Сборщик RSS-лент

Jordan Bardella, reales lider al partidului Adunarea Națională, de extremă dreapta, cu aproape 99% din voturi

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 21:02

Jordan Bardella a fost reales cu o majoritate covârșitoare în funcția de lider al partidului francez Adunarea Națională (RN), după ce a obținut 98,98% din voturi într-un scrutin în care nu a avut contracandidați, scrie Euronews.

Realegerea sa are loc cu șase luni înaintea alegerilor prezidențiale, scopul fiind să arate unitatea partidului de extremă dreapta.

Rezultatul a fost anunțat sâmbătă, în prima zi a congresului de două zile al partidului, organizat la Orléans. RN încearcă să-și consolideze poziția în așteptarea alegerilor prezidențiale din 2027.

Jordan Bardella a primit 75.497 de voturi, în timp ce 779 de voturi au fost albe, potrivit parlamentarului RN Yoann Gillet, care a supravegheat procesul electoral.

Aproape 68% dintre membrii partidului au participat la vot, care s-a desfășurat electronic, în perioada 21 septembrie – 22 octombrie.

Înainte de anunțarea rezultatului, Bardella le-a mulțumit activiștilor partidului, cerându-le să susțină candidatura lui Marine Le Pen la președinția Franței.

„Încă o dată, voi avea nevoie de voi (…) pentru a o duce pe Marine Le Pen la Palatul Élysée”, le-a transmis el susținătorilor.

Realegerea sa confirmă rolurile celor doi lideri ai RN, care spun că formează o „echipă câștigătoare” pentru alegerile din 2027.

Potrivit strategiei partidului, Marine Le Pen urmează să candideze la președinție, iar Bardella se pregătește pentru posibilitatea de a deveni prim-ministru, dacă RN va obține o majoritate în Parlament.

Категории: MediaFax.ro

Zelenski anunţă că Starlink a revenit la viteza normală şi cere SUA şi Europei noi interceptoare

ZF.ro - 24 октября, 2026 - 20:43
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că reţelele Starlink şi Starshield au revenit la viteza normală, cerând SUA şi Europei să reia livrările de interceptoare pentru rachetele ruseşti.
Категории: ZF.ro

Volodimir Zelenski anunță că Starlink a revenit la viteza normală și cere SUA și Europei noi interceptoare pentru rachetele rusești

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 20:33

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă, 24 octombrie, că rețelele de sateliți Starlink și Starshield, deținute de compania SpaceX, au revenit la vitezele de funcționare de dinaintea restricțiilor, potrivit Kyiv Post.

Limitările afectaseră operațiunile de combatere a dronelor și logistica militară de pe front.

Într-un mesaj video publicat pe Telegram, Zelenski a spus că verificările făcute de specialiștii militari au confirmat că lățimea de bandă și viteza rețelelor au revenit la nivelurile bune pentru operațiunile militare.

„Cel mai important aspect de astăzi: funcționarea sistemelor Starlink și Starshield a revenit la vitezele de dinaintea tuturor acestor restricții”, a declarat Zelenski.

„Restabilirea a avut loc în cursul nopții, iar până în această dimineață vitezele erau deja suficiente pentru utilizarea operațională. Acest lucru este extrem de important și semnificativ pentru logistica noastră de pe front și pentru apărarea Ucrainei împotriva dronelor Shahed cu propulsie cu reacție.”

Președintele a spus că ministrul Apărării, Evheni Hmara, a prezentat sâmbătă dimineață o informare oficială. Testele tehnice au arătat că rețeaua funcționează din nou la capacitate completă.

El le-a mulțumit partenerilor americani, parlamentarilor, reprezentanților mass-media, Departamentului de Stat al SUA și președintelui Donald Trump pentru implicare.

Zelenski cere reluarea livrărilor de interceptoare pentru rachetele balistice rusești

Referindu-se la cooperarea în domeniul securității cu aliații occidentali, Zelenski a spus că Ucraina discută cu Washingtonul și cu partenerii europeni pentru reluarea livrărilor de interceptoare sol-aer, pentru distrugerea rachetelor balistice rusești.

Președintele a spus că mai multe pachete de ajutor pentru apărarea aeriană, aprobate deja la nivel politic de țările partenere, nu au ajuns încă la armata ucraineană.

„Continuăm dialogul cu partenerii noștri pentru a restabili și alte paliere ale cooperării noastre cu America”, a spus Zelenski.

„Este esențial să fie reluate livrările de interceptoare pentru apărarea aeriană – interceptoare destinate combaterii rachetelor balistice rusești. Există pachete pe care încă le așteptăm. Este vorba despre pachete din partea Americii și a partenerilor europeni – pachete pentru care deciziile politice au fost deja luate.”, a spus el.

Apelul vine după ce Zelenski a anunțat de curând că Ucraina a primit din partea SUA doar 24 de interceptoare pentru sistemele Patriot în ultimele trei luni.

În același timp, țara se confruntă cu atacuri balistice continue, iar necesarul operațional este estimat la aproximativ 350 de interceptoare pe lună.

Категории: MediaFax.ro

Fenomenul Pokémon. Locul din București unde colecționarii și jucătorii se întâlnesc la turnee și își etalează cărțile rare

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 20:28

Jurnaliștii de la CANCAN.RO au fost în noul loc din București dedicat fanilor Pokémon. Ei au stat de vorbă cu Robert Albăstrelu, unul dintre asociații TCG Arena. Acesta le-a povestit cum de la un magazin online au ajuns la un spațiu de 400 de metri pătrați.

„TCG este un acronim, vine de la Trading Card Game. Sunt cărțile cu care noi ne jucăm și ne facem decuri ca să participăm la turnee, dar au și o parte de colecționat, unde le pot fi mai speciale, să aibă un artwork mai mișto și alea fac parte din zona de colecționat. Este lumea care colecționează și doar atât, este lumea care doar joacă și doar atât.

Magazinul a început ca un magazin online și după ce s-a format o comunitate în jurul magazinului online, avem și cel mai mare grup de Facebook din România cu 5.000 de membri, după ce s-a format o comunitate în jurul magazinului a fost ideea de a crea un spațiu fizic unde comunitatea să se și întâlnească, nu numai în online.

Am început de la un magazin foarte mic, la un parter de bloc în Pantelimon, de 58 de metri pătrați, ne-am mutat în altă parte pe Bulevardul Libertății și acum este a treia locație pe care o avem aici, cu 400 de metri pătrați, 100 de locuri, putem să ținem turnee foarte mari, avem o zonă de lounge, zonă de food court, unde lumea poate să facă o pauză între turnee, să meargă, să se relaxeze, pentru că turneele pot să dureze foarte mult, până la șapte-opt ore, și atunci trebuie să le dăm puțin timp de respiro, să își iau un suc, o apă, de mâncare și așa mai departe”, a explicat Robert Albăstrelu pentru CANCAN.RO

Copii și adulți, în același loc

Pasiunea Pokémon aduce în același loc copii și adulți. Copiii uită de telefoane, iar adulții ăși rettrăiesc momentele frumoase din tinerețe.

„Pot să zic că avem vizite din partea ambelor categorii de vârstă, vin părinți cu copii pentru că aici e o zonă de bonding, e un hobby care transcende generațiile de la părinți la copii și invers și spre deosebire de alte lucruri, și ne-au zis și părinții, depășesc sfera de digital, ei vin aici, interacționează, lasă telefoanele și vin și se joacă efectiv, discută cu ceilalți despre reguli, despre efectele cărților și interacționează foarte mult și părinții tot timpul au apreciat asta la magazinul nostru.

Sloganul nostru este mai mult decât un hobby, pentru că pentru noi nu este un job full-time, nu ne întreținem din asta. Hobby-ul a avut un impact atât de mare încât ne-a dus pe toți să creăm acest magazin. Venim din medii diferite, medii profesionale diferite, poate nu avem aceleași valori neapărat, dar acest hobby a avut un impact atât de mare încât ne-a unit și am creat acest magazin și spațiu unde lumea să vină să se distreze.” a mai spus Robert Albăstrelu.

Turneele țin ore întregi și atrag sute de pasionați

Comunitatea de fani Pokémon se întâlnește la arenă, dar participă și la alte evenimente precum Comic Con, Bucharest Gaming Week și Playcon.

„Evenimentul cel mai mare la care participăm este Comicon. Suntem de trei ani organizatorul principal în zona de TCG. Chiar anul trecut am avut cel mai mare stand din cadrul Comicon-ului. Mai mergem la evenimente precum Bucharest Gaming Week, Playcon. Nu știu dacă mai sunt și alte evenimente, dar cam astea ar fi principale.

Comicon este principalul eveniment și care ne place cel mai mult, fiind și cel mai mare. Legat de magazin, voiam să mai zic că Pokémon, după 10 ani, a făcut o mutare regională în Europa de Est. Este prima mutare pe care o au făcut-o după foarte mult timp. Noi am fost primul magazin Play Pokémon oficial din zona asta de Estul Europa.” a precizat Robert Albăstrelu.

Категории: MediaFax.ro

Superliga de fotbal. UTA trece de FC Argeș și urcă pe poziție de play-off

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 20:01

Partida FC Argeș-UTA Arad s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 0-1.

Atacantul Marius Coman a înscris pentru arădeni în minutul 17. În urma acestui rezultat, UTA a urcat pe locul 6, la egalitate cu FCSB, ambele având 18 puncte. FC Argeș este pe locul 13 cu 12 puncte.

Tot sâmbătă, în Superliga de fotbal se va mai desfășura derbiul FCSB-Rapid București. Partida de pe Arena Națională va începe la ora 21.00.

Sâmbătă după amiaza s-a disputat și meciul Csikszereda M. Ciuc-FC Voluntari. Gazdele s-au impus cu 2-1 și au obținut prima victorie din actuala ediție a campionatului.

Primele meciuri ale etapei a 13-a s-au disputat vineri. Au fost două partide, ambele câștigate de oaspeți. Petrolul Ploiești a trecut de FC Botoșani, scor 3-1, iar U Cluj a învins-o pe nou promovata Corvinul Hunedoara, 3-0.

Категории: MediaFax.ro

Un adolescent de 16 ani din Galați, cu autism, căutat de poliție după ce a plecat de acasă. Nu are telefonul la el

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 19:48
UPDATE. Minorul a fost găsit

Minorul a fost identificat în gara din municipiul Buzău de către polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Buzău.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Știrea inițială

Polițiștii din Galați caută un adolescent de 16 ani, Tănase Sebastian Alexandru, care a plecat sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la domiciliul bunicii sale și nu s-a mai întors. Băiatul suferă de autism și nu are telefonul mobil asupra sa.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Galați au fost sesizați despre dispariție la ora 16:35, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, făcut de mama adolescentului.

Potrivit acesteia, băiatul a plecat de unul singur de la locuința bunicii sale din municipiul Galați în jurul orei 16:00 și nu a mai revenit.

Adolescentul are aproximativ 1,80 metri înălțime, cântărește 52 de kilograme și poartă ochelari de vedere. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o bluză albastră, pantaloni de trening bleumarin și pantofi sport negri.

Persoanele care pot oferi informații care să ajute la găsirea băiatului sunt rugate să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Категории: MediaFax.ro

Peste o sută de persoane protestează în fața Arestului Central din București. Oamenii cer eliberarea lui Călin Georgescu

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 19:27

Peste o sută de oameni protestează în această seară în fața Arestului Central din București, unde este încarcerat fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Protestatarii cer eliberarea acestuia și stau zi și noapte pe trotuarele și în părculețele din zonă.

Sute de susținători au scandat și au fluierat în fața Arestului Central până târziu în noapte. Aceștia au strigat lozinci în sprijinul lui Călin Georgescu, precum „Călin nevinovat!”.

Locuitorii din zonă se plâng că, de câteva zile, nu mai au liniște nici ziua, nici noaptea. Între timp, zona este atent monitorizată de jandarmi și polițiști.

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel București a admis, vineri, contestația depusă de DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână în arest preventiv.

Inițial, completul de judecată a fost format din magistrații Cristian Dumitru, președinte, și Daniela Maria Manolache. Cei doi au avut însă opinii diferite în acest caz, astfel că a fost format un complet de divergență, la care a fost adăugată o a treia judecătoare, Andreea Ionescu.

Aceasta a înclinat balanța în favoarea menținerii lui Georgescu în arest preventiv.

„Admite contestația formulată de DIICOT împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București – Secția I Penală. Desființează în totalitate încheierea contestată și, pe fond, rejudecând: respinge ca neîntemeiată cererea intimatului – inculpat de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel București.

În timpul procesului, situația din fața Curții de Apel București a devenit tensionată, după ce aproximativ 500 de susținători ai lui Călin Georgescu au blocat traficul pe Splaiul Independenței.

Категории: MediaFax.ro

Ministrul de Externe, discuţie cu omologul francez despre sprijinul Franţei la Marea Neagră

ZF.ro - 24 октября, 2026 - 19:27
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat cu omologul francez despre colaborarea dintre România şi Franţa pentru securitatea Europei.
Категории: ZF.ro

Poliția din Florida testează un aparat de zbor care poate transporta un singur polițist

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 19:26

Aparatul de zbor a apărut în urma unei colaborări între Universitatea Politehnică din Florida, Poliția din campus și o companie aerospațială suedeză numită Jetson. Potrivit Futurism, aparatul de zbor se numește „Astro” și poate transporta un singur polițist într-o cabină extrem de înghesuită.

Aparatul numit inițial „Jetson ONE” este un vehicul electric cu decolare și aterizare verticală. Este vopsit în culorile alb și negru, are însemnele poliției și este dotat cu echipamente de lumini.

Cât a costat și ce poate face aparatul de zbor

Jurnaliștii americani susțin că Astro a costat universitatea 150.000 de dolari. Aparatul cântărește aproximativ 70 de kilograme, fără baterie sau pilot. Autonomia de zbor este extrem de redusă, doar 20 de minute, iar viteza maximă trece de 100 km/h. Reprezentanții au făcut o demonstrație de zbor deși aparatul nu a primit încă aprobarea oficială din partea Administrației Federale a Aviației (FAA).

Florida Polytechnic University’s police department in Lakeland has unveiled Astro, a single-seat Jetson ONE electric aircraft that takes off and lands vertically, with a software-limited top speed of 63 mph. The university says it is the first US law enforcement agency to add an eVTOL, with plans for campus patrols, missing-person searches and storm response. Astro still needs FAA approval before it can fly official police missions.

— Interesting Engineering (@IntEngineering) October 22, 2026

Glume pe seama aparatului de zbor

Scepticii spun că aparatul nu are un viitor având în vedere autonomia scăzută și capacitatea limitată de transport. De asemenea, ei spun că investiția nu se justifică înr-un campus studențesc precum cel din Florida unde infracționalitatea este foarte scăzută.

De aceea, demonstrația de zbor a fost urmată de un val de ironii pe rețelele de socializare. Unii au pus că este o dronă mai mare, alții au comparat aparatul cu un proiect eșuat al armatei americane din anii 50, în timp ce un utilizator a spus că în sfârșit se aplică zicala „când o zbura porcul”.

Категории: MediaFax.ro

Un bărbat de 48 de ani a căzut în râul Cuejdi, la Piatra-Neamț. Pompierii l-au scos din apă

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 18:55

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a căzut în albia râului Cuejdi, în municipiul Piatra-Neamț. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, la ora 17:16, potrivit ISU Neamț.

Potrivit unui comunicat, la fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și polițiștii din cadrul IPJ.

Ajunși la locul indicat, pompierii au găsit bărbatul căzut în albia râului și au folosit echipamentele din dotarea autospecialei de stingere pentru a-l scoate.

Bărbatul era conștient și cooperant. Acesta a fost predat echipajului SAJ și transportat ulterior la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Категории: MediaFax.ro

Israelul evacuează până la 250 de familii palestiniene din Hebron, după uciderea a doi soldați. Operațiunea are loc înaintea alegerilor

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 18:45

Forțele israeliene au intrat sâmbătă în orașul Hebron din Cisiordania și au evacuat până la 250 de familii palestiniene, inclusiv noaptea, după ce doi soldați israelieni au fost uciși de militanți la un punct de control, potrivit Euronews.

Prim-ministrul israelian a declarat că pregătește o operațiune fără precedent de la prima ocupare a Cisiordaniei de către Israel, în 1967.

Măsurile au fost luate după atacul de vineri, în care militanți palestinieni au ucis doi soldați israelieni la un punct de control din apropierea orașului Hebron.

Zona este una extrem de problematică, deoarece coloniști israelieni cu vederi radicale trăiesc înconjurați de populația palestiniană locală.

Operațiunea are loc înaintea alegerilor generale de marți, în care Netanyahu se va confrunta, cel mai probabil, cu o competiție strânsă din partea blocului de opoziție condus de fostul șef al armatei, Gadi Eisenkot.

În cartierul Ein Dir Baha, aflat între două dealuri, clădirile au fost marcate cu un „X”, semn că au fost evacuate. Străzile erau complet pustii, iar singurele vehicule din zonă erau cele militare israeliene.

Aproximativ o treime din orașul Hebron a fost vizată de operațiune, a declarat guvernatorul local, Khaled Dudin, pentru agenția de presă AFP.

„Au început în cartierul din care provin autorii atacului, dar nu există nicio garanție că operațiunea nu se va extinde”, a spus acesta. „Aceasta echivalează cu o pedeapsă colectivă impusă unor civili care nu au absolut nicio legătură cu cele întâmplate”, a adăugat guvernatorul.

Potrivit lui Khaled Dudin, 150 de familii au fost afectate. Primarul orașului Hebron, Youssef al-Jaabari, și activistul local Issa Amro estimează că numărul acestora ajunge la 250.

„Le vom găsi un adăpost și le vom oferi acestor oameni tot ajutorul de care au nevoie”, a declarat primarul pentru AFP.

Armata israeliană a anunțat că „desfășoară căutări precise, punctuale și minuțioase” în zona din care au acționat cei doi atacatori înarmați.

Ambii au fost uciși în timpul schimbului de focuri. Potrivit armatei, operațiunea va dura câteva zile, asemănător unor intervenții desfășurate în urma unor atacuri anterioare.

Категории: MediaFax.ro

Scenariu apocaliptic. Băncile se pregătesc pentru urmările unei catastrofe fără precedent cauzate de inteligența artificială

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 18:44

Previziunile apocaliptice despre iminenta catastrofă provocată de inteligența artificială (IA) nu mai sunt doar declarații izolate ale unor miliardari din sectorul tehnologic. În prezent, marile bănci americane care dictează fluxul de capital la nivel global, își fac griji cu privire la o inteligență artificială scăpată de sub control. Experții băncilor elaborează planuri de urgență pentru „ziua de după” o eventuală catastrofă generată de IA.

Informațiile provin dintr-o analiză recentă a publicației Axios, care arată că băncile se pregătesc pentru cel mai negru scenariu.

Ce au aflat experții despre agenții IA din sistemul bancar

Principala îngrijorare vizează un val de activități financiare generate de agenți autonomi de IA, cărora utilizatorii umani le-au oferit acces la conturile bancare. În unele cazuri, acești agenți întreprind acțiuni care nu au fost solicitate în mod explicit de către oameni. Unii au mers chiar până la a contacta centrele de relații cu clienții în numele utilizatorilor, fără a primi instrucțiuni în acest sens.

Situația a devenit o vulnerabilitate majoră pentru bănci de top precum Morgan Stanley, Bank of America, JPMorgan și Wells Fargo, care depun eforturi intense pentru a implementa proceduri de securitate și a actualiza politicile interne, încercând să anticipeze și să gestioneze acest „roi” de sisteme IA.

Scenarii apocaliptice

Potrivit unor experți, eșecul în a ține sub control noile riscuri ar putea duce la o catastrofă financiară. Agenții IA, instruiți să „optimizeze randamentul” banilor utilizatorilor, ar putea determina băncile să „piardă o parte semnificativă din depozitele cu costuri reduse pe care se bazează pentru acordarea creditelor, ceea ce ar crea o problemă pentru întregul sistem financiar”.

Alți experți financiari au atras atenția asupra posibilității ca agenții IA să înceapă pur și simplu să funcționeze haotic, indiferent de instrucțiunile primite inițial.

Категории: MediaFax.ro

Ministrul de Externe, discuție cu omologul francez despre securitatea europeană și sprijinul Franței în regiunea Mării Negre

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 18:15

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a anunțat sâmbătă, pe pagina sa de X, că a avut un schimb de opinii cu ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, despre Parteneriatul strategic dintre România și Franța, securitatea europeană și situația din regiunea Mării Negre.

El a subliniat cât de importantă este colaborarea dintre România și Franța pentru securitatea Europei și a apreciat sprijinul Franței pentru apărarea României, în cadrul grupului tactic NATO din țara noastră.

„Am avut un schimb de opinii cu ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Noel Barrot. Am reafirmat soliditatea Parteneriatului nostru strategic și angajamentul nostru comun față de securitatea europeană”, a transmis ministrul român de Externe pe X.

„Salut contribuția Franței în calitate de națiune-cadru a grupului tactic NATO din România, precum și disponibilitatea sa de a ne sprijini în acoperirea nevoilor concrete de capabilități în regiunea Mării Negre”, a scris Dan Neculăescu.

În cadrul discuției, cei doi oficiali au abordat și evoluțiile din regiune, făcând referire la importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea europeană și euro-atlantică.

„De asemenea, am discutat despre evoluția contextului regional, subliniind importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică”, a mai transmis ministrul Afacerilor Externe.

Категории: MediaFax.ro

Tensiuni în Albania. Protestatarii au dat foc unor perne în faţa sediului premierului Edi Rama

ZF.ro - 24 октября, 2026 - 18:10
Protestele din capitala Albaniei s-au intensificat după ce susţinătorii opoziţiei au incendiat sâmbătă perne în faţa sediului premierului Edi Rama.
Категории: ZF.ro

Percheziţii în Republica Moldova, într-un dosar privind pregătirea unor dezordini în masă

ZF.ro - 24 октября, 2026 - 18:03
Poliţia, SIS şi procurorii din Republica Moldova au făcut percheziţii în mai multe regiuni, într-un dosar în care un grup este suspectat că ar fi încercat să mobilizeze tineri prin reţelele sociale pentru a provoca proteste violente.
Категории: ZF.ro

Tensiuni în Albania. Protestatarii au dat foc unor perne în fața sediului premierului Edi Rama. Poliția a mobilizat tunuri cu apă

MediaFax.ro - 24 октября, 2026 - 17:51

Tensiunile au crescut sâmbătă în capitala Albaniei, Tirana, unde susținătorii opoziției au protestat în fața sediului premierului Edi Rama, dând foc unor perne folosite ca simbol al dialogului cu studenții, scrie Euronews.

Ulterior, manifestanții s-au îndreptat spre Ministerul Educației, unde unii dintre ei au aruncat cu pietre în clădire și în forțele de ordine.

Susținătorii Partidului Democrat, formațiune de opoziție, s-au adunat în fața biroului prim-ministrului și au rămas acolo aproximativ o oră și jumătate.

Protestatarii au incendiat pernele pe care premierul Edi Rama le așezase în fața sediului său ca invitație simbolică la dialog cu studenții.

După manifestația din fața sediului premierului, protestatarii au pornit spre Ministerul Educației, unde fusese anunțat un protest separat al studenților.

O parte dintre manifestanți au aruncat cu pietre în clădire și în polițiști, din cauza creșterii tensiunilor din capitală.

Poliția a mobilizat tunuri cu apă și unități de intervenție

Forțele de securitate albaneze și-au sporit prezența în apropierea Ministerului Educației, înaintea protestului studenților, de teama unor noi incidente.

Poliția a desfășurat un tun cu apă și unități ale Forțelor de Intervenție Rapidă din Albania (FNSH) în apropierea clădirii. Măsurile au fost luate și după apariția unor apeluri pe rețelele de socializare legate de îndemnul studenților să participe la manifestație.

Autoritățile au rămas în alertă în timp ce susținătorii opoziției și studenții s-au mobilizat în cadrul unor proteste separate, iar manifestanții se îndreptau spre Ministerul Educației.

Edi Rama promite un răspuns la nemulțumirile populației

Premierul albanez Edi Rama a recunoscut că nemulțumirea populației este în creștere, făcând precizarea că guvernul pregătește un răspuns la mesajele transmise prin proteste.

„În câteva ore sau zile, vom prezenta reflecția noastră de ansamblu asupra a ceea ce o parte semnificativă a societății încearcă să transmită”, a declarat Rama.

El a spus că felul în care protestele sunt văzute în rândul unei părți a publicului arată că oamenii își doresc ca guvernul să le asculte mai mult preocupările.

„Toți cei care glorifică violența, toți cei care propagă violența și toți cei care comit acte de violență trebuie să înțeleagă că, așa cum teroarea urbană a fost intensă, concentrată și prelungită, tot așa și răspunsul statului va fi unul prelungit și persistent”, a spus prim-ministrul.

Protestatarii denunță corupția, gestionarea defectuoasă a universităților și costurile tot mai mari ale educației în Albania, cerând demisia premierului Edi Rama, aflat în funcție din 2013.

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей