Сборщик RSS-лент

România riscă să plătească mai mult pentru energie: Un reactor nuclear din Bulgaria se oprește astăzi

MediaFax.ro - 8 октября, 2026 - 12:43

Reactorul 6 al centralei nucleare Kozlodui, cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW, intră joi în revizia anuală. Lucrările presupun verificarea și întreținerea instalațiilor, precum și reîncărcarea cu combustibil nuclear pentru următorul ciclu de funcționare.

Ministerul Energiei din Bulgaria a anunțat miercuri că oprirea a fost stabilită în prealabil cu operatorul sistemului energetic național. Reactorul 5 va continua să funcționeze, însă puterea acestuia va fi adaptată în funcție de nivelul Dunării și de cantitatea de apă disponibilă pentru instalațiile centralei.

Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, a atras atenția că oprirea temporară a reactorului poate pune presiune asupra pieței regionale de electricitate, tocmai într-o perioadă în care consumul crește odată cu scăderea temperaturilor. România ar putea fi afectată în special în orele de seară, când producția internă nu acoperă întotdeauna necesarul de consum.

Cum afectează România oprirea reactorului din Bulgaria

România produce o mare parte din energia electrică pe care o consumă, dar există intervale în care centralele din țară nu pot acoperi întreaga cerere, iar în aceste situații diferența trebuie asigurată prin importuri.

Oprirea reactorului de la Kozlodui reduce temporar producția de electricitate din Bulgaria cu aproximativ 1.000 MW. Acest lucru poate limita cantitatea de energie disponibilă pentru export, mai ales dacă și consumul intern al Bulgariei crește.

Însă România nu este singura țară care depinde de importuri în anumite intervale. Ungaria, Serbia și alte state din regiune pot avea nevoie de energie în aceleași ore, ceea ce înseamnă o concurență mai mare pentru cantitățile disponibile.

„Problema este că vecinii pot avea nevoie de energie în aceleași ore în care avem nevoie și noi”, a explicat Dumitru Chisăliță, consultant și expert tehnic în domeniul energiei.

Bulgaria va putea continua să exporte electricitate și cu reactorul 6 oprit, însă cantitatea disponibilă va depinde de producția celorlalte centrale și de consumul propriu.

De asemenea, „dacă răcirea vremii cuprinde simultan România, Ungaria și Balcanii, cererea regională crește. Dacă se adaugă vânt slab și indisponibilități la centrale, surplusurile disponibile pentru export se reduc. În aceste condiții, importul devine mai scump și mai greu de asigurat”, a precizat Dumitru Chisăliță.

România ar putea avea nevoie de importuri de până la 2.700 MW în anumite seri

Pentru a explica riscurile, Dumitru Chisăliță a prezentat un scenariu în care consumul de electricitate al României ajunge seara la 7.600 MW, în timp ce producția internă este de numai 4.900 MW.

Pentru a acoperi diferența într-o asemenea situație, România ar avea nevoie de importuri de 2.700 MW.

Dacă ar putea importa doar 2.500 MW, ar rămâne un necesar neacoperit de 200 MW. Acesta ar trebui compensat prin creșterea producției interne, utilizarea rezervelor disponibile sau reducerea consumului.

Potrivit datelor Transelectrica pentru octombrie 2025, în intervalul orar 20.00-21.00, consumul mediu de electricitate a fost de 7.248 MW, iar producția internă medie, de 6.726 MW. Pornind de la consumurile înregistrate anul trecut și luând în calcul indisponibilitatea unei capacități de producție de la Cernavodă, expertul în energie citat estimează că necesarul de import ar putea ajunge, în anumite seri, la aproximativ 2.700 MW.

Valoarea nu reprezintă efectul exclusiv al opririi reactorului bulgăresc, ci rezultatul unui scenariu care ia în considerare mai multe condiții nefavorabile pentru sistemul energetic românesc.

O parte din costurile suplimentare ar putea ajunge în facturile românilor

Dumitru Chisăliță avertizează că furnizorii care cumpără electricitate la prețuri ridicate ar putea transfera ulterior o parte din aceste costuri către consumatori.

Totuși, oprirea reactorului de la Kozlodui nu înseamnă că facturile românilor vor crește imediat. Eventualele scumpiri depind de evoluția prețurilor pe piață și de contractele de furnizare.

Există riscul unor întreruperi de curent în România?

Dumitru Chisăliță consideră că România poate acoperi necesarul de electricitate în majoritatea serilor din octombrie. Problemele ar putea apărea dacă se produc avarii suplimentare, iar sistemul energetic nu dispune de suficiente rezerve pentru a compensa pierderile.

„Oprirea Kozlodui 6 crește presiunea asupra acestei marje; singură, nu justifică anticiparea unor întreruperi generalizate”, a precizat expertul.

România trebuia să fie pregătită pentru oprirea reactorului bulgar

Președintele Asociației Energia Inteligentă consideră că autoritățile române ar trebui să prezinte public date despre producția disponibilă, posibilitățile de import și rezervele care pot fi folosite în cazul unor avarii.

„Revizia de la Kozlodui era cunoscută. Tocmai de aceea, România trebuia să se fi pregătit pentru ea”, a transmis Dumitru Chisăliță.

Expertul subliniază că România trebuie să poată acoperi consumul și în orele dificile, fără costuri prea mari pentru consumatori.

Категории: MediaFax.ro

„Planul care l-ar aduce pe Chivu în România”: după 27 de ani, antrenorul lui Inter ar putea reveni cu echipa în țară

MediaFax.ro - 8 октября, 2026 - 12:42

Cristian Chivu nu a mai lucrat în fotbalul românesc de 27 de ani, de când a plecat de la Universitatea Craiova la Ajax, iar apoi la AS Roma și Inter. În afara meciurilor cu naționala, ultimul fiind amicalul cu Italia din 17 noiembrie 2010, a revenit rar în țară pe teren. Acum, Poli Timișoara are un plan să-l aducă înapoi, cu Inter, la un eveniment care ar putea avea loc până la sfârșitul lui 2026, potrivit Virgilio Sport.

Un amical pentru inaugurare

Timișoara va avea două stadioane noi. Arena Eroii Timișoarei, cu peste 10.000 de locuri și un cost de aproximativ 23 de milioane de euro, ar trebui inaugurată la finalul acestui an. Noul stadion „Dan Păltinișanu”, de peste 115 milioane de euro, ar urma să fie gata în jurul lui 2030.

Pe Arena Eroii Timișoarei visează conducerea clubului să aducă Inter pentru o inaugurare memorabilă. Nu va fi simplu, pentru că programul echipei italiene este foarte încărcat. Chivu a câștigat în primul său sezon pe banca lui Inter campionatul și Cupa Italiei, iar în iunie clubul i-a prelungit contractul până în 2028.

Poli Timișoara, care evoluează în Liga a II-a, nu are în prezent un stadion propriu în oraș. Echipa joacă astăzi, 8 octombrie, cu Steaua București, pe Stadionul Municipal din Sibiu.

Cum arată stadionul

Lucrările merg în ritm susținut și respectă calendarul, potrivit informațiilor obținute de publicația italiană. În prezent se finalizează stratul de bază al terenului, după care va fi montat gazonul sintetic. Se lucrează la acoperiș, unde vor fi montate tablele și apoi fațada, iar în paralel continuă amenajările interioare. Instalația electrică pentru nocturnă a fost terminată, iar corpurile de iluminat urmează să fie montate.

Категории: MediaFax.ro

Nou atac armat într-o școală din Polonia. O persoană a murit iar alte două au fost rănite

MediaFax.ro - 8 октября, 2026 - 12:29

Poliția din Polonia a declarat că a reținut un tânăr de 15 ani care a intrat într-o școală din Leszczydol-Nowiny, în județul Wyszkow, la nord-est de Varșovia, în jurul orei 9:00 și a rănit trei membri ai personalului cu „un obiect ascuțit”.

Ulterior, autoritățile au transmis că una din cele trei persoane a decedat, potrivit Internazionale.

„În ciuda eforturilor de resuscitare, viața unui angajat al școlii în vârstă de 37 de ani nu a putut fi salvată”, a transmis poliția pe X.

„Printre răniți se numără și directorul, care l-a reținut pe tânărul de 15 ani. Poliția a sosit la fața locului în câteva minute de la raportare, iar operațiunile poliției sunt în desfășurare”, se mai arată în postare.

Miercuri, zece persoane au fost rănite într-un atac cu cuțitul comis la o școală din Ostroleka, în nord-estul Poloniei.

Autoritățile l-au reținut pe suspectul în vârstă de 19 ani, care se număra printre răniți, la scurt timp după incident.

Категории: MediaFax.ro

Nicușor Dan a mers la biserică înainte de consultarea dintre Luca Niculescu și partide

MediaFax.ro - 8 октября, 2026 - 12:29

Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah a fost oficiată miercuri de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Au participat angajați ai Administrației Prezidențiale și credincioși, dar și președintele Nicușor Dan.

Biserica Palatului Cotroceni, cunoscută inițial drept Biserica Mănăstirii Cotroceni și aflată în prezent în cadrul Muzeului Național Cotroceni, și-a sărbătorit joi hramul, potrivit Trinitas TV.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre viața celor doi martiri și despre jertfa acestora pentru credința creștină.

Nicușor Dan: Istoria nu începe cu noi

Președintele Nicușor Dan le-a mulțumit celor prezenți și a spus că astfel de momente reprezintă un prilej de a reflecta la lucrurile importante dincolo de preocupările cotidiene.

„Mă bucur că ajung și eu din când în când cu dumneavoastră aici. Și de fiecare dată ne aducem aminte că sunt lucruri mai importante decât cele care pare că ne ocupă tot timpul. E important să avem tot timpul în minte că istoria nu începe cu noi”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a făcut referire și la ctitorii bisericii și la continuitatea istorică a locului: „Că sunt niște oameni și s-au pomenit aici, ctitorii”, a spus președintele.

Apel la moderație și înțelegere

În mesajul său, președintele a vorbit și despre necesitatea unui climat de moderație într-o societate în care, spune el, tensiunile și conflictele sunt tot mai vizibile.

„De asemenea, cred eu că într-o societate în care vedem că ura, vrajba e tot mai mare, noi trebuie să dăm exemplu de moderație și înțelegere. Că tot timpul o să avem opinii diferite”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat că diferențele de opinie nu ar trebui să împiedice respectul față de ceilalți.

„Numai că trebuie să ne uităm la aproapele nostru cu adevărat ca la aproapele nostru”, a mai spus Nicușor Dan.

Biserica Palatului Cotroceni adăpostește o raclă cu fragmente din moaștele Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah.

Participarea președintelui la slujba de la Cotroceni a avut loc miercuri, cu o zi înaintea consultărilor pe care premierul desemnat Luca Niculescu le are, joi, cu partidele politice pentru formarea noului Executiv.

 

Категории: MediaFax.ro

Luca Niculescu: Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor

MediaFax.ro - 8 октября, 2026 - 12:28

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi, după întâlnirea cu liderii social-democrați de la sediul PSD că ia în calcul indexarea pensiilor după discuțiile pe care le va purta cu toate partidele.

„Va exista un capitol despre politici sociale. Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor, dar încă o dată, nu pot dezvălui foarte multe până nu definitivăm programul de guvernare. Și înainte de toate, trebuie să discutăm cu toate partidele pentru că eu n-am venit cu un program bătut în cuie”, a declarat Luca Niculescu.

Prim-ministrul desemnat a mai spus că este foarte deschis să asculte propunerile venite dinspre partidele politice și că speră să existe mare deschidere din partea partidelor având în vedere că situația este complexă. Sursa video: Digi 24
Категории: MediaFax.ro

ZF Live. Radu Constantinescu, cofondator, Veridica AI Technologies, o platformă care le spune firmelor dacă o promoţie sau o creştere de preţ le aduce sau le distruge profitul şi de ce. „Platforma este similară cu un departament de data science într-o...

ZF.ro - 8 октября, 2026 - 12:00
Companiile medii şi mari adună din ce în ce mai multe date - des­pre vânzări, preţuri, clienţi - în sistemele lor, iar tablourile de bord le arată ce s-a întâm­plat. Ce anume a determinat schim­barea e o întrebare la care nu răs­punde niciun tablou de bord; la ea lucrează, în marile companii, departamentele de „data science“ - echipe de specialişti în date şi statistici.
Категории: ZF.ro

ZF Live. Radu Constantinescu, cofondator, Veridica AI Technologies, o platformă care le spune firmelor dacă o promoţie sau o creştere de preţ le aduce profit sau le distruge şi de ce. „Platforma este similară cu un departament de data science într-o...

ZF.ro - 8 октября, 2026 - 12:00
Companiile medii şi mari adună din ce în ce mai multe date - des­pre vânzări, preţuri, clienţi - în sistemele lor, iar tablourile de bord le arată ce s-a întâm­plat. Ce anume a determinat schim­barea e o întrebare la care nu răs­punde niciun tablou de bord; la ea lucrează, în marile companii, departamentele de „data science“ - echipe de specialişti în date şi statistici.
Категории: ZF.ro

O comunitate pentru un teatru

ZF.ro - 8 октября, 2026 - 11:00
Категории: ZF.ro

Dan Dascălu, CEO al BT Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România: O corecţie de 10-15% pe bursă nu este ieşită din comun. Noi am cumpărat, fiindcă am avut intrări consistente

ZF.ro - 8 октября, 2026 - 11:00
Corecţia de 10-15% de pe bursă întinsă pe o lună - o lună şi jumătate nu este ceva ieşit din comun după o perioadă bună de creştere, a spus Dan Dascălu, CEO al BT Asset Management, la conferinţa ZF Piaţa de capital.
Категории: ZF.ro

Mariska Boer, Recycling Europe - Filiala Textile: România are o piaţă second-hand uriaşă. În Occident, oamenii cumpără din sustenabilitate. În Est o fac şi din raţiuni economice, e mai ieftin

ZF.ro - 8 октября, 2026 - 11:00
În ţările din Europa Centrală şi de Est, printre care se numără şi Ro­mânia, piaţa de modă second-hand este foarte puternică şi continuă să crească în importanţă. Pe plan local, spre exemplu, pe măsură ce retailerii de modă se mută la mall sau în parcurile de retail, spaţiile stradale sunt ocupate de concepte de tip vintage sau second hand, care vând haine care nu se află la prima purtare celor care sunt atenţi la bani sau la mediul înconjurător.
Категории: ZF.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей