Сборщик RSS-лент

Guvernul a aprobat un împrumut de 630 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea liniei feroviare Brașov–Sighișoara

MediaFax.ro - 3 августа, 2026 - 12:24

Guvernul a aprobat Memorandumul care autorizează negocierea și semnarea contractului de finanțare în valoare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții (BEI). Suma este destinată acoperirii contribuției naționale pentru proiectul de modernizare a tronsonului feroviar Brașov–Sighișoara.

Împuternicirea pentru semnarea acordului i-a fost acordată Ministrului Finanțelor. Această finanțare face parte dintr-un program cadru mai amplu, prin care România poate contracta de la BEI împrumuturi de până la 4,975 miliarde de euro pentru susținerea proiectelor strategice din Programul Transport 2021–2027 și din Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF).

Detaliile tehnice ale proiectului de infrastructură

Proiectul vizat de această finanțare reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură din rețeaua feroviară națională, asigurând cofinanțarea din fonduri naționale alături de granturile europene nerambursabile:

  • Tronson vizat: Linia de cale ferată Brașov–Sighișoara

  • Lungime: 112,55 kilometri

  • Viteză maximă proiectată: Până la 160 km/h pentru trenurile de călători

  • Valoare totală estimată: Aprox. 2,25 miliarde de euro (cu TVA include)

  • Calendar de execuție: Lucrări începute în anul 2020, cu termen estimat de finalizare în 2029

  • Beneficiar / Implementator: Compania Națională de Căi Ferate „CFR” – S.A., sub coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Importanță strategică și utilizare duală

Linia face parte din rețeaua centrală transeuropeană de transport (TEN-T) și reprezintă un obiectiv strategic pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare din România și pentru îmbunătățirea conectivității la nivel european.

Modernizarea infrastructurii va contribui la creșterea siguranței și eficienței transportului feroviar, la reducerea timpilor de călătorie și la dezvoltarea unei infrastructuri cu utilizare duală, capabilă să răspundă atât nevoilor de mobilitate civilă, cât și obiectivelor Uniunii Europene privind mobilitatea militară și reziliența rețelelor de transport, a mai transmis executivul.

Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria

Secţiunea: Braşov – Sighişoara

1. Subsecțiunea 1: Brașov – Apața și Subsecțiunea 3: Cața – Sighișoara
  • Lungime: 84 km

  • Județe: Brașov, Covasna, Harghita, Mureș

  • Antreprenor: Asocierea RailWorks (Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 S.R.L)

  • Consultant: Asocierea S.C. I.S.P.C.F. S.A. – S.C. TPF INGINERIE S.R.L. – S.C. BAICONS IMPEX S.R.L.

  • Stadiu fizic: 59,42%

  • Stadiu financiar: 51,43%

  • Data începerii: 16/04/2020

  • Data estimată a finalizării: Iunie 2028

  • Valoare lucrări: 3.677,67 milioane lei (fără TVA)

Stadiul lucrărilor în derulare:

  • Tunel Archita 1 (lungime: 503 m): portal intrare 65%, portal ieșire 43,09%, excavat natural 122 m.

  • Tunel Archita 2 (221,56 m) și Tunel Beia (Beia 1: 662,89 m; Beia 2: 644,58 m): nu sunt lucrări în desfășurare.

  • Tunel Mureni (lungime: 759 m): portal intrare 80%, portal ieșire 97,96%, excavat natural 647 m (100% excavat).

2. Subsecțiunea 2: Apața – Cața
  • Lungime: 28 km

  • Județ: Brașov

  • Antreprenor: Asocierea RailWorks (Aktor S.A. – lider asociere, Alstom Transport S.A., Arcada Company S.A.)

  • Consultant: Asocierea S.C. TPF INGINERIE S.R.L. – I.S.P.C.F. S.A. – S.C. BAICONS IMPEX S.R.L.

  • Stadiu fizic: 60,14%

  • Stadiu financiar: 55,24%

  • Data începerii: 03/11/2020

  • Data estimată a finalizării: Februarie 2028

  • Valoare lucrări: 3.360,42 milioane lei (fără TVA)

Stadiul lucrărilor în derulare:

  • Tunel Ormeniș (două galerii de cale simplă de câte 7,1 km lungime):

    • TBM 1 (galeria sudică): montat 100%, excavat 2.811 m

    • TBM 2 (galeria nordică): montat 100%, excavat 2.281,50 m

  • Tunel Homorod (două galerii de cale simplă de câte 5,2 km lungime):

    • TBM 3 (galeria sudică): montat 100%, excavat 678 m

    • TBM 4 (galeria nordică): montat 100%, excavat 873 m

Articol preluat din Economedia.ro

Категории: MediaFax.ro

Doi tineri, găsiți morți în râul Siret după ce au fost dați dispăruți în zona barajului Călimănești

MediaFax.ro - 3 августа, 2026 - 12:18

Alarma a fost dată în cursul zilei de duminică, iar echipajele ISU Vrancea au început imediat operațiunile de căutare și salvare.

Intervenția a fost reluată luni dimineață de echipaje ale ISU Galați, în cooperare cu salvatori din cadrul ISU București–Ilfov.

Cele două victime au fost localizate în râul Siret, pe teritoriul județului Galați.

Salvatorii au extras una dintre victime și au continuat intervenția pentru recuperarea celei de-a doua. Din păcate, ambele persoane au fost găsite fără semne vitale.

Autoritățile reamintesc populației să evite scăldatul în zone neamenajate și să nu intre în apă în apropierea barajelor sau în zonele cu curenți puternici, întrucât acestea pot reprezenta un pericol major pentru viață.

 

Категории: MediaFax.ro

Bărbat acuzat că a violat o fată de 13 ani și a filmat actele sexuale, arestat

MediaFax.ro - 3 августа, 2026 - 12:12

Potrivit anchetatorilor, în 29 iulie 2026, bărbatul ar fi întreținut raporturi și acte sexuale cu o fată în vârstă de 13 ani, scopul fiind realizarea de materiale pornografice.

Procurorii susțin că, în timpul faptelor, bărbatul ar fi filmat cu telefonul mobil mai multe videoclipuri în care victima apărea în ipostaze sexuale explicite, imaginile fiind stocate în dispozitivul folosit.

La 31 iulie 2026, procurorii DIICOT Craiova au dispus reținerea suspectului, iar în 1 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Категории: MediaFax.ro

Operațiune în premieră pe Brațul Bala. Radu Miruță: Fiecare zi în plus de funcționare a Centralei de la Cernavodă este un câștig cuantificabil|Peste 100 de militari au participat la intervenție

MediaFax.ro - 3 августа, 2026 - 12:12
UPDATE ora 12:12 MApN anunță finalizarea cu succes a detonării controlate

Ministerul Apărării Naționale a anunțat pe platforma Facebook că operațiunea de detonare controlată a încărcăturii explozive desfășurată pe Brațul Bala s-a încheiat cu succes și în condiții de siguranță. Potrivit instituției, scafandrii de luptă EOD și specialiștii din cadrul Brigăzii 10 Geniu au reușit să dizloce formațiunea de stâncă pentru a crește debitul pe brațul Dunărea Veche, măsură menită să asigure alimentarea cu apă a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. MApN precizează că, în cadrul intervenției desfășurate în ultimele zile, au fost mobilizați peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice, implicate în operațiunea de deviere a cursului Dunării pentru menținerea condițiilor necesare funcționării centralei.

Știrea inițială:

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat la Digi 24 că operațiunea de dislocare a stâncii de pe Brațul Bala, desfășurată cu sprijinul Armatei Române, a fost finalizată cu succes, iar lucrările care urmează ar putea contribui la evitarea opririi Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, în contextul scăderii debitului Dunării.

„Ce s-a reușit prin dislocarea acestei stânci este un lucru necesar atât navigației, cât și dragării pe viitor, ușurarea dragării Brațului, a Dunării Vechi. E un succes”, a declarat ministrul.

Urmează evacuarea stâncii și evaluarea rezultatelor

Potrivit lui Miruță, intervenția Armatei a reprezentat doar prima etapă a operațiunii, urmând ca fragmentele de rocă desprinse să fie scoase din albie cu ajutorul unor barje și al unei macarale de mare capacitate.

„Urmează în zilele următoare, în orele următoare, cele două barje care au fost aduse aici să fie încărcate cu cât de mult se poate din ceea ce s-a dislocat. E o macara de mare tonaj care va extrage bucata de stâncă dislocată. Ce poate din ea va elibera suplimentar”, a explicat ministrul.

Acesta a precizat că operațiunea va continua în următoarele zile, iar autoritățile estimează că scufundarea controlată a materialului extras ar putea avea loc miercuri, în funcție de evaluările realizate de specialiștii de la Apele Române.

Miza: evitarea opririi Centralei de la Cernavodă

Radu Miruță a arătat că, potrivit estimărilor inițiale, în lipsa unor măsuri rapide, Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă ar fi putut intra în procedura de oprire în intervalul miercuri-joi, din cauza nivelului redus al apei.

„Pe calculul pe care l-am primit inițial, miercuri-joi, joi în cel mai fericit caz, Centrala de la Cernavodă ar fi ajuns în procedură de a fi oprită”, a spus oficialul.

El a subliniat că orice zi suplimentară de funcționare reprezintă un avantaj important atât pentru sistemul energetic, cât și din punct de vedere economic.

„Orice zi care va funcționa Centrala de la Cernavodă după ziua de miercuri-joi este un câștig cuantificabil. O zi de funcționare suplimentară a Centralei de la Cernavodă e de vreo trei ori mai eficientă financiar decât costurile acestor operațiuni”, a afirmat Miruță.

De ce este importantă intervenția de pe Brațul Bala

Ministrul a explicat că Brațul Bala preia în prezent aproximativ 85% din debitul Dunării, în timp ce doar circa 15% din apă ajunge pe Dunărea Veche, de unde este alimentată zona Cernavodă.

Potrivit acestuia, exista un proiect care prevedea ridicarea nivelului albiei pe Brațul Bala și dragarea Dunării Vechi pentru redistribuirea debitelor, însă acesta era blocat încă din aprilie 2024.

„L-am găsit la Ministerul Transporturilor blocat din aprilie 2024. Deci ce fac colegii acum aici este o încercare de avarie”, a declarat ministrul.

O intervenție fără precedent

Radu Miruță a descris operațiunea drept una în premieră, precizând că încercările anterioare de îndepărtare a stâncii nu au avut succes. „E o intervenție premieră”, a spus ministrul, adăugând că „s-a încercat în ultimii ani (…) dislocarea acestei stânci fără succes”.

El a explicat că militarii au efectuat inițial o explozie-test pentru a determina cantitatea optimă de explozibil și modul în care acesta trebuie amplasat sub apă. „E și o chestiune complicată de lucru sub apă, pentru că a trebuit pus explozibil sub apă”, a afirmat Miruță.

Potrivit ministrului, după analiza rezultatelor testului, specialiștii din cadrul Forțelor Terestre și Forțelor Navale au adaptat planul de intervenție, ceea ce a făcut posibilă dislocarea cu succes a stâncii.

Категории: MediaFax.ro

Ultimul continent ferit de gripa aviară H5 se confruntă cu primele decese în masă ale păsărilor

ZF.ro - 3 августа, 2026 - 11:08
Australia a confirmat primul caz de mortalitate în masă a animalelor sălbatice legat de gripa aviară H5, după ce zeci de stârci cu creastă mare au fost găsiţi morţi pe o insulă din Australia de Sud.
Категории: ZF.ro

Bursă. Karoly Borbely, fost CEO al Hidroelectrica, despre raliul de 60% al acţiunilor H2O şi evaluarea de 90 mld. lei: Este o creştere care n-are legătură cu performanţa companiei. Free floatul este prea mic

ZF.ro - 3 августа, 2026 - 11:00
Acţiunile Hidroelectrica au urcat cu 60% de la începutul anului, ducând evaluarea companiei la o valoare de circa 90 mld. lei, însă Karoly Borbely, fost director general şi cel care a coordonat listarea din 2023, atribuie raliul lichidităţii re­duse şi fluxurilor din ETF-uri şi Pilonul II, nu rezultatelor.
Категории: ZF.ro

După Afaceri. Călătoria ca resursă pentru noi perspective. ”Cred că pentru oamenii foarte activi, provocarea reală a zilelor noastre este ca după ce începe vacanţa să fie cu adevărat prezenţi în ea.“

ZF.ro - 3 августа, 2026 - 10:00
„În trecut obişnuiam să planific o mare parte dintre vacanţele mele, mai ales pe cele în familie sau cele împreună cu copilul meu. În ultimul an am devenit însă mult mai flexibilă. Desigur, există vacanţe care trebuie organizate din timp, mai ales când depind de calendarul şcolar sau de planurile mai multor familii, dar am învăţat să las loc şi spontaneităţii“, spune Alina Ştefan. Indiferent de modul de organizare, obiectivul este acelaşi: călătorii cât mai dese, fie cu prieteni apropiaţi, fie cu alte familii, iar asta presupune uneori adaptare din mers.
Категории: ZF.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей