Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, a lovit un pieton vineri, în localitatea Cetate din județul Dolj, și a fugit de la locul accidentului. Românul accidentat a murit în urma impactului.
Victima era din județul Timiș, avea 69 de ani și a fost găsită zăcând pe șosea de trecători, care au alertat autoritățile. La sosirea echipajelor de intervenție, medicii i-au constatat decesul.
Cum l-au identificat polițiștii pe cetățeanul bulgarAu început căutările bărbatului care a comis crima și, în colaborare cu autoritățile din Bulgaria, au reușit să-l identifice pe șoferul mașinii. Bărbatul, un cetățean de origine bulgară, s-a prezentat la sediul poliției din Calafat, unde a fost pus sub arest pentru 24 de ore.
El este acum anchetat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și urmează să fie dus la Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat cu propunerea de arestare preventivă.
Alerta a determinat autoritățile să activeze procedurile de urgență în regiunea Vilnius. Locuitorii au fost sfătuiți să fie pregătiți să se adăpostească în cazul în care situația va impune acest lucru.
Avioanele de vânătoare au fost ridicate de la solCentrul Național pentru Managementul Crizelor din Lituania (NKVC) a anunțat că obiectul suspect nu a fost încă identificat. Avioanele de vânătoare participante la misiunea NATO de poliție aeriană au decolat pentru a verifica situația și pentru a încerca să determine natura obiectului.
„Obiectul nu a fost încă identificat. Avioanele de vânătoare au decolat și efectuează această procedură”, a declarat Vilmantas Vitkauskas, șeful Centrului Național pentru Managementul Crizelor, pentru postul public de radio și televiziune din Lituania.
Autoritățile au primit, de asemenea, mai multe sesizări din partea locuitorilor care susțin că ar fi observat un posibil obiect în afara Vilniusului, deplasându-se în direcția orașului Jonava. Informațiile nu au fost însă confirmate oficial.
Obiectul ar putea fi chiar un stol de păsăriAutoritățile lituaniene nu exclud în acest moment nicio variantă. Potrivit lui Vitkauskas, există inclusiv posibilitatea ca obiectul detectat să fie un stol de păsări.
Cu toate acestea, Centrul Național pentru Managementul Crizelor a precizat că parametrii obiectului sunt similari cu cei ai unei drone, motiv pentru care situația este tratată cu precauție.
Închiderea aeroportului și mobilizarea avioanelor NATO au loc pe fondul preocupărilor crescute privind încălcările spațiului aerian și utilizarea dronelor în regiunea Europei de Est. Lituania este membră NATO și se învecinează cu Belarus, aliat apropiat al Rusiei.
Deocamdată, autoritățile nu au confirmat că obiectul ar fi intrat efectiv în spațiul aerian lituanian și nici originea sau natura acestuia.
Satul Fortunago se află în provincia Pavia din nordul Italiei. Localitatea este inclusă pe lista celor mai frumoase sate din Italia.
În regiune sunt numeroase podgorii unde se produs soiuri de vin foarte căutate.
Totuși, zona nu este cunoscută doar pentru peisajele spectaculoase și vinurile de calitate. În sat a fost produs un agnolotti uriaș, un tip de paste făinoase umplute.
Produsul a avut 148 de kilograme, un record mondial pentru respectivul preparat. Continuarea pe Mediafax Italia.
Petrișor Peiu avertizează că asemenea derapaje reprezintă o amenințare la adresa democrației și o sfidare a votului exprimat de milioane de români.
„Nicușor Dan încalcă Constituția, cu bună știință și la lumina zilei, atunci când condiționează mandatul de prim-ministru de neacceptarea la guvernare a unui partid sau a altuia.
Nicușor Dan nu poate să fie, în același timp, și președinte, și Parlament. El trebuie să își îndeplinească îndatoririle de președinte și să lase partidelor parlamentare atribuția de a forma majorități parlamentare.
Pe de altă parte, poziția lui Nicușor Dan se bazează pe două minciuni mari cât gafele sale diplomatice:
1. AUR nu propune, sub nicio formă, ieșirea României din UE și NATO;
2. AUR nu propune deloc creșterea deficitului bugetar, ci, dimpotrivă, scăderea dramatică a risipei din cheltuielile statului.
Minciuna și abuzul de putere, ambele prezente în discursul public al lui Nicușor Dan, constituie rețeta sigură spre dictatura personală.
Ceea ce face astăzi Nicușor Dan cu AUR a făcut ieri cu PNL și va face, pe rând, cu toate partidele. Să ne aducem cu toții aminte unde a dus dictatura lui Carol al II-lea: la pierderea de teritorii și la distrugerea țării. Orice suprimare a democrației, chiar dacă este făcută de un olimpic internațional la matematică, este o crimă monstruoasă și poartă același nume: dictatură personală!”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.
Cazul a declanșat măsuri de izolare și anularea unor evenimente publice în regiune.
Presa locală a identificat victima drept Daria Chipilova, o tehniciană de laborator în vârstă de 28 de ani, care ar fi lucrat la Institutul de Combatere a Ciumei din Irkutsk.
Potrivit unor publicații ruse, femeia ar fi putut contracta infecția după ce o eprubetă s-a spart în laborator. Informația nu a fost însă confirmată oficial, scrie Meduza.
Femeia a murit după o pneumonie severăFemeia a fost internată marți într-un spital din Shelekhov, oraș aflat în apropiere de Irkutsk, după ce a dezvoltat simptome de pneumonie severă. Starea sa s-a agravat rapid, iar medicii au conectat-o la un ventilator. Ea a murit joi.
Presa rusă a relatat că ar fi fost vorba despre ciuma pneumonică, una dintre cele mai grave forme ale bolii. Aceasta afectează plămânii și se poate transmite de la o persoană la alta prin particule respiratorii eliminate prin tuse sau strănut.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează că ciuma pneumonică poate fi fatală dacă tratamentul nu este administrat rapid.
Aproape 200 de persoane, în carantinăSpitalul raional din Shelekhov a fost plasat în carantină, în timp ce o comisie specială evaluează situația. Aproape 200 de persoane care ar fi putut intra în contact cu femeia au fost izolate sau plasate sub observație medicală, potrivit presei ruse.
Guvernatorul regiunii Irkutsk, Igor Kobzev, a transmis că persoanele identificate drept contacți sunt monitorizate și că, până în prezent, nu prezintă simptome. Potrivit acestuia, rezultatele testelor de laborator disponibile sunt negative.
Autoritățile au anulat, de asemenea, evenimentele publice programate în Irkutsk. În paralel, ar fi fost deschisă o anchetă penală pentru a se stabili dacă au existat încălcări ale normelor de siguranță sanitară.
Autoritățile cer populației să rămână calmăGuvernatorul regiunii Irkutsk a făcut apel la calm, după o întâlnire cu Anna Popova, șefa Rospotrebnadzor, autoritatea rusă pentru protecția consumatorilor și supravegherea sănătății publice.
Alexei Țîdenov, guvernatorul regiunii învecinate Buriatia, a confirmat anterior că o femeie din regiunea Irkutsk a murit de ciumă. El a precizat că victima nu vizitase Buriatia și că nu există un focar de ciumă în regiune, inclusiv în zonele de la granița cu Mongolia.
Ministerul rus al Sănătății nu a oferit, până la momentul relatărilor citate, o confirmare oficială detaliată privind cazul. Agenția France-Presse a precizat că nu a putut verifica independent informațiile publicate de presa rusă.
Ultimul caz de ciumă raportat oficial în Rusia datează din 2016, când un copil de 10 ani din Republica Altai a fost diagnosticat cu boala.
Prin urmare, ideea potrivit căreia anvelopele de iarnă ar deveni obligatorii automat la 1 octombrie sau odată cu instalarea sezonului rece nu este prevăzută de legislația rutieră.
Nici temperatura și nici data din calendar nu stabilesc obligațiaPotrivit prevederilor privind circulația pe drumurile publice, criteriul care contează este starea șoselei. Anvelopele de iarnă sunt obligatorii atunci când un autovehicul circulă pe un drum public acoperit cu zăpadă, gheață sau polei.
Astfel, un șofer poate ajunge în situația în care are nevoie de anvelope de iarnă chiar înainte de luna noiembrie, dacă întâlnește asemenea condiții de drum.
În cazul vehiculelor de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al celor destinate transportului de persoane cu mai mult de nouă locuri, inclusiv cel al conducătorului auto, există cerințe specifice privind echiparea roților axelor de tracțiune cu anvelope de iarnă sau utilizarea echipamentelor antiderapante certificate.
Amenzi de până la 4.325 de lei în 2026Conducerea unui autovehicul fără anvelope de iarnă pe un drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei constituie contravenție și este sancționată cu o amendă din clasa a IV-a, respectiv între 9 și 20 de puncte-amendă.
De la 1 iulie 2026, valoarea unui punct-amendă este de 216,25 lei, față de 202,5 lei anterior, majorarea fiind determinată de creșterea salariului minim brut. În consecință, amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă în condițiile în care acestea sunt obligatorii este cuprinsă între 1.946,25 de lei și 4.325 de lei.
Pe lângă sancțiunea financiară, poliția rutieră reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare al vehiculului. Dovada înlocuitoare este eliberată fără drept de circulație.
Ce marcaje trebuie să aibă anvelopelePentru a fi încadrate în categoria anvelopelor de iarnă, pneurile trebuie să respecte cerințele de omologare și să poarte marcajele corespunzătoare.
Potrivit recomandărilor Poliției Române, sunt acceptate anvelopele inscripționate cu simboluri precum „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”. Simplul fapt că o anvelopă este comercializată sau prezentată drept „all season” nu este, în sine, criteriul legal relevant dacă aceasta nu are marcajul necesar.
Poliția recomandă șoferilor ca, înainte de deplasările în sezonul rece, să verifice prognoza meteo și starea drumurilor, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să se asigure că autovehiculul este echipat corespunzător.
Bolojan susține că menținerea ratingului este rezultatul măsurilor luate de Guvern pentru reducerea deficitului și menținerea investițiilor.
„Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor și menținerea fermă a direcției au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor’s, în pofida crizei politice iresponsabil declanșate de PSD”, afirmă premierul.
Potrivit lui Bolojan, agenția de rating a remarcat faptul că, în ciuda blocajului politic și a atribuțiilor limitate ale Guvernului, România a continuat să susțină investițiile publice și absorbția fondurilor europene.
„S&P remarcă faptul că, în plin blocaj, un guvern cu puteri limitate a reușit să mențină traiectoria și să susțină un buget de investiții publice excepțional de ridicat, de 8,5% din PIB, cu rate de absorbție PNRR de peste 90% pentru granturi și 95% pentru împrumuturi”, spune Ilie Bolojan.
Premierul susține că nivelul investițiilor ar fi fost mai ridicat dacă „PSD nu bloca legea salarizării”, afirmând că în acest caz ar fi existat 770 de milioane de lei în plus.
Bolojan: Deficitul a fost redus cu aproape 27 de miliarde de leiBolojan afirmă că Guvernul a redus deficitul bugetar cu aproape 27 de miliarde de lei față de anul trecut, fără să reducă investițiile publice.
„Am redus deficitul cu aproape 27 de miliarde de lei față de anul trecut, fără să oprim investițiile, care au ajuns la 97 de miliarde de lei în primele opt luni, cu 25 de miliarde peste nivelul anului trecut”, afirmă premierul.
El mai susține că, în ultimele 14 luni, cheltuielile de personal ale statului au scăzut cu aproape 9 miliarde de lei.
În același timp, România continuă să suporte costuri ridicate pentru dobânzile aferente împrumuturilor contractate în anii anteriori.
„În numai opt luni, statul a plătit 42 de miliarde de lei dobânzi, cu aproximativ 8,9 miliarde de lei mai mult decât anul trecut”, spune Bolojan.
Bolojan avertizează asupra riscului unui blocaj politic prelungitPremierul atrage atenția că menținerea ratingului nu elimină riscurile pentru România. Bolojan spune că, dacă blocajul politic va continua, statul ar putea avea dificultăți în a convinge investitorii și creditorii că își poate respecta angajamentele.
„Cu toate aceste eforturi resimțite de societate, pentru care le mulțumesc românilor, cu toate că rezultatele sunt bune, dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanțatorii că suntem frecventabili”, afirmă premierul.
În opinia sa, prelungirea blocajului ar putea duce la schimbarea direcției economice și la pierderea rezultatelor obținute până acum.
„Implicit, direcția cea bună va fi deviată, iar eforturile de până acum vor fi irosite”, mai spune Bolojan.
Premierul face referire și la riscul menționat de Standard & Poor’s privind adoptarea, în ultimul moment, a unor măsuri de politică publică pe care agenția le consideră „suboptime”.
„Viitorul guvern trebuie să continue linia, să mențină cumpătarea, să construiască exclusiv pe teren sănătos și să cheltuiască numai ce are”, afirmă Bolojan.
Premierul spune că obiectivul rămâne formarea cât mai rapidă a unui guvern stabil, dar care să păstreze direcția economică actuală.
„Pentru noi, obiectivul rămâne același: un guvern stabil cât mai curând, dar unul care să garanteze că România nu va devia de pe drumul bun”, conchide Ilie Bolojan.
Un pod important din capitala Ucrainei a fost lovit sâmbătă, 3 octombrie, într-un atac cu drone cu reacție rusești. Drumul făcea legătura cu nordul orașului Kiev și, conform Kyiv Post, este acum serios avariat.
Imagini cu momentul impactuluiCarosabilul și liniile de troleibuz ar fi fost serios avariate de atac, iar traficul a fost oprit și mutat pe sensul spre malul drept al Niprului, râul peste care trecea podul.
Pagubele produse în urma ataculuiAtacul nu este singur, ci amplifică loviturile date de Rusia în ultimele zile în capitala Ucrainei, din cauza cărora o persoană a murit și un alt pod este și el grav avariat.
Echipele serviciului de urgență, cele de reparații și inginerii de transport au venit la locul atacului pentru a evalua pagubele și integritatea structurală a podului. Operatorul municipal Kyivpastrans și administrația orașului au raportat întârzieri pe opt linii de transport în comun.
Proiectul Alaska LNG, blocat de ani de zile din cauza costurilor și a incertitudinilor privind rentabilitatea, rămâne în etapa de analiză.
Investiția Coreei de Sud în gazoductul din Alaska, prezentată de Trump drept un acordTrump a prezentat miercuri, la Casa Albă, un plan amplu de investiții sud-coreene în Statele Unite. Potrivit președintelui american, aproximativ 54 de miliarde de dolari ar urma să fie alocate proiectului Alaska LNG, care presupune construirea unei conducte de aproximativ 800 de mile între zăcămintele de gaze din nordul statului și o instalație de export din sudul Alaskăi, scrie Politico.
Anunțul a fost făcut în prezența senatorului republican Dan Sullivan, iar Trump a subliniat importanța proiectului pentru Alaska. Președintele american a asociat explicit investiția și cu situația electorală a senatorului, aflat în cursa pentru un nou mandat.
Pachetul prezentat de Trump face parte dintr-un plan mai amplu de investiții sud-coreene în SUA, în valoare de aproximativ 200 de miliarde de dolari, inclusiv pentru centrale nucleare și o centrală pe gaze naturale în Texas.
Investiția nu este încă aprobatăLa mai puțin de 24 de ore după anunțul de la Washington, autoritățile sud-coreene au clarificat că nu a fost luată o decizie finală privind investiția de 54 de miliarde de dolari.
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a precizat că proiectul va intra în etapa de lucru doar dacă este confirmată viabilitatea sa comercială și dacă sunt respectate procedurile legale din Coreea de Sud.
Ministrul sud-coreean al Industriei, Kim Jung-kwan, a transmis, de asemenea, că anunțul american a depășit ceea ce fusese convenit între cele două guverne. Coreea de Sud și Statele Unite au convenit să înceapă analiza proiectului, însă nu au stabilit încă valoarea sau structura unei eventuale investiții.
Investiția este analizată de ani de zileProiectul Alaska LNG urmărește exploatarea rezervelor de gaze naturale din nordul Alaskăi și transportarea acestora către sud, unde gazul ar urma să fie lichefiat și exportat în special către piețele asiatice, inclusiv Japonia și Coreea de Sud.
Planul este discutat de decenii, dar a întâmpinat dificultăți în atragerea investitorilor din cauza costurilor ridicate și a întrebărilor privind rentabilitatea. Estimările actuale indică un cost de până la aproximativ 54,5 miliarde de dolari pentru proiect, iar infrastructura ar include conducta, o instalație de tratare a gazului și un terminal de lichefiere.
În acest context, investiția Coreei de Sud în gazoductul din Alaska nu poate fi considerată încă finalizată, în ciuda anunțului făcut de Donald Trump. Decizia depinde de rezultatul evaluărilor comerciale și de procedurile legale de la Seul.
Un judecător a reușit să blocheze temporar decizia Administrației Trump prin care se extindeau zidul de la granița dintre statul american Texas și Mexic, dar și alte infrastructuri de securitate. Planul a fost contestat de societate, iar printre problemele ridicate s-a numărat construcția de drumuri și bariere într-un parc național popular.
Pe numele ei Kathleen Cardone, judecătoarea care s-a pronunțat în acest caz a luat o decizie importantă și, conform jurnaliștilor de la The Guardian, reprezintă o lovitură majoră pentru eforturile lui Trump de a extinde zidul de la granița cu Mexicul într-un ritm alert.
Problemele de mediu au blocat construcția ziduluiProblemele de mediu au fost tot mai des ridicate în acest an, după ce Trump a început să promoveze planurile care ar putea să afecteze Parcul Național Big Bend. Acestea constau în noi drumuri și bariere pentru vehicule, înalte de peste un metru și jumătate.
În luna august, după apariția unor imagini cu autovehicule care nivelau pământul, în pregătirea lucrărilor, Rodney Scott, comisarul Poliției de Frontieră și a Vămilor din SUA, a decis să oprească temporar construcția, însă lucrările au fost reluate la scurt timp, în septembrie.
Răspunsul activiștilorDecizia instanței a fost luată după o audiere într-un proces intentat de organizațiile Friends of the Ruidosa Church, Center for Biological Diversity și de ghidul fluvial Billy Miller, care solicitau anularea mai multor derogări acordate de Departamentul Securității Interne. Prin aceste documente, Administrația Trump ar fi suspendat zeci de legi privind protecția mediului și a patrimoniului istoric pentru a accelera construcția.
„Aceasta este o victorie istorică pentru Big Bend și pentru toți cei care iubesc acest colț sălbatic al Texasului. Nicio administrație nu are dreptul să distrugă un parc național de primă mână pentru teatru politic”, a declarat Laiken Jordahl, activist pentru terenuri publice în cadrul Center for Biological Diversity.
Congresul american a decis, în rectificarea bugetară de anul trecut, să aloce suma de 46,5 miliarde de dolari pentru construcția zidului de frontieră.