârstă de 13 ani, membră a familiei sale, să ridice pachetul conținând substanțele interzise”, informează Poliția de Frontieră.

În acest context, anchetatorii au descins la locuința tinerei, din Sulina. De acolo au confiscat mijloace de probă.

Tânăra a fost reținută, miercuri, de procurorii DIICOT Tulcea sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de de trafic international și intern de droguri de risc.

„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că inculpata a procurat din Slovacia și a introdus, fără drept, în România, prin intermediul unei firme de curierat, o cantitate de substanță vegetală conținând THC (substanţă psihotropă biosintetizată de planta canabis) și THC-O-acetat (substanță cu efecte psihoactive), în vederea comercializării”, potrivit DIICOT.

Joi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a decis ca tânăra de 19 ani să fie arestată preventiv la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.

Categorii: MediaFax.ro

25.000 de cereri de validare ROeID sunt în așteptare | ADR anunță măsuri pentru reducerea întârzierilor

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:29

Aproximativ 25.000 de cereri de validare a identităților digitale prin ROeID sunt în prezent în așteptare, în condițiile în care platforma primește, în medie, alte 10.000 de solicitări în fiecare zi. Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță că a suplimentat temporar numărul persoanelor care se ocupă de verificări și estimează că volumul restant ar putea fi soluționat în aproximativ o săptămână.

ADR are în prezent 40 de persoane instruite pentru validarea identităților, iar din 2 septembrie a început instruirea altor 19 angajați, în parteneriat cu Institutul Național de Criminalistică. Instruirea durează două zile, astfel că echipa destinată validării va ajunge la 59 de persoane.

Autoritatea precizează că validarea se realizează în prezent preponderent manual și presupune verificări menite să prevină tentativele de fraudă, impersonare sau alterare a identității. Personalul implicat în proces beneficiază de instruire specializată.

ADR vrea să treacă la validarea automată

Pe termen mediu, ADR intenționează să introducă validarea automatizată pentru nivelul de asigurare HIGH.

Potrivit autorității, sunt în desfășurare etapele de audit și validare a procedurilor în cadrul Rețelei de Cooperare eIDAS de la nivelul Comisiei Europene.

Acestea ar urma să fie finalizate în cursul lunii octombrie 2026, după care sistemul ROeID va putea prelua, analiza și soluționa automat solicitările de înrolare.

Până la operaționalizarea validării automate, ADR estimează că, după eliminarea volumului restant, o echipă de aproximativ 40 de persoane va putea procesa între 10.000 și 15.000 de cereri pe zi. Potrivit autorității, această capacitate ar trebui să fie suficientă pentru gestionarea fluxului actual de solicitări și pentru evitarea formării unei noi acumulări importante.

ADR transmite că urmărește permanent volumul solicitărilor și capacitatea de procesare, cu obiectivul de a reduce cât mai rapid numărul cererilor aflate în așteptare, fără a diminua nivelul de securitate al verificărilor.

Un blocaj important înainte de automatizare

Practic, cifrele comunicate de ADR arată amploarea presiunii asupra sistemului: 25.000 de solicitări restante, în condițiile unui flux de aproximativ 10.000 de cereri noi în fiecare zi. Autoritatea încearcă să rezolve acumularea prin suplimentarea temporară a personalului, înainte de trecerea la validarea automatizată.

Categorii: MediaFax.ro

Marea Britanie îl convoacă pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei: Suntem în solidaritate deplină cu Germania

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:24

„Regatul Unit este pe deplin solidar cu Germania în urma atacului revoltător și nesăbuit al Rusiei asupra aeroportului din Leipzig”, a transmis un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, citat de Reuters

„Acesta este cel mai recent episod dintr-un tipar evident de tentative ale statului rus de a submina securitatea noastră colectivă; de aceea, astăzi l-am convocat p însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru a condamna atacul în cei mai fermi termeni”, a continuat acesta. 

Reacția Londrei vine după  ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a anunțat oficial responsabilitatea Rusiei pentru atacul hibrid din 4 august, când o dronă care transporta explozibil a fost identificată în apropierea unei aeronave ucrainene.  

Mai multe state europene precum Franța, Polonia sau România au convocat oficial diplomați ai Rusiei pentru a demonstra solidaritatea cu Berlinul și pentru a condamna operațiunile hibride coordonate de la Moscova. 

Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a spus că aceste tactici vor deveni „noua normalitate” și a cerut statelor europene să se pregătească pentru „o nouă era de securitate”. 

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a folosit un limbaj mai dur, subliniind că incidentul din Leipzig prezintă „toate elementele unui terorism sponsorizat de stat”.  

Categorii: MediaFax.ro

President Nicușor Dan chaired the CSM meeting for the first time

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 15:19

Nicușor Dan, the President of Romania, arrived Thursday at the CSM headquarters, where he chaired the meeting of the Superior Council of Magistracy for the first time, in accordance with his constitutional duties.

According to the Constitution, the President of Romania presides over the proceedings of the Superior Council of Magistracy when he or she attends.

Present at the CSM meeting are the Chief Justice of the High Court of Cassation and Justice (ÎCCJ), Lia Savonea; Romania’s Prosecutor General, Cristina Chiriac; CSM President Liviu Odagiu; and the remaining CSM members.

During the meeting, Nicușor Dan stated that he wished to bring the relationship between the prosecutor’s offices and the police to the Council’s attention.

Nicușor Dan stated that he is interested in the prosecutors who should investigate crimes committed by judges and prosecutors. “Crimes committed by judges and prosecutors undermine trust in the Romanian state. These must be prosecutors with experience and moral integrity,” Dan said.

“I came here solely for item 1, which concerns the prosecutors that the General Prosecutor’s Office proposes to investigate corruption offenses committed by magistrates. Here, we have a shortage of prosecutors in the special division within the General Prosecutor’s Office. We have only 3 out of 14.

Today, two more were nominated. Another was nominated for the Prosecutor’s Office attached to the Constanța Court of Appeals. This is an important issue because even the mere suspicion of such crimes among magistrates erodes and undermines Romanians’ trust in the Romanian state. It is important to resolve this matter administratively.

It is also part of the European Commission’s report on the rule of law. What else did I say in the chamber? I also said that this process must be carried out swiftly and with balance. That is why it is important to have a prosecutor with experience and unquestionable moral integrity, so that we can resolve this issue of suspicion. “I came here solely for item 1 on the agenda of the SCM meeting,” the President of Romania stated at the conclusion of his participation in the SCM meeting.

Categorii: MediaFax.ro

Trump îi pune la zid pe prințul Harry și Meghan Markle după revenirea în Marea Britanie: Dacă aş fi fost în locul familiei regale, nu i-aş fi primit înapoi

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 12:58

Președintele american Donald Trump a criticat cuplul Sussex în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri în fața jurnaliștilor.

El a afirmat că nu era „un admirator” al prințului Harry și a lui Meghan Markle, fiind de părere că aceștia „au tratat familia regală cu mare lipsă de respect”.

„Nu mi-a plăcut. Dacă aș fi fost în locul familiei regale, nu i-aș fi primit înapoi”, a spus Trump despre cuplul Sussex, potrivit The Guardian.

Pe de altă parte, președintele american a precizat că relațiile sale cu regretata regina Elisabeta a II-a au fost foarte bune, la fel și cele cu regele Charles.

„Am avut o relație foarte bună cu regina, chiar foarte bună. Am ajuns să o cunosc foarte bine. O relație foarte bună am avut și cu regele Charles – l-am cunoscut atât ca prinț Charles, cât și ca rege Charles. Îl cunosc de mult timp”, a zis Trump.

Prințul Harry și Meghan Markle s-au întors în Marea Britanie după șase ani

Cuplul s-a întors în Marea Britanie săptămâna trecută, la șase ani după ce a plecat în SUA. Locuiau în California din 2020. Ei nu au vorbit încă public despre planurile lor, însă informațiile apărute în spațiul public menționează că ei vor rămâne în țară pentru o „perioadă îndelungată”.

Cei doi membri ai familiei regale, care nu îndeplinesc atribuții oficiale, se vor stabili în zona Cotswolds, de lângă Londra.

Copiii lor, Archie și Lilibet au fost înscriși la o școală din Marea Britanie, urmând să înceapă cursurile de săptămâna viitoare.

Categorii: MediaFax.ro

Alexandru Rogobete atacă dur USR: Uniunea care Sabotează România. Nu poți cere sancționarea României pentru a-ți salva partidul

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 12:56

„USR a încercat în Comisia LIBE a Parlamentului European să promoveze o rezoluție privind situația statului de drept din România. Demersul nu a obținut susținerea necesară pentru a merge mai departe”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Rogobete. 

Acuzații de trădare

Rogobete a lansat critici dure la adresa demersurilor Grupului Renew, afirmând că solicitarea unor măsuri europene care ar putea afecta finanțarea României pentru obținerea unui avantaj în disputa politică internă reprezintă, în opinia sa, „trădare de țară”. 

„Să ceri instituțiilor europene să blocheze sau să condiționeze banii europeni destinați României doar pentru a obține un avantaj în războiul politic intern este, din punctul meu de vedere, un gest de o gravitate fără precedent. Este trădare de țară”, a transmis liderul social-democrat.

Solicitare pentru intervenția instituțiilor judiciare

Fostul ministru a afirmat că este oportună deschiderea unei anchete de către instituțiile abilitate împotriva liderilor politici și a Guvernului Bolojan. 

„Cred că este legitimă inclusiv întrebarea dacă nu se impune deschiderea unei anchete de către instituțiile judiciare competente pentru a stabili dacă acțiunile unor reprezentanți politici și eventualele decizii sau demersuri ale Guvernului demis condus de Ilie Bolojan au încălcat legea și dacă pot intra sub incidența unor infracțiuni împotriva statului”, notează Rogobete. 

În mesajul său, Rogobete subliniază că disputele politice sunt firești într-o democrație, însă consideră că acestea nu trebuie să afecteze interesele României și accesul la fondurile europene. 

„Nu poți cere sancționarea României pentru a-ți salva partidul. Nu poți transforma miliardele de euro destinate românilor într-o armă de negociere politică”, a mai declarat Rogobete. 

Categorii: MediaFax.ro

OMV Petrom a marcat un sfert de secol la BVB. Care este stadiul proiectului strategic Neptun Deep și unde vede Christina Verchere compania peste alți 25 de ani

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 12:55

OMV Petrom (SNP) celebrează, joi, fix 25 de ani de la listarea la Bursa de Valori București (BVB), perioadă în care compania s-a transformat semnificativ și a creat valoare pe termen lung pentru acționari și pentru economia României.

„În ultimii 25 de ani, OMV Petrom a parcurs o transformare profundă. Am evoluat de la o companie predominant locală de petrol și gaze naturale la o companie regională integrată de energie, – un furnizor de încredere pentru România, contribuind cu aproximativ o treime din carburanții și gazele naturale și circa 10% din producția de energie electrică ale țării. Astăzi, continuăm această transformare prin dezvoltarea Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din Uniunea Europeană, și prin alte investiții în proiecte cu emisii de carbon reduse și zero. Obiectivul nostru rămâne acela de a crea valoare pe termen lung pentru acționarii noștri și pentru economia României”, a declarat Christina Verchere, director general al OMV Petrom, cu ocazia evenimentului aniversar, la finalul căruia s-a sunat, simbolic, clopoțelul BVB.

Peste o jumătate de milion de români ca acționari direcți

Potrivit șefei OMV Petrom, compania a fost listată la BVB pe 3 septembrie 2001, moment în care capitalizarea era de 1,6 miliarde de lei, iar în prezent, a ajuns la o valoare de piață de aproximativ 75 de miliarde de lei, adică o creștere de aproape 50 de ori în ultimii 25 de ani.

Astfel, valoarea unei investiții de 1,000 RON în acțiuni OMV Petrom la finalul anului 2001, împreună cu dividendele încasate, ar fi de peste 50.000 RON la finalul lunii august 2026, potrivit oficialilor.

Din 2004, de la finalizarea privatizării, OMV Petrol a contribuit cu peste 48 de miliarde de euro prin taxe, impozite si dividende și, mai important, a spus Christina Verchere, a investit peste 21 de miliarde de euro în România și a alocat 210 milioane de euro pentru a sprijini comunitățile prin inițiative legate de educație, sănătate, protecția mediului și de dezvoltare locală.

„Cred cu tărie că o companie este parte a societății, suntem parte a procesului de a furniza un produs, asta este ceea ce facem noi, iar în cazul nostru este vorba despre energie. Suntem parte din structura economică a țării și, de asemenea, din structura socială a țării”, a spus CEO-ul OMV Petrom.

În prezent există peste o jumătate de milion de români ca acționari direcți la OMV Petrom și aproximativ 8,5 milioane de persoane sunt acționari indirecți, prin intermediul fondurilor de pensii locale, de Pilon 2 sau Pilon 3, la care contribuie obligatoriu, respectiv facultativ.

„Prin urmare, performanța noastră contribuie nu numai la randamentul investitorilor, ci și la economiile pe termen lung a milioane de români”, a explicat Christina Verchere la BVB.

„Investim în proiecte care vor modela viitorul energetic al României. În special, desigur, proiectul Neptun Deep, care este cel mai mare proiect de gaze naturale din Uniunea Europeană. Pe lângă acestea, investim și în combustibili sustenabili, energie regenerabilă și alte soluții energetice cu emisii reduse de carbon. Aceste proiecte sunt concepute pentru a consolida securitatea energetică, a sprijini dezvoltarea economică și, de asemenea, pentru a crea valoare pe termen lung. Iar ambiția noastră rămâne clară, de a crea valoare pe termen lung pentru acționarii noștri, contribuind în același timp la economia și viitorul energetic al României”, a declarat Christina Verchere.

Peste 25 de ani, compania are toate șasele să fie și mai puternică, dată fiind strategia de investiții, menită să mențină compania relevantă și să acopere nevoile generate de toate trendurile de consum, așa cum a spus șefa OMV, ca răspuns la întrebarea reporterului Mediafax.

„În sectorul energetic, privim pe termen lung. Suntem o companie pe termen lung prin natura noastră. Poate părea că lumea are evident multe lucruri pe termen scurt, dar noi gândim pe termen lung. Nu sunt sigur că ne gândim până la 20, scuze, 25 de ani, dar dacă aș putea face câteva comentarii personale. Cred fundamental că strategia pe care o avem implementată este atât de a furniza energia de care avem nevoie astăzi, susținută de securitatea energetică, cât și de a privi spre viitor în ceea ce privește produsele în schimbare pe care societatea le așteaptă în ceea ce privește decarbonizarea. Am investit, până la sfârșitul acestui deceniu, 11 miliarde de euro pentru a face ambele lucruri, Neptun Deep fiind unul dintre ei, dar și energia regenerabilă, precum și biocombustibilii, toate acestea au scopul de a face ca acestea să fie relevante în furnizarea de energie și transport pentru societate în deceniile următoare”, a declarat Christina Verchere.

„Așadar, strategia noastră se referă la tendințele pe termen lung pe care le observăm și la modul în care vrem să ne asigurăm că acest lucru înseamnă, de asemenea, să ne asigurăm că suntem o companie puternică. Pentru că, așa cum a spus Radu (Radu Hanga, președintele BVB – n.r.), cred că o OMV Petrom puternică este o contribuție importantă la România. Așadar, în 25 de ani, cred că ne veți vedea, sperăm, mai puternici. Cred că ne îndreptăm către o companie mult mai regională. Așadar, ne vom mândri cu România și o vom duce și în afara țării”, a spus CEO-ul OMV Petrom.

În ce privește proiectul strategic Neptun Deep, Christina Verchere a reiterat că acesta este în grafic, cu producția programată pentru 2027, fără a restrânge termenul de livrare a primei molecule de gaz din perimetrul de mare adâncime din Marea Neagră. Șefa OMV Petrom a precizat de asemenea, încă o dată, la întrebarea jurnaliștilor privind chestiuni de securitate legate de lucrările din largul apelor românești, că responsabilii companiei colaborează cu toate autoritățile române, iar proiectul a avansat fără întreruperi.

„În primul rând, cred că este important de menționat că am luat decizia de investiție pentru Neptun în iunie 2023, conștienți de ceea ce se întâmpla în lume la acea vreme. Așadar, am ajuns aici înțelegând situația și gândindu-ne la planul de securitate pentru proiect. Acesta este primul lucru cu care aș dori să vă las. În al doilea rând, avem mai multe activități în Marea Neagră decât doar Neptun Deep. Desfășurăm operațiuni în apele puțin adânci și am făcut asta tot timpul. În plus, aducem țiței în Constanța pentru rafinărie. Toate acestea, împreună cu Neptun Deep, fără întreruperi. Al treilea punct cu care v-aș lăsa este că lucrăm foarte strâns cu autoritățile române în ceea ce privește toate activitățile noastre din Marea Neagră și toate activitățile noastre sunt neîntrerupte”, a conchis șefa OMV Petrom.

Platforma de producție „Neptun Alpha” a fost instalată cu succes în largul Mării Negre, după cum au anunțat, pe 20 iulie, partenerii egali în proiectul Neptun Deep, OMV Petrom, operator, și Romgaz. Platforma cântărește peste 16.500 de tone și măsoară peste 225 de metri, iar structurile aferente acesteia au fost instalate cu ajutorul Saipem 7000, a treia cea mai mare navă-macara semi-submersibilă din lume. Începerea producției este estimată pentru 2027, fără a fi indicată un interval mai exact al anului.

Neptun Deep este un proiect strategic pentru România, reprezintă o investiție comună de aproximativ 4 miliarde de euro și va genera o producție anuală estimată de circa 8 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Ce înseamnă OMV Petrom pentru piața de capital

Pe parcursul celor 25 de ani de prezență la Bursa de Valori București au fost realizate aproximativ 2,3 milioane de tranzacții cu acțiuni SNP. Din momentul listării până în 31 august 2026, investitorii au tranzacționat un număr de peste 61 miliarde de acțiuni SNP în valoare de peste 26 miliarde de RON.

„Aniversăm un sfert de secol alături de OMV Petrom la Bursa de Valori București – una dintre cele mai puternice companii din Europa de Sud-Est și al doilea cel mai mare emitent român de pe piață după capitalizare. În toți acești ani, OMV Petrom a devenit un reper de profesionalism, care îmbină guvernanța corporativă cu responsabilitatea continuă față de investitori. Acțiunea SNP, tranzacționată individual sau prin 7 ETF-uri listate la BVB care urmăresc indici din componența cărora face parte, este o alegere firească în portofoliile a sute de mii de români. Suntem încrezători că un partener de calibrul OMV Petrom în ecosistemul bursier va continua să însuflețească dezvoltarea României și va deschide noi drumuri spre progres și energie sustenabilă”, a declarat Remus Vulpescu, Director General Bursa de Valori București.

OMP Petrom este controlată de compania omonimă din Austria OMV Aktiengesellschaft, care dețin 51,2% din acțiuni, iar  OMV Petrom, iar acționarii români dețin circa 46% din acțiuni, dintre care statul român, prin Ministerul Energiei, 20,7%, iar 25,1%, de fondurile de pensii din România, precum și de alte persoane fizice și entități juridice românești, potrivit datelor la sfârșitul lunii iunie 2026. Restul de 3% sunt deținute de alți investitori străini.

Categorii: MediaFax.ro

Polonia convoacă ambasadorul Rusiei. Varșovia denunță escaladarea acțiunilor Moscovei

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 12:50

Varșovia urmează să își exprime „opoziția fermă față de escaladarea acțiunilor agresive ale Rusiei”, au transmis oficialii polonezi.

Decizia vine la o zi după ce Ministerul polonez de Externe și-a exprimat solidaritatea cu Germania, în urma informațiilor potrivit cărora Rusia s-ar afla în spatele tentativei de atac de la aeroportul Leipzig/Halle, produsă în luna august.

Guvernul german a anunțat marți că a ajuns la concluzia că Rusia este responsabilă pentru incident, în urma investigațiilor poliției și a informațiilor serviciilor de informații. O dronă încărcată cu explozibili a fost descoperită pe 4 august în apropierea unui avion cargo ucrainean la aeroportul Leipzig/Halle și a fost dezamorsată.

Polonia a condamnat miercuri „actele de sabotaj și tentativele de atac hibrid” pe teritoriul statelor membre NATO și UE și a transmis că își va intensifica eforturile pentru consolidarea flancului estic al Alianței și al Uniunii Europene.

Rusia a respins acuzațiile Germaniei și a calificat afirmațiile privind implicarea sa în incidentul de la Leipzig drept nefondate.

Categorii: MediaFax.ro

Președintele Nicușor Dan prezidează, în premieră, ședința CSM. „Infracțiunile comise de magistrați deteriorează încrederea în statul român”. Ce a cerut Justiției

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 12:44
UPDATE. Nicușor Dan: „Avem un deficit de procurori la Secția Specială”

„Eu am venit doar pentru punctul 1, care se referă la procurorii pe care parchetul general îi propune pentru investigarea a infracțiunii de corupție săvârșite de magistrați. Aici avem un deficit de procurori la secția specială din cadrul parchetului general. Avem doar 3 din 14.

Azi au mai fost propuși 2. A mai fost propus unul la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Este un subiect important pentru că suspiciunea de infracțiune chiar în gen în rândul magistraților deteriorează, afectează încrederea românilor în statul român. Este important să tranșăm administrativ chestiunea asta.

Este și parte din raportul pe statul de drept al Comisiei Europene. Ce am mai spus în sală? Am mai spus că această activitate trebuie dusă cu celeritate și cu echilibru. De aceea e important să fie procuror cu experiență și cu o probabilitate morală incontestabilă, astfel încât să rezolvăm problema asta de suspiciune. Aici am venit doar pentru punctul 1 de pe ordinea de zi al ședinței CSM-ului”, a declarat la finalul participării la CSM președintele României.

UPDATE. Nicușor Dan a declarat că este interesat de procurorii care ar trebui să cerceteze infracțiunile săvârșite de magistrați. „Infracțiunile comise de magistrați deteriorează încrederea în statul român. Trebuie să fie procurori cu experiență și cu probitate morală”, a declarat Dan.

Nicușor Dan, președintele României, a ajuns astăzi la sediul CSM, unde prezidează în premieră, potrivit atributelor constituționale, ședința Consiliului Superior al Magistraturii.

Potrivit Constituției, preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă.

La ședința CSM sunt prezenți șeful ÎCCJ, Lia Savonea, procurorul general al României, Cristina Chiriac, președintele CSM Liviu Odagiu și restul membrilor CSM.

În timpul ședinței, Nicușor Dan a spus că dorește să pună în discuția Consiliului relația parchetelor cu Poliția.

Categorii: MediaFax.ro

Decizie surpriză a Pentagonului. WSJ: Desfășurarea de trupe SUA în Orientul Mijlociu, prelungită până în 2027

MediaFax.ro - 3 Septembrie, 2026 - 12:37

Secretarul Pentagonului, Pete Hegseth, a prelungit desfășurarea unităților Armatei și Marinei SUA în Orientul Mijlociu până în 2027, a relatat The Wall Street Journal (WSJ), citând surse.

Prelungirea vizează aproximativ 50.000 de soldați.

Potrivit surselor ziarului, aceasta face „parte a unei strategii pe termen lung menite să-i ofere președintelui american Donald Trump libertate de acțiune în acest război”.

Potrivit WSJ, în special, 19 nave și vapoare militare, sisteme de apărare aeriană, avioane de vânătoare și unități de aterizare vor continua să fie desfășurate în Orientul Mijlociu în 2027.

După cum notează ziarul, la începutul războiului cu Iranul, Pete Hegseth a afirmat în repetate rânduri că conflictul se va încheia rapid.

Cu toate acestea, WSJ relatează acum că Casa Albă se așteaptă ca acesta să continue până în 2027.

Surse citate de WSJ susțin că Donald Trump dorește să mențină o prezență militară în Orientul Mijlociu pentru a-și asigura flexibilitatea, inclusiv acțiuni ofensive terestre, în cazul în care conflictul escaladează.

Categorii: MediaFax.ro

Pagini

Subscribe to Capital Market agregator - MediaFax.ro