Сборщик RSS-лент

Val de tineri manageri promovaţi. Mihaela Hristea, un manager cu peste 20 de ani de experienţă în FMCG, preia conducerea PepsiCo în România, iar Radu Berevoescu este promovat şef în regiune

ZF.ro - 2 июля, 2026 - 15:00
Mihaela Hristea, un mana­ger cu o experienţă de peste 20 de ani în secto­rul bunurilor de larg consum (FMCG) şi care s-a alăturat PepsiCo în urmă cu circa trei ani, a fost promovată în funcţia de general manager al East Balkans (România, Bul­garia şi Republica Moldova), anterior ocu­pând funcţia de organized trade sales director în regiune.
Категории: ZF.ro

Anuarul Cei mai mari jucători din economie 2026. Industria componentelor stagnează: Aumovio, noul lider desprins din Continental, conduce pe pierdere

ZF.ro - 2 июля, 2026 - 14:00
După ani de creştere, industria componentelor auto din România a intrat în 2025 într-o fază de stagnare. Primii zece producători au cumulat o cifră de afaceri de circa 63 de miliarde de lei, practic la nivelul din 2024, pe fondul unei pieţe auto europene slabe şi al restructurărilor din marile grupuri.
Категории: ZF.ro

Stefano Moritsch, head of geopolitics, KPMG International: Volatilitatea şi incertitudinea sunt caracteristici ale mediului în care trăim astăzi, dar în actualul mediu geopolitic şi de afaceri există şi oportunităţi

ZF.ro - 2 июля, 2026 - 13:00
Volatilitatea şi incertitudinea sunt caracteristici ale mediului în care trăim astăzi, dar în în actualul mediu geopolitic şi de afaceri există şi oportunităţi, care pot fi valorificate de companii.
Категории: ZF.ro

Curțile de Apel reclamă acţiuni de „reducere până la negare” a principiului independenţei justiţiei, după acuzațiile PNL

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 12:57

Președinții curților de apel transmit că „atacurile explicite ale unui partid politic prin comunicare oficială publică împotriva judecătorilor şi a întregii instanţe învestite cu verificarea respectării legalităţii actelor interne, sunt absolut inacceptabile şi trebuie respinse categoric”.

Preşedinţii curţilor de apel subliniază că jurisprudența Curţii Constituţionale în aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului permite explicit analiza judiciară a legalității raporturilor dintre partide şi membrii săi, „iar negarea publică a obligației instanțelor de a se pronunța în exercitarea dreptului de acces la justiție de către orice persoană, reprezintă o atitudine specifică regimurilor dictatoriale”.

„Preşedinţii curţilor de apel reamintesc că 3580 de judecători ai României au denunţat o campanie de subordonare politică a justiţiei, iar acţiunile repetate de tipul comunicatului partidului condus de Prim ministrul interimar al României, demis de Parlament în temeiul regulilor democratice, contextualizează fidel apogeul unei astfel de campanii care trebuie să înceteze de îndată”, transmit, într-un apel public, președinții curților de apel.

Scrisoarea este semnată de președinții Curții de Apel Alba Iulia (Oana Maria Petrașcu), Curții de Apel Bacău (Ionela-Diana Pătrașc-Bălan), Curții de Apel Brașov (Daniela Niculeasa), Curții de Apel București (Liana Nicoleta Arsenie), Curții de Apel Cluj (Dana Cristiana Gîrbovan), Curții de Apel Constanța (Gabriel Mustață), Curții de Apel Craiova (Manuela Cristina Berceanu), Curții de Apel Galați (Adinan Halil), Curții de Apel Iași (Anda Crișu-Ciocîntă), Curții de Apel Oradea (Florica Roman), Curții de Apel Pitești (Mihai-Bogdan Mateescu), Curții de Apel Ploiești (Ovidiu-Corneliu Șologan), Curții de Apel Suceava (Anca Cazacu), Curții de Apel Târgu Mureș (Teodora Albu), Curții de Apel Timișoara (Maria Cristina Dica) și Curții Militare de Apel București (Petre Valentin Bădița).

Și Consiliul Superior al Magistraturii a transmis că reacțiile publice ale Partidul Național Liberal la hotărârile instanțelor reprezintă o escaladare „fără precedent” a discursului îndreptat împotriva justiției și pot exercita presiuni asupra judecătorilor.

De asemenea, conducerea Tribunalului arată că specializarea judecătorilor, inclusiv în cauzele care privesc partidele politice, este prevăzută de lege și face parte din măsurile de organizare internă menite să eficientizeze activitatea uneia dintre cele mai aglomerate instanțe din țară și să asigure o practică judiciară unitară.

Reacția Tribunalului București vine după ce PNL a anunțat că va contesta Hotărârea nr. 18 din 23 iunie 2026 a Colegiului de Conducere al instanței, prin care au fost înființate completuri specializate pentru dosarele privind partidele politice.

Liberalii au susținut că măsura ar fi fost adoptată fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii și au anunțat că vor cere recuzarea judecătoarei care judecă unul dintre dosarele legate de Congresul Extraordinar al partidului.

 

Категории: MediaFax.ro

CFR Călători suplimentează circulația trenurilor pe ruta Constanța-Mangalia în perioada festivalului Beach, Please!

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 12:44

CFR Călători anunță introducerea a două trenuri suplimentare pe ruta Constanța–Mangalia și retur, în perioada desfășurării festivalului „Beach, Please!”, eveniment care transformă stațiunea Costinești într-unul dintre cele mai animate puncte de pe litoralul românesc.

Potrivit unui comunicat al companiei, măsura vizează facilitarea deplasărilor către și dinspre stațiunile de pe litoral, în contextul creșterii semnificative a cererii de transport din perioada 8–13 iulie 2026.

Astfel, vor circula următoarele trenuri Regio suplimentare:

  • în perioada 8/9 – 12/13 iulie 2026, trenul Regio 13881 Constanța (plecare 23:20) – Mangalia (sosire 00:47);
  • în perioada 9–13 iulie 2026, trenul Regio 13882 Mangalia (plecare 03:28) – Constanța (sosire 04:55).

Ambele trenuri vor opri în stațiile și haltele de pe litoral: Agigea Ecluză, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla, Costinești, Costinești Tabără, Pescăruș și Neptun.

Reprezentanții CFR Călători precizează că, pe lângă introducerea acestor trenuri, vor fi suplimentate cu vagoane și celelalte garnituri care circulă pe secția Constanța–Mangalia, în funcție de cererea de transport și de disponibilitatea parcului tehnic.

Biletele pot fi cumpărate cu anticipație prin următoarele canale:

  • online;
  • aplicația mobilă „CFR Călători bilete online”, disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery;
  • automatele de bilete din stații;
  • casele de bilete din gări și agențiile de voiaj CFR Călători.

Compania recomandă pasagerilor să se asigure, înainte de urcarea în tren, că dețin bilet valabil și, după caz, documentele necesare pentru transport, pentru a evita taxarea suplimentară sau aplicarea de amenzi.

Категории: MediaFax.ro

Hainele foarte ieftine de pe platformele online ascund un risc major. Ce au descoperit controalele

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 12:31

Uniunea Europeană pregătește măsuri mai stricte pentru controlul milioanelor de colete care ajung zilnic din afara spațiului comunitar, în contextul exploziei fenomenului „fast fashion”, anunță Euronews.

Milioane de colete intră zilnic în Uniunea Europeană

Potrivit datelor prezentate de Euronews, peste 5,8 milioane de colete cu valoare redusă intră în fiecare zi în Uniunea Europeană, majoritatea provenind de pe platforme precum Shein, Temu și AliExpress. În fiecare an, europenii cumpără aproximativ 4,5 milioane de tone de textile fast fashion, iar peste 90% dintre aceste articole sunt fabricate din materiale sintetice precum poliester, nailon sau elastan.

Sortare de colete în China. Sursa foto: X

Noua directivă vamală a UE va obliga comercianții să furnizeze date electronice pentru fiecare colet, astfel încât autoritățile să poată identifica mai ușor produsele care conțin substanțe interzise sau depășesc limitele legale.

Aproape 70% dintre produsele analizate au probleme

Potrivit BEUC (Organizația Europeană a Consumatorilor), 69% dintre produsele evaluate, inclusiv haine, accesorii și jucării comercializate prin platforme de tip marketplace, nu respectau cerințele europene privind siguranța produselor. Expertul BEUC Pelle Moos afirmă că, atunci când autoritățile verifică produse provenite din zona ultra-fast fashion, rata neregulilor este „astronomică”, situându-se frecvent între 70 și 80%.

În același timp, peste 72% dintre alertele europene privind textilele fac referire la riscuri directe pentru sănătate, inclusiv reacții alergice severe, arsuri chimice provocate de concentrații excesive de formaldehidă sau expunerea la metale grele.

Ce substanțe au fost descoperite

Mai multe investigații independente realizate în ultimii ani au identificat în unele produse concentrații ridicate de:

  • ftalați, asociați cu perturbări hormonale și probleme de fertilitate;
    PFAS („substanțe chimice permanente”), investigate pentru posibile efecte asupra sistemului imunitar și asociate în unele studii cu anumite tipuri de cancer;
  • formaldehidă, utilizată pentru reducerea șifonării textilelor și care poate provoca iritații sau reacții alergice;
  • plumb și cadmiu, metale grele considerate toxice, în special pentru copii;
  • nonilfenoli etoxilați, substanțe restricționate în Uniunea Europeană din cauza impactului asupra mediului și a potențialelor efecte endocrine.

Organizația Greenpeace a raportat în 2025 că 32% dintre produsele Shein testate depășeau limitele impuse de regulamentul european REACH pentru anumite substanțe chimice.

De ce sunt îngrijorați specialiștii

Experții explică faptul că unele dintre aceste substanțe pot ajunge în contact cu organismul prin piele, în special atunci când hainele sunt purtate perioade lungi, în condiții de temperatură ridicată sau transpirație. În cazul copiilor mici, există și riscul ingerării accidentale a fibrelor textile sau al contactului prelungit cu materialele. Totuși, specialiștii subliniază că simpla prezență a unei substanțe într-un produs nu înseamnă automat că aceasta provoacă îmbolnăviri. Riscul depinde de concentrație, durata expunerii și respectarea limitelor stabilite de autoritățile de reglementare.

Uniunea Europeană înăsprește controalele

Până acum, multe produse comandate online ajungeau direct la cumpărători fără controale sistematice la frontieră. Noua legislație europeană urmărește tocmai limitarea acestui fenomen, prin verificarea coletelor înainte ca acestea să intre pe piața comunitară. Autoritățile speră astfel să reducă numărul produselor neconforme și să împiedice comercializarea articolelor care nu respectă normele europene privind siguranța chimică și protecția consumatorilor.

Категории: MediaFax.ro

Zi de doliu în Kiev vineri, după atacul rusesc masiv din cursul nopții / Kaja Kallas va propune extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 12:27

Primarul orașului Kiev Vitali Klitschko a anunțat că vineri, 3 iulie, va fi zi de doliu. Decizia a fost luată după ce în cursul zilei de miercuri spre joi, Rusia a lansat un atac masiv cu rachete și drone asupra capitalei Ucrainei.

Potrivit lui Klitschko, steagurile vor fi arborate în bernă pe toate clădirile municipale din oraș. De asemenea, Toate evenimentele de divertisment din Kiev au fost anulate pentru această zi.

„Operațiunile de căutare și salvare continuă la clădirea de locuințe avariată din cartierul Darnytskyi din Kiev. Echipele de salvare încă mai caută persoane prinse sub dărâmături”, a spus primarul Kievului într-o postare pe Telegram.

În urma atacului în noaptea de miercuri spre joi, 13 persoane au murit, iar alte cel puțin 90 de persoane au fost rănite.

Anterior atacului, președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizase că „ Putin pregătește de ceva timp un atac masiv împotriva Ucrainei”.

Kaja Kallas va propune extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei

Totodată, șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a anunțat într-o postare pe rețeaua X că va propune extinderea sancțiunilor împotriva companiilor care susțin industria militară rusă.

„Numai sprijinul militar susținut acordat Ucrainei și presiunea sporită asupra Moscovei pot face acest lucru. În această săptămână, UE a început să debiteze 6 miliarde de euro din împrumutul de sprijin de 90 de miliarde de euro pentru a consolida apărarea Kievului. Astăzi, voi propune sancționarea mai multor entități care susțin complexul militar-industrial al Rusiei, ca răspuns la atacuri. Cu cât Moscova atacă mai mult civilii, cu atât trebuie impuse mai multe sancțiuni. Vom continua să creștem costurile până când Rusia va înțelege că nu poate câștiga”, este mesajul transmis de Kallas pe X.

Words of condemnation alone will not stop attacks on Kyiv. Only sustained military support for Ukraine and increased pressure on Moscow can do that.

This week, the EU has started disbursing €6 billion under the €90 billion support loan to strengthen Kyiv’s defences.

Today, I…

— Kaja Kallas (@kajakallas) July 2, 2026

 

Категории: MediaFax.ro

Vaticanul excomunică o grupare catolică ultratradiționalistă aflată în schismă

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 12:22

Într-un decret ferm, Dicasterul pentru Doctrina Credinței, principala autoritate de supraveghere doctrinară a Bisericii Catolice, care numără aproximativ 1,4 miliarde de credincioși, a avertizat catolicii din întreaga lume că gruparea elvețiană Societatea Sfântul Pius al X-lea celebrează în prezent sacramentele în mod ilicit, scrie Reuters.

Potrivit decretului, gruparea ultratradiționalistă, care contestă învățături esențiale ale Bisericii Catolice, nu are autoritatea de a oficia în mod valid căsătorii și nici de a primi spovedanii.

Vaticanul transmite că actele liturgice realizate de membrii acesteia nu sunt recunoscute de Biserica Catolică.

Категории: MediaFax.ro

Aeronavă C-17 Globemaster III a decolat din România cu ajutoare pentru Venezuela

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 12:07

Aeronava C-17 Globemaster III a decolat în jurul orei 11.30 și va duce ajutor pentru populația și infrastructura grav afectate din regiunea Yaracuy.

„În urma solicitării de asistență formulate de autoritățile venezuelene, Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM), prin intermediul căruia statele participante mobilizează resurse pentru sprijinirea populației afectate. Participarea României la această misiune umanitară a fost aprobată prin Hotărârea nr. 11 din 29 iunie 2026 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență. Aeronava este operată în cadrul programului Strategic Airlift Capability (SAC) și transportă materiale de cazarmament și produse medicale destinate sprijinirii populației afectate”, transmite, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Prin această misiune, MApN valorifică participarea României la programul SAC, contribuind la eforturile statului român de acordare a asistenței umanitare internaționale și își reafirmă angajamentul de a sprijini, alături de partenerii naționali și internaționali, comunitățile afectate de dezastre și alte situații de urgență.

Cum funcționează rețeaua internațională de transport aerian militar

Capacitatea Strategică de Transport Aerian (Strategic Airlift Capability – SAC) este o inițiativă multinațională la care participă și România, alături de alte 11 state, și care oferă națiunilor membre acces garantat la o capabilitate de transport aerian militar, destinată să răspundă nevoilor tot mai mari de transport aerian strategic și tactic.

Înființată în anul 2008, SAC este un program multinațional independent care asigură celor 12 state participante capacitatea de a transporta personal, tehnică și echipamente pe distanțe mari prin deținerea și operarea a trei aeronave de transport strategic de tip Boeing C-17 Globemaster III. Programul își desfășoară activitatea de la Baza Aeriană Pápa a Forțelor de Apărare ale Ungariei, situată în vestul Ungariei.

România deține, asemenea celorlalte state participante, o cotă din numărul total de ore de zbor disponibile ale aeronavelor C-17 din cadrul SAC. Aceste ore pot fi utilizate pentru executarea de misiuni în sprijinul apărării naționale, al angajamentelor asumate în cadrul NATO, al Uniunii Europene și al Organizației Națiunilor Unite, precum și pentru desfășurarea operațiunilor de asistență umanitară și răspuns la situații de urgență.

Категории: MediaFax.ro

Tornada de la Făcăeni din 2002 a fost un șoc pentru România / Astăzi, fenomenele meteo extreme devin noul normal

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 12:06

Tornada de la Făcăeni din 2002 a fost prima tornadă înregistrată în peste 100 de ani în România, o țară care a trăit în negare în privința asta.

De regulă, cei mai importanți specialiști ai țării au negat faptul că tornadele se pot forma în România, pur și simplu, pentru că latitudinea la care se află, de aprox. 45ͦ N, nu permite apariția lor.

Privite mult timp doar ca fenomene specifice tropicelor, tornadele au fost desconsiderate pentru România și pentru Europa, în general, dar, cu toate astea, ele s-au mai produs și în alte părți ale Europei.

Ce s-a întâmplat la Făcăeni în 2002

Tornada de la Făcăeni (jud. Ialomița) din 12 august 2002 a intrat în istorie pentru traiectoria ei lungă și puternică, pentru intensitatea estimată la F3+ pe scara Fujita, adică vânturi de aproximativ 250 – 330 km/h, cu un traseu de 74 de km, lucru foarte rar pentru Europa.

Tornada a distrus 33 de case complet, a avariat 400 și a culcat la pământ o pădure de salcâmi de 120 de ha. Trei persoane au murit și 15, cel puțin, au fost rănite.

Dar de ce este atât de importantă tornada de la Făcăeni?

Meteorologul Leslie R. Lemon, unul dintre cei mai respectați specialiști în supercelule și tornade, a venit în România și a publicat împreună cu cercetători români, studiul „A strong long-track Romanian Tornado”, în care arată că evenimentul a fost produs de o supercelulă, exact același tip de furtună care produce cele mai violente tornade din Statele Unite.

După Făcăeni, cercetări ulterioare au demonstrat că România nu este o țară fără tornade, ci una cu tornade rare, dar foarte posibile, mai ales în Câmpia Română și sud-estul țării.

În 2005 au fost documentate mai multe tornade într-un singur episod sever.

În 2019 tornada de la Dragalina (Călărași), care a răsturnat un autobuz, a readus subiectul în atenția publicului.

Furtuna Făcăeni s-a născut în Bulgaria, s-a intensificat rapid și s-a deplasat în nord, spre România. Cel puțin 15 case au fost avariate și a fost creată o cantitate considerabilă de resturi zburătoare, într-un sat aflat la nord de munți.

Până la ora 18, ora României, pe radare putea fi identificată o supercelulă care a distrus tot în calea ei.

Deși furtuna de acum două zile din București nu intră în categoria tornadelor, specialiștii o încadrează la „fenomene meteo extreme”.

Valurile de căldură sufocante, ploile torențiale, grindina, vijeliile și chiar tornadele nu mai sunt evenimente izolate.

Ele fac parte dintr-un nou tipar climatic care începe să se manifeste și în România.

Iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în București este un subiect de studiu.

De la 40 de grade la furtuni în câteva ore

După una dintre cele mai intense perioade de caniculă din ultimii ani, Capitala și mai multe județe au fost lovite de furtuni violente, cu rafale puternice, copaci doborâți și inundații.

Explicația: aerul foarte cald poate reține mult mai multă umiditate decât în trecut.

Este suficientă pătrunderea unei mase de aer rece pentru ca energia acumulată să fie eliberată brusc prin furtuni violente.

Un studiu publicat zilele trecute de consorțiul World Weather Attribution arată că valul de căldură care a afectat Europa ar fi fost „practic imposibil” fără schimbările climatice provocate de activitatea umană.

Cercetătorii spun că astfel de episoade sunt astăzi de aproximativ 100 de ori mai probabile decât în urmă cu doar două decenii.

Friederike Otto: „Nu mai putem spune că este doar vreme

Climatologul Friederike Otto, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în atribuirea fenomenelor extreme schimbărilor climatice, explică faptul că întrebarea nu mai este dacă încălzirea globală influențează astfel de evenimente, ci în ce măsură.

Potrivit cercetărilor coordonate de echipa sa, numeroase valuri de căldură din ultimii ani nu ar fi existat în forma actuală fără încălzirea globală.

În ultimele săptămâni, Europa a înregistrat temperaturi istorice

Franța a raportat un număr mare de decese asociate caniculei, iar autoritățile au închis școli și obiective turistice.

În Germania au apărut probleme în transportul feroviar, iar în mai multe țări infrastructura electrică a fost pusă sub presiune de consumul record.

Experții avertizează că acesta nu este un episod izolat, ci începutul unui nou model climatic.

De ce sunt orașele atât de vulnerabile

Specialiștii vorbesc despre efectul de insulă de căldură urbană.

Betonul, asfaltul și lipsa spațiilor verzi transformă orașele în adevărate acumulatoare de energie. Când apare o furtună, sistemele de canalizare sunt depășite, iar apa nu mai poate fi absorbită suficient de repede.

Exact acest mecanism este descris și în analiza privind fenomenele meteo extreme: urbanizarea excesivă, reducerea spațiilor verzi și modificarea cursurilor naturale ale apei amplifică efectele ploilor torențiale și ale valurilor de căldură.

România nu mai este o excepție

În ultimii ani, România a trecut prin valuri de căldură record, secete severe, furtuni cu rafale violente, grindină de mari dimensiuni, inundații rapide, chiar și tornade, considerate cândva excepționale.

Meteorologii spun că nu putem afirma că fiecare furtună este provocată exclusiv de schimbările climatice.

Însă ceea ce poate fi spus cu un grad ridicat de certitudine este că atmosfera mai caldă favorizează fenomene mai intense, mai frecvente și mai distructive.

Ce urmează

Organizațiile internaționale și climatologii avertizează că adaptarea trebuie să devină o prioritate: orașe cu mai multe spații verzi, sisteme moderne de drenaj, avertizări timpurii și infrastructură proiectată pentru o climă diferită de cea cu care eram obișnuiți.

Până atunci, România va trebui să se obișnuiască cu un paradox care până de curând părea imposibil: într-o singură săptămână, aceeași localitate poate trece de la temperaturi apropiate de 40 de grade Celsius la furtuni care transformă bulevardele în râuri.

Категории: MediaFax.ro

Anuarul Cei mai mari jucători din economie 2026. Dacia şi Ford Otosan rămân motoarele pieţei auto: afaceri record în 2025, dar cu marje subţiri

ZF.ro - 2 июля, 2026 - 12:00
Piaţa auto românească şi-a continuat creşterea în 2025, primele zece companii după cifra de afaceri cumulând circa 75,5 miliarde de lei, cu aproape 7% peste nivelul din 2024. În frunte rămân cei doi mari producători locali – Automobile Dacia şi Ford Otosan România –, însă avansul cifrei de afaceri ascunde marje de profit tot mai subţiri şi câteva derapaje notabile în rândul importatorilor.
Категории: ZF.ro

Turismul, unul dintre sectoarele aflate în plină efervescenţă în ultimii ani, afectat de scăderea consumului

ZF.ro - 2 июля, 2026 - 12:00
Turismul nu a fost evitat de scăderea consumului, deşi a fost unul dintre sectoarele economice care a crescut puternic în ultimii ani, chiar şi în pofida incertitudinii legate de contextele legate de provocările economice locale, cât şi de problemele geopolitice.
Категории: ZF.ro

Doi pacienți au murit și 34 au fost răniți într-un incendiu la un spital din Germania

MediaFax.ro - 2 июля, 2026 - 11:57

Incendiul „a rămas limitat” la o parte a complexului spitalicesc Helene-von-Bülow, iar pacienții au fost transferați într-o zonă securizată din interiorul clădirilor, unde au continuat să fie îngrijiți, relatează Le Figaro.

Potrivit postului tv NDR, incendiul a izbucnit în camera unui pacient înainte de a se extinde la acoperișul departamentului de radiologie. Incendiul a fost ținut sub control și nu sunt vizibile flăcări. Pompieri, paramedici și polițiști au intervenit în număr mare începând cu ora 4:20 dimineața, conform unui comunicat al poliției locale.

Категории: MediaFax.ro

Страницы

Subscribe to Capital Market сбор новостей