Сборщик RSS-лент

Anunțul făcut de Exim Banca Românească, după ce a primit decizia oficială de sancționare de la Consiliul Concurenței. Investigația vizează zece bănci

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 18:35

Oficialii Exim Banca Românească au anunțat că vor contesta decizia Consiliului în instanță și vor utiliza toate mijloacele legale disponibile pentru a înlătura orice dubiu cu privire la legalitatea și corectitudinea conduitei sale.

Plenul Consiliului Concurenței a decis, așa acum a anunțat pe 7 iunie, sancționare a zece bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro), cea mai mare amendă din istoria instituției, pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.

Băncile participante la stabilirea ROBOR și-au urmărit cotațiile și, chiar dacă nu au avut o înțelegere de timp cartel, comunicările dintre ele au dus la vicierea indicelui, ceea ce are un impact asupra creditelor în lei, a explicat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, într-o conferință de presă privind decizia Plenului.

Amenzile au fost aplicate celor 10 bănci:

  • Banca Comercială Română SA: 577,36 milioane lei;
  • BRD-Groupe Société Générale SA: 412,47 milioane lei;
  • Banca Transilvania S.A.: 875,74 milioane lei;
  • Banca Transilvania SA (pentru fapta realizată de OTP Bank România SA): 85,03 milioane lei;
  • ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București: 405,91 milioane lei;
  • Raiffeisen Bank România SA: 442,49 milioane lei;
  • Exim Banca Românească SA: 96,49 milioane lei;
  • EC Bank SA: 332,98 milioane lei;
  • UniCredit Bank SA: 431,03 milioane lei;
  • Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA: 28,1 milioane lei;
  • Libra Internet Bank SA: 45,86 milioane lei.

ROBOR este rata de referință a pieței monetare interbancare ce influențează calculul dobânzilor pentru creditele acordate persoanelor juridice (inclusiv entități ale statului, precum autorități publice locale), dar și calculul dobânzilor pentru persoanele fizice care au credite acordate anterior anului 2019 și nu au făcut cerere să treacă la IRCC

Poziția integrală a Exim Banca Românească

„Exim Banca Românească a primit Decizia nr. 167 emisă de Consiliul Concurenței și, având în vedere că documentul nu aduce elemente noi față de cele deja prezentate public și nu oferă o motivare concludentă a motivelor care au stat  la baza  sancționării, banca își menține poziția exprimată anterior, în sensul în care respinge ferm concluziile investigației, apreciind că acestea nu reflectă o înțelegere corectă a modului în care piața bancară și sistemul bancar au funcționat și funcționează în România.

Exim Banca Românească va contesta această decizie în instanță și va utiliza toate mijloacele legale disponibile pentru a înlătura orice dubiu cu privire la legalitatea și corectitudinea conduitei sale, având deplina convingere că instanțele competente vor confirma caracterul legal, responsabil și conform al acțiunilor întreprinse.

Banca reafirmă faptul că a respectat permanent și cu strictețe toate reglementările aplicabile, desfășurându-și activitatea sub supravegherea continuă a Băncii Naționale a României, fără ca aceasta din urmă să fi exprimat vreo rezervă cu privire la conduita sa, și în deplină conformitate cu standardele europene de prudențialitate, guvernanță, integritate și transparență.

Totodată, Exim Banca Românească consideră că atribuirea către entități private a unor responsabilități care aparțin exclusiv autorităților de reglementare sau legiuitorului este nejustificată și lipsită de fundament. De asemenea, implicarea unor persoane sau entități din afara mecanismelor de reglementare prevăzute de lege, indiferent dacă acestea sunt autorități sau instituții de credit, în stabilirea parametrilor de funcționare a procedurii de fixing este de natură să afecteze funcționarea normală a pieței monetare, cu riscul de a o distorsiona sau chiar bloca.

Exim Banca Românească este pe deplin conștientă de rolul său esențial în funcționarea sistemului bancar românesc și va continua să își îndeplinească responsabilitățile cu aceeași bună-credință, profesionalism și rigurozitate care i-au ghidat activitatea până în prezent, în deplin respect față de cadrul legal și de interesele clienților și partenerilor săi.

 

Категории: MediaFax.ro

Primul anunț al președintelui României după votul din Parlament. Nicușor Dan își anunță intenția: Ne vedem luni

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 18:08

Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul din Cehia. El a spus că a luat act de decizia Parlamentului și i-a mulțumit lui Siegfried Mureșan.

„O să-i mulțumesc lui Siegfried Mureșan că și-a asumat această responsabilitate și a făcut-o în mod serios”, a spus Nicușor Dan.

Președintele a mai anunțat că va face o altă nominalizare de premier după consultările cu partidele politice. Ambele vor fi luni.

„Cred că a fost un pas necesar ca fiecare dintre noi, partide, cetățeni să înțelegem că este nevoie de consens în politică. În aceste condiții voi convoca partidele la Palatul Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după amiaza voi nominaliza o propunere de prim-ministru”, a explicat Nicușor Dan adăugând că România își va păstra direcția pro-europeană.

Guvernul Mureșan a căzut la vot

Guvernul propus de liberalul Siegfried Mureșan a fost respins miercuri în Parlament. La votul de învestitură, cabinetul Mureșan nu a primit decât 182 de voturi „pentru”. Practic, propunerea s-a situat cu 51 de voturi sub pragul minim de 233 de voturi necesare pentru a fi învestit. Parlamentarii PSD și AUR au boicotat procedura lipsind din sală sau refuzând să voteze.

Ce face Nicușor Dan la Praga

Președintele României, Nicușor Dan, se află miercuri în capitala Cehiei, Praga. Dan face o vizită oficială, prima a unui președinte român în Cehia în ultimii 17 ani.

Miercuri Nicușor Dan a fost primit de președintele Republicii Cehe, Petr Pavel, la Castelul Praga.

În Cehia, Nicuşor Dan  este însoţit de partenera sa, Mirabela Grădinaru, care are o prezență din ce în ce mai mare la evenimentele oficiale. Președintele român participă în Cehia la mai multe întrevederi cu oficialii cehi în care se discută despre securitate, politică și economie.

Категории: MediaFax.ro

Președintele Eurogas, discuție cu Mediafax despre cât de pregătiți suntem pentru iarnă și ce prețuri am putea avea: „Europa ar putea fi mai implicată în încercarea de a găsi o soluție în Orientul Mijlociu”

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 18:05

Cristian Signoretto, prezent la București cu ocazia conferinței regionale anuale a Eurogas, a răspuns întrebărilor Mediafax despre cât de pregătiți sunt europenii să înfrunte această iarnă, mai ales dacă va fi o iarnă grea, și despre previziuni privind evoluția prețurilor la gaze în actualul context geopolitic.

Evenimentul asociației reprezentative a industriei la nivel european, intitulat „Consolidarea securității, asigurarea sustenabilității: rolul României în construirea unei tranziții energetice reziliente și competitive în Europa de Est”, a reunit reprezentanţi ai instituţiilor europene şi naţionale, ai industriei şi experţi din sectorul energetic pentru a discuta rolul României în consolidarea securităţii şi accesibilităţii aprovizionării cu energie în Europa, precum şi perspectivele regionale privind tranziţia energetică şi competitivitatea industrială.

„Suntem foarte afectați de această situație”

„Înțeleg că nu este ușor, dar suntem foarte afectați de această situație, cu siguranță în ceea ce privește aprovizionarea cu energie. Așadar, cred că Europa ar putea fi mai implicată în încercarea de a găsi o soluție în Orientul Mijlociu. Aș sugera, de asemenea, implementarea unor măsuri de economisire a energiei pentru a reduce cererea de gaze în Europa, având în vedere că aceasta este o pârghie pe care o putem folosi singuri”, a declarat Cristian Signoretto, în cadrul discuției cu reporterul Mediafax.

Prognozele ar putea avea un impact asupra prețului, a explicat șeful Eurogas.

„Și apoi trebuie să ne uităm la cum se va fi iarna, sperăm că nu va fi una rece. Adică, evident, acest lucru nu este în mâinile noastre în niciun caz. Dar asta poate schimba imaginea și pentru că poate afecta direct lupta dintre Europa și Asia pentru obținerea transporturilor de gaze naturale lichefiate pentru la iarnă. De exemplu, îmi amintesc de criza din 2022, cu prețuri în continuă creștere, de fapt, când în decembrie prognoza meteo a proiectat o iarnă blândă, prețurile au scăzut substanțial pe parcursul lunii și pe tot parcursul iernii. Cred că chiar și în acest an, în funcție de prognoza meteo pe care o vom avea la acea vreme, am putea vedea și o oarecare reducere a prețurilor, în mod clar dacă prognozele indică o iarnă blândă”, a explicat liderul asociației industriei europene de profil.

Întrebat de evoluția prețurilor în perioada următoare, Cristian Signoretto a argumentat de ce este dificil să dea o estimare.

„Este greu de spus. Cu siguranță va fi foarte volatil, deoarece depinde de lucruri pe care nu le putem controla cu adevărat, cum ar fi starea situației din Ormuz sau vremea reală de iarnă. De exemplu, în ultimele zile am văzut prețuri scăzând puțin și pentru că am văzut unele trasporturi de GNL (gaze naturale lichefiate – n.r.) ieșind din Strâmtoarea Ormuz, așa că, dacă există mai multe nave care ies din Strâmtoare încărcate cu GNL, prețurile reacționează rapid. Aceștia doi sunt cei mai importanți factori în evoluția prețurilor. Deci, pentru mine, va fi foarte volatil și dificil de prezis, pentru că prețul poate fi mai mare decât astăzi, dar și mai mic”, a conchis Cristian Signoretto, în discuția cu reporterul Mediafax.

Категории: MediaFax.ro

Средний курс юаня со сроком расчетов "сегодня" по итогам торгов составил 12,4463 руб.

Finmarket.ru - 30 сентября, 2026 - 18:00
30 сентября. FINMARKET.RU - Средневзвешенный курс юаня со сроком расчетов "сегодня" по итогам торгов Московской биржи понизился на 11,84 коп. и составил 12,4463 руб.
Категории: Finmarket.ru

Учетные цены Банка России на драгметаллы с 1 октября

Finmarket.ru - 30 сентября, 2026 - 17:54
30 сентября. FINMARKET.RU - ЦБ РФ с 1 октября установил следующие учетные цены на драгоценные металлы: на золото - 11184,87 (-65,22) руб./грамм; на серебро - 163,51 (-2,97) руб./грамм; на платину - 4540,82 (-160,17) руб./грамм; на палладий - 3273,74 (-35,83) руб./грамм.
Категории: Finmarket.ru

Sinceritatea unei deputate: În campania electorală am auzit multe promisiuni populiste, dar noi înțelegem foarte bine

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 17:53

În prima ședință a Dumei de Stat din noua legislatură, deputata Sardana Avksentieva a recunoscut că  politicienii i-au mințit pe cetățenii ruși.

De la microfonul Parlamentului rus ea a spus că nu există fonduri pentru a îndeplini toate promisiunile electorale.

„În timpul campaniei electorale, am auzit multe promisiuni populiste: și credite ipotecare la 3%, și creșteri de pensii și ale tuturor plăților sociale. Dar noi, cu toții, înțelegem foarte bine… Și urmează o problemă dificilă: creșterea prețurilor la utilități”, a declarat Sardana Avksentieva, potrivit Nexta.

Scor record pentru partidul lui Putin

Partidul Rusia Unită, formațiunea care îl susține pe președintele Vladimir Putin, a obținut o victorie categorică la alegerile parlamentare desfășurate în perioada 18–20 septembrie. Potrivit datelor oficiale centralizate de Comisia Electorală Centrală, partidul de guvernământ a obținut aproximativ 58% din voturi și și-a asigurat o majoritate record de 355 din cele 450 de mandate.

Rezultatul oferă Kremlinului o majoritate de peste două treimi, permițându-i să modifice Constituția fără a avea nevoie de sprijinul altor partide. În plus, scorul este folosit ca element de propagandă fiind prezentat ca un sprijin al rușilor pentru războiul din Ucraina. Totuși, numeroși experți internaționali pun sub semnul întrebării corectitudinea scrutinului.

Категории: MediaFax.ro

ЦБ РФ установил курс доллара США с 1 октября в размере 83,5588 руб.

Finmarket.ru - 30 сентября, 2026 - 17:53
30 сентября. FINMARKET.RU - Официальный курс доллара США, установленный Центральным банком с 1 октября, составляет 83,5588 руб. По сравнению с предыдущим значением курс снизился на 86,95 коп.
Категории: Finmarket.ru

ЦБ РФ установил курс евро с 1 октября в размере 94,881 руб.

Finmarket.ru - 30 сентября, 2026 - 17:53
30 сентября. FINMARKET.RU - Официальный курс евро, установленный Центральным банком с 1 октября, составляет 94,881 руб. По сравнению с предыдущим значением курс снизился на 118,15 коп.
Категории: Finmarket.ru

Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament. Nicușor Dan, între o nouă nominalizare și anticipate

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 17:48

Guvernul propus de Siegfried Mureșan a fost respins miercuri de Parlament, după ce a primit 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”, față de cele 233 necesare. Faptul că un număr atât de mic de parlamentari a votat pentru învestirea guvernului demonstrează, așadar, că va fi prelungită criza politică din România.

În paralel, presa internațională a scris despre riscurile pentru stabilitatea politică și economică a țării, dar și despre posibilitatea unor alegeri anticipate pe care președintele Nicușor Dan le-ar putea anunța dacă partidele politice nu vor cădea mai repede de acord pentru a forma un Guvern.

Reuters scrie că eșecul lui Siegfried Mureșan la votul de învestire prelungește o „criză politică ce amenință ratingul de investiții al țării”. Agenția notează că Mureșan este „a treia propunere de premier respinsă de președintele centrist al României, Nicușor Dan, de la prăbușirea guvernului de coaliție pro-europeană, în urmă cu aproape cinci luni”.

Tot Reuters a scris că votul de miercuri „ridică posibilitatea ca Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), formațiune de extremă-dreapta critică la adresa Uniunii Europene, a NATO și a ajutorului acordat Ucrainei, să formeze o nouă majoritate de guvernare alături de social-democrații de stânga (PSD)”.

„Analiștii au avertizat că un astfel de scenariu ar putea compromite eforturile României de a reduce deficitul bugetar, care este cel mai mare din UE în raport cu dimensiunea economiei.”, transmite Reuters.

Agenția amintește că PSD, cel mai mare partid din Parlament, a „provocat căderea guvernului de coaliție din care făceau parte la începutul lunii mai. La începutul acestei săptămâni, aceștia au declarat că nu mai exclud formarea unui guvern împreună cu AUR”.

Despre AUR, Reuters scrie că este partidul „care conduce în sondajele de opinie cu 40% din intențiile de vot – o cifră mai mult decât dublă față de susținerea de care beneficiază PSD – a insistat pentru alegeri anticipate, dar nu a exclus nici colaborarea cu stânga”.

Și POLITICO a scris miercuri despre eșecul învestirii Guvernului Mureșan, care nu a reușit să strângă cele 233 de voturi necesare pentru ca Siegfried Mureșan să ocupe fotoliul de la Palatul Victoria.

Agenția de știri a scris că respingerea Guvernului Mureșan adâncește „criza declanșată odată cu prăbușirea coaliției în luna mai”.

„Președintele Nicușor Dan, un moderat independent, l-a propus pe eurodeputatului Mureșan pentru această funcție, însă parlamentarii de la București au refuzat să-i susțină candidatura în cadrul unui vot decisiv desfășurat miercuri.”, scrie POLITICO.

Publicația europeană anunță însă că Nicușor Dan nu „dorește dizolvarea Parlamentului pentru un scrutin național care ar avantaja, cel mai probabil, partidul de extremă-dreapta Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)”. 

Aceeași informație referitor la partidul AUR a fost transmisă în mod simultan, având în vedere rezultate obținute de AUR în cadrul unor alegeri ipotetice parlamentare: „Formațiunea care conduce în prezent în sondaje”.

Despre așteptările pe care Nicușor Dan le are în prezent, luând în considerare criza politică serioasă în care România se află, acesta „dorește ca liderii politici aflați în conflict să lase deoparte divergențele și să ajungă la o înțelegere pentru a susține o nouă coaliție”.

Nicușor Dan poate desemna un alt premier

Respingerea Guvernului Mureșan de miercuri nu înseamnă automat că România merge la alegeri anticipate, stabilite de președinte.

Constituția îi permite președintelui să desemneze un alt candidat pentru funcția de prim-ministru, iar candidatul desemnat trebuie să ceară Parlamentului votul de încredere asupra programului de guvernare și a listei Cabinetului.

Dizolvarea Parlamentului este o posibilitate, nu o obligație pentru Nicușor Dan, în acest moment.

Potrivit articolului 89 din Constituție, acesta poate dizolva Parlamentul, după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.

Dacă sunt îndeplinite condițiile constituționale, șeful statului poate ajunge să aleagă între continuarea încercărilor de formare a unui Guvern și dizolvarea Parlamentului, urmată de alegeri anticipate.

Constituția prevede și că alegerile parlamentare trebuie organizate în cel mult trei luni de la dizolvarea Parlamentului, iar noul Parlament trebuie convocat în cel mult 20 de zile de la alegeri.

Președintele Nicușor Dan a declarat, deja, că „ alegerile anticipate nu sunt o soluție”.

„Alegerile anticipate nu sunt o soluție. Dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii și a cetățenilor români și a piețelor financiare”, a declarat Nicușor Dan, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

O nouă nominalizare sau anticipate

În acest moment, cele două variante despre care se discută după respingerea Guvernului Mureșan sunt, prin urmare, o nouă încercare de formare a unui Guvern și scenariul alegerilor anticipate, dacă sunt întrunite condițiile constituționale pentru dizolvarea Parlamentului.

Reuters citează declarația profesorului de științe politice Sergiu Mișcoiu, care spune că Nicușor Dan ar putea face noi încercări pentru desemnarea unui premier.

Agenția a scris că „analiștii se așteaptă ca acesta să facă noi încercări de a desemna un prim-ministru”. „Dacă toate celelalte variante eșuează, ultima soluție ar fi un guvern de tehnocrați până la sfârșitul anului, un guvern care nu va putea realiza mare lucru fără o majoritate parlamentară”, a declarat Sergiu Mișcoiu pentru Reuters.

Presa internațională pune și problema impactului economic al prelungirii crizei. Reuters notează că leul a rămas miercuri stabil față de euro, „întrucât rezultatul votului fusese deja anticipat de piață, însă moneda a pierdut 3,5% din valoare în acest an, având o evoluție mai slabă comparativ cu monedele altor state din Europa Centrală și de Est”.

Agenția scrie că agențiile de rating urmăresc capacitatea României de a adopta bugetul pentru 2027 și de a continua reducerea deficitului.

Menținerea ratingului României la ultima treaptă a categoriei „investment grade” depinde, potrivit Reuters, și de capacitatea autorităților de a avansa cu măsurile bugetare.

Категории: MediaFax.ro

Laporta dezvăluie cum a încercat Barcelona să-l transfere pe starul lui Chivu de la Inter

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 17:41

„Într-o zi l-am sunat pe Beppe Marotta, doar eu și el, fără intermediari. I-am spus că mi-ar face plăcere să-l am pe Lautaro în echipa mea și că îl admir foarte mult. Dar nici măcar nu m-a lăsat să termin. Mi-a spus clar că jucătorul nu era de vânzare”, a povestit Laporta într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere dello Sport, publicat miercuri.

Președintele Barcelonei a explicat că Lautaro fusese principala țintă a clubului pentru postul de atacant în perioada de mercato din vară.

„De ce Lautaro? Simplu, pentru că este un jucător excelent”, a afirmat Laporta.

Marotta nu a lăsat însă loc pentru negocieri. Laporta a precizat că a respectat poziția lui Marotta și că relația de încredere dintre cei doi a făcut ca Barcelona să nu insiste.

Chivu anunța încă din august că vrea să-l păstreze

Interesul Barcelonei pentru Lautaro devenise public încă din august.

Antrenorul român Cristian Chivu a avut atunci un mesaj clar despre posibilitatea ca atacantul să părăsească echipa.

„Îl păstrăm pentru că reprezintă ceea ce am fost și ceea ce vrem să fim”, declara atunci Chivu. Tehnicianul a adăugat că, deși vor exista permanent zvonuri în cazul unui jucător de asemenea nivel, crede că Lautaro „va rămâne mult timp” la Inter.

În august, Marotta a întărit la rândul său poziția clubului, afirmând că Lautaro nu va fi cedat și că o eventuală plecare „nici nu intră în discuție”.

Lautaro, în vârstă de 29 de ani, este căpitanul lui Inter și unul dintre principalii marcatori ai campioanei Italiei. După patru meciuri disputate în actuala ediție de campionat, argentinianul are 4 goluri marcate, fiind al doilea din Serie A în clasamentul golgheterilor.

Contractul său cu gruparea milaneză este valabil până în 2029.

Категории: MediaFax.ro

O americancă solicită să fie executată de un pluton format din femei. Ce se ascunde în spatele solicitării incredibile

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 17:20

Christa Pike a solicitat în mod oficial execuția prin pluton de execuție, nu prin injecție letală, potrivitThe New York Post. Ea urmează să devină prima femeie executată în Tennessee în ultimii 200 de ani. Pike a formulat cererea neobișnuită cu privire la modul în care dorește să moară cu puțin timp înainte de execuție.

Statul Tennessee urmează să o execute miercuri după ce Curtea Supremă a SUA a respins o încercare de ultim moment de a opri execuția.

Christa Pike, în vârstă de 50 de ani a fost condamnată pentru torturarea și uciderea unei colege pe când avea 18 ani. Ea ar trebui să fie executată prin injecție letală la Penitenciarul de Maximă Siguranță Riverbend din Nashville.

De ce nu dorește Pike injecția letală

Echipa sa de avocați și experții în traume afirmă că procedura ar putea-o obliga să retrăiască abuzurile suferite în copilărie. Cererea sa documentează episoade de violență, neglijență și abuz sexual din copilărie, inclusiv violuri suferite la vârstele de 11 și 17 ani. De asemenea, documentul menționează diagnosticele sale de tulburare bipolară și tulburare de stres post-traumatic.

Experții în violență sexuală și traume susțin că procedurile asociate injecției letale ar declanșa, cel mai probabil, flashback-uri severe legate de acele abuzuri.

Echipa sa juridică invocă, de asemenea, faptul că aceasta are vene subțiri și o afecțiune sanguină care ar putea îngreuna montarea unei linii intravenoase.

De ce a fost condamnată Christa Pike

Pike a fost găsită vinovată de uciderea unei alte tinere, pe care o considera o rivală în dragoste, în urmă cu mai bine de 30 de ani. În ianuarie 1995, Pike, iubitul ei în vârstă de 17 ani, Tadaryl Shipp, și Shadolla Peterson, în vârstă de 18 ani, au atras-o pe Colleen Slemmer (19 ani) într-o zonă împădurită, unde au torturat-o și au ucis-o.

Toți patru erau cursanți la un centru de formare profesională din Knoxville. Cazul a stârnit un interes public uriaș, mai ales după ce s-a aflat că agresorii îi crestaseră o pentagramă pe piept victimei. În plus, Pike a păstrat o bucată din craniul lui Slemmer.

Pike și Shipp și-au recunoscut faptele și au fost condamnați pentru omor de gradul întâi în 1996. Pike a primit pedeapsa cu moartea, în timp ce Shipp a fost condamnat la închisoare pe viață, cu posibilitatea eliberării condiționate.

Категории: MediaFax.ro

Xi Jinping: China este pregătită să suprime cu hotărâre forțele de independență ale Taiwanului

MediaFax.ro - 30 сентября, 2026 - 17:08

China comunistă consideră Taiwanul sub un guvern democratic o parte „inalienabilă” a teritoriului chinez, iar „reunificarea” este nenegociabilă și inevitabilă, chiar dacă forța este necesară, potrivit Le Figaro.

„Trebuie să aprofundăm schimburile și cooperarea de-a lungul Strâmtorii Taiwan, să suprimăm cu fermitate forțele separatiste care susțin independența Taiwanului, să ne opunem interferențelor forțelor externe, să promovăm dezvoltarea pașnică a relațiilor dintre cele două strâmtori și să promovăm marea cauză a reunificării naționale”, a declarat Xi Jinping într-un discurs transcris de agenția de știri de stat Xinhua și rostit la o recepție la Beijing. Beijingul îl consideră pe liderul taiwanez Lai Ching-te, un apărător fervent al suveranității insulei, drept „separatist” , „un creator de crize și un instigator la război”.

Xi Jinping a discutat cu Trump despre Taiwan

China a sporit semnificativ presiunea, inclusiv presiunea militară, asupra Taiwanului în ultimii ani. Se opune oricărei interacțiuni externe cu Taiwanul care ar putea submina principiul „unei singure Chine” . Sprijinul SUA pentru Taiwan este un element important al relației dintre Beijing și Washington. Președintele Xi Jinping i-a cerut omologului său, Donald Trump, în timpul unei vizite de stat de săptămâna trecută, să trateze problema Taiwanului „cu atenție”, potrivit Xinhua. El a cerut deschis Statelor Unite să se „opună” independenței Taiwanului și să se îndepărteze de poziția sa istorică de a nu o sprijini.

Vizita lui Xi Jinping în Statele Unite a avut ca scop menținerea unui climat de destindere între cele două puteri, după luni de războaie comerciale în 2025 și în ciuda diferențelor și rivalității persistente. Miercuri, Xi Jinping a afirmat necesitatea de a aduce „mai multă certitudine și energie pozitivă într-o lume marcată de schimbări și turbulențe ” .

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей