„Poziția noastră este clară: CPA este extrem de dezamăgită de direcția actuală a luptei antidoping în ciclismul profesionist”, a declarat președintele organizației, Adam Hansen.
Într-un comunicat, CPA a subliniat că rutierii susțin fără rezerve lupta împotriva dopajului și că sunt „primii care își doresc un sport curat”, contribuind inclusiv financiar la sistemul de testare.
„Totuși, testările nocturne ridică semne de întrebare privind relevanța lor. Întreruperea odihnei sportivilor în mijlocul nopții pentru testări justifică acum o analiză serioasă”, se arată în document.
Potrivit organizației, obiectivele Codului Mondial Antidoping includ atât combaterea dopajului, cât și protejarea sănătății sportivilor și asigurarea echității competiției.
„Turul Franței este o competiție care solicită un efort fizic excepțional. Calitatea somnului și a recuperării este esențială nu doar pentru performanță, ci și pentru sănătatea și siguranța rutierilor. Este clar că această practică împiedică recuperarea sportivilor în cea mai importantă și dificilă cursă din calendarul mondial și contravine obiectivelor urmărite”, se mai arată în comunicat.
CPA susține că nu contestă necesitatea controalelor antidoping, ci dorește ca acestea să fie mai eficiente.
„Scopul nostru nu este să punem la îndoială lupta împotriva dopajului, dimpotrivă. Vrem ca aceasta să fie din ce în ce mai eficientă, mai bine țintită și mai capabilă să identifice adevărații trișori, respectând în același timp drepturile fundamentale ale sportivilor, sănătatea și condițiile lor de recuperare”, precizează organizația.
Asociația atrage atenția și asupra modului în care sunt utilizate resursele financiare„Ciclismul contribuie cu aproximativ 10 milioane de euro la finanțarea luptei antidoping în cadrul Agenției Internaționale pentru Testare (ITA), în timp ce Agenția Mondială Antidoping (WADA) cheltuie, în medie, doar 5 milioane de dolari pe an, pentru toate sporturile, pentru cercetarea de bază necesară dezvoltării unor noi metode de detectare”, se mai arată în comunicat.
În acest context, CPA întreabă dacă nu ar fi „mai potrivit să se investească mai mult în cercetare științifică și tehnologii de detectare, decât să fie extins numărul controalelor inopinate deosebit de intruzive”.
„O luptă eficientă împotriva dopajului este esențială. O luptă inteligentă împotriva dopajului este la fel de esențială”, se încheie comunicatul.
„Rutierii de astăzi plătesc pentru greșelile generațiilor anterioare”Ulterior, Adam Hansen a detaliat poziția CPA într-o serie de mesaje publicate pe platforma X, afirmând că problema depășește controalele efectuate în Turul Franței.
„Știați că cicliștii sunt singurii sportivi din lume care plătesc din propriul buzunar pentru controale antidoping suplimentare, pentru stocarea pe termen lung a probelor și pentru analiza datelor? Această povară financiară este o consecință directă a trecutului istoric al sportului nostru. Deși ciclismul modern este mult mai curat, rutierii de astăzi plătesc pentru greșelile generațiilor anterioare. Este corect?”, a afirmat Hansen.
Acesta a criticat și sistemul actual de localizare a sportivilor.
„În afara intervalului de o oră în care rutierii trebuie să fie disponibili la adresa declarată, ofițerii antidoping pot apărea în continuare fără avertisment. Dacă un rutier nu este acasă, pentru că a ieșit să bea o cafea sau a mers în parc cu copilul, trebuie să demonstreze unde a fost și de ce. Dacă nu poate justifica acest lucru, poate fi înregistrat un test ratat. Rutierii sunt îngroziți de posibilitatea unui control ratat”, a spus președintele CPA.
„Calitatea înaintea cantității”În opinia sa, accentul ar trebui mutat de la cantitatea testelor la calitatea acestora.
„Calitatea înaintea cantității. Am spus în repetate rânduri că majorarea numărului de teste nu este soluția. Este o utilizare ineficientă a resurselor. Vrem echipamente de laborator de ultimă generație, capabile să detecteze cele mai mici urme de substanțe interzise. Asta ar însemna mai puține teste, dar mai precise, care să-i prindă pe adevărații trișori și, în același timp, să reducă hărțuirea constantă a rutierilor curați”, a mai spus el.
Hansen a avertizat că organizația ar putea reanaliza susținerea financiară acordată actualului sistem antidoping dacă acesta nu va deveni mai eficient.
„Trebuie să ne gândim dacă vrem să continuăm să contribuim la un sistem care nu evoluează către unul mai eficient, care să-i prindă pe trișori, să-i deranjeze mai puțin pe sportivii curați și să nu-i trateze pe rutieri ca pe niște infractori”, a spus acesta.
Teste la 2 dimineațaReacția CPA vine după ce Tadej Pogačar a dezvăluit că a fost testat în jurul orei 5:00 dimineața, iar Jonas Vingegaard în jurul orei 2:00, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un judecător din Paris a autorizat controalele antidoping nocturne, la solicitarea Agenției Internaționale de Testare (ITA). Potrivit regulamentului Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), controale în afara intervalului obișnuit (06:00-23:00) sunt permise doar dacă există „suspiciuni serioase și specifice” privind implicarea unui rutier în activități de dopaj și necesită autorizarea unui judecător.
„Este inuman. Înțeleg că trebuie să ne controleze, accept sută la sută controalele antidoping, dar să ne trezească la cinci dimineața… este ciudat”, a declarat Tadej Pogačar, campion mondial și lider detașat în Turul Franței 2026, adăugând că a dormit doar aproximativ patru ore în noaptea respectivă.
Vingegaard a afirmat, la rândul său, că i-a luat aproximativ 40 de minute să adoarmă din nou după control.
Controversa s-a amplificat după etapa a 15-a a Turului Franței, disputată duminică între Champagnole și Plateau de Solaison. Jonas Vingegaard a abandonat cursa după o căzătură suferită cu aproximativ 20 de kilometri înainte de sosire, în urma căreia a suferit o fractură de claviculă și multiple escoriații. Etapa a fost câștigată de belgianul Remco Evenepoel.
Pogačar a declarat, la finalul etapei de duminică, faptul că lipsa de odihnă ar fi putut contribui la accidentarea rivalului său.
Și Evenepoel a criticat testările nocturne.
„Este ceva ce noi, ca rutieri, nu putem și nu ar trebui să acceptăm. Este inuman și lipsit de respect”, a declarat belgianul.
„Era important să întrerupem seria de nouă meciuri fără victorie. Am întrerupt-o și pe cea de opt meciuri fără victorie împotriva celor de la Sepsi. Suntem foarte mulțumiți cu toții și încrezători pentru ce va urma”, a afirmat antrenorul FC Rapid, Daniel Pancu, la conferința de presă după partidă.
Tehnicianul consideră că Rapid mai are de lucrat la relațiile de joc și la exprimarea ofensivă, însă apreciază implicarea și atitudinea jucătorilor.
„Ca joc va mai dura până când se vor crea anumite relații. Sunt și jucători noi, sunt și jucători care vin după perioade lungi de accidentări. Dar, atitudinea trebuie să o menținem. De aici plecăm. Avem o atmosferă foarte bună la antrenamente, jucătorii sunt foarte implicați și lucrurile astea ne vor ajuta”, a spus antrenorul.
Revenit în Giulești ca antrenor principal, Pancu a afirmat că principalul său rol este să transmită jucătorilor ce înseamnă spiritul Rapidului.
„A fost emoționant, dar nu sunt eu cel care joacă. Dacă pot să fac ceva în calitate de antrenor al Rapidului, pe lângă valoarea jucătorilor, pot să-i educ într-un anumit fel. Știu foarte bine, jucând atâția ani aici, cum trebuie să arate un jucător care îmbracă culorile alb-vișinii”, a declarat el.
„Publicul te simte”Pancu a mai spus că echipei i-a lipsit anumite elemente în sezoanele precedente.
„Au lipsit duelurile câștigate de atacanți, au lipsit duelurile la faze fixe, a lipsit agresivitatea aceea, în sens pozitiv, pentru că publicul te simte și te duce la succes. Pentru că ei valoare au. Ei valoare aveau și anul trecut, aveau și acum doi ani”, a spus el.
Antrenorul consideră că primul pas în proiectul său este construirea unei identități clare de joc.
„În primul rând trebuie creat un stil aici. Un stil de fotbal, plecând de la avântul ăsta, de la elanul ăsta, de a ține adversarul în jumătatea lui, de a nu-l lăsa să respire, de a pune o presiune constantă pe adversar. După aceea, normal că, având jucători de valoare, vor veni și rezultate, vor veni și cupe câștigate și campionate. Sunt sigur de lucrul ăsta”, a explicat Pancu.
Pancu a afirmat că poate garanta doar implicarea totală a jucătorilor și că nu statutul sau salariul unui fotbalist contează pentru el, ci atitudinea din teren.
„La mine jucătorul este implicat sută la sută în antrenament, deci este implicat sută la sută și în meci. Pe mine nu mă interesează cum îl cheamă pe niciun jucător, nu mă interesează ce salariu câștigă și ce face jucătorul. Eu doar asta pot să garantez: că jucătorii care intră cu tricoul Rapidului joacă și aleargă ca unii care merită să îmbrace tricoul ăsta încărcat de istorie. Atât. Mai departe, rezultatele… vedem”, a spus antrenorul FC Rapid.
„Adversarii să nu mai vină încrezători aici”Tehnicianul a subliniat că își dorește ca Rapid să devină o echipă greu de învins pe teren propriu.
„Îmi doresc să ne menținem starea de spirit, agresivitatea pozitivă, să ne dominăm adversarii și să nu mai vină încrezători aici. Pentru că eu am venit cu CFR-ul și am văzut o atmosferă. Am venit acum două luni și am câștigat fluierând aici. Nu, la situația aia nu vreau să ajungem”, a afirmat Pancu.
Tehnicianul a precizat că lotul nu este definitivat și că va continua evaluarea jucătorilor în meciurile oficiale.
„Încep să cunosc jucătorii în situații de meci oficial. Până acum i-am văzut doar în amicale. Va fi o perioadă de selecție de minimum zece etape, în care îi voi vedea pe toți în condiții de meci oficial. După aceea va urma o selecție în iarnă și încă una vara viitoare”, a afirmat el.
Pancu a confirmat, totodată, că Rapid negociază transferul a doi fotbaliști străini.
„Am un jucător care-mi place foarte mult. Conducerea știe despre ce e vorba. Nu e nici foarte scump, nici ieftin. Sper să vină. Și încă un jucător cu care se discută. Ar fi vorba de doi jucători care să ne crească valoarea, (…) străini amândoi”, a precizat antrenorul.
Rapid a învins-o pe Sepsi OSK cu scorul de 1-0, luni seara, pe Stadionul Giulești, prin golul marcat de Alexandru Pașcanu în minutul 88, în ultimul meci al primei etape din Superligă.
Într-un mesaj publicat pe platforma X, armata israeliană a precizat că echipe militare israeliene, americane și libaneze desfășoară activități de coordonare și planificare în cadrul fazei-pilot, în vederea implementării acordului.
Conform planului, armata libaneză urmează să desfășoare trupe în localitățile Froun, Srifa și Zawtar al-Gharbiya și să se asigure că acestea rămân fără luptători și armament aparținând grupării Hezbollah, după retragerea forțelor israeliene. Inițiativa face parte din mecanismul trilateral de monitorizare a încetării focului, la care participă Israelul, Libanul și Statele Unite.
Armata israeliană a avertizat că va „acționa ferm împotriva oricărei încălcări a acordului”.
Anunțul vine după ce Departamentul de Stat al SUA a informat anterior, luni, că operațiunile din cadrul fazei-pilot au început în cele trei localități din sudul Libanului.
Totuși, oficiali locali au declarat, potrivit Al Jazeera, că desfășurarea armatei libaneze nu a început încă, întrucât forțele israeliene sunt încă prezente la periferia unor localități vizate de plan.
Un judecător federal din San Francisco a aprobat definitiv acordul de 1,5 miliarde de dolari, încheiat de Anthropic, considerat cel mai mare de acest fel din istoria litigiilor privind drepturile de autor din Statele Unite ale Americii, potrivit Reuters.
Dosarul este primul litigiu major din SUA privind utilizarea operelor protejate prin drepturi de autor la antrenarea modelelor de inteligență artificială care se încheie printr-o înțelegere, pe fondul zecilor de procese intentate de autori, editori și organizații media împotriva companiilor din domeniul tehnologiei.
Autorii au dat în judecată Anthropic în 2024, susținând că societatea, susținută financiar de Amazon și Alphabet, a utilizat copii piratate ale cărților lor pentru antrenarea modelului lingvistic care stă la baza chatbotului Claude.
În iunie 2025, un judecător federal a decis că antrenarea modelului Claude cu opere protejate de drepturi de autor reprezintă o utilizare echitabilă („fair use”), însă a constatat că Anthropic a încălcat legea prin păstrarea a peste șapte milioane de cărți piratate într-o bibliotecă digitală centralizată.
Potrivit avocaților reclamanților, au fost depuse cereri de despăgubire pentru peste 92% dintre cele aproximativ 480.000 de opere incluse în acord. În același timp, unii autori au contestat înțelegerea, considerând că valoarea acesteia este insuficientă, că favorizează excesiv avocații reclamanților sau că exclude în mod nejustificat anumiți deținători ai drepturilor de autor.
O parte dintre autori și editori au refuzat să adere la acord și continuă procese separate împotriva Anthropic.
Noile tarife sunt introduse în baza Secțiunii 338 din Legea Comerțului din 1930 și reprezintă un răspuns la măsurile de retorsiune adoptate de Canada împotriva tarifelor impuse anterior de Washington, potrivit unui oficial al administrației americane, citat de Associated Press.
Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a afirmat că, în afara Chinei, Canada este singura țară care a ripostat prin măsuri similare și „trebuie trasă la răspundere”.
Noile taxe vamale nu se vor aplica produselor energetice, peștelui și mineralelor critice. În schimb, ele vor viza inclusiv bunuri care până acum beneficiau de scutiri în cadrul Acordului comercial dintre Statele Unite, Mexic și Canada (USMCA). Acordul, intrat în vigoare în 2020, a expirat recent, iar cele trei state au început negocieri pentru un nou cadru comercial.
Administrația Trump apreciază că măsura este necesară pentru a corecta ceea ce consideră a fi discriminarea produselor americane pe piața canadiană.
Oficialul american a mai declarat că președintele Trump le-a cerut consilierilor să analizeze posibilitatea introducerii unor tarife suplimentare împotriva Canadei, susținând că incendiile de vegetație din această țară au afectat calitatea aerului în Statele Unite.
Cel mai important meci al rundei a doua din Superliga de fotbal, Dinamo București – Universitatea Craiova, se va disputa sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20:30, cu o oră mai devreme față de programarea inițială. Tot de la ora 20:30 va începe și partida FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB, programată duminică.
Au fost devansate cu o oră și meciurile Farul Constanța – Corvinul Hunedoara, programat sâmbătă, precum și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Universitatea Cluj, programat duminică, ambele urmând să înceapă la ora 17:30.
Partidele programate vineri și luni au rămas la orele stabilite inițial.
Programul etapei a doua:Vineri, 24 iulie
Ora 18.30 UTA Arad – Oțelul Galați
Ora 21.30 FC Argeș – Petrolul Ploiești
Sâmbătă, 25 iulie
Ora 17.30 Farul Constanța – Corvinul Hunedoara
Ora 20.30 Dinamo – Universitatea Craiova
Duminică, 26 iulie
Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj
Ora 20.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FCSB
Luni, 27 iulie
Ora 18.30 CFR 1907 Cluj – FC Voluntari
Ora 21.30 FC Botoșani – FC Rapid
LPF a anunțat și programul etapei a treia, care cuprinde derbiul dintre Rapid și CFR Cluj.
Programul etapei a treia:Vineri, 31 iulie
Ora 18.30 FC Argeș – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Ora 21.30 Oțelul Galați – Dinamo
Sâmbătă, 1 august
Ora 18.30 FC Voluntari – UTA Arad
Ora 21.30 Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești
Duminică, 2 august
Ora 18.30 Universitatea Cluj – FC Botoșani
Ora 21.30 FC Rapid – CFR 1907 Cluj
Luni, 3 august
Ora 18.30 Corvinul Hunedoara – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 21.30 FCSB – Farul Constanța